Esentele tari, optimiste si cele care contin putin praf de stele se tin in sticlutele mici



Yüklə 13,17 Kb.
tarix16.04.2018
ölçüsü13,17 Kb.
#48415

O stiam din pozele de pe Facebook. O fata mereu cu zambetul pe buze, alaturi de familie, prieten, dar si de cei doi caini Labrador pe care ii iubeste enorm. Ne unea acelasi lucru: aveam amandoua endometrioza. Nu ii stiam povestea, doar i-o intuiam, insa odata cu mutarea mea in Timisoara aveam sa aflu ca, de fapt, fata asta mica si scumpa, cum o catalogasem eu deja, ascunde o poveste mult mai cruda. Cruda, insa totusi atat de “inspiring”, veti vedea.

Pentru ca da, intalnirea cu Andreea Nicoleta Uruci, caci despre ea este vorba, te schimba intrucatva. La final, impresia generala a fost clara: “trebuie sa scriu un articol despre fata asta”.



Esentele tari, optimiste si cele care contin putin praf de stele se tin in sticlutele mici

Andreea e o fata frumoasa, mignona si jucausa ca un copil. Vorbeste repede, zambeste mult si face pauze tocmai pentru a te asculta. Nu rateaza nicio ocazie de a smotoci sau doar de a alinta cumva cainii pe langa care trecem. Imi povesteste, bineinteles, de cateii ei, pe care ii iubeste atat de mult si ii ia oriunde pentru ca efectiv nu poate sta fara ei.

De fapt, catelusilor ei le datoreaza foarte mult.

“Asa mi-am cunoscut prietenul. Pe malul Begai, ne plimbam amandoi cateii.” spune ea razand.

Tot cainilor le datoreaza ca a avut curaj sa-si ia prima ei casa, un apartament de doua camere. Ii trebuia spatiu, asa ca, cumva, catelul a “dictat” si schimbarea asta din viata ei.

Ma opresc si ii spun ca, undeva, am citit ca pentru a ne vindeca, unul dintre remedii este sa ne revarsam iubirea asupra animalelor si/sau copiilor.

Imi zambeste. Ceva imi spune ca ea nu duce lipsa de astfel de iubiri, ba chiar din contra.

Si asa, discutia decurge firesc, de la vindecare la toate cele prin cate a trecut

Atatea visuri frumoase strivite la doar 25 de ani, dar apoi redesenate, insa, prin puterea Andreei de a crede in viata, in oameni si in destin!

Aud o groaza de povesti despre endometrioza. In general, severa. Care implica noduli rectovaginali, o groaza de operatii pana cand ajungi la un chirurg bun, incercari nereusite de a avea un copil.

Andreea iti povesteste totul (aproape) cu zambetul pe buze. Cum s-a mai operat de doua ori pana acum, cum la a doua operatie, cea de acum 4 ani doctorii de atunci au considerati ca aderentele ii cuprinsesera prea mult ovarele asa ca au intervenit prea radical. Cum are astazi recidiva destul de avansata chiar daca a luat anticonceptionalele in continuu, asa cum se recomanda in endometrioza.

Eu, in fata ei, aproape ingrozita. Ma vede si, cumva pentrua a ma linisti, imi spune ca si doctorul ei de acum, si doctorul meu de altfel, a avut o reactie mult mai sugestiva decat a mea. Il cunoastem amandoua pe acest doctor. Cum incearca el, mereu, sa prezerve fertilitatea unei femei, sa ii dea sanse sa conceapa chiar si prin faptul ca refuza sa opereze sau prin modul in care opereaza.

Cazul Andreei, insa, ajunsese mult prea tarziu la el.

Andreea, se opreste, insa, si imi spune senina:

“Marina, nu-ti face tu griji ca eu sunt foarte impacata cu asta. Oameni buni si frumosi sunt peste tot in lumea asta. Oameni care te pot iubi oricum ai fi si prin orice ai trecut. Noi avem in vedere o multime de optiuni: si adoptia, si donatori de ovocite, deocamdata nu ma gandesc acolo. Eu sa fiu bine”.

Replica asta e ca un beculet asa, ce mi se aprinde undeva in minte si in suflet. Daca fata asta imi spune mie asta, inseamna ca nu, nici eu nu trebuie sa o privesc ca pe o victima.

Nici eu, nici doctorul ei, nici prietenii, cunoscutii sau necunoscutii care vor afla despre ea.

Pentru ca nu e o victima. E un exemplu.

Nu e usor sa fii in situatia ei pentru ca asta vine la pachet cu o groaza de simptome si neplaceri peste care a trecut, rand pe rand, cu rabdare.

A implicat multa, multa durere si schimbari de tratament..

Si aici se opreste. Face o pauza.

Imi spune si ea ca nu intelege de ce endometrioza nu este recunoscuta. De ce lumea nu stie si nici nu ne crede. Pentru ca fetele sufera si sufera intr-un mod in care nimeni nu ar trebui sa o faca in viata asta.

Imi spune ca ea vrea sa se implice. In orice se va face pentru endometrioza asta in Timisoara sau in tara. Ea e dispusa sa apara si la televizor cu povestea ei. Si in cadrul unor intalniri. Da, ea nu vrea sa taca! Nu are de ce sa se rusineze si cu atat mai mult nu are de ce sa taca.

Din nou, ma uimeste in sensul bun al cuvantului ca, din nou, ea vrea sa faca ceva. Atat cat poate ea, dar vrea sa contribuie la cresterea constientizarii asupra importantei endometriozei.

Buchete de flori, prieteni aproape si o poveste, de fapt, fericita!

Andreea e constienta ca socheaza un pic cu optimismul ei. Eu stiu ca, totusi, in spate se ascund si multe nopti nedormite, lacrimi si incercari de a fi bine, insa ceva imi spune ca, cumva, toate astea s-au estompat pentru ea.

A avut si norocul (sau poate a atras prin felul ei frumos de a fi) de a intalni oameni potriviti si dragi care au ajutat-o. Imi povesteste cum, la cea de-a doua operatie, s-a simtit ca o printesa cu toate florile trimise de prieteni si toate vizitele la spital. E drept ca s-a nimerit ca ziua ei sa pice atunci, insa a fost coplesita de atentia si dragostea tuturor prietenilor ei.

Nici nu a avut timp sa se gandeasca atunci la repercursiuni. Era fericita ca trecuse peste si ca durerile de dinainte nu aveau sa se mai intoarca. Cel putin asa crezuse atunci.

Prea putin se gandeste, insa, la trecut. Poate doar pentru a trage un semnal de alarma, insa acum totul e foarte clar pentru ea.

Iubeste, este iubita, are tot felul de noi planuri si visuri (unul dintre ele sa isi schimbe jobul cu ceva in HR, logistica, achizitii etc. – ceva care sa implice determinare si “vorbarie” imi spune ea, razand) si urmeaza pas cu pas planul asta de tratament pentru endometrioza, tocmai pentru a intarzia cat mai mult o alta operatie.

La final, cand aproape sa ne despartim, isi cere scuze si se ridica:

“Scuza-ma, Marina, dar de cand am venit ma tot uit la catelusul ala. E tot pui, ca al meu, vreau sa ma duc sa il smotocesc un pic!”.

Zis si facut. Dupa, Andreea si catelul sunt cei mai fericiti. Ma uit la ea, zambesc si imi spun ca poate asta e reteta. Sa faci mereu ceea ce simti, fara sa te gandesti ce vor spune cei din jur.

Cu siguranta mai aveam multe sa descopar la Andreea, insa timpul, in cazul nostru, a trecut mult prea repede. Ma bucur, insa, ca am descoperit si o astfel de poveste despre endometrioza, despre viata si despre o fata simpla, cu atat de multe de oferit.

Inca o data, Andreea e exemplul viu ca se poate. Ca viata nu e neaparat despre toate acele lucruri frumoase care ni se ofera, care vin sau pe care ni le facem, ci mai ales despre cum alegem sa reactionam in fata celor mai putin placute.

Iar fata asta frumoasa, mignona si jucausa ca un copil cu siguranta a reusit sa transforme tot ce i s-a intamplat in Ai văzut oferta zilei pe Un Vin pe zi?


Nu uita că poţi achiziţiona Sable Noble Alb 2015, cu multe alte beneficii, doar dacă te înscrii în Clubul Pasionaţilor de Vin! Vezi aici ce trebuie să faci + celelalte avantaje! ---> http://club.unvinpezi.ro/


Kataloq: wp-content -> uploads -> 2017

Yüklə 13,17 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə