1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

180. Săcelu, com. Săcelu, jud. Gorj

Punct: La Buha

Cod sit: 81763.02
Colectiv: Petre Gherghe (Univ. Craiova), Vasile Marinoiu (MJ Gorj)
Localitatea Săcelu este situată pe drumul judeţean 661, la 7 km N de DN 67 Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea şi la circa 20 km de gara CFR Târgu Cărbuneşti.

Pe teritoriul comunei, cele mai vechi urme ale locuirii umane datează din epocile neolitică şi bronzului, constând din topoare şi ciocane din piatră, fragmente de râşniţe, ceramică. Din epoca geto-dacică s-a descoperit un tezaur monetar datat între anii 150 - 70 a. Chr.¹.

Dar cele mai numeroase mărturii aparţin epocii romane. Încă de la sfârşitul secolului XIX, Grigore Tocilescu semnala vestigii din această perioadă în punctul "Jidovii", precizând că acolo s-au descoperit resturi de ziduri, ţigle, fragmente ceramice pe o suprafaţă de 20 x 20 m. Tot în acest loc, într-un manuscris păstrat de la Pamfil Polonic, se semnalau urme de zidărie pe o mare suprafaţă de teren, pietre sculptate, figurine din lut, o statuie din piatră, săgeţi, zăbale etc.

În prezent, pe raza localităţii se cunosc mai multe puncte de interes arheologic, majoritatea specifice epocii romane: "Turiţa", "La Hotar", "Jidovii", "Grui"², "La Buha".

Cercetări sistematice la "Turiţa" şi "Grui" au început în anul 1976. În anii următori acestea s-au extins şi în celelalte puncte arheologice menţionate şi, cu unele întreruperi, au continuat până în anul 1989.

În punctul "La Buha" primele sondaje arheologice s-au efectuat în vara anului 1987 de către Petre Gherghe şi, pe lângă câteva fragmente specifice epocii bronzului (găsite în nivel de depunere), ne-a reţinut atenţia, în primul rând, o formă abstractă pe care ne permitem să o numim "statuie" dar pe care localnicii au numit-o "La Buha", termen împrumutat şi de noi atunci când vrem să localizăm zona arheologică din centrul localităţii. Aceasta este situată pe malul stâng al râului Blahniţa, foarte aproape de "băile romane" şi de locul unde, cu ani în urmă, s-a descoperit o inscripţie în piatră, dedicată zeilor medicinei Aesculap şi Hygia.

"Statuia", după părerea noastră, este rezultatul unei intervenţii antropice care între timp s-a depreciat datorită rezistenţei scăzute a rocii la agenţii externi. La aceasta se adaugă, formând un tot unitar, mai multe excavaţii antropice făcute pe unele stânci izolate din dreapta Blahniţei, dar mai ales, cele de pe peretele de V al ogaşului "Ciucur", situat în stânga Blahniţei unde, de fapt, este şi "Buha".

În spatele statuii, pe direcţia NNV, la o distanţă de circa 35 m în linie dreaptă, se găseşte o mică grotă, în interiorul căreia, în 1987, se observau pe pereţi intervenţii antropice (urme de "şpiţ"). Acum acestea au dispărut datorită descompunerii rocii şi intervenţiei distructive a turiştilor. Deasupra grotei se găseşte o casetă săpată în stâncă, pe orizontală, în formă de trapez, străjuită spre răsărit, la circa 0,58 m, de un şănţuleţ lung de 1 m, lat de 0,21 - 0,23 m şi adânc de -0,1 / -0,16 m, orientat pe direcţia N - S.

Caseta măsoară pe latura de V 1 m, pe cea de N 1,5 m, iar pe cea de E (care este oblică) 1,2 m. Având în vedere că este situată deasupra grotei şi este prevăzută, printre altele cu acest şănţuleţ, am socotit că putea fi folosită ca "altar" în anumite procesiuni de practică magico-religioasă.

Intervenţiile antropice identificate atât pe latura de S a grotei, cât şi pe versantul de N al ogaşului "Ciucur", sunt executate după o tehnică şi un plan anume stabilit şi cu unelte speciale dintre care una era sigur un "şpiţ" specific cioplitorilor în piatră din epoca romană.

Casetele săpate în stâncă şi pe care le-am apreciat ca fiind antropice sunt numeroase şi, în general, bine păstrate. Cele mai multe se găsesc pe versantul nordic al ogaşului "Ciucur", amplasate pe direcţia înălţimii pantei sau transversal şi predomină formele dreptunghiulare sau pătrate. Dimensiunile acestora diferă, deoarece ele s-au stabilit în funcţie de suprafaţa de stâncă ce a putut fi excavată. De cele mai multe ori, pe laturile casetelor se mai văd încă urmele de "şpiţ" lăsate în stâncă, întotdeauna asociate cu nişte mici excavaţii (alveole) în formă de semicerc amplasate, de regulă, de-a lungul uneia dintre laturile lungi.

În stadiul actual al cercetărilor ne permitem doar să supunem atenţiei specialiştilor această descoperire, după părerea noastră, unicat şi să apreciem că din punct de vedere cronologic poate fi atribuită epocii romane.

Cu speranţa că cercetările viitoare ne vor înlesni o datare mai strânsă, precizăm că la ora actuală ne este greu să stabilim dacă este vorba de o carieră din care romanii îşi extrăgeau blocurile de stâncă pentru atelierele de pietrărie sau (deşi este mai puţin verosimil) avem de-a face cu un loc sacru, având în vedere prezenţa grotei şi a presupusului "altar", unde se puteau desfăşura anumite practici magico-religioase dedicate zeilor medicinei Aesculap şi Hygia, drept recunoştinţă pentru efectul binefăcător al apelor, după cum glăsuieşte inscripţia descoperită în apropiere.

La toate acestea mai alăturăm şi informaţia că pe locul fostelor băi romane se presupune că s-au amenajat actualele bazine în aer liber cu apă rece iodurată, bromurată, sulfuroasă, feroasă şi nămol terapeutic, de altfel apreciate de cei care vizitează staţiunea.

Note
¹. O. Stoica, Un tezaur de monede dacice din judeţul Gorj, în: Buletinul informativ al Societăţii Numismatice Române, LXX - LXXIV, p. 101 - 110; P. Gherghe, în: Litua. Studii şi comunicări, III, Târgu Jiu, 1980, p. 106

². C. Petolescu, P. Gherghe, Gh. Calotoiu, Aşezarea romană de la Săcelu - Gorj, în: Litua. Studii şi comunicări, I, Târgu Jiu, 1978, p. 32 - 35; P. Gherghe, Dovezi ale continuităţii dacice în aşezarea romană de la Săcelu, Arhivele Olteniei, s. n., 4, 1985, p. 45 - 57

181. Sânnicolau Mare, jud. Timiş

Punct: Selişte

Cod sit: 155537.03
Colectiv: Adrian Bejan - responsabil (UV Timişoara), Marius Grec (Şcoala Generală nr. 2 Sânnicolau Mare)
Situl arheologic Sânnicolau Mare - “Selişte”, este un platou aflat în apropierea oraşului Sânnicolau Mare, pe şoseaua Sânnicolau Mare - Arad, la aproximativ 500 m de la ieşirea din Sânnicolau Mare (tăbliţa indicatoare), pe latura nordică a şoselei, numită încă “Ferma Bata”, după numele primului ei proprietar de după 1989. Platoul conţine mai multe perioade de locuire, unele suprapunându-se parţial.

Situl a fost cunoscut datorită numeroaselor descoperiri întâmplătoare din mai multe perioade istorice, menţionate în literatura de specialitate. În anii 1994 - 1995 (primăvara), s-au efectuat din partea Universităţii de Vest Timişoara, mai multe periegheze în zonă, coordonate de către Adrian Bejan. Rezultatul acestora a determinat deschiderea şantierului arheologic. Prima campanie de cercetare a avut loc în vara anului 1995, lucrările continuând şi în prezent. Şantierul arheologic are un caracter de şantier-şcoală, în cadrul său desfăşurându-şi practica de specialitate (arheologică), studenţii Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie, anul I, secţiile Istorie, Istorie - Limbă străină şi Teologie - Istorie.

Pornind de la stratigrafia din secţiunilor din 1995 şi de la topografia terenului s-au stabilit obiectivul şi etapele de cercetare.

Obiectivul. Studierea organizării habitatului în aşezările (nivele de locuire); stratigrafia sitului şi relaţiile dintre complexele de locuire din cadrul aceluiaşi nivel cultural.

Materialele arheologice sunt depozitate în depozitul de arheologie (sala 311), a secţiei de Istorie, Facultatea de Litere, Filosofie şi Istorie, Universitatea de Vest din Timişoara.

Cercetarea sistematică, se face cu muncitori şi studenţi, 3 săptămâni pe an. Nu s-au efectuat încă analize speciale asupra materialelor arheologice recuperate (oase, ceramică). Urmează ca în anul 2001 să se facă o ridicare topografică amănunţită, la primăria Sânnicolau Mare existând şi hărţi cadastrale care au fost utilizate de colectivul de cercetare. Neexistând construcţii, terenul fiind în circuitul agricol, nu se au în vedere modalităţi speciale de protejare.

Punerea în valoare a descoperirilor - rapoarte de săpătură, studii, monografie a punctului arheologic şi a oraşului Sânnicolau Mare.

Etapele de cercetare:

a). prima etapă (1995 - 1999): a urmărit delimitarea perioadelor de locuire în punctul arheologic “Selişte”, precum şi fixarea pentru fiecare din aşezările suprapuse, a limitelor, ariei aproximative de amplasare pe teren şi a punctului de maximă intensitate a locuirii. Concomitent s-au degajat complexele de locuire recuperându-se material arheologic, în special material ceramic şi oare de animale.

b). a doua etapă (2000 - aproximativ 2004 / 2005) vizează degajarea unui perimetru de 50 x 50 m (2500 m²) pentru a constata relaţia spaţială dintre complexele arheologice integrate acestui spaţiu precum şi aspecte de sistematizare a fiecărui nivel de locuire (aşezare).

Pe parcursul anilor 1995 - 2000 s-au practicat 17 secţiuni cu casetele adiacente. Situl cuprinde următoarea stratigrafie:

Aşezarea medievală, cu maximul de concentrare în jumătatea nordică a platoului. Datorită intensei locuiri medievale, terenul se ridică foarte mult. Locuinţele sunt bordeie şi locuinţe de mari dimensiuni (locuinţe de suprafaţă), cu un strat gros de arsură şi cenuşă, cu pereţi de chirpic şi fragmente de cărămidă. Aşezare la mică adâncime a fost puternic distrusă de arăturile moderne. La rândul său aşezarea a deranjat în parte straturile de cultură mai vechi.

Aşezarea din secolele XI - XII (Ev Mediu timpuriu), constituită din locuinţe bordei patrulatere, cu colţurile rotunjite, de dimensiuni mici şi mijlocii (laturile între 1,5 - 3 m), având urme de vatră în interior şi uneori şi o groapă de provizii sub nivelul de călcare al locuinţei, iar în jurul locuinţei se găsesc anexele: gropi de provizii, gropi menajere şi vetre sau cuptoare exterioare. Este nivelul cronologic cel mai intens locuit pe platoul “Selişte”. Celor două nivele medievale se datorează supraînălţarea platoului în zona nordică a sa.

Locuinţa din secolele VIII - IX, cu mai multe faze de refacere, construită în urma distrugerii şi nivelării unui cuptor. Este singura descoperire din a doua jumătate a mileniului I p. Chr., databilă pe baza ceramicii.

Nivelul post roman (secolele IV - VI). În zona de V a platoului a fost degajată o locuinţă (bordei), având ca anexe o groapă de provizii şi o vatră, datate pe baza ceramicii cenuşii lucrate la roată în secolele III - IV. Aparţinând acestui nivel, dar provenind probabil din complexe mai vechi s-au descoperit două pişcoturi de mozaic roman, iar dintr-o descoperire întâmplătoare provine un fragment de cărămidă romană având ştampila LEG. XIII. G. Pe latura vestică a platoului s-au surprins o groapă de provizii, un mormânt de înhumaţie şi segmente de şanţuri, care credem că aveau rolul de a departaja complexele de locuire. Deranjând mormântul de înhumaţie, deci ulterior nivelului de sec. III - IV s-a descoperit o locuinţă cu un bogat inventar (ceramică, fusaiolă bitronconică şi greutăţi de război de ţesut). Tot în nivelul ulterior secolelor III - IV s-au descoperit şi două vetre de cuptor alăturate. Atât locuinţa, cât şi cele două vetre au fost datate ulterior sec. IV, în sec. V - VI (prelucrarea materialului arheologic permiţând în viitor o datare mai precisă).

Deasupra solului viu au apărut fragmente ceramice atipice sau de mici dimensiuni ce pot fi datate în preistorie (epoca bronzului).

Campania arheologică din anul 2000 a inaugurat cea de-a doua fază de cercetare prin trasarea a două secţiuni în interiorul pătratului de 50 x 50 m, pornind de la latura sa vestică, cu intenţia degajării integrale a acestui spaţiu de 2500 m².

Secţiunile S. 16 şi S. 17 sunt paralele orientate N - S, S. 16 are dimensiunile de 30 x 1,5 m. Complexele arheologice depistate în partea a doua a secţiunii, între m. 15 - 30, au impus practicarea secţiunii S. 17, cu dimensiunile de 15 x 1,5 m, paralel cu S. 16, cu un martor de 0,5 m între ele (ulterior înlăturat). Grosimea stratului de cultură şi numărul mare de locuinţe au impus un ritm lent lucrărilor. Planificarea cercetării integrale a zonei va permite degajarea completă a acestor complexe (locuinţe, gropi, etc.) care au fost surprinse doar parţial în S. 16 şi S. 17.

În anul 2000 s-au surprins nivelul medieval timpuriu şi două nivele feudale distincte.

I. Nivel cuprinzând un complex de locuire medieval târziu (secolele XVII - XVIII) constând dintr-o locuinţă mare şi anexele adiacente (nivelul I pe plan).

Ia. Locuinţa (nr. 7 pe plan) orientată E - V, traversând cele două secţiuni şi continuându-se în zona încă nesăpată de la E de S. 17. Dimensiunile degajate 3,4 x 2,6 m. A fost o locuinţă de suprafaţă adâncită până la -0,4 m de nivelul de călcare al epocii (adâncime totală -1 m). Pe latura nord-estică a secţiunii s-au descoperit urmele unei vetre care de asemeni se închide în exteriorul secţiunii. Vatra ovală cu axa lungă de 1,6 m are grosimea gardinei de 10 - 12 cm. Pe vatră se aflau fragmente ceramice, pietre şi oase precum şi foarte multă cenuşă. Latura sudică a locuinţei distruge o locuinţă mai veche. Spre S în imediata apropiere a locuinţei se află două gropi ce aparţineau acesteia, una dreptunghiulară, a doua circulară (puţin ovală)

Ib. Groapă dreptunghiulară (nr. 10 pe plan), orientată E - V, cu laturile de 2,1 x 1,7 m şi colţurile rotunjite. Latura sa nordică este de aproximativ 1 m (0,8 m), distanţă de latura sudică a locuinţei. Nu s-au găsit urme de vatră. Cu excepţia câtorva fragmente ceramice inventarul lipseşte. Adâncimea gropii -1 m de la nivelul de călcare actual, -0,4 m de la nivelul epocii. Construcţia a fost probabil o anexă a locuinţei (magazie ?); peste fundul gropii se găseşte un strat de var şi deasupra un strat gros de cenuşă.

Ic. Groapă circulară puţin ovală pe axa E - V (nr. 11 pe plan), doar -0,8 m de la nivelul de călcare actual. Inventarul este mai bogat (fragmente ceramice, oase de animale), tipic pentru gropile de provizii. Cantitatea cea mai mare s-a găsit într-o zonă puţin supraînălţată (2 - 3 cm), de unde s-a răspândit ulterior pe tot fundul gropii, pe care se află de asemenea urme de arsură şi cenuşă.

II. Nivelul II medieval constă dintr-un strat de cultură căruia îi aparţin locuinţele şi complexele adiacente acestora. Adâncimea locuinţelor -1,5 / -1,4 m. În ordinea aşezării în cadrul secţiunilor, s-au descoperit:

IIa. Între m. 7,2 - 9,3: Latura vestică a unui bordei (nr. 3 pe plan). Platforma cu resturi ceramice şi oase de animale este cu 10 cm mai înaltă (-1,4 m) faţă de fundul gropii locuinţei (-1,5 m).

IIb. Mică vatră în aer liber (exterioară locuinţei) cu marginile distruse (nr. 4 pe plan), dreptunghiulară, aproximativ 1 x 1 m (m. 15,4 - 16,3 / 16,4) pe care se află căzute mai multe pietre, probabil de la locuinţa din apropiere (IIc.)

IIc. Bordei patrulater cu colţurile puternic rotunjite (aproape oval), (nr. 5 pe plan), în interiorul său se află o vatră mare ovală, cu un strat foarte gros de cenuşă, strat ce se găseşte în întreg spaţiul locuinţei. Lăţimea maximă a vetrei 1,55 m (la exterior, inclusiv gardina de 8 - 10 cm), lungimea maximă degajată 1,2 m. Presupunem că rolul construcţiei a fost de a proteja vatra de intemperii, spaţiul de locuit rămas între vatră şi marginile gropii fiind foarte mic.

IId. Bordei păstrat parţial (nr. 8 pe plan), latura sudică, restul fiind distrus de locuinţa târzie Ia. Groapa constă dintr-un strat de cenuşă de 15 - 20 cm aflat între două rânduri de arsură puternică (pe fundul bordeiului se află un nivel de arsură de 5 cm, peste care se găseşte cenuşă, apoi din nou un nivel de arsură de 5 - 10 cm Pe fundul bordeiului şi în stratul de arsură inferior s-au găsit fragmente ceramice, integrând locuinţa nivelului II medieval.

III. Nivelul medieval timpuriu, secolele XI - XII.

IIIa. Colţul sud-vestic al unei locuinţe (nr. 1 pe plan) descoperit în colţul nord-vestic al S. 16. Urmează a fi degajat în viitor.

IIIb. Groapă de acces spre o vatră (cuptor ?), a cărui margine apare în profilul estic al S. 16. Groapa are formă ovală, îngustându-se spre extremitatea cu vatra. Fragmente de vatră sunt risipite pe întreg spaţiul gropii. Adâncimea gropii -1,6 m (nr. 2 pe plan).

IIIc. După îndepărtarea vetrei medievale (IIc.), sub aceasta s-a degajat o groapă de mai mici dimensiuni, tot de formă dreptunghiulară, coborând până la -2 m, faţă de nivelul de călcare actual (0,6 m sub nivelul medieval). Dimensiunile degajate: lăţime - 1,6 m; lungime - 1,2 m. Din umplutură s-au recuperat fragmente ceramice de secol XI - XII, de acelaşi tip cu cele recuperate de pe cuprinsul nivelului III.

IIId. Bordei de dimensiuni mari, (nr. 12 pe plan) orientat E - V, doar puţin oblic faţă de axă (SE - NV). Se află sub groapa de provizii medievală târzie, coborând de asemeni la aproximativ -2 m adâncime. Sistemul de încălzire dacă a existat se afla pe latura vestică încă nedegajată. Dimensiuni: lungime degajată - 2,2 / 1,9 m; lăţime - 2 m. În exteriorul locuinţei, profilul vestic al S. 1 (m. 29 - 30), segmentează două gropi de stâlp alăturate. Inventarul conţinea ceramică din secolele XI - XII.

IIIe. colţul unei locuinţe cu fragmente de vatra în interior (nr. 9 pe plan).

În anul 2000 nu s-au degajat elemente aparţinând mileniului I p. Chr., postromane sau preistorice. Dată fiind intenţia de degajare integrală a pătratului de 50 m nu s-au deschis casete adiacente, secţiunile urmând să se succedeze anual.

Planşa 57

Abstract
The archeological research campaign from year 2000 is the six one since 1995, when the first diggings have been carried out at Sânnicolau Mare - Selişte site.

Between 1995 - 1999 were established the stratification of the settlement and the borders for different phrases of the dwelling. The last campaign represents the beginning of the second phase of research, namely the complete clearance of a perimeter of 50 x 50 m considered to be the most inhabitated area on the plateau.

Until now the following levels and archeological grounds have resulted: a post Roman period (4^th - 6^th centuries A.D.) with two dwellings, four food storing pits, two fireplaces, one inhumation grave and some segments of the ditches surrounding the dwelling grounds; the habitation level of the 1^st millenium (8^th - 9^th centuries) with only one dwelling; the habitation level dated in the 11^th - 12^th centuries with: eleven dwellings, one oven, two fireplaces, eight food storing pits, four garbage pits; and a level of habitation dated in the last centuries of the Middle Age, which have contained: six dwellings and four storing pits.

The 2000 campaign has established two parallel sections of 30 x 1.5 m and 15 x 1.5 m, with a maximum depth of -1.80 / -2 m, having the following stratification :

- vegetal soil (modern)

- a medieval habitation level (level I) with: one large dwelling, partially cleared (no. 7), one square dwelling of small sizes (perhaps a warehouse ?) (no. 10) and one round pit (slightly oval in shape) for food (no. 11).

- the second medieval habitation level, penetrated sometimes by the 1^st level contains two hovels partially cleared (no. 3 and 4) and a 3^rd one (no. 8) cleared mostly by hovel no. 7 and an open air fireplace.

- an early medieval habitation level (11^th - 12^th centuries) containing two dwellings (no. 6 and 12), the last with two pillar pits on the outside, one pit with remains of a damaged fireplace (nr. 2) and two corners from what used to be a dwelling (not cleared yet, no. 1 and 9).

In the future campaigns we intend to clear the whole area of 2500 sq.m., the partially cleared archeological sites will be studied completely within the following years.