Volumul 3 Esenţa vieţii: destinul, karma, spiritul

Episodul 2 - ALESSANDRO

Eroul povestirii nr.2 este un bărbat numit ALESSANDRO TANINI (1798-1856). El s-a născut în localitatea Dalheim, situată în sud-estul ţării denumite astăzi Marele Ducat de Luxemburg. Părinţii lui, Ronimo (tatăl) şi Gertrude (mama), au avut doi copii: Linda şi fratele ei mai tânăr cu 5 ani, Alessandro. Familia trăia bine, la nivelul burgheziei locale, Ronimo fiind proprietarul unei zone viticole şi al unei fabrici de vinuri. Tatăl său, Arnaldo, italian din Toscana, emigrase spre nord, pentru a prelua moşia bunicului său. Gertrude, soţia lui Ronimo, nemţoaică din Dalheim, era o femeie voinică şi foarte harnică, educându-şi copiii în spiritul modestiei şi al dragostei faţă de muncă.

ALESSANDRO a ştiut încă din primii ani ai vieţii că viitorul său va fi asemănător cu viaţa lui Ronimo, tatăl său. Moşia, cu vie cu tot, urma să îi revină ca moştenire, la fel şi mica fabrică de băuturi. După studiile elementare, a intrat ca muncitor în fabrica tatălui, dorind să înveţe totul: procedeele de producţie, păstrarea în pivniţa uriaşă, comercializarea, utilizarea banilor cu chibzuinţă. Periodic, Ronimo îl lua cu el la moşie, unde controlau rezultatele muncii ţăranilor. Viaţa lui ALESSANDRO fiind strâns legată de moşie şi de comercializarea producţiei viticole, nu a fost influenţată prea mult de schimbările politice din ţara sa.

Locuit în vremuri străvechi de triburi celtice, teritoriul Luxemburgului a făcut ulterior parte din provincia romană Gallia Belgica, din regatul franc al lui Clovis, din Austrasia merovingiană, din imperiul lui Carol cel Mare şi din Lotharingia. În jurul castelului şi al oraşului Luxemburg (numit iniţial Lutzelburg), stăpânit de familia de Luxemburg, a luat fiinţă în secolul 10 un comitat, ridicat în 1354 la rangul de ducat. Reprezentanţii familiei de Luxemburg au dat, între anii 1308 şi 1437, o serie de regi Germaniei, Boemiei, Ungariei şi patru împăraţi Sfântului Imperiu Romano-German, dintre care cel mai important  a fost Sigismund de Luxemburg.

În secolele 15-18, Luxemburg a aparţinut Burgundiei, Spaniei, Franţei, Austriei şi din nou Franţei (1794-1814). Prin "Actul final" elaborat la Congresul din Viena (1815), Luxemburg a fost ridicat la rangul de Mare Ducat autonom, legat, timp de 75 de ani, de Olanda printr-o uniune personală (suveranul Olandei era totodată şi mare duce de Luxemburg). Între 1815 şi 1866, Luxemburg a făcut parte din Confederaţia Germană. În perioada vieţii eroului nostru, ţara sa a fost condusă de Directoratul şi Consulatul Primei Republici Franceze până în anul 1804. În acelaşi an a intrat sub domnia împăratului Napoleon I, rămânând astfel până în 1814. Începând cu anul următor (1815), în Luxemburg a început să domnească Marele Duce Wilhelm I, rege al Ţărilor de Jos Unite (1815-1840). I-a urmat la tron Wilhelm II (1840-1849) apoi Wilhelm III (1849-1890).

La 19 ani, ALESSANDRO şi-a anunţat tatăl că nu va pleca niciodată definitiv din Dalheim. Drept răsplată pentru fidelitatea sa, părinţii i-au dat drept moştenire partea ce i se cuvenea din moşia lor. Timp de 39 de ani, cât i-a mai fost dat să trăiască, a muncit alături de Ronimo, pentru continuarea afacerii cu băuturi.

La 26 de ani s-a căsătorit cu Lise Kranik, o tânără de 20 de ani, fiica unei familii germane din Dalheim. Tatăl fetei, militar cu rang de cavaler în armata Marelui Duce, fusese înnobilat de suveran şi onorat cu o importantă moşie, pentru meritele sale în numeroase lupte. După 4 ani de la căsătorie, Lise a născut-o pe micuţa Elida, unicul lor copil, comoara vieţii celor doi părinţi. I-au adus doică, guvernantă pentru lecţii, profesoare cu bună reputaţie în oraş. La 18 ani i-au dat-o drept soţie unui militar tânăr, aparţinând unei familii prietene cu ei.

Viaţa lui ALESSANDRO s-a sfârşit la 58 de ani, deşi era un bărbat sănătos, care ar fi putut trăi peste 90 de ani. Cu toate că îşi iubea nevasta la fel ca în prima zi după nuntă, năravul băuturii împreună cu veşnicul grup de prieteni cheflii i-a cam luat minţile, îndemnându-l să îşi ia amante. De-a lungul vieţii de bărbat căsătorit a avut zeci de femei, unele dintre ele fiind cât pe ce să îl despartă de Lise.

Ultima dintre ele i-a fost fatală. Femeia mai avea un amant, profitând de banii lui ca şi de cei ai lui ALESSANDRO. Aflând unul despre celălalt, s-au jignit reciproc, ajungând la duel. Tăietura de sabie primită la braţul drept s-a infectat, medicul personal nereuşind să vindece gangrena. ALESSANDRO a refuzat amputarea braţului în zona umărului, alegând moartea în locul infirmităţii. Aşa a dispărut dintre cei vii un om cumsecade, bun familist, moşier şi fabricant renumit în toată regiunea.

Nina Petre
 24 aprilie 2014