Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 22 – RASSEN

Episodul spiritual nr.22 îl are ca erou pe cipriotul RASSEN KERIN. Viaţa lui s-a desfăşurat între anii 225-279 (secolul 3). Localitatea natală, un port din sud-vestul insulei Cipru, se numea Pafos (Paphos). Părinţii lui RASSEN proveneau dintr-un neam de egipteni.

Kadir (tatăl) şi Ollode (mama), croitori de meserie, au avut 7 copii. Patru dintre ei au decedat, din cauza unei epidemii apărute pe insulă. Au rămas în viaţa un băiat (RASSEN) şi două fete (Yde şi Naski). RASSEN era mai tânăr cu 4 ani decât Yde şi mai în vârstă cu 2 ani decât Naski.

Cipru era a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană. Populaţia de limbă greacă rămasă din antichitate reprezenta elementul etnic majoritar al insulei. Datorită poziţiei sale favorabile între Europa, Asia Mică şi Africa de Nord şi a zăcămintelor bogate în cupru (de unde şi numele de Kypros), Cipru a reprezentat un teritoriu viu disputat şi stăpânit succesiv de egipteni, hitiţi, perşi, macedoneni, seleucizi, lagizi, romani, bizantini, arabi.

La venirea lui RASSEN pe pământ, insula Cipru era o provincie romană. Copilăria băiatului a fost anostă. La fel ca toţi copiii familiilor sărace, a muncit de mic pentru a-şi ajuta părinţii să îşi câştige modestul venit: a cărat baloturi cu ţesături, a dus haine la casele clienţilor, a ajutat în gospodărie când mama lui era ocupată, iar surorile nu se descurcau singure.

În anul 237 avea 12 ani. Epidemia de ciumă adusă de marinari a ucis numeroşi localnici. I-au căzut victime şi 5 membri ai familiei lui RASSEN: tatăl, Kadir, o fetiţă şi 3 băieţi. RASSEN, Ollode, Yde şi Naski au scăpat ca prin minune de cumplita boală. În lipsa lui Kadir, au ajuns aproape muritori de foame. În anul următor, 238, Ollode şi-a dat fetele unor negustori.

Pe RASSEN l-a cumpărat un marinar din Roma, spunându-i mamei că îl va face „copil de suflet”. De fapt, băiatul ajunsese sclavul celui care îi dăduse banii lui Ollode. Ajunşi în Roma, au poposit în casa comerciantului Giverto, fratele marinarului. Acesta l-a cumpărat cu o mică sumă de bani, luându-l ca sclav în casa lui. Spre norocul său, RASSEN a trăit omeneşte, prin grija lui Giverto şi nevestei lui, Octavia.

Cei doi nu aveau copii. Observând că RASSEN îndeplinea toate poruncile fără să se arate vreodată obosit sau indispus, stăpânii s-au gândit să facă om din el. L-au înscris la şcoala primară, unde RASSEN s-a remarcat prin inteligenţă deosebită, bună memorie şi dorinţa aprigă de a învăţa carte. Fiind mai în vârstă decât colegii săi, care începuseră şcoala primară la 7 ani, i s-a permis să parcurgă materia cât a putut de repede, pentru a-i ajunge din urmă pe elevii de la „Şcoala de gramatică” (gimnaziul), intraţi la studii la vârsta de 12 ani. Şi aici RASSEN a parcurs materia în avans, profesorii dorind să iasă din el un om deosebit.

În gimnaziu, studiile se axau pe învăţarea limbii latine, la care să adăuga limba greacă. Elevii primeau şi noţiuni vagi de istorie generală, geografie, mitologie, matematică, astronomie şi muzică. La 18 ani, RASSEN s-a putut înscrie la Şcoala Superioară de Ştiinţe ale Naturii. După 3 ani, în anul 246, era licenţiat în domeniu, fiind liber să îşi folosească studiile după cum dorea.

Planul său de viitor era să cerceteze viaţa animalelor care trăiau în captivitate. Nu putea să uite că şi el fusese sclavul familiei care l-a adoptat după ce împlinise 15 ani. La sugestia tatălui adoptiv, Giverto, şi-a deschis o grădină zoologică privată, unde doi medici tratau animalele rănite în urma luptelor din amfiteatru. Cele care scăpau cu viaţă rămâneau în grija personalului aflat în subordinea lui RASSEN. Giverto, om bogat, a investit o avere pentru salvarea bietelor animale.

Pe locuitorii Romei îi pasionau luptele organizate în amfiteatre. Din Africa, din Orientul Mijlciu, din pădurile Germaniei erau aduse la Roma numeroase animale rare, cum erau urşii, mistreţii, taurii sălbatici, elefanţii, leii, tigrii, panterele, rinocerii, crocodilii, hipopotamii. Aceştia erau puşi să se înfrunte în arenă: taurul cu elefantul, leul cu hipopotamul, mistreţul cu tigrul. Deseori animalul lupta împotriva unui om înarmat. Erau aruncaţi în arenă şi criminali condamnaţi la moarte, neînarmaţi, fiind imediat sfâşiaţi de fiarele furioase, spre satisfacţia patologică şi entuziasmul delirant al spectatorilor. Foarte apreciate erau şi luptele elefanţilor cu taurii, sau ale unui hipopotam cu câte 5-6 crocodili. Pentru capturarea şi transportul elefanţilor, nobilii romani cheltuiau sume imense.

Spectacolele dezgustătoare din arene, care stârneau instinctele cele mai sălbatice ale majorităţii spectatorilor, îl aduceau pe RASSEN în prag de nebunie. După fiecare luptă, sclavii lui transportau animalele muribunde până la micul spital de lângă modesta grădină zoologică. Bietele necuvântătoare erau luate în primire de medicii instituţiei, care se străduiau să le micşoreze suferinţele. Pe măsură ce treceau anii, grupul de nobili şi comercianţi bogaţi dornici să contribuie cu bani la salvarea animalelor rănite crescuse considerabil, bătrânul Giverto nemaifiind obligat să îşi ruineze averea.

Fiul său adoptiv, RASSEN, pe care îl iubea enorm, fiind foarte mândru de el, s-a căsătorit la 28 de ani cu Mirena, o fată de 17 ani. Fiică de negustor bogat, cu educaţie aleasă, i-a fost lui RASSEN o soţie fidelă, bună mamă pentru cele 3 fiice ale lor. Pe Aurelia o născuse la 18 ani. După 2 ani a mai sosit o fetiţă: Aludia. Nirema văzuse lumina zilei când mama ei împlinise 24 de ani. Până la căsătoria fiecăreia dintre ele, fetele nu au avut permisiunea părinţilor de a asista la luptele din arene.

Tatăl lor a trăit doar 54 de ani. Cu doi ani înaintea obştescului sfârşit, RASSEN se contaminase cu o boală de piele pe care o aveau şi unele dintre animalele din grădina zoologică. Medicii reuşeau să le vindece, dar la RASSEN medicamentele lor nu dădeau rezultatele dorite. Treptat, rănile de pe mâini s-au întins pe tot corpul bolnavului. La 54 de ani, RASSEN nu mai îndrăznea să iasă din locuinţă. Disperat, şi-a dat pe piele o alifie adusă de un prieten din nordul Africii. Omul îl avertizase că unsoarea, extrem de toxică, îl putea ucide înainte de a-l vindeca. Slăbit peste măsură, bietul RASSEN nu a reuşit să reziste asaltului otrăvii ajunse pe pielea lui. S-a stins într-o noapte, după chinuri care duraseră câteva ore. El, salvatorul a mii de animale nenorocite, nu găsise niciun om capabil să îl scape de o chinuitoare boală de piele.

Nina Petre
22 decembrie 2014