Învățământul primar și gimnazial în Republica Moldova a înregistrat în perioada ultimilor ani regrese la capitolul cuprindere. Indicatorii care reflectă gradul de cuprindere în învățământ (rata brută și netă) sunt construite astfel încât neincluziunea din cauza dizabilităţii contribuie la valoarea indicatorului. Din totalul gospodăriilor incluse în studiu 3,3% aveau cel puțin un copil cu dizabilitate, astfel neincluderea copiilor cu dizabilităţi în învățământ contribuie la diminuarea ratelor de cuprindere;
În percepția publicului sistemul de învățământ înregistrează anumite deficiențe la capitolul incluziune în instituțiile de învățământ de masă. Accesul copiilor din sistemul rezidențial, din familii vulnerabile dar în mod special a copiilor cu dizabilităţi este recunoscut ca fiind restricționat;
Mediul școlar în percepția - elevilor este afectat de tratamente inegale față de elevi, aproape jumătate din elevii intervievați fiind de părere că unii elevi în școala lor sunt privilegiați în raport cu alții;
În rândul populației nu există o viziune predominantă cu privire la cum trebuie tratați copiii cu dizabilităţi în raport cu educația, fiind susținute de grupuri semnificative de respondenți atât îngrijirea acestora în familie, cât și includerea în instituții speciale dar și includerea în instituții de învățământ de masă. Totuși această ultima opțiune nu este una predominantă, pentru ea pledând doar 17,2% îngrijitori și 46,7% cadre didactice.
Totodată lipsa de contact cu copii cu dizabilităţi este unul din factorii determinanți ai oponenței la incluziunea acestora în sistemul de învățământ. Studiul demonstrează că prezența copiilor cu dizabilităţi în școală influențează puternic (în sens statistic) gradul de acceptare a acestora de către cadrele didactice. Estimăm că prezența copiilor în instituția în care predă cadrul didactic intervievat sporește de circa 13 ori nivelul de acceptare în general a copiilor cu dizabilităţi în școlile normale și de circa 5 ori nivelul de acceptare în particular (în școala/clasa în care predă cadrul didactic).
Per total, la general incluziunea copiilor cu deficiențe (sintagma utilizată la general) în școli de masă este acceptată de majoritatea respondenților. Însă opțiunile tratate în acest fel reflectă o realitate incompletă. Acceptarea generală se referă de fapt la copiii cu deficiențe fizice, pe când deficiențele de ordin psihic sunt predominant respinse într-o eventuală incluziune în școlile de masă;
Ierarhia tipurilor de deficiențe după gradul de acceptare pentru incluziune în sistemul de învățământ pornește de la deficiențele de mobilitate (nivel maxim de acceptare) spre cele intelectuale, cu nivel maxim de respingere;
Populația percepe mai multe avantaje și dezavantaje în urma incluziunii copiilor cu dizabilităţi în instituțiile de învățământ de masă. Principalele avantaje anticipate sunt sporirea gradului de toleranță în cazul copiilor tipici și eficientizarea procesului de integrare a copiilor cu dizabilităţi în societate;
Dezavantajele pentru copiii tipici țin de scăderea calității procesului de studiu, iar cu referire la copiii cu dizabilităţi principalul risc perceput sunt posibilele tratamente ofensatoare, jignitoare la adresa acestora de către alți copii;
Gradul de pregătire a instituțiilor de învățământ de masă pentru incluziunea copiilor cu dizabilităţi este pus la îndoială de majoritatea profesorilor și a părinților intervievați. Punctele slabe în acest sens sunt condițiile tehnice lipsă sau neadaptate și lipsa de personal suplimentar specializat (psihologi, consilieri, personal de sprijin) în școli;
Cadrele didactice sunt rezervate în aprecierea gradului de pregătire profesională necesară pentru integrarea copiilor cu dizabilităţi în școală. Până în prezent doar mai puțin de jumătate din personalul didactic a beneficiat de careva instruiri în acest sens. De menționat că nivelul foarte scăzut de includere în asemenea programe de instruire a cadrelor didactice rusolingvi, bărbați, din mediul rural. Or, acestea sunt categoriile de cadre didactice care manifestă un grad mai înalt de oponență la includerea copiilor cu dizabilităţi în instituțiile de învățământ de masă;
Discriminarea (de orice fel) în școli nu este un fenomen lipsă, unul din zece cadre didactice (10,4%) au semnalat existența cazurilor de discriminare în instituțiile în care activează. Deficiențele fizice/intelectuale sunt al doilea ca și vulnerabilizare în fața discriminării factor, 28,6% din cazurile de discriminare semnalate vizau un copil cu dizabilităţi. Dizabilitatea este precedată de vulnerabilitatea socio-economică a familiei – 40,5% cazuri de discriminare determinate;
La fel și în cazul abandonului școlar, vulnerabilitatea socio-economică și dizabilitatea sunt factorii responsabili de 80-90 la sută din cazuri de abandon școlar;
