Modulul 4: cunoaşterea senzorială II percepţia şi reprezentarea



Yüklə 29,69 Kb.
tarix13.12.2017
ölçüsü29,69 Kb.
#34662

Modulul 4: cunoaşterea senzorială II.percepţia şi reprezentarea


frame1

Obiective educaţionale

În urma studierii acestui Modul, vei dobândi următoarele competenţe şi aptitudini:


  • să defineşti şi să diferenţieză percepţia şi reprezentarea de alte forme ale cunoaşterii;

  • să înţelegi specificul şi rolul percepţiei şi al reprezentării în cunoaşterea umană;

  • să clasifici reprezentările, să recunoşti formele rezultate şi specificul acestora ;

  • să-ţi explici fapte şi situaţii de viaţă prin prisma legilor de funcţionare a proceselor senzoriale;

Cuvinte cheie:

percepţie, selectivitate perceptivă, constanţă perceptivă, integralitate perceptivă, reprezentare, imagine secundară.


Cuprinsul Modulului:



Modulul 4: cunoaşterea senzorială II.percepţia şi reprezentarea 1

Obiective educaţionale 1

Cuvinte cheie: 1

Cuprinsul Modulului: 1



4.1 definirea şi caracterizarea generală a percepţiei 3

4.2 legile percepţiei 4

4.3 definirea şi caracterizarea generală a reprezentării 8

4.4 clasificarea reprezentărilor 9

Unitatea de Învăţare nr. 4
4.1 definirea şi caracterizarea generală a percepţiei

Perceptiile sunt procese psihice cognitive senzoriale de reflectare a unui obiect in integralitatea insusirilor concret senzoriale ale acestuia in momentul actiunii directe a unui stimulul asupra analizatorilor.

Din definiţia de mai sus decurg principalele caracteristici ale acestui proces psihic:



  • Alături de senzaţii şi reprezentări, percepţiile fac parte din categoria proceselor psihice cognitiv-senzoriale, ceea ce desemnează faptul că ele sunt modalităţi de cunoaştere a realităţii, însă cunoaşterea percepţtivă are un caracter limitat la nivelul proprietăţilor concrete ale obiectelor şi fenomenelor;

  • Spre deosebire se senzaţii, care oferă date despre însuşiri izolate, fiecare senzaţie pe care o avem reflectând o singură proprietate concretă, percepţiile conţin un volum mult mai mare de informaţii, în sensul că procesul perceptiv oferă simultan date despre toate însuşirile concrete ale unui obiect direct accesibile simţurilor.

  • Ca şi senzaţiile, perceptiile sunt imagini primare,ceea ce înseamnă ca apar si se mentin atata timp ca exista o actiune directa a unui stimul asupra unor analizatori (perceptiile apar doar in prezenta obiectului)

  • Perceptiile sunt plurimodale, adica le realizarea lor contribuie mai multi analizatori, ceea ce permite un conţinut informaţional mai bogat, unul dintre acestia fiind însă dominant. Această caracteristică permite organizarea lor în structuri mai complexe (numite forme complexe ale percepţiei), ceea ce deschide posibilitatea explorării unor dimensiuni inaccesibile direct unui anumit analizator, cum sunt perceperea distanţei, a mărimii, a formei, a mişcării etc.

  • Perceptia este selectivă, în sensul ca nu toti stimulii din campul perceptiv sunt prelucrati in aceeasi masura de catre sistemul cognitiv. Are loc un proces de selectie in urma caruia anumiti stimuli sunt prelucrati mai complet, mai precis (denumiti obiect al perceptiei), în timp ce alţii sunt prelucrati mai vag, mai imprecis, mai lacunar (fondul perceptiei). Dinamica dintre obiectul si fondul perceptiei este reversibila (pentru detalii şi exemple, vezi legea selectivităţii perceptive).

  • Constanţa perceptivă este o altă caracteristică specifică ce se refera la faptul ca in situatiile in care stimulii din mediu actioneaza asupra analizatorilor nostri intr-o forma distorsionată (de exemplu dintr-un unghi neuzual, în condiţii de luminozitate scăzută sau de la o distanţă foarte mare), sistemul cognitiv are capacitatea de a corecta aceste distorsiuni reflectând stimulii în mod adecvat (cu proprietăţile lor reale) – pentru şi exemple, vezi legea constanţei perceptive.

Integralitatea perceptivă desemneaza faptul că prin percepţie, sistemul cognitiv interpretează un obiect al cunoaşterii ca pe un întreg, chiar daca acestea se dezvaluie analizatorilor nostri doar partial.

4.2 legile percepţiei

Funcţionarea percepţiilor cunoaşte anumite constante numite in psihologie legi ale percepţiei. Dintre acestea, cele mai importante sunt legea selectivităţii perceptive, legea constanţei perceptive, legea integralităţii perceptive.


  • Legea selectivităţii perceptive

În fiecare secundă a vieţii, analizatorii noştri sunt bombardaţi cu o cantitate enormă de informaţii. După unele calcule (apud Miclea, 1999), este vorba de 100000 biţi / secundă, din care putem procesa conştient un volul cuprins între 25 şi 100 biţi. Decalajul este aşadar enorm, în cel mai fericit caz putând face faţă la 1 / 1000 din informaţia care vine înspre noi. Necesitatea unei selecţii este aşadar evidentă. În consecinţă, o parte dintre stimulii receptaţi de către analizatori vor fi prelucraţi mai clar, mai complet, mai profund (denumiţi obiect al percepţiei), restul fiind procesaţi mai superficial, vag, mai lacunar. Care sunt însă stimulii ce se impun ca obiect al percepţiei şi care tind mai degrabă să constituie fondul perceptiv? Răspunsul la această întrebare îl reglementează legea selectivităţii perceptive, care, într-o exprimare tehnică, se referă la dinamica dintre obiect şi fond în procesul perceptiv.

Cercetările au indicat faptul că cei mai importanţi factori ai selectivităţii perceptive sunt următorii:



  • interesul pentru un anumit stimul;

  • contrastul cromatic;

  • conturarea specială;

  • mişcarea unui stimul pe un fond de stimuli ficşi;

  • apariţia şi dispariţia bruscă a unui stimul;

  • intensitatea unui stimul;

  • activarea schemei perceptive ( a imaginii mentale a unui obiect).

Evidenţiind care sunt proprietăţile care fac ca un stimul să se impună în competiţia pentru resurse cognitive, legea selectivitatii perceptive are aplicatii importante in domeniile în care se încearca scoaterea in evidenta a unor stimului (cum sunt semnalizarea rutieră, industria publicităţii şi reclamei, creaţia vestimentară etc), dar şi invers în situaţiile în care suntem animaţi de dorinţa de a masca, de a face anumite lucruri să treacă mai degrabă neobservate (un exemplu în acest sens este îmbrăcămintea de camuflaj).

  • Legea constanţei perceptive

În experienţa cotidiană, adeseori obiectele din mediu nu “se dezvăluie” privirii noastre în cele mai bune condiţii de recepţie perceptivă: uneori lumina este prea slabă, alteori obiectul perceput este la o distanţă foarte mare pentru a-i surprinde corect toate caracteristicile sau pur şi simplu unghiul de proiecţie pe retina noastră este unul nepotrivit, atipic. Cu toate acestea, chiar şi în situaţiile de expunere distorsionată / alterată cum sunt cele ilustrate mai sus, sistemul nostru cognitiv interpretează informaţia receptată în mod corect, aplicând anumiţi “coeficienţi de corecţie” datelor de intrare prin prisma experienţei anterioare cu acel obiect / cu acea categorie de obiecte.

De pildă, este cunoscut faptul că creierul nostru estimează mărimea unui obiect pe baza dimensiunilor proiecţiei retiniene a acestuia: cu cât obiectul respectiv dispune de o imagine mai mare pe retină, cu atât el va fi interpretat ca fiind mai mare şi invers. Să presupunem însă că avem în faţă o fotografie a unei persoane. Măsurată exact, imaginea persoanei din fotografie să spunem că are 10 cm. În mod evident, proiecţia retiniană a acestei imagini va fi incomparabil mai mică decât cea a persoanei reale, însă cu toate acestea, suntem capabili să estimăm relativ corect (cu o toleranţă generoasă) înălţimea persoanei din imagine. În mod sigur nu vom fi induşi în eroare considerăm că acea persoană măsoară doar câţiva centimetri. Percepem aşadar obiectele la dimensiunea lor relativ constantă, aşa cum s-a reflectat ea în experienţa noastră anterioară (constanţa mărimii). Acelaşi fenomen are loc şi atunci când percepem un obiect familiar de la o distanţă foarte mare, de la care proiecţia sa retiniană este una de dimensiuni atipic de mici. Alte exemple de constanţă perceptivă le regăsim atunci când privim un obiect dintr-un unghi nepotrivit, de natură a-i altera proiecţia retiniană a formei (constanţa formei ­– percepem o monedă ca fiind rotundă chiar dacă suprafaţa acesteia este aproape paralelă cu privirea noastră şi imaginea retiniană aferentă acestui unghi are o formă elipsoidală), sau când, datorită luminii nepotrivite, obiectele par a avea o altă culoare decât cea reală (într-un mediu obscur, toate nuanţele cromatice tind spre tonuri de gri, iar la lumina unui neon o haină albastră poate părea mov – constaţa culorii).



  • Legea intergalităţii perceptive funcţionează pe acelaşi principiu ca şi legea descrisă anterior, cu diferenţa că nu sunt vizate aspectele calitative ci cele cantitative: sistemul cognitiv grupează obiectele din mediu în unităţi cu semnificaţie pe care le percepe ca pe un întreg / tot unitar, adeseori chiar completând elementele care lipsesc dintr-o imagine lacunară. De exemplu, atunci când privim o persoană aşezată la un birou, datorită opacităţii biroului, pe retina noastră va fi proiectată doar partea superioară a corpului acelui om; cu toate acestea nu vom presupune că avem în faţă un om fără picioare.

Tendinţa sistemului cognitiv de abordare prioritară a întregului în detrimentul elementelor constitutive a fost investigată intens şi ridicată la rang de principiu în psihologie de către reprezentanţii unei orientări numite gestaltism. Prezentăm mai jos două exemple care ilustrează intergralitatea perceptivă, propensiunea cognitivă de a procesa informaţia global, de a organiza elementele din câmpul perceptiv în unităţi ce dispun de o semnificaţie proprie şi de a le aborda ca pe un întreg.

Ce vezi în desenul de mai jos?

X X X X

X X X X


X X X X

X X X X


X X X X

X X X X


Variante de răspuns:

  1. patru coloane de C

  2. şase rânduri de X

  3. o mulţime de 24 de X

Majoritatea oamenilor, în situaţia de mai sus optează pentru varianta a.

Dar în următorul desen?

X X X X

O O O O


X X X . X

O O O O


Cel mai probabil, răspunsul tău se referă la patru rânduri alternative de X şi O şi nu la patru coloane mixte.

4.3 definirea şi caracterizarea generală a reprezentării

Existenţa formelor de cunoaştere senzorială prezentate până acum este condiţionată de prezenţa şi acţiunea nemijlocită a unui stimul. Putem însă cunoaşte un obiect chiar şi atunci când nu ne (mai) aflăm în relaţii de tip faţă-în-faţă cu acesta, cu ajutorul reprezentării.

Reprezentarea este procesul psihic cognitiv senzorial de reflectare în forma unor imagini secundare unitare dar schematice a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţinuii directe a acestora asupra analizatorilor.

Reprezentările se disting de celelalte forme de cunoaştere senzorială prin următoarele caracteristici:



  • Reprezentarile sunt imagini secundare, ceea ce denotă faptul că ele apar şi se menţin în absenţa receptării directe a obiectului reprezentat de către analizatori. Pentru ca acest lucru să fie posibil, este necesar însă să fi avut o experienţă perceptivă directă fie cu acel obiect, fie cu obiecte similare.

  • Reprezentarile reflecta insusirile concrete ale unui obiect, dar nu integral, ci doar o parte a acestora. Asistam in acest caz la o prima selectie informationala, in baza careia imaginea specifica reprezentarii include doar elementele caracteristice (tipice, specifice) acelui obiect, eliminand detaliile nesemnificative. Sub acest aspect reprezentarile au o dublă natură: din punctul de vedere al continutului ele se aseamana perceptiei, deoarece ambele oferă o cunoaştere limitată la informaţii cu caracter concret; din punctul de vedere al procesului de elaborare reprezentarile sunt mai apropiate de gandire, pentru ca nu reflecta integral insusirile concrete, ci doar o parte a acestora rezultată, în urma unui prim proces de selecţie informaţională.

  • În cazul reprezentarilor asistam la o schematizare, la o condensare a informatiilor. Astfel, reprezentarile reduc succesiunea la o relativă simultaneitate, iar diversitatea cromatica la tonurile fundamentale.

4.4 clasificarea reprezentărilor

  • În funcţie de analizatorul dominant există tot atâtea tipuri de reprezentări câţi analizatori există. Dintre acestea, cele mai studiate şi implicit cele mai cunoscute sunt reprezentările vizuale, reprezentările auditive şi reprezentările kinestezice.

Reprezentarile vizuale contin informatii despre distante, marimi, nuante cromatice, structuri spatiale, desfasurare spatiala etc. Sunt extream de importante si dezvoltate maximal la persoanele aparţinând unor categorii profesionale cum sunt pictori, designeri, ingineri proiectanti, arhitecti etc.

Reprezentarile auditive contin informatii despre înaltime sunetelor, ritmicitate, intonatie, fonetica etc. Sunt foarte importante in activitatea compozitorilor si a interpretilor, dar si in însusirea limbilor străine.

Reprezentarile kinestezice contin informatii despre directia, orientarea, amploarea, doza de efort necesară mişcărilor propriului corp. Aceste reprezentari sunt vitale in activitatea coregrafilor, dansatorilor, gimnastilor, a sportivilor in general..

  • După gradul de generalitate distingem între reprzentările individuale şi reprezentările generale.

Reprezentarile individuale sunt aferente unor obiecte foarte familiare, personale, despre care subiectul dispune de foarte multe informatii. In consecinta, acesta categorie de reprezentari este foarte personalizata si bogata in continut. Reprezentarile generale sunt aferente unei clase de obiecte, in care elementele specifice unui obiect anume sunt absente, ramanand doar ceea ce este caracteristic întregii categorii. Reprezentarile generale fac trecerea de la reprezentare la gandire, pregatind astfel formarea notiunilor. Pentru a sesiza cat mai bine diferenta dintre reprezentarile individuale si cele generale vom da urmatoarele exemple: atunci când ne reprezentam propria casă, imaginea evocată include numeroase detalii particulare, elemente specifice doar acelui imobil, însă atunci când ne reprezentăm o casă în general, acele detalii, elemente concrete dispar, rămânâd doar aspectele caracersitice oricarei case.

  • După natura proceselor implicate, reprezentările pot fi reproductive sau anticipative.

Reprezentările reproductive sunt imagini secundare ale unor obiecte percepute în mod nemijlocit de către subiectul cunoscător. Reprezentările anticipative sunt imagini mentale ale unor realităţi existente în trecut sau în prezent, dar care nu au putut fi percepute direct de către subiect datorită distanţei în timp sau în spatiu. Acestea se realizează pe baza coroborării unor informaţii provenite din alte surse percepute anterior. De exemplu, cu toate că nu am fost niciodată la Polul Nord, ne putem reprezenta peisajul de acolo coroborând informaţii provenite din experienţe perceptive anterioare: nu ştim cum e să fi afară la -80°C, dar putem aproxima acest lucru extrapolând experienţele trăite la -20°C; nu am văzut aurora boreală, dar am văzut asfinţintul de nenumărate ori, am vizionat filme, am citit pe această temă etc. În aceeaşi manieră ne putem reprezenta războaiele dintre daci şi romani, chiar dacă nu le-am fost martori şi contemporani, formarea munţilor vulcanici, un traseu montan încă înainte de a-l parcurge pe baza textului unui ghid turistic, înfăţişarea unei persoane necunoscute pe baza unei descrieri verbale etc.

Yüklə 29,69 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə