1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare


Isaiia, com. Răducăneni, jud. Iaşi



Yüklə 4,41 Mb.
səhifə56/139
tarix28.10.2017
ölçüsü4,41 Mb.
#19357
1   ...   52   53   54   55   56   57   58   59   ...   139

95. Isaiia, com. Răducăneni, jud. Iaşi

Punct: Balta Popii


Cod sit: 98710.01
Colectiv: Nicolae Ursulescu, Vicu Merlan, Adrian Felix Tencariu (UAIC Iaşi)
Date despre aşezare. Situl “Balta Popii” se află pe teritoriul satului Isaiia, la circa 3,5 km NE de localitate, pe fruntea primei terase neinundabile a vechiului curs al Jijiei (scurtat prin lucrări de hidroamelioraţii). Aşezarea se întinde, pe o pantă destul de lină, pe circa 250 m de-a lungul terasei, fiind delimitată de două mici cursuri torenţiale.

Istoricul cercetării. Staţiunea a fost descoperită de Vicu Merlan, care a cercetat-o perieghetic la începutul anilor ’90. În 1996 am întreprins primul sondaj (vezi Cronica 1996), pentru stabilirea stratigrafiei. Cele mai bogate vestigii aparţin etapei finale a fazei a II-a a culturii Precucuteni. În nivelul inferior au apărut materiale sporadice aparţinând culturii ceramicii liniare, iar în nivelul superior al stratului de cultură apar materiale din secolul al IV-lea p. Chr. Au fost sesizate vestigiile unei locuinţe precucuteniene (cu două faze de construcţie), în cadrul căreia s-a descoperit un complex de cult (un vas de tip askos, o măsuţă de cult şi o tabletă de lut cu semne incizate), aparţinând fazei mai vechi. Un al doilea sondaj (1998) a dezvelit o nouă porţiune a acestei construcţii, unde a fost găsit un al doilea complex de cult, constând din recipiente de lut de o formă aparte, măsuţe de cult, idoli şi, mai ales, un vas ce conţinea 21 de statuete feminine de lut, cu acoliţii lor masculini (stilizaţi) şi 13 scăunele-tronuri. Asemănările frapante ale acestui complex cu cel descoperit în 1982 la Poduri (de asemenea într-un context Precucuteni II) au dezvăluit o serie de aspecte neaşteptate despre spiritualitatea comunităţilor precucuteniene. Obiectivul principal în anul 2000 a devenit dezvelirea integrală a acestei construcţiei de cult precucuteniene.

Descrierea săpăturii. În acest sens a fost cercetată o suprafaţă de 180 m2, trasându-se trei şanţuri cu suprafaţa de 20 x 3 m fiecare. Aceste şanţuri au fost trasate în funcţie de S. I / 1996, orientat NE - SV, cu o lungime de 40 m şi lat de 1,5 m. La NV de S. I, corespunzător m. 15 - 35, a fost deschis S. III, pentru surprinderea marginii de NV a construcţiei. La SE de S. I au fost trasate S.II şi S.IV (de asemenea corespunzător m. 15 - 35 de pe S.I), pentru cercetarea zonei de SE a construcţiei. În S. II a fost inclusă şi suprafaţa sondată în 1998 de Vicu Merlan (8 x 2 m, corespunzând m. 22 - 30 de pe S. I).

Astfel, în anii 1996, 1998 şi 2000, pentru surprinderea integrală a locuinţei 1, pentru stabilirea stratigrafiei şi a planului de situaţie din zona adiacentă, a fost săpată o suprafaţă rectangulară de 20 m (NE - SV) x 10,5 m (NV - SE), la care se adaugă alţi 20 x 1,5 m din restul S.1; total 240 m2 (dintre care 164 m2 în 2000).



Observaţii stratigrafice. Terenul fiind în pantă destul de accentuată (cu înclinare spre albia majoră a Jijiei, spre NE), grosimea stratului de cultură şi a nivelelor creşte pe măsură ce săpătura se îndreaptă spre SV. Astfel, pe cei 40 m ai S. I apare o diferenţă de nivel de circa 1,9 m între cele două capete, iar grosimea stratului cultural creşte de la circa 0,25 m până la 1,5 m (fără a ţine cont de adâncirile gropilor). După un nivel arabil (nivel I), urmează o depunere modernă (nivelul II), apoi un stat negricios cu materiale din secolul IV p. Chr. (nivelul III). Depunerea eneolitică este separată de cea din secolul al IV-lea printr-un nivel de circa 0,15 m grosime, în care apar materiale amestecate ale ambelor perioade (nivelul IV). Depunerea neo-eneolitică este cea mai consistentă şi atinge, în dreptul complexelor de locuire, chiar 0,7 / -0,75 m. Ea constă din trei nivele (V - VII). Locuinţele precucuteniene se găsesc în nivelele V şi VI. Nivelul al VII-lea (brun-argilos) prezintă urme sporadice ale unei locuiri a culturii ceramicii liniare, din neoliticul târziu, precum şi infiltraţii precucuteniene. În fine, nivelul al VIII-lea este reprezentat de lutul steril, sub care apare substratul de gresie cochiliferă a terasei.

Complexe descoperite. A fost dezvelită integral construcţia precucuteniană cu două etape de existenţă (locuinţele 1 şi 1A); au fost surprinse parţial (în S. IV) colţurile altor două locuinţe precucuteniene (nr. 2 - 3), precum şi urmele unei locuinţe aparţinând purtătorilor culturii ceramicii liniare (locuinţa nr. 4); aceste complexe urmează să fie dezvelite într-o campanie viitoare. Au fost sesizate şase gropi, dintre care cinci precucuteniene şi una din secolul al IV-lea p. Chr. Au mai apărut şi alte câteva denivelări la partea inferioară a stratului VII, despre care nu se poate afirma cu certitudine dacă sunt antropice sau rezultatul unor factori naturali. A fost cercetat şi un cuptor de ars ceramică dintr-o perioadă mai nouă, care ar putea fi legat, eventual, de vreun sat dispărut, situat de-a lungul vechiului drum Huşi - Iaşi, care urma albia Jijiei; datarea precisă a acestui cuptor rămâne incertă, existând şi posibilitatea apartenenţei lui la secolul al IV-lea p. Chr., conform trăsăturilor sale tipologice.

Descrierea complexelor. Locuinţa nr. 1, principalul obiectiv al cercetării noastre, s-a dovedit a avea un caracter deosebit, prin multitudinea complexelor de cult pe care le-a adăpostit, de-a lungul celor două faze de existenţă. Caracterul său de construcţie de cult s-ar putea explica şi prin poziţia centrală pe care o ocupa în terenul pe care era situată aşezarea precucuteniană. De-a lungul celor două faze, construcţia şi-a modificat parţial orientarea, dimensiunile şi modul de construcţie. Stabilirea exactă a planului a fost îngreunată de răvăşirile ulterioare, ca şi de lipsa unor amprente de pari în sol, astfel că planul celor două construcţii a fost stabilit, cu oarecare probabilitate, pe baza maselor de lutuieli păstrate, ca şi a amplasamentului amenajărilor interioare, inclusiv a celor cu caracter de cult. Se pare că prima fază a construcţiei a fost orientată aproximativ N - S, având dimensiuni de circa 6 x 4 m. Vatra sa a fost plasată spre colţul de SV. Atât resturile vetrei, cât şi cele ale platformei de lut şi ale lutuielilor de la pereţi au fost total răvăşite prin lucrările de reamenajare a construcţiei. Numeroase bucăţi masive de platformă (groase de 8 - 10 cm), cu amprente de bârne (având diametre de circa 10 cm) şi crengi, s-au găsit mai ales în umplutura gropii nr. 5. Resturile vetrei, cu spărturi mozaicate tipice, erau răvăşite, mai ales în carourile 27 şi 28, îndeosebi în S. I şi în imediata vecinătate, în S. II şi III. Lângă vatră, spre SV, s-a găsit, în 1996, complexul de cult format dintr-o masă-altar, un vas askos şi o tabletă fragmentară de lut, cu semne incizate (caroul 28 din S. I). Un al doilea complex de cult, ţinând de această primă fază de construcţie, s-a găsit în caroul 26c al S. II (săpătură 1998) şi consta dintr-o măsuţă-altar şi o statuetă.

Cea de a doua fază a construcţiei este de dimensiuni mai mari (circa 8 x 5 m) şi a avut o orientare NV - SE. Spre deosebire de prima, aici platforma locuinţei s-a păstrat mai bine, dar vatra, plasată în colţul estic (S. IV, caroul 23a), era amenajată direct pe sol. A suferit şi ea unele deteriorări; se pare că avea o formă aproximativ pătrată, cu laturile de circa 0,50 m. În imediata apropiere a vetrei, spre vest (spre interiorul locuinţei), se afla o măsuţă-altar, cu picioarele masive, uşor tronconice, iar mai la V (S. II, caroul 26b-c) era o altă măsuţă-altar, precum şi o mare cutie de lut, cu colţurile uşor rotunjite, care se îngusta treptat spre gură. Lângă acest din urmă complex (la m. 26b din S. II) s-a găsit (în 1998) vasul ce adăpostea cele 21 de statuete, 13 scăunele, precum şi 21 de mici conuri cu cap mobil şi un şirag cu 42 de perle de lut. Un alt complex de cult, aparţinând aceleiaşi faze de construcţie, era asemănător cu ”cutia“ din zona estică şi a fost descoperit în S. III, la marginea de NV a locuinţei (carourile 23 - 24a-b). În preajmă (m. 26b) s-a găsit un alt picior de la o măsuţă-altar. Unele fragmente de lutuieli de pereţi prezintă impresiuni de pari (diametrul de circa 1 cm) pe o faţă, iar pe cealaltă impresiuni de nuiele (orientate transversal pe primele), arătând că, la construcţia pereţilor, între pari se făceau împletituri de nuiele, peste care se aplica lutuiala.

De remarcat că la marginile locuinţelor, ca şi dincolo de ele, s-au găsit numeroase râşniţe (mai ales fragmentare) şi frecătoare, ceea ce indică o intensă activitate de măcinare a cerealelor. S-au găsit şi mai multe fragmente de topoare şlefuite (două perforate), numeroase unelte de silex. Oasele, în număr foarte mare, urmează a fi analizate. Se pare că o pondere mare avea şi culesul, cum indică numeroasele cochilii de melci şi, îndeosebi, valve de scoici.

Locuinţa nr. 2 a fost surprinsă parţial în S. IV (carourile 16b-c), continuându-se spre NE şi SE. Prezenta platformă de lut pe bârne. În colţul ei de NV era o râşniţă de mari dimensiuni, spartă în mai multe fragmente. Lângă ea se găseau fragmentele unui mare vas de provizii, acoperite parţial de lutuieli de pereţi.

Locuinţa nr. 3 se conturează între locuinţele 1 şi 2, îndeosebi în caroul 19 din S. IV şi parţial S. II. Se prezintă sub forma unei aglomerări masive de lutuieli de platformă şi de perete, mai ales spre malul de SE al S. IV. Lipiturile de platformă (groase de circa 14 cm) prezintă amprente de bârne, orientate N - S, cu un diametru de circa 8 cm. În caroul 19c, sub căzăturile pereţilor, pare să se contureze o vatră, cu o suprafaţă perfect netedă. După adunarea fragmentelor ceramice, resturile acestei locuinţe au fost lăsate in situ, pentru a se încerca dezvelirea ei integrală în altă campanie.

Locuinţa nr. 4 a fost dezvelită doar parţial, cu ocazia cercetării zonei din preajma cuptorului, spre marginea de SE a S. IV, între m. 29 şi 32. Vestigiile ei se găseau mai ales între -1,35 şi -1,5 m de la suprafaţă, în nivelul al VII-lea: fragmente liniar-ceramice tipice, topoare, foarte multe aşchii şi deşeuri de silex (dar şi câteva piese întregi), multe oase şi scoici. În dreptul m. 32 era o piatră de mari dimensiuni (nicovală ?) şi un fragment de râşniţă. Cercetarea va continua în altă campanie.

Groapa nr. 1 era o mică adâncitură, observată în profilul SE al S. III (m. 17), pornind din nivelul de secol IV (de la -0,35 m). Continua şi în interiorul şanţului, având o formă aproximativ circulară (cu diametrul de circa 55 cm). Se adâncea mai mult spre NV, unde ultimele materiale (o îngrămădire de oase) apar pe la -0,75 / -0,8 m de la suprafaţă (adâncimea reală a acestei mici gropi era de cca. 0,4 / 0,45 m).

Groapa nr. 2 (precucuteniană) a fost surprinsă (la -0,9 m adâncime) pe traseul S. III, în carourile 21 - 22. Avea o formă aproximativ ovală (1,5 x 1,3, la -1,2 m; 1,5 x 1,1 la -1,3 m). Fundul ei era plat şi se găsea la -1,4 m. Din conţinutul ei se remarcă două râşniţe fragmentare, de mari dimensiuni.

Groapa nr. 3 a apărut la capătul de NE al S. III (carourile b-c), dar continua evident spre NE şi parţial în S. I (spre SE). Profilul arată că a fost săpată de la baza nivelului precucutenian superior (-0,65 m). Se îngusta brusc spre NV şi lin spre SE. Se adâncea până la -1,15 m, având un fund plat, pe o lungime de -1,25 m. Doar spre SE forma o adâncitură, până la -1,25 m (deci adâncimea ei reală oscila între 0,5 şi 0,6 m). Conţinea destul de multe fragmente ceramice, lipituri, oase, valve de scoici, silexuri şi un picior de măsuţă.

Groapa nr. 4 a fost surprinsă doar pe profilul SE al S. III, între m. 20,5 şi 22,5. A fost săpată din nivelul al II-lea precucutenian (de la aprox. -1,1 / -1,25 m). Fundul se prezenta plat, adâncimea maximă (-1,75 m) fiind între m. 20,55 şi 21,45. Conţinutul era sărăcăcios.

Groapa nr. 5 a fost săpată din nivelul precucutenian superior (surprinsă pe profilul SE al S. III, între m. 24,85 şi 25,75), adâncindu-se de la -0,75 m (al doilea nivel precucutenian) până la -1,35 m de la suprafaţă. Fundul era albiat (adâncimea reală 0,6 m). Umplutura consta, mai ales, din lipituri masive de platformă, cu amprente de bârne, provenind probabil de la prima fază a locuinţei nr. 1. Mai erau şi lipituri de pereţi, fragmente ceramice, oase, scoici, silexuri.

Această groapă se adâncea parţial în conţinutul alteia (groapa nr. 5A), săpată din nivelul al II-lea precucutenian (-1,25 m), între m. 24,5 şi 26,25. Adâncimea maximă (-1,65 m) era între m. 24,85 şi 25,6, fundul fiind plat. Avea o umplutură săracă, dar chiar la fund era o aglomerare de fragmente ceramice.

Groapa nr. 6 era situată imediat spre SV de precedenta, aparţinând de asemenea nivelului precucutenian superior (săpată de la -0,95 m). Avea o deschidere la gură de 2 m (m. 26 - 28 pe profilul SE al S. III). Tăia atât nivelul precucutenian inferior, cât şi pe cel al ceramicii liniare, îngustându-se lin spre fund (adâncimea maximă -1,35 m de la suprafaţă), care se prezenta în general plat, cu uşoare denivelări.



Cuptorul din perioada modernă reprezintă o cercetare de arheologie industrială. Întregul complex măsura 4,5 m în lungime şi consta din cuptorul propriu-zis, groapa fochistului (gr. nr. 7) şi tunelul de alimentare, care lega primele două elemente. Cuptorul se compunea din camera inferioară (a focului) şi cea superioară, boltită (de coacere), separate printr-un grătar, pare-se refăcut de mai multe ori. În plan, la suprafaţă (-0,6 m) avea o formă aproximativ pătrată (cu laturile de 1,05 - 1,1 m), dar cu colţurile puternic arcuite, ceea ce dă impresia unei forme cvasi-circulare. Întreg conţinutul cuptorului era plin cu bucăţi de lut puternic vitrificate, provenind probabil de la placa de despărţire şi, eventual, de la vase ale ultimei şarje. Existau şi bucăţi de lutuială, cu amprente de şipci subţiri, mai puţin arse, care proveneau probabil de la bolta camerei superioare. De altfel, lutuiala celor două camere se deosebeşte net. Cea de coacere a fost făcută dintr-un lut fin, nisipos, care s-a păstrat sub formă de glomerule (pe o grosime de 0,1 - 0,15 m), în timp ce partea inferioară a fost amenajată în lutul cruţat la săpare, astfel că pereţii se prezintă ca o crustă înroşită, cu grosimi cuprinse între 0,1 şi 0,2 m, în funcţie de intensitatea focului. Fundul gropii se găsea la -1,65 m de la suprafaţa actuală şi prezenta o vatră puternic zgurificată. La circa 0,35 m de la fundul cuptorului (pe latura de NE) se deschidea gura de alimentare, lată la bază de 0,45 m. Gura de alimentare comunica cu groapa fochistului printr-un tunel lung de circa 1 m. La bază, cuptorul avea o formă pătrată cu latura de 1,1 m şi se ridica uşor tronconic până în dreptul plăcii de separare, care a lăsat, în pereţi, o amprentă de masă vitrificată, groasă de circa 0,3 m. Groapa fochistului (lungă de 2,45 m şi lată de 0,9 m) era plină, între -0,6 m (de unde a fost surprinsă) şi până la -0,8 m, tot cu dărâmături zgurificate ale cuptorului. Spre NE, prezenta o treaptă de coborâre (lată de 0,6 m), cruţată în lut. La fundul gropii erau scheletele a două bovine, puse cap la cap. În umplutura gropii, spre tunelul de alimentare, s-au găsit şi două piroane de fier, iar un al treilea a apărut în umplutura superioară a cuptorului (aceste obiecte de fier sunt argumentele cele mai puternice pentru o datare a complexului în epoca modernă). Deci, după dezafectarea complexului, atât cuptorul, cât şi groapa fochistului au servit pentru depunerea de deşeuri menajere. Din păcate, nu am descoperit nici un obiect care să ne permită o datare mai precisă a acestei instalaţii.

Concluzii preliminare. Săpătura din august 2000 ne-a permis să elucidăm o parte însemnată a problemelor apărute în sondajele anterioare, în legătură cu construcţia precucuteniană, ce a jucat, aproape sigur, rolul unui sanctuar al comunităţii din acest loc. Întregirea şi studiul pieselor descoperite, punerea în corelaţie cu cele din anii anteriori, va aduce şi alte clarificări privind practicile de cult ce se desfăşurau aici. A fost sesizată, de asemenea, existenţa şi a altor locuinţe precucuteniene (nr. 2 şi 3), plasate foarte aproape între ele, ceea ce ne face să bănuim că este vorba de o aşezare dens locuită. Remarcăm şi confirmarea certă a existenţei unei locuiri din cultura ceramicii liniare (locuinţa nr. 4).

În fine, trebuie subliniată şi prezenţa acestui interesant complex tehnic, datând fie din secolul al IV-lea p. Chr., fie din perioada modernă (probabil secolele XVIII - XIX), care întregeşte datele etnologice cunoscute până-n prezent despre cuptoarele de ars ceramică.

Toate aceste date ne fac să credem că situl din punctul Balta Popii, de pe raza satului Isaiia, merită o cercetare de lungă durată, ceea ce ar impune reglementarea regimului proprietăţii pentru o suprafaţă de aproximativ un hectar.

Finanţarea a fost asigurată integral de dr. Romeo Dumitrescu, director general al Fundaţiei Mileniului III din Bucureşti, urmând ca materialele rezultate (după prelucrare la Universitatea din Iaşi) să intre în custodia Fundaţiei.



Planşa 28

Résumé

Par la suite des fouilles de 1996 et 1998, en 2000 a été intégralement découverte l’habitation no. 1 (la deuxième phase de la civilisation Précucuteni), qui a eu un évident caractère de culte (sanctuaire), tel que de nombreuses pièces rituelles témoignent. Ces pièces on trouve à la fois dans les deux phases d’existence de la construction, surtout autour des âtres. On remarque un récipient en argile grossière, où un véritable panthéon de 21 statuettes féminines et 21 cônes masculins stylisés à tête mobile (en plus, 13 petits sièges et une rangée de 42 de petites perles en argile) a été conservé. D’autres complexes d’habitat ont été découverts: encore deux habitation de la civilisation Précucuteni (nos. 2-3) et l’une appartenant à la civilisation de la céramique rubanée; six fosses; un fourneau de l’âge moderne.

Studiul preliminar arheozoologic al materialului animalier descoperit înaşezarea precucuteniană de la Isaiia - “Balta Popii” (judeţul Iaşi) - campania 2000
Anca Coroliuc, Sergiu Haimovici (UAIC Iaşi)

În urma săpăturilor executate în aşezarea precucuteniană de la Isaiia, au fost culese un număr de 262 resturi animaliere reprezentate, pe de o parte, prin moluşte (Lamellibranchiatae - genul Unio, un număr destul de mare (61), şi Gasteropodae - genul Helix, în număr de 11 exemplare), iar pe de altă parte, fragmente osoase de mamifere; nu a fost pusă în evidenţă nici o altă grupare de vertebrate şi ne miră faptul că nu există resturi de la peşti, deoarece pe cursul inferior al Jijiei, în mod cert s-au găsit specii de peşti de apă dulce, unii destul de mari ca talie, de la care, dacă ar fi fost consumaţi, ar fi rămas cel puţin vertebrele.

Dintre resturile osoase de mamifere, în număr de 190, au putut fi determinate aproximativ 80%, restul fiind incluse în grupa fragmentelor nedeterminabile, întrucât sunt aşchii osoase la care nu s-a găsit nici un element de identificare. Cele 152 de resturi aparţin la următoarele specii: Castor fiber, Sus scrofa domesticus, Sus scrofa ferus, Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Ovicaprinae (genul Ovis, poate şi Capra), Bos taurus, Bos primigenius, Equus cabalus.

Specia cu cea mai mare frecvenţă e reprezentată de Bos taurus cu 92 fragmente, iar strămoşul său, Bos primigenius, are doar 2 fragmente. Resturile de Bos taurus sunt mult mai numeroase decât suma tuturor celorlalte specii de mamifere; talia sa e mare, observându-se un puternic dimorfism sexual, încât pare că ar fi existat două tipuri de taurine, fapt considerat actualmente desuet. Totuşi, somatoscopic şi metric, ele se diferenţiază bine de Bos primigenius.

După taurine, urmează cervidele, care, se ştie că sunt doar sălbatice: Cervus elaphus (cerbul) este mult mai comun decât Capreolus, reprezentat doar prin câteva fragmente.

Suinele, reprezentate, pe de o parte, prin porcul domestic (Sus scrofa domesticus) iar, pe de altă parte, de mistreţ (Sus scrofa ferus), sunt în cantitate mică; s-a putut diferenţia somatoscopic şi metric, porcinele de strămoşul lor sălbatic, mistreţul, dar aceste din urmă e mai frecvent decât descendenţii lor domestici.

Se ştie că ovicaprinele, reprezentate prin genul Ovis şi prin genul Capra, la latitudinile noastre, sunt doar domestice, strămoşii lor nefiind autohtoni; am pus în evidenţă, precis, ovine, dar nu putem fi sigur dacă există şi caprine; resturile de la aceste cornute mici fiind destul de puţine.

Amintim că s-a găsit şi un maxilar inferior de Castor fiber. În ceea ce priveşte calul (Equus cabalus), acesta este, pentru începutul eneoliticului, în cantitate relativ mare (6 resturi), dar, din păcate, nu putem spune dacă era domesticit sau nu. Nu putem răspunde la întrebarea dacă exista sau nu şi câine domestic în staţiune; chiar dacă s-ar fi găsit, el trebuie să fi avut o frecvenţă mică, doar astfel explicându-se faptul că nu a fost găsit în materialul nostru.

Având în vedere cele afirmate mai sus, putem spune că populaţia precucuteniană din habitatul de la Isaiia, avea ca ocupaţie principală creşterea animalelor, în special a taurinelor, urmând la o distanţă foarte mare, porcinele şi ovicaprinele. O a doua ocupaţie cu o pondere mult mai mică, dar bine circumscrisă, era vânătoarea mistreţului, pe de o parte, iar pe de altă parte, a cervidelor (Cervus elaphus şi Capreolus capreolus), dintre ele, cerbul având ponderea cea mai mare. Alături de ele, se vâna şi castorul, tot ca specie de interes alimentar dar şi pentru blana sa. În măsura în care calul era încă sălbatic, reprezenta şi el un element relativ important în cadrul economiei vânătoreşti. O a treia ocupaţie, de mult mai mică importanţa, dar totuşi bine reprezentată, era culesul moluştelor.

Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că ambientul din jurul staţiunii era într-o bună măsură silvestru, fiind alcătuit, considerând altitudinea locului, din stejărişuri. Prezenţa lamelibranhiatelor, pe de o parte, şi a castorului, pe de altă parte, dovedeşte că în apropiere se găsea un curs de apă destul de mare, a cărei faună era exploatată de către respectiva populaţie. Într-adevăr, în apropierea aşezării curgea, până de curând, râul Jijia, încât, lunca sa (probabil cu esenţe moi de arbori) alături de mediul silvestru format din stejărişuri, alcătuia mediul de viaţă al aşezării respective.


Abstract

The study concernes the faunistic remains from the precucutenian settlement in Isaiia - “Balta Popii” (Iaşi county). The founded species and their frequency have been evidentiated; the occupations of the settlement inhabitants are taken into consideration and in the end the environement they held their lives is characterized.

Studiul scheletelor a două cornute mari (Bos taurus), descoperite la Isaiia-"Balta Popii" (jud. Iaşi), într-un cuptor de ars ceramică din epoca modernă
Sergiu Haimovici, Raluca Kogălniceanu (UAIC Iaşi)

În urma săpăturilor arheologice efectuate în 2000, de către Nicolae Ursulescu şi Vicu Merlan, în aşezarea multistratificată de la Isaiia - "Balta Popii", jud. Iaşi, au fost descoperite, în groapa fochistului unui cuptor de ars ceramică din epoca modernă (probabil secolele XVIII - XIX), două schelete de vite. Ele au importanţă (în afară faptului că aduc unele date de ordin biologic privind creşterea animalelor) pentru a se putea determina când a început folosirea unor metode de ameliorare rasială în Principatele Române, fenomen de primă importanţă socio-economică, despre care aproape că nu se cunoaşte deocamdată nimic.

Menţionăm că starea de păstrare a resturilor osoase este destul de precară, încât nu s-au putut reîntregi craniile; de asemenea, datorită vârstei indivizilor toate oasele lungi, dar şi vertebrele, sunt neepifizate (aveau încă discul de creştere prezent, deci, practic, epifizele sunt desprinse de diafize şi a fost imposibilă, în parte, reconstituirea, ca un întreg, a acestor segmente osoase).

Nu s-a putut stabili cauza morţii celor doi indivizi, pe schelet neexistând nici o urmă de activitate (manipulare) umană; ea a fost naturală (inclusiv, poate, datorită unei boli) sau, eventual, s-a intervenit doar la nivelul formaţiunilor moi ale corpului lor.

S-a evidenţiat, deocamdată, că ambii indivizi sunt încă tineri, unul cu ceva mai tânăr decât celălalt şi că ambii aparţin, aproape cu siguranţă, unor femele (vaci), aceasta nu numai prin faptul că s-a găsit doar un rest mic de ax cornular, ce aparţinea, probabil, individului mai tânăr, ci şi prin unele metrii executate pe oasele lungi ale membrilor, calculându-se indici care dau posibilitatea afirmării acestui fapt.

Pe baza dentiţiei maxilarului inferior (a apariţiei dentiţiei jugale definitive) se constată că unul dintre indivizi (cel "mare") avea o vârstă cam de un an şi două - trei luni, iar cel "mic" cam cu două - trei luni sub un an. Se constată, de asemenea, un decalaj între momentul apariţiei unor dinţi definitivi, pe de o parte, şi momentul de închidere a discurilor de creştere ale oaselor lungi, pe de altă parte; ultimul apare mai repede, astfel că dentiţia prezintă, aşadar, un caracter conservativ, fapt important pentru stabilirea posibilităţilor de decelare a fenomenului de ameliorare rasială.

Deşi sunt încă în creştere, stabilirea prin metri şi coeficienţi a înălţimii la greabăn arată existenţa unor vite de talie, în general, relativ mică, încă probabil neameliorate. Se pot observa, de asemenea, diferenţa dintre cei doi indivizi, încât se pare că individul "mic" (mai tânăr, de altfel) prezintă fenomene de precocitate în raport cu individul "mare" (mai în vârstă).

Résumé

On étude les restes osseaux de deux individus de Bos taurus (femelles) encore jeunes, l’un plus jeune que l’autre. Probablement qu’ils appartenaient a un type encore non amélioré.



Yüklə 4,41 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   52   53   54   55   56   57   58   59   ...   139




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin