Virtualizarea educaţiei

8. Socializarea

Se referă la “valoarea adăugată” pe care suportul curricular o aduce, dincolo de competenţele efectiv predate/exersate. Principiul socializării este realizat dacă suportul curricular vizează:

- Abilităţi sociale:

Conţinuturile şi activităţile urmăresc să promoveze şi să dezvolte la elevi abilităţi sociale, cum sunt capacitatea de a coopera şi de a lucra împreună cu ceilalţi, de a empatiza. În plus, elevii sunt încurajaţi să dezvolte concepte noi şi să privească lucrurile din perspective diferite.

- Conştiinţa interculturală:

Suportul curricular cere elevilor să reflecteze asupra cunoştinţelor şi modului de înţelegere specific culturii căreia îi aparţin, dar şi asupra altor culturi, ca şi asupra atitudinii lor faţă de acestea.

Temă obligatorie: identificaţi un conţinut de tip e-learning şi analizaţi-l calitativ din perspectiva criteriilor explicitate mai sus.

Cap. 6. Educaţia deschisă la distanţă - o ipostază a învăţării asistate de ordinator

6.1. Funcţionalitatea distanţei din perspectivă psihopedagogică
Cercetările asupra problematicii educaţiei la distanţă sunt la început iar, în spaţiul nostru pedagogic, acestea lipsesc aproape total. Unele întreprinderi în direcţia invocată vin din partea unor practicieni din varii domenii (ingineria podurilor şi drumurilor, pregătirea în domeniul educaţiei fizice, al ştiinţelor economice etc.), neavând o pregătire în acest domeniu şi care au creat programe de formare, chiar academice, neglijând evident aspecte de ordin pedagogic. Sesizăm chiar nonşalanţa cu care unii se lansează în scenarii de învăţare la distanţă fără grija necesară de a se înscrie în limitele didacticului. Pe de altă parte, o serie de funcţionari care fasonează politici educaţionale, fac pledoarie explicită (prin legi, ordine ministeriale) pentru noua formulă, ca un semn al integrării noastre în modernitate. Interesant este faptul că oamenii de meserie, pedagogii, nu prea s-au exprimat în acest sens, nu au acordat o mare atenţie substratului psihopedagogic care ar recomanda noua practică. Dezinteres? Blamare tacită prin omisiune? Acceptare ca ceva normal şi inofensiv? E posibil să fie câte ceva din toate acestea.

În general, din punct de vedere psihologic distanţa comportă multe semnificaţii, fiind de cele mai multe ori purtătoare de ambivalenţe interpretative. Ceea ce este „dincolo” fascinează şi sperie în aceeaşi măsură. Necunoscutul atrage dar şi respinge - cel puţin din anumite puncte de vedere. Distanţa mobilizează individul, îl motivează să atingă ţinte, să treacă obstacole, să învingă bariere, să devină „curajos”. Unde apare distanţarea, se aprinde dorul îmbrăţişării a ceea ce se pierde (vezi cazul îndrăgostitului ce este refuzat, respins). Ceea ce se află la „distanţă” se tinde a se acapara, a se aduce cât mai aproape, a se apropria. Forma de instruire la distanţă poate atrage şi datorită ineditului acesteia. Mulţi tineri sunt captaţi de ceea ce este nou, de spargerea şabloanelor, de atingerea rapidă a unor ţinte – uneori cât mai facil.

Distanţarea ocazionează mai bună delimitare sau regăsire a individului. În separare şi îndepărtare (de cele lumeşti, de ceea ce este frecvent, obişnuit…), individul îşi construieşte specificitatea existenţială, revine pe o cale a lui; separarea devine prilej de apărare identitară sau de re-parare a ceea ce a fiinţat cândva. Însingurarea, presupusă de educaţia la distanţă, devine prilej de conturare sau consolidare a eului - când există o bază de consolidat! „Distanţa nu este ceva de învins sau de suprimat. Aceasta se cere a fi asumată. Trebuie asumată distanţa în situaţii variate unde timpul, spaţiul, obiectul, altul şi sinele sunt implicate. Trebuie asumat un orizont de la care plecând se joacă neîmplinirile şi limitele. A asuma înseamnă să-ţi iei în propriile mâini destinul, să te schimbi…, ceea ce necesită autonomie, responsabilitate, iniţiativă, alegere, decizie, creativitate” (Bernard, 1999, p. 195). Un individ se poate distanţa atunci când a devenit suficient de independent faţă de alţii şi faţă de împrejurările de tot felul. Te distanţezi în măsura în care ai devenit …distant! Cu alte cuvinte, te poţi integra într-un proiect de formare la distanţă când ai devenit destul de „copt” din punct de vedere intelectual, voliţional, afectiv etc. Nu cred că se poate face gimnaziul sau liceul la distanţă (sunt ademeniri în acest sens!).

În ceea ce priveşte tehnologia, aceasta fascinează prin însăşi statutul ei de mediu de apropiere şi întâlnire, de prezenţă inedită, ce aduce după sine schimbarea. Nu trebuie uitat că tehnicul implică şi o anumită doză de artificializare. Ceea ce funciarmente trebuie să facă omul este plasat în sarcina maşinilor. Mai mult, în situaţia de informare şi formare, tehnologia poate induce dezinformarea, deformarea, falsificarea, masificarea. Orice tehnică de informare acţionează întrucâtva asupra acurateţei mesajelor transmise, adăugând un cumul specific de semnificare.

Temă de reflecţie Care ar fi atuurile distanţei în mobilizarea individului pentru a accede la cunoaştere? Daţi un exemplu de motivare a învăţării prin dispunerea la distanţă a protagoniştilor.