Stefan Vuza: Dimensiunea 1



Yüklə 58,73 Kb.
tarix26.10.2017
ölçüsü58,73 Kb.
#14812

Stefan Vuza:

Dimensiunea 1.

Domnul Stefan Vuza este un om de afaceri român, preşedinte al Grupului de Servicii Comerciale Române. În prezent domnul Vuza are afaceri în numeroase domenii dintre care amintim: industrie chimică; aeronautica; industrie textilă; construcţii de maşini şi aparataj. El este de profesie avocat însă are numeroase studii de specialitate în domeniul economic. A absolvit:  Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale; licenţiat în Comerţ Exterior, Bucureşti; Facultatea de Drept; licenţiat în Dreptul Comerţului Internaţional Bucureşti;; Studii post – universitare de Ştiinţe Politice, Scoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti;  Master în Tranzacţii Economice Internaţionale la Academia de Studii Economice,Bucureşti; Master în Psihologie Industrială şi Organizaţională, Universitatea Babeş – Bolyai, Cluj - Napoca;;  Doctorat în Relaţii Economice Internaţionale, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Cluj – Napoca. Şi-a început activitatea ca administrator la SC Durau SA, apoi a continuat la Sc Eurohouse Com Srl; Sc Contractoare Să; Sc Sinterom Să; Sc Aisa Înveşt Să.

Pe parcursul carierei sale a obţinut distincţii în domeniul economic şi nu numai: 2004: "Investitorul Roman al anului 2003" – “Forumul Internaţional de Investiţii”, organizat de Cameră de Comerţ şi Industrie a României ;2005: "Excelentă în Afaceri" - "Topul Naţional al Firmelor" organizat de Cameră de Comerţ şi Industrie a României; 2006: "Premiul pentru Performanţe Deosebite Conforme cu Standardele Uniunii Europene" - "Topul Naţional al Firmelor Private din România", organizat de "Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii"; 2007: "Premiul pentru Performanta Deosebită în Domeniul Industrial” - "Topul Naţional al Firmelor Private din România", organizat de "Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii"; 2011: Premiul „Mecena”, pentru sprijinul permanent acordat literaturii, artei şi culturii – „Balul Operei”, Cluj-Napoca.

Dimensiunea 2

Stefan Vuza se consideră un om muncitor care vede realizările proprii ca merite exclusive ale devotamentului cu care a tratat fiecare situaţie în parte. Este mândru de faptul că viaţa să nu face obiectul ziarelor de scandal sau a atacurilor politice, acest lucru este considerat de dânsul relevant pentru transparența afacerilor sale. Una dintre marile sale pasiuni este literatura, conform afirmaţiilor sale, susţinând tineri autori romani, un fapt ce atestă contribuţiile sale în acest domeniu este şi premiul „Mecena”, pentru sprijinul permanent acordat literaturii, artei şi culturii acordat în cadrul „Balului Operei”, în Cluj-Napoca. Ceea ce puţină lume ştie despre omul de afaceri Stefan Vuza este faptul că acesta este un împătimit al aviaţiei, modelând de mic machete de avioane. În prezent Stefan Vuza nu este deosebit de active în sectorul non profit, contribuţia acestuia se rezuma la donaţii sporadice către diferite organizaţii fără însă a forma una proprie şi a o finanţa permanent.

Dimensiunea 3

Stefan Vuza da impresia unui om extreme de motivat în tot ceea ce face, probabil şi faptul că a absolvit şcoli militare în tinereţe îi conferă un anumit simţ al ordinii şi al disciplinei. Pare un om deschis, el fiind de acord cu investigarea afacerilor sale de către organele de control afirmând mereu că nu are nimic de ascuns, însă este interesant faptul că a făcut o precizare: dacă se va găsi vinovat de ceva să se prezinte şi aspectele legale şi corecte ale afacerilor sale nu doar cele negative. Putem trage de aici concluzia că imaginea publică este destul de importantă pentru dânsul. Cu toate că este deschis în ceea ce priveşte afacerile sale Stefan Vuza este mai puţin comunicativ când vine vorba de viaţa privată, lipsa datelor despre acest aspect este relevantă în situaţia de faţă. Domul Vuza are uşoare porniri filantropice însă ele sunt sporadice, neexistând o consecvenţă în acest sens. Simte nevoia de a oferi ceva comunităţii însă rămâne discutabil dacă oferă din generozitate dezinteresată sau din dorinţa de a-şi îmbunătăţii mereu imaginea publică, imagine ce pare importantă pentru dânsul.



www.aoar.ro/membrii-aoar/703-stefan-vuza

http://www.desteptarea.ro/o-biografie-neromantata-a-lui-stefan-vuza-maestrul-reesalonarilor.html

http://www.citynews.ro/cluj/economic-25/stefan-vuza-cel-mai-bogat-clujean-in-topul-capital-60994/

Fathi Taher:



Dimensiunea 1

Fathi Taher este un controversat om de afaceri , de naţionalitate palestiniană, cu tripla cetăţenie - romana, iordaniana şi greacă a sosit în România în anii '70, când a şi intrat în conflict cu autorităţile drept pentru care i-a fost reţinut paşaportul. Se spune că pentru el ar fi intervenit pe lângă Nicolae Ceauşescu chiar Yasser Arafat. Asta l-a scăpat de necazuri pe Taher care, potrivit presei, a putut să-şi vadă în continuare nestingherit de obţinerea de fonduri destinate Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

Omul de afaceri are şi o nevastă din România, iar presupusa carte de vizită de fost colaborator al mai multor servicii secrete (KGB, Mossad, CIA) mascate în spatele unor afaceri cu sau de export de ciment şi cherestea, potrivit presei din România, l-a propulsat în atenţia liderilor PDSR, la începutul anilor '90. În acea perioadă începe şi conflictul său cu Traian Băsescu. Este vorba de perioada când Taher intermediază vânzarea Flotei către armatorul grec Katonis.

Fostul ministru liberal al Transporturilor, Ludovic Orban, declară la un moment dat ca strategia de privatizare a colosului CFR Mafra a fost elaborată de consorţiul juridic "Deloitte & Boştina şi Asociaţii", aceasta de pe urmă fiind casa de avocatură care a asistat juridic grupul Al-Arrab în demersul de a prelua uzina Electroputere.

Afacerile sale sunt numeroase şi în domenii variate dintre care amintim: industria grea şi constructoare de maşini; turismul; piaţa imobiliară; industria alimentară etc.

Dimensiunea 2

Fathi Taher a mărturisit că este un fan al fotbalului, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care a devenit acţionar majoritar la Rapid Bucureşti, al doilea motiv fiind evident oportunitatea de câştig ce venea odată cu patronajul clubului bucureştean. Omul de afaceri a fost implicat în numeroase scandaluri, printre altele fiind acuza şi de terorism sau de faptul că ar avea un copil nelegitim. De fiecare dată însă el a dezminţit ferm toate aceste acuzaţi, iar în instant nu a putut fi dovedit niciodată nimic.

Fathi Taher dezminte orice afiliere cu organizaţii paramilitare sau teroriste plasând astfel de acuzaţii în sfera fabulaţiei ziariştilor care “scriu de dragul de a scrie” ţinând de fiecare dată să evidenţieze faptul că nu poate fi dovedită o legătură între el şi astfel de grupări.

Dimensiunea 3.

Fathi Taher este un om de afaceri controversat care îşi conştientizează situaţia. În multe interviuri tinde să se apela sau să se justifice imediat, având mereu la îndemâna o declaraţie care să îl scoată din sfera acuzaţiilor. Având în vedere vastă avere de care dispune nu putem afirma că domul Taher este un filantrop desăvârşit, din acest punct de vedere el a ales să investească în The American Internaţional School of Bucharest, o şcoală cu predare în limba engleză. Pasiunea sa pentru fotbal la condus spre investiţii la Rapid Bucureşti, Fathi Taher preluând echipa în momente nu tocmai prielnice pentru clubul bucureştean.

http://www.qmagazine.ro/articole/7829/fathi-taher-chemat-in-judecata-de-mama-unui-presupus-copil-al-sau-spune-ca-aceasta-vrea-bani-si-publ.html

http://www.adevarul.ro/locale/craiova/Controversatul_Taher_transforma_uzina_Eectroputere_in_mall_0_253174889.html

http://www.quatronsteel.com/en/company-profile/founders

http://www.ataclapersoana.ro/nou/index.php/eveniment/2163-fathi-taher-sponsor-al-terorismului-colaborator-al-securitatii-si-om-de-afaceri.html

Familia Rapotan:



Dimensiunea 1

Cezar Rapotan este proprietar, alături de soţia sa, al companiei Arabesque, cel mai mare distribuitor de materiale de construcţii de pe piaţa locală. Înainte de '89, Rapotan a fost student la Facultatea de Mecanică din Galaţi. Omul de afaceri a deschis primul magazin de 200 de metri pătraţi specializat în distribuţia de materiale de construcţii în zona Ultimul Leu din Galaţi, iar ulterior s-a extins puternic, odată cu creşterea apetitului pentru construcţii pe piaţa locală. În prezent Arabesque controlează 18 centre comerciale în ţară, cu o suprafaţă de depozitare de peste 200.000 de metri pătraţi, şi alte 22 de magazine în Serbia, Moldova, Bulgaria şi Ucraina.

Dezvoltarea filialelor Arabesque în afară Galaţiului a venit ca un pas firesc de extindere a afacerilor, din moment ce în anii '90 oraşul de la Dunăre trăia exclusiv de pe urma combinatului SIDEX .Cele mai mari vânzări, circa 60-70%, erau derulate în datele de 15 şi 30 ale lunii, când muncitorii din combinat luau salariile. Extinderea a fost făcută cu finanţare din surse proprii şi cu creditele obţinute foarte greu în acea perioadă de la bănci.

Extinderea reţelei la sfârşitul anilor '90 a coincis cu criza financiară puternică şi cu devalorizarea rapidă a leului în raport cu dolarul.

Ulterior, în iunie 2006 Rapotan a cumpărat unul dintre primii trei jucători de pe piaţa materialelor de construcţii business-to-business din Ucraina, Budmax, brand sub care a intrat în 2007 şi în Bulgaria, la Sofia. Ulterior a deschis primul magazin din Serbia, la Belgrad. Strategia lui Rapotan este că pe termen mediu şi lung să acopere principalele oraşe din ţările în care s-a extins.


Dimensiunea 2

Cezar Rapotan considera că a fost norocos deoarece a făcut parte în 1992 din prima generaţie de ingineri fără repartiţie de la stat astfel fiind forţat să îşi valorifice singur potenţialul, care altfel ar fi rămas nedescoperit.

Despre criza Rapotan afirma : "Probabil că în anii 1997 - 2000 au fost cele mai grele momente în aceşti 20 de ani, atât pentru Arabesque, cât şi pentru România în trecerea ei spre capitalism, din cauza condiţiilor economice şi a devalorizării", Cea mai mare problemă la acea vreme era presiunea furnizorilor care trebuia plătiţi în valută, şi cea a constructorilor, care nu mai puteau achita facturile la timp, aceeaşi problemă se regăseşte şi în criza din zilele noastre. El afirmă că primul milion de euro a fost făcut dezvoltând Arabesque, care este şi va rămâne principala să afacere. Considera că cel mai mare pericol pentru business-ul românesc este pierderea motivaţiei, şi că nimic nu se poate realiza fără devotament şi încredere în ideile proprii.
Dimensiunea 3
Cezar Rapotan este un om devotat propriilor idei, el a început de la zero afacerea Arabesque pe care a reuşit să o transforme într-o poveste de succes. Este adeptul independenţei sectorului privat şi susţine faptul că o bună gestionare poate scoate orice companie din impas fără amestecul statului. Implicaţiile sale în sectorul social sunt practice inexistente, afaceristul concentrându-se exclusive pe bună gestionare a firmelor proprii fără a face donaţii considerabile sau a susţine în mod sistematic vreo organizaţie non profit.
http://www.zf.ro/companii/cezar-rapotan-iese-la-cumparaturi-de-companii-pe-pietele-externe-8247794

http://www.antidotul.ro/8189/miliardarul-rapotan-de-la-arabesque-s-a-dus-%C3%AEn-cap.html

http://www.forbes.ro/Familia-rapotan_0_203.html

http://www.zf.ro/companii/cezar-rapotan-arabesque-cel-mai-mare-pericol-pentru-businessul-romanesc-este-pierderea-motivatiei-3080200/

Enrico Perini




Dimensiunea 1:

Enrico Perini, 42 de ani, unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri de pe piaţa locală, şi-a început businessul în România, după ce şi-a dat demisia de la o firmă din Italia cu 12 angajaţi. A început prin vânzarea de calorifere şi pantofi, care erau comercializaţi cu o dubă alături de un prieten, chiar şi pe litoral.

Locul de muncă pe care îl avea la o oţelărie din Italia nu-l mai mulţumea pe Perini, care a intrat în afaceri în 1987, când a înfiinţat o firmă specializată în întreţineri şi reparaţii industriale cu 20 de angajaţi.

Businessul Romstal a început abia în 1994 după ce a strâns 30.000 de euro şi a accesat un credit de la furnizorii cu care lucra în Italia. În plus, când mai avea nevoie de bani îi trimitea partenerul său din Italia. "Am vrut să încep o afacere de la zero prin care să dau viaţa visului meu din tinereţe - să-mi fac o firmă care să aibă o cifră de afaceri de 250.000 de euro. Am identificat o mare oportunitate de business în România şi am valorificat acest lucru. Mi-am dat seama că romanilor le lipseau multe lucruri, dar nu pentru că nu şi le doreau, ci pentru că nu le puteau găsi la acea vreme", spune Perini, italianul care nu a păstrat legătura cu comunitatea italiană din România şi a fost asimilat imediat de romani. De altfel, toţi managerii importanţi ai grupului Romstal sunt romani şi nu italieni aşa cum se întâmplă la alte afaceri începute de alţi investitori din "Cizma".

Dimensiunea 2

 La 25 de ani a vrut să meargă într-o vacanţă la schi şi la acea vreme România era cea mai ieftină opţiune şi a ales Poiana Braşov. Pe atunci, în 1992, România era plină de oportunităţi, pentru că oamenii îşi doreau să aibă foarte multe lucruri care nu se găseau până atunci.

Chiar dacă a terminat doar opt clase, oportunităţile care se întrezăreau pe piaţa locală l-au determinat pe omul de afaceri să se întoarcă în România după vacanţă de schi şi să înceapă o afacere pe piaţa locală. Într-un an a învăţat limba romana şi ulterior s-a mutat aici şi a obţinut ulterior şi cetăţenie. În următorii ani a apărut şi primul milion de euro făcut pe piaţa românească pe care l-a obţinut "cu mult efort, cu o echipă bine închegată şi cu o strategie de afaceri care a dat roade", fără a oferi alte detalii.

Perini îşi promovează businessul ca fiind unul cu capital românesc, piaţa locală fiind cea care generează cele mai mari venituri. Omul de afaceri deţine 51% din acţiunile Romstal, alte 40% fiind controlate de firma Framan SRL cu sediul în Italia, iar restul de 9% fiind deţinute de Ovidiu Henter, directorul executiv al grupului Romstal.

Ţinta lui Perini, anunţată în urmă cu doi ani, era ca în anul 2012 businessul să ajungă la un miliard de euro, însă planurile au fost date peste cap de criză financiară. Grupul are în prezent noua firme, cea mai importantă fiind Romstal Imex, producător şi furnizor pe segmentul echipamentelor termo-hidro-sanitare, plăcilor ceramice, corpurilor de iluminat şi echipamentelor electrice, şi este prezentă în şapte târî prin 200 de magazine şi francize.

Dimensiunea 3

Deşi are un imperiu financiar impresionant Enrico Perini nu este deloc un om ce poate fi perceput ca fiind arogant, niciodată nu pare să ia în proporţie de 100% creditul pentru succesul afaceri sale, recunoaşte mereu că meritul succesului este atât al său cât şi al prietenilor italieni cât şi a unor oameni de valoare pe care i-a cunoscut în România şi i-a atras de partea sa. Combinaţia dintre cele trei divizii principale de activitate - auto, producţia de ţevi şi distribuţia de echipamente termo-hidro-sanitare - a fost, că mai toate alegerile din businessul lui Perini, pur întâmplătoare, aşa cum spunea într-un interviu acordat revistei Business Magazin în urmă cu doi ani. Norocul pare să reprezinte un aspect important din schema de afaceri a lui Perini. Din punct de vedere personal acesta îşi doreşte mai mult timp liber însă este pe deplin conştient că munca sa este direcţionată spre realizarea visului său din copilărie, şi anume de a avea o companie de succes.

Enrico Perini nu se face remarcat din punct de vedere filantropic, nu pare să resimtă nevoia acelui “giving back to society”. Pare însă extreme de fidel oamenilor care l-au ajutat să se ridice în afaceri, un fapt ce atestă acest lucru este acela că managerii de la Romstal sunt neschimbaţi de 10 ani, cu siguranţă aceştia au avut oferte bune de muncă din partea altor firme însă Perini a făcut tot posibilul să îi păstreze, asigurându-le condiţii optime şi beneficii salariale pe măsură.



http://www.zf.ro/companii/20-de-ani-de-capitalism-azi-enrico-perini-am-inceput-businessul-romstal-dupa-ce-patronul-meu-mi-a-refuzat-o-marire-de-salariu-4696019/

http://www.zf.ro/companii/enrico-perini-romstal-firmele-romanesti-nu-inteleg-ca-strainii-acapareaza-primele-locuri-din-cauza-transparentei-3078806/

Viorel Catarama:



Dimensiunea 1:

S-a născut la Bacău, unde a urmat cursurile şcolii primare nr. 7 şi ale Liceului „Lucrețiu Pătrăşcanu” (în prezent Colegiul Național „Gheorghe Vranceanu”). A absolvit Facultatea de Comerț, din cadrul ASE, promoția 1980, fiind doctor în economie, titlu acordat de Academia de Studii Economice din Bucureşti - Catedra de Relaţii Economice Internaţionale, din anul 2004.

Primii ani după terminarea facultăţii i-a petrecut ca economist, şef serviciu, la Întreprinderea de Casete Radio şi TV din Bucureşti. Din 1984 îl găsim ca economist la Tehnoforestexport, iar în 1987 este numit Director pentru Europa de Est al firmei BELCO - Belgia la Camera de Comerț şi Industrie a României. Din 1990 este Presedinte-director general al grupului de firme ELVILA.

Din anul 1990 este membru în Comitetul Director al Partidului Național Liberal - Aripa Tânără, iar în 1991 este numit Secretar de Stat la Ministerul Comerțului şi Turismului în guvernul Stolojan. În anul 1992 se afla la conducerea Noului Partid Liberal, iar din 1993, după fuziunea acestuia cu PNL, devine Vicepreşedinte al Partidului Național Liberal, funcție pe care o va ocupa până în anul 1999. În legislatura 1996-2000, ca senator PNL de Bacău, a fost ales preşedinte al Comisiei Economice a Senatului, perioada în care au fost promovate numeroase iniţiative legislative, parte din ele devenind legi.

Dimensiunea 2

Viorel Catarama a ales să se implice şi în domenii fără o puternică miza financiară sau politica, astfel între 1992 - 1996 este ales Preşedinte al Federației Romane de Tenis, în 2005 este Vicepreşedinte al Federației Romane de Golf, iar în 2010 devine Vicepreşedinte al Asociației Friends of Opera. Din punct de vedere social Viorel Catarama este implicat cu preponderenta în evenimente cultural sau educaţionale. În anul 1995 instituie premiile „Viorel Catarama”, care li se acordă în fiecare an elevilor Colegiului Național „Gheorghe Vranceanu” din Bacău, ca o răsplată financiară pentru eforturile celor care au obținut premii la olimpiadele şcolare naționale. În anul 2001 este ales cetăţean de onoare al oraşului Beiuş.

În 3 octombrie 2000 organizează concertul susținut de tenorul Jose Carreras la Ateneul Roman, cu prilejul aniversării a zece ani de la constituirea grupului de firme Elvila, concert acompaniat de orchestra Filarmonicii din Bucureşti, sub bagheta tânărului dirijor spaniol David Gimenez. Începând cu anul 2007, organizează, în colaborare cu Opera Naționala din Bucureşti, câte un concert extraordinar anual, de Crăciun, cu solişti şi/sau dirijori de renume mondial, selectați de comun acord de cele două parți.

Dimensiunea 3

Viorel Catarama a găsit timp să îmbine cariera politică cu cea business, iar printre cele două a reuşit chiar să strecoare finanţarea unor evenimente cultura chiar şi în anii crizei economice. Deşi a recunoscut chiar el că s-a confruntat cu dificultăţi din punct de vedere economic, ELVIRA a închis 2 magazine şi a concediat numeroşi angajaţi Catarama a ţinut să păstreze investiţiile în sectorul social acordând în continuare burse de studio elevilor cu merite deosebite şi continuând finanţarea altor evenimente culturale. Chiar dacă pe plan personal s-a confruntat cu o dramă, divorţul după 15 ani de căsnicie, el a reuşit să depăşească momentul şi să se menţină optimist. Cred că putem afirma faptul că Viorel Catarama pune la mare preţ educaţia primită în tinereţe deoarece premiile acordate elevilor cu rezultate deosebite, şi profesorilor care i-au pregătit, sunt constituite din sume considerabile.



http://ro.wikipedia.org/wiki/Viorel_Cătaram%C4%83

http://m.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=1030&cam=1&leg=1996&pag=2&idl=1&prn=0&par=

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2010/04/29/premii-catarama-in-valoare-de-aproape-18-mii-de-dolari.html

http://www.jcarreras.com/articles/2000/etc10052000a.stm

Costică Rusu:




Dimensiunea 1
Costică Rusu, proprietarul producătorului de betoane Rombet din Bacău. Omul de afaceri băcăuan a ales să activeze în acest domeniu pentru că nu ştie să facă altceva, după cum spune chiar el. Odată ce a terminat facultatea, Costică Rusu a înfiinţat Unic General Constructor, firma prin care a reuşit în câţiva ani să preia Rombet şi Electroconstrucţia. A mai înfiinţat şi o firmă ce activează pe segmentul lucrărilor de infrastructură, Moldavia Construct. Sunt firme care au reprezentat nucleul afacerii sale, experienţa şi organizarea oamenilor care lucrau în acele companii prezente pe piaţa de prin anii ‘ 50 – ‘ 60, fiind atuurile care l-au ajutat să se menţină în rândul jucătorilor de top. Potrivit aprecierilor sale, dacă până în acest an contractele pe care grupul de firme pe care îl conduce le derula erau încheiate preponderant cu firme din domeniul privat, acum a preferat să se orienteze spre contractele încheiate cu statul român. Dacă înainte de criză financiară antreprenorii erau într-o competiţie continuă, acum au renunţat la orgolii şi s-au aliat pentru a câştiga contracte. Printre contractele la care lucrează în acest moment se număra construcţia unui centru de afaceri din Bacău, un proiect finanţat prin fonduri europene, iar firma care se ocupă de instalaţiile electrice are o serie de lucrări în desfăşurare la Gura Humorului şi la Vatră Dornei.

Dimensiunea 2

Costică Rusu a ales să utilizeze experienta celor care au activat în acest domeniu înaintea lui angajând oameni cu experienţă: „ Experienţa lor ne-a ţinut şi pe noi în frâu, dacă era doar după noi, era mai rău”. Antreprenorul s-a ghidat în tot ceea ce a întreprins după o idee simplă : să nu te apuci de prea multe lucruri şi, mai ales, să nu te apuci de ceva la care nu te pricepi. Când vine vorba despre această perioadă marcată de criză, Rusu spune scurt : „ Am sistat anul acesta orice fel de investiţii”, precizând ca la nivelul judeţului Bacău au început să se deruleze o serie de achiziţii şi fuziuni între jucătorii de pe piaţa construcţiilor în încercarea de a supravieţui acestei etape. Este un om pasionat de maşini şi mărturiseşte că îl tentează idea organizării unui club auto propriu din care să facă parte alţi iubitorii auto precum şi piloţi de performanţă romani.
Dimensiunea 3
Cu toată că nu îi place să discute despre scandaluri domul Costică Rusu reuşeşte deseori să se afle în centrul acestora, de la imagini controversate care îl surprind în compania unor domnişoare frumoase, până la acuzaţii în presa sau chiar în instanţă asupra legalităţii afacerilor desfăşurate, cum a fost în cazul grevei muncitorilor de la Rombet care au înaintat un dosar în instanţă. Pasiunea sa pentru maşini se concretizează în achiziţia unor autovehicule de marcă, extrem de scumpe şi cam atât. Niciodată nu şi-a pus problema finanţării unui program de siguranţă auto. Omul de afaceri a ales să nu investească în sectorul non profit, impactul social total al acţiunilor sale fiind practic inexistent până în momentul de faţă, el concentrându-se exclusiv pe maximizarea veniturilor proprii.

http://www.ghidulbacaului.ro/miliardarii-bacaului/

http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Inginer-constructor-fiu-din_0_133186827.html

http://www.impartialdebacau.ro/ancheta/investitii-suplimentare-de-a-imaginea-.html

Mircea Oltean




Dimensiunea 1
Mircea Oltean are 52 de ani şi se numără printre puţinii producători autohtoni care fac faţă cu brio contextului economic dificil, şi e mândru de asta. Afaceristul din Reghin produce utilaje forestiere prin firma IRUM, pe care a reuşit să o obţină prin privatizare în 1999. Una dintre companiile care nu s-au lăsat doborâte de anul 2009, ba chiar s-au dezvoltat, făcând mutări - surpriză în ţări vecine României, este Maviprod SRL Reghin. Distribuitor unic al celebrelor motoare diesel Perkins, Maviprod a preluat aceasta operaţiunea şi pe piaţa Ungariei, începând cu 1 ianuarie 2010.

Dimensiunea 2

Conform lui Mircea Oltean un rol important în succesul grupului de firme îl au angajaţii, considera el. „Factorul uman este cel care face diferenţa, în cele din urmă, şi sunt foarte mulţumit că am reuşit să păstrez angajaţii de la un an la altul“, explică el. Afaceristul este mândrul de faptul că în scurt timp va ajunge să fabrice în România un tractor în întregime românesc, speranţa să este ca piaţa din România va fi mai receptive la produsele sale în acel moment. Mircea Oltean este de părere că profiturile din afaceri, reinvestite, sunt spre binele comunităţii. Deşi nu şi-ar dona din avere este preocupat de acţiunile caritabile. „Toate profiturile din afaceri le reinvestim tot pentru comunitate, în ideea de a face bine.”, afirma Mircea Oltean. 

Dimensiunea 3


Mircea Oltean a pus accentul pe inovaţie în afaceri, a ales un domeniu în care până în prezent în România nu s-a dezvoltat iar apoi a creat un veritabil „boom” prin atragerea de capital şi reinvestirea acestuia. El conştientizează importanta angajaţilor şi a loialităţii acestora încercând să îi păstreze de la an la an pentru a avea o echipă cât mai bine închegată. Din punct de vedere filantropic nu se remarcă cu nimic deosebit, considera simplă reinvestire a banilor un aport vital la dezvoltarea societăţii. Deşi acest lucru este corect, investiţiile sale crează locuri de muncă, conferă putere economică regiunii respective totuşi nu trebuie scăpat din vedere faptul că aceste investiţii nu sunt făcute de dragul societăţii ci pentru a spori veniturile investitorului. Astfel nu putem afirma că în spatele investiţiilor se afla o motivaţie ideologică ci una pur financiară.
http://www.forbes.ro/Mircea-oltean_0_611.html

http://www.ziaruldemures.ro/detalii-stire/inapoi/eveniment/articol/mircea-oltean-am-preluat-distributia-motoarelor-perkins-in-ungaria.html

http://www.ziaruldemures.ro/pagini/detalii-stire/articol/as-da-banii-de-la-mine-adio-dar-raman-cu-tine.html
Yüklə 58,73 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin