Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 20 – MASDALIR

Am ajuns la episodul 20, al cărui erou este libanezul MASDALIR AHRIBI. Viaţa lui s-a desfăşurat în secolul V, între anii 406-450. S-a născut într-un sat din Munţi Libanului care după mulţi ani a devenit oraşul Zahle (Zahlah). Părinţii lui, Narrul (tatăl) şi Uhya (mama), au avut 8 copii. Patru dintre ei au decedat, din cauza unor boli ale copilăriei. Au rămas în viaţa un băiat (MASDALIR) şi trei fete (Ommy, Nurse şi Alle).

Narrul şi Uhya erau vindecători tradiţionali. Cu toate că salvaseră mulţi localnici din boli grave, pe cei 4 micuţi ai lor nu i-au putut smulge din ghearele morţii. După pierderea ultimului copilaş, un băieţel în vârstă de 4 anişori, Uhya şi-a cam pierdut minţile. Avea perioade când nu mai înţelegea cine este şi pe ce lume se află, nemaifiind în stare să îşi ajute bărbatul la tratamente. Munca de bază în gospodărie o făceau cele 4 fete. MASDALIR, mai tânăr decât ele, a crescut lângă tatăl său, ca o umbră care îl lăsa liber numai noaptea, când dormea.

Populaţia satului, puţin numeroasă, trăia în sărăcie, tinerii neavând soluţii mai bune decât plecarea pe alte meleaguri. Dintre surorile lui MASDALIR, doar Ommy a rămas în sat, fiind luată de nevastă, la 18 ani, de un tânăr localnic. Nurse şi Alle, neavând cu cine să se mărite în sat, au fugit cu doi luptători aflaţi în trecere prin ţinutul lor.

La 17 ani, MASDALIR a pornit pe drumul vieţii de militar. Plecat spre nord-est, s-a oprit pe domeniul nobilului Zayan, un vestit luptător, care îşi apăra imensul teritoriu, aflat în apropierea graniţei cu Siria, folosind propriul corp de armată.

În anul 395, Libanul căzuse sub dominaţia bizantină. Împăratul Theodosius I (379-395) pusese bazele unei noi dinastii, numită theodosiană. În perioada vieţii eroului nostru au domnit împăraţii bizantini Arcadios (395-408) şi Theodosius II (408-450). Dinastia theodosiană s-a stins în anul 450, când a încetat din viaţă şi militarul MASDALIR.

Comandantul Zayan era un conducător local care îşi organiza singur acţiunile militare şi dispunea cum voia de viaţa supuşilor săi. Obişnuit să îşi refacă destul de frecvent efectivul corpului de armată, fiindcă pierdea militari în lupte, l-a primit pe modestul băiat de 17 ani, sosit pe jos, de departe. Reşedinţa nobilului împreună cu toate clădirile învecinate se afla pe teritoriul viitoarei localităţi Riyaq (Rayak).

MASDALIR l-a slujit pe Zayan cu mult devotament timp de 27 de ani, cât i-a mai fost dat să trăiască. A învăţat să lupte pentru interesele stăpânului, pentru prada ce i se cuvenea din jafuri şi pentru a rămâne în viaţă. Incursiunile de jaf peste graniţa siriană erau o practică obişnuită a lui Zayan, făcându-se astfel temut faţă de cei care pofteau la bogăţiile lui. MASDALIR a fost răsplătit de nenumărate ori pentru curajul şi abilitatea sa în lupte. I s-a dat o locuinţă, a primit cote-parte din prăzile de război.

Cea mai frumoasă răsplată a fost frumoasă Ranul, pe care şi-a luat-o de nevastă. Fata avea doar 16 ani şi era una dintre cele 4 fiice ale bucătăresei nobilului Zayan. Fericit de a fi primit în dar această comoară vie, MASDALIR şi-a început viaţa de familie simţindu-se un mare luptător. Spre norocul său şi al nevestei, toţi cei 4 copii născuţi de Ranul au rămas în viaţă. Fetele, Mirial şi Zake, erau frumoase şi delicate la trup. Prima născută a fost Mirial, când mama ei avea 18 ani. Zake a apărut după 3 ani de la naşterea surorii mai mari. Primul băiat, Nugdir, a sosit la 3 ani după Zake. Ultimul născut, Ahding, un băieţel care semăna foarte bine cu tatăl său, avea cu 4 ani mai puţin decât Nugdir.

Ranul şi-a crescut copiii fiind ajutată de o servitoare. MASDALIR pleca grăbit la lupte, fără a scoate vreun cuvânt despre ceea ce urma să facă. Sosea pe neaşteptate, obosit, murdar, deseori rănit. Se trata singur, fiindcă învăţase meseria de vindecător ajutându-şi părinţii atât în copilărie, cât şi în adolescenţă. Venirea lui acasă era un prilej de mare bucurie pentru toţi. Îl iubeau nespus de mult. Era un soţ bun şi un tată minunat. Nu ridica la ei tonul vocii niciodată, oricât de multe pozne ar fi făcut copiii. Dorea ca băieţii lui să crească voinici şi curajoşi, ştiind cât de greu le va fi să răzbată în viaţă.

S-a bucurat de familia lui până la 44 de ani, când moartea l-a doborât pe neaşteptate. Se întorcea victorios dintr-o luptă, când grupul său de militari a căzut într-o ambuscadă. Mercenarii unui nobil pe teritoriul căruia treceau i-au atacat, ucigându-i pe toţi. Primind un cuţit între omoplaţi, curajosul MASDALIR şi-a încetat activitatea, sufletul plecându-i pe lumea cealaltă. Trupul său, alături de cele ale camarazilor de luptă, a fost ars la grămadă, resturile fiind aruncate într-o groapă comună, acoperită după aceea atât de bine, încât nicio vietate nu a mai ajuns la ele. Cei de acasă l-au aşteptat zadarnic, până când au înţeles că nu îl vor mai revedea niciodată.

I-au rămas 4 copii minori şi o nevastă văduvă, de doar 31 de ani. Ranul a purtat doliu toată viaţa, refuzând să se mai gândească la un alt bărbat. Fetele i s-au măritat cu negustori ambulanţi, deşi fuseseră dorite de militari. Băieţii lui MASDALIR au plecat în ţara vecină, Siria, stabilindu-se în oraşe apropiate de graniţa cu ţara lor. Au devenit şi ei negustori.

Nina Petre
15 august 2014