INTELIGENTA EMOTIONALA
Jocul iubirii/ Jocul inimii/ Lovegame/
Este o dorinta a mea mai veche sa scriu o carte despre emotii. Acesta este si motivul pentru care in 2014 am urmarit felul in care trimite inima mesajele prin melodii, mai ales atunci cand iubim.Astfel, pot spune ca am influentat intr-o masura considerabila Universul muzicii.Iata de ce, as zice eu, melodía Emotii a celor de la 3 Sud Est a fost cea mai difuzata melodie din 2014.
Cand iubim, putem spune ca jucam un joc in care suntem doi iubiti si o fata, deci aproximativ trei participanti, (ma refer la faza finala). In continuu, noi trimitem mesaje cu inima si Universul face ca gandurile noastre sa devina realitate. Aceasta este Legea Atractiei Universale. Cel mai bine putem observa cum gandurile noastre sunt trimise catre cel pe care il iubim prin intermediul melodiilor. Gandurile noastre apar toate raportate la cei doi iubiti si la universul acestora. Spre exemplu, daca unul este mai bogat, atunci ne vom imagina ca suntem mai bogate, ca avem o casa super frumosa si o masina luxoasa, ca ne imbracam foarte elegant si ca ne vopsim parul, ca mergem in insule exotice sa. Si atunci, Universul melodiilor care reflecta aceste aspiratii ale noastre, va reflecta universul pe care doresc sa il construiesc cu fiecare dintre cei doi parteneri. Din contra, daca celalalt iubit este mai tanar si mai putin bogat, vor aparea alte valori: libertate, energie, frumusete, cultura, curaj sa. Este foarte important sa recunoastem in melodii universul carui iubit apare sau care este gandul cu care apare asociat. In felul acesta, va deveni o ancora pentru acel iubit si cand ii vom spune numele, va aparea tot mai des acea melodie. Este bine sa recunoastem cat mai multe melodii si astfel cream cat mai multe ancore cu iubitul pe care dorim sa il chemam. Uneori, ne trezim ca fredonam melodii si este bine sa stim pe care iubit il cheama acea melodie. Spre exemplu, astazi m-am trezit de dimineata cu melodía lui Olly Murs: “I kind of like the way you bring me to my knees”; si m-am gandit ca este melodia lui Silviu si ca nu mai vreau sa il chem. Si atunci am cautat o melodie care il cheama pe Sorin ( Hey Girl a celor de la Deepcentral pentru ca tipul care canta are barba) “Hey girlI’ll never give up Never give up on you For the rest of my life Hey girl Follow me tonight I wanna be close to you And I say „Hey girl“ I’ll never give up Never give up on you For the rest of my life”.
Versurile melodiei „Hey girl (Dreaming Of Moscow)“, interpretata de Deepcentral
Hey girl Hey girl Impossible story But still you were falling You’re stuck in my mind Every day, every night Time’s going so slow I’m dreaming of Moscow We walk through the dark Come to Gorky Park And I say „Hey girl“I’ll never give up Never give up on you For the rest of my life Hey girl Follow me tonight I wanna be close to you And I say „Hey girl“ I’ll never give up Never give up on you For the rest of my life Hey girl Follow me tonight I wanna be close to you Impossible story But still you were falling You’re stuck in my mind Every day, every night Time’s going so slow I’m dreaming of Moscow We walk through the dark Come to Gorky Park And I say „Hey girl“I’ll never give up Never give up on you For the rest of my life Hey girl Follow me tonight I wanna be close to you And I say „Hey girl“I’ll never give up Never give up on you For the rest of my life Hey girl Follow me tonight I wanna be close to you And I say „Hey girl“ I’ll never give up Never give up on you Hey girl
Acest joc al iubirii are un pattern: unul vine si altul pleaca, unul rade si altul plange, la unul este cald si la celalalt este frig, etc. Asa cum este si logic, nu putem sa luam doi iubiti acasa si atunci Universul ii trimite mesaje celui pe care il chemam. De aceea, auzim frecvent in melodii “call my name”. Daca nu ii spunem numele iubitului, atunci acesta dispare. O alta modalitate prin care putem sa il chemam pe cel pe care il iubim, este sa ne uitam la poze cu el, sa ii scriem numele pe foaie, sa dansam doar pe melodiile lui (si din ce in ce mai sexy), sa vorbim despre el catre alte persoane, sa rememoram momente cu acesta sau sa ne imaginam scene placute cu acesta din viitor. Imaginati-va cum va purtati cu un catel care va cere afectiunea. El vine pe langa voi si daca nu il ascultati, daca nu va uitati la el, daca nu va jucati cu el, pur si simplu intelege ca nu tineti la el si dispare. Exact acelasi lucru se intampla si in melodii. Cand incepi sa recunosti ale cui sunt melodiile si dansezi pe ele, le asculti si incerci sa intelegi ce vor sa spuna, incerci sa le asociezi la discutii/ganduri cu acel iubit, iti imaginézi ca cel care iti vorbeste este iubitul, atunci el stie ca doresti sa vina si va aparea tot mai intens. Iar pentru celalat care vrei sa plece, este bine sa nu dansezi pe melodiile lui, chiar sa schimbi canalul, sa nu-ti imaginézi ca vorbesti cu el prin melodii si sa nu-i spui numele. In felul acesta el va disparea, pentru ca e un joc al iubirii si va simti ca nu il iubesti.
Cei doi doi iubiti pe care mi-am concentrat energiile in 2014 sunt Silviu si Sorin si sunt amandoi colegi cu mine la consiliu. Silviu este cu 5 ani mai mare ca mine si este foarte dragut si este mai bogat. Sorin este cu un an mai mic ca mine (eu am 35) si este foarte dragut si are mustata si barba si se plimba toata ziua cu motocicleta. Ca sa pot sa fac diferenta intre Sorin si Silviu in melodii, Silviu apare mereu in melodiile cantate de negri si de asemenea sunt cei mai trecuti de 35-40 de ani. Si daca Silviu este negru, evident eu sunt negresa in relatie cu el. Iar Sorin apare, evident, in melodiile in care canta sau apar tipi cu barba si mustata. Daca exista o asemanare in realitate intre Sorin si tipii barbosi, intre Silviu si negri nu exista nici o asemanare pentru ca Silviu nu este negru. Aceasta este pur si simplu setarea mea mentala si ma intreb: daca eu nu interveneam ca observator in acest proces, atunci mai apareau melodiile dupa aceeasi logica?
Daca ne este uneori usor sa recunoastem negrii cand ei canta la radio, totusi nu ne dam seama daca cel care canta are barba si de aceea este bine sa urmarim melodiile si la televizor. Eu pur si simplu mi-am creat o lista cu melodiile care apar pentru fiecare dintre cei doi iubiti ai mei. Daca ascultam melodiile la radio, este bine sa ne notam niste fraze si sa le cautam pe net, ca sa ne dam seama ale carui iubit sunt melodiile. Atunci cand nu recunoastem melodiile, putem sa spunem numele iubitului care dorim sa vina pentru ca la un moment dat, cand lucrurile devin mai clare cu cine voi ramane in finala, nu mai are rost sa ii cream ancore celuilalt.
Dintre formatiile/ cantaretii care apar pentru Silviu, amintesc de: Queen, REM, Depeche Mode, Modern Talking, Elvis Presley, Robbin Williams, George Michael, Elton John, Phil Collins, Kate Perry, Madonna, Cher, Smiley, Connect-r, Directia 5, Holograf, Taxi, Michael Bolton, Eros Ramazzoti, Eminem, Denise Reaussos sa.
Pentru Sorin canta Deepcentral, One Direction, Keane, DJ Sava, Radio Killer, Enrique Iglesias, Elena Gheorghe, Directia 5, Metallica, Backstreetboys, Bruce Spreensteen, Maroon s 5, Inna, Voltaj, 3 Sud Est, Selena Gomez, Andreea Banica, Justin Bieber, Vescan, Alexandra Ungureanu, Raluka, Uddi, Randi, Bosquito, Liviu Teodorescu, Lora, Alina Eremia, Matteo, Timbaland, Morandi.
Cand ma comut de pe un iubit pe altul, de exemplu ma uit la o melodie si daca zic: “asta este melodia lui Silviu”, automat urmatoarele care apar sunt ale lui Silviu”. Daca zic “lasa-ma in pace Silviu, nu mai vreau sa mai apari”, universul intelege doar ca i-am spus numele si tot pe el il cheama. Si atunci daca vreau sa nu mai apara Silviu, imi spun numele lui Sorin, sau ma uit la o poza cu Sorin, ori ma gandesc la un moment placut cu el si atunci incepe sa apara Sorin mai mult. In general, dintre melodiile care comuta de pe un iubit pe altul am remarcat ca apare foarte des: Chandelier (este universala, apare si la unul si la altul); Martin Garrix- Animals; melodiile Indilei, Im an Albatrouz, Dorian Mare albastra (ma intorc la tine mare albastra), Naughty Boy- La la la, Swift Taylor- Shake it off.
Odata, eram suparata pentru ca nu stiam nimic de Silviu si ii ascultam melodiile si eu i-am spus “tot ce imi spui sunt numai minciuni, eu nu te mai cred” si apoi a aparut (la radio) o melodie cu o fata care spunea ca “all you say are promises and lies” dupa care a aparut Silviu/ adica Bruno Mars care spunea “Don’t believe me, just watch”. Pentru ca este negru, Bruno Mars canta mereu pentru Silviu si are niste melodii absolut fantastice; iar daca stau sa le ascult, iar dispare Sorin din Universul meu. Evident, aceasta melodie a devenit ancora pentru Silviu si apare frecvent cand ma gandesc la el. Alta data, pentru ca am vazut ca apar Riana si Ariana Grande cand ma gandesc la Silviu, l-am intrebat (in gand, evident): “Daca am avea o fetita ce nume ai vrea sa ii punem: Riana sau Ariana ¿si mai tarziu am auzit, tot in aceeasi zi: “I like Riana” (evident, era o melodie cantata de un negru, D’banj- Oliver Twist deci era Silviu). Pe moment am ramas blocata, parea o parte mai accentuata din acea melodie, ca si cum vroia sa imi spuna ceva si mi-am amintit ce il intrebasem. Melodía este cu o enumerare si cantaretul spune ca ii plac mai multe cantarete. D'BANJ LYRICS "Oliver Twist"
I have a confession/Don't take it personal/I have a confession/So you got to listen/I have a confession/Don't take it personal/I said, I have a confession/So you got to listen//See I like Beyonce, but she dey with Jigga/I like Nikki, her yansh is bigger/I like Rihanna, she dey make me day go gaga/I like Omotola cos people like her/I like Genevieve, I think that she's so sweet/And Nadia Buhari, cos she no dey drink garri/It's not her fault you know
You cannot blame me though/I wanna have them all/I know it's wrong but the truth is that//I am just an Oliver
(Oliver, Oliver, Oliver Twist)/Just an Oliver/(Oliver, Oliver, Oliver Twist)/ Rebete rebete rebate//Labata, labata, labataSebede, sebede, sebede/Rebete, rebete, rebate//You got a secret/But I think I know it/You wanna let it out/But them go call you ashy/You like to do it/Do the hm-hm, hm-hm/I know you like D'banj/And you like Don JazzyYou like it 2baba/And you like Fally Pupa/And I know you love Trey Songz/But you no fit sing his songs/I thought as much you know/I do not blame you though/You wanna have them all/You know it's wrong
Acum, citind versurile melodiei mi-am dat seama ca D;banj zice si And I know you love Trey Songz, ceea ce este destul de cool si de adevarat pentru ca NANA este una dintre melodiile mele preferate cu Silviu si tocmai despre asta intentionam sa vorbesc in continuare. Na Na a lui Trey Songz este cea de-a doua ancora pe care am creat-o pentru mine si Silviu, cand mi-am zis ca, daca as fi iubita lui as merge cu el la yoga. Totodata, NaNa este cu un tip care are o iubita foarte sexy imbracata ca o politista. Apare asa pentru ca, in general eu incerc sa le impun si colegilor niste standarde ridicate si atunci chiar ma port uneori ca o politista. Si mai este o melodie care reflecata relatia mea cu Silviu cu Black Widow in care tot asa, Rita Ora si Iggy Azalea sunt doua justitiare cu sabia mereu dupa ele.Daca ar fi sa fac un top al melodiilor mele cu Silviu ar fi: 1. Ed Sheeran- Thinking out loud/ 2. John Legend All of me 3. Taylor Swift Blank Space 4. Trey Songz- NA NA 5. Iggy Azalea –Black Widow (il cheama Silviu Vaduva, deci este un joc de nume) Silviu mi-a zis odata ca nu a primit o instiintare in cutia postala si cand l-am intrebat ce face, de ce nu s-a dus la posta mi-a zis ca este la yoga si dupa acest moment a aparut melodía aceasta Na Na a lui Trey Songz. …Put your hands in the air (the air)/Ooh na na/Look what you did start it/Ooh na na/Why you gotta act so naughty/Ooh na na/I'm 'bout to spend all this cash/Ooh na na/If you keep shaking that (oh yeah) Ooh na na na Put your hands in the air if you're lovin' tonight Ooh na na na Keep your hands in the air if you're spendin' the night Ooh na na now Na na nanana na na Everybody say it like Ooh na na now Na na nanana na na Everybody say Baby I'm the one you lying I'mma get you as a liarOh yeahI'mma give it to you right now Best time of your life, yeah, oh yeah Baby when you ready tell the waitress get the check Girl I know you ready I don't even gotta check You been through the worst let me show you who the best You know I'mma get you right, get them boys to the left, likeOoh na na Look what you did start it Ooh na na Why you gotta act so naughty Ooh na na I'm 'bout to spend all this cash Ooh na naIf you keep shaking that oh oh! (yeah) Ooh na na na Put your hands in the air if you're lovin' tonight Ooh na na na Keep your hands in the air if you're spendin' the night Ooh na na now Na na nanana na na Everybody say it like Ooh na na now Na na nanana na na Everybody say You the one who sounded bad, yeah You the one I never had, oh yeah All the problems you did have Leave them broke fellas in the past, yeah, oh yeah Girl you have good, but I could give you better I'll have you take it bout forever I'mma make you say Ooh na na Look what you did start it (look what you did start it) Ooh na na (oh na na) Why you gotta act so naughty (actin' fo) Ooh na na I'm 'bout to spend all this cash Ooh na na If you keep shaking that oh oh! (yeah!) Ooh na na na Put your hands in the air if you're lovin' tonight Ooh na na na Keep your hands in the air if you're spendin' the night Ooh na na now Na na nanana na na
O alta ancora care a aparut pentru Silviu este Tren de noapte de la Connect-r, pentru ca el canta mereu pentru Silviu. Si zice hai sa ne urcam in trenul meu de noapte si sa plecam in lume si mai zice -cutia mea postala nu are scrisori. Hai să plecăm, pur și simplu/Noi doi și o apă la un litru/Vreau să imi pierd echilibrul/Și pentr-o perioadă să nu-mi pese dacă trece timpul/Oraș aglomerat/Casa mea este beton, dar nu la figurat/Cutia de scrisori n-are scrisori când o desfac/Ea doar îmi amintește să achit ce-am consumat/Și câte-odată simți că nu mai poți să stai/Ceva din tine spune: "Hai! Hai, hai!"/Și am să plec doar eu cu tine/Undeva să nu ne știe nimeni/Fără griji și fără acte/Urcă-n trenul meu de noapte
Toate melodiile lui Connect-r sunt pentru Silviu si reflecta relatia mea cu el. Acum, cand a venit luna decembrie si m-am decis ca o sa raman cu Sorin, Connect-r a scos o melodie in care zice ca eu sunt rece ca decembrie.Tu de vita nobila/Eu, un vagabond/Destul de capabila/Sa te descurci cu un tont/Spuneai ca-ti place cum sunt euDa’ ma vrei mai periculos/Eu ma schimbam pentru tine/Pana mi-ai spus: “Nu te mai recunosc”/Si stiu, tu nu stii sa iubesti/Te-as mai citi, da’ n-am timp de povesti/Astept sa vina mai, dar mai e, asa ca plec/Rece ca decembrie, tu ma faci sa cred ca/Degeaba-ti dau eu dragontea/Esti rece ca decembrie/Ca o consumi prea repede/Esti rece ca decembrie/Soare sa fiu, sa te iubesc/Stiu ca tot nu te topesc/Degeaba iti dau eu dragoste/Esti rece ca decembrie/Eram pe la liceu/Ai aparut in drumul meu/Te conduceam la troleu/Pana cand ti-ai luat coupe-u/Da’ poate c-am gresit/Dar de ce ma vad silit s-o recunosc la infinit/Da’ poate n-am gresit/Si, cumva, ce s-a intamplat, a fost menit/Stiu, tu nu stii sa iubesti/Te-as mai citi, da’ n-am timp de povesti/Astept sa vina mai, dar mai e, asa ca plec/Rece ca decembrie, tu ma faci sa cred ca/Degeaba-ti dau eu dragontea/Esti rece ca decembrie/Ca o consumi prea repede/Esti rece ca decembrie/Soare sa fiu, sa te iubesc/Stiu ca tot nu te topesc/Degeaba iti dau eu dragoste/Esti rece ca decembrie/Fulgi de zapada/Acopera sufletul tau/Si lasa-i sa cada/Eu am drumul meu/Degeaba-ti dau eu dragontea/Esti rece ca decembrie
In general, fiecare iubit are varianta lui pentru aceeasi situatie.In decembrie 2014, dupa ce am vazut ca Silviu este complet lipsit de initiativa, pur si simplu mi-am comutat atentia pe Sorin. Si o data, cand faceam eu yoga in casa, a aparut melodía Corinei cu Dorin Popa, in care ei doi sunt la sala si fac yoga si Corina ii zice: “simt ceva-a-a ce nici cuvintele nu pot explica Ce nici la yoga nici un guru nu te poate invata Simt doar cu tine si nimeni altcineva doar tu imi topesti inima ca o acadea”
Dostları ilə paylaş: |