1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

113. Marin, com. Crasna, jud. Sălaj

Punct: Lab

Cod sit: 140654.01
Colectiv: Dan Băcueţ - Crişan - responsabil (MJIA Zalău)
Scurtă prezentare a sitului: aşezare neolitică descoperită în urma unor cercetări de suprafaţă efectuate în anul 1999. Situl este situat în partea stângă a drumului Crasna - Marin la aproximativ 1,5 km de Marin.

Obiectivele cercetării: cercetările au avut caracter de salvare datorată unor lucrări de introducere a cablului optic. S-a avut în vedere salvarea eventualelor complexe, stabilirea stratigrafiei şi a momentului cronologic.

Rezultatele cercetării: În campania de cercetări din anul 2000 în acest punct au fost trasate: o secţiune (S. I) şi o casetă (Caseta A).

În secţiunea S. I cu dimensiunile de 30 x 1, 5 m a fost descoperită la adâncimea de -0,4 m o locuinţă săpată în sterilul galben. Complexul se prezintă sub forma literei L. Parţial, locuinţa a fost săpată în steril, iar restul (cercetată în Caseta A) a fost ridicată pe tălpi de lemn. Pe latura sudică a complexului a fost surprinsă intrarea.

De asemenea tot în S. I, între m. 21 - 22, la adâncimea de -0,85 m, a fost cercetată o construcţie anexă. Anexa este de formă dreptunghiulară având lăţimea de aproximativ 1 m; a fost construită la suprafaţă pe nivelul steril, în săpătură fiind surprinse trei din cele patru laturi, identificându-se urmele tălpilor de lemn pe care a fost ridicată construcţia, precum şi câteva gropi de la stâlpii de susţinere. Materialul arheologic este destul de sărac, fiind descoperite câteva fragmente ceramice destul de mărunte şi nuclee de cuarţit care probabil era prelucrat în aşezare. Din punct de vedere cronologic cele două complexe aparţin perioadei neolitice, prezenţa unei cantităţi reduse de material arheologic îngreunând însă realizarea unei încadrări cronologice riguroase.

Obiectivele cercetării viitoare: zona necercetată rămâne disponibilă pentru sondaje viitoare

114. Mănăstireni, com. Frânceşti, jud. Vâlcea

Punct: Mănăstirea Dintr-un Lemn

Cod sit: 169930.01
Colectiv: A.I. Botez, Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT S.R.L.)
Mănăstirea Dintr-un Lemn se află pe malul drept al Otăsăului, pe un teren în pantă uşoară la contactul cu lunca apei, fiind arondată satului Mănăstireni din comuna Frânceşti, jud. Vâlcea.

Este considerată ctitorie a lui Matei Basarab şi (sau) a nepotului său Preda Brâncoveanu, fiind ridicată ceva mai jos de o biserică de lemn, probabil de secol XVI. Mănăstirea este alcătuită din două incinte, cea veche având în plan central o biserică refăcută de Şerban Cantacuzino, apoi de Ştefan Cantacuzino şi din nou în 1793. Incinta nouă a fost edificată de stareţa Platonida (1837 - 1848), fiind reconstruită după 1990. Incinta veche a suferit intervenţii în vremea lui Şerban Cantacuzino, în anii 1858 - 1860, 1938 - 1939, 1955 şi după 1991.

Nu au mai fost efectuate cercetări arheologice sistematice anterioare până în anul 1999, când au fost realizate şapte sondaje arheologice în beciurile stăreţiei, sub arhondaric, sub corpul muzeului mănăstiresc, la relaţia dintre chiliile de pe latura sudică şi incinta nouă, necesare pentru furnizarea unor date tehnice proiectantului de specialitate.

Datorită sondajelor punctiforme realizate nu a putut fi verificată etapizarea cunoscută, bazată pe studiul de arhitectură, analiza de parament şi documentele scrise. Totuşi au putut fi stabilite câteva aspecte deosebite.

1. Gârliciul actual de acces la pivniţa de sud, unde a fost amplasată Cas. 1, suprapune un nivel de construcţie ce coboară în pantă şi aparţine unui gârlici contemporan cu pivniţa de sud, considerată a fi edificată în etapa întâi.

2. În Cas. 2 a fost descoperită o umblătoare ce suprapune cu elevaţia sa tencuiala exterioară a pivniţei de sud, fiind ulterioară acesteia. Peretele dintre încăperile H şi I este întreţesut cu cel al umblătorii descoperite, deci contemporan cu aceasta. Faptul că prin gura de dejecţie aflată pe peretele de est, umplutura era evacuată fără a folosi un canal, demonstrează că la E şi N de pivniţa de S şi umblătoare nu existau încă actuale construcţii ale stăreţiei. Tot materialul descoperit în umblătoare se datează la sfârşitul secolului XVII - începutul secolului XVIII, deci umblătoarea a încetat să funcţioneze la trecerea dintre secole, odată cu ridicarea pivniţei de N şi a pivniţei de est, iar în prelungirea ei s-a ridicat o nouă umblătoare, în camera G.

3. La ridicarea turnului clopotniţă actual şi a zidului de legătură dintre stăreţie şi corpul sudic de chilii, s-a operat în prealabil o decapare sau terasare masivă a terenului.

4. Corpul sudic de chilii actual se datează în sec. XIX - XX şi a preluat fundaţii mai vechi ale unor construcţii.

Planşa 38

115. Măriuţa, com. Belciugatele, jud. Călăraşi

Cod sit: 101136.01
Colectiv: Marian Neagu, Eugen Paveleţ, Valentin Parnic (MDJ Călăraşi), Dumitru Chiriac - student (UV Târgovişte)
Aşezarea eneolitică este situată la 7 km NV de oraşul Fundulea, pe malul drept al lacului Mostiştea (în vechime acesta era râu şi curgea de la N la S vărsându-se în Dunăre), la circa 250 m de latura estică a satului Măriuţa pe o terasă joasă în imediata apropierea a apei. Aşezarea este înconjurată de apele Mostiştei, datorită faptului că în dreptul satului eneolitic râul făcea o buclă de 180°.

Cercetările arheologice au debutat în 1984, sub conducerea lui Mihai Şimon (IAB). Iniţial cercetarea a avut un caracter de salvare (movila pe care se afla aşezarea trebuia excavată în totalitate), în campaniile din 1984 - 1985, urmărindu-se obţinerea unei cât mai complete imagini a stratigrafiei aşezării. Partea de NV a aşezării (1/4) a fost excavată până la nivelul steril din punct de vedere arheologic o dată cu primele lucrări de construire a drumului.

Începând cu anul 1986, lipsa fondurilor pentru continuarea drumului a făcut ca cercetările să se poată desfăşura normal.

Astfel în perioada 1986 - 1991, a fost cercetată partea centrală a aşezării. Au fost trasate şapte secţiuni şi în majoritatea s-a ajuns la sterilul arheologic. S-au făcut observaţii stratigrafice complexe mai ales pentru locuinţele din primul nivel (N1).

Stratul de cultură este gros de cca. 2,60 - 2,90 m, materialele descoperite aparţin în totalitate culturii Gumelniţa. Au fost descoperite vestigii arheologice aparţinând epocii bronzului, perioadei daco-romane, un mormânt din sec. IV p. Chr., precum şi fragmente ceramice medievale (sec. XIV - XVII).

De asemenea au fost descoperite şi câteva fragmente ceramice de tip Boian - Vidra, dar nu a fost descoperit un nivel arheologic aferent acestora (Şimon 1995)

Trebuie menţionat faptul că majoritatea materialului descoperit în aşezarea de la Măriuţa nu a fost publicat datorită decesului prematur al autorului săpăturii.

În consecinţă am considerat oportună analizarea descoperirilor făcute de Mihai Şimon şi redarea lor circuitului arheologic. Ca fază preliminară a continuării cercetărilor de la Măriuţa am studiat întregul materialul arheologic aflat în depozitele MDJ Călăraşi, planurile, respectiv Rapoartele preliminare de cercetare, păstrate în arhiva IAB, fondul Şimon.

Cercetările din aşezarea eneolitică merită reluate, pentru că rezultatele obţinute în urma analizei noastre sunt deosebit de interesante, deşi am constatat că există lacune în ceea ce priveşte documentaţia (planuri lipsă, însemnări incomplete, rapoarte lipsă şi /sau incomplete).

Nu a fost descoperită nici o locuinţă în nivelul doi (N2), deşi acesta este foarte bogat din punct de vedere al materialelor descoperite.

Nu s-a dezvelit în totalitate nici una din locuinţele descoperite şi nu există date concludente despre dimensiunile şi tehnica de construcţie a acestora.

Nu a fost identificat un nivel de cultură Boian, deşi materialul descoperit presupunea aceasta.

Pentru o mai bună imagine a satului eneolitic de la Măriuţa, a organizării spaţiale a acestuia şi a întregului habitat considerăm necesară cercetarea în totalitate a suprafeţei ocupate de comunitatea gumelniţeană.

De asemenea am urmărit identificarea unui eventual nivel de locuire Gumelniţa A₂, materialul arheologic descoperit atestând aceasta.

Cercetările arheologice din campania anului 2000, s-au desfăşurat în perioada 22 august - 10 august, cu fonduri puse la dispoziţie de Serviciul Arheologie din cadrul Ministerului Culturii.

Suprafaţa aşezării fiind săpată în proporţie de 60 %, cercetările din acest an s-au limitat la trasarea unei suprafeţe de 144 m² (12 x 12 m). Pentru o cât mai bună înregistrare planimetrică şi stratigrafică, suprafaţa a fost împărţită în sectoare de 6 x 6 m (ca elemente cvasi-independente) cu martori de 0,30 m între ele, peste acestea suprapunându-se un caroiaj de 2 x 2 m. În acelaşi timp ne-am propus verificarea stratigrafiei aşezării, astfel încât am refăcut profilul estic al secţiunii magistrale cercetate de Mihai Şimon.

Datorită fondurilor puţine, şi în consecinţă a forţei de muncă reduse avute la dispoziţie, nu am putut ataca decât unul din cele patru sectoare, respectiv Sect.1.

Stratigrafia, cel puţin aşa cum se prezintă până în momentul de faţă (după campania anului 2000), nu este complicată. După solul actual (vegetal), care pe alocuri nu depăşeşte 0,15 m grosime şi care se prezintă sub forma unui sediment de culoare neagră cu o granulozitate mare, urmează stratul propriu-zis de cultură (numit de noi, convenţional, N1). Legat de compoziţia stratului vegetal, trebuie să facem precizarea că materialul ceramic, mai puţin cel litic şi osteologic, sunt acoperite de o crustă albă calcaroasă, mai consistentă şi mai masivă decât la o adâncime mai mare.

Stratul propriu-zis de cultură (N1), a fost surprins între -0,35 / -0,4 m şi -1,55 / -1,65 m, grosimea acestuia variind între 1,15 - 1,3 m. Acest strat are o culoare maronie cu mici granule calcaroase de culoare albă. Tot stratul are o granulaţie foarte fină. El nu a putut fi divizat din punct de vedere al succesiunii stratigrafice deoarece nu a apărut nici un complex şi nu am putut observa nici o situaţie deosebită. De altfel, Mihai Şimon menţionează că în acest strat “nu au apărut podini de locuinţe sau vetre”. Aşa cum deja am menţionat datorită fondurilor reduse avute la dispoziţie, am fost nevoiţi să ne oprim la baza acestui nivel (-1, 65 m) moment în care ne aflam în partea superioară a primului nivel de locuire al aşezării (numit de noi, convenţional, N2) interceptând resturile unei locuinţe incendiate, respectiv ale vetrei acesteia.

În cadrul operaţiunilor de protejare şi conservare a sitului arheologic au fost acoperite resturile acestui nivel ocupaţional cu folie de polietilenă şi pământ rezultat în urma săpăturii, urmând ca locuinţa să fie cercetată în anul următor.

În ceea ce priveşte elementele culturii materiale, care au fost descoperite în campania din acest an, de la Măriuţa, având în vedere că cercetările noastre s-au concentrat asupra primului nivel de locuire, de sus în jos (N1), au confirmat faptul că ne aflăm, cel puţin în acest moment, în faţa unei comunităţi care aparţine fazei B a culturii Gumelniţa.

Deşi marea majoritate a materialului din stratul vegetal aparţine tot culturii Gumelniţa, au mai apărut şi rare fragmente ceramice din perioada feudală târzie (sec. XVI - XVII).

Ceramica este unul din elementele definitorii şi descoperită în cea mai mare cantitate, lucru de altfel obişnuit pentru comunităţile gumelniţene. Din punct de vedere tehnic aceasta este caracterizată de vase executate dintr-un lut bine ales şi frământat. Degresantul este reprezentat de nisip, mai rar pietricele mici. Arderea la marea majoritate a fragmentelor, este de tip oxidant, culoarea pereţilor fiind gălbuie, maronie sau, mai rar, castanie. Nu lipsesc nici vasele care au suferit o ardere reducătoare, culoarea pereţilor fiind de data aceasta neagră.

Repertoriul formelor ceramice este deosebit de variat. În primul rând se remarcă, din punctul de vedere al frecvenţei, străchinile cu marginea îndoită în interior sau îngroşată în interior, precum şi cele cu umărul ascuţit. Castroanele cu umărul carenat sunt destul de frecvente. Alte forme de vas pe care le-am întâlnit în cursul cercetărilor noastre sunt: vasele piriforme, chiupurile, paharele, bolurile.

Decorul este destul de sărăcăcios, de cele mai multe ori fiind reprezentat de barbotină organizată în vârci paralele oblice, orizontale sau verticale. Un alt element care poate fi considerat şi decorativ, este cel reprezentat de proeminenţele simple sau duble. Fără îndoială că acestea au şi un rol funcţional.

Uneltele din silex sunt foarte numeroase, în acest an chiar dacă suprafaţa abordată este destul de mică, numărul acestora se ridică la peste 150, între care şi două topoare. Tipologic se menţin uneltele de bază, adică lamele, gratoarele, burinele, racloare. Din categoria uneltelor din piatră fac parte două râşniţe şi două herminete.

O altă categorie de unelte este reprezentată de cele din os: străpungătoarele, spatulele, dăltiţele.

Cel mai interesant obiect, din punct de vedere al rarităţii descoperirilor, îl reprezintă un împungător din cupru descoperit întreg şi cu mânerul din os. În secţiune acesta era dreptunghiular.

Plastica este reprezentată de trei statuete antropomorfe şi una zoomorfă, din lut şi un idol antropomorf din os.

Verificarea profilului magistral, din suprafaţa cercetată de Mihai Şimon, nu a fost făcută pe toată lungimea. Am refăcut numai partea sudică a profilului estic în lungime totală de 10 m. Am constatat următoarele:

1. Nivelul vegetal, care s-a depus după părăsirea aşezării de către locuitorii gumelniţeni, gros de 0,2 - 0,35 m. Acesta se prezintă sub forma unui sediment de culoare maroniu-închisă, pigmentat cu calcar şi urme roşiatice provenind de la chirpicul dezintegrat. Majoritatea materialelor descoperite în acest nivel aparţin culturii Gumelniţa;

2. Primul nivel de locuire - N1, datat Gumelniţa B₁, (0,3 m - 1,40 m) se prezintă sub forma unor depuneri de culoare cenuşie cu tente gălbui, destul de compact. La ad. = - 1,29 m, în partea sudică a profilului se poate observa o zonă lungă de aproximativ 1,2 m, arsă la roşu. Foarte probabil sunt resturile unei locuinţe incendiate. La S de această zonă la ad. = - 1,3 m / -1,35 m am identificat o parte din podeaua şi peretele în elevaţie ale unei locuinţe neincendiate, cu lungimea de 0,5 m şi grosimea de 0,3 m;

3. Al doilea nivel de locuire - N2, datat de Mihai Şimon, Gumelniţa A₂ (Şimon 1995, p. 33), -1,4 m / -1, 92 m. Depunerea este de culoare gălbuie cu tente cenuşii. În jumătatea nordică a profilului am putut identifica, imediat sub nivelul N1, urmele unei zone menajere (unde am înregistrat şase unităţi stratigrafice) cu o grosime de 0,2 / 0,25 m. Acestea se prezintă sub forma unor depuneri succesive de cenuşă, scoici, lut galben, fragmente de chirpic ars amestecate cu ceramică. Zona menajeră este surprinsă pe o lungime de aproximativ 5 m, cu întreruperi considerabile, deoarece la un moment dat a fost practicată o nivelare a suprafeţei, suprapusă de un moment constructiv, la baza căruia apar urmele unei podele de lut;

4. Al treilea nivel de locuire - N3, datat de Mihai Şimon Gumelniţa A₂ (-1,92 m / -2,65 m). Acest nivel este cel mai interesant din punct de vedere stratigrafic. Pe toată lungimea profilului se observă urmele unor complexe incendiate, podele din lut galben bătătorit, groase de 1 - 3 cm, peste care se disting urme compacte de cenuşă. Au fost observate trei astfel de complexe poziţionate la acelaşi nivel.

5. După adâncimea de -2,8 m, întâlnim solul steril arheologic de culoare gălbuie pigmentat cu mici granule de calcar.

Materialele arheologice descoperite la Măriuţa în campania 2000 au fost înregistrate şi se păstrează în depozitul nr. 1 din cadrul Muzeului Dunării de Jos Călăraşi.

Planşa 39
Bibliografie
1. Şimon 1995 - Mihai Şimon, Importurile Stoicani Aldeni din aşezarea gumelniţeană de la Măriuţa, jud. Călăraşi, CCDJ, XIII - XIV, Călăraşi 1995, p. 29 - 41.

2. Mihai Şimon, Eugen Paveleţ, Consideraţii asupra aşezării gumelniţene de la Măriuţa, Buletinul Muzeului “Teohari Antonescu”, 5, Giurgiu, 2000.

3. Eugen Paveleţ, Die anthropomorphen Statuettes aus Măriuţa., în: Das Altertum, 2000, 46, p. 133 - 146.

Résumé
L’habitat de Măriuţa, qui s’inscrit dans la culture Gumelniţa, est situé à environ trente kilomètres Est de Bucharest, sur la terrasse de la rivière de Mostiştea.

C’est ici qu’on a fait des fouilles archéologiques. Le premier niveau, de bas en haut, est gros d’environ 1 mètre, étant étendu entre moins de 2,7 mètres et moins de 1,7 mètres. Le deuxième, gros d’environ 1 mètre, est étendu entre moins de 1,7 et moins de 0,4 mètres. Sur ce dernier suit un sédiment végétal, étant gros de 0,3 - 0,4 mètres.

A Măriuţa, on a découvert des matériaux archéologiques qui ont rendu possible l’analyse de tout les aspects de la vie d’ un village néolithique (des outils, des os des animaux, des logements, des âtres, etc). La plus importante constatation faite à la suite des fouilles de Măriuţa faisait référence au fait qu’au premier niveau a été fondée une communauté venue d’ ailleurs, donc il s’agit d’un groupe de gens qui à cause des considérations impossibles de saisir pour nous, essaiement et bàtissent un nouveau habitat.

Avant le batiment des logements nouveaux, la zone a été aménagée par le nivellement de la terrasse de la rivière de Mostiştea. Pendant le processus de nivellement, le lieu d’emplacement des longements a été prévu, fait confirmé par le ménagement de certaines zones qui deviendront les piédestales de futures àtres. On y a trouvé aussi les planchers des logements qui étaient faits d’argile foulée. On a constaté que les habitants de Măriuţa avaient eu des contacts avec les représentants de l’aspect culturel de Stoicani - Aldeni. Le fait est prouvé par de nombreux fragments céramiques du type de Stoicani - Aldeni, trouvés au deuxième niveau arhéologique de Măriuţa¹. Le datation de l’habitat s’est fait exclussivement sur des analogies céramiques, Mihai Simon l’auteur des fouilles, croit que le premier niveau est datable au dèbut ou au milieu de la phase Gumelniţa A₂, mais le niveau supérieur est datable la phase Gumelniţa B.
Mihai Simon, Die Stoicani - Aldeni Importe in der Gumelniţa Siedlung von Măriuţa, Kreis Călăraşi (Zusammenfassung), CCDJ, XIII - XIV, 1995, p. 30 - 31, Fig. 2 - 3.

Măriuţa 2000. Raport arheozoologic

Dragoş Moise (MNIR - CNCP)

În cursul campaniei de săpături arheologice 2000, din nivelurile Gumelniţa B₁ ale aşezării de la Măriuţa au fost exhumate 876 de resturi osteologice de mamifere, din care au putut fi determinate 529.

Au fost identificate cele 5 specii domestice caracteristice epocii: bou (Bos taurus), oaie (Ovis aries), capră (Capra hircus), porc (Sus domesticus), câine (Canis familiaris), precum şi 6 specii sălbatice: cal (Equus cf. caballus), bour (Bos primigenius), cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), mistreţ (Sus scrofa attila), vulpe (Vulpes vulpes).

Privitor la raportul mamifere domestice / mamifere sălbatice, se observă că acesta înclină mult în favoarea primelor (86,01% NR domestice, 13,42% NR sălbatice), creşterea animalelor constituind, se pare, principala activitate în cadrul economiei animaliere a comunităţii gumelniţene de la Măriuţa.

În cadrul animalelor domestice se observă predominanţa netă a bovinelor (42,72% NR). Acestea sunt urmate de ovicaprine (26,09% NR total ovicaprine) şi de suine (14,74% NR). S-a pus în evidenţă şi consumul alimentar al câinelui.

Vânătoarea juca probabil un rol secundar, de compensare a alimentaţiei carnate. Erau vânate cu precădere ungulatele mari (cerb, mistreţ, cal, bour, căprior), care furnizau o cantitate sporită de carne.