Zona Beius

MUNŢII BIHOR-VLĂDEASA
A. MUNŢII VLĂDEASA
Printre principalele trasee turistice, menţionăm:
1. BEIUŞ-STÂNA DE VALE-VALEA IADEI (= IADULUI)-ÎMPREJURIMI
Constituie cel mai important traseu, drumul fiind modernizat, o şosea excelentă, care urcă în serpentine, prin păduri, cu posibilităţi de a opri în anumite locuri pentru a putea admira peisajul deosebit de atractiv, odihnitor, măreţ. Se poate admira depresiunea, Măgura Fericii (1 106 m), Munţii Codru-Moma ce se întind dincolo de Depresiunea Beiuşului. Se ajunge la Şaua Băiţa (1220 m) unde se află hotelul "Gaudeamus" ce aparţine Universităţii Oradea. De aici, urmează o coborâre abruptă prin pădurea de conifere până în staţiune (1 102 m altitudine) care merită să fie vizitată. Staţiunea Stâna de Vale a început să funcţioneze în anul 1883: are hotel, cabane, căsuţe, loc de camping, instalaţii de schi etc. Demn de admirat este Izvorul Minunilor, cu apă plată, adică îşi păstrează mult timp caracteristicile organoleptice (cu alte cuvinte nu "putrezeşte") dar şi apă uşor radioactivă, deoarece s-a format pe o veche vatră vulcanică. Tot în staţiune se poate admira molidul columnar (Picea abies var. columnaris) şi liliacul carpatin (Syringa josikaea).

Din staţiune se pot executa ieşiri prin împrejurimi: Aria Vulturilor (1 345 m), Vârful Poieni (1 627 m), Vârful Mucelaşu (1 415 m), circuitul Ieduţului, circuitul Custuri etc.

Din staţiune îşi are originea Valea Iadei, numită local, livresc de către pădurarii semişcoliţi, Valea Iadului. Noi urmărim aval drumul care coboară lin şi prelung. Pe acest traseu întâlnim cascadele Săritoarea Ieduţului, Vălul Miresii, Iadolina. Un aspect deosebit este dat de Lacul Leşu (în lungime de circa 7 km), unde se găsesc numeroase vile şi căsuţe particulare, dar şi o cabană la barajul lacului. Pe vale se găsesc o serie de mici peşteri, unele vizitabile. De la lac o potecă duce la Peştera şi Cabana Meziad peste culme. Valea Iadei ajunge la Crişul Repede, traversând localităţile Remeţi (contopit cu Lorău, acesta din urmă atestat în anul 1406 cu denumirea de poss. wal. Zeltarlow), Munteni (menţionat la 1956) şi Bulz cu peste 2 500 locuitori, centru de comună (atestat în anul 1406 sub denumirea de possessio Walachalis Chornahaza) până la Bucea (atestat în 1828) de unde se intră pe şoseaua E 60, fie spre Cluj-Napoca, fie spre Oradea.

De la Stâna de Vale, o potecă duce pe Valea Drăganului unde, pe un mic afluent, se poate vizita frumoasa şi sălbatica cascadă Moara Dracului. Doritorii pot urma în avale Drăganul trecând prin localităţile Lunca Vişagului (atestat la 1850 ca Viság) şi Traniş (atestat la 1475 sub forma Kysgoroszlo) pentru a putea ajunge la Crişul Repede.

Tot de la Stâna de Vale o potecă conduce la Peştera Meziad iar o alta în sens contrar, la Cabana Padiş. Deoarece ultima potecă este mai importantă, vom descrie acest traseu.

Traseul Stâna de Vale-Padiş este un traseu de culme, fiind cel mai utilizat de către numeroşii turişti montaniarzi. De la staţiune se urcă încet şi prelung până la Vf. Poieni (1 627 m), unde doritorii pot face un tur de orizont asupra zonei montane, putându-se observa culmea principală a Vlădesei, spre nord, şi culmea principală a Bihariei, spre sud. De la acest vârf, format din riolite, spre sud urmează o şa, Şaua Bohodei (de unde printr-o derivaţie, se ajunge la o culme îngustă ce oferă o privelişte asupra Cascadei Săritoarea Bohodeiului, de 80 m înălţime, în trei trepte, situată pe un versant al Vârfului Bohodei) de circa 1 400 m, de unde un urcuş relativ uşor ne duce pe Vf. Bohodei (1 654 m), un excelent loc de observare a Depresiunii Beiuşului şi a Munţilor Codru-Moma. Urmează Vf. Fântâna Rece (1 652 m), unde se poate bea apă, aici fiind un mic izvor care-şi trimite apele spre Drăgan, iar apoi Vf. Cornul Munţilor (1 652 m), fiind situat în "colţul munţilor", aici fiind o schimbare de direcţie a culmii de la nord-sud la vest-est.

Poteca ne conduce la Vf. Cârligatele (1 694 m), la baza căruia, spre nord, se găseşte locul de origine a Drăganului, ce se scurge spre nord. De la acest vârf, o potecă conduce spre Vf. Vlădeasa (1 836 m) iar alta spre platoul carstic Padiş (prin intermediul Şeii Cumpănăţelu-1 640 m; vom reveni).

Poteca spre Vlădeasa oferă posibilitatea unei largi privelişti asupra zonei înconjurătoare de pe vârfuri precum: Vf. Cumpănăţelu (1 642 m), Coasta Brăiesei (1 678 m), Vf. Briţei (1 759 m), Piatra Tâlharului (1 630 m). De la Piatra Tâlharului o derivaţie conduce la Vf. Buteasa (denumit local Boţasa, deoarece are două vârfuri, ca şi cum ar fi "boţit"), de 1 792 m, vârf vizibil de departe, chiar şi din depresiune, cu baza acoperită de grohotişuri. Poteca principală duce de la Piatra Tâlharului la Gardul de Piatră (1 622 m), după care urmează Vf. Micău (1 640 m), Nimăiasa (1 610 m), Vf. Vârfuraşu (1 678 m), Pietrele Albe (1 550 m) care sunt abrupturi impresionante de calcare. De aici se ajunge la Vf. Vlădeasa (1 836 m), cu o privelişte extraordinară asupra zonei joase spre nord şi est; de aici se mai poate merge la Vf. Tarniţa (1 702 m).

Poteca pentru Padiş coboară de la Şaua Cumpănăţelu la Vf. Piatra Arsă (1 488 m), intrând deja în MUNŢII PADIŞ-SCĂRIŞOARA. De la acest vârf un traseu de derivaţie ne conduce în Cheile Someşului Cald, unde putem admira Peştera Cetatea Rădesei (220 m lungime) şi Cheile Someşului Cald de circa 3 km lungime.

Traseul principal intră în Poiana Vărăşoaia, mărginită de vârfurile Vărăşoaia (1 441 m) şi Piatra Boghii (1 436 m) la vest şi de Culmea Măgura Vânătă (1 641 m) la est, unde se poate admira frumosul lac Vărăşoaia, trecut şi în manualele de geografie şcolare.

Urmează, de la o derivaţie (de la cabana particulară "Taichiş", unde turistul se poate adăposti), o potecă pentru vizitarea Peşterii Padiş iar de aici se poate ajunge la Cantonul silvic Padiş, unde se pot admira numeroase lacuri de dolină şi molhaşuri (vom reveni !). Poteca principală are traseul prin pădurea de conifere de la baza Mă-gurii Vânete până la poiana unde se găseşte Cabana Padiş, situată la altitudinea de 1 280 m, la baza Vf. Biserica Moţului (1 466 m) şi Măgura Vânătă (1 641 m). Cabana constituie un important centru de unde se pot efectua numeroase ieşiri în tot platoul carstic al Padişului (vom reveni!).

Urcarea la cabana din platoul carstic se poate efectua şi pe Crişul Pietros.

B. MUNŢII PADIŞ-SCĂRIŞOARA

1. CRIŞUL PIETROS-CABANA PADIŞ
Traseul pentru platoul carstic Padiş porneşte de la localitatea Pietroasa, situată la altitudinea de 350 m. Imediat la capătul din amonte al localităţii vedem râul Crişul Pietros care curge vijelios în albia plină cu pietriş şi bolovani şi ne dăm seama că îşi merită numele. Drumul urcă încet printre stânci de granodiorit ale Dealului Plopilor (725 m), rocă care se şi exploatează în carieră la confluenţa Crişului Pietros cu Aleul. Din loc în loc apar repezişuri, minicascade, drumul traversând o frumoasă pădure care alternează cu poieni, iar din loc în loc apar izvoare reci din versanţi.

Drumul pentru platou ajunge la confluenţa Galbena-Bulz, unde se găseşte o microhidrocentrală şi de unde se observă Cheile Galbenei, numite Gherdap. Din acest loc râul unit primeşte denumirea de Crişul Pietros. Noi continuăm să urcăm pe Bulzul printre stânci, vile, cabane şi ajungem pe sub Piatra Bulzului, o stâncă uriaşă, la satul de vacanţă Boga care merită să fie vizitat şi unde există şi o cabană-hotel cu restaurant. Peisajul este deosebit de pitoresc cu frumoase case şi vile particulare care de care mai arătoase iar pe lângă ele curge râul Boga care formează o cascadă impozantă; versanţii sunt prăpăstioşi, abrupţi cu rari arbori de conifere sau complet dezgoliţi (renumite sunt Pietrele Bogăi de peste 300 m). Amonte de satul de vacanţă se găsesc Cheile Bulzului de peste 1 km lungime.

De la Boga începe un urcuş greu, denumit Scăriţa, cu foarte multe cotituri, printre vile la început, iar apoi prin pădure şi stânci până la Şaua Bălileasa, unde drumul conduce spre cabană iar un altul spre "emblema" platoului, Cetăţile Ponorului.

De la Cabana Padiş se pot efectua numeroase ieşiri pentru a putea vizita minunatele obiective turistice ale zonei. Vom trece în revistă principalele trasee turistice ale platoului carstic Padiş, de 36 kmp.

Traseele turistice, marcate, duc pe de o parte la exteriorul platoului înspre alte regiuni iar pe de altă parte în interiorul platoului. Cele de la exterior duc la Stâna de Vale, Vlădeasa, Scărişoara etc., iar cele interioare la obiectivele importante ale platoului ca: Cetăţile Ponorului, Cetatea Rădesei-Cheile Someşului Cald, Cheile Galbenii, Platoul Lumea Pierdută, Valea Ursului, Groapa de la Barsa, Peştera Focul Viu, Peştera din Padiş, Abrupturile Bogăi, Peştera Şura Boghii, Culmea Măgura Vânătă, Biserica Moţului etc.
CABANA PADIŞ-CETATEA RĂDESEI-CHEILE SOMEŞULUI CALD
Este un traseu foarte utilizat de către turiştii poposiţi la Padiş, deorece permite vizitarea unei zone turistice deosebit de frumoasă. De la cabană sunt, în prima porţiune a traseului, două posibilităţi: prima la baza Culmii Măgura Vânătă, prin pădurea deasă de conifere, iar a doua pe drumul spre cantonul silvic Padiş; ambele trasee se unesc în Poiana Vărăşoaia, în apropiere de lacul carstic cu acelaşi nume, de unde este un singur traseu spre Cheile Someşului Cald.

Prima posibilitate este cea prin pădure urmărind poteca de la baza Măgurii Vâne-te. Poteca este parcursă în circa o jumătate de oră printr-o frumoasă pădure de conife-re care este ocrotită, făcând parte din Parcul Naţional al Apusenilor (creat în anul 1990 în regim de protecţie silvică şi încă odată în anul 2000). Poteca străbate câteva pâraie şi se uneşte cu cealaltă parte a traseului pentru Cheile Someşului Cald în Poiana Vărăşoaia. Cealaltă posibilitate vine pe drumul care coboară la Beiuş până la o răspântie de drumuri, spre Beiuş, spre Cantonul silvic Padiş şi, traseul nostru, pentru Cheile Someşului Cald. Drumul nostru intră în Poiana Vărăşoaia şi se uneşte cu poteca care a străbătut pădurea de conifere. Dar pentru cei dornici să cunoască şi Peştera din Padiş (o peşteră descendentă), o potecă, din apropierea Cantonului silvic Padiş, conduce înspre Poiana Vărăşoaia trecând pe lângă această peşteră.

De la Poiana Vărăşoaia, unde se pot admira câteva lacuri de dolină, printre care şi renumitul lac Vărăşoaia, cel mai mare, menţionat şi în manualele şcolare de geogra-fie, şi se ajunge într-o altă poiană, unde un mic pârâu intră în subteran la baza Vârfului Vărăşoaia (1 441 m). Din această poiană, un drum conduce spre staţiunea Stâna de Vale iar o potecă ne conduce printr-o pădure la Cheile Someşului Cald şi Peştera Cetatea Rădeasa.

Peştera Cetatea Rădesei are o lungime de cca 250 m, se poate traversa fără sursă de lumină deoarece peştera are nişte ferestre în tavan care oferă destulă lumină. După ieşirea din peşteră, se ajunge în Poiana Rădeasa, de unde turistul fie că se întoarce la intrarea peşterii dar pe deasupra sa, fie că doreşte să ajungă la Vârful Piatra Arsă (1 488 m) situat pe traseul Cabana Padiş-Stâna de Vale (de unde are posibilitatea să se întoarcă la Padiş sau să meargă la Stâna de Vale, sau spre Cabana Vlădeasa) fie să continue traseul pentru a face circuitul Cheilor Someşului Cald. Ultima posibilitate permite să se viziteze sălbaticele chei ale Someşului Cald, care au circa 3 km lun-gime.

Pentru a executa circuitul Cheilor Someşului Cald, mai întâi urmează un urcuş înspre un punct de privelişte, pe deasupra cheilor, cu circa 100 de metri. Din acest punct, se poate admira şi culmea sudică a Masivului Vlădeasa. Urmează o coborâre abruptă până la firul apei care trebuie traversat. Aici se află capătul unui drum forestier care ne poate conduce la Ic Ponor, urmărind în aval Someşul Cald. Noi însă vom urca pe celălalt versant, pe o potecă care ne va conduce încet la Poiana Rădeasa, tre-când pe lângă peşteri ca: Honu, Peştera Uscată, apoi pe sub Peretele Cuciulatei (1 475 m). Revenirea la cabană se poate face din Poiana Rădeasa pe cele două variante menţionate la ieşirea din Peştera Rădeasa.
CABANA PADIŞ-PEŞTERA CETĂŢILE PONORULUI
Acest traseu este cel mai vizitat, conducând la cel mai impozant obiectiv turistic al Munţilor Apuseni şi, evident, al Munţilor Bihor-Vlădeasa. Putem afirma, fără a exa-gera, că Cetăţile Ponorului, constituie "emblema" acestor munţi, alături de Peştera Gheţarul de la Scărişoara.

Traseul o ia pe potecă înspre direcţia sud, trecând pe lângă locul unde apele pârâu-lui Gârjoaba se pierd în subteran prin infiltrare în adânc, apoi în apropierea locului unde Trânghieşti se pierde în subteran printr-un ponor, pe lângă o dolină de prăbuşire. Se trece pe lângă câteva doline şi apoi se urcă pe culmea păduroasă despărţitoare dintre uvala pe unde am venit şi Poiana Ponor. Sus, pe culme, o potecă duce la Platoul Lumea Pierdută, spre stânga, iar traseul nostru coboară abrupt în Poiana Ponor pe lângă pârâul Brădeţanu, afluent mic al Ponorului. Jos, în poiană, de la punctul de confluenţă al celor două ape curgătoare, putem ajunge la izbucul de unde iese din subteran Pârâul Ponor (acest pârâu a rezultat din apele Şesului Padiş care au intrat, toate, în subteran, rând pe rând, şi au ajuns la exterior prin acest ponor, cu circa 150 m mai jos decât locul unde au pătruns în adânc).

Pârâul Ponor are o lungime de cca 600 m şi străbate poiana cu acelaşi nume, la capătul căreia pătrunde în subteran din nou, pentru a ajunge pe "cărări invizibile" până în Peştera Cetăţile Ponorului. Din acest loc, noi putem ajunge la Peştera Cetăţile Ponorului prin două variante: una urcând o culme, cealaltă traversând printr-o vale seacă (Valea Vraniţa). Prima variantă conduce, după urcare şi apoi coborâre, exact la Peştera Cetăţile Ponorului, iar a doua la Valea Cetăţilor iar de aici la peştera menţio-nată. O a treia variantă conduce peste o culme mai întâi ierboasă iar apoi împădurită, la Peştera de la Căput (aici vom ajunge şi pe alte căi posibile, după cum se va vedea mai departe).

După ce ajungem în peşteră, după un coborâş foarte greoi, putem traversa tunelul subteran al acesteia pe circa 150 m lungime, după care ieşim în "curtea Cetăţilor". De aici, urmează un urcuş foarte greu, în serpentină, până sus pe culme, de unde avem o panoramă deosebită a complexului carstic care este cantonată într-o depresiune de circa 1 km diametru şi circa 200 m adâncime, ceea ce atestă măreţia naturală a acestui fenomen.

După vizitarea peşterii, şi subteran şi teran, poteca ne conduce la Poiana Glăvoiu unde se găseşte cantonul silvic cu acelaşi nume. De aici sunt mai multe posibilităţi: de a urca spre Peştera Focul Viu, de a merge spre Poiana Bălileasa, de a urca o culme pentru a reveni la Cabana Padiş, de a reveni apoi la Poiana Ponor. Tot de la şosea, se poate merge amonte, spre izvoarele văii Ursului şi, respectiv, în Platoul Lumea Pierdută.

CABANA PADIŞ-CHEILE GALBENII

Este cel mai greu dar şi mai faimos şi frumos traseu turistic al regiunii. Oferă numeroase peisaje de o impresionantă frumuseţe.

Traseul porneşte tot de la Cabana Padiş şi o ia în direcţia sudică urmărind la început Valea Gârjoaba care, după câteva sute de metri dispare în adâncuri prin infiltrare în patul văii. Pe dreapta, la circa 150 m se află ponorul văii Trânghieşti, care, la ape mari, mai trimite o parte din apă spre Gârjoaba. După încă circa 150 m întâlnim ponorul Gârjoabei care, la ape mari, nu poate primi toată cantitatea de apă care, astfel, ajunge într-o dolină de prăbuşire, ce se dezvoltă continuu.

In continuare, poteca o ia spre sud-est, trecând pe lângă numeroase doline de dife-rite dimensiuni, ajungând apoi sus pe culmea despărţitoare dintre Şesul Padişului şi Poiana Ponor. De aici, o potecă o ia spre Platoul Lumea Pierdută, iar alta, cea pe care o urmăm noi, spre Poiana Ponor. Noi coborâm pe potecă, ajungând la Pârâul Brădeţa-nului, afluent al Ponorului, şi ajungem la poiană. De la poteca principală, o derivaţie ne conduce la gura (izbucul) pârâului Ponor, prin care ies apele Şesului Padiş, infiltrate în adânc, cu ieşire cu cca 150 m mai jos în poiana menţionată. O altă potecă duce spre Peştera de la Căput, peste o culme. Poteca noastră duce pe lângă pârâu care dispare după câteva sute de metri în adâncuri prin intermediul unor ponoare, la ape
mari, şi prin sorburi, la ape mici. La ploi bogate aici se află un lac temporar care se scurge treptat fie prin ponoarele şi sorburile menţionate, fie prin valea Vraniţa. Pe vreme uscată se poate urmări acest traseu cu ajungere la Cantonul silvic Glăvoiu sau pe drumul forestier care ajunge la Peştera Cetăţile Ponorului.

Noi urcăm peste culme şi poteca coboară chiar în dreptul depresiunii unde se gă-seşte peştera. Dacă considerăm că avem timp, putem vizita complexul carstic cel mai grandios, "emblema" Padişului.

Dacă nu intrăm în peşteră, urcăm pe stânga complexului carstic, şi treptat poteca ne conduce la coborârea abruptă spre Valea Galbenii, exact la Izbucul Galbenii, conside-rat, împreună cu Valea Galbenii, monument al naturii. Prin acest izbuc, ies apele subterane definitiv la suprafaţă din cadrul Platoului Padiş. Valea este impresionantă, cu pereţi calcaroşi foarte abrupţi. Valea este cu repezişuri, arcade, turnuri, ţancuri, tu-neluri etc., astfel că este de o măreţie extraordinară, meritând caracterul de "monument al naturii". Galbena împreună cu afluentul Luncşoara se unesc cu Bulzul, împreună formând Crişul Pietros.

După un urcuş deosebit de greu dar care oferă privelişti minunate asupra naturii înconjurătoare, se va ajunge treptat la Poiana Florilor, unde în mijloc se găseşte un mic izbuc, loc minunat de odihnă. Din poiană se urcă greu, pe o mare diferenţă de nivel de circa 450 m, iar pe culme se ajunge la Peştera Focul Viu, peşteră cu gheţar, ce se poate uşor vizita. De la peşteră, pe traseul cunoscut, chiar cu coborârea la Groapa Barsa (cu numeroase fenomene carstice ca peşterile Neagră, Gheţarul de la Barsa, Zăpodie, etc.), se coboară în poiana unde se află cantonul Glăvoiu, cu locuri de campare, de unde o potecă conduce la Cabana Padiş.

CABANA PADIŞ-PLATOUL LUMEA PIERDUTĂ
Traseul este comun până la locul de unde începe coborâşul spre Poiana Ponor, loc situat pe culmea despărţitoare dintre Şesul Padiş şi Poiana Ponor. Noi o luăm pe o potecă spre stânga prin pădure. Poteca încet ne va conduce spre coborârea la Valea Ursului, unde întâlnim un drum forestier. Drumul în amonte ne conduce la Izbucul Ursului şi respectiv la Platoul Paragina, iar în aval ne conduce spre Peştera de la Căput şi Peştera Cetăţile Ponorului.

Noi o luăm în faţă, la un puternic izbuc, Izbucul Izvorul Rece, de unde o potecă abruptă ne conduce pe deasupra platoului. Poteca ne conduce treptat la obiectivele deosebite ale Lumii Pierdute: avenele Gemănata (100 m adâncime), Acoperit (54 m) şi Negru (108 m). Primul şi ultimul aven sunt legaţi subteran printr-o reţea de galerii pe unde circulă apa care iese la zi prin Izbucul Izvorul Rece. Din păcate în mare parte pădurea primară a fost tăiată, apărând o pădure secundară.

CABANA PADIŞ-ABRUTURILE BOGĂI-PEŞTERA ŞURA BOGHII
Traseul este foarte uşor, plăcut, distractiv şi instructiv. De la cabană o luăm pe drumul de coborâre spre Beiuş până la cantonul forestier Padiş. De aici, după ce bem apă şi ne odihnim, începe un urcuş destul de greu până ajungem pe deasupra Pietrelor Boghii, abrupturi de 200-300 m înălţime.

Abrupturile oferă imagini deosebite asupra părţii de vest a munţilor Bihor-Vlădea-sa, asupra văii Boga, asupra Depresiunii Beiuş iar dincolo de aceasta se văd Munţii Codru-Moma.

De la aceste stânci coborâm abrupt şi putem vizita Peştera Şura Boghii, o peşteră ascendentă de circa 200 m lungime.
CABANA PADIŞ-BISERICA MOŢULUI
Este un traseu uşor, dar foarte instructiv, deoarece oferă o privelişte deosebită asupra părţii de nord a platoului Padiş şi asupra culmilor sudice ale Munţilor Vlădeasa. Vârful, situat la 1 466 m altitudine, constituie o cuestă calcaroasă şi un minunat punct de observare a părţii nordice a platoului Padiş şi a culmilor sudice ale Vlădesei (Cornul Munţilor-1 652 m, Cârligatele-1 694 m, Şaua Cumpănăţelu-1 650 m, Vârful Cumpănăţelu-1 652 m, Coasta Brăiesei-1 667 m etc.).

De pe culmea sudică a cuestei se poate observa culmea înaltă a Munţilor Biharia, cu cele două vârfuri impozante, Cucurbăta Mare-1 849 m şi Cucurbăta Mică-1 770 m, iar în faţa lor Piatra Grăitoare-1 658 m.

Coborârea se poate face tot pe unde am venit sau direct pe lângă abruptul cuestei la cabană.

2. BEIUŞ-PEŞTERA URŞILOR DE LA CHIŞCĂU

Drumul permite accesul la cel mai faimos obiectiv turistic al Munţilor Bihor, des-coperit abia în anul 1975, cercetat şi amenajat timp de 5 ani, astfel că a fost deschis pentru vizitare în anul 1980.

Traseul urmăreşte localităţile descrise anterior, Grădinari, Sudrigiu, Stânceşti, Bră-det, Chişcău, peştera aflându-se la capătul din amonte al localităţii Chişcău, unde s-a amenajat şi un punct turistic. Peştera se găseşte la cca 600 m altitudine, este deosebit de bine concreţionat, având numeroase fenomene speologice: stalactite, stalagmite, coloane de calcită, baldachine, gours-uri etc., dar şi numeroase schelete de urşi de cavernă (Ursus spelaeus), urşi care au trăit în urmă cu circa 15-20 000 de ani, deci pe vremea cuaternarului inferior (pleistocen), când clima a fost mai rece. Peştera conţine două nivele, cel superior fiind amenajat pentru vizitare, iar nivelul inferior, cu circa 17 m mai jos, activ, este destinat pentru cercetări ştiinţifice. Este monument al naturii.

De la Peştera Urşilor s-a amenajat o potecă turistică pentru a ajunge în Valea Sighiştelului, mai ales pentru vizitarea Peşterii Măgura.
3. ŞTEI-NUCET-ARIEŞENI-VALEA ARIEŞULUI
Acest traseu permite ajungerea pe valea Crişului Băiţei şi, apoi, pe valea Arieşului Mare.

De la Ştei se ia în direcţia sud, pe drumul european, până la localitatea Lunca, de unde mergem pe drumul naţional 75, trecând prin câteva sate, dintre care unul ne per-mite accesul spre Valea Sighiştelului, cu numeroase fenomene carstice, numeroase peş-teri ca: Măgura, Drăcoaia, Corni etc., fenomene ce se întind pe circa 3 km lungime. Valea Sighiştelului conţine circa 100 de fenomene carstice deosebir de interesante.

Drumul principal permite urcarea spre Arieşeni, permiţând admirarea unui peisaj deosebit asupra munţilor şi locurilor străbătute. De la Şaua Vârtop (1 140 m) se permite, pe o potecă, urcarea la renumitul fenomen torenţial Groapa Ruginoasa, un vast fenomen natural de circa 100 m adâncime iar "potcoava" atinge 1 000 m lungime. Are tendinţa de a avansa regresiv.

Şoseaua conduce în jos, spre localităţile Arieşeni (anul atestării 1733), Gârda de Sus (1733) şi mai jos la Scărişoara (1766) iar mai departe spre Alba Iulia.

Din Gârda urcăm spre amonte, fie pe Valea Gârda Seacă, care duce la toate peşterile, Coiba Mare şi Coiba Mică, spre Peştera Gheţarul de la Vârtop etc., sau pe Valea Ordâncuşii, care are un sector de chei de circa 3 km (unde se poate vizita Peştera Poarta lui Ionele), şi care permite accesul, cu maşina, pe platoul Scărişoara, pentru a permite vizitarea celebrului Gheţar de la Scărişoara. Urcarea se poate face şi pe jos, pe pantele Mununei şi apoi pe platou.

Gheţarul de la Scărişoara este cel mai mare gheţar din ţară, având circa 75 000 mc de gheaţă. Are un aven la intrare ce se continuă cu o peşteră pe podeaua căreia se gă-seşte masa de gheaţă. Este declarat monument al naturii.

C. MUNŢII BIHARIEI
1. CULMEA PIATRA GRĂITOARE-CUCURBĂTA MARE

Traseul este cel mai dificil dar şi cel mai extraordinar, el permiţând urcarea pe cea mai înaltă culme şi pe cel mai înalt vârf al Munţilor Bihariei şi totodată al Munţilor Apuseni.

Urcarea se poate face şi cu maşina, de la Arieşeni un drum forestier conducând, prin pădurea Pătrăhăiţeşti, până sus la vârf, unde se găseşte şi releul TV.

Dar urcarea cea mai grea dar şi cea mai extraordinară ca privelişte, oferă poteca de la Arieşeni, pe abrupturile Sub Râpi, Vârful Piatra Grăitoare (1 658 m), Cucurbăta Mare (1 849 m), drum de circa 8 ore. Culmea Piatra Grăitoare-Cucurbăta Mare permite o largă şi frumoasă privelişte spre toate regiunile înconjurătoare. De la acest vârf principal, putem merge spre est, la Vârful Cucurbăta Mică (1 770 m) şi, invers, spre vest, spre Vârful Tăul Mare sau Zănoaga (1 543 m), unde se găseşte un lac nivo-glaciar, denumit Tăul Mare. La baza tuturor acestor culmi se găsesc urme de circuri glaciare (glacionivale), semn că în cuaternarul inferior (pleistocen) aici a existat acoperire glaciară. De la Vârful Cucurbăta Mare se poate lua spre sud-est, pentru a ajunge, pe jos, la Vârful Găina (1 467 m), loc unde se ţine anual celebra nedeie populară, Târgul de Fete.

Coborârea se poate face pe o potecă care ne conduce pe lângă o frumoasă cascadă, Cascada Vârciorog de pe valea cu acelaşi nume.

MUNŢII PĂDUREA CRAIULUI
Sunt munţi în general calcaroşi, şi de aceea sunt şi vizitaţi din punct de vedere turistic. Trei văi mai importante permit pătrunderea în interiorul munţilor: Meziadului, Roşiei şi Videi.
1. VALEA MEZIADULUI.
Valea Meziadului (care este afluentă a Roşiei) porneşte amonte de la localitatea Remetea, trece printr-o frumoasă pădure, prin satul Meziad şi urcă spre munţi, conducând la renumita Peştera Meziadului, de circa 5 km lungime în total. La bază se găseşte o cabană turistică.
2. VALEA ROŞIEI
Valea se uneşte cu cea a Meziadului la Remetea. Drumul urcă amonte prin localităle principale ale Căbeştilor, Roşiei, amonte de un cătun al ultimei localităţi, se găsesc Cheile Albioarei, în lungime de 3 km, azi lipsită de apă care se scurge în subteran la est de chei. În cadrul cheilor se execută (executau) exploatări de bauxită. Amonte de chei, se găsesc importantele peşteri: Ciur-Ponor şi Ciur-Izbuc, în care s-au găsite urme plantare (ale talpei piciorului) omului preistoric. Drumul conduce mai departe spre Damiş şi apoi spre localităţile de pe Crişul Repede.
3. VALEA VIDEI-DOBREŞTI-RĂCAŞ
Acest traseu conduce spre interiorul munţilor. Valea Videi (Holodul superior) are un sector de peste 10 km lungime de chei, foarte sălbatice. In zona Răcaş se găsesc numeroase fenomene carstice: doline, lapiezuri, uvale etc. Menţionăm Peştera Muhuchii uşor de atins dinspre localitatea Câmpani de Pomezeu.

MUNŢII CODRU-MOMA
A. MUNŢII CODRU
1. VALEA BRIHENI-VALEA MONEASA
Cele două văi menţionate sunt văile care delimitează cele două unităţi montane ale Munţilor Codru-Moma, Codru la nord şi Moma la sud.

Valea Briheni permite accesul spre staţiunea Moneasa, pe un drum forestier, accesibil mai ales în sezonul cald. Pe valea pe care urcăm (Briheni) întâlnim şi o păstră-vărie ca şi pe valea pe care coborâm, Monesii. De pe valea Brihenilor putem urca şi pe Valea Crişul Văratec, cu un peisaj deosebit de atrăgător.

Anterior, pe Valea Monesii a circulat un tren forestier, de tip "Mocăniţa" care transporta lemne din aceşti munţi la Ineu.

La Moneasa (atestat la 1597), pe lângă frumoasa staţiune, cu hoteluri, vile, cabane turistice, ştrand, lac nautic etc., se pot vizita câteva dintre peşterile sale, printre care menţionăm Peştera Liliecilor. Nu departe de Moneasa se pot vizita ruinele cetăţii de la Dezna, la bază existând o cabană lângă un frumos lac.

2. VALEA MIERAGULUI
Este o vale mică, torenţială, dar importantă pentru că duce la renumitele fenomene torenţiale Râpele de la Mierag. Sunt două văi, cea principală având 1,5 km, iar cea secundară 0,5 km. Prezintă versanţi abrupţi, martori de eroziune etc.

Pe deasupra, un drum de căruţă conduce la Tărcăiţa.

Asemenea forme de relief se găsesc şi la Hinchiriş.
3. VALEA TĂRCĂIŢEI-MONEASA
La staţiunea Moneasa se poate ajunge şi pe frumoasa vale a Tărcăiţei. Urcăm pe această vale începând din localitatea Tărcaia, apoi urmează un sector de defileu de circa 3 km lungime, satul Tărcăiţa iar amonte de sat valea şerpuieşte, trece pe lângă o păstrăvărie, şi apoi coborârea are loc spre Moneasa pe un drum forestier Izoi. Din drumul principal se poate ajunge şi la platourile carstice Brătcoaia şi Tinoasa (vom reveni). Pe această vale cândva a existat o cale ferată forestieră, dezafectată de mult.
4. VALEA FINIŞULUI
Valea Finişului constituie cea mai frumoasă vale a Munţilor Codru-Moma. Urcarea pe vale are loc de la localitatea Finiş, se intră în munţi unde se pot vizita ruinele Cetăţii de la Finiş (atestat la 1244). Pe locul fostei căi ferate forestiere se construieşte un drum forestier care va facilita ajungerea în interiorul munţilor. Pe Valea Huta se poate vizita renumita păstrăvărie de aici. Pe Valea Izbucului se găseşte o altă păstrăvărie. Pârâul Izbucul are izvor carstic, aici ieşind la exterior apele ce vin din Platoul Brătcoaia. Apele văii Izbucului sunt foarte bogate, ele putând fi captate pentru a alimenta cu apă localităţile Finiş şi Beiuş (există program în acest sens). De altfel, Izbucul determină cea mai importantă parte a apelor Finişului.

De pe Valea Ursului se poate ajunge în platourile carstice Brătcoaia şi, respectiv, Tinoasa, de unde se poate coborî spre staţiunea Moneasa. Pe potecă se poate admira Avenul lui Ilie (157 m adâncime).

5. VALEA ŞUNCUIŞULUI
Această vale oferă imagini frumoase, atât cea principală, Valea Moşcorului, cât şi cea secundară, Valea Pontului.

Pe valea principală o potecă ne permite accesul spre Huta de pe Valea Finişului.

6. VALEA ORMANULUI
Este o altă vale frumoasă care oferă imagini interesante dar şi odihnitoare. Din vale o potecă conduce la o peşteră, Peştera din Luncă de circa 200 m lungime.

B. MUNŢII MOMA

Din aceşti munţi important este Platoul Vaşcăului, un platou calcaros, cu numeroase fenomene carstice: peşteri (Câmpeneasa), doline, avene, lacuri (lacul de la Coleşti etc.), izbucuri (celebrul Izbucul de la Călugări, monument al naturii).