Institutul pentru Drepturile Omului din Moldovaghi d în Domeniul Promovării şi Protecţiei Drepturilor Persoanelor care Trăiesc cu hiv (pthiv) Chişinău 2010



Yüklə 0,74 Mb.
səhifə1/9
tarix11.08.2018
ölçüsü0,74 Mb.
#69532
  1   2   3   4   5   6   7   8   9

Ghid IDOM, Proiect I



Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova

G H I D

în Domeniul Promovării şi
Protecţiei Drepturilor Persoanelor care Trăiesc cu HIV (PTHIV)


Chişinău 2010
Lucrarea a fost elaborată în cadrul proiectului „Reducerea Impactului Infecţiei HIV în Republica Moldova”, finanţat de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei, Runda a 8-a, implementat de către Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM).
Opiniile exprimate în acest ghid aparţin autorilor. Reproducerea parţială a ghidului este permisă doar cu indicarea sursei, iar reproducerea integrală – cu acordul IDOM.
La realizarea acestui ghid au contribuit:

……………………..

……………………..

……………………..

……………………..

……………………..


Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova

Bd. Ştefan cel Mare 196, et. 4,

MD-2010 Chişinău, Republica Moldova

Tel.: (+373  22) 838-408, 838-409;
Fax: (+373  22) 244-911
e-mail: info@idom.md

web: www.idom.md


Chişinău 2010

CUPRINS
ACRONIME
INTRODUCERE

Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei

Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova

Informaţii generale despre proiect

Cui îi este destinat ghidul

Structura ghidului


Capitolul I. INFORMAŢII DE BAZĂ DESPRE HIV ŞI SIDA

Sistemul imunitar

Ce este HIV

Ce este SIDA

Evoluţia infecţiei HIV

Testarea şi consilierea voluntară

Căi de transmitere şi comportamente riscante

Metode de protecţie. Programe de reducere a riscurilor

Tratamentul HIV şi SIDA

Terminologie non-discriminatorie

Statistici naţionale şi globale

Istoricul evoluţiei SIDA


Capitolul II. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPTURILE OMULUI ŞI SĂNĂTATE

Ce sunt drepturile omului, caracteristici şi clasificare

Drepturile omului şi sănătatea: standarde internaţionale şi europene

Drepturile omului şi HIV: standarde internaţionale şi europene de protecţie a drepturilor PTHIV, inclusiv trimiteri la şi extrase din jurisprudenţa CEDO




Capitolul III. REFLECTAREA DREPTURILOR PTHIV ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA

Cadrul normativ în vigoare (legi, hotărâri de guvern, regulamente, ordine, instrucţiuni)

Respectarea drepturilor PTHIV în Moldova


    • Dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate

    • Nediscriminarea şi egalitatea în faţa legii

    • Dreptul de a nu fi supus imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa particulară

    • Dreptul la educaţie

    • Dreptul la muncă

    • Dreptul la libera circulaţie

    • Dreptul la libertatea şi securitatea persoanei


Capitolul IV. ASPECTE PROCEDURALE PRIVIND APĂRAREA DREPTURILOR PTHIV

Mecanisme naţionale de protecţie a drepturilor PTHIV

Modalitatea şi ordinea sesizării diferitor instanţe naţionale competente

Mecanisme internaţionale şi europene de protecţie a drepturilor PTHIV. Procedurile de urmat

Modele de acţiuni, cereri, demersuri, plângeri, reclamaţii la adresa diferitor instanţe naţionale şi internaţionale competente

Studii de caz. Exemple de litigare strategică în Moldova (experienţa IDOM)


Capitolul V. DREPTURILE PTHIV ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ
COORDONATE UTILE

Instituţii publice naţionale

Cabinete de consiliere şi testare voluntară la HIV şi hepatite virale

Organizaţii non-guvernamentale şi reţele naţionale

Organizaţii internaţionale

Reţele internaţionale şi regionale


REFERINŢE DOCUMENTARE ŞI BIBLIOGRAFICE

ACRONIME
AMF – Asociaţia Medicilor de Familie

AMT – Asociaţia Medicală Teritorială Centru din Chişinău

AP – Avocat Parlamentar

APL – Autorităţi Publice Locale

ARV – Tratament antiretroviral

CC – Codul contravenţional

CDC – Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului

CpDC – Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului

CpDESC – Comitetul ONU pentru Drepturile economice, Sociale şi Culturale

CpDO – Comitetul ONU pentru Drepturile Omului

CDPD – Convenţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi

CpDPD – Comitetul ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Disabilităţi

CoE – Consiliul Europei

CEDO – Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale

CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

CEDS – Comitetul European pentru Drepturile Sociale

CETFDF – Convenţia ONU asupra Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare faţă de Femei

CpETFDF – Comitetul ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare faţă de Femei

CETFDR – Convenţia ONU privind Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială

CpETFDR – Comitetul ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială

CpMM – Comitetul ONU pentru Muncitorii Migranţi

CMTI – Comitet(e) ONU de Monitorizare a Tratatelor Internaţionale

CNSPMP – Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă

CO – Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

CPDMM – Convenţia ONU privind Protecţia Drepturilor Muncitorilor Migranţi şi Membrilor Familiilor Lor

CPP – Cod de Procedură Penală

CSE – Carta Socială Europeană

CT – Comitetul ONU împotriva Torturii

CTPTCID – Convenţia ONU împotriva Torturii şi altor Pedepse ori Tratamente cu Cruzime, Inumane sau Degradante

CTV – Consiliere şi Testare Voluntară

DO – Drepturile Omului

DUDO – Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

HIV – Virusul Imunodeficienţei Umane

IDOM – Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova

ITS – Infecţii Transmisibile Sexual

LS – Litigare strategică

ODM – Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului

OÎCDO – Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului

ONG – Organizaţie Non-Guvernamentală

ONU – Organizaţia Naţiunilor Unite

PIDCP – Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice

PIDESC – Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale

PIDO – Protecţia internaţională a drepturilor omului

PNUD (UNDP) – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

PTHIV – Persoane care Trăiesc cu HIV (inclusiv în stadiul SIDA)

SIDA – Sindromul Imuno Deficienţei Achiziţionate

SPT – Subcomitetul ONU pentru Prevenirea Torturii

SSAGONU – Sesiunea Specială a Adunării Generale ONU

UNAIDS – Programul Comun ONU privind SIDA

UDI – utilizator de droguri injectabile


INTRODUCERE
Fondul Global de combatere a SIDA, Tuberculozei şi Malariei (www.theglobalfund.org) reprezintă un organism financiar internaţional care investeşte resurse băneşti globale pentru a salva vieţi omeneşti. Activitatea sa se bazează pe un parteneriat strategic între instituţii guvernamentale, societate civilă, sectorul privat şi comunităţile afectate de cele trei epidemii: HIV/SIDA, Tuberculoza şi Malaria. Până în prezent, în cadrul a 8 runde de finanţare, Fondul Global a acordat 19,3 milioane de dolari SUA în 144 de ţări pentru a susţine programe de scară largă de prevenire, tratament şi suport împotriva celor trei maladii.
Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) este o organizaţie non-guvernamentală independentă, fondată în 2007 de către un grup de jurişti preocupaţi de problematica drepturilor omului. Scopul major al IDOM este a contribui la promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prevăzute de legislaţia naţională şi internaţională. Domeniile sale de intervenţie strategică ţin de drepturile PTHIV, drepturile persoanelor cu dezabilităţi mentale, drepturile reproductive, precum şi de combaterea torturii şi eliminarea tratamentului inuman şi degradant.
Activităţile principale ale IDOM sunt monitorizarea diverselor instituţii de stat cu scopul depistării şi eliminării practicilor de încălcare a drepturilor omului, oferirea serviciilor de consiliere juridică, analiza cadrului legal şi a politicilor publice privind drepturile omului, lobby şi litigare strategică în instanţele naţionale şi internaţionale, educaţie în domeniul drepturilor omului. 

Informaţii generale despre proiect
Ghidul de faţă apare în cadrul proiectului „Reducerea impactului infecţiei HIV în Republica Moldova”, proiect cu intervenţii multiple în planul protecţiei drepturilor persoanelor care trăiesc cu HIV. Proiectul este finanţat de Fondul Global pentru combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei, runda a 8-a.
Scopul proiectului este promovarea protecţiei drepturilor PTHIV prin consolidarea capacităţilor avocaţilor şi juriştilor din sistemul de asistenţă juridică gratuită garantată de stat, medicilor, membrilor ONG de profil şi altor specialişti care activează în domeniul HIV. Proiectul îşi propune, pe parcursul a 2 ani:

  • să monitorizeze respectarea drepturilor omului în Republica Moldova,

  • să instruiască diverse categorii de profesionişti în domenii precum drepturile omului, nediscriminarea şi incluziunea socială, repararea prejudiciilor morale în urma discriminării, principiile asistenţei juridice şi mecanismele aplicate în cazurile de încălcare a drepturilor omului,

  • să ofere consultaţii în vederea apărării drepturilor PTHIV,

  • să desfăşoare un studiu privind corespunderea legislaţiei naţionale prevederilor internaţionale în domeniul respectării drepturilor PTHIV,

  • să organizeze întâlniri sistematice cu reprezentanţii APL şi liderii comunitari privind prevenirea încălcării drepturilor omului şi promovarea incluziunii, precum şi alte activităţi.



Cui îi este destinat ghidul
Acest ghid a fost elaborat ca răspuns la necesităţile profesioniştilor care activează în domeniul protecţiei drepturilor omului. Lucrarea este destinată, în principal, juriştilor şi membrilor organizaţiilor nonguvernamentale de profil. Pornind de la natura informaţiilor pe care le conţine, aceasta poate fi de un real folos şi altor categorii de specialişti, care o pot utiliza în munca lor cotidiană: asistenţi sociali, psihologi, medici, formatori, profesori etc. La fel, PTHIV şi membrii familiilor acestora îl pot consulta în anumite privinţe.
Scopul ghidului este de a oferi cunoştinţe teoretice şi practice privind diverse aspecte ce ţin de HIV, sănătate, drepturile omului, instrumente şi remedii naţionale şi internaţionale de promovare şi protecţie a drepturilor PTHIV.

Structura ghidului
Ghidul a fost conceput ca o lucrare practică, comodă de utilizat, ce conţine informaţii succinte şi explicite, structurate în cinci capitole:
Capitolul 1 conţine informaţii de bază despre HIV şi SIDA, căile de transmitere şi comportamentele care prezintă risc de infectare, metodele de protecţie, testarea şi consilierea voluntară, evoluţia infecţiei şi tratamentul. Tot aici se pot găsi cele mai recente date statistice naţionale şi internaţionale, precum şi terminologia nondiscriminatorie recomandată spre utilizare de către agenţia ONU pentru SIDA.
Capitolul 2 prezintă noţiuni generale despre drepturile omului şi sănătate, caracteristici şi clasificări proprii drepturilor omului. Sunt enunţate unele standarde internaţionale şi europene privind drepturile omului şi sănătatea, se conţin trimiteri la şi extrase din jurisprudenţa CEDO.
Drepturile PTHIV în legislaţia Republicii Moldova sunt reflectate în Capitolul 3, care descrie cadrul normativ în vigoare (legi, hotărâri de guvern, regulamente, ordine, instrucţiuni) şi prezintă o analiză a respectării unor drepturi ale PTHIV în legislaţia naţională, cum sunt dreptul de a nu fi supus imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, nediscriminarea şi egalitatea în faţa legii etc.
Capitolul 4 se referă la un şir de aspecte procedurale privind apărarea drepturilor PTHIV atât în plan naţional, cât şi internaţional. Sunt prezentate mecanismele naţionale, internaţionale şi europene de protecţie a drepturilor PTHIV, modalitatea şi ordinea sesizării diferitor instanţe, unele modele de acţiuni, cereri, demersuri, plângeri, reclamaţii la adresa diferitor instanţe competente, precum şi exemple de litigare strategică în Moldova în baza experienţei IDOM.
Ultimul capitol, Capitolul 5, oferă o analiză a bazei normative care asigură drepturile şi garanţiile PTHIV în regiunea Transnistreană.
Pe lângă acestea, la începutul ghidului se conţine o listă cu acronime utilizate atât în ghid, cât şi în literatura de specialitate, iar la sfârşit sunt prezentate un şir de coordonate utile: instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale de protecţie a drepturilor omului, lista cabinetelor de consiliere şi testare voluntară la HIV şi hepatite virale, pagini web şi adresele de contact ale unor instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale şi reţele naţionale şi internaţionale care activează în domeniu.
Pentru a facilita găsirea unor legi, rapoarte, pagini web, cărţi de specialitate sau buletine informative relevante tematicii abordate în Ghid, la sfârşit se conţin un şir de referinţe documentare şi bibliografice.
Capitolul I. INFORMAŢII DE BAZĂ DESPRE HIV ŞI SIDA


Sistemul imunitar
Tot timpul suntem înconjuraţi de numeroase microorganisme (bacterii, viruşi, paraziţi). Pentru a le depista şi a se apăra de ele, organismul dispune de o reţea bine pusă la punct de celule, ţesuturi şi organe, numită sistem imunitar. Un sistem imunitar sănătos va depista repede pericolele externe şi, de cele mai multe ori, se va isprăvi repede cu ele. Rolul de a comunica celorlalte celule implicate în lupta împotriva infecţiilor când să acţioneze revine unui grup de celule albe din sânge, numite l
HIV are un şir de caracteristici care îl ajută să evite metodele de apărare ale organismului, inclusiv capacitatea de a muta foarte rapid. Aceasta înseamnă că odată ce HIV a pătruns în organism, sistemul imun niciodată nu va scăpa de el pe deplin.
imfocite CD4.
Nimerind în organism, HIV atacă limfocitele CD4. Acest virus le reprogramează astfel încât acestea încep să producă viruşi şi nu mai sunt capabile să lupte cu agenţii patogeni. Cu timpul, cantitatea de HIV în organism creşte, iar celulele infectate mor. În rezultatul micşorării numărului de limfocite, sistemul imunitar slăbeşte atât de mult, încât nu mai poate lupta nici cu infecţiile care în mod normal nu prezentă nici un pericol.

Ce este HIV
H
HIV

Human – se transmite doar între oameni

Immunodificiency – distruge abilitatea corpului de a lupta cu infecţiile

Virus – agent patogen care provoacă boli contagioase
IV este abrevierea pentru Virusul Imunodeficienţei Umane (engl. Human Immunodeficiency Virus). Acest virus se transmite de la om la om şi supravieţuieşte doar în interiorul corpului uman, mai exact în lichidele corporale. HIV este periculos deoarece distruge sistemul imunitar al omului şi, în timp, cauzează SIDA.
HIV este membrul grupului de viruşi numiţi retroviruşi, care acţionează la nivel genetic. El copiază propriul material genetic în materialul genetic al celulelor umane. Aceasta înseamnă că celulele vor rămâne infectate pe parcursul întregii lor vieţi. HIV infectează celulele umane şi utilizează energia şi hrana necesară acestor celule pentru a creşte şi a se reproduce.
O persoană infectată cu HIV poate să nu ştie că este infectată şi să se simtă foarte bine timp de mai mulţi ani. Numai un test de sânge poate depista prezenţa virusului. A fi infectat cu HIV şi a avea SIDA sunt lucruri diferite.

Ce este SIDA
S
SIDA

Sindromul – complex de simptome asociate, caracteristic pentru o anumită stare patologică a organismului.

Imuno-Deficienţei – pierderea capacităţii de a lupta cu infecţiile

Achiziţionate – care este dobândit de la alţii, nu este înnăscut
IDA, Sindromul Imuno-Deficienţei Achiziţionate, este etapa finală a infecţiei HIV. Un sindrom indică prezenţa concomitentă a mai multor boli şi infecţii. Imunodeficienţa este scăderea capacităţii organismului de a lupta cu diverşi agenţi patogeni. Pe lângă aceasta, în cazul imunodeficienţei, se încetineşte sau se opreşte procesul de restabilire a organismului.
Din cauza pierderii capacităţii de apărare a sistemului imunitar, persoanele aflate în stadiul SIDA încep să dezvolte diverse boli şi infecţii, numite oportuniste, provocate de microbi sau viruşi inofensivi pentru cei cu un sistem imunitar sănătos.

Evoluţia infecţiei HIV
Odată cu slăbirea sistemul imunitar, persoana devine extrem de vulnerabilă la boli, chiar şi la cele care în trecut nu prezentau nici o problemă şi puteau să treacă fără vreo intervenţie. La început acestea se pot manifesta ca mici probleme de sănătate, dar cu timpul bolile se agravează şi persoana HIV pozitivă se îmbolnăveşte din ce în ce mai des până în momentul în care dezvoltă o afecţiune severă. Anume la acest stadiu se poate spune că persoana are SIDA.
Din momentul pătrunderii HIV în organism, infecţia parcurge patru etape:
1. Infecţia primară (seroconversia)

D


Simptomele infecţiei primare cu HIV se numesc „simptoame ale seroconversiei”. Ele se manifestă la circa 20-50% dintre persoanele noi infectate şi apar odată cu formarea în sânge a anticorpilor la HIV. Specialiştii susţin că virusul poate fi transmis deja peste 24 de ore din momentul infectării.
e cele mai multe ori în acest stadiu persoana infectată nu simte nimic deosebit. HIV începe să se multiplice şi este posibil ca după 2-6 săptămâni din momentul infectării să apară careva simptome, asemănătoare unei răceli: pierderea poftei de mâncare, febră, slăbiciune, dureri de cap, de gât, diaree, pierderea nesemnificativă a greutăţii. De cele mai multe ori acestea trec de la sine în câteva săptămâni. Chiar dacă persoana se adresează medicului, diagnosticul infecţiei HIV este foarte des omis.
2. Perioada asimptomatică

La această etapă sistemul imunitar întâlneşte o infecţie necunoscută pentru el, cu care nu poate lupta. Virusul începe să se înmulţească activ şi cantitatea lui în organism creşte repede, dar acesta încă nu afectează grav sănătatea persoanei. Acest stadiu poate dura până la 10-15 ani, în funcţie de stilul de viaţă al persoanei – modul în care se alimentează, face sau nu sport, fumează, consumă sau nu alcool, droguri, urmează sau nu tratament. Persoana arată şi se simte sănătoasă, mult timp nu prezintă nici un fel de simptome şi poate nici să nu bănuiască că este infectată cu HIV. Din această cauză virusul poate fi identificat doar prin testarea sângelui la HIV.


3. Perioada simptomatică

Această etapă la fel poate fi una îndelungată. Pe parcursul ei se observă clar un declin al stării de sănătate, urmare a deteriorării serioase a sistemului imun. Perioadele când persoana este grav bolnavă, alternează cu perioade când ea se simte mai bine. Acest fapt se întâmplă din câteva motive:



  • Nodulii limfatici şi ţesuturile devin afectate sau „istovite” din cauza activităţii prelungite pe parcursul anilor;

  • HIV a distrus deja un număr mare de celule imunitare;

  • Organismul nu mai reuşeşte să înlocuiască celulele imunitare pierdute.

Totodată, apar şi simptomele SIDA. La început multe dintre ele sunt slabe, iar apoi din ce în ce mai pronunţate:



  • stomatite, candidoze;

  • adenopatii – mărirea în volum a ganglionilor limfatici şi persistenţa acestui simptom mai mult de o lună. Ele pot apărea în diverse stadii ale evoluţiei HIV;

  • diaree cronică cel puţin pe parcursul unei luni;

  • transpiraţii nocturne abundente;

  • febră care se menţine timp îndelungat;

  • slăbiciune, oboseală permanentă;

  • manifestări cutanate, erupţii, Herpes Zoster;

  • infecţii serioase ale rănilor care nu pot fi tratate fără antibiotice;

  • tuberculoză;

  • pierderea bruscă a cel puţin 10% din greutatea corpului;

  • tulburări de creştere şi dezvoltare la copii.


4. Stadiul SIDA

S


Definiţia SIDA (conform Centrului de Control şi Prevenţie al Bolilor din SUA) include 26 de infecţii oportuniste, printre care:

  • diverse forme de cancer;

  • tumori;

  • tuberculoză;

  • pneumonie;

  • infecţii intestinale;

  • sarcomul Kaposi etc.
IDA este stadiul final şi cel mai sever al infecţiei HIV, când organismul nu mai este în stare să se apere de infecţii. Diagnosticul clinic SIDA este confirmat atunci când rezultatele testelor arată un număr de limfocite CD4 mai mic de 200/mm3 de sânge (în mod normal numărul lor la adult depăşeşte 1000/mm3) sau persoana prezintă una ori mai multe infecţii oportuniste.
Infecţiile oportuniste sunt complicaţii tardive ale infecţiei HIV. În timp ce majoritatea dintre ele afectează foarte rar persoanele sănătoase, pentru pacienţii cu SIDA aceste infecţii sunt mai agresive, au urmări mai severe, sunt mai dificil de tratat decât la alţi pacienţi şi deseori sunt fatale. Persoana bolnavă de SIDA îşi poate reface sănătatea după unele boli, dar numai parţial şi pentru puţin timp. În cele din urmă, bolnavii decedează.

Testarea şi consilierea voluntară
O simplă examinare fizică nu poate arăta dacă o persoană este sau nu infectată cu HIV. Este imposibil să-ţi dai seama din privire dacă cineva are sau nu HIV. O persoană cu HIV poate să arate şi să se simtă foarte bine timp de mai mulţi ani, fără a şti că este infectată. Infecţia poate fi detectată doar printr-un test de sânge, efectuat în laborator.
E
Perioada de timp dintre momentul infectării şi apariţia anticorpilor în sânge se numeşte perioadă de fereastră sau fereastră imunologică.
xistă mai multe tipuri de teste pentru a determina dacă o persoană este sau nu infectată cu HIV. Cel mai răspândit dintre ele este ELISA, un test indirect, care indică prezenţa în sânge a anticorpilor anti-HIV şi nu a virusului propriu-zis. La majoritatea persoanelor aceşti anticorpi apar timp de 3-6 luni din momentul infectării. Dacă testul va fi efectuat mai devreme, rezultatul ar putea fi neclar sau greşit, întrucât s-ar putea ca persoana să nu fi dezvoltat încă o cantitate suficientă de anticorpi la HIV, pentru a putea fi depistaţi prin test. În toată această perioadă, chiar dacă testul la HIV nu arată prezenţa infecţiei, nivelul HIV este deja suficient de înalt pentru a infecta alte persoane în cadrul unor comportamente riscante.
Consilierea este un dialog confidenţial între o persoană şi consilier cu privire la rezolvarea unor situaţii de impas. Este foarte important pentru o persoană care urmează sa facă testul la HIV să beneficieze de consiliere atât înainte de testare, pentru a cunoaşte ce urmează să se întâmple, cât şi după aceasta, pentru a i se comunica rezultate într-un mod adecvat. Consilierea post-testare este indicată, indiferent de rezultatul testului. Dacă acesta este pozitiv, persoana va fi informată despre serviciile de care poate beneficia, medicii pe care îi va vizita, tratamentele recomandate, grupurile de sprijin existente, cum să-şi anunţe, dacă doreşte, rudele, prietenii, partenerii cu care a întreţinut relaţii intime etc. Persoanelor, ale căror test este HIV-negativ, li se vor da recomandări privind metodele de protecţie pentru a rămâne în continuare neinfectate.


Consilierea şi testarea voluntară este o combinaţie între două activităţi – consilierea persoanelor care doresc să-şi facă testul înainte şi după această procedură şi testarea propriu-zisă.

Consilierea şi testarea voluntară oferă mai multe oportunităţi:



  • furnizarea informaţiilor despre HIV şi posibilitatea de a corecta informaţiile greşite;

  • încurajarea persoanelor să fie responsabile pentru sănătatea lor;

  • prevenirea infectării cu HIV;

  • tratamentul infecţiilor oportuniste la etapele timpurii;

  • susţinerea emoţională pentru depăşirea stresului legat de infectarea cu HIV;

  • prevenirea transmiterii virusului de la mamă la copil;

  • accesul la resurse informaţionale şi servicii;

  • informarea despre posibilităţile de tratament.

Consilierea şi testarea voluntară se bazează pe următoarele principii:



  • non-discriminare – fiecare persoană are dreptul să-şi cunoască statutul HIV;

  • voluntariat – nimeni nu poate impune o persoană să facă testul;

  • respectarea confidenţialităţii – lucrătorii medicali sau cei sociali nu vor divulga informaţii despre persoanele care fac testul, conţinutul discuţiilor în cadrul consilierii sau rezultatul testării.



Unde se poate face testul HIV în Moldova?


Conform Deciziei Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, toate categoriile de populaţie beneficiază de testare la HIV în mod GRATUIT.
În cadrul Centrului SIDA funcţionează linia telefonică verde 080080808, prin intermediul căreia se acordă servicii consultative populaţiei 12 ore pe zi.

În Moldova, probele pentru testarea la HIV se recoltează la Centrele de Testare Voluntară sau se fac teste rapide. În total, pe teritoriul republicii activează 56 de cabinete de consiliere şi testare voluntară, inclusiv 5 cabinete în teritoriile de Est.


În Chişinău testul la HIV poate fi făcut în mai multe cabinete din cadrul unor policlinici şi spitale, precum şi la Centrul Naţional SIDA sau Dispensarul Dermato-Venerologic. Aceste Centre oferă şi alte servicii, cum sunt consiliere înainte şi după testare, materiale informaţionale şi de protecţie disponibile etc. Puteţi găsi lista cu adresele şi telefoanele Centrelor de Testare şi Consiliere Voluntară din Republica Moldova în Anexe.

Căi de transmitere şi comportamente riscante
Virusul HIV se transmite prin lichidele corpului. Doar patru lichide conţin o cantitate de virus suficientă pentru infectare: sângele, sperma, secreţiile vaginale şi laptele matern. Infectarea cu HIV se poate produce doar atunci când unul dintre aceste lichide pătrunde în organismul unei persoane sănătoase de la o persoană infectată. Toate celelalte fluide corporale (saliva, lacrimile, transpiraţia, urina etc.) au o concentraţie insuficientă de viruşi pentru infectare.


Orice persoană, indiferent de vârstă, sex, loc de trai sau alte caracteristici, se poate infecta cu HIV.

Sunt câteva comportamente riscante principale prin care infectarea cu HIV este posibilă:


  1. Prin orice tip de contact sexual neprotejat (fără prezervativ) cu o persoană infectată – toate contactele sexuale neprotejate sunt riscante, pentru că nu se ştie dacă partenerul este infectat sau nu. Cu cât mai mulţi parteneri sexuali are o persoană, cu atât este mai mare riscul de a se infecta cu HIV. Riscul infectării cu HIV este mult mai înalt dacă persoana are o altă ITS.

  2. Prin schimbul de sânge infectat. Infectarea pe această cale are loc preponderent printre persoanele care îşi injectează droguri, folosind echipament de injectare nesteril. Viruşii pot trăi până la câteva zile în picăturile mici de sânge din interiorul acelor şi seringilor contaminate. De asemenea, există un risc mic de infectare prin transfuzii de sânge şi administrarea produselor derivate, de aceea toate donaţiile de sânge sunt testate.

  3. F
    HIV nu se transmite prin:

    • utilizarea în comun a veselei şi tacâmurilor;

    • înţepături de insecte, muşcături de animale;

    • atingeri, îmbrăţişări, strângere de mână;

    • sărut, mângâieri;

    • mâncare pregătită de o persoană HIV pozitivă;

    • folosirea în comun a toaletei, băii, la piscină;
    emeile HIV-pozitive pot transmite virusul copilului lor în timpul sarcinii, travaliului, naşterii şi alăptării. Acest risc este de 15–30% în cazul sarcinii şi de 5–20% în cazul alăptării, dar el poate fi redus până la 1% prin urmarea riguroasă a tratamentului şi renunţarea la alimentarea naturală a nou-născutului.



Metode de protecţie. Programe de reducere a riscurilor
SIDA este o boală care nu poate fi tratată. La fel, nu există vaccin pentru a combate infectarea cu HIV. Iată de ce metoda cea mai eficientă de prevenire a infectării cu acest virus este cunoaşterea riscurilor şi evitarea sau reducerea lor.


Infecţia HIV poate fi prevenită prin evitarea practicilor expun la riscul de infectare. Se recomandă evitarea, reducerea sau renunţarea la consumul de alcool şi droguri, deoarece acestea slăbesc atât sistemul imunitar, cât şi discernământul. Persoane care cunosc şi aplică sistematic metodele de prevenire, pot să nu le folosească atunci când se află sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Riscul infectării cu HIV pe cale sexuală poate fi redus prin:



  • Abstinenţă – lipsa sau amânarea relaţiilor sexuale. O persoană poate fi sigură că nu se va infecta cu HIV pe cale sexuală, dacă nu va avea relaţii intime.

  • Fidelitate – acceptarea relaţiilor sexuale doar în interiorul cuplului. Această metodă funcţionează doar în cazul când fidelitatea este reciprocă.

  • Folosirea corectă a prezervativului – este indicată în timpul fiecărui act sexual. Doar prezervativul previne pătrunderea HIV în circuitul sanguin al persoanei sănătoase prin mucoasa organelor genitale.

Riscul infectării cu HIV prin sânge poate fi redus prin:



  • Utilizarea de fiecare dată a echipamentului de injectare propriu, de preferat steril.

  • Testarea sângelui provenit din donaţii şi a produselor acestuia.

Riscul infectării cu HIV de la mama infectată la copil poate fi redus prin:



  • Urmarea riguroasă a tratamentului antiretroviral, sub supravegherea medicului. Cu cât mai devreme începe tratamentul, cu atât sunt mai mari şansele de a naşte un copil sănătos.

  • Naşterea prin cezariană.

  • Alăptarea artificială a nou-născutului.



Programe de reducere a riscurilor
Lipsa înţelegerii riscurilor legate de HIV poate duce la folosirea în rândul consumatorilor de droguri injectabile a acelor şi seringilor nesterile sau contaminate, provenind din împrumutul, vânzarea şi cumpărarea şi chiar folosirea acelor sau seringilor aruncate de un alt consumator. În plus, această practică poate fi mult influenţată de contextul în care aceasta are loc, de normele şi ritualurile grupului, de lipsa accesibilităţii echipamentelor de injectare, de mediul familial, social şi legal. Aceşti factori explică de ce acele şi seringile sunt folosite în comun chiar şi atunci când echipamentul steril este accesibil.
Există dovezi clare în favoarea teoriei conform căreia creşterea accesului la echipamente sterile de injectare şi încurajarea folosirii acestora contribuie la reducerea semnificativă a ratelor de transmitere HIV în rândurile consumatorilor de droguri injectabile. Echipamentul poate fi oferit printr-o mare varietate de metode, generic numite „programe de schimb de ace şi seringi”, al căror scop final este ca utilizatorii de droguri să folosească doar propriul echipament steril de injectare, timpul în care seringile şi acele nesterile circulă să fie mai scurt, iar echipamentele folosite să fie recuperate.
Adesea însă accesul la serviciile de prevenire HIV este limitat pentru consumatorii de droguri injectabile. Mai mult, consumatorii de droguri ilicite sunt de cele mai multe ori marginalizaţi şi tind să se ascundă de agenţiile pentru combaterea consumului şi traficului. De asemenea, ei nu accesează instituţiile de tratament sau alte servicii din teama de a fi înregistraţi ca şi consumatori de droguri şi pedepsiţi. În consecinţă, consumatorii de droguri care ar putea beneficia de cele mai multe dintre serviciile de prevenire şi tratamentele pentru dependenţă, de cele mai multe ori sunt ultimii care le accesează. Din acest motiv, programele de prevenire HIV/SIDA au suferit schimbări semnificative în ultimele două decenii: au început să ofere servicii acolo unde utilizatorii de droguri locuiesc, consumă droguri şi se întâlnesc, fără să mai aştepte ca aceştia să acceseze serviciile sociale şi medicale din instituţii.
Scopul muncii pe teren (outreach) este acela de a intra în contact cu consumatorii de droguri şi de a le oferi informaţii legate de reducerea riscurilor transmiterii HIV prin folosirea echipamentelor de injectare nesterile şi contactelor sexuale neprotejate. De asemenea, scopul acestor programe este de a preveni alte efecte negative ale consumului de droguri asupra sănătăţii şi vieţii sociale. De aceea, lucrătorii outreach, pe lângă informaţii, oferă şi echipamente necesare pentru reducerea riscurilor: ace şi seringi, cloramină, prezervative. De asemenea oferă, acolo unde este posibil, referiri pentru tratamentul dependenţei de droguri, servicii de colectare a echipamentelor de injectare nesterile, asistenţă medicală, testare şi consiliere HIV, tratament pentru ITS.
În multe ţări rata infectării cu HIV în rândul deţinuţilor din sistemul penitenciar şi centre de detenţie este mult mai ridicată decât cea din populaţia generală. Prevenirea transmiterii HIV în penitenciare este cel mai ades stânjenită şi întârziată de faptul că guvernanţii neagă existenţa consumului de droguri injectabile şi a actelor sexuale în penitenciare, deşi sunt extrem de multe dovezi legate de acestea. Odată ce acest fapt este acceptat, guvernele au la dispoziţie o arie largă de programe care ajută la prevenirea HIV în sistemul penitenciar. Aceste programe ar trebui să includă în primul rând educaţia pentru prevenire, testarea şi consilierea voluntară, distribuirea de ace şi seringi sterile, prezervative, tratamentele pentru dependenţa de droguri. Toate aceste intervenţii şi-au dovedit eficienţa în reducerea riscurilor de transmitere HIV în penitenciare. De asemenea, s-a arătat că ele nu au efecte negative, cum ar fi iniţierea în injectare a unor persoane care nu s-au injectat niciodată anterior sau creşterea duratei sau a frecvenţei consumului.

Tratamentul HIV şi SIDA
În prezent există tratamente care încetinesc evoluţia HIV şi ameliorează starea sănătăţii bolnavilor de SIDA, prelungindu-le viaţa. Ele se numesc terapii combinatorii sau antiretrovirale (ARV). Obiectivul terapiei anti-HIV este acela de a reduce cât mai mult nivelul virusului din sânge şi a-l menţine scăzut o perioadă cât mai îndelungată pentru a amâna dezvoltarea SIDA. Totuşi, aceste medicamente nu pot distruge total virusul, ci doar stopează înmulţirea lui şi astfel încetinesc distrugerea sistemului imunitar.


Pentru un tratament eficient este nevoie să fie administrate mai multe medicamente antiretrovirale concomitent. De aici vine denumirea de terapie combinată. HIV deseori face greşeli atunci când se replică (face o copie proprie), producând astfel mai multe tulpini de virus. Acestea pot deveni rezistente la acţiunea unui medicament antiretroviral. Dacă persoana nu administrează concomitent şi un alt tip de medicament, atunci tulpina rezistentă se poate înmulţi rapid şi beneficiile tratamentului sunt diminuate. Doza medicaţiei poate varia între 2 şi 22 de pastile pe zi.

Deşi tratamentul poate provoca un şir de efecte adverse, precum oboseală, greaţă, vomă, diaree, dureri musculare, dureri de cap, mâncărimi ale pielii, afecţiuni ale unor organe interne etc., medicamentele trebuie luate tot restul vieţii, zi de zi. Întreruperea tratamentului produce creşterea virulenţei şi rezistenţei virusului.


În Republica Moldova tratamentul antiretroviral este gratuit şi este disponibil prin intermediul unui program naţional finanţat de către Fondul Global pentru Combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei şi Banca Mondială. Persoanele HIV pozitive, inclusiv femeile HIV pozitive şi copii lor, au dreptul să solicite tratament la secţia ARV de la Dispensarul Dermato-Venerologic Republican.


Terminologie non-discriminatorie
Limbajul folosit pentru a vorbi despre HIV şi SIDA reflectă stereotipurile faţă de subiect şi nivelul de înţelegere (sau neînţelegere) a problemei. În aceeaşi măsură, limbajul influenţează convingerile, comportamentele şi atitudinea altor persoane faţă de această temă. Folosirea cu grijă a unui limbaj adecvat este extrem de importantă atunci când avocaţii, juriştii şi alţi profesionişti din domeniu vorbesc despre HIV. Limbajul potrivit este unul constructiv, care nu alimentează stereotipurile şi nu naşte prejudecăţi, precum şi „inclusivist”, care nu creează bariere de genul „noi”/„ei”.
În continuare este prezentat un tabel ce conţine terminologia recomandată de UNAIDS (adaptat după UNAIDS Terminology Guidelines, 2008 şi „Ghid de bune practici privind relatarea despre HIV/SIDA”, UNICEF, Bucureţti 2003).


De evitat

De ce?

Recomandat

HIV/SIDA;

HIV şi SIDA; HIV sau SIDA



Folosiţi termenul care este cel mai specific şi potrivit pentru context.

HIV; SIDA; persoane care trăiesc cu HIV, prevalenţa HIV, prevenirea HIV, testarea HIV, boli asociate cu HIV; diagnosticul SIDA, copii vulnerabili din cauza SIDA, copii orfani din cauza SIDA, răspunsul SIDA, programul naţional SIDA, organizaţii care prestează servicii în domeniul SIDA; epidemia HIV, epidemia SIDA.

Virusul SIDA


Nu există „virus SIDA”. Doar HIV este virus (Virusul Imunodeficienţei Umane).

SIDA; Sindromul Imunodeficienţei Dobândite.


Virusul HIV


Este incorect a spune „virusul HIV”, pentru că este un pleonasm.

HIV; Virusul Imunodeficienţei Umane; infecţia HIV.

Infestare cu HIV

A infesta înseamnă „dezvoltarea unui agent patogen cu precădere pe suprafaţa corpului, de exemplu păduchi”.

Infectare cu HIV. A infecta înseamnă,

conform DEX, „invazia şi multiplicarea unor microorganisme (virusuri, bacterii, etc.) în ţesuturi”



Infectat cu SIDA

Nimeni nu poate fi infectat cu SIDA deoarece SIDA nu este un agent de infectare. SIDA nu se ia şi nu se transmite, oamenii sunt infectaţi cu HIV. SIDA este o definiţie se supraveghere care desemnează un sindrom de infecţii oportuniste şi boli care se dezvoltă o dată cu progresarea imunosupresiei pe parcursul stadiilor infecţiei HIV de la infecţia primară până la deces.

Persoană care trăieşte cu HIV, persoană HIV-pozitivă, persoană seropozitivă

Riscul SIDA

Riscul infectării cu HIV; risc de expunere la HIV.


A lua SIDA, a transmite SIDA

A se infecta cu HIV, a dobândi HIV, a deveni seropozitiv.

Purtător de

HIV/SIDA



Implică stigmatizarea persoanelor infectate prin asimilarea lor cu o ameninţare. De altfel, SIDA nu este o boală, ci o sumă de boli care apar şi se manifestă din cauza afectării sistemului imunitar al organismului.

Persoană care trăieşte cu HIV, persoană HIV-pozitivă, persoană seropozitivă.

Suferind de SIDA;

Victimă SIDA



Mulţi oameni care au HIV pot trăi relativ

sănătoşi mulţi ani. Cuvântul „victimă” sugerează că persoana este neajutorată, slabă.



Persoană care trăieşte cu HIV, persoană HIV-pozitivă, persoană seropozitivă. Termenul SIDA se foloseşte atunci când este vorba despre o persoană diagnosticată clinic cu SIDA.

Victimă inocentă

Nimeni nu alege să aibă HIV. Această expresie este deseori folosită atunci când se vorbeşte despre copii sau despre persoane infectate în timpul unei intervenţii chirurgicale, sugerându-se astfel că cei care au dobândit virusul altfel ar fi oarecum vinovaţi de aceasta.

Persoană care trăieşte cu HIV, persoană HIV-pozitivă, persoană seropozitivă.

Test SIDA

Nu există un asemenea test. SIDA este diagnosticat în funcţie de mai multe criterii medicale specifice care pot identifica simptomele SIDA.

Test HIV; testul la anticorpi anti-HIV.

A muri de SIDA

SIDA nu este o boală, ci un sindrom – o sumă de boli – care apare în urma slăbirii sistemului imunitar. Această slăbire este provocată de HIV şi expune corpul bolilor oportuniste – cele care

se instalează în organisme cu imunitate

scăzută.


A muri de (o anumită) boală, precum

tuberculoză sau cancer; a muri de o boală asociată cu SIDA.




Pacient cu SIDA

Acest termen se foloseşte doar când persoana în cauză este diagnosticată în stadiul SIDA şi vă referiţi la ea într-o situaţie medicală. Nu se foloseşte în alte situaţii, căci victimizează şi marginalizează persoanele seropozitive

Pacient cu o boală (sau infecţie) avansată asociată cu HIV; boală (sau infecţie) asociată cu SIDA.

Prostituţie; Lucrător al sexului comercial;

Promiscuu



Termeni acuzatori, insultători.

Persoană care prestează servicii sexuale (sex worker); servicii sexuale, sex comercial sau prestarea serviciilor sexuale; persoană cu mai mulţi parteneri sexuali.

Drogat;

Narcoman


Mulţi utilizatori de droguri consideră că îşi pot controla comportamentul şi cantitatea de droguri pe care o folosesc. A-i numi dependenţi îi marginalizează, ceea ce nu ajută la nimic. De altfel, nu folosirea drogurilor în sine expune la risc, ci utilizarea echipamentului de injectare nesteril sau contaminat.

Utilizator de droguri, consumator de droguri.

Utilizator de droguri intravenos

Drogurile pot fi injectate subcutanat, intramuscular sau intravenos.

Utilizator de droguri injectabile.

Utilizarea în comun (a acelor, seringilor)


La infectarea cu HIV duce utilizarea echipamentului de injectare nesteril sau contaminat, nu utilizarea lor în comun.

Dacă se referă la riscul expunerii la HIV – utilizarea echipamentului de injectare non-steril; dacă se cunoaşte că conţine HIV sau dacă infectarea cu HIV a avut loc – utilizarea echipamentului de injectare contaminat.

Lupta împotriva SIDA

Este o expresie care foloseşte un limbaj agresiv.

Răspunsul SIDA.


Blestemul SIDA

Presupune că HIV nu poate fi controlat. Este un termen care poate alimenta teamă, discriminare şi disperare.

Epidemia HIV; pandemia HIV.




Statistici naţionale şi internaţionale
În conformitate cu clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Republica Moldova se află în stadiul de epidemie concentrată a infecţiei HIV/SIDA. Procesul epidemic al infecţiei HIV în Republica Moldova poate fi divizat în 3 perioade:

  • anii 1987-1995 – înregistrarea unor cazuri sporadice în unele teritorii, preponderent în rândurile studenţilor străini;

  • a

    • 2/3 din persoanele infectate cu HIV nu ştiu că au acest virus;

    • din cauza SIDA în prezent decedează o persoană la fiecare 11 secunde;

    • la fiecare 6 secunde o nouă persoană se infectează cu HIV.
    nii 1996-2001 – extinderea teritorială cu răspândire preponderentă în rândul utilizatorilor de droguri injectabile;

  • 2002-prezent – răspândirea infecţiei în toate unităţile teritorial-administrative, inclusiv în localităţile rurale, sporirea numărului persoanelor infectate pe cale sexuală, inclusiv femeilor şi gravidelor.

În total, de la începutul epidemiei până la mijlocul anului 2010, în Republica Moldova au fost înregistrate 6077 de persoane infectate cu HIV, inclusiv 1922 în teritoriile de Est ale Republicii. Din numărul total de persoane HIV-pozitive 77% sunt tineri cu vârsta cuprinsă între15 şi 39 ani.




Simbolul internaţional al conştientizării şi implicării în tot ceea ce înseamnă problematica HIV/SIDA este panglica roşie – simbolul solidarităţii cu persoanele afectate de HIV/SIDA. A apărut prima dată în 1991, tot atunci a fost instituită ziua internaţională a combaterii HIV/SIDA: 1 decembrie.

În primele 6 luni ale anului 2010 (conform statisticilor Centrului SIDA):



  • au fost depistate 372 cazuri noi de infectare;

  • ponderea cazurilor noi în rândul populaţiei rurale a atins nivelul de 61,47%, fiind în creştere în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2009;

  • se înregistrează o scădere a cazurilor noi de infectare cu HIV în rândul UDI de la 78,57% în 2001 până la 10,75% şi sporirea numărului persoanelor infectate pe cale heterosexuală de la 18,10 % în 2001 până la 83,35%.

  • cele mai multe cazuri noi de HIV au fost înregistrate în oraşul Tiraspol (53), urmând municipiile Chişinău (44) şi Bălţi (41) şi raioanele Slobizia (24) şi Rîbniţa (15).

  • s-au înregistrat 46 de cazuri noi de infectare în rândul femeilor gravide;

  • ponderea femeilor au constituit-o 47,58% din numărul total de persoane infectate;

  • diagnosticul HIV a fost confirmat la 5 copii născuţi din mame HIV-pozitive;

  • SIDA a fost diagnosticată la 92 persoane, dintre care 15 au decedat. Cea mai des întâlnită infecţie oportunistă este tuberculoza (56,52% din numărul total de cazuri diagnosticate cu SIDA).

În lume, numărul PTHIV continuă să crească, atingând la sfârşitul anului 2008 cifra de 33,4 milioane de adulţi şi 2,1 milioane de copii (cu 20% mai mult decât în 2000). Numai în anul 2008 s-au infectat cu HIV circa 2,7 milioane de persoane, iar între 2 şi 4 milioane au murit de SIDA.



Tabelul de mai jos reprezintă situaţia epidemiologică globală cea mai recentă la moment, conform datelor UNAIDS şi WHO, publicate în noiembrie 2009. În paranteze sunt indicate intervalele între care pot varia cifrele reale.



Numărul total al PTHIV în 2008

Total

33,4 milioane (31,1 – 35,8 milioane)

Adulţi

31,3 milioane (29,2 – 33,7 milioane)

Femei

15,7 milioane (14,2 – 17,2 milioane)

Copii mai mici de 15 ani

2,1 milioane (1,2 – 2,9 milioane)

Persoane noi infectate cu HIV în 2008

Total

2,7 milioane (2,4 – 3,0 milioane)

Adulţi

2,3 milioane (2,0 – 2,5 milioane)

Copii mai mici de 15 ani

430 000 (240 000 – 610 000)

Decese din cauza SIDA în 2008

Total

2,0 milioane (1,7 – 2,4 milioane)

Adulţi

1,7 milioane (1,4 – 2,1 milioane)

Copii mai mici de 15 ani

280 000 (150 000–410 000)



Istoricul evoluţiei SIDA
Primele cazuri de infectare cu HIV au fost atestate oficial în anul 1982 în SUA. Până atunci virusul s-a transmis tacit, fără a fi cunoscut ca atare şi a declanşat cazuri de SIDA în mai multe zone ale globului.

    • 1982 – este elaborată denumirea şi definiţia SIDA.

    • 1983 – Luc Montagnier (Franţa) izolează virusul care determină SIDA, ulterior numit HIV. În decembrie 1983 sunt declarate 42 de cazuri de SIDA la copii. Mai multe rapoarte eronate sugerează posibilitatea transmiterii bolii prin simpla convieţuire alături de o persoana cu SIDA.

    • 1984 – se stabilesc principalele căi de transmitere a virusului şi precauţiile universale necesare pentru a preveni răspândirea lui.

    • 1985 – se descoperă încă o cale de transmitere a virusului – prin laptele matern. Guvernele unor ţări europene iau decizia ca sângele donat să fie testat pentru a se exclude infectarea cu HIV. De rând cu primele teste care depistează anticorpii anti-HIV, apar şi primele cazuri de copii excluşi din scoală, primele cazuri de excludere socială a persoanelor infectate.

  • 1987 – OMS anunţă iniţierea Programul Global SIDA (GPA). Apar primele medicamente împotriva HIV. Este depistat primul caz de infectare cu HIV a unui cetăţean al Republicii Moldova şi este creat Laboratorul de diagnostic SIDA.

  • 1988 – se stabileşte ziua mondială SIDA – 1 Decembrie.

  • 1990 – sunt raportate numeroase cazuri de copii infectaţi cu HIV în România, ceea ce plasează în următorii ani România pe primul loc în Europa privind numărul de copii HIV-pozitivi.

  • 1991 – Freddie Mercury moare de SIDA.

  • 1992 – panglica roşie devine simbolul solidarităţii SIDA.

  • 1993, 25 mai – Parlamentul Republicii Moldova adoptă legea nr. 1415.XII „Cu privire la profilaxia maladiei SIDA”.

  • 1995 – apare o noua clasa de medicamente: inhibitorii de protează. Guvernul Republicii Moldova aprobă Programul naţional de profilaxie şi combatere a maladiei SIDA şi bolilor sexual transmisibile.

  • 1996 – sub egida ONU se înfiinţează o nouă organizaţie, UNAIDS, scopul căreia este coordonarea în plan internaţional a acţiunilor împotriva SIDA. În următorii ani virusul se răspândeşte foarte repede pe glob, în ciuda programelor de prevenire ce se desfăşoară peste tot în lume. Apar noi medicamente, iar terapia combinată cu medicamente antiretrovirale creşte considerabil speranţa de viaţă şi calitatea vieţii PTHIV.

  • 1998 – constituit Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere SIDA al Republicii Moldova.

  • 2001 – Swaziland (Africa) este declarată ţara cu cel mai mare număr de persoane infectate cu HIV: 1 din 10 cetăţeni ai acestei ţări sunt infectaţi.

  • 2002 – Ucraina devine prima tară europeană care are 1% din populaţia adultă infectata cu HIV. Fondul Global pentru Combaterea SIDA, Tuberculozei şi Malariei devine operaţional şi acordă primele finanţări.

  • 2003 – numărul orfanilor ai căror părinţi au murit de SIDA se ridică la 15 milioane, dintre care 12,1 milioane în Africa Sub-Sahariană.

  • 2004 – un studiu UNDP arată că în Rusia şi Europa de Est, HIV se răspândeşte cu viteză mai mare decât în orice altă parte a lumii.

  • 2005 – în America se aprobă folosirea medicamentelor antiretrovirale generice, ceea ce sporeşte accesul la tratament a mai multor persoane din ţările sărace, date fiind preţurile mult mai scăzute. În acelaşi an Nelson Mandela a anunţat decesul provocat de SIDA a fiului sau cel mai mare, în vârsta de 54 de ani. El foloseşte acest prilej pentru a denunţa încă odată stigma care înconjoară această maladie.

  • 2006 – cercetări de ultimă oră au evidenţiat, prezenţa la Pantroglodites Troglodites, o specie de cimpanzei pe cale de dispariţie, capturaţi din jungla Cameruneză, a unui virus, cu structura extrem de asemănătoare cu cea a HIV. Astfel, cercetătorii au putut concluziona, că HIV provine de la aceşti cimpanzei. Transferul s-a făcut, probabil, prin consumul de carne sau contactul cu sângele acestor cimpanzei, foarte căutaţi pe piaţa neagră, fiind posibilă în acest fel, trecerea barierei genetice dintre specii, adaptarea virusului la corpul uman şi creşterea virulenţei sale. Totul s-a petrecut probabil începând cu primele decenii ale secolului trecut.


Capitolul II. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPTURILE OMULUI ŞI SĂNĂTATE

Ce sunt drepturile omului, caracteristici şi clasificare

Drepturile universale ale omului sunt exprimate în şi garantate de documente juridice internaţionale care iau forma tratatelor, legilor cutumiare internaţionale, precum şi principiilor generale ale dreptului internaţional. Domeniul protecţiei internaţionale a DO impune obligaţiuni asupra guvernelor să acţioneze în anumite moduri pentru a evita anumite acţiuni, în scopul asigurării cât mai eficiente a promovării şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului pe teritoriile acestora.

Drepturile omului (DO) sunt drepturile inerente tuturor fiinţelor umane, indiferent de rasă, naţionalitate, sex, religie, origine etnică, loc de reşedinţă, limbă etc. Aceste drepturi sunt universale, interdependente şi indivizibile.



Yüklə 0,74 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə