R o m â n I a curtea deapelpite ş t I secţia penală Şi pentru cauze cu minori şi de familie dosar nr( ) decizie nr. 697/R

R O M Â N I A
CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIE NR. 697/R

Şedinţa publică din 11 E. 2008

Curtea compusă din:

Preşedinte : (...) (...), judecător

Judecător : (...) (...)

Judecător : (...) (...) S.

Grefier : N. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de A P E L P I T E Ş T I, reprezentat prin:

J. D. - procuror

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul penal declarat de revizuientul E. E., deţinut în P e n i t e n c i a r u l C o l i b a ş i, împotriva deciziei penale nr.176 din data de 18.09.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică au lipsit părţile

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loca la data de 04 E. 2008, când susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.1044 din 3 iunie 2008, pronunţată de J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul E. E., fiul lui J. şi B., născut la 27 septembrie 1979 în comuna Ş., judeţul A, cu domiciliul în comuna N., judeţul A, în prezent deţinut în P e n i t e n c i a r u l C o l i b a ş i.

A fost obligat revizuientul la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr.2075/2001, pronunţată de J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, în dosarul nr.72/2001, s-a dispus, în baza art.208, 209 alin.1 lit.a,e, g şi i cu aplic.art.75 lit.c Cod penal, condamnarea inculpatului E. E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate de furt calificat, pedepsele fiind contopite, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în condiţiile art.86/1 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 5 ani.

Intrucât motivele invocate de revizuient împotriva acestei hotărâri, în sensul că în mod greşit i s-a reţinut circumstanţa agravantă prevăzută de art.75 lit.c Cod penal, precum şi starea de recidivă postcondamnatorie, deoarece la data săvârşirii faptelor era minor, nu se încadrează în cele prevăzute de art.394 Cod pr.penală, instanţa de fond a respins ca atare această cerere.

Totodată, prima instanţă a mai reţinut că acelaşi motive au mai fost invocate de revizuient şi în contestaţia la executare care a făcut obiectul dosarului nr(...), soluţionat definitiv prin sentinţa penală nr.2939 din 7 E. 2007, prin care această cerere a fost respinsă ca inadmisibilă, soluţie rămasă definitivă prin decizia penală nr.49/R din 21 ianuarie 2008 a T r i b u n a l u l u i A r g e ş, rezolvându-se astfel fondul cauzei cu autoritate de lucru judecat.

De asemenea, prima instanţă a mai arătat că starea de recidivă reţinută greşit în hotărârea de condamnare definitivă, nu mai poate fi înlăturată decât printr-un eventual recurs în anulare, cale de atac ce nu mai este prevăzută de actualul cod de procedură penală.

Impotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuientul, reiterând, în esenţă, aceleaşi motive invocate ca şi la prima instanţă, şi anume faptul că nici organele de urmărire penală şi nici instanţele nu au verificat starea de minoritate a sa, fapta fiind săvârşită la 15 iulie 1997, iar revizuientul fiind născut la 27 septembrie 1979, rezultând din această împrejurare faptul că se impune schimbarea încadrării juridice pentru că era minor la data săvârşiri faptei.

Solicită, în consecinţă, urmare acestei erori să se aibă în vedere limita de pedeapsă corespunzătoare vârstei sale ca minor şi nu ca major, cu consecinţe asupra micşorării cuantumului pedepsei.

Ca urmare, apelantul-revizuient a solicitat admiterea cererii sale, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare potrivit dispoziţiilor art.394 lit.a Cod pr.penală, pentru revizuirea pe fond a cauzei.

T r i b u n a l u l A r g e ş, prin decizia penală nr.176 din 18 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr(...), a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient, pe care l-a obligat la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că solicitarea apelantului-revizuient de reţinerea stării de minoritate la data săvârşirii faptei, nu poate fi analizată în cadrul unei cereri de revizuire, întrucât acesta avea posibilitatea de a invoca starea de minoritate în faţa instanţei de fond cât şi a instanţelor de apel şi recurs, investite cu soluţionarea cauzei, în care a fost inculpat, o atare situaţie existând şi la data la care a fost judecat şi condamnat pentru infracţiunile prevăzute de art.208 şi 209 Cod penal.

Ca urmare, apreciind că aspectele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art.394 Cod pr.penală, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient.

Impotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, că se impune casarea ambelor hotărâri ca fiind nelegale şi netemeinice, iar pe fond, admiterea cererii sale de revizuire, potrivit disp.art.394 lit.a Cod pr.penală, întrucât la data comiterii faptei era minor, situaţie ce ar atrage reducerea pedepsei, precum şi înlăturarea stării de recidivă ce i-a fost reţinută pentru o infracţiune vizând circulaţia pe drumurile publice săvârşită ulterior, pentru care a fost condamnat, hotărâre prin care, însă i s-a revocat pedeapsa de 3 ani, ce i-a fost reţinută prin sentinţa ce face obiectul revizuirii, pedeapsă nelegală, întrucât a fost condamnat ca major deşi era minor.

Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit art.385/9 alin.1 Cod pr.penală, curtea constată că recursul urmează a fi respins, pentru considerentele ce vor fi mai jos exprimate:

Astfel, obiectul cauzei de faţă este revizuirea sentinţei penale nr.2075 din 16 octombrie 2001, pronunţată de J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, în dosarul nr.72/2001, în cauza în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E. E. – revizuient în această cauză, şi a inculpaţilor T. T., E. G. şi E. (...) – minor, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat, constând, în esenţă, în aceea că împreună, pe timp de noapte, în loc public, prin efracţie şi escaladare, în cursul anului 1997, au sustras bunuri din autotrenurile ce încetineau viteza, cauzând un prejudiciu de aproximativ 565.000.000 lei.

In prealabil, în această cauză a fost pronunţată sentinţa penală nr.403 din 5 februarie 2000, în dosarul nr.5704/1998, prin care pentru faptele menţionate mai sus, s-a dispus condamnarea inculpatului E. E. la 3 ani închisoare, inculpatului T. T. la 4 ani închisoare şi inculpatului E. G. la 4 ani închisoare, în condiţiile art.57 Cod penal, inculpatul E. (...), minor, fiind condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, de asemenea în condiţiile art.57 Cod penal.

Impotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i şi inculpaţii, T r i b u n a l u l A r g e ş dispunând, prin decizia penală nr.464 din 8 iunie 2000, pronunţată în dosarul nr.707/2000, admiterea tuturor apelurilor, desfiinţarea în parte a sentinţei, cu privire la starea de arest.

Impotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii, iar Curtea de A P E L P I T E Ş T I, prin decizia penală nr.644 din 7 noiembrie 2000, pronunţată în dosarul nr.3646/2000, a admis recursurile, casând sentinţa şi decizia şi trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Reluând acest ciclu procesual, prima instanţă a pronunţat sentinţa penală nr.2075 din 16 octombrie 2001, pronunţată în dosarul nr.72/2001, ce face obiectul prezentei revizuiri aşa cum s-a menţionat mai sus.

Prin această sentinţă, s-a dispus condamnarea inculpaţilor E. E., revizuient în această cauză, la 3 ani închisoare, de asemenea condamnarea celorlalţi inculpaţi T. T., E. G. la 3 ani închisoare, iar E. (...) – minor fiind condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, toate pedepsele dispunându-se a se executa în condiţiile art.86/1 Cod penal – suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Această sentinţă a rămas definitivă prin nerecurare.

Ulterior, însă, revizuientul în prezenta cauză, în cursul termenului de încercare de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere, a săvârşit infracţiunile de conducere fără permis, refuz de recoltare de probe biologice şi părăsirea locului accidentului, incriminate de O.U.G. nr.195/2002, fiind trimis în judecată pentru aceste fapte.

In primă instanţă, s-a dispus, prin sentinţa penală nr.1710 din 9 iunie 2006, achitarea inculpatului pentru aceste infracţiuni.

Parchetul a declarat apel, iar prin decizia penală nr.74 din 5 aprilie 2007 a T r i b u n a l u l u i A r g e ş,apelul parchetului a fost admis, înlăturându-se achitarea inculpatului pentru toate infracţiunile şi dispunându-se condamnarea acestuia la 2 ani închisoare, revocându-se, totodată, şi pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.2075/2001 a J u d e c ă t o r i e i P i t e ş t i, urmând ca inculpatul să execute în total 5 ani închisoare în condiţiile art.57 Cod penal.

Curtea de A P E L P I T E Ş T I, prin decizia penală nr.418 din 5 iulie 2007, a admis recursul declarat de inculpat, casând în parte decizia tribunalului şi menţinând soluţia instanţei de apel sub aspectul pedepsei de 5 ani închisoare aplicată.

Numai după punerea în executare a acestei ultime hotărâri de 5 ani închisoare, dispusă a se executa în condiţiile art.57 Cod penal, inculpatul invocă, pentru prima dată starea de minoritate, în sensul că în mod greşit a fost condamnat prin sentinţa ce face obiectul revizuirii, la pedeapsa de 3 ani închisoare, ce a fost revocată,întrucât era minor, această pedeapsă fiindu-i aplicată, în mod greşit de către instanţe, ca şi major.

Numai urmare acelei revocări, cu consecinţa executării pedepsei de 5 ani închisoare, pentru care s-a dispus încarcerarea, inculpatul încearcă acum, în faza de executare invocarea acestei stări de minoritate, deşi a avut la dispoziţie atâtea cicluri procesuale, aşa cum au fost menţionat în succesiunea lor mai sus.

O atare invocare a acestei stări de minoritate o face însă, şi în prealabil, şi printr-o contestaţie la executare, care prin sentinţa penală nr.2939 din 7 E. 2007, pronunţată de J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, i-a fost respinsă ca inadmisibilă, soluţie rămasă definitivă prin decizia penală nr.49/R din 21 ianuarie 2008 a T r i b u n a l u l u i A r g e ş.

Respingându-i-se această contestaţie la executare, condamnatul E. E. introduce, ulterior, această cerere de revizuire, ce face obiectul prezentei judecăţi.

Aşadar, analizând această cerere de revizuire, prin prisma recursului declarat de condamnat împotriva deciziei penale nr.176 din 18 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş, în dosarul nr(...), prin care s-a menţinut sentinţa penală nr.1044 din 3 iunie 2008, pronunţată în dosarul nr(...), şi luând în considerare toate motivele, aşa cum au fost exprimate de instanţe dar şi toate stadiile de judecată ce vizează nu numai prezenta hotărâre ce face obiectul revizuirii, dar şi ale celorlalte hotărâri ce au legătură cu această cauză, aşa cum au fost arătate mai sus, curtea reţine următoarele:

In primul rând, revizuientul E. E., în calitatea iniţială de inculpat, a parcurs prealabil soluţionării cauzei a cărei revizuire se cere, două stadii procesuale, aşa cum de altfel au fost menţionate, cauza fiind trimisă spre rejudecare, şi în toate aceste etape, fie judecata în fond, fie în apel, recurs şi apoi din nou în fond, revizuientul nu a invocat starea de minoritate, deşi, oricând avea posibilitatea să o facă.

Mai mult, nici în cauza ulterioară ce a atras revocarea, cauză de asemenea ce a fost parcursă în fazele ei fireşti de fond, apel şi recurs, aşa cum au fost prezentate, revizuientul nu a invocat, de asemenea, starea de minoritate, deşi, la fel avea posibilitatea să o facă.

O atare cauză o invocă însă numai atunci când, efectiv, s-a dispus executarea pedepsei de 5 ani închisoare, urmare a revocării pedepsei anterioare suspendată sub supraveghere, aşa cum o invocă şi în cauza de faţă.

Or, curtea constată că în mod corect atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel, pe considerentele mai sus exprimate, au apreciat că se impune respingerea cererii de revizuire.

Aceasta, deoarece legea procesuală penală este de strictă interpretare şi se constată, aşa cum de altfel au reţinut şi celelalte instanţe, că motivul invocat de revizuient şi anume, nereţinerea stării de minoritate, în cauza în care s-a dispus o pedeapsă în condiţiile art.86/1 Cod penal, nu poate fi primit ca întemeiat, pentru următoarele considerente:

In primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, o atare împrejurare, vizând starea sa de minoritate, oricând putea să fie invocată în multiplele stadii procesuale şi cicluri procesuale derulate în această cauză ce face obiectul revizuirii şi în cealaltă cauză în strânsă legătură cu aceasta, prezentate expres mai înainte, o atare situaţie neputând fi circumscrisă, în consecinţă, în mod expres în cazul de revizuire prevăzut la art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, incident admisibilităţii acestei cereri.

Acesta poate şi pentru simplul motiv dar şi esenţial, ca argument al unei interpretări juridice, ce apelează la sensul uzual, gramatical, al cuvintelor că „a descoperi fapte sau împrejurări” noi, în nici un caz nu poate fi asimilat unei situaţii „vechi” pe care inculpatul o cunoştea dar pe care nu a invocat-o, deşi oricând avea posibilitatea să o facă, în atâtea cicluri procesuale pe care le-a avut la dispoziţie.

Mai mult, chiar dacă, în subsidiar, s-ar avea în vedere că subzistă cazul de admisibilitate a revizuirii prevăzut de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, nu este suficient numai existenţa unui asemenea caz pentru admiterea cererii de revizuire, întrucât prevederile art.394 alin.2 Cod pr.penală, arată că acest caz de la lit.a, constituie motiv de revizuire numai dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Or, în cauză, invocarea stării de minoritate nu poate duce decât la o soluţie de reducere a pedepsei şi, nicidecum, de achitare, aşa cum pretinde textul art.394 alin.2 Cod pr.penală, având în vedere pericolul social al faptelor deosebit de grave reţinute în sarcina sa, cooperarea infracţională, prejudiciul produs, şi nici o soluţie de încetare.

Aceasta, înseamnă că în conformitate cu actualele prevederi ale c o d u l u i d e procedură penală, nu este admisibilă decât revizuirea hotărârilor netemeinice sau nelegale, sub aspectul existenţei sau inexistenţei faptei, ori a vinovăţiei autorului, precum şi a celor ce sunt netemeinicie sau nelegale sub aspectul încetării procesului penal.

Prin urmare, revizuirea trebuie să fie totală şi nu parţială, în sensul de a conduce la o soluţie radicală opusă celei pronunţate anterior, şi anume achitarea celui condamnat sau condamnarea celui achitat ori în privinţa căruia s-a încetat procesul penal.

Ca urmare, invocarea stării de minoritate, în sensul că în mod greşit a fost condamnat ca major deşi era minor, nu poate fi inclusă în nici unul dintre aspectele de nelegalitate sau de netemeinicie sus-invocate, deoarece nu este în măsură să ducă la înlocuirea unei soluţii de condamnare cu una de achitare sau de încetare a procesului penal.

Aşa fiind, numai prin respectarea condiţiilor cumulative prevăzute de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, şi art.394 alin.2 Cod pr.penală, se poate ajunge la admisibilitatea cererii de revizuire, ceea ce nu este cazul de faţă.

Cum legea procesuală penală română este de strictă interpretare, considerăm că nici o altă prevedere legală, fie ea în legea internă, fie în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi primită, fără să afecteze principiul sus-menţionat al strictei aplicări a legii procesuale penale naţionale.

Desigur, în cauză subzistă o eroare, o greşeală pe care nici inculpatul ca parte în proces, nici instanţa, din oficiu, nu a invocat-o, eroare, însă, ce nu poate fi îndreptată decât în condiţii exacte circumscrise riguros de lege, care însă nu sunt îndeplinite în această procedură a revizuirii în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat.

Pe de altă parte, ar însemna să înfrângem, oricând, poate şi arbitrar, pentru a corija o eventuală eroare sau greşeală de judecată ce poate surveni în procesul penal, puterea de lucru judecat a unei hotărâri definitive, prin „forţarea” în afara legii şi a spiritului ei, a promovării a unei căi extraordinare de atac.

Ar însemna, că îndreptarea erorii să se facă lezând grav principiile autorităţii de lucru judecat şi al respectării stricte a legii procesuale, ce guvernează materia penală, ceea ce în opinia completului majoritar este de neconceput.

In fine, o ultimă apreciere, tot aspectul respingerii recursului declarat în cauză.

Recursul introdus nu poate fi primit şi pentru că nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute la art.385/9 pct.1-21 Cod pr.penală, în care se poate exercita această cale de atac, deoarece cazul pretabil în speţă, cel de la pct.18, nu poate fi luat în considerare, deoarece o atare eroare privind minoritatea nu a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare.

Aşa fiind, cum nu mai există nici alte cazuri care invocate din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod pr.penală, ar atrage reformarea hotărârii atacate, curtea, cu majoritate, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe recurentul-revizuient la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

CU MAJORITATE

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul E. E., fiul lui J. şi B., născut la 27 septembrie 1979 în comuna Ş., judeţul A, cu domiciliul în comuna N., judeţul A, în prezent deţinut în P e n i t e n c i a r u l C o l i b a ş i, împotriva deciziei penale nr. 176 din data de 18.09.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l u i A r g e ş, în dosar nr(...).

Obligă pe recurentul revizuient la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 E. 2008, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

D.D. E.M.R.

Grefier,

Red.D.(...)

Tehnored.E.G.

Ex.2

Jud.fond I.E.

Jud.apel P.L.T.

M.O.

18 E. 2008


OPINIE SEPARATA
Contrar opiniei majoritare, consider că recursul trebuia admis, trebuiau casate hotărârile instanţelor de apel şi fond şi trebuia admisă cererea de revizuire, în principiu, urmând să se trimită cauza J u d e c ă t o r i e i P i t e ş t i, pentru rejudecarea fondului.

Din datele dosarului, rezultă că revizuientul E. E. a fost trimis în judecată, în mod greşit, prin rechizitoriul nr.2213/P/1997 din 15 mai 1998, ca major, deşi din toate actele dosarului de urmărire penală rezulta că acesta era minor la data săvârşirii faptei. Acest lucru s-a realizat atât printr-o eroare de redactare a datei naşterii inculpatului de la acel moment, respectiv trecându-se anul 1977 în loc de 1979, dar şi prin faptul că procurorul nu a reţinut prevederile art.99 şi urm. Cod penal.

La dosar existau, însă, fişa de cazier judiciar a inculpatului din acea cauză, declaraţia lui, ancheta socială, ordonanţa de reţinere şi, respectiv, ordonanţa de arestare preventivă, din care rezulta, fără dubiu, că inculpatul era născut în anul 1979.

Instanţa de fond care a dispus condamnarea inculpatului a reţinut, de asemenea greşit că acesta s-ar fi născut în anul 1977 şi nu numai că l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, ca major, dar a şi reţinut în sarcina acestuia circumstanţa agravantă legală prev. de art.75 lit.c Cod penal, deoarece în cauză exista şi alt minor împreună cu care a fost săvârşită fapta.

In acest fel, inculpatul a primit, în primul ciclu procesual, o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, cu executare în condiţiile art.57, 71 Cod penal, în timp ce ceilalţi minori judecaţi în aceeaşi cauză au primit doar 1 an şi 6 luni închisoare.

Apelul şi recursul inculpatului au fost admise, însă, pe alte considerente decât starea de minoritate a acestuia, astfel încât şi în cel de-al doilea ciclu procesual s-a menţinut aceeaşi eroare cu privire la data naşterii inculpatului din acea cauză, dar, dat fiind faptul că acesta a fost condamnat, de această dată la o pedeapsă de 3 ani închisoare, a cărei executare s-a suspendat în baza art.86/1 Cod penal, sentinţa a rămas neatacată prin intermediul căilor de atac.

Ulterior, inculpatul a mai săvârşit o altă infracţiune pentru care a fost condamnat, reţinându-se starea de recidivă faţă de condamnarea anterioară, deşi, în mod normal, prima faptă fiind săvârşită în cursul minorităţii, aceasta nu ar fi atras reţinerea recidivei. Instanţa care a judecat infracţiunea ce constituie al doilea termen al recidivei, deşi a reţinut corect care era data naşterii inculpatului, nu putea să realizeze că primul termen al recidivei îl constituia o condamnare pentru o infracţiune din timpul minorităţii, deoarece prima hotărâre de condamnare a rămas definitivă la mai mult de 4 ani după data săvârşirii faptei, iar în cazier nu se menţionează data săvârşirii faptei, astfel încât condamnarea anterioară, prin sentinţa penală nr.2075 din 16 octombrie 2001 se putea referi şi la o faptă săvârşită după împlinirea vârstei de 18 ani.

Nici la judecarea celei de-a doua infracţiuni, inculpatul nu a invocat faptul că ar fi fost minor la data săvârşirii faptei pentru care fusese condamnat în anul 2001, astfel încât această situaţie a rămas necunoscută instanţelor care l-au judecat în dosarul nr(...) care, de această dată avea în vedere o faptă săvârşită în anul 2004, când inculpatul era major, dar în interiorul termenului de încercare de 5 ani, stabilit prin prima hotărâre de condamnare.

In consecinţă, aplicând o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru faptele judecate în acest dosar şi revocând beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa anterioară, s-a ajuns la un cuantum total de 5 ani închisoare, cu executare în penitenciar.

La puţin timp după încarcerarea în vederea executării acestei pedepse, condamnatul formulează o contestaţie la executare, invocând faptul că era minor la momentul săvârşirii furtului pentru care a fost condamnat prin sentinţa nr.2075/2001, însă, aceasta i-a fost respinsă de către J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, soluţia rămânând definitivă.

După aceea, condamnatul a formulat prezenta cerere de revizuire, arătând că împrejurarea că era minor la data săvârşirii infracţiunii ce constituie primul termen al recidivei este una nouă, necunoscută la momentul judecării cauzei în fond.

Aşa cum rezultă din istoricul expus mai sus, consider că, într-adevăr, această împrejurare nu a fost cunoscută de instanţa care a judecat fondul cauzei şi constituie o împrejurare nouă, în sensul art.394 alin.1 lit.a şi alin.2 Cod pr.penală.

Este adevărat că textul aliniatului 2 restrânge cadrul revizuirii la acele fapte sau împrejurări noi pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, text interpretat în practica judiciară ca impunând o soluţie contrară celei dispuse prin hotărârea rămasă definitivă.

Aşa cum corect a arătat apărătorul inculpatului, în cazul în care acesta ar fi fost judecat ca minor, teoretic i-ar fi putut fi aplicată o măsură educativă, ceea ce nu echivalează cu o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, aşa cum s-a dispus, fără a se cunoaşte minoritatea lui.

Condamnarea inculpatului de atunci - E. E., ca major, este consecinţa unei erori judiciare. După abrogarea articolelor care se refereau la recursul în anulare, prin Legea nr.576/2004, posibilitatea îndreptării erorilor judiciare care au condus la o situaţie agravată pentru revizuient, nu mai este posibilă sub aspect formal, faţă de conţinutul textelor care reglementează exercitarea căilor extraordinare de atac.

Opinia minoritară este în sensul că judecătorul care constată existenţa unor erori judiciare ce au afectat grav situaţia condamnatului, trebuie să găsească o cale pentru a le remedia, neputând invoca neprevederea în lege, deoarece această situaţie ar echivala cu o denegare de dreptate, care nu este permisă de principiile dreptului românesc, cărora trebuie să li se dea prioritate, ele având forţă superioară legii organice ( C o d u l d e procedură penală), într-o ierarhie consacrată de doctrina judiciară.

Pe de altă parte, art.20 din Constituţia României permite aplicarea directă a art.6 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, care consfinţeşte dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, astfel încât există, deci, şi o prevedere legală care să apere dreptul revizuientului de a fi rejudecat în vederea îndreptării erorilor judiciare.

Calea extraordinară ce poate fi aleasă şi care ar avea efecte şi asupra situaţiei personale a revizuientului, este, fără îndoială, revizuirea, deoarece situaţia condamnatului s-ar schimba în mod esenţial dacă ar fi fost judecat ca minor (comparând cu celălalt inculpat minor condamnat în aceeaşi cauză), respectiv acesta ar fi putut primi o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, suspendată pe durata unui termen de încercare de doar 3 ani, aşa cum s-a întâmplat în cazul coinculpatului E. (...).

Consecinţele ar fi nu doar că pedeapsa rezultantă după revocarea respectivei suspendări ar fi fost mai mică (3 ani şi 6 luni), dar, dacă termenul de încercare ar fi fost de 3 ani (ca în cazul coinculpatului E. (...)), atunci fapta pentru care revizuientul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.1710 din 9 iunie 2006, s-ar situa chiar în afara termenului de încercare (care începea să curgă la 16 octombrie 2001, în timp ce a doua infracţiune este săvârşită la 27 octombrie 2004).

In această situaţie consecinţele ar fi cu totul diferite, respectiv inculpatul ar fi fost reabilitat la momentul săvârşirii celei de-a doua infracţiuni, nu s-ar mai fi impus revocarea beneficiului suspendării pentru o pedeapsă de 3 ani, la care a fost condamnat pentru primul termen al aşa-zisei recidive, iar pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce constituie al doilea termen, de 2 ani, putea fi diferit individualizată, dacă se cunoştea situaţia reală că acesta nu se afla în stare de recidivă.

Toate aceste beneficii de care a fost lipsit revizuientul datorită unor erori judiciare, trebuie avute în vedere atunci când se apreciază asupra posibilităţii desfiinţării unei hotărâri definitive, chiar şi în condiţiile în care consecinţele, la acest moment, ar fi de constatare a prescripţiei răspunderii penale pentru prima faptă.

Pentru toate aceste argumente, considerând că revizuientul avea dreptul la un proces echitabil şi că inclusiv soluţia de încetare a procesului penal, ce s-ar fi putut pronunţa după rejudecare, reprezintă o soluţie contrară condamnării (în sensul art.394 alin.2 Cod pr.penală), recursul acestuia era fondat, trebuia admis în baza disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod pr.penală şi, rejudecând, trebuia admisă în principiu cererea de revizuire, iar ca urmare cauza trebuia să fie trimisă la J u d e c ă t o r i a P i t e ş t i, pentru rejudecarea fondului.

In acest caz, cheltuielile judiciare avansate de stat ar fi rămas în sarcina acestuia, în baza disp.art.192 alin.3 Cod pr.penală.

J U D E C Ă T O R,
(...) (...)