Acţiune civică. Tipuri de implicare politică. Grupuri de interese.
Comunitate politică şi societate civilă
gr. politika / lat. civitas
La modul general, activitatea politică vizează organizarea vieţii comunitare şi rezolvarea problemelor de interes general. Acest lucru implică luarea în considerare a unei diversităţi de interese şi obiective - agregarea lor, concilierea conflictelor, stabilirea priorităţilor acţiunii colective.
Acest lucru presupune o implicare a individului ca cetăţean, ceea ce ridică probleme legate de distincţia privat/public. Care sunt problemele în care indivizii pot (şi trebuie) să decidă pe cont propriu? Care sunt cele care reclamă depăşirea sferei private de interese şi acţiunea comunitară?
Comunitate politică şi societate civilă
“Una din consecinţele transferului ideii de democraţie de la statu-cetate la statul naţional este că şansele ca cetăţenii să participe pe de-a-ntregul la luarea deciziilor colective sunt mai limitate decât ar fi, teoretic cel puţin, într-un sistem mult mai mic. /.../
Şi totuşi, natura ideii democratice, cât şi originile ei fac să dăinuie speranţa că limitele pot fi depăşite prin crearea unor noi (sau recrutarea unor vechi) forme şi instituţii democratice.” (Dahl – Democraţia şi criticii ei)
Probleme tehnologice (diferite forme de eDemocracy)
Probleme legate de agregarea opţiunilor (teorema de imposibilitate a lui Arrow, paradoxul lui Condorcet)
Paradoxul lui Condorcet
Să presupunem că la nivelul unui consiliu municipal se discută modul de distribuire a finanţării pentru trei proiecte: construirea unor laboratoare de informatică în şcoli (x), repararea străzilor (y) şi modernizarea pieţelor agroalimentare (z).
Consilierii votează, pentru a stabili priorităţile de finanţare. Presupunând că fiecare consilier are preferinţe stricte, am putea determina preferinţa socială pentru una din cele trei opţiuni prin compararea succesivă a opţiunilor, două câte două, pe baza regulii majorităţii.
În măsura în care există o anumită opţiune care, comparată cu fiecare opţiune alternativă, este preferată de mai multe persoane, ea reprezintă un învingător Condorcet.
Paradoxul lui Condorcet
Însă există situaţii în care nu există un astfel de opţiune. De exemplu, distribuţia preferinţelor la nivelul celor 30 de consilieri municipali este următoarea:
La nivelul întregului grup, constatăm că 20 de consilieri îl preferă pe x lui y, alţi 20 îl preferă pe y lui z, iar alţi 20 îl preferă pe z lui x. Dincolo de faptul că nu putem selecta o opţiune pe baza evaluărilor binare, observăm că preferinţele lor colective sunt intranzitive.
Paradoxul lui Condorcet
Evident, explicaţia ţine de faptul că aceste ordonări ciclice ale preferinţelor aparţin unor majorităţi distincte; avem o majoritate variabilă cu preferinţe intranzitive.
Caracterul intranzitiv al preferinţelor majorităţii este perfect compatibil cu presupunerea că ordonarea preferinţelor individuale este tranzitivă în cazul fiecărui membru al grupului.
Teorema lui Arrow
Kenneth Arrow a oferit o demonstraţie care vizează orice posibil sistem de agregare a preferinţelor individuale (implicit, orice sistem de vot) în preferinţe colective.
Teorema de imposibilitate sau paradoxul lui Arrow demonstrează imposibilitatea ajungerii la un model de decizie colectivă care să respecte un set minimal de criterii de adecvare raţională.
Problema constă în a găsi o funcţie a alegerii sociale (social choice function) care transformă setul de ierarhizări individuale ale preferinţelor într-o ierarhizare globală.
Teorema lui Arrow
Această funcţie ar trebui să aibă următoarele proprietăţi:
Ordonare – funcţia presupune o ordonare unică a alternativelor bazată pe ordonările (ierarhizările) individuale; orice ierarhizare globală a preferinţelor trebuie să fie realizabilă pe baza unui set de ierarhizări individuale
Domeniu nerestrictiv - funcţia trebuie să ia în calcul toate seturile posibile de ierarhizări individuale ale preferinţelor
Eficienţă Pareto – dacă un individ preferă x lui y şi toţi ceilalţi indivizi preferă x lui y sau sunt indiferenţi între x şi y, atunci funcţia exprimă o preferinţă a lui x asupra lui y
Absenţa dictaturii – funcţia nu trebuie să se bazeze pe o generalizare bazată ordonarea preferinţelor unui singur individ
Independenţa alternativelor irelevante – ordonarea socială a alternativelor x şi y este doar o funcţie a ordonărilor individuale ale lui x şi y independent de ordonările alternativelor irelevante (ale lui x şi z, de exemplu).
Teorema lui Arrow
Teorema lui Arrow afirmă că, pentru situaţii care includ cel puţin trei membri şi cel puţin trei alternative, este imposibil de definit o funcţie a alegerii sociale care să îndeplinească simultan toate condiţiile de mai sus.
Aparent, nu există nicio formulă de agregare absolut corectă și general aplicabilă a unor preferinţe individuale tranzitive în preferinţe colective tranzitive. Demonstraţia lui Arrow arată că, în măsura în care putem construi o funcţie a alegerii sociale care respectă condiţiile 1, 2, 3 şi 5, atunci există cel puţin o ordonare a preferinţelor determinată de un „dictator” (nu este respectată condiţia 4).
Nu există garanţia asigurării unei reprezentări colective adecvate a tuturor ordonărilor individuale ale preferinţelor.
Forme de participare politică
Două caracteristici esenţiale ale participării:
Acţiune voluntară, deliberată
Caută să influenţeze deciziile, administrarea treburilor publice, alegerea guvernanţilor
Participarea politică poate lua o varietate de forme, depășind simpla participare electorală:
Politica de partid (reuniuni, campanii, strângere de fonduri, competiţie pentru posturile de conducere)
Activitate în cadrul altor grupuri organizate de reprezentare a intereselor (organizată, vizează obiective specifice – awareness-raising, lobbying)
Voluntariat politic – sprijinirea benevolă a unui candidat etc.
Interesul pentru informaţii şi evenimente politice
Contestare (paşnică sau violentă): greve, demonstraţii, mişcări de stradă
Factori determinanţi ai participării politice
Nivelul de educaţie
Religia (republicanii americani, conservatorii sau creştin-democraţii europeni)
Paul Lazarsfeld: profilul WASP este aplicabil în cazul a ¾ din alegătorii republicani
Familia (transmitere intergeneraţională a unor valori, atitudini şi practici)
Vârsta
(Petre Ţuţea: "Daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stanga si nu esti conservator, esti cretin“)
Contextul politic: societăţi aflate după o lungă perioadă de autoritarism sau totalitarism
Câteva date
Participare constantă la alegeri: medie de 50-70%
Ponderea membrilor de partid: 2-30%
Ponderea celor care participă la campaniile electorale: cca. 10%
Ponderea celor care deţin o funcţie politică: 1%
(C. Preda)
Forme de implicare civică
Voluntariat
Iniţiative civice (grad redus de organizare, fără structuri de conducere, vizează obiective punctuale)
Activitate în cadrul diferitelor tipuri de media (tv, radio, presă, bloguri, reţele de socializare etc.)
Distincţia civic/politic e dată de tipul obiectivelor urmărite – punctual vs. general, interes public vs. partizanat. Nu poate fi trasată însă o distincţie fermă – o implicare civică serioasă are o dimensiune politică implicită.
Clasa politică
Ansamblul instituţiilor şi asociaţiilor care se implică în mod direct, programatic şi organizat în politică - fie acţionând în planul organizării şi conducerii societăţii, fie în vederea dobândirii puterii politice
Instituţiile statului, partidele politice, asociaţiile şi organizaţiile a căror implicare politică este deliberată şi declarată
Statul
Aristotel:
caracterul natural al statului
Hegel:
evidenţierea raţionalităţii profunde care se manifestă în istorie şi al cărei orizont e dezvoltarea Statului fundamentat pe supunerea consimţită în faţa legii şi asumarea raţională a datoriei de cetăţean
"Scopul egoist duce la formarea unui sistem de dependenţe reciproce care face ca subzistenţa, bunăstarea şi existenţa juridică a individului să fie amestecate cu subzistenţa, bunăstarea şi existenţa tuturor". Acest tip de stat, instituit de liberalismul politic, rămâne un "Stat exterior", "Statul nevoii şi al înţelegerii"
Max Weber:
statul este instituţia care reuşeşte să exercite, prin intermediul unei birocraţii şi în limitele legii, monopolul constrângerii fizice legitime.
birocraţie - administraţie raţional constituită (membrii săi se supun doar obligaţiilor legate de activitatea lor, sunt selectaţi în mod deschis, printr-un concurs accesibil tuturor, remuneraţia lor nu depinde de capriciile puterii, funcţiile nu pot fi cumpărate sau transferate)
exercitarea unui monopol - de fapt, statul exercită mai multe tipuri de monopol - monopolul producerii legilor, monopol fiscal, monopolul administrării judecăţilor şi pedepselor, monopolul monetar şi (cel mai important pentru Weber) monopolul constrângerii fizice legitime
Statul
Contextul / cauzele apariţiei şi dezvoltării statului modern
dezvoltarea capitalismului - nevoia de a administra o nouă ordine economică, bazată pe schimburile libere şi producţia de masă
nevoia de a gestiona un nou tip de război, care solicită tot mai multe resurse şi, deci, o birocraţie care să asigure colectarea lor sistematică (v. Norbert Elias - Dinamica Occidentului)
suprapunerea dintre un proces de diferenţiere a funcţiilor şi unul de centralizare a controlului asupra acestora (Bartollini)
procesul de separare a sferei administrării politice civile de cea religioasă
(C. Preda - Introducere în ştiinţa politică)
Societatea civilă
O sferă de asociere în cadrul societăţii, distinctă de stat, care implică o reţea de instituţii prin care societatea în ansamblu şi diferitele grupuri sociale se reprezintă în sens cultural, ideologic şi politic,
Include o zonă de acţiune colectivă necoercitivă care vizează interese, scopuri şi valori comune. Formele sale instituţionale sunt distincte de cele ale statului, familiei şi pieţei, deşi în practică poate fi dificil de trasat o graniţă clară între cele trei.
Societate civilă / instituţii ale statului / sectorul afacerilor
Societatea civilă
Notiune care descrie forme asociative voluntare, de tip apolitic si in general nonprofit. Astfel, organizatiile neguvenamentale - asociatii sau fundatii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societatii civile, care intervin pe langa factorii de decizie, pe langa institutiile statului de drept pentru a le influenta, in sensul apararii drepturilor si intereselor grupurilor de cetateni pe care ii reprezinta.
Organizaţii non-guvernamentale (organizaţii caritabile, religioase, grupuri ecologiste, asociaţii profesionale, grupuri de interese, sindicate, grupuri de sprijin reciproc), comunitatea academică, media etc.
Societatea civilă
Gradul de democratizare al unei societăţi poate fi evaluat într-o măsură importantă în funcţie de gradul de dezvoltare şi autonomie al societăţii civile, de exercitarea neîngrădită a libertăţilor sale (dreptul la exprimare, de asociare, de organizare, de grevă şi demonstraţii, de circulaţie liberă, de informare etc.)
Stabilitatea unei democraţii presupune nu doar stabilirea de instituţii şi proceduri (top-down), ci şi consolidarea relaţiilor sociale şi culturii civice care să le sprijine (bottom-up). Rolul culturii civice şi politice este esenţial - vezi Almond & Verba - 'The Civic Culture: Political Attitudes And Democracy In Five Nations; 1989; Sage
Societatea civilă
Are rolul de a reprezenta interesele grupurilor sociale, de a interveni pe lângă factorii de decizie în vederea apărării sau promovării acestor interese,
Dezvoltă capitalul social al unei comunităţi, ansamblul de valori, norme, atitudini şi comportamente împărtăşite, esenţial în asigurarea coeziunii sociale şi susţinerea instituţiilor democratice,
Rol de watchdog: monitorizarea activităţii instituţiilor politice şi ale administraţiei publice în vederea limitării abuzurilor şi a adaptării soluţiilor politice în funcţie de interesele exprimate de diferite grupuri sociale (asigurarea reprezentativităţii).
Conceptul de libertăţi civile : drepturi individuale fundamentale, a căror exercitare este garantată de statul de drept şi sprijinită/facilitată de societatea civilă (dreptul la viaţă, dreptul la un proces corect, dreptul la exprimare, dreptul de liberă asociere, protecţia împotriva sclaviei, muncii forţate sau torturii, dreptul la proprietate, dreptul la viaţă privată etc.
Grupuri de interese
Promovarea unor interese specifice, asociate unor categorii sociale sau profesionale sau unor probleme punctuale, comune mai multor categorii.
Asociaţii patronale, sindicate, asociaţii ale producătorilor din diferite industrii, organizaţii ale minorităţilor etnice, culte, organizaţii de reprezentare a minorităţilor sexuale etc.
SUA:
rolul dominant al “comitetelor de acţiune politică” (PAC), care urmăresc obiective clar delimitate şi se implică, direct sau indirect, în competiţia politică (ex. sponsorizări, campanii de promovare).
Numărul acestor comitete continuă să crească şi multe dintre ele au filiale în Washington şi se adresează direct Congresului şi agenţiilor federale. Ele încearcă să obţină sprijinul (moral, politic, financiar) unei categorii cât mai largi de cetăţeni. Adesea, ele oferă sprijin candidaţilor unui partid sau atacă reprezentanţii altor partide. (Michael Schudson, The Good Citizen: A History of American Civic Life)
Grupuri de interese
În ce măsură reuşesc aceste grupuri să ofere o reprezentare adecvată a interesului public? Alianţe frecvente cu politicieni şi corporaţii. Posibilitatea de a manipula opinia publică în direcţia unor obiective partizane.
Mişcarea Tea Party în SUA – agendă conservatoare, susţinerea candidaţilor Partidului Republican
astroturfing – formă de populism, susţinerea unei agende partizane fără asumarea deschisă a partizanatului; pretenţia de a reprezenta “oamenii simpli” sau categoriile defavorizate.
Diferite sisteme de reglementare a activităţii de lobbying şi advocacy (SUA, UE)
Analogie folosită pentru a ilustra conflictul dintre interesele individuale şi binele colectiv, cu privire la distribuirea sau împărţirea resurselor. Termenul a fost folosit pentru prima oară de Garret Hardin într-un articol din 1968 apărut în revista Science şi intitulat chiar “The Tragedy of Commons”. Hardin se referă în primul rând la probleme legate de creşterea demografică, însă şi la folosirea unor resurse precum atmosfera şi oceanele.
Hardin face o distincţie între probleme care pot fi rezolvate prin mijloace tehnice (care nu necesită o modificare a valorilor morale) şi cele care nu pot fi rezolvate doar prin mijloace tehnice. În rândul celor din urmă Hardin plasează problema dezvoltării demografice şi cea a folosirii resurselor naturale ale planetei.
În cazul folosirii resurselor naturale, nu există o soluţie pur tehnică de asigurare simultană a creşterii demografice şi a creşterii nivelului de trai, datorită resurselor limitate şi modului în care această limitare afectează „calitatea vieţii”. Ca atare, pentru abordarea unor probleme de acest gen e nevoie de soluţii care ţin de etica socială şi de administrarea resurselor.
Tragedy of the Commons
Hardin oferă exemplul ipotetic al exploatării unei păşunii de către mai mulţi deţinători de turme. Fiecare doreşte să-şi maximizeze profitul, ca atare fiecare este motivat să-şi mărească turma. Fiecare animal suplimentar aduce un avantaj (alocat integral proprietarului animalului) şi un dezavantaj, prin degradarea suplimentară a păşunii (împărţit de toţi proprietarii). Ca atare, fiecare este motivat să adauge un animal şi încă unul, chiar dacă în acest fel contribuie la degradarea accelerată a păşunii pentru toţi, din moment ce avantajul adus de un animal suplimentar va fi, în orice moment, mai mare decât dezavantajul deteriorării păşunii.
Hardin urmăreşte să ofere un exemplu de situaţie în care „mâna invizibilă” (mecanismul impersonal care asigură interacţiunea unor persoane care îşi urmăresc interesele individuale) nu funcţionează în vederea asigurării binelui public.
Hardin observă o progresie istorică de la accesul liber al tuturor la resurse la diferite metode de reglementare a accesului. Dacă prin libertate înţelegem libertatea fiecăruia de a face orice doreşte, şansele de a ne confrunta cu tot mai multe dileme ale resurselor comune cresc. Hardin evocă maxima lui Hegel, „libertatea este recunoaşterea necesităţii”, pentru a susţine necesitatea administrării resurselor comune. Cu ajutorul acestei administrări „putem conserva şi încuraja alte libertăţi mai de valoare”.
The freerider problem
Posibile soluţii:
privatizare
intervenţia unei autorităţi de reglementare (însă cum rezolvăm problema dizidenţilor care, aparent, pot fi determinaţi să contribuie doar prin coerciţie?)
“polluter pays”
“responsabilizarea” individului; regula unanimităţii a lui Knut Wicksell (toate deciziile de grup care privesc distribuirea bunurilor publice să se facă în “relativă unanimitate”) - însă procesul de responsabilizare presupune construirea unei identităţi civice şi comunitare, care cere timp, consecvenţă şi resurse
importanţa numărului de actori implicaţi: pentru numere mai mici, individul poate evalua influenţa alegerii sale asupra rezultatului final şi poate decide să coopereze
Generarea de efecte perverse. Rolul unei autorităţi de reglementare, care intervine pentru a limita alternativele participanţilor şi a induce cooperarea.
Deci, participare?
The show goes on anyway
Trebuie depăşită ideea că participarea politică se reduce la binomul activitate de partid - politică de stat
Personal / civic / politic – graniţe clar trasate?
În ultimă instanţă, acţiunea colectivă, fie ea la nivel civic sau politic, are în vedere aceeaşi sferă de interese şi acţiune
Forme de participare bazate pe autonomie şi responsabilitate
