Vrem reîntregirea ţĂrii! Fratelui nostru Mircea Druc De când ni s-a luat

Noi, românii credincioşi, spunem: "Vrem reîntregirea patriei!". Străinii şi mioriticii vehiculează: "Moscova n-o să ne dea gaz şi petrol". "Occidentul preferă acest status quo". "La Kiev nici nu vor să audă".

La Budapesta se inventează nişte simetrii. La Chişinău - tactica paşilor mărunţi. Unul înainte, doi înapoi. Iar unii, vorba Leonidei Lari, se vor "domnitori peste o stână şi trei judeţe". La Bucureşti mai stau la cumpene: ce câştigă cu ideea naţională fiecare partid sau lider politic în parte?

Toate acestea sunt premize false. Uşor de combătut: cu argumente de ordin istoric, economic, geopolitic, cu silogisme, statistici, fapte. Şi vom face-o. Ori de câte ori vom avea ocazia.

Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: "Reunirea". Iată liantul care ne lipseşte. Pornim pe calea reîntregirii patriei. Vom face să dispară o bună parte din actualele animozităţi care ne macină pe noi, românii de pretutindeni. Vom crea premizele concilierii. Vom mai tempera egocentrismul şi politicul din noi.

"Reunirea". Altă soluţie nu există. Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng, după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină. Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul unirii. "Sindromul amputării" nu va dispare niciodată.

De aceea consider necesar şi de urgenţă:

1. Astăzi, mâine parlamentul şi guvernul României să ia poziţie faţă de referendumul din Ucraina. Recunoaşterea Statului Ucrainean în devenire e posibilă numai după soluţionarea problemelor legate de consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, adică după retrocedarea teritoriilor româneşti anexate de către imperiul sovietic.

2. Parlamentul României până la finele acestui an să adopte o lege vizând cetăţenia românilor din fostele colonii sovietice, dând curs astfel apelului celor zece organizaţii ce formează Alianţa Naţională "16 decembrie", apel susţinut şi de grupul parlamentar al Frontului Popular din Moldova.

"Reunirea". Altfel, între Ucraina şi România, va apărea o nouă Irlandă de Nord. Un nou Liban. Un nou Cipru. Nu putem admite libanizarea teritoriilor strămoşeşti, răpite odinioară. Vor avea de pierdut nu numai românii. Nu numai Europa de Est. Ci şi occidentalii, atât de nereceptivi la problemele României nedreptăţite.

Reîntregirea patriei se va face , fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile. Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească. Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi românii se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună. În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu.

Iată de ce, vin cu rugămintea către toţi românii:

- Să răbdăm măcar şase luni fără acte de violenţă şi exhibiţionism;

- Să se facă alegerile necesare respectând legile şi regula, democraţia şi bunul simţ;

- Să spunem clar, cu fermitate: "Vrem reîntregirea ţării!".

Numai aşa vom reuşi. Pentru început, o altă ieşire din impas nu există. Şi o garanţie că vom supravieţui în cea de a treia conflagraţie mondială, de data aceasta economică, nimeni nu ne poate da.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Discursul lui Mircea Druc în Parlamentul României are o semnificaţie aparte nu numai prin maniera tranşantă în care pune problema încă tabu pentru conformişti şi internaţionalişti, dar el explică parţial şi evoluţia lui ulterioară în peisajul politic de la Bucureşti. Când s-a încheiat şedinţa festivă, Radu Ciontea l-a invitat oficial, solemn la o discuţie cu deputaţii şi senatorii PUNR. Atunci s-a făcut “lucrătura” cu Druc la alegerile prezidenţiale, de care aveau să se agaţe apoi atâţia ziarişti afectaţi de scenarită. Simplu, liderul peunerist i-a propus lui Mircea Druc să candideze din partea acestei formaţiuni politice din Ţară. Avea să urmeze decizia MER la 4 mai 1992 şi, desigur, decizia Frontului Popular Creştin Democrat din Moldova.

Alocuţiunea continua să stârnească reacţii din cele mai diverse în spaţiul locuit de români. Parabola lui Mircea Druc cu “românii mioritici” (ca şi noţiunea “dacii liberi”) erau percepute textual, filozofic, etnografic, istoric. Oricum, dar în afara concepţiei sale etnocentriste. Cheia acestor noţiuni fiind “Ago (agito), ergo sum!”

Domnul A. Ganci din Bucureşti îi trimite pe 3 decembrie 1991 o scrisoare deschisă, pe 15 pagini, ca să-i explice de ce nu-i de acord cu Mircea Druc “într-o problemă fundamentală: aceea a românului mioritic” “Nu, dle Druc, ciobanul mioritic s-a bătut şi n-a murit. Românii mioritici nu sunt cei descrişi de dumneavoastră. Sunt cu totul alţii. Şi sunt aşa cum le este firea. Aşa încât nu se pune problema să-i recuperăm noi pe ei, ci mai curând invers ... Trebuie să luăm aminte că, în basmele româneşti Făt-frumos nu poate fi învins decât de fraţi şi de părinţi! Sau îşi poate căuta singur moartea. Moartea lui ... Este absolut necesar să ne luăm pe cont propriu fiinţa. Să ne ridicăm din starea de pacienţi ai istoriei. Aşa cum ne este firea şi nu cum ar vrea unii să fie. Căci s-ar putea ca astăzi să ne pască unul dintre cele mai mari pericole care s-au abătut asupra fiinţei româneşti. Dar ne vom veni în fire, vom ieşi şi din aceste încercări cum am făcut-o de atâtea ori ...

... Sunt unul dintre cei care vă respectă şi vă admiră. Căci există motive de respect şi admiraţie faţă de cei care au înţeles că iubirea de patrie şi de popor este mai presus de orice. Aderarea la o ideologie, la o concepţie politică, la un program social, la o mişcare culturală sunt, într-un fel sau altul, condiţionate. Singurul lucru necondiţionat este ataşamentul faţă de poporul tău. Aceasta este normalitatea. Trăind timpuri anormale am ajuns să-i admirăm, să-i respectăm pe cei care au rămas întru normalitate. Şi atâta timp cât ei există mai este încă bine, căci mai există speranţe. Dumneavoastră faceţi parte dintre aceştia şi de acea vă scriu”.

Tot la 3 decembrie s-a produs reacţia şi la Chişinău. Mircea Snegur şi-a pus în funcţiune experţii dezinformării: Andrei Vartic, Anatol Plugaru, noul ministru al securităţii, colonelul KGB Valeriu Daraban, ziaristul-securist Lilian Cibotaru. Anatol Gondiu, directorul cotidianului “Curierul de seară” s-a pus la dispoziţia acestora. Astfel apare un material “senzaţional” intitulat: “Care-i numele dumneavoastră adevărat, dle Mircea Druc?”. Am revenit la acest moment (v. “Reabilitarea”) deoarece el ţine de modul şi formele care sunt folosite de KGB (să nu vă lăsaţi duşi în eroare de noua lui denumire la Chişinău - M.S.N.) pentru a intimida, compromite, înlătura persoanele care nu-i sunt pe plac. Asemenea "operaţii” K.G.B.-ul a făcut pe tot parcursul “glorioasei” sale activităţi. Le face şi acum. Mircea Druc trece din nou în defensivă şi K.G.B.-ul atacă. De ce au decis cei de la Chişinău (şi stăpânii lor) să-l atace pe Mircea Druc anume în acest moment? E limpede: s-a constituit Consiliul Naţional al Unirii. În funcţia de preşedinte al C.N.U. fusese numit Mircea Druc.

Filip Zubatâi, nomenclaturist, din anturajul lui Snegur încă de la CC, ajuns ministru de stat, trimite la 5 decembrie 1991 o circulară. Cerea, ca pe timpuri, ca toate publicaţiile, inclusiv cele din raioane, să retipărească articolul "Care-i numele dumneavoastră adevărat, dle Druc?", apărut în cotidianul din Chişinău. Apropo, odiosul Zubatâi ("Colţosul" în traducere din ruseşte) l-a băgat în mormânt pe Kvilenkov, administratorul casei guvernului. Era un om onest, îşi făcea datoria cumsecade. Zubatâi îl teroriza: "De ce i-ai făcut contract şi viză de reşedinţă lui Druc? Scoate-l! Dă-l afară din casă, fă ce ştii!" Şi toate acestea se operau la indicaţiile preşedintelui Snegur, imediat după demiterea primului ministru (Ordin nr. 41-P din 9 iulie 1991).

La 27 august 1992, Mircea Druc, preşedintele Frontului Popular Creştin Democrat, este trecut în registrul Biroului Electoral Central drept candidat independent la preşedinţia României. Reuşise să adune peste 120000 de mii de semnături. La Chişinău, apare replica în ziarul “Tineretul Moldovei”. Un oarecare Vasile Dorogan (pseudonim?) revine cu aceeaşi problemă: “Deci, cine eşti, d-le Mircea Druc?”

La 30 octombrie 1994, la Iaşi, se încheie cu succes Conferinţa Naţională a Refugiaţilor, organizată de către Consiliul Naţional al Reîntregirii condus de Mircea Druc. Ca la comandă, peste o zi-două, Gabriel Andriescu, Valentin Stan şi Renate Weber de la Grupul de Dialog Social, torpilează ideea reîntregirii, lansându-şi controversatul studiu “Raporturile României cu Republica Moldova”. Ei susţineau că în Basarabia există români şi ... moldoveni.

Peste un an, Mircea Druc convoacă primul Congres Mondial al refugiaţilor şi descendenţilor acestora din teritoriile româneşti ocupate de imperiul sovietic sub deviza "Ne cheamă pământul strămoşesc!" Toată lumea mulţumită. Rezoluţia privind reîntregirea României - aprobată în unanimitate. Începe conferinţa de presă şi cine monopolizează dezbaterile? Lucian Apostu, cunoscut prin relaţiile lui directe cu anumite cercuri de la Chişinău. Ziaristul ieşean nu are decât o singură problemă de elucidat: “A fost Mircea Druc colaborator al KGB?” Şi o face pentru a doua sau a treia oară. Aceste coincidenţe nu sunt întâmplătoare ...

Atunci când Mircea Druc va reuşi să întreprindă ceva legat de reîntregirea ţării, vor apărea indivizi cu aceeaşi întrebare “Cine eşti, dle Druc?” Dar cine sunt ei?

Ziarul moscovit “Komsomoliskaia Pravda” publică la 7 ianuarie 1992 un interviu cu Mircea Snegur, intitulat “Despre unirea cu România nu poate fi nici vorbă”. Angajat acum pe marele şantier C.S.I., adică la reconstrucţia Casei Siberiene Independente, Mircea Snegur declară drept credincioşilor komsomolişti “că doar nu pentru asta am luptat noi atâta, ca acum să ne unim cu cineva”. Deşi, la 21 decembrie 1991 la Alma-Ata, preşedintele Moldovei “independente de Ţară” semnase deja actul de “reunire cu Patria Sovietică Reînnoită”. În acelaşi interviu, Snegur spunea că “nu demult 27 de deputaţi din parlament, în frunte cu Druc, au creat comitetul pentru unire cu România”.

De fapt, la 4 decembrie 1991, a fost constituit Consiliul Naţional al Reîntregirii. Şi la data când Snegur dădea interviul pe lista membrilor C.N.R. erau trecute numele a 50 de deputaţi.

“Nici în Germania de Est sondajele de opinie nu au arătat multă vreme o majoritate pro-reunificare. Frica celor din Est de a nu fi priviţi cu superioritate de ceilalţi a făcut ca mulţi să ezite să se pronunţe în această chestiune. Nu vreau să spun prin aceasta că o parte din ezitările lui Mircea Snegur, ale unor parlamentari din Chişinău, de exemplu, provin din această teamă: cerându-le să lupte pentru reunificare, le cerem, de fapt, majorităţii din ei, să lupte pentru propria lor dispariţie de pe scena politică ... Majoritatea celor din clasa politică sunt, acolo ca şi aici, români mediocri, pentru care păstrarea poziţiei lor actuale este mai importantă decât orice altă problemă”.

Alina Mungiu

“Aş vrea să ştiu, domnule preşedinte, de ce vă speriaţi atât de mult de unire? Poate vă temeţi că într-un stat unic nu veţi avea fotoliul de preşedinte? Cât veţi lupta pentru un stat pur moldovenesc, sprijinit de comuniştii colhoznici, nu veţi reuşi. Veţi avea oponenţi uniţi în rândul celor mai vrednici oameni ai acestei palme de pământ. Sunt solidar cu Poziţia Frontului Popular în privinţa boicotării alegerilor prezidenţiale. Sunt împotriva intrării Moldovei într-un nou colhoz economic, ce ar avea misiunea să salveze de pieire cu orice preţ imperiul sovietic. Salvarea naţiunii nu vine din petrol şi gaz, ci din respectul faţă de ceea ce ne-au lăsat bunii noştri strămoşi - demnitatea naţională. Pledez pentru o republică parlamentară. Şi acest adevăr, sunt sigur, va triumfa.

Cu respect, Dinu Brădiceanu,

elev în cl. XI-a a şcolii medii Iargara, raionul Leova”.

Mircea Snegur nu se putea ogoi nicidecum. Pe cei care “îmblă atâta cu unirea iasta” ar fi vrut să-i distrugă. Dintr-o pălitură. Să se mântuie odată. Consilieri avea berechet şi din Est şi din Vest. De la Moscova se anunţa că vine “apostolul Pavel”, Ion Druţă. În parlament, Nicolae Andronic, actualul adjunct la partidul lui Snegur, vocifera: “Statalitate, de trei ori statalitate!”. Fratele lui Andronic, colonel KGB, îi asigura protecţia fizică, creând structuri paralele. Soluţia? Un referendum şi o constituţie! Numai aşa putem consolida statalitatea. Să vadă o lume toată. Să facem un legământ pe vecie că Republica Moldova nu se va alipi la România. Asta e! Nici mai mult, nici mai puţin. Aşa vrea preşedintele ales “di tăt norodu”, aşa vor deputaţii poporului!

La 20 ianuarie 1992, Mircea Druc, solicitat de ziarişti să comenteze intenţiile lui Snegur, spunea: “Vreţi referendum? Bine. Dar mai întâi să restabilim situaţia de până la 1940. Să întrebăm naţiunea română dacă e de acord să dea Uniunii Sovietice Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţa. Dacă doreşte “un al doilea stat românesc”. Nu are rost să speculăm cu demagogia democraţiei socialiste, liberale etc.: “Aşa vrea poporul celor 6 judeţe basarabene; aşa vor cele cinci raioane din Transnistria; aşa vor cele 21 de state găgăuze din sudul Basarabiei”. Nu! E o chestiune vitală a întregii naţiuni române. Nici în virtutea dreptului istoric, nici a dreptului internaţional nu putem admite un asemenea referendum”.

"Aşadar, mai rămân la îndemâna tandemului Snegur-Muravschi, care acţionează conform principiului «unul decide, celălalt semnează» (şi ambii ne vând) două soluţii: 1) reintegrarea politică în structurile reînnoite ale imperiului de la răsărit şi subordonarea definitivă a economiei naţionale imensului malaxor de popoare ce se întinde de la Carpaţi la Insulele Kurile şi 2) reunirea cu ţara şi împlinirea idealului sfânt - unitatea de neam şi de teritorii a tuturor românilor.

Că domnul Mircea Snegur este incapabil, la fel ca şi întreg executivul pe care îl conduce, să acţioneze în sensul soluţiei a doua nu mai este necesar s-o arătăm, pentru că ne-a demonstrat-o cu argumente suficiente chiar Domnia Sa, precum şi, în ultimul său «răcnet publicistic», patriotul-consilier-voluntar Andrei Vartic, acest Voican-Voiculescu intrariveran, care ne apare periodic pe cerul învolburat al Basarabiei, călare pe o sabie de lemn şi cu barba în vânt, băgând în sperieţi copiii cu lecţii despre economia de piaţă şi zburătăcind găinile şi băbuţele unioniste cu întrebarea fundamental vociferată: «Spune-mi, de unde vei lua petrolul?!».

(Publicaţia "Ţara", nr. 51 (69), decembrie 1991).

Gruparea sneguristă din parlamentul de la Chişinău a reuşit, înainte de alegerile prezidenţiale din 1991, să includă în legea electorală anumite îngrădiri: cei care n-au locuit ultimii zece ani în Republica Moldova nu puteau participa la alegeri prezidenţiale. Astfel potenţialii adversari ai lui Snegur - Mircea Druc şi Petru Lucinschi - au fost eliminaţi.
(Traducere din limba rusă)

Mircea Snegur îşi elimină potenţialul adversar în lupta pentru fotoliul prezidenţial.

Chişinău (RIA). La 9 octombrie, în Moldova începe campania pentru desemnarea candidaţilor la postul de preşedinte al republicii. Alegerile sunt fixate pentru 8 decembrie. Era de aşteptat ca lui Mircea Snegur, actualul preşedinte, să-i facă o concurenţă serioasă principalul său oponent politic, fostul prim ministru Mircea Druc. Însă, la adoptarea "Legii privind alegerea preşedintelui", Mircea Snegur a introdus un amendament, conform căruia candidaţii la preşedinţie trebuie să aibă viză de reşedinţă pe teritoriul republicii ultimii zece ani. Mircea Druc, însă, până în anul 1990, a locuit la Cernăuţi şi la Moscova.

După cum a devenit cunoscut corespondentului RIA, din surse sigure, în prezent Mircea Druc se pregăteşte să susţină teza de doctorat la Academia Română. Aceleaşi surse susţin că Mircea Druc, după susţinerea doctoratului, va ocupa postul de şef al guvernului României, care în prezent este vacant. E cunoscut de asemenea faptul că Mircea Druc şi Frontul Popular din Moldova care îl susţine s-au pronunţat în repetate rânduri pentru unirea Moldovei cu România.

Echipa lui Snegur condusă de Andrei Vartic, Andrei Ţurcanu şi Petru Sandulachi făcea eforturi disperate să împiedice venirea la conducerea Frontului Popular a unei aripi radicale unioniste. Lucrările Congresului al III-lea al F.P.M. au avut loc în zilele de 15-16 februarie 1992 în sala Operei Naţionale din Chişinău. La conferinţele secţiilor fuseseră aleşi 772 de delegaţi. La momentul deschiderii lucrărilor Congresului în sală erau prezenţi 687 delegaţi. Printre aceştia se aflau şi membrii grupului parlamentar F.P.M., precum şi delegaţi ai organizaţiilor de bază ale Mişcării din Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia, Sibiu, Braşov. După intonarea imnului "Deşteaptă-te, române!" Congresul a primit binecuvântarea mitropoliţilor Daniel Ciobotea şi Nestor Vornicescu, arhiepiscopului Vladimir Cantarean, episcopilor Casian Crăciun şi Petru Păduraru. Congresul a fost salutat de un şir de personalităţi marcante ale vieţii politice din întreg spaţiul românesc: Dumitru Matcovschi, Ana Blandiana, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Alexandru Usatiuc, Constantin Ticu Dumitrescu, Constantin Olaru, Serafim Fădor, Dimitri Osipov, Petru Tarhon. Participanţii la Congres nu vor uita nicodată intervenţia fulminantă a senatorului Ion Alexandru, care a adus şi salutul Patriarhiei Române şi a liderilor PNŢCD, domnilor Corneliu Coposu şi Ion Raţiu.

Punctul culminant l-a constituit alegerea preşedintelui. Au candidat şase lideri basarabeni: Ilie Bratu, Ilie Ilaşcu, Iurie Roşca, Valeriu Matei, Ion Hadârcă şi Mircea Druc. O bună parte din delegaţi optau pentru vot deschis. Mircea Druc a insistat pentru vot secret. Doi dintre cei şase candidaţi, Ilie Bratu şi Ilie Ilaşcu, s-au retras în favoarea lui Mircea Druc. Din cu totul alte motive s-a retras şi Ion Hadârcă după ce şi-a prezentat platforma electorală. Au rămas în cursă Iurie Roşca, Valeriu Matei şi Mircea Druc. În urma scrutinului secret în funcţia de preşedinte al Mişcării unioniste de eliberare naţională Frontul Popular Creştin Democrat a fost ales ex-prim-ministrul Republicii Moldova, liderul grupului parlamentar F.P.C.D., preşedintele Consiliului Naţional al Reîntregirii, Mircea Druc. Din 660 de buletine valabile Iurie Roşca a obţinut 13 voturi, Valeriu Matei - 54 şi Mircea Druc - 593 de voturi. Nici Valeriu Matei, nici Ion Hadârcă n-au respectat buna cuviinţă să-l felicite pe colegul învingător, să spună câteva fraze de protocol, măcar un cuvânt strecurat printre dinţi. Nici fraţii Ghimpu şi nici mulţi, mulţi intelectuali frontişti n-au făcut-o. Specific naţional ...

La propunerea lui Mircea Druc, care dorea să realizeze relaţia cu democraţia creştină europeană, Mişcarea de eliberare naţională şi-a modificat denumirea devenind Frontul Popular Creştin Democrat. La Bucureşti partidele lui Ion Iliescu, Petre Roman, Victor Surdu şi altele au reacţionat negativ la această schimbare. Mircea Druc era întrebat adeseori cu sarcasm: "Ce-i, v-a bătut fratele Ion Alexandru cu crucea-n cap până v-a rebotezat?".

Adevărul e cu totul de altă natură. Încă de la prima călătorie în Italia Mircea Druc îi contactase pe unii lideri politici. Le-a vorbit de Mişcarea de Eliberare naţională a românilor basarabeni, bucovineni, herţeni şi transnistreni. "Voi sunteţi mişcare de eliberare naţională? Bine. Dar ce tip de mişcare? Farabundo Marti? Sinn Fein? ETA?". "Nu, noi ne-am vrea mai aproape de voi, care vă aflaţi acum la putere în Italia şi Germania. Suntem cu Arnaldo Forlani şi Helmut Kohl". Aşa a hotărât să adauge Frontului Popular titulatura "creştin-democrată". Cei care peste un an aveau să scindeze Frontul constituind Blocul Intelectualilor reproşau, printre altele, şi această "eroare tactică": "De ce n-am rămas FPM?".
Democrazia Cristiana 4.2.1991

Direzione Nazionale 00186 Roma, ...

Il Segretario Politico Piazza del Gesů, 46-Tel. 67751.
Signor Primo Ministro,

Negli obiettivi della Democrazia Cristiana consolidare fattivi rapporti di conoscenza e amicizia con il Suo Paese: sono lieto, perciò, di sapere che la Sua visita in Italia e gli incontri avuti con noi sono stati utili, e di poter auspicare ulteriori occasioni di dialogo.

Ricambio l'augurio di un 1991 ricco di pace e di feconde realizzazioni.

Con viva cordialità.

Arnaldo Forlani

On. Mircea Druc

Primo Ministro Cancelaria de Stat

a Guvernului R.S.S. Moldava

or. Chişinău, 277033
(Traducere din italiană)

Democraţia Creştină

Secretarul Politic
Roma, 4.2.1991
Domnule prim ministru,

Consolidarea unor relaţii active de cunoaştere şi amiciţie cu Ţara Dvs. face parte din obiectivele Democraţiei Creştine. De aceea mă bucur că vizita Dvs. în Italia, întrevederile noastre au fost utile. Sper că vom avea şi pe viitor ocazii de dialog.

Vă doresc ca 1991 să fie un an al păcii şi al frumoaselor realizări.

Cu stimă,

Arnaldo Forlani
Conjuncturişti de pe ambele maluri

ale Prutului, uniţi-vă!

Da, a sosit ora astrală!

Domnilor conjuncturişti, vă asigur că e timpul să aderaţi la cauza Unirii. Acum nu mai e nici prea devreme, nici prea târziu, e tocmai momentul potrivit! Deja nu mai e periculos pentru viaţă şi carieră, şi totodată mai e deocamdată un act de onoare, de cinste. Adică, precum am spus, e tocmai momentul!

Congresul al III-lea al Frontului Popular din Moldova (care de azi înainte, conform hotărârii congresului, se numeşte Frontul Popular Democrat-creştin) a adunat cu mult mai multă lume decât s-ar fi aşteptat oricine din observatori. Mai bine de 700 de delegaţi din majoritatea absolută a localităţilor republicii, numeroşi oaspeţi de onoare, invitaţi, ziarişti, iar în jurul localului îşi făceau între timp "congresul" lor cete de simpatizanţi din stradă. Sala arhiplină, cu toate disensiunile mărunte şi încercările voite sau involuntare de a duce congresul pe calea sciziunii interne a F.P.C.D., era un cuget şi o simţire: reîntregirea României, reîntoarcerea bucăţii noastre de Moldova şi a celorlalte pământuri româneşti furate la sânul Patriei mame.

Probabil, nu ar fi cazul să lăsăm după cadru şi problema disensiunilor în Frontul Popular. Probabil acestea există, şi F.P.C.D. este acum destul de puternic ca să putem vorbi despre ele deschis. S-au făcut observate două categorii de disensiuni. Una de ordin strict intern, şi alta - între Front şi intelectualitate, în special scriitori.

Cea internă se reduce în fond la o chestie veche de când lumea: lupta pentru putere, pentru postul de lider. Îmi amintesc bine cum la congresul precedent raportul de forţe în sală era în favoarea lui Ion Hadârcă, lucru acesta era evident, dar Gheorghe Ghimpu, care râvnea şi el la postul de Preşedinte al Frontului, nu s-a putut abţine de la o luptă inegală, a pus interesele şi ambiţiile sale personale mai presus decât cauza eliberării naţionale, a recurs la acţiuni absolut nejustificate într-o asemenea situaţie, a rupt Frontul în două. Apoi, s-a întâmplat aşa că Hadârcă a devenit prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi, în conformitate cu legea, urma să-şi dea demisia din funcţia de Preşedinte al F.P.M. Şi, într-adevăr, şi-a dat demisia, nu la congres, ci, dacă nu mă înşel la un "miting" de vreo 50 de oameni pe fosta stradă Gogol, mai scuipând astfel şi el în mişcarea social-politică pe care o dădăcise şi care, şi ea la rândul ei, l-a ridicat pe Olimpul Puterii ... Acum s-au mai schimbat rolurile. Parlamentul acesta al nostru bicisnic, pe cale de autodizolvare, nu mai e un Olimp al puterii, ci mai degrabă un azil temporar pentru cei slabi şi neputincioşi. Şi Ion Hadârcă, dorind, fără îndoială, să se reîntoarcă în Front, şi nu într-un rol secundar dar înţelegând după dispoziţia sălii că raportul de forţe de data aceasta este în favoarea lui Mircea Druc, n-a putut renunţa calm la o luptă inegală, a pus interesele sale personale, ca şi Gheorghe Ghimpu acum un an, mai presus de cauza eliberării naţionale, a turnat o lingură de dohot în butoiul cu miere ... Mă rog, oamenii sunt oameni, nu sunt roboţi, şi numai bunul Dumnezeu ştie care este amalgamul de raţiune şi sentimente. Faptul, însă, că de data aceasta dezbinarea Frontului nu s-a produs cum s-a întâmplat după congresul al doilea, dovedeşte cert că avem de a face deja cu o organizaţie matură din punct de vedere politic, organizaţie pentru care cauza înseamnă incomensurabil mai mult decât intrigile de după culise şi luptele inerente dintre cei ce pretind la rolul de lider.

Cea de a doua categorie de disensiuni este problema conlucrării Frontului cu intelectualitatea, cu scriitorii. Scriitorii, nu-i vorbă, au mari merite în mişcarea noastră de eliberare naţională, anume ei au mişcat carul din loc acum trei-patru ani, anume ei s-au expus în repetate rânduri pericolului, în ultimă instanţă ei, şi nimeni nu are dreptul să nege sau chiar să pună la îndoială acest lucru, constituie conştiinţa naţională a neamului. Ion Druţă, Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Ion Hadârcă, Lida Istrate, Vasile Romanciuc, Ion Ciocanu, Nicolae Dabija, Gheorghe Mazilu, Mihai Cimpoi şi mulţi alţii s-au aflat în fruntea deşteptării noastre naţionale - toată lumea ştie aceasta. Da, dar una e a fi adeptul, simpatizantul, fie şi cel mai înflăcărat simpatizant şi adept, al unei organizaţii politice, care este Frontul Popular, una e a te considera părinte spiritual al acestei organizaţii şi combatant activ al idealurilor pentru care militează această organizaţie, şi cu totul alta e, fiţi de acord, stimaţi scriitori, să fii pur şi simplu membru al organizaţiei respective. Dacă te consideri părinte spiritual al F.P.C.D., poftim, vină la congrese şi conferinţe, la şedinţele Sfatului şi Executivului, ia cuvântul, convinge-i pe cei rătăciţi, ajută organizaţia prin acţiuni practice, mediază între ea şi alte organizaţii sau între ea şi structurile de stat, mă rog, dacă aderi la cauza acestei organizaţii, ţi se găseşte şi îţi găseşti de lucru. Dar din toată această activitate prodigioasă a dumitale nu decurg nici un fel de obligaţii faţă de organizaţia în cauză şi, respectiv, nu poţi beneficia nici de toate drepturile pe care le are orice membru de rând. Dacă, însă, vrei să fii şi părinte spiritual, dar şi membru al acestei organizaţii, atunci trebuie să-ţi dai seama de faptul că toţi membrii unei organizaţii politice sunt absolut egali între ei în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile care decurg din statutul de membru. Şi când la o şedinţă a Sfatului F.P.C.D. se discută o problemă, poeta Leonida Lari, de exemplu, sau poetul Nicolae Dabija, sau un alt mare om de cultură, dacă este membru al F.P.C.D., n-are decât să-l convingă în fel şi chip pe moş Ion sau pe lelea Grăchina sau pe croitoreasa Ileana, sau pe lăcătuşul Vasile că adevărul este de partea celor dintâi, dar la urmă părerile sunt puse la vot şi toţi au drept de vot egal, şi minoritatea se supune majorităţii. Haideţi să învăţăm, odată şi odată, abc-urile democraţiei, căci n-o să ne strice. Nu de alta, dar uitaţi-vă ce s-a întâmplat în bietul nostru parlament - la început erau circa 200 de deputaţi promovaţi de Frontul Popular, iar acuma au rămas cam la 50. De aceea, este absolut firesc ca părinţii spirituali şi adepţii Frontului să desfăşoare o activitate fructuoasă, iar membrii lui, pe lângă aceasta, să scrie cerere de intrare în organizaţie, să achite cotizaţii, să participe regulat la şedinţe şi adunări, să respecte orice hotărâri adoptate ş.a.m.d. Personal, cred că pentru intelectualii noştri, în special pentru scriitorii de frunte, calitatea de membru al oricărei organizaţii politice ar fi doar o povară. Şi atunci, care e problema? Sau poate, domnilor scriitori, vă interzice cineva să veniţi la şedinţele Sfatului F.P.C.D. şi să luaţi cuvântul, să vă expuneţi opiniile, să orientaţi asistenţa în direcţia care socotiţi că e dreaptă? Sunt sigur că problema disensiunilor între F.P.C.D. şi scriitori în mare măsură este exagerată şi în mare măsură inventată de cineva pentru a sustrage atenţia atât a scriitorilor, cât şi a Frontului de la problemele reale. Spre onoarea delegaţilor la congres, ea a şi fost, pare-mi-se, tranşată sau cât de cât aplanată.

Câteva cuvinte despre problemele reale care există sau care ar putea să apară în viitorul apropiat.

Prima. Mircea Druc, acest om de o erudiţie rară, cu o energie care îi ţâşneşte prin toţi porii, cu o intuiţie politică şi cu un spirit analitic nemaiîntâlnite, şi mai ales cu o dragoste aproape organică pentru tot ce-i românesc, am impresia, ar putea să facă pentru cauza naţiunii fiind în funcţia de Preşedinte al Frontului Popular cu mult mai multe decât putea face fiind în postul oarecum onorific de Prim-ministru, şi mai cred încă la ora actuală că ar putea face în noua sa funcţie cu mult mai multe decât ne închipuim. Dar cu o condiţie: dacă va avea în conducerea Frontului o permanentă opoziţie constructivă, accentuez - constructivă. Nu rezistenţă (rezistenţă vor opune destulă structurile actuale de stat), nu împunsături răutăcioase, nu ambiţii şi orgolii, ci opoziţie constructivă.

A doua. Noua conducere a F.P.C.D. trebuie să înţeleagă faptul că doar cu o singură gazetă săptămânală şi doar cu o mână de gazetari-adepţi nu poţi "face revoluţie" în conştiinţa colectivă a republicii, iar timpul "narodnicismului", când o sută sau o mie de "activişti" ar umbla din sat în sat, şi din casă în casă, pare-se, a trecut demult. Cred că o rezoluţie cu privire la starea jalnică în care se află, practic, toate ziarele şi revistele din republică nu e de natură să schimbe situaţia, e nevoie de alte măsuri.

A treia. Există, după umila mea părere, pericolul real a transformării şedinţelor Sfatului şi Executivului F.P.C.D. în simplă pălăvrăgeală, fie şi elevată sub aspect verbal. Dacă nu vor fi schiţate acţiuni practice, concrete, dacă nu va fi elaborat un plan minuţios şi nu va fi mânată permanent din urmă realizarea lui, s-ar putea întâmpla ca F.P.C.D. şi procesul istoric să meargă multă vreme în paralel fără nici o grabă, lucru pe care nu şi-l poate permite o organizaţie de eliberare naţională ce pretinde a fi mai brează decât actualele structuri ale puterii de stat din republică.

Bineînţeles, mai există şi o sumedenie de alte probleme care vor necesita o soluţionare urgentă.

Acum să revenim la conjuncturiştii noştri naţionali. Domnilor conjuncturişti - foşti nomenclaturişti de partid comunist, conducători de verigă superioară şi din veriga medie, şefi de policlinici şi de spitale, directori de şcoli etc. - haideţi să facem împreună o succintă recapitulare a istoriei noastre din ultimii ani şi a rolului Frontului Popular în cadrul acestui proces istoric. Dacă vă amintiţi, Frontul a început cu promovarea ideilor restructurării. Şi dumneavoastră, deşi iniţial vă împotriveaţi în mod tacit, până la urmă aţi aderat. Apoi a urmat bătăliile pentru limbă de stat, alfabet latin, tricolor. De la început, la fel v-aţi opus iar la momentul potrivit v-aţi raliat la Frontul Popular. În genere amintiţi-vă bine, nu există nici un document politic al Frontului - Programul Congresului I, cel al Congresului II, diferitele rezoluţii şi hotărâri cu caracter politic etc. - zic, nu există nici un document din acestea, care până la urmă să nu se fi realizat. Nu s-au realizat cele referitoare la ecologie şi nu în întregime cele referitore la economie, cât priveşte dezideratele politice - toate s-au împlinit. Începând de la mărunţişuri (bunăoară, schimbarea denumirilor de pieţe şi străzi, scoaterea monumentelor revoluţionare ale bolşevismului rusesc ş.a.) şi terminând cu cele mai importante pe care le cunoaştem cu toţii; chiar şi criticata şi răscriticata rezoluţie a Congresului II al Frontului Popular despre "Republica Română Moldova" a fost indirect realizată prin recunoaşterea oficială pe plan mondial a existenţei a două state româneşti - Republica Moldova şi România.

Domnilor conjuncturişti, ne dăm seama că fără trecerea domniilor voastre în tabăra, de partea căreia era adevărul istoric, izbânzile noastre ale tuturor ar fi venit mai greu, căci dumneavoastră, graţie posturilor pe care le ocupaţi, aveţi o influenţă considerabilă asupra omului de rând. De aceea, nu vă purtăm pică. Atâta doar: să fiţi şi în continuare suficient de receptivi la toate câte se întâmplă, să simţiţi momentul când se poate şi trebuie să ne urmaţi. Atât şi nu mai mult. Şi atunci, toate vi se iartă, căci aşa este neamul nostru, nu ţine supărare pe cei rătăciţi, se supără numai când stă faţă în faţă cu trădarea.

Mă rog, gândiţi-vă bine, căci dumneavoastră sunteţi conjuncturişti şi ştiţi mai precis când anume vă veţi decide. Oricum, cel puţin, pregătiţi-vă moral, e foarte aproape timpul când va trebui să-i convingeţi şi pe alţii, şi ştiu că nu veţi face o piruetă de 180 de grade peste noapte. Poate fi târziu, puteţi să nu mai fiţi înţeleşi.

Indicatorul Istoriei arată spre Unire.

Veaceslav Plugaru"

(Tineretul Moldovei, vineri 21 februarie 1992).
Către Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova

dl. Alexandru Moşanu.

Prin prezenta vă aduc la cunoştinţă că îmi retrag calitatea de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Am perceput Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova ca pe o posibilitate de ieşire din imperiul sovietic şi un prim pas spre reîntregirea Patriei noastre România. Însă, întrucât a urmat o reorientare a politicii oficiale spre menţinerea teritoriilor de est ale României în zona de influenţă a Rusiei, care s-a încheiat cu o capitulare totală a autorităţilor de la Chişinău în faţa unui stat agresor, consider incompatibilă cu idealul vieţii mele continuarea activităţii de parlamentar în legislativul Republicii Moldova.

Starea de vasalitate în care s-a pomenit Republica Moldova demonstrează încă o dată caracterul iluzoriu al independenţei ei şi reconfirmă necesitatea reîntregirii teritoriilor româneşti ocupate ca unică şansă de supravieţuire...

Cu stimă, Mircea Druc

21 iulie 1992
Astfel, Mircea Druc intră în opoziţie totală faţă de preşedinţia, parlamentul şi guvernul celor şase judeţe basarabene secesioniste. De la acea dată el nu mai întreţine relaţii oficiale cu structurile puterii de la Chişinău. Cugetul şi inima însă i-au rămas acolo: în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în Transnistria. Lupta continuă ...