1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

174. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus Maior]

Punct: Zona Orlea - Tăul Secuilor

Cod sit: 6770.02
Colectiv: Cristina Crăciun (CPPCN)
Situl arheologic este situat pe o terasa naturală de la N de apa Roşiei şi la mică distanţă de lacul artificial - Tăul Secuilor. În această zonă a fost descoperit în anul 1976, pe terenul lui I. Tomuş, unul dintre cele mai mari monumente funerare din Roşia Montană (IDR III/3, 412).

Săpătura de salvare din campania 2000 a evidenţiat existenţa în această zonă a unei necropole tumulare de incineraţie din epoca romană, suprapusă de un habitat medieval timpuriu (sec. XI - XIII).

Profilele celor patru secţiuni, orientate N - S şi E - V (S. I - 20 x 2 m; S. II - 20 x 1 m ; S. III -10 x 1 m; S. IV - 10 x 1m) arată că dispunerea tumulilor a urmărit panta naturală a terenului.

Au fost cercetate integral trei morminte şi au fost sesizate în profil urmele altor patru morminte. Cele trei morminte săpate integral indică o orientare E - V (M. 1 şi M. 2) sau NV - SE (M. 3). Au fost sesizate mantalele de piatră ale tumulilor.

Incinerarea s-a făcut direct în groapă simplă, de formă rectangulară. Lăţimea gropii de incineraţie este de -0,6 m, iar adâncimea este de -0,32 / -0,35 m. S-a putut sesiza existenţa mormintelor suprapuse.

Ritul funerar indică puternice analogii cu necropola de la Boteş - Corabia .

Inventarul mobil este bogat, mai ales în ceea ce priveşte categoria ceramică (opaiţe de tip monolychnis, urcioare, căniţe, castroane, oale-borcan, vase de ofrandă). Din categoria inventarului mobil din fier menţionăm un fragment de cheie. În M. 1 au fost descoperite conglomerate rezultate din arderea unor produşi metalici (depunere rituală). Analogiile cu inventarele necropolelor de la Vulcoi - Corabia şi Ruda - Brad, dar şi cu cele cercetate în anul 2000 la Tăul Cornii şi punctul Hop (Roşia Montană) sunt categorice.

Fragmentelor ceramice de epocă romană li se adaugă cele din secolele XI - XIII (mai ales fragmente de oale-borcan şi urcioare).

Situl a fost parţial afectat de lucrările de amenajare ale Tăului Secuilor (sec.XVIII - XIX).

175. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus Maior]

Punct: Zona Orlea - terenul lui Aurel Marc

Cod sit: 6770.03
Colectiv: Cristina Crăciun (CPPCN)
Perimetrul, desemnat sub sigla A 16 (Proiect Roşia Montană 2000) se află pe proprietatea lui Marc Aurel, situată la SV de Tăul Secuilor şi la N de apa Roşiei, într-o zonă de pantă .

Alegerea locului săpăturii de salvare se datorează descoperirii fortuite, în deceniul precedent a unui capac de sarcofag de copil.

Cele două secţiuni în cruce S. I (20 x 2 m) şi S. II (12 x 1 m) orientate în direcţia punctelor cardinale principale, au surprins două nivele arheologice: primul nivel, corespunzător nivelului locuirii de epocă medievală târzie (sec. XVIII) şi nivelul N 2, anterior construcţiei amintite.

Locuinţa de sec. XVIII, datată prin materialul ceramic descoperit, cu dimensiunile interioare de 7,8 x 5,2 m, are zid de fundaţie lat de -0,6 m, din piatră legată cu pământ, aşezat direct pe lutul galben. Nu s-au descoperit urme ale elevaţiei clădirii.

Deşi prezenţa fragmentelor ceramice romane este indubitabilă, prezenţa acestora în ambele nivele de locuire surprinse pare a aparţine unei zone periferice de habitat .

În exteriorul clădirii, a fost descoperit aşezat direct pe lutul galben, în poziţie secundară, un alt capac de sarcofag de copil, cu dimensiunile 0,91 x 0,6 x 0,1 m, conservat integral.

Prezenţa a două spolia de epocă romană pe o arie restrânsă lasă deschisă ipoteza existenţei în vecinătate a unei necropole de înhumaţie de epocă romană, distrusă încă din perioada medievală şi epoca modernă.

176. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus Maior]

Punct: Dealul Islazului

Cod sit: 6770.04
Colectiv: Sergiu Iosipescu (MMN), Raluca Iosipescu (CPPCN)
S-a putut constata că pe limba de pământ de la SV de dealul Zănoaga s-au descoperit urme de locuire antică şi medievală. Aşezarea era întărită pe întreg perimetrul, cu excepţia bazei limbii de pământ, de un şanţ, amenajarea lui făcându-se prin săparea marginii limbii de pământ, la o cotă sub platforma aşezării, rezultând astfel şi un val la exteriorul şanţului.

177. Sarmizegetusa, com. Sarmizegetusa, jud. Hunedoara [Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa]

Cod sit: 91063.01
Colectiv: Ioan Piso - responsabil, Gică Băeştean, Virginia Rădean (MCDR Deva), Cristian Roman (MCCC Hunedoara), Ovidiu Ţentea (UBB Cluj)

Campania 2000 a însemnat o dezvoltare semnificativă a cercetărilor făcute în anii 1995-1999 în forul nou (forum novum), iar acestea au continuat cercetările din anii 1989-1994 în forul vechi (forum vetus).

În anii 1989-1994 un colectiv alcătuit din Robert Etienne, loan Piso şi Alexandru Diaconescu a dezvelit în întregime marele edificiu din centrul coloniei, cunoscut în vechea literatură sub numele de Aedes Augustalium, dar care s-a dovedit a fi fost primul for al oraşului, ceea ce i-a şi atras denumirea de forum vetus sau de forum Traiani Materialul descoperit a fost prelucrat până la mijlocul anului 1996 şi numai întârzierii, prelungite până în prezent, a lui Alexandru Diaconescu, care se angajase să prelucreze piesele arhitectonice şi sculpturile, i se datorează faptul că monografia primului for al Sarmizegetusei nu a fost încă publicată. Mai menţionăm că o parte a săpăturilor din forum vetus a fost finanţată de Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, iar o alta de către Ministerul de Externe al Franţei prin prof. Robert Étienne. Monografia urma a fi publicată pe baza aceleiaşi finanţări franceze.

Zona inter fora (între forul vechi şi forul nou) şi partea din forul nou cuprinzând basilica de nord şi partea nordică a curţii, până la gardul care delimitează proprietatea statului de proprietatea particulară, a fost parţial săpată de C. Daicoviciu, care pe bună dreptate a identificat aici un for. Din păcate a intrat prin ultimul nivel de călcare, astfel încât materiale contemporane acestuia nu mai pot fi găsite decât în gropi moderne. Se adaugă marile distrugeri pricinuite de căutătorii de comori şi de marmură. Zona a fost cercetată între anii 1995-1999 de I. Piso, AI. Diaconescu şi Cr. Roman, iar în anul 2000 de I. Piso şi C. Roman. Tot în anul 2000 au participat în câte o perioadă a săpăturilor Gică Băeştean, Virginia Rădean şi Ovidiu Tentea, care vor prelucra o parte a materialului rezultat. Finanţarea românească a lucrărilor a fost asigurată de Universitatea "Babeş-Bolyai", de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi de Muzeu) Civilizaţiei Dacice şi Romane, iar finanţarea germană de Fundaţia Thyssen prin Universitatea din Köln. Întregul material descoperit îi aparţine Muzeului din Sarmizegetusa, care este o secţie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Principalele obiective ale anului 2000. În inter fora est (camera 51 al planului forului lui Traian) au fost deschise două suprafeţe, A/2000 la vest (3 m est-vest x 3,70 m nord-sud şi B/2000 la est (3,80 est-vest x 3,70 m nord-sud), care ulterior au fost unite. Obiectivul principal al campaniei a fost camera T, la sud de zidul Z1 şi la est de basilica forensis, făcând parte dintr-o mare clădire care mărginea spre est forum novum.

În basilica forensis continuă lucrările în caroul U199 Cuprinde partea vestică şi nordică a tabernei 1, între zidurile Z1, Y1 şi Y2. Tot în basilica forensis a fost redezvelit caroul G/1999 pentru observaţii suplimentare asupra zidului W1 şi a canalului CO. În colţul dintre Z1 şi W1 s-a făcut un sondaj pentru verificări privind fundaţiile acestor ziduri şi traseul aceluiaşi canal CO.

Două suprafeţe au fost deschise şi în camera 41 (tabularium), ambele în jumătatea de est: C/41 /2000, de 4,50 m nord-sud x 3,20 m est-vest, la sud de zidul de hypocaust, şi D/41 /2000, de 3,5 m nord-sud x 2 m est-vest, în interiorul zidurilor de hypocaust.

În sfârşit, a fost transportată o mare parte din vechiul pământ de aruncătură din curtea forului nou şi din partea de vest a basilicii forensis în vederea săpăturilor din campania viitoare.

Fazele de lemn. Sub aripa sudică a forului vechi, sub basilica nordică a forului nou şi sub porţiunea de nord a curţii acestuia au fost identificate întinse structuri de lemn. Pe direcţia est-vest ele se întind pe o lungime de 42,5 m, între doi cardines, de vest şi de est, ai fazei de lemn. Pe direcţia nord-sud aceste structuri au fost descoperite până acum pe o lungime de 37,5 m. Limita lor nordică este aproape lipită, în interior, de viitorul zid perimetral nordic al aripii de sud al forului vechi, pe când limita lor sudică încă nu a fost atinsă.

Structurile de lemn au două faze. Prima, indicată în plan cu pereţi negri, a fost incendiată, se pare în mod planificat, după ce au fost scoase toate obiectele. A doua fază, indicată în plan cu pereţi gri, are un plan foarte asemănător primei faze şi trebuie să fi servit aceluiaşi scop. Tocmai această funcţie nu a putut încă fi clarificată. Putem avea de-a face fie cu un praetorium al unui castru, fie, mai degrabă, cu o insula de colonişti, alcătuită din mai multe locuinţe. Clădirea a fost acoperită cu ţigle purtând ştampila legiunii IV Flavia Felix, ceea ce nu pledează neapărat pentru prima ipoteză, căci se cunoaşte contribuţia acestei legiuni la ridicarea oraşului. Ne limităm deocamdată, din lipsă de spaţiu, la aceste informaţii.

Succesiunea fazelor de piatră. În timpul construcţiei forului vechi de către militari ai legiunii IV Flavia Felix, zona de la sud de acesta servea pregătirii materialului. Dovada o constituie numeroasele urme de lăzi de mortar şi canalele de drenaj refăcute de mai multe ori şi care ocoleau zidul sudic perimetral al forului vechi. De-abia pe la începutul domniei lui Hadrian a luat naştere aici un macellum, din care am reuşit să investigăm aproape în întregime şirul de taberne de pe latura nordică. Ele erau în număr de 11 şi se întindeau pe o lungime (est-vest) de 69,5 m. Erau mărginite înspre nord de zidul Z1, cu excepţia tabernelor nr. 4 şi 7, care aveau câte un spaţiu şi în spate (47 şi 49), lipit de zidul forului vechi. Limita vestică îl constituie zidul Y1, iar cea estică zidul Y12. Lungimea (nord-sud) a tabernelor este de 5,50 m, lăţimea tabernelor 1-3, 5-6, 8-11 este de 6 m, iar a tabernelor 4 şi 7 de 4 m. Ele sunt separate prin ziduri nord-sud (Y2-­Y11) având o fundaţie de piatră de râu (partea inferioară fără mortar, cea superioară cu mortar) ţesută cu cea a zidului Z1, iar elevaţia din blocuri de gresie. Intrările erau de 3 sau 4 m şi erau constituie din arce. Tabernele se deschideau într-un portic lat de 4 m. Acesta se deschidea spre curtea macellum-ului prin arce sprijinite de stâlpi, ale căror fundaţii au fost găsite în majoritatea cazurilor. Fiecăruia dintre zidurile Y2-Y11 îi corespundea un asemenea stâlp. Arce trebuie să presupunem şi între şirul de stâlpi şi intrările tabernelor.

În anul 2000 a fost dezvelit în caroul L zidul Zy, a cărui fundaţie este ţesută cu cea a zidului Z1. Zidul Zy are o direcţie curioasă, NV - SE. Fundaţia lui este alcătuită din una sau două rânduri de pietre de râu, fără mortar, peste care se află unul sau două rânduri de pietre de râu legate cu mortar. Construcţia lui Zy pare să se fi oprit la nivelul superior al fundaţiei lui Z1, fără i se fi înălţat vreo elevaţie, căci pe profilul sudic al caroului nu constatăm nici o groapă de scoatere a acestei elevaţii. Putea folosi, de pildă, ca suport pentru o conductă.

Nu exista o legătură directă între forul vechi şi macellum. Comunicarea se făcea pe cei doi cardines, care mărgineau forul vechi şi tabernele. De pe cardines se intra în porticul tabernelor. Intrarea de est a fost găsită în zidul Y12, lată de 2 m şi ulterior blocată. Tabernele şi porticul din faţa lor au suferit o refacere a nivelului de călcare, fără a fi afectată structura. Ele prezintă, prin urmare, două subfaze.

Cândva tabernele au fost desfiinţate. Zidurile Y2-Y11 şi stâlpii porticului au fost demolaţi. Au fost menţinute zidurile Z1, Y1 şi Y12, dar intrările prin ultimele două au fost blocate. În locul stâlpilor porticului şi aproape peste ei a fost construit zidul Z5 cu două deschideri de circa 4 m către curte. Se constituie o basilică mărginită la nord de Z1, la est de W1 (lipit de fostul Y10), iar la sud de Z5. Nu cunoaştem încă limita vestică a basilicii, dar este clar că aceasta depăşeşte spre vest lăţimea forului vechi. De data aceasta se stabileşte o comunicaţie directă cu forul vechi prin deschiderea a două coridoare: cel de vest constând din spaţiul 47 (care aparţinuse tabernei 4) şi din încăperea 36, iar cel de est constând din spaţiul 49 (care aparţinuse fostei taberne 7) şi din încăperea 40.Basilica ia naştere odată cu forul nou, din care cauză am numit-o basilica forensis, iar forul odată cu Capitoliul (sau templul cultului imperial), care se distinge foarte bine pe teren în partea de vest a curţii. Noul for (forum novum) este orientat, spre deosebire de cel vechi, în direcţia est-vest. Axul său constă din Capitoliu, dintr-o mare bază de monument, pe care am identificat-o în linii generale şi din amintitul hemiciclu. Forul are pe laturile de nord şi de sud câte o basilică, latura de vest este închisă de Capitoliu, iar cea de est de o clădire, căreia îi aparţine nu numai camera T, a cărei cercetare sistematică a început în anul 2000, ci şi hemiciclul dezvelit de C. Daicoviciu. Colţul de sud-est al curţii a fost dezvelit de asemenea de către C. Daicoviciu, care a găsit bazele de statui ecvestre ale lui C. Arrius Antoninus şi ale fiilor săi. Pe toată latura nordică a curţii, de-a lungul întregului zid Z5, erau înşiruite statui ecvestre, din care s-au păstrat doar substrucţiile şi câteva blocuri de marmură. Probabil că aparţin de asemenea guvernatorilor.

O comunicare între camera T şi basilică a apărut de la început printr-o intrare de 1,30 m, cu trepte, situată pe axul basilicii. De-o parte şi de alta a treptelor se aflau două baze de statui: una pătrată, mişcată puţin de C. Daicoviciu (B1), şi alta din care nu s-a păstrat decât baza (B2). B1 este celebra statuie a lui M. Sedatius Severianus, ridicată în anul 153. Acesta este şi terminus ante quem pentru construirea Capitoliului şi a forului nou. Evenimentul va fi avut loc în jurul anului 150, ceea ce înseamnă că tabernele au funcţionat timp de circa 30 de ani.

A doua fază a basilicii coincide cu faza a doua a camerei T. Modificarea majoră constă în închiderea pasajului estic (49+40), probabil în legătură cu amenajarea în acelaşi spaţiu a localului de cult al Augustalilor (aedes Augustalium). În urma descoperirilor epigrafice din forul vechi ştim acum că acest local a fost terminat de M. Procilius Niceta sub Commodus, odată cu schola de nord-vest şi cu aedes collegii fabrum. Prin urmare, necesitatea unor modificări a apărut după alţi 30 de ani. Podeaua celei de-a doua faze a basilicii nu a mai putut fi surprinsă, căci C. Daicoviciu a trecut prin ea în cursul săpăturilor antebelice. În continuare vor fi consemnate cele mai importante rezultate ale săpăturilor campaniei 2000.

Zona inter fora de est. Zidul Z1 a fost cercetat aici până la capătul său estic. Are o lăţime de 80 cm. Fundaţia fără mortar, din piatră de râu şi de carieră, este adâncă de 80 cm. O a doua fundaţie, cu mortar alb, este adâncă de 60 cm. Elevaţia lui Z1 a fost construită din piatră de carieră şi din bolovani de râu. Zidul Z1 este lipsit de fundaţia fără mortar în zona deschiderii canalului CO. Acesta fusese urmărit în anii 1998 şi 1999 la sud de Z1, de-a lungul zidului W1 şi al lui Y10. În 1999 a fost găsită ieşirea lui CO în spaţiul inter fora. În ultima campanie el a putut fi urmărit până la vărsarea în C3. CO se prezintă la ieşirea din Z1 în felul următor: Pe fund sunt puse, direct pe lutul virgin, cărămizi bipedale marcate cu diagonale, iar marginile, puse pe humus, constau din până la şase rânduri de cărămizi de acelaşi tip. Canalul CO s-a păstrat, şi aici incomplet, doar pe o porţiune de 1,50 m de la ieşirea din Z1 şi pe încă 2,10 m în dreptul lui X2. În rest, el a fost distrus de intervenţii ulterioare, păstrându-se doar urma cărămizilor de pe fund. Canalul CO a fost făcut odată cu fundaţiile lui Z1, fiind totodată lipit de Y10. În inter fora CO este lipit de fundaţia cu mortar a lui Z1. Odată cu demolarea canalului a fost atinsă şi fundaţia cu mortar a lui Z1, iar porţiunea distrusă a fost umplută cu pământ, cărămizi şi ţigle. Nu este exclus ca partea dreaptă a canalului să se fi aflat parţial sub elevaţia lui Z1. Cu siguranţă se afla sub penultimul contrafort al lui Z1, care nici măcar nu are fundaţie. O observaţie făcută în colţul dintre Z1 şi Y10 este că în urma demolării lui CO partea de zid aflată deasupra gurii canalului a fost refăcută pe o lăţime de 70 cm şi pe o înălţime de 140 cm, fiind folosite pietre de râu, de carieră, cărămizi, ţigle şi chiar un bloc de calcar. CO nu a funcţionat decât în faza tabernae-lor, dar distrugerea sa s-a produs în vremurile moderne, probabil în scopul culegerii cărămizilor romane, foarte potrivite pentru cuptoarele de pâine. Tot atunci a fost deteriorată şi fundaţia cu mortar a lui Z1.

Canalul CO se vărsa în canalul C3, construit şi el odată cu Z1. Deschiderea lui C3 în Z1 este înaltă de 32 cm şi lată de 34 cm. Canalul C3 este mărginit spre vest de zidul X5. Este adosat lui Z1, mai precis gurii de canal, are o lăţime maximă de 64 cm, iar fundaţia este puţin adâncă, pătrunzând doar în humus. S-a păstrat pe o înălţime maximă de 70 cm şi a putut fi urmărit pe o lungime de 270 cm. Zidul X6 constituie limita estică a canalului C3, este lat de 44 cm şi are înălţimea maximă de 60 cm, ceea ce reprezintă nivelul crepidei lui Z1. Canalul C3 este lat de 42 cm şi este podit cu cărămizi bipedale de 40 x 28 cm, marcate cu două diagonale făcute cu câte trei degete, ca şi cărămizile lui CO. Au fost găsite cinci asemenea cărămizi consecutive. Prima dintre ele, înspre Z1, este înclinată în unghi de cca. 30°.

La mijlocul distanţei între ultimii doi contraforţi ai zidului Z1 şi la vest de deschiderea canalului C3 a fost practicată, deasupra crepidei, o deschidere cu lăţimea de 145 cm în vederea unui pasaj boltit de hypocaust A fost construit din cărămizi bipedale legate cu opus signinum, aşezate în partea dreaptă (vest) în lung, iar în stânga (est) pe lat şi în lung (62). Deschiderea pasajului este lată de 55 cm şi înaltă de 110 cm.

Zidul X1 este paralel cu zidul sudic al forului traianic şi cu Z1, de care se află la o distanţă de 1,95 m. A putut fi urmărit pe 8,80 m. Este lat de 55 cm, iar adâncimea fundaţiei depinde de soliditatea terenului. Este foarte puţin adâncă în zona cardo-ul ui din faza de lemn. X1 a fost construit în exclusivitate din bolovani de râu. La extremitatea vestică se observă o mică adâncitură în contextele mai vechi, reprezentând urma închiderii lui X1 înspre sud până la Z1. Această închidere o mai găsim pe planul lui C. Daicoviciu.

X2 reprezintă în partea de est a lui X1 o fundaţie mai largă a acestuia, de formă aproximativ triunghiulară, având rostul de a mărgini canalul CO. X2 iese în afara lui X1 cu 65 cm în partea de vest şi cu 5 cm în partea de est. Nu s-a păstrat nimic din zidul care mărginea spre est spaţiul creat de X1.

Zidul X3 fost surprins pe o lungime de 120 cm est-vest şi pe o adâncime de cca. 60 cm. Este construit din bolovani de râu, cărămizi, ţigle şi mortar. Se lipeşte de elevaţia lui X1 şi este construit peste X2 şi peste marginea de nord a ultimei faze a lui CO. Partea păstrată a lui X3 are rostul de a închide o construcţie absidată, la care participă şi extremitatea estică a lui X1.

Zidul Z1 a fost fără îndoială construit în vederea tabernae-lor din macellum. Zidurile X1-X2 au fost construite fie în acelaşi timp cu Z1, fie ulterior, dar destul de timpuriu. Dovada o constituie unitatea dintre zidurile X1-X2 şi canalul CO. Împreună cu închiderile de vest şi de est spaţiul putea servi ca anexă a tabernae-lor 10 şi 11. Mărturisim însă că nu vedem nici o urmă de deschizătură în Z1, dar tot atât de adevărat este că acest zid a fost reparat de C. Daicoviciu.

Odată cu construirea forului nou, spaţiul dintre X1 şi Z1 intră în componenţa clădirii de la est de basilica forensis, fiind direct legat de camera T. Zidul X3 pare a delimita dinspre vest o absidă, care putea juca rolul unui bazin aflat la sud de camera T1. Din analiza camerei T1 (vezi mai jos) reiese însă că avem de-a face cu un praefurnium, deservit dinspre vest de un spaţiu de serviciu, limitat de Z1, X1, X3 şi închiderea dinspre vest. Din cauza distrugerilor moderne nu ne putem da seama cum funcţiona spaţiul dintre Z1 şi X1 în următoarea fază, a camerei T2.

Clădirea de la est de basilica forensis (T). A început cercetarea clădirii care mărgineşte forum novum spre est şi care cuprinde şi hemiciclul săpat de C. Daicoviciu. Datorită acestui hemiciclu şi a pilelor de hypocaust consemnate de C. Daicoviciu, s-a considerat că am avea de-a face cu termele forului. Scopul cercetării în acest an a acestei clădiri este dezvelirea ultimelor două tabernae (10 şi 11) aflate în partea de est a macellum-ului. Zona cercetată se află între zidul Y10 dublat de W1 (zidul estic al basilicii), Z1 până la capătul său dinspre cardo, Y12 (limita estică a tabernelor) şi W3, care constituie limita sudică a încăperii din ultima fază. Întreaga încăpere a fost denumită T. În faza I distingem două elemente: încăperea T1 între Z1 şi Z5 (de fapt prelungirea lui Z5 la est de W1 ) şi T', coridorul dintre Z5 şi W3. În faza II distingem încăperea T2 între Z1 şi W3.

Cum terenul aflat la est de Y12 se află încă în proprietate privată, acest zid a fost degajat numai pe o lăţime de 50 cm, acolo unde începe un cardo. Nu a fost atinsă stratigrafia romană, căci peste cardo se află o imensă groapă modernă, conţinând însă multe fragmente ceramice. După desfiinţarea tabernelor intrarea dinspre cardo a fost blocată cu piatră de râu şi cu blocuri de gresie.

Până la curăţarea temeinică a zidurilor exista impresia că Y10 a fost măcar parţial suprapus de W1. Acum este clar că W1 a fost lipit de Y10. Acesta din urmă a fost demolat până la o anumită înălţime, servindu-i până sub trepte drept crepidă lui W1. W1 are crepidă proprie de-abia de sub trepte spre sud. O descriere completă a lui W1 va putea fi făcută de-abia anul viitor, când el va fi cunoscut până jos şi dinspre camera T. În partea sa de sud W1 are o fundaţie de pietre de râu şi mortar alb de 70 cm şi o crepidă de 20-25 cm. Elevaţia de piatră este înaltă de 70 cm şi lată de cca. 95 cm. Ea este alcătuită din doi paramenţi de piatră de râu, de dimensiuni mici şi mijlocii, şi dintr-un emplecton din piatră mică de râu, multe bucăţi de cărămidă şi mult mortar alb (opus caementicium). Restul elevaţiei era construit din cărămizi bipedale cu câte două diagonale. W4 reprezintă prelungirea spre sud, dincolo de Z5, a lui W1. Fundaţia lui Z5 este ţesută cu fundaţiile lui W1 şi W4. Elevaţia lui Z5 este lipită de elevaţia lui W 1 şi este ţesută cu elevaţia lui W4. Elevaţia de cărămidă este comună pentru cele trei ziduri.

Zidul W3, lat de 60 cm, închide spre sud faza II a camerei T (T2). Este construit pe o amenajare sau un Bauschutt ulterior demolării tabernelor, din piatră de râu şi pe alocuri din plăci de gresie, cărămizi şi mortar alb. Fundaţia adâncă numai de 20-25 cm, fără crepidă, este indicată de limita inferioară a tencuielii. Aceeaşi tencuială ne arată (vezi mai jos) că zidul W3 aparţine primei faze a clădirii, când mărgineşte împreună cu Z5 coridorul T'. Este însă clar că, având o fundaţie atât de slabă, nu putea avea un rol portant. În a doua fază zidul W3 limitează spre sud camera T2.

Întreaga stratigrafie din T a fost distrusă în centrul şi în întreaga parte de sud până la prima podea de hypocaust. Nu toate intervenţiile ulterioare au fost făcute concomitent. Întreaga parte de nord a fost distrusă de săpături moderne. În centru şi înspre zidul Y12 intervenţiile sunt mai vechi. În partea de sud-vest C. Daicoviciu a ajuns până la baza celei de-a doua instalaţii de hypocaust.

Camera T1 aparţinând primei faze a edificiului este cuprinsă între Z1 la nord, Z5 la sud, W1 la vest şi Y12 la est. Coridorul T', aparţinând aceleiaşi faze, este cuprins între Z5 la nord şi W3 la sud.

În actuala campanie s-a ajuns pe cea mai mare parte a suprafeţei până la baza primei instalaţii de hypocaust, golindu-se gropile post-romane şi moderne. S-a păstrat stratigrafia romană într-o bună parte a părţii de sud a camerei T, până la baza celei de­a doua instalaţii de hypocaust. Prin urmare, singurele date despre faza tabernelor ne sunt oferite deocamdată de zidul Y10, urma zidului Y11 şi zidul Y12. Urmează ca în campania viitoare să străpungem pretutindeni baza primei instalaţii de hypocaust, pentru a cerceta fazele de lemn şi faza tabernelor.

Baza primei instalaţii de hypocaust s-a păstrat pe aproape întreaga suprafaţă. fiind pe alocuri prăbuşită din cauza umpluturilor slabe sau atinsă de intervenţiile mai noi. În cea mai mare parte pilele de hypocaust au fost scoase pentru a fi folosite pentru următoarea instalaţie. Prima cărămidă a pilei este pătrată cu latura de 27 cm, celelalte sunt de asemenea pătrate cu latura de 20 cm. Grosimea lor este de 5 cm.

Camera T1 era încălzită de un fornax aflat în inter fora de est (vezi mai sus). În interiorul instalaţiei, între baza instalaţiei şi podeaua încăperii, pereţii au fost tencuiţi cu două straturi de tencuială albă. Podeaua încăperii T1 a mai fost identificată în două locuri. Ea constă dintr-un strat de opus signinum de circa 5 cm. În rest, şi anume toată partea susţinută de pile, ea a fost demolată. În camera T1 exista o intrare dinspre basilica forensis la nivelul unui prim prag. Este nesigură şi chiar improbabilă intrarea dinspre cardo-ul de est.

Din coridorul T' a fost dezvelită doar partea de est. Acest coridor este cuprins între Z5 la nord şi W3 la sud. Marginea de jos a tencuielii de pe W3 se află la nivelul podelei din T1, ceea ce înseamnă că în coridorul T' podeaua între timp dispărută se afla la acelaşi nivel cu podeaua din T1. Coridorul T' nu era încălzit.

Este demolat zidul Z5 la est de W1 şi ia naştere camera T2 între Z1 şi W3. Cărămizile pilelor primei instalaţii de hypocaust au fost demolate spre a fi refolosite. Sunt puse umpluturi groase de cca. 70 cm, peste care se aşterne baza celei de-a doua instalaţii de hypocaust. Ea s-a păstrat în partea de sud a camerei T2 şi pe lângă pereţii W1 şi Y12, în jumătatea sudică a acestora. În rest, ea a fost distrusă de intervenţii postromane şi moderne. Chiar în zona păstrată ea a fost dezvelită de C. Daicoviciu (vezi la acesta planul forului nou). Între timp o parte dintre pile a dispărut împreună cu stratul superior de opus signinum. Numărul maxim de cărămizi păstrat la o pilă încă în picioare este de 7, iar al unei pile căzute de 9.

Având în vedere că de la nivelul de călcare din basilica forensis până la pragul lui T2 este de cca. 160 cm (vezi mai sus), podeaua camerei T2 s-ar fi aflat la cca. 70 cm de baza instalaţiei de hypocaust ( 1 ).

Nu ştim unde se afla praefurnium-ul fazei II. Nu este exclus ca el să se fi aflat tot în inter fora, iar pasajul să se fi aflat deasupra celui anterior, ce fusese blocat. Ne-au rămas puţine elemente despre organizarea camerelor T1 şi T2. În gropi moderne s-au găsit două fragmente de plăci de marmură, dintre care una cu frunze de acant, alta cu o împărţire în registre. Ambele puteau folosi placării pereţilor. A mai fost găsită o bucăţică de tencuială vopsită cu roşu pompeian. Elementele cele mai importante sunt două fragmente ale unor statui de bronz, dintre care una este mai probabil o bucată din coama unui cal decât din părul unui personaj. Chiar dacă cercetarea acestui edificiu se află de-abia la început, câteva concluzii preliminare sau ipoteze pot fi formulate. Nu putem avea de-a face cu termele forului din simplul motiv că nu există bazine. Întregul edificiu se afla între forum novum şi cardo-ul de est. La mijloc, în dreptul axului est-vest al forului, se află hemiciclul săpat de C. Daicoviciu. Camera T se deschidea spre basilica forensis, în care se cobora pe nişte trepte având în partea dreaptă statuia lui M. Sedatius Severianus din anul 153, iar în stânga probabil o altă statuie de guvernator. Pe latura de nord a curţii forului nou şi în orice caz în colţul de nord-est sunt înşirate statui ecvestre ale guvernatorilor provinciei. Toate aceste elemente îndreptăţesc ipoteza că ne aflăm în faţa unei clădiri de cea mai mare importanţă, în care nu-şi avea sediul instituţii politic ale coloniei, ci probabil guvernatorul provinciei atunci când exercita jurisdicţia. Cum se ştie, Sarmizegetusa era pe lângă Apulum un loc privilegiat în care se exercita jurisdicţia. Încăperea centrală cu hemiciclu putea fi o aula, iar basilica forensis va fi avut şi ea un rol în exercitarea jurisdicţiei.

Epoca postromană. Primele distrugeri s-au produs cu mult înainte de epoca modernă. În partea de nord-est a lui T s-au găsit, în apropierea zidului Y12, patru funduri de canale postromane, care au atins şi parţial au spart baza primei instalaţii de hypocaust. Se pune din nou problema datării acestor canale, găsite şi în anii trecuţi. Putem afirma despre ele doar că drenau zona din imediata apropiere a unor construcţii primitive, eventual a unor bordeie semiîngropate. Planul lor nu a putut fi stabilit din cauza intervenţiilor ulterioare. Niciodată nu a fost găsit vreun material arheologic care să poată fi pus în legătură cu această locuire, ci doar material roman rulat. Cât despre datare, se poate spune doar că această locuire a avut loc după pierderea tradiţiilor romane de habitat, dar înaintea constituirii nucleului aşezării româno-slave Grădişte în afara zidurilor fostului oraş roman.

În cazul de faţă mai trebuie amintit că în centrul încăperii T a fost identificat pe o suprafaţă cu o rază de cca. 5 m şi cu o adâncime maximă de cca. 1 m o cavitate umplută ulterior cu nisip rezultat din spălarea mortarului din zonele învecinate. S-ar putea ca tocmai în această zonă să se fi aflat un bordei semiîngropat pentru care să fi fost săpate canalele amintite. Nu s-a găsit decât nisip, material roman rulat şi, foarte curios, câteva kilograme de cuie de mici dimensiuni şi alte materiale de fier, despre care nu avem motive să credem că nu ar fi romane. [Ioan Piso, Cristian Roman] Planşa 56