Istoria straveche

Sapunul - de la inceputuri, pana in prezent 

      Istoria straveche

Cea mai veche atestare documentara despre fabricarea sapunului dateaza din anul 2800 inainte de Christos si provine din vechiul Babilon.

A fost gasit, ingropat in pamant, un cilindru confectionat din lut, inscriptionat cu detalii despre fierberea grasimii si a cenusii, si care continea o substanta similara sapunului.

Un document egiptean din domeniul medicinii, datand din 1500 B.C., cunoscut sub numele de Papirusul lui Ebers, descrie o substanta asemanatoare sapunului, realizata prin combinarea uleiurilor cu anumite saruri alcaline si folosita pentru spalat si tratarea unor boli ale pielii. Documentele vremii arata ca fenicienii foloseau sapun in anii 600 BC pentru a curata lana, bumbacul sau fibrele naturale, inainte de teserea lor, iar istoricul roman Plinius cel Batran a relatat ca sapunul se poate obtine din seu de capra si cenusa din lemn de fag, afirmand si faptul ca, atunci cand se adauga si sare, amestecul se intareste.

In secolul al II lea d. Ch. medicul Galenus a consemnat ca sapunul se folosea deja pentru spalarea corpului. Alt medic al timpului, Priscianus, a mentionat pentru prima oara termenul de “saponarius”, sau “manufacturier de sapun”, pentru a denumi o noua meserie. Desi baile publice din Roma antica erau foarte populare, la inceput, romanii foloseau pentru a-si curata corpul, un amestec de ulei de masline si nisip foarte fin, care se indeparta apoi de pe corp cu un instrument special, numit strigil. Sapunul a inceput sa fie popular in Roma numai in secolele urmatoare.  

Legenda spune ca denumirea de „sapun” provine de la locul numit „ Muntele Sapo” din vechea Roma, unde grasimea provenita de la sacrificarea animalelor se amesteca cu cenusa si curgea spre rau, atunci cand ploua. Femeile care spalau rufe in raul Tibru au observat ca acest amestec rezidual le curata rufele mult mai bine decat o facea numai apa.

Sapunul este mentionat de doua ori in Biblie: Ieremia, 2:22 “ Chiar de te-ai spala cu silitra si chiar daca te-ai freca cu lesie, tot patat esti in nedreptatile tale fata de Mine” si in Malachi 3:2 “Cine va putea sa sufere insa ziua venirii Lui? Cine va ramanea in picioare cand Se va arata El? Caci El va fi ca focul topitorului, si ca lesia nalbitorului”.

Caderea Romei a insemnat intrarea in intunecatul Ev Mediu, cand s-a inregistrat un declin substantial in folosirea sapunului pentru igiena personala. Popoare intregi au fost decimate de ciuma izbucnita in timpul domniei lui Justinian. Lipsa igienei a dus la inrautatirea situatiei, generand raspandirea molimei. In secolul VII d. Ch. au aparut primele bresle ale sapunarilor. In secolul al VIII lea d. Ch. fabricarea sapunului a renascut in Italia si Spania. In secolul al XIII lea se fabrica deja sapun in Franta, iar 100 de ani mai tarziu, Anglia intra si ea pe piata europeana a sapunului.  

Fabricarea sapunului in epoca moderna

Sapunurile pe baza de ulei de masline produse in Spania, Italia si sudul Frantei erau de o calitate superioara celor fabricate din seu in Anglia si nordul Frantei. Aceste sapunuri erau adecvate spalarii textilelor, iar cele pe baza de ulei de masline erau preferate pentru igiena personala. In anul 1622, regele James I al Angliei a acordat unui fabricant de sapun, contra unei sume echivalente de 100.000 dolari, monopol pentru activitatea sa.

Primii colonisti americani au dus sapunul in Lumea Noua si, pentru un timp, au continuat sa importe sapunul de care aveau nevoie. Abundenta materialului lemnos de pe Coasta de Est a Statelor Unite precum si exploatarea acestuia au produs o cantitate indestulatoare de cenusa, iar primii locuitori ai Americii au inceput sa produca sapun in gospodariile lor. Tehnologia era simpla: se umplea un butoi pentru lesie cu paie, iar cenusa obtinuta din lemn era asezata peste acestea. Paiele actionau ca un filtru si pastrau cenusa pentru solutia finala. Se turna apoi incet apa peste cenusa, iar rezultatul era un lichid alcalin denumit in mod obisnuit lesie. Concentratia lesiei se masura cu ajutorul unui ou care era lasat sa pluteasca la suprafata lichidului. Daca oul plutea, concentratia era prea mare, daca se scufunda, era prea mica. Lesia era considerata perfecta atunci cand din ou ramanea deasupra apei o bucata de marimea unui banut. Mai apoi, se curata foarte bine grasimea animala, se amesteca cu lesia si se fierbea pana cand amestecul era atat de tare, incat un bat introdus in vas putea sta in picioare. Sapunul rezultat era moale si gelatinos. Sarea adaugata la sfarsit solidifica amestecul (asa cum a descoperit si Pliniu cel Batran).

In 1791, chimistul francez Nicholas Leblanc a patentat fabricarea sodei calcinate din sulfatul de sodiu (denumit si sarea lui Glauber ) care este obtinut din sarea obisnuita. Acest procedeu oferea posibilitatea producerii unei cantitati mari de soda calcinata de calitate, fara a se taia hectare intregi de padure. Singurul neajuns al formulei descoperite de Leblanc era cantitatea mare de produsi secundari toxici. Douazeci de ani mai tarziu, chimistul belgian Ernest Solvay a descoperit un procedeu prin care hidroxidul de sodiu (NaOH) poate fi produs prin actiunea unui electrod asupra apei de mare (Na + H2O), iar produsul secundar avea doar un singur atom de hidrogen. Acest lucru inseamna o sursa ieftina, curata de lesie pentru producatorii de sapun.

Izbucnirea Primului Razboi Mondial a insemnat o crestere fara precedent a cererii de sapun , cerere pe care manufacturierii n-o mai puteau acoperi. Companiile industriale au inceput producerea de masa a detergentilor din produse pe baza de petrol. Acestea sunt sapunurile pe care le gasiti astazi in rafturile magazinelor. Inainte de a cumpara urmatoarea bucata de sapun cititi ingredientele de pe eticheta.

La mijlocul anilor 1970, Ann Bramson a scris o carte foarte simpla, cu titlul: „ Sapunul: cum sa-l produci si sa te bucuri de el” si a dat cumva semnalul pentru renasterea producerii manuale a sapunurilor fine. Traditia a continuat prin activitatea plina de inventivitate a Barbarei Bobo in domeniul producerii sapunurilor si a plantelor medicinale, la sfarsitul anilor ’80, precum si prin contributia horticultoarei Micki Kuhlmann la sfarsitul anilor ’90, care produceau sapun natural, fin si relaxant pe baza de ulei de masline, parfumat cu uleiuri esentiale pure si avand in textura plante diferite. 

Sapunurile naturale

Sunt produse numai din uleiuri vegetale naturale. In cazul GALADOR, din ulei de masline, cocos, palmier, floarea soarelui, germeni de porumb si grau, ricin, catina. Grasimile de baza sunt: masline, cocos, palmier.

Sapunurile pe care le avem in vedere in viitorul apropiat vor contine si ulei de avocado, jojoba, unt de cacao, etc.

Inainte de amestecul cu grasimile, soda caustica este – intotdeauna - dizolvata intr-o infuzie – dupa caz, pe ceai verde, cretisoara, muguri de pin, salvie, amestec de plante, etc, sau cafea naturala foarte tare – in cazul inodorizantului, suc natural de morcovi, suc natural de citrice, etc.

Uleiurile si soda sunt amestecate “la rece” – la temperatura camerei, in acest fel nepierzandu-se nimic din proprietatile, “prietenoase” pentru piele, ale uleiurilor folosite, spre deosebire de procesul “la cald”, unde se ajunge foarte repede la peste 200 grade C, temperatura la care o parte din “prieteni” cedeaza.

Uleiul de catina, ricin sau germeni de porumb/grau, calendula, urzica, etc., fulgii de ovaz sau mierea, uleiurile esentiale naturale-pure sunt adaugate, toate, atunci cand procesul de saponificare, in prima lui faza, este incheiat. Asadar, aceste “adaosuri” raman emulsionabile si actioneaza pe piele ca in cazul aplicarilor directe (diluate corespunzator).

Fabricarea manuala, cu facaletul si mixerul – la propriu, asigura controlul strict al ingredientelor si respectarea riguroasa a “retetelor” (orice abatere compromite rezultatul final).

Cantitatea de soda este astfel calculata incat, odata cu terminarea procesului de saponificare, orice urma de alcalinitate dispare. O dovedesc analizele chimice, obligatorii prin lege, la lansarea produsului pe piata.

Pentru mult prea numeroasele afectiuni ale pielii, sapunul natural este binefacator, in primul rand prin faptul ca pielea – deja bolnava – nu mai este agresata de substante sintetice si, in plus, in sapunul natural pot fi adaugate – in timpul procesului de fabricare – ingrediente naturale cu efect terapeutic. Dar asta nu inseamna neaparat ca sapunul GALADOR trebuie considerat sapun medicinal. Pielea sanatoasa, normala se simte cu adevarat rasfatata cu aceste sapunuri.

Fabricarea manuala (si folosirea in igiena zilnica a sapunului de toaleta – pentru maini, fata si corp ) este o intoarcere la binefacerile produselor naturii. Pentru ca sapunul GALADOR este fabricat din ingrediente de cea mai buna calitate – in exclusivitate naturale, prietene cu pielea: ulei de masline, ulei de palmier, ulei de cocos, de floarea soarelui, de germeni de grau, de porumb, ulei de ricin, de canepa, ulei de jojoba, de avocado, unt de cacao, etc. Sapunurile sunt fabricate in asa fel incat uleiurile esentiale pe care le contin sa fie emulsionabile, actionand asupra pielii ca in cazul aplicarilor directe (diluate corespunzator). Aici, trebuie subliniat faptul ca puterea antiseptica a esentelor este cu atat mai pretioasa cu cat agresivitatea fata de germenii microbieni este insotita de o absoluta inocuitate (insusirea de a nu constitui un pericol pentru organism).

In sfarsit, majoritatea sapunurilor GALADOR au ca baza de pornire infuzii si/sau decocturi din acele plante care au dovedit ca au un cuvant de spus in ceea ce priveste ingrijirea celui mai mare organ al corpului omenesc: pielea. Sa amintim doar cateva: catina, coada-soricelului, galbenele, ienupar, isop, izma, levantica, musetel, papadie, roinita, rostopasca, salvie, tataneasa, urzica si altele, multe altele. Sunt destule cazurile in care este folosit laptele de capra, sucul natural de morcovi sau de portocale, cafeaua naturala, mierea si ceara produsa de albine sau faina din fulgi de ovaz.

Ar mai fi ceva de adaugat. De la descoperirea aromelor sintetice – obtinute si deci, comercializate, la preturi foarte mici, consumatorii au fost obisnuiti ca sapunurile trebuie obligatoriu sa emane o aroma placuta si puternica. Pana aici nimic rau. Numai ca aromele sintetice, chiar daca n-ar fi daunatoare, nu pot avea efect terapeutic asupra persoanelor care le folosesc. Aromaterapie se poate face numai cu arome naturale pure. Sapunurile GALADOR, in marea lor majoritate, contin numai arome naturale, mai mult sau mai putin puternice (fiecare tip are o anume intensitate). Sapunurile GALADOR se usuca in curenti de aer timp de sase saptamani, iar viteza de evaporare a uleiurilor naturale fiind foarte mare, se poate intampla ca la un anume sapun sa nu gasiti un miros prea puternic inainte de prima utilizare. insa nu uitati, beneficiile oferite de uleiurile esentiale sunt in interiorul sapunului si veti observa ca la utilizare mirosurile reinvie. 

In sfarsit, nu este de neglijat nici aspectul privind contributia sapunurilor naturale la protectia mediului. In compozitia acestor sapunuri neexistand nimic sintetic, ele sunt in totalitate biodegradabile, inofensive pentru mediu. Tot din considerente de protectie a mediului, ambalajele sunt, in buna parte din materiale reciclate si, mai ales, daca nu reciclabile, cel putin usor degradabile.