Vrem reîntregirea ţĂrii! Fratelui nostru Mircea Druc De când ni s-a luat

Vrem reîntregirea ţării!

VREM REÎNTREGIREA ŢĂRII!
Fratelui nostru Mircea Druc

De când ni s-a luat
De când ni s-a luat Basarabia

Nu ne mai reuşeşte nimic în istorie ...

Nu se mai leagă nimic în lucrarea

Bărbaţilor noştri politici ...

Iată, Germaniile s-au unit. Şi umblă

Valizele diplomatice cu noua hartă

A Statelor Unite Europene, numai

România, cu braţul drept retezat,

Se căzneşte să iasă din zodia fără noroc...

Nici un guvern, nici o schimbare

De conducători n-o să ne aducă

Tămăduire; s-a rupt ceva în fiinţa

Naţională, ne-am pierdut echilibrul

Istoric. România, fără de Basarabia

Nu-i sortită izbânzii, liniştii,

Nici belşugului, nici bucuriei pe lume.
22. 12. 1990

Ion Gheorghe
România a împărtăşit soarta celor trei ţări baltice: Estonia, Letonia şi Lituania. Unica diferenţă e că România nu a fost anexată integral, ci parţial de U.R.S.S. Au trecut mai bine de cinci decenii de la semnarea pactului Molotov-Ribbentrop. Un act considerat în prezent ilegal, denunţat oficial chiar şi de Moscova, în 1989. Dreptatea a fost posibilă pentru ţările baltice, dar, în cazul României, consecinţele pactului mai rămân încă în vigoare.

Balticii, dintotdeauna, au promovat o politică consecventă. Au reuşit până la urmă să obţină independenţa şi statutul de naţiuni libere. Nu putem afirma acelaşi lucru despre politica "celor două state româneşti". După 1989, atât la Bucureşti cât şi la Chişinău, se vehiculează mai multe teze vizând destinele teritoriilor naţionale înstrăinate. Esenţa:

- iniţiativa să vină din partea autorităţilor din Republica Moldova şi a populaţiei din teritoriile sale;

- pentru Reîntregire, e necesar ca Republica Moldova să obţină mai întâi o independenţă reală, să fie recunoscută şi admisă în organismele şi structurile internaţionale;

- Chişinăul să ceară şi să obţină retrocedarea de către Ucraina a teritoriilor care aparţin de drept Republicii Moldova;

- deciziile Bucureştiului să fie, dacă nu subordonate, cel puţin dependente de voinţa autorităţilor de la Chişinău;

- reîntregirea poate avea loc numai prin consultarea populaţiei din teritoriile ocupate în 1944, care, prin referendum, ar decide reunirea cu Ţara-mamă.

Prin 1990, când Mircea Druc era încă prim ministru, mişunau prin Chişinău o serie de indivizi, mulţi dintre ei veniţi din Occident. Pe unul chiar l-a adus la primul ministru ca să-l vadă, să-l asculte, regretatul primar al Chişinăului, Nicolae Costin. Ce cântau? Să transformăm Republica Moldova într-un fel de Hong-Kong. Fuge capitalul din colonia britanică la perspectiva încorporării în China comunistă. Chişinăul să devină un centru bancar internaţional. Sau să facem "o nouă Elveţie" din cele 6 judeţe basarabene. Nu are Elveţia germani, francezi şi italieni? Şi cât de bine se descurcă fără Germania, Franţa şi Italia. Nu vă trebuie nici vouă unirea cu România sau cu Rusia, sau cu Ucraina. Independenţă şi statalitate puternică şi o s-o duceţi boiereşte. Nomenclatura sovietică autohtonă s-a entuziasmat vizibil: "Aferim! Nu ne trebuie nouă nici ruşii, nici românii!" Şi au reactualizat o butadă din perioada imediată postbelică: "Când era mai bine în Basarabia? Când au plecat românii şi încă nu veniseră ruşii".

"Domnule prim-ministru, se întâmplă ceva straniu în oraş", îi zice odată alarmat un ofiţer de informaţie. "Acolo unde sunt cozile mai mari, apare câte un individ, doi, ocupă rând şi încep un dialog. Vorbesc cât se poate de tare, ca să-i audă toată lumea. "Ştii noutatea? Gata! S-a întors un vecin al meu de dincolo. De la Suceava până la Tulcea ... Două milioane de ţigani au tras de-a lungul graniţei, cu toată şatra, cu căţel, cu purcel. Au aflat că Druc ne uneşte cu România şi dau năvală peste noi. Acolo n-au ce mânca. Antonescu i-a dus la Bug. Iliescu şi cu Roman îi fac cadou lui Mircea Druc".

Concomitent, pe teritoriul României, se vorbea de milioanele de ruşi (mafioţi şi rakeţi) care vin peste români, dacă facem Reîntregirea. Sau că ungurii cer Ardealul, dacă românii pretind la Basarabia. Şi tot aşa. Serviciile străine de dezinformare îşi făceau meseria nestingherite în tot spaţiul românesc, "de la Nistru pân' la Tisa".

A venit puciul, la Moscova, în august 1991. Cele şase judeţe basarabene (Bălţi, Soroca, Orhei, Tighina, Lăpuşna , Cahul) s-au proclamat stat independent - Republica Moldova. Independent faţă de cine? Ieşirea definitivă din componenţa imperiului sovietic - da. Însă o separare a acestor judeţe de România, fie şi provizorie, nu are nici un fundament istoric, moral, juridic.

Autorităţile de la Bucureşti însă au recunoscut primele Republica Moldova. Şi, ca întotdeauna, în orele astrale, a existat o vox clamantis in deserto. E vorba de Claudiu Iordache. S-a găsit totuşi în Parlamentul României un deputat cu demnitatea naţională intactă. A votat contra recunoaşterii unui nou stat pe teritoriul naţional românesc.

- Bine, dacă aţi fi fost la Bucureşti şi ar fi depins de dumneavoastră, cum aţi fi procedat?

- Atunci, la 27 august 1991? Dacă aş fi redactat eu declaraţia pentru preşedinţie, parlament şi guvern, ar fi putut avea, grosso modo, următorul conţinut: "Către toate naţiunile şi liderii acestora! România salută dezagregarea ultimului şi celui mai odios imperiu. Românii susţin lupta de eliberare naţională a tuturor popoarelor captive în lagărul internaţionalist. Românii sunt alături, cu inima şi fapta, de populaţia celor 11 judeţe (Bălţi, Soroca, Hotin, Tighina, Orhei, Lăpuşna, Cahul, Cetatea-Albă, Ismail, Cernăuţi, Storojineţ) şi ţinutul Herţa, ocupate de sovietici în 1940.

Statul Român asigură comunitatea internaţională că nu va întreprinde nimic destabilizator şi nu va introduce armata în aceste teritorii naţionale româneşti. România va acorda orice ajutor material, umanitar solicitat de populaţia judeţelor respective. Însă guvernul român, preşedinţia şi parlamentul Ţării nu pot să recunoască un status quo anormal. Recunoscând Republica Moldova ar însemna să recunoască implicit raptul din 1940, preconizat de pactul Molotov-Ribbentrop.

Declarăm totodată că România va combate orice tentativă de a folosi formaţiunea artificială "Republica Moldova", precum şi denumirea istorico-geografică "Moldova" în stratagema acelor forţe, din Est sau din Vest, care doresc destrămarea statului unitar român. Precizăm: Moldova, ca noţiune istorico-geografică, include în afara celor şase judeţe, denumite în actuala conjunctură geopolitică "Republica Moldova", încă cinci judeţe (Cernăuţi, Storojineţ, Hotin, Ismail, Cetatea-Albă), aflate în componenţa Ucrainei, precum şi cele opt judeţe (Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Suceava, Vrancea), existente în cadrul actualelor frontiere ale Statului Român".

De fapt, ar fi fost binevenită orice altă luare de poziţie din partea Bucureştiului. Orice, numai nu o recunoaştere diplomatică a Republicii Moldova.

Să fi procedat ca Japonia. Au trecut 50 de ani de când a pierdut insulele Kurile şi, deşi nu mai are nici un japonez în aceste teritorii, nu cedează. Japonia nu recunoaşte suveranitatea Rusiei asupra pământurilor sale, răpite de sovietici după 1946. Şi nici nu dă curs insistenţelor Moscovei de a încheia un tratat de pace.

Sergiu Burcă: - Credeţi, domnule Prim Ministru, că neatârnarea noastră va fi posibilă în cadrul acestei formaţiuni statale numită (deocamdată neconstituţional) Republica Moldova?

Mircea Druc: - Nu numai că este posibilă, ci şi necesară. Din punctul meu de vedere, noi nici nu putem evita această perioadă. Pentru a ajunge acolo unde vrem să ajungem, e strict necesară o perioadă de existenţă a unui stat suveran. Faptul că suntem două state nu trebuie să ne stingherească. Încă mai sunt două state coreene, au fost până mai ieri două state germane ... Asta nu importă. Din punctul de vedere al conjuncturii, al perspectivei totul denotă faptul că este nu numai posibilă, dar şi necesară această perioadă de tranziţie.

(Mircea Druc. Tot timpul am trăit cu impresia că cineva ne hărţuieşte special. Interviu cu primul ministru al Republicii Moldova realizat de Sergiu Burcă. "Ţara", nr. 19, 14 mai 1991)

- Nici la Chişinău, nu numai la Bucureşti, n-au prea existat oameni care să pună deschis problema unirii cu România ... Practic, şi D-voastră aţi optat pentru o "perioadă de tranziţie".

- Nu, oamenii vorbeau de unire. La mitinguri, în presă, oriunde şi oricând le venea bine. Apropo! Mircea Druc este mereu blamat: "Ai fost prim ministru, domle, de ce n-ai făcut unirea?", se repede câte unul înfierbântat. "Lasă-l, domle, că-i la fel ca toţi ceilalţi. Ştii ce-a zis? "Cum să unim două sărăcii?".

Ceea ce nu vor sau nu pot să priceapă unioniştii speculativi din Ţară, e faptul că Prutul, când eram eu prim ministru, nu reprezenta o frontieră dintre România şi Republica Moldova. Era "graniţa sfântă şi inviolabilă a URSS". Iar un prim ministru la Chişinău însemna, implicit şi membru în guvernul unional. Nu putea să se comporte ca o persoană particulară. Una e să-ţi dai cu părerea, alta e poziţia unui executiv din care faci parte. Personal, desigur, eram tentat (încă din adolescenţă) să anexez Marea Uniune Sovietică la România Mare. Tentant, dar riscant. Lituanenii, în ianuarie 1991, au cerut independenţă reală şi au primit ceea ce Gorbaciov le oferise şi georgienilor în 1989. O lume toată i-a compătimit pe cei de la Vilnius. Abia după puciul din august 1991, puteam pune problema reîntregirii tranşant.

- În schimb mass-media moscovită, presa de la Chişinău, Tiraspol, Cernăuţi şi Odesa v-au atacat în permanenţă pentru că eraţi, din contra, românofil şi prea unionist.

- Dacă ar fi fost numai mass-media! Deputaţii... Ăştia nu mă lăsau să răsuflu.

Semnalul de atac l-a dat organul de presă al detaşamentelor de şoc (OSTK) din Transnistria "Trudovoi Tiraspol". La 9 ianuarie 1991, când Mircea Druc se afla în SUA, ziarul primeşte de la ofiţerii KGB materiale din dosarul lui "dispărut" de la Chişinău. Autorul documentului "strict secret", A. Volod'ko, menţiona: "Druc M. G. exclus din PCUS pentru atitudine tolerantă faţă de concepţiile naţionaliste, pentru necurmarea lor şi pierderea vigilenţei ... Din dosarul lui Druc M .G. s-a constatat că fiind de orientare naţionalistă a împărtăşit şi susţinut opiniile naţionaliste ale lui Andronic M. O. (exclus din partid în 1972 pentru defăimarea realităţii sovietice şi acţiuni naţionaliste). În scrisorile sale către Andronic M. O. în 1962-1963 Druc M. G. argumenta şi dădea indicaţii vizând conspiraţia şi modalităţile de acţiune, cerea prudenţă în relaţiile cu "puterea" şi atitudine grijulie în recrutarea adepţilor; nu admitea acţiuni pripite ca să nu eşueze, cum scria el, tot ce porneşte cu atâta greu. Dezaprobând acţiunile dispersate, Druc M. G. îi scria lui Andronic M. O.: "Aşa cum acţionaţi voi, fiecare în parte, permite adversarilor noştri - staliniştii din Moldova - să ne distrugă".

Druc M. G. consideră introducerea alfabetului latin drept un pas necesar în realizarea intenţiilor sale. El propunea anumite acţiuni şi documente care urmau să fie difuzate ca revendicări ale foştilor studenţi şi doctoranzi la Moscova, Kiev şi Leningrad.

Dezaprobând articolele dedicate prieteniei dintre popoarele moldovenesc, rus şi ucrainean, publicate în săptămânalul "Cultura", îi numea pe autori lachei, care au ajuns din întâmplare oameni mari. Având o copie a cărţii "Basarabia" (editată la Paris în 1926), de factură nocivă, antisovietică, o dădea şi altor persoane pentru a fi citită şi multiplicată.

Druc M. G. împărtăşea de asemenea opiniile naţionaliste ale lui Şoltoianu A .A., care, în perioada 1960-1971, a desfăşurat activităţi organizatorice duşmănoase, urmărind constituirea unei organizaţii clandestine antisovietice şi naţionaliste. Obiectivul: lupta pentru dezlipirea de la Uniunea Sovietică a RSSM şi o parte a RSSU. Şoltoianu A. A. a defăimat cu răutate statalitatea şi regimul sovietic, politica externă şi internă dusă de PCUS şi guvernul sovietic. Druc M .G. începând din 1963 s-a întâlnit de nenumărate ori cu Şoltoianu A. A. şi despre activitatea acestuia era ţinut la curent prin scrisori de către Andronic M. O., care era în relaţii amicale cu ambii.

După aceasta, deja în 1970, Druc M. G. s-a întâlnit cu Şoltoianu A. A., care i-a pus la dispoziţie articole din ziare româneşti despre politica internă şi externă a României, despre evenimentele din Cehoslovacia (1968) şi cuvântările lui Ceauşescu pe aceste chestiuni. Şoltoianu A. A. i-a declarat lui Druc M. G. că introducerea trupelor sovietice în Cehoslovacia constituie o încălcare a dreptului internaţional şi a suveranităţii Cehoslovaciei, că românii au dreptate, când scriu despre aceste evenimente în presa lor. Când a fost discutat în organizaţia de bază, Druc M. G. a declarat că nu vede nimic rău în toate acestea.

Druc M. G., în toate explicaţiile sale, nu este sincer, nu dă o apreciere cuvenită nici a poziţiei sale, nici a celor doi - Şoltoianu A. A. şi Andronic M. O. ...".

Materialul din "Trudovoi Tiraspol" e însoţit de un comentariu al redacţiei, de o factură tipică, fariseic internaţionalistă: "Cine este acest prim-ministru M. Druc? Cine este el după tragicele evenimente de la Dubasuri din 2 noiembrie 1990, din acei Dubasuri în care el intenţiona să mute ... capitala Moldovei? Cum poate să funcţioneze economia dacă ţara este adusă în stare de război? Este Mircea Druc un garant al păcii pe pământul nostru şi va putea el oare să asigure o veritabilă consolidare a oamenilor de toate naţionalităţile, dacă a fost şi a rămas adeptul superiorităţii naţionale? Cât de mult ne spune acest document de arhivă!"

Ceva mai târziu, deputatul internaţionalist Vladimir Solonar' vine cu o interpelare la 21 ianuarie 1991. Aceeaşi durere. Ziarul "Dnestrovskaia pravda" (Tiraspol) din 16 ianuarie 1991 a publicat un material: "Revelaţii: extrase de pe banda de magnetofon". Fragmente din cuvântarea lui Mircea Druc la adunarea de constituire a "Asociaţiei românilor din Nordul Bucovinei, Nordul Basarabiei, ţinutul Herţa şi Maramureş" care a avut loc la 15 decembrie 1990 la Chişinău. Ce dorea deputatul Solunari? "1. S-a ţinut, într-adevăr, o asemenea întrunire cu participarea lui Mircea Druc? 2. Dacă da, atunci să ne confirmaţi: corespunde conţinutul intervenţiei primului ministru cu textul publicat de ziarul respectiv?".

Un mic interval şi, la comandă, ziarul "Patriot" (Parcani, Slobozia) publică la 1 februarie 1991 un material pus la dispoziţie de corespondentul Agenţiei de presă "Novosti" intitulată: "Anschluss - la ordinea zilei". Reacţia n-a întârziat. Un grup de 18 deputaţi internaţionalişti intervin la 7 februarie cu o interpelare categorică. Să le răspundă primul ministru Druc: "Ceea ce scrie ziarul e poziţia oficială a guvernului sau nişte doleanţe personale? Şi cum se împacă declaraţia lui Druc cu Declaraţia de suveranitate a RSSM?". Conform agenţiei "Novosti", Druc "a revenit la ideea celor două state româneşti şi la eventuala reunificare după exemplul Germaniei. În momentul de faţă însă importantă e ruperea de URSS, frâna principală pentru cauza Unirii cu România".

Obsesia deputaţilor internaţionalişti, legată de primul ministru naţionalist-unionist avea să mai dureze câteva luni. Snegur mobilizase deja toate forţele pentru destituirea lui.

Înlăturarea lui Druc a provocat satisfacţie la Moscova. Presa, oricât de subiectivă şi de conjuncturistă ar fi, reţine totuşi atitudini fundamentale din viaţa politică a momentului.

"Slava bogu! ("Slavă Domnului") Se pare că a trecut deja criza parlamentară ordinară (de la Chişinău - n.a.). La 22 mai, cu majoritate de voturi, deputaţii au acordat vot de neîncredere primului ministru Mircea Druc!"

("Komsomolskaia pravda", 24 mai 1991, autor A. Hanţevici)

"Transilvania a aparţinut Imperiului Austro-ungar. Dar acum, Austria nu mai are pretenţii la Transilvania. Aşa şi Rusia va uita în curând de Basarabia şi de nordul Bucovinei. Şi atunci, vom rămâne faţă în faţă cu adevăratul adversar interesat în acapararea acestei părţi a României: Ucraina!"

("Unica soluţie: reîntregirea neamului", interviu cu Mircea Druc de Rodica Dumitrescu, publicat în "Tinerama", 11 iulie 1991)

Pe la începutul lui august 1991, Petre Roman îl invită la vila din Snagov. Relaţiile dintre cei doi au fost totdeauna excelente, dar în acel moment, mâna dreaptă a lui Ion Iliescu simţea nevoia să-l protejeze pe fratele lovit de la Chişinău. Chiar i-a fost dragă într-un timp ideea reîntregirii naţionale fiindcă, pe-atunci, dădea bine la public pentru oricine dacă părea şi puţin naţionalist. Până şi Victor Surdu credea mai târziu că a pierdut alegerile fiindcă n-a fost suficient de ... naţionalist.

- Dar tu eşti bolnav grav, Mircea. Eşti surmenat. Trebuie să facem cumva să te odihneşti. Nu e-n regulă ...

- Don Pedro, ascultă-mă cu atenţie: ai mare grijă că s-ar putea să păţeşti la fel ca mine ...

- Ei, lasă, Mircea, că relaţiile mele cu Iliescu n-or fi ca ale tale cu Snegur. Doar ştii că noi suntem prieteni ...

Peste o lună, mătuşa Anghelina de la Cotroceni a trimis cucuveaua la Miron Cozma care a venit mintenaş cu ortacii la Bucureşti, dar de data asta au făcut o partitură la patru mâini, fără Petrică. Şi-a fost mare vânzoleală în Piaţa Victoriei, te înecau grenadele fumigene şi ochii ţâşneau din orbite: se submina autoritatea de stat. Au fost bătuţi metodic unii, au mai murit alţii şi au urmat procese fără sfârşit, care nu spun nimic. Ca element de manevră, diversioniştii din Basarabia i-au avut pe găgăuzi, pe ruşi şi pe ucrainenii din Transnistria, iar noi i-am folosit pe mineri.

Coincidenţă sau nu, dar de câte ori se coroborau eforturile între Chişinău şi Bucureşti, apărea câte un miting, câte o mineriadă, câte o sminteală şi s-a ales praful de ideea sincronizării acţiunilor unioniste din cele două spaţii româneşti. Nimic nu am învăţat din marea lecţie oferită lumii de germanii lui Helmut Kohl, care nu au ratat clipa favorabilă şi s-au unit, ceea ce le oferă o perspectivă mult mai puternică la început de mileniu. "Măi băieţi, v-am rugat să-mi faceţi legătura cu domnul Petre Roman de la Bucureşti. Nu înţelegeţi că arde?! ..." striga Mircea Druc pe 14 iunie 1990. "Dom' prim ministru, nu se poate! Nu-l găsim pe domnul Roman nicăieri. Ei sunt foarte ocupaţi acum: au mineriadă". "Ce au?" "Mineriadă au zis că au. Nu pot să vi-l dau că noi avem mineriadă ... Auziţi, dom' prim ministru, da' ce-i aceea "mineriadă?" ...

Mircea Druc pregătea un acord interguvernamental între Chişinău şi Bucureşti de cooperare economică. De la întâlnirea cu Petre Roman la Stânca-Costeşti (mai 1991) revenise cu precizări şi propuneri concrete. Jumătate de secol ne-am dezvoltat separat - România şi teritoriile ei din est. Un mare dezavantaj pe care Mircea Druc căuta să-l transforme acum într-un factor profitabil. În ce sens? "Dincolo de Prut există una, dincoace alta şi astfel părţile se pot completa reciproc. Ei pot să macine la noi multă făină, noi putem să ducem vitele la abatoarele lor. Ei au materiale de construcţie şi capacităţi de prelucrare, noi avem materie primă".

ROMÂNIA

Prefectura judeţului Alba Telefon [phone]

Telefax 968/11382

Telex 36220

Sediul: Alba Iulia P-ţa Ion I.C. Brătianu nr. 1

Domnului Mircea Druc

Prim-ministru al Republicii Moldova

Referitor: Schimburi comerciale

În temeiul prieteniei, înfiripate în timpul scurtei călătorii între două judeţe, îmi permit să vă propun să începem schimburi de mărfuri cu speranţa că ambele părţi vor fi satisfăcute.

În cazul că sunteţi de acord, Vă rog să binevoiţi a accepta ca reprezentanţi ai diferitelor societăţi comerciale ale noastre să se deplaseze la Dumneavoastră pentru perfectarea tranzacţiei şi pentru a vă prezenta mostre din marfa ce v-o oferim.

În răspunsul Dumneavoastră, Vă rugăm să ne precizaţi localitatea, întreprinderea, adresa şi numele directorului la care să ne prezentăm.

În aşteptarea răspunsului, Vă prezentăm în anexă, primele două oferte.

Cu stimă şi respect,

Ing. Borza Octavian

Prefect al judeţului Alba
Mircea Druc insista ca relaţiile agenţilor economici să nu treacă neapărat prin Bucureşti şi Chişinău. Cerea măcar o descentralizare de la judeţ la judeţ şi Roman era de acord. "Putem importa din România ţevi pentru a realiza programul de gazificare a satelor. Ei au o experienţă în acest domeniu şi putem lucra împreună la realizarea acestui program. În domeniul construcţiilor chiar anul acesta ei ar putea să ne dea 10 fabrici pentru producerea cărămizii, olanelor şi a teracotei ca să reacoperim toate casele cu ţiglă roşie care este mult mai estetică decât azbestul nostru cancerigen ...". "Faceţi o sută de întreprinderi mixte, lăsaţi leul românesc să circule liber peste Prut şi nu mai vorbesc de unire", repeta într-una Mircea Druc pentru cei care pricepeau lucrurile simple.

"Oameni care să analizeze şi să conceapă lucrurile retrospectiv şi prescriptiv sunt, de fapt, foarte puţini. Oamenii sunt axaţi pe relaţia stimul-reacţie, sunt "behaviorişti", sunt situativi.

Important ar fi dacă tratatul de fraternitate ar prevedea circulaţia leului românesc şi în Republica Moldova. Dacă am avea monedă unică, unirea ar fi ca şi făcută. Lucrul acesta ar însemna mai mult decât orice declaraţie solemnă.

... Am creat acest Consiliu Naţional al Unirii, care funcţionează printr-o serie de departamente ale integrării anume pentru a-i calma pe cei care susţin că nu suntem încă gata, că "nu s-a copt", că e prea devreme.

Pe lângă moneda unică, cetăţenia română şi posibilitatea de a participa la alegerile din România ar reprezenta primii paşi concreţi spre Unire.

... Ideal ar fi să putem integra complexul agro-industrial al României cu cel din Republica Moldova şi să punem la punct industria constructoare de maşini pentru acest complex. O ţară, dacă nu se poate hrăni şi nu se poate îmbrăca, înseamnă că nu face nimic. Altfel spus, cum zic ţăranii basarabeni, "fală goală, traistă uşoară".

("Cauza mea rămâne adevărul", interviu cu Mircea Druc, realizat de Irina Negrea în "Cotidianul", nr. 68, 8 aprilie 1992).

Ce vrea, domne, ăsta? N-are ce face? Nu-şi poate trage un cont în Elveţia, de ce nu deschide o bancă sau să intre în afaceri imobiliare că poţi să dai tunuri? "Ia să ne mai lase Mircea Druc în pace că ştim noi ce facem şi fără sfaturile lui", i-a sărit muştarul lui Adrian Năstase de la PDSR. Şi au ştiut.

Se uitau la Mircea Druc ca la un căzut din lună, cum îl priveau şi pe distinsul profesor Anghel Rugină care venise din America să ne arate cum putem reface demnitatea economiei naţionale dacă vom turna leul de argint. "Hai, domne, că astea-s fantasmagorii, nu au fundament economic", îl persifla pe venerabilul economist un ministru pragmatic, care a scos bani grei de hârtie din importurile de ţigări.