1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

177 bis. Saschiz, com. Saschiz, jud. Mureş

Punct: Turnul Bisericii evanghelice

Cod sit: 119215.02
Colectiv: Daniela Marcu - responsabil de şantier; Ioan F. Pascu (S.C. DAMASUS S.R.L.)
În perioada 9 august - 8 septembrie 2000, ca parte componentă a programului de restaurare, a fost efectuat un sondaj în interior, pe axul turnului bisericii de cult augustan din Saschiz, jud. Mureş.

Informaţiile desprinse în urma săpăturii permit concluzia construirii turnului din interior, într-o singură fază. De la început în colţul de SV al acestuia a fost amenajată o fundaţie semicirculară pentru o scară în spirală, care însă nu a funcţionat niciodată. Fundaţia este clădită îngrijit, pe asize regulate, din bolovani mari şi medii legaţi că şape subţiri de mortar din var şi nisip, relativ friabil din cauza umezelii existente în sol. În vechime accesul de la exterior la interior s-a realizat prin coborârea a două trepte din lespezi masive de piatră.

Stratigrafia din interior este diferită de cea din exterior. Peste solul viu, o argilă de culoare gri, cleioasă în partea superioară dar dură în adâncime, se află nivelul de construcţie al turnului, alcătuit din argilă amestecată cu multe pietre, moloz de mortar şi rare fragmente de cărămidă. Urmează un strat de nivelare cu argilă amestecată cu cărămidă şi bulgări de mortar, apoi un nivel de incendiere, altul de reparaţie şi un strat afânat aflat sub podeaua de lemn aferentă nivelului medieval de călcare. Ultimele două straturi, groase dar extrem de afânate, sunt contemporane funcţionării turnului.

178. Saschiz, com. Saschiz, jud. Mureş

Punct: Cetatea ţărănească

Cod sit: 119215.03
Colectiv: Ioan F. Pascu - responsabil (S.C. DAMASUS S.R.L.)
Cetatea ţărănească din Saschiz, jud. Mureş este o cetate de refugiu, construită de comunitatea germană din localitate pe o înălţime la V de sat. Din acest punct de vedere este una dintre puţinele fortificaţii amplasate în afara perimetrului locuit, ştiut fiind faptul că în general cetăţile săseşti se dezvoltau în jurul bisericilor, în interiorul localităţilor.

Cetatea are o formă aproximativ egală, în zidul de incintă fiind prinse patru turnuri de colţ (Turnul Şcoalei, Turnul Muniţiei, Turnul Voievodal) şi două turnuri de poartă (Turnul Porţii şi Turnul de Pază), toate cu funcţie de pază şi apărare. În centrul incintei se află o capelă, iar pe latura de E fortificaţia a fost dublată cu un Zwinger.

Campania arheologică din anul 2000 s-a desfăşurat între 9 august şi 8 septembrie, făcând parte din programul de restaurare a monumentului. S-a avut în vedere toate turnurile cetăţii şi porţiuni de incintă adiacente acestora, cu excepţia Turnului Preotului, care a fost cercetat în anul 2000. O secţiune magistrală a tăiat spaţiul dintre zidurile de V ale capelei şi incintă. Anterior săpăturilor arheologice, întreg spaţiul interior al incintei şi unele porţiuni exterioare au fost defrişate şi desţelenite.

Concluziile desprinse pe marginea ultimei campanii arheologice, deşi nu sunt definitive, oferă câteva repere privind evoluţia monumentului. Anterior fortificaţiei actuale pe Dealul Cetăţii din Saschiz a existat un vechi sit preistoric. Până la prelucrarea definitivă a materialului sunt certe doar materialele aparţinând culturii Sighişoara (Wietenberg), urmând a se preciza ulterior dacă aceasta a fost precedată şi de cultura Petreşti, aşa cum pare să sugereze numeroase fragmente de ceramică pictată.

Construcţia cetăţii medievale a fost probabil precedată de o activitate de nivelare a terenului, care a distrus complexele preistorice şi a împins materialul spre marginea platoului, în special spre S şi V, acolo unde acesta a fost regăsit din abundenţă.

Deşi în campania actuală au fost atinse toate componentele fortificaţiei, cu excepţia Turnului Preotului şi a Casei Porţii, concluziile privind evoluţia cetăţii rămân încă relative. Incinta, aşezată de multe ori direct pe nivelul de călcare, pare a reprezenta faza iniţială a întregului complex, la aceasta fiind ţesute sau adosate toate turnurile cetăţii.

Turnurile au fost construite în funcţie de configuraţia terenului, fundaţiile fiind adeseori amenajate în trepte. Turnul Şcoalei are două faze diferite, acelaşi lucru putând fi bănuit şi pentru Turnul Muniţiei.

Cu ocazia construcţiei, nisipul necesar amestecului de mortar a fost luat de la faţa locului, constructorii medievali urmând filoanele de balast fin şi nisip, fapt ce a dat terenului un aspect vălurit. Configuraţia astfel rezultată nu a fost de natură să deranjeze, având în vedere caracterul sezonier, de refugiu, al fortificaţiei.

Inventarul arheologic este divers şi bogat. A fost descoperită o foarte mare cantitate de ceramică preistorică, relativ puţină ceramică medievală, 18 monede medievale şi moderne, o spadă, un inel, o aplică, materialul fiind în curs de prelucrare. Inventarul se află în posesia Muzeului de Istorie din Sighişoara.

179. Satu Nou, com. Oltina, jud. Constanţa

Punct: Valea lui Voicu

Cod sit: 62333.02
Colectiv: Niculae Conovici - responsabil (IAB), Mihai Irimia (UO Constanţa), Anca Ganciu (IAB)
Situl arheologic de la Satu Nou - Valea lui Voicu este situat pe un promontoriu din marginea Dunării, în mare parte distrus prin eroziune naturală. Este alcătuit din două platouri care coboară în pantă, cel dinspre N alcătuind acropola aşezării fortificate getice, iar cel de al doilea fiind mai puţin locuit. Pe platoul de N, secţiunea magistrală iniţială (S. I), practicată în marginea râpei dinspre Dunăre, a devenit în timp o suprafaţă care se lărgeşte pe măsură ce săpăturile avansează. Pământul excavat este degajat direct în râpă. Datorită lăţimii tot mai mari a săpăturii, aceasta a fost marcată transversal din 2 în 2 m cu literele a, b, c, d etc., alcătuind astfel caroiajul extins al S. I.

În anul 2000 au fost continuate cercetările în prelungirea nordică a S. I de pe platoul principal (carourile 11N - 23N), prin investigarea nivelurilor VIII - IX şi parţial a două niveluri hallstattiene.

Stratigrafia în această zonă se prezintă după cum urmează: locuirea getică este în general despărţită de cea hallstattiană prin două straturi distincte. Cel inferior este format dintr-un strat brun-vineţiu de grosimi variabile, în care apar uneori pietre şi chiar câte o vatră. Deasupra lui apare un strat vineţiu pigmentat cu portocaliu (uneori chiar două), în general steril arheologic, cu aspect aluvionar. În apropierea zidului de incintă acest strat avea la bază o depunere de pietre. El ar putea proveni din scurgerile pe panta dealului din perioada când zona era nelocuită. Acest strat a fost surprins pe toată lungimea săpăturii noastre până în dreptul zidului de incintă. În săpătura veche, stratul vineţiu amintit la început acoperea două niveluri hallstattiene care umpleau o văioagă naturală orientată aproximativ N - S. În nivelul hallstattian superior au fost găsite complexe rituale sub forma unor schelete de animale şi a unor gropi cu schelete umane aruncate cu faţa în jos. Acest nivel era datat în faza Babadag III, iar primul în Babadag II. La V de văioaga amintită, nivelurile hallstattiene nu au mai apărut, iar nivelurile getice 8 şi 9 erau practic absente.

Deasupra stratului vârstat cu portocaliu apărea ceea ce am numit Nivelul 9. El se prezintă în săpătură sub forma unor straturi subţiri, succesive, de lut gălbui cenuşos alternând cu altele conţinând multă cenuşă, cărbune, pietre, rare fragmente ceramice getice şi greceşti şi oase de animale. În S. I b - c, C. 11N au apărut şi două zone circulare cu pământ ars, ca nişte vetre neamenajate, aşezate pe o zonă bine bătătorită. Complexe de locuire propriu-zise nu au apărut. Peste “N. 9” apar diferitele complexe de locuire ale N. 8.

În continuare vom prezenta succint principalele complexe de locuire descoperite în acest an.

Complexe de locuire. Urmele unui nivel de locuire Babadag II au fost surprinse, fără a putea fi complet investigate, înspre capătul de N al săpăturii, în stratul brun-vineţiu. El se prezenta sub forma unei depuneri subţiri de cenuşă cu cărbune, fără alte materiale în partea de N, urmate mai spre S de câteva lespezi mari de piatră, o grupare de pietre mai mici, ca un fel de pavaj, la N de ele şi alte pietre de mărime mijocie spre sud. Printre ele s-au găsit foarte puţine fragmente ceramice şi oase de animale. Majoritatea fragmentelor ceramice erau hallstattiene (unul singur cu decor imprimat tipic Babadag II), dar printre ele au ieşit şi fragmente getice şi greceşti, antrenate din nivelurile superioare. Această depunere, apărută în ultimele zile de săpătură nu a mai putut fi cercetată mai departe, urmând a fi reluată anul viitor.

Un alt nivel de locuire hallstattian a apărut mai sus, la partea superioară a stratului brun-vineţiu (dar în cadrul acestuia), sub stratul vineţiu vârstat cu portocaliu. Avem impresia că acest nivel nu a mai fost documentat în partea de S a săpăturii (din anii 1982 - 1992). Elemente sigure de datare pentru acest nivel nu avem, cu excepţia câtorva fragmente ceramice de aspect general hallstattian. El a fost cercetat doar în S. I b, C. 11 N - 13 N, 19 N - 20 N şi 23 N. În C.11 - 12 N stratul respectiv se prezenta sub forma unei lentile subţiri conţinând cenuşă, cărbune, pietre şi o pată circulară de arsură roşie, probabil de la o vatră temporară, fără crustă.

O vatră mare, cu crustă groasă, a apărut în S. I b, C. 13 N. Ea era secţionată de Gr. 71, getică.

A treia vatră, tot cu crustă, a apărut în S. Ic, C. 20 N. La S de ea, în C. 19 N, la nivelul vetrei au apărut un femur uman şi un omoplat de animal. Din zonă provin şi câteva fragmente ceramice de aspect hallstattian (fragmente de borcan cu brâu alveolar şi proeminenţe, aşezate la 1 cm sub buză.

Aceluiaşi nivel îi aparţine, se pare, şi o vatră fragmentară descoperită în 1999 în C. 23 N, în dreptul râpei actuale. Ea era acoperită de o alveolare (rest de bordei ?) getică, ceea ce îngreuna atribuirea cronologică. Cum de jur împrejur solul era brun vineţiu, deducem că şi această vatră aparţinea aceluiaşi orizont cronologic.

Rămâne de văzut dacă acest nivel cu vetre şi sărac în materiale arheologice nu aparţine cumva celui de al doilea nivel hallstattian.

Despre Nivelul 9 getic am vorbit mai sus. Lui i-ar putea eventual aparţine o toartă de Rhodos cu ştampila eponimului Epicharmos (perioada I), găsită în C. 12 N. Este una din cele mai vechi ştampile descoperite la Valea lui Voicu.

Nivelul 8 este în schimb mult mai bine documentat, pe toată lungimea săpăturii. În plus, el a oferit câteva elemente foarte importante pentru datare.

Gr. 72 (descoperită în 1999, în C. 13 N). Conţinea foarte multe oase mari, sparte sau tăiate, golite de măduvă; oase de animale mai mici (oaie, porc), fălci de ştiucă, 1 os ars (fragmente), fragmente de craniu de animal cu dinţi ascuţiţi (dihor ?); fr. de amfore Heraclea şi Sinope, străchini, vase hallstattiene, astragale de viţel, cărbune. De acolo provine şi o toartă Sinope cu ştampilă aparţinând astynom-ului Demetrios 3, de la sfârşitul Gr. IV.

Un cuptor cu vatra aşezată pe un strat de pietre, deasupra unei depuneri de lut galben aduse special pentru amenajarea lui a fost cercetat în 1999 şi 2000. Gura cuptorului era orientată spre N, unde era tăiată de Gr. 75 (probabil din N. 5). După demontarea crustei vetrei, s-a constat că pentru construcţia bolţii cuptorului a fost folosită o armătură de nuiele. Înspre S peretele cuptorului era secţionat de Gr. 76 (vezi mai jos). Spre N şi E, cuptorul era înconjurat de o suprafaţă aproximativ rectangulară (l = cca. 3 m) cu resturi de lipitură arsă şi nearsă, numeroase pietre, cenuşă. Ele delimitează foarte probabil o locuinţă de suprafaţă sau mai curând o curte (pavată parţial spre N şi E).

Gr. 76 conţinea ceramica lucrată cu mâna, getică şi hallstattiană, fragmente de amfore de Sinope şi Rhodos, cenuşă, cărbune, lipitură cu urme de nuiele şi un fragment mare de vatră, probabil provenită din distrugerea cuptorului. În marginea de V a gropii au apărut două funduri de vase mari, lucrate cu mâna, lustruite la interior şi exterior. Aproape jumătate din groapă era acoperită cu un strat de lut galben dens, probabil strat de nivelare sau resturi de lipitură nearsă, aparţinând N. 7. Este deci probabil ca această groapă să aparţină tot N. 8, dintr-un moment ulterior dezafectării cuptorului.

Gr. 81 a apărut în malul estic al săpăturii, în S. Ia, C. 14 N - 15 N. Cea mai mare parte a rămas în mal. Din conţinutul ei au fost recuperate oase de peşte, cioburi, pământ brun-verzui, cărbune şi cenuşă.

Gr. 83 a apărut în S. Ic, C. 17 N şi avea adâncimea de cca. -0,4 m de la nivelul de săpare. Era de formă tronconică şi conţinea o cană lucrată cu mâna, întreagă, fragmente de boltă de cuptor, fragmente ceramice, cenuşă, un bolovan de piatră, fragmente de calotă de vatră sau lipitură arsă, fragmente de vas clopot, un fragment de castron, lustruit, cu buza faţetată, o fusaiolă discoidală.

Gr. 79, apărută în apropierea râpei în C. 17 N - 18 N, ar putea aparţine fazei a doua a N. 8, la fel cu Gr. 76. Şi ea era parţial acoperită de un strat de lut galben, dens. Încă din 1999 opinam că în acel loc ar putea fi o groapă. Acum ea se arăta de formă cilindric ovală şi conţinea ceramică, fragmente de amfore (între care un picior de Heraclea Pontica), o cană cu toartă cu proeminenţe şi impresiuni, o vârf de săgeată bronz, o aplică semicirculară şi alt obiect din fier şi mărgele mici din sticlă, lipite prin oxidare (!!). În 1999 din această zonă au ieşit numeroase fragmente ceramice, parţial întregibile: askoi pictaţi, oală cu o toartă, lagynos ş.a. Unul din askoi e fără torţi, celălalt întreg, mic. Ambele sunt pictate cu rozetă. Tot acolo a ieşit un fragmente de cană cu incizie pe gât, ca un H şi fragmente de lupă de fier.

Gr. 80, de formă cilindric-ovală, cu adâncimea de -1,07 m, a apărut în S. Ib, C. 18 N şi conţinea puţin material: fragmente ceramice rare, oase, pământ brun-negricios, cărbune şi cenuşă. În vecinătate, spre N, a apărut o groapă de par, iar spre SV o pată de cenuşă, care acoperea o albiere mare, cu cenuşă, lut galben şi cărbune, rămasă încă necercetată.

Gr. 84, din S. Ia, C. 17 N - 18 N intra parţial sub podeaua clădirii cu altar din N. 7. Era tot de formă tronconică şi conţinea o strachină lucrată cu mâna, aproape întreagă, cu buza îngustă şi apucători, alte fragmente ceramice, fragmente de amfore de Sinope şi Heraclea Pontica, pietre mici, un femur uman, oase de animale.

Deosebit de interesantă este locuinţa semiadâncită apărută în S. I a-b, C. 19 N - 20 N. Ea era de formă aproape pătrată, cu latura de cca. 3 m şi se adâncea cu cca. 0,3 m. Umplutura conţinea la partea superioară multă cenuşă şi lemn carbonizat, iar spre bază o cantitate foarte mare de fragmente ceramice, oase de animale şi alte obiecte. Pe fund se afla un strat gros de lemne carbonizate in situ, ceea ce a dus şi la arderea secundară a celorlalte resturi arheologice. În partea de N era ars şi pământul de sub lemne, căpătând o culoare roşie. Aproximativ în centrul podelei a fost descoperită o groapă de par. Colţul de NV al acestei construcţii a fost descoperit în 1999 şi a fost interpretat ca o groapă (Gr. 73). Nu au fost identificate resturi din podea. Din umplutura locuinţei au fost recuperate: 6 amfore de Heraclea Pontica cu ştampile şi una neştampilată, o amforă de Cnidos, câteva fragmente dintr-o amforă de Rhodos şi una de Sinope; un vas mare cu brâu alveolar în ghirlandă; un borcan cu buton şi brâu alveolar; o cană cu toartă supraînălţată şi proeminenţe din pastă cu scoici. Mai apar un fund de vas de provizii lustruit; un fragment Sinope cu dipinto; alte fragmente de amforă; fragmente de vase lucrate cu mâna, unele lustruite; fragmente de strachină la roată cu fund inelar şi buza profilată; fragmente de askoi, lagynos, fish-plate roşu; fragmente de buză de oală cu toartă şi proeminenţe, o seceră (cosor ?) din fier corodată (L = 24 cm); o verigă de bronz; un fragment buză de vas de sticlă (bol bitronconic); o fibulă de fier de tip Latène, întregibilă; 5 fusaiole. Mai trebuie menţionate şi alte două ştampile amforice: una de Thasos, cu numele magistratului Aischrion şi una de Sinope cu numele astynom-ului Metrodoros Aristagorou. Ambele se datează destul de strâns, între cca. 265 - 255 a. Chr. Acest inventar deosebit de bogat ne oferă o asociere semnificativă de amfore ştampilate, ceramică locală şi elenistică, fibulă celtică. Prin studierea lor acest complex poate servi în continuare ca reper cronologic pentru datarea altor complexe contemporane. Peretele de N al locuinţei era tăiat de Gr. 86 aparţinând N. 7 (vezi mai jos). Umplutura bordeiului era acoperită de un alt strat de incendiu, care marchează N. 7.

La cca. 1 m spre N de locuinţă a fost descoperit un cuptor, cu gura orientată spre S, având vatra ameanjată pe un strat de pietre. Semnalăm faptul că acest cuptor se afla din punct de vedere stratigrafic sub un alt cuptor, aparţinând N. 5 sau N. 6 şi care era la rândul său interceptat de o groapă din N. 3 (Gr. 59).

Nivelul 7 a fost în cea mai mare parte cercetat în campaniile trecute (1998 - 1999). Ne vom opri aici doar la două complexe, care comportă anumite discuţii.

În 1999, în C. 17 N (S. Ic), în stratul galben afânat care marca N. 7 la V de clădirea cu altar, a apărut o aglomerare de fragmente ceramice, din care se remarcă două jumătăţi de amfore, una de Heraclea Pontica cu numele fabricantului Herakleon şi cealaltă de Sinope cu astynom-ul Posis Daiskou. Acelaşi Herakleon a apărut şi pe o ştampilă din locuinţa din N. 8, iar astynom-ul sinopean este şi el caracteristic pentru N. 8. De menţionat este şi faptul că aglomerarea respectivă de cioburi a apărut exact deasupra Gr. 83. De aceea, considerăm că respectiva ceramică aparţine cronologic N. 8, deşi a fost găsită în stratul de nivelare al N. 7.

Al doilea complex este dărâmătura arsă care acoperea locuinţa din C. 19 N - 20 N. Ea conţinea mult material arheologic: lipitură arsă, pietre, oase de animale şi numeroase fragmente ceramice locale şi greceşti, care nu se întregeau însă cu cele găsite în umplutura locuinţei. Dărâmătura respectivă avea orientarea aproximativ NE - SV, pe o lungime de cca. 3 m şi o lăţime de cca. 0,75 m. De acelaşi complex s-ar putea lega şi Gr. 86, de formă albiată, găsită în S. I b, C. 20 N. Partea superioară a dat ceramică fragmentară, multe oase, cărbune, cenuşă, lipitură arsă. De aici provine o ceaşcă întregibilă. A apărut şi un obiect lung de fier curbat, corodat şi rupt. Oasele sunt de animale mici şi de peşte. Fragmentele ceramice provin de la amfore de Sinope şi Heraclea Pontica, oale borcan, două ceşti, o tipsie. Partea superioară a gropii stă pe o depunere cu pământ gălbui dens, ce pare a fi scurs dinspre sud, ar putea avea legătură cu dărâmăturile care acopereau bordeiul. Partea inferioară a gropii ar putea fi legată cumva de locuinţa din nivelul 8.

În fine, mai menţionăm resturile unei locuinţe din C. 11 N - 12 N, din care s-a detaşat o groapă mică, plină cu pământ ars şi având pietre pe fund, mărginită spre N de un strat de pietre; la E de ea, fără a se putea delimita vreo podea clară, au apărut trei gropi de pari, pe un strat cu multă cenuşă, cărbune şi resturi de lipitură arsă.

În afara celor menţionate mai sus, au apărut şi alte materiale interesante, fără context precis, dar aparţinând exclusiv N. 7 şi 8: două torţi ştampilate de Thasos, ştampile de Heraclea Pontica, Sinope şi Rhodos, picioare de amfore din centrele menţionate mai sus dar şi destul de multe din Cnidos, o toartă de Cos, o ştampilă dintr-un centru pontic cu numele Myrsileias, vase întregibile (ceşti, borcane, un fish-plate, mai mulţi askoi), o altă fibulă Latène, fusaiole, o greutate de la războiul de ţesut, mărgele din sticlă, o amuletă antropomorfă, o dăltiţă din piatră şlefuită, un vârf de suliţă din silex ş. a.

Întregul material arheologic recoltat este transportat şi depozitat la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Aici el este curăţat, restaurat, conservat, inventariat, fotografiat şi desenat în vederea publicării.

Pentru campania viitoare avem în vedere epuizarea depunerilor din Suprafaţa I. După aceea cercetările vor trebui orientate spre clarificarea altor probleme: locuirea de pe Platoul II, zidul de incintă de pe Platoul I, structura sistemului defensiv al Platoului II (val şi şanţ de apărare), cercetarea necropolei tumulare, identificate doar pe fotografii aeriene. Este necesară şi efectuarea a cel puţin unui sondaj a aşezării fortificate din punctul “Vadu Vacilor”, unde presupunem că s-au mutat locuitorii de la “Valea lui Voicu” în cursul sec. II a. Chr.

Rezultatele cercetărilor au fost făcute cunoscute la diferite manifestări ştinţifice. Alte studii sunt în pregătire. De asemenea, fiecare campanie a fost prezentată la sesiunile anuale prin rapoarte preliminare de săpătură.

Bibliografie
1. *** - Aşezarea getică fortificată de la Satu Nou -"Valea lui Voicu" (com. Oltina, jud. Constanţa). Raport preliminar, Thraco-Dacica, 10, 1989, p. 115 - 154;

2. *** - Săpăturile arheologice în aşezarea getică fortificată de la Satu Nou, com. Oltina - campania 1989, Pontica 23, 1990, p. 81 - 96;

3. *** - Timbres amphoriques et autres inscriptions céramiques découverts à Satu Nou (comm. d'Oltina, dép. de Constantza), Dacia, n. s. 35, 1991, p. 139 - 176;

4. *** - Descoperiri hallstattiene în zona davei getice de la Satu Nou, com. Oltina, jud. Constanţa, Pontica 26, 1993, p. 51 - 114;

5. *** - Noi date arheologice privind începuturile culturii Poieneşti - Lukaşevka şi prezenţa bastarnilor în Dobrogea, SCIVA 43, 1992, 1, p. 3 - 14 (autor N. Conovici).

6. *** - Sistemul defensiv al davei getice de la Satu Nou - Valea lui Voicu, în: Studia in honorem Ion Niculiţă, Chişinău 1999, p. 196 - 211.

Résumé
L’an 2000 on a continué la recherche dans la Surface I sur l’acropole. Les fouilles ont épuisé les niveaux 7 - 9 du site gète et ont identifié deux niveaux de l’époque du Hallstatt (civilisation de Babadag).

Du niveau 7 on a dégagé les restes de deux cabanes (C. 11 - 12 N et 19 - 20 N), accompagnés par des matériaux divers: poterie locale et hellénistique, amphores de Sinope, Héraclée du Pont, Rhodes, Cnide, Thasos et Cos, menus objets en fer, os d’animaux et de poisson, pierres, débris de parois.

Le niveau 8 est bien représenté par plusieurs fosses à provisions remplis de restes ménagères, un four et un fond de cabane incendié. Ce dernier contenait une grande quantité de matériaux: vases locales et hellénistiques, plus de sept amphores timbrées (Héraclée Pontique et Sinope) et non timbrées (Cnide, Rhodes), une anse timbrée de Thasos, une fibule Latène B, un fragment de vase en verre, une faucille en fer, menus objets. Les timbres amphoriques de Thasos et Sinope datent de l’intervalle 265-255 av. J.-C.

Le niveau 9 a fourni seulement des couches superposés de terre cendreuse et terre glaise, sans restes de construction. A remarquer un timbre amphorique rhodien daté par l’éponyme Epicharmos, le plus ancien trouvé dans ce site.

Le dernier niveau hallstattien, à peu de matériaux datables (quelques tessons, os d’animaux et un os humain), était marqué par trois foyers isolés. Il superposait un autre niveau, dont on a seulement commencé la recherche. On y a découvert les restes d’un grand aménagement en pierres grandes et moyens, avec un couche de cendre en proximité. Un seul tesson de ce niveau est décoré des motifs timbrés typiques pour la phase de Babadag II.