DE CE E TRITIUL MAI SPECIAL..
La Facerea Lumii intai s-a despartit lumina de intuneric si apoi pamantul de apa. Toate fiintele vii stiu asta si pastreaza apa in corpul lor. Un adult mediu are mai mult de 40 kg de apa in corp. Apa circula, si se reinoieste in corpul dumneavoastra. Jumatate din ea se reinoieste la fiecare 8-10 zile (zicem ca acesta e timpul biologic al apei din organism). Fiecare kilogram de apa contine 111 grame de Hidrogen, cel mai usor element chimic din Univers. Adica aveti hidrogen in apa din corp si el se reinoieste ca si apa dumneavoastra. In afara de apa aveti multe substante organice. Toate contin hidrogen cam 70-90 de grame la kilogram. Cea mai mare parte din acest hidrogen (din materia organica) se reinoieste mai lent. Jumatate din el se reinoieste cam la 40-60 de zile in corpul unui adult mediu (timpul biologic al hidrogenului legat organic). Noi, care pretindem ca suntem oameni de stiinta, spunem ca acest hidrogen este LEGAT organic, adica se reinoieste mai greu decat hidrogenul din apa corpului dumneavoastra.
In afara de hidrogen in lume mai exista si un IZOTOP al lui, adica o ruda cu alta masa. Acesta este TRITIUL. El nu este o inventie a oamenilor ci se formeaza in natura zilnic. Este radioactiv , adica se dezintegreaza in timp intr-un atom mai mic si un electron. In fiecare an se creeaza pe pamant,. Natural si fara sa putem interveni, cam 200 de game de tritiu. El se dezintegreaza mai lent si jumatate din el dispare in mai bine de 12 ani. Pentru ca se creeaza in fiecare an si dispare mai lent, pe glob exista tritiul NATURAL, cam 3. 5 kilograme- comparati cu 0.56 grame emise anul trecut la Cernavoda.
In timpul razboiului rece s-au facut bombe termonucleare care au emis TRITIUL facut de oameni. Atunci s-au produs 650 de kilograme din care au ramas si acum cam 70 de kilograme.
Tritiul, fiind asemanator hidrogenului, urmeaza aceiasi cale in natura- intra in apa si in materia organica. Este un elemnent al vietii, dar este radioactiv. De aceea este mai special. Astazi , in fiecare kilogram din corpul dumneavoastra exista tritiu-natural sau din bombele termonucleare. In fiecare secunda, in fiecare kilogram din corp, se dezintegreaza 3-4 atomi de tritiu adica 3-4 Bq ( amintiti-va ca asta e unitatea noastra de masura). In acelasi timp, in fiecare kilogram din corpul dumneavoastra sunt miliarde de atomi de hidrogen-stabil, deci tritiul este in cantitati infime. Pesimistii spun ca indiferent de cat de putin este , va dauneaza. Cat de mult insa ar putea dauna?. Daca sunteti om de stiinta ca mine, sau pur si simplu sunteti realist, spuneti ca aceste daune trebuie sa se observe. Dupa cum v-am spus, energia emisa de tritiu este foarte mica si trebuie o cantitate foarte mare ca sa se ajunga la efecte observabile. Despre ce efecte putem vorbi? Toata lumea stie ca radiatiile nucleare pot produce (dar si vindeca) cancerele !. Dar mai sunt si alte efecte asupra bunei functionari a corpului uman, a fiecarei celule din el. Unele celule sau unele persoane sunt mai sensibile asa ca nu putem da o cifra exacta- asa cum nu sunt doi oameni identici, nici efectele tritiului nu sunt aceleasi la doi oameni. Si in general, ca sa putem spune ca sunt efecte, trebuie sa le comparam cu ceva. Unii compara efectele tritiului cu cele ale radiatiilor gama, altii cu radiatiile X (Rongen). Unii includ numai cancerele, altii sunt mai grijulii si includ si alte efecte. Nu exista un consens. Dar s-a agreat ca putem introduce un factor de eficienta radiobiologica pentru a descrie multitudinea de opinii. Acest factor este 1 pentru unii legiuitori ( inclusiv in Romania) dar poate fi de MAXIM 3 , dupa unii oameni de stiinta. Daca il consideram 3, atunci includem mai toate efectele posibile si mai toti oamenii, indiferent de cat de sensibili sunt ei. In acelasi timp, nu mai intereseaza cu cine comparam , raze gama sau raze X. Deci factorul 3 este foarte acoperitor, factorul 1 este mediu. Amintiti-va ca durata de viata medie este cam de 70-80 de ani si in vremurile noastre nici un om nu poate trai mai mult de 150 de ani. Asa trebuie sa intelegem si factorul de risc al tritiului- in medie 1, dar niciodata mai mult de 3.
Legislatia romana, ca si in multe alte tari spune ca publicul nu poate fi supus unei iradieri din energetica nucleara mai mare decit 1 mili Sv pe an. Asta se refera la valoarea medie. Daca vrem sa fim foarte precauti, chiar pesimisti, putem cere ca ea sa fie de 3 ori mai mica- adica 0.33 miliSiv/an. De acum inainte vom discuta despre riscul tritiului amintindu-ne aceasta cifra.
Acum vom vorbi despre drumul tritiului in natura. Cind tritiul este in apa,poate inlocui un atom de hidrogen si atunci rezulta apa tritiata. Vegetatia absoarbe apa tritiata impreuna cu apa obisnuita, fie din atmosfera fie din sol. Moleculele de apa tritiata urmeaza aceeasi cale ca si moleculele de apa obisnuita. Daca in atmosfera apa tritiata e mai concentrata decat in plante, ea intra in plante prin porii stomatali si concentratia de apa tritiata din plante creste pana la echilibru. Daca apa tritiata vine din sol ea urmeaza calea transpiratiei plantei- din sol in planta si apoi in atmosfera. Pina la urma, daca in sol concentratia e constanta , se ajunge la o situatie de echilibru. In cazul unei aparitii scurte a apei tritiate in sol sau atmosfera, ea patrunde rapid in plante dar apoi scade repede pana la valori foarte mici.
Plantele produc materie organica prin fotosinteza ( apelam din nou la cunostinte din liceu). In acest proces materia organica se formeaza din apa si bioxid de carbon din atmosfera. La fel se va forma si tritiul din materia organica a plantei. Vom avea tritiu legat de atomii de carbon- acest tritiu e cel care sta mai mult in plante- tritiul legat organic. Mai exista si alti compusi organici cu tritiu combinati cu azot, sulf etc., dar ei sunt la fel de mobili ca si apa tritiata. Pe mine ma intereseaza numai tritiul organic legat de carbon- el fiind mai putin mobil, poate genera mai mult timp efecte in plante. In medie, in materia organica din plante, tritiul legat organic e majoritar, dar mult mai putin decat tritiul din apa.
Animalele nu au fotosinteza, ele au nevoie insa de apa si materia organica din plante. In corpul lor sunt procese metabolice complexe in care tritiul ce intra este si el antrenat in paralel cu hidrogenul. Tritiul din materia organica ingerata se transforma partial in apa tritiata si partial este inglobat in materia organica a animalului. Tritiul din apa ingerata este distribuit in apa din animal. O mica parte din el poate fi transformat metabolic in tritiu organic. Daca animalul ingereaza tot timpul apa tritiata, o parte se transforma in tritiu organic, mai lent in metabolismul animalului. Acest tritiu poate duce la marirea dozei de iradiere fata de cea data de apa tritiata. Se stia ca aceasta contributie la doza e mica, de ordinul a zece procente.
In 1990 am citit un articol in care cercetatorii indieni pretindeau ca doza suplimentara, a tritiului organic format din apa tritiata, este de cateva zeci de ori mai mare! Asta m-a tulburat profund nu numai pentru ca ricul asupra copiilor mei era mai mare- cand Cernavoda va functiona, dar si pentru ca se contraziceau unele legi de fizica. Universul exista pentru ca sunt niste principii si legi generale de existenta. Pe unele le-am inteles , pe altele le mai cautam. Cele despre care vorbesc, erau bine stabilite.
Cind am aterizat in Canada, in 1992, asta era problema mea- ce se intampla cu tritiul organic format din apa tritiata in organismul uman.Asta a fost numai inceputul istoriei, dupa aceea m-a pasionat tritiul legat organic , indiferent de unde vine, unde se transforma, daca e la echilibru sau nu. Daca e in plante sau animale. Omul e si el un animal- nu va simtiti jigniti- asa ca ma ocup si de tritiul organic din corpul dumneavoastra.
Acum ca am precizat care sunt tainele tritiului din apa sau din materia organica trebuie sa facem o legatura intre cantitatea de tritiu- sau activitatea lui, din organism si doza efectiva pe care o produce. Cind se dezintegreaza, electronul emis are o energie atat de mica incat se opreste in apa din organism dupa cativa microni. Daca stim energia depusa de el, activitatea de tritiu initiala si timpul lui biologic de reinoire in organism, putem calcula doza efectiva. Pentru asta mai trebuie sa alegem factorul de risc. Daca il luam maximal, cu valoarea trei, atunci nu e corect sa cerem si scaderea limitei legale (la o treime). Asa ca in continuare voi prefera sa folosesc fatorul de risc UNU si sa compar doza efectiva cu o treime din cea maxim legal admisa. Asta ne va usura citirea si interpretatea altor materiale in care doza efectiva datorata tritiului se preia din literatura oficiala. Asa ca va rog sa retineti: daca ingerati sau ingalati apa tritiata , pentru fiecare Bequerel ingerat sau inhalat veti avea o doza efectiva de 0.00002microSv- pentru un adult si de de 3 ori mai mare pentru un copil de un an. Daca ingerati tritiul legat organic, doza va fii ceva mai mare- 0.00004 microSv pentru un adult si de trei ori mai mare pentru copilul de un an.
Pentru a atinge limita noastra de 0.33 miliSv pe an, va trebui sa ingerati sau inhalati intre 3 si 16 milioane de Bequerel pe an, depinzind de virsta si felul de mincare – apa tritiata sau tritiu legat organic provenit din alimente. Vedeti cat de usor puteti fi impresionati de cifre. Ingerati milioane si patiti miimi ! Pesimistii va spun de milioane de Bequerel pe care le inghititi, optimistii ca numai miimi de Sv ati patit.
Data viitoare vom povesti despre tritiul emis la Cernavoda in functionarea normala- ce a fost, ce este si mai ales ce va fi.
Dostları ilə paylaş: |