1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

211. Stelnica, com. Stelnica, jud. Ialomiţa

Punct: Grădiştea Mare

Cod sit: 94508. 03

Colectiv: Niculae Conovici - responsabil, Anca Ganciu (IAB), Gheorghe Matei (MJ Ialomiţa)

Grădiştea Mare este o ridicătură de teren din Balta Borcei, cu o suprafaţă de cca. 15 ha şi o înălţime relativă faţă de terenul din jur de 0,5/2 m, situată la cca. 3 km NNE de bacul de traversare de la Stelnica¹.

Săpături sistematice, desfăşurate în perioada 16. 07-3. 08. 2001. S-a lucrat în 6 secţiuni de mărimi diferite: S. XVIII de 10 x 4 m S. XIX de 16 x 3 m, S. XX de 42 x 3 m, S. XXI de 42 x 3 m, S. XXII şi XXIII de 20 x 3m. Ultimele trei au rămas neterminate.

Zona în care am efectuat săpăturile arheologice din acest an a suferit puternice modificări în ultimele decenii, atât prin amputarea reliefului originar, cât şi prin schimbarea parţială a naturii solului. În profilul de S al S. XXII a putut fi observată clar (şi fotografiată) amprenta lamelor de buldozer care au nivelat terenul, înlăturând aproape complet straturile arheologice. Aşa se explică raritatea complexelor descoperite în zona sudică. Pe de altă parte, aflându-ne în apropierea saivanelor fostei ferme de oi a I. A. S. Stelnica, aici au fost evacuate vreme de mulţi ani dejecţiile animale. În locurile unde acestea au staţionat, solul viu a devenit humus, căpătând o culoare brun închis până la adâncimi de peste -0,6 m. Alte distrugeri ale depunerilor arheologice au fost făcute de animalele subterane, ale căror galerii şi vizuini se întâlnesc la tot pasul şi care au deranjat multe morminte. În sfârşit, observaţiile noastre au mai fost îngreunate şi de necesitatea înregistrării şi extragerii materialelor din complexele descoperite înainte de sfârşitul fiecărei zile, pentru a preveni distrugerea lor de eventualii „vizitatori”. Din motivele enumerate mai sus au rezultat unele observaţii şi fotografii incomplete, chiar înregistrarea posibil greşită a unor morminte. Chiar numărul total de morminte descoperite în acest an rămâne a fi verificat prin cercetarea resturilor osteologice de către specialişti (în cazul M. 252, 260, 263, 269, Gr. 105).

Vestigii medievale şi moderne.

Din aceste perioade mai recente au fost înregistraţi mai mulţi pari de lemn putreziţi şi două gropi.

Parii de lemn au fost surprinşi în S. XVIII, XIX, XXII şi în carourile sudice ale S. XX şi XXI, formând două şiruri paralele, resturi probabile ale unor garduri. O notă aparte o face parul ars la bază găsit în apropierea Gr. 103 (S. XX, c. 15.) şi care se leagă de aceasta din urmă.

Gr. 100 (S. XIX, c. 5), de formă ovală-trapezoidală, nu avea inventar specific, doar câteva oase mici de animale şi cioburi getice antrenate din M. 257 pe care l-a deranjat. Şi această groapă avea în apropiere un par de lemn. Forma destul de neobişnuită şi lipsa inventarului menajer pune sub semnul întrebării natura ei. Datarea ei pare a fi relativ recentă, dată fiind natura umpluturii (pământ brun închis, pigment alb de la materiale organice putrezite).

Gr. 103 (S. XX, c. 15) este medievală târzie, fapt indicat de un inel cu şaton din sticlă verde aurită şi luleaua turcească găsite în ea. Era de formă cilindrică, cu adâncimea de -1,23 m, iar conturul ei se distingea clar. Presupunem că a servit drept latrină. Complexele amintite, fără descoperirea altora contemporane prin apropiere, dovedesc o dată în plus distrugerea stratului arheologic în această zonă.

Necropola getică.

În campania 2001 au fost înregistrate 23 morminte getice. Această cifră nu corespunde însă numărului real de defuncţi identificaţi. Astfel, în S. XVIII, c. 5, la primul rând de cazma au fost găsite câteva oase calcinate şi un fragment ceramic. Deşi înregistrate pe plan, ele nu au fost inventariate ca mormânt, datorită adâncimii prea mici şi lipsei unui context clar. Un eventual mormânt din apropiere ar fi putut fi deranjat de Gr. 103 din imediata vecinătate. Oase calcinate izolate au mai apărut şi în alte sectoare ale săpăturilor, fără a se localiza morminte.

-M. 251 (S. XVIII, c. 4) era suprapus de M. 245, la o diferenţă de nivel de -0,33 m, rămânând posibilitatea să fie de fapt un singur mormânt.

-M. 253 (S. XIX, c. 4) s-a dovedit ulterior a fi unul şi acelaşi cu M. 242 (descoperit în 2000), deci nu poate fi luat în calcul. El face parte din categoria mormintelor de incineraţie cu groapă alungită, osemintele depuse pe sol şi având alături vase de ofrandă.

-M. 260 (S. XX, c. 16) conţinea cel puţin trei grupe de oase calcinate: unele depuse direct pe sol, altele depuse într-o cană lucrată cu mâna şi altele într-un crater lucrat la roată. Rămâne de văzut dacă toate oasele aparţin aceluiaşi individ sau mai multora. Alte vase găsite împreună cu ele erau vase de ofrandă şi/sau capace pentru vasele cu oase. În acest caz am putea avea de a face fie cu un mormânt multiplu (caz care s-a mai întâlnit în această necropolă), fie cu morminte diferite ale aceleiaşi familii, ţinând seama că nu toate vasele se aflau la aceeaşi adâncime.

-M. 262 (S. XXI, c. 3) nu a fost încă descoperit. El s-ar putea afla la V de S. XXI. Craniul apărut izolat şi răsturnat nu era in situ.

-M. 263 (S. XX, c. 16-17) ridică probleme nu atât ca existenţă cât în ceea ce priveşte componenţa. Oasele calcinate erau mărginite spre NV şi SE de câte un vas. Dar vasul dinspre N se afla mai sus şi era legat de oase printr-o bandă de culoare neagră (lemn carbonizat), care nu se mai întâlnea la vasul dinspre S. Pe de altă parte, oasele calcinate apăreau pe două straturi. Şi aici ar pute fi de fapt doi defuncţi.

-M. 269 (S. XX-XXI, c. 14-15) a fost descoperit pe două niveluri: un grup mic de oase calcinate împreună cu cioburi din mai multe vase au apărut la -0,15/0,2 m, în timp ce o grupare masivă de oase a apărut la -0,45/0,52 m. Trebuie avută în vedere de asemenea aglomerarea de oase calcinate de la fundul „Gr. 105”, destul de numeroase şi ele, aflate la -1,5 m. Iniţial am presupus că fuseseră antrenate de animale tot din M. 269, dar în final cantitatea lor era prea mare. Este mai probabil ca Gr. 105 să fie de fapt tot un mormânt.

Mormintele de inhumaţie

Au fost înregistrate 7 morminte de inhumaţie. Despre aşa-numitul M. 262 am vorbit mai sus.

M. 254 (S. XX, c. 4-5, -0,7/0,84 m) aparţinea unei femei. Groapa a fost parţial delimitată, având o formă alungită, cu un mic prag pe latura de V. Scheletul se afla în decubit dorsal, cu braţele aduse pe abdomen. O parte din oase erau deranjate. La picioare avea o lespede de piatră. Sub gât a apărut o fusaiolă cilindrică de lut, iar sub şoldul drept un disc emisferic de os (epifiză de femur) perforat (fusaiolă sau mărgică?). Orientare: SSE 160^o - NNV 340^o.

M. 264 (S. XXI, c. 8, -0,5 m) aparţinea tot unei femei. Scheletul se afla în decubit dorsal, cu braţele întinse pe lângă corp. Orientare era mai puţin obişnuită: SV 225^o - NE 45^o. În dreptul craniului s-a descoperit o verigă de plumb formând o buclă. În dreptul picioarelor s-a descoperit scheletul unei broaşte ţestoase, ajunse acolo probabil ulterior.

M. 267 (S. XXI, c. 1, - 0,5 m). Scheletul, parţial deranjat, aparţinea unui adult de sex masculin, senex. Unele alveole dentare erau obturate. Era aşezat în decubit dorsal, cu mâna stângă adusă pe bazin şi dreapta pe piept. Orientare: SSE 175^o - NNV 345^o (aproape S-N). Nu avea inventar.

M. 270 (S. XXI, c. 9-10, -0,7 m) aparţinea unui defunct de sex feminin. Scheletul era deranjat de galerii de animale, cu o parte din oase lipsă. Era aşezat în decubit dorsal, cu mâna dreaptă întinsă şi stânga adusă pe bazin. Orientare: SSE 160^o-NNV 340^o. La cca. 0,4 m de cap a fost găsită o lespede de piatră şlefuită pe o parte, aşezată în picioare. La baza acesteia s-a găsit o prismă mică din piatră moale de culoare roşie, folosită probabil pentru machiaj. Sub maxilar a fost găsită o mărgică (?) de bronz. La picioare a fost găsită o aşchie de silex.

M. 271 (S. XXII, c. 4, -0,15/0,2 m) aparţinea unei femei tinere. Scheletul era în decubit dorsal, cu braţele întinse pe lângă corp. Orientare: SSE 150^o - NNV 330^o. La mâna dreaptă avea o brăţară de bronz cu secţiune lenticulară, spartă.

M. 272 (S. XXI, c. 11, -0,8 m) aparţinea unui adult probabil de sex masculin. Scheletul era în decubit dorsal, cu braţele întinse pe lângă corp. Era parţial deranjat, iar capetele oaselor erau distruse de agenţii humici. Orientare: SSE 120^o - NNV 230^o. Spre deosebire de alte morminte de bărbaţi, acesta avea un inventar mai aparte. În dreptul capului s-a descoperit un fragment de lespede de piatră, lustruită şi vopsită cu roşu pe ambele feţe; lângă cotul stâng se afla depus un cuţit de fier, între genunchi o bucată de silex neprelucrat, iar în dreptul labelor picioarelor un bulgăre mic de ocru roşu.

Mormintele de incineraţie

M. 250 (S. XX, c. 13, -0,18 m) era un mormânt de incineraţie cu urnă, distrus de arătură. Din urnă se păstrau fragmente din fundul (conţinând încă o parte din oase) şi din pereţii unui vas lucrat la roată, cu pereţii groşi (cană?). Nu s-au descoperit elemente de inventar.

M. 251 (S. XVIII, c. 4, -0,48 m) a apărut sub M. 245, descoperit anul trecut la -0,15 m. Groapa era de formă circulară, cu diametrul de cca. 1,15 m. Suprapunerea aproape exactă a două morminte, la o diferenţa de peste 0,30 m era posibilă doar în cazul în care acest lucru era intenţionat, cu condiţia ca primul mormânt să fi fost anterior marcat. La descoperirea M. 245, acesta consta dintr-o aglomerare de oase calcinate şi un obiect de bronz topit pe rug, iar în apropiere fragmente de amforă, probabil ofrandă ori semn de mormânt. Despre problema amforelor vom discuta mai jos. Printre oasele calcinate ale M. 251 au apărut trei mărgele de sticlă albastră cu „ochi”. Posibilitatea ca M. 245 şi M. 251 să fie un singur mormânt rămâne deschisă. O altă problemă ridicată de M. 251 este forma gropii: groapa circulară era întâlnită până acum la Stelnica doar la mormintele de incineraţie cu urnă. În acest an am constatat că puteau fi folosite şi gropile circulare, atunci când nu erau depuse vase de ofrandă.

M. 252 (S. XX, c. 7-8, -0,1/0,2 m) era de tipul incineraţie cu urnă. Urna consta dintr-o amforă, probabil rhodiană, aşezată vertical şi cu partea superioară distrusă de arătură. Nu s-au găsit fragmente din torţi sau din gura amforei, de unde se poate presupune că amfora nu a fost depusă întreagă (nici piciorul amforei nu era complet). La interiorul amforei se afla partea inferioară a altei amfore, depuse cu piciorul în jos şi acoperind câteva oase calcinate. Se remarcă numărul foarte mic de oase calcinate (culese selectiv?), lipsa oricărui alt inventar precum şi poziţia „anormală” a celuilalt fund de amforă care acoperea oasele.

M. 253 (S. XIX, c. 4, -0,4 m) era reprezentat de o aglomerare de oase calcinate, împreună cu un cuţit de fier fragmentar, asociate în apropiere cu fragmente de strachină lucrată la roată. La o examinare mai atentă a fragmentelor ceramice a rezultat că acestea fac parte din acelaşi vas cu cel fragmentar găsit în M. 242, anul trecut, considerat mormânt de incineraţie cu urnă şi capac. Dar atunci oasele nu fuseseră găsite în vas ci deplasate în afară. M. 242/253 este deci de tipul cu osemintele depuse pe sol şi vase de ofrandă, în groapa alungită

M. 255 (S. XX, c. 1, -0,44 m) era de incineraţie cu urnă. Urna era un vas clopot prevăzut cu patru apucători sub diam. maxim, spart in situ. Nu avea capac şi nici inventar.

M. 256 (S. XX, c. 3, -0,55 m) era reprezentat de o aglomerare masivă de oase calcinate, având printre ele o fibulă de tip tracic, un vârf de săgeată de bronz, o mărgică de os pictată şi două de sticlă albastră, cu „ochi”. Puţin mai jos de nivelul oaselor au apărut fragmente dintr-o cană lucrată la roată, din pastă roşie şi două fragmente de amforă, probabil purtate. Fragmentele de cană ar putea cu greu reprezenta o urnă, cel mult ar fi o urnă simbolică (?). Forma gropii nu a putut fi delimitată, dar presupunem că era circulară, deoarece nici în S. XVI/1992, al cărei capăt atingea M. 256, nu a fost semnalat nimic. Mormântul aparţinea unei femei adulte, după inventar şi forma oaselor. Remarcăm apariţia din nou, într-un mormânt de femeie, a vârfului de săgeată depus ca ofrandă.

M. 257 (S. XIX, c. 5, -0,1 m) este reprezentat prin mai multe fragmente întregibile parţial de vas în formă de clopot, având spre N câteva oase calcinate (foarte puţine). În imediata vecinătate se afla însă Gr. 100, modernă, în care au apărut alte câteva fragmente din vas şi care a deranjat în mod evident mormântul, înainte de lucrările mecanice ulterioare care au îndepărtat stratul arheologic. Din acest motiv nu avem toate datele pentru încadrarea tipologică a mormântului.

M. 258 (S. XX, c. 17, -0,15/0,25 m) a fost deranjat de arătură. O parte din fragmentele urnei (un vas cu apucători) şi ale capacului (cană lucrată la roată) au fost deplasate spre S. Nu avea inventar. Mormânt de incineraţie cu urnă şi capac.

M. 259 (S. XX, c. 18, -0,28 m) era de acelaşi tip cu precedentul. Urna era o cană lucrată cu mâna, cu gura lipsă, acoperită cu fragmente dintr-un borcan decorat cu brâu alveolar şi apucători. Nu avea inventar.

M. 260, (S. XX, c. 16, -0,12/0,37 m) poate fi considerat mormânt colectiv. Pe direcţia SSE 130^o - NNV 310^o se înşirau mai multe vase sparte in situ, împreună cu oase calcinate, după cum urmează: fragmente dintr-o ceaşcă sau căniţă lucrată la roată, împreună cu un fragment de toartă lucrată cu mâna; o cană lucrată cu mâna, fără gât şi toartă, conţinând oase calcinate în cantitate mare; oase calcinate împrăştiate pe sol; un vas lucrat la roată cu corpul globular, două torţi orizontale pe umăr gât cilindric şi buza evazată (hydrie sau crater), conţinând oase calcinate în cantitate mai mică şi acoperită cu fragmente dintr-un borcan lucrat cu mâna, alte oase calcinate, fragmente de capac discoidal şi de la alte vase lucrate cu mâna, dispuse la S de vasul-urnă. Sub acestea din urmă a apărut un obiect de fier corodat, fragmentar. Avem aici în primul rând un mormânt cu oasele depuse pe sol şi vase de ofrandă, în groapă alungită, în care au fost depuse şi două urne: cana şi crater-ul (hydria) acoperită cu un borcan. Analiza oaselor calcinate ar putea eventual stabili câţi indivizi erau depuşi în acest mormânt.

M. 261 (S. XXI, c. 6, -0,2/0,38 m) era de incineraţie cu urnă, probabil cenotaf. „Urna” era un vas pântecos, cu corp globular şi gura arcuită spre exterior, prevăzut pe diam. maxim cu două torţi orizontale şi două aplicaţii în forma literei S (şarpe). Vasul nu avea capac, în schimb stătea pe două fragmente mari de castron lucrat cu mâna, cu gura lată, slab arcuită spre interior. Cioburile nu se întregeau. Oase calcinate nu au apărut, cu excepţia unui fragment găsit la partea superioară, probabil purtat. Nu avea alt inventar. Ar putea fi vorba şi de o groapă de ofrandă, dar în apropiere nu se găsea nici un mormânt.

M. 263 (S. XX, c. 16-17, -0,4/0,76 m) a fost discutat mai sus (p. 10). Era de tipul cu osemintele depuse direct pe sol şi vase de ofrandă. Orientare: SSE 130^o -NNV 310^o. Primul vas, aşezat în partea de NNV era o oală cu două torţi orizontale sub diametrul maxim, decorată pe o parte cu o „potcoavă” în relief. Vasul era culcat cu gura spre E. Mai spre SE s-au găsit oase calcinate, unele la -0,4/0,45 m, altele de la -0,6/0,76 m. Între vas şi oasele calcinate, pe partea de E a gropii, au fost găsite amprente de lemn, carbonizate, formând o bandă subţire, continuă precum şi granule de ocru roşu. În gruparea de mai jos a apărut şi un obiect de bronz, deformat de foc. La SSE de oase a apărut un castron decorat în afara gurii cu 4 „coaste” în relief. Lungimea totală a grupării era de cca. -2,6 m, ceea ce se încadrează printre lungimile unor asemenea gropi de morminte. Nu este exclusă nici suprapunerea a două morminte, aparţinând aceleiaşi familii.

M. 265 (S. XXI, c. 1, -0,46 m) era de incineraţie cu urnă. Forma gropii nu a fost identificată, dar era probabil cilindrică. Urna era o cană mare cu corp globular şi gât vertical. Gâtul şi toarta lipseau din vechime. Oasele calcinate ale unui adult umpleau jumătatea inferioară a vasului. Nu avea inventar.

M. 266 (S. XX, c. 15, -0,25/0,42 m) - mormânt de incineraţie cu urnă şi capac. Urna era un vas cu corpul globular, cu 2 torţi orizontale şi două apucători, lucrat cu mâna, acoperită cu un castron fragmentar, lucrat în aceeaşi tehnică şi prevăzut cu apucători. Mai sus se afla un fragment mare de borcan cu brâu alveolar. Inventar: o amuletă de piatră având forma unui topor, găsită printre oasele din urnă. Mormântul suprapunea Gr. 105.

M. 268 (S. XX, c. 16, -0,35 m) consta dintr-o aglomerare de oase calcinate şi câteva fragmente ceramice lucrate cu mâna. Împreună cu ele au mai ieşit două granule sferice de bronz. Nu au fost distinse forma gropii şi nici indicii sigure ale existenţei unei urne; cioburile au servit probabil pentru acoperirea oaselor calcinate.

M. 269 (S. XX-XXI, c. 14-15, -0,18/0,52 m) era format din două grupări. Prima a apărut la -0,18 m, în stratul arabil şi era formată din fragmente de la trei vase, unele purtate la distanţă: vas clopot decorat cu „potcoave” în relief, castron şi strachină lucrate la roată. Lângă fragmentele de vas-clopot au ieşit câteva oase calcinate. Un fragment din castron a apărut la nivelul aglomerării inferioare de oase calcinate. Estimăm că este vorba de un singur mormânt, deranjat, de tipul cu oasele depuse pe sol şi vase de ofrandă.

În afara mormintelor propriu-zise, alte descoperiri aparţinând necropolei getice trebuie menţionate şi comentate. Este vorba de descoperirile izolate de fragmente de amfore. Asemenea fragmente, fără legătură aparentă cu vreun mormânt, au apărut de regulă la primul rând de cazma, în S. XIX, c. 5 (perete), S. XX, c. 2 (perete), c. 7 (două picioare şi două torţi, una thasiană cu ştampilă), S. XXI, c. 5-6 (trei picioare de amforă înfipte în pământ lângă ele un os calcinat). În campaniile precedente am mai întâlnit asemenea cazuri. Ele se aflau fie în gropi separate lângă un mormânt, fie înfipte alături de mormânt, fie serveau ca „marcaj” la partea superioară a unei gropi de mormânt². De data aceasta, ţinând seama de caracteristicile actuale ale terenului, estimăm că în cele mai multe cazuri ele reprezintă urme ale unor morminte distruse (la fel şi alte fragmente ceramice getice, găsite în strat). În privinţa picioarelor de amfore din S. XXI, c. 5-6, nu excludem posibilitatea ca ele să fie în apropierea unor morminte aflate mai spre V, mai ales că două din cele trei picioare au apărut în casetă. Să mai remarcăm şi faptul că nici unul din picioarele de amfore nu aveau baza intactă, după cum nici vasele din mormintele descoperite în acest an nu se întregesc complet. Considerăm deci că pentru ceremoniile funerare au fost folosite vase scoase din uz, dacă nu cumva au fost chiar „ucise” ritual.

„Groapa hallstattiană” (Gr. 105 - S. XX, c. 15, -0,8/1,46) a început să fie vizibilă la adâncimea relativă de cca. -0,8 m, sub forma unei pete de formă neregulată de pământ brun. La partea superioară a zonei au apărut câteva fragmente ceramice provenind de la mai multe vase hallstattiene, unele cu decor canelat şi imprimat, neîntregibile. La partea inferioară au apărut mai multe vase in situ. În partea de SE a gropii au fost descoperite, grupate, următoarele vase: o ceaşcă de formă globulară decorată cu brâu alveolar, fundul unui vas clopot, un castron cu torţi orizontale spart în două, cu jumătăţile suprapuse, împreună cu multe cochilii de melci şi scoici. Către centrul „gropii”, intrând cu baza în solul viu a apărut un vas întreg, cu corp globular prevăzut cu torţi orizontale, gât cilindric şi gura orizontală. Tot la baza „gropii” au ieşit şi multe fragmente de cărbune de lemn. În partea de V, în marginea peretelui a fost găsită o aglomerare de oase calcinate. Stratigrafia zonei se prezintă sub forma unor straturi discontinui de pământ brun şi brun-gălbui, atribuite iniţial de noi unor galerii de animale. Apariţia oaselor calcinate ne face să presupunem că avem de a face cu un mormânt (M. 273), dar nu cu unul în groapă ci poate cu unul tumular. Urmează ca în campania următoare să verificăm din nou profilul din S. XX şi S. XXI (ultima secţiune nefiind terminată) pentru a stabili dacă putem vorbi într-adevăr de un tumul nivelat. În această situaţie, este posibil ca unele din mormintele getice descoperite în imediata apropiere şi chiar deasupra „Gr. 105” să fie înmormântări secundare în acest tumul (M. 260, 266, 268, 269). Fragmentele ceramice hallstattiene găsite la partea superioară a „gropii” ar fi putut fi antrenate de pe terenul din jur cu prilejul ridicării tumulului.

Complexe Coslogeni.

Au fost descoperite cel puţin trei complexe aparţinând epocii bronzului (cultura Coslogeni).

Gr. 104 (S. XX, c. 19) era de formă tronconică, cu diam. gurii de 1,25/1,3 m şi al fundului de 1,68 m. În umplutură au apărut câteva oase de animale şi fragmente ceramice. Pe fundul gropii era masată o mare cantitate de fragmente ceramice provenind în principal de la două vase: 1. un vas de provizii cu pereţii groşi, patru torţi groase pe diametrul maxim şi aplicaţii în formă de brâuri orizontale şi oblice; 2 un vas cu pereţii foarte groşi (cca. 3 cm), de formă neprecizată încă, dar probabil de tipul „copaie”, după descoperiri similare din anii precedenţi.

Gr. 106 (S. XXII, c. 6-7) era de formă ovală în plan (0,7 x 0,6 m), puţin adâncă. La -0,45 m în ea a apărut un fragment spart dintr-un castron bitronconic, decorat cu crestături pe buză şi umăr.

Gr. 108 (S. XXI c. 17) avea gura ovală în plan (1,15 x 1 m), trapezoidală în profil, fiind lărgită spre N. În umplutură au ieşit câteva fragmente ceramice şi oase de animale, împreună cu granule de cărbune. Pe fundul gropii au apărut fragmente din mai multe categorii de vase, suprapuse de o pereche de tibii de bovideu.

Gr. 107 (S. XXI, c. 18-19) avea deschiderea la gură de 1,1 m şi la fund de 1,25/1,35m. Deşi a fost bine delimitată în plan, conţinutul ei consta doar din câteva oase fragmentare de animale şi 2-3 fragmente ceramice atipice. Atribuirea ei epocii bronzului este ipotetică.

În afara acestor complexe, în S. XXI şi S. XII au mai apărut alte fragmente de borcan datând din epoca bronzului, unele decorate cu crestături pe gât şi pe buză, altele fără decor. Aceasta ne duce la concluzia existenţei anterioare în această zonă puternic afectată şi a altor complexe din această perioada.

Descoperiri neolitice

În campania anului 2001 au apărut câteva fragmente de vase neolitice, atipice, unul singur fiind decorat cu barbotină (în S. XX, c. 16, -0,2 m). Aceste cioburi indică existenţa în zonă a unor complexe neolitice, distruse odată cu eliminarea stratului arheologic.

Materialele arheologice descoperite au fost depozitate la Muzeul Judeţean Ialomiţa din Slobozia, pentru restaurare şi conservare. Doar obiectele mărunte din metal, sticlă, os au fost aduse temporar la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan pentru a fi studiate, unele şi conservate. Ulterior ele vor reveni tot muzeului. Osemintele umane urmează a fi studiate de d-na Laurenţia Georgescu. Documentaţia de şantier (planuri, relevee, fotografii) se află la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan.

Nu se pune problema conservării in situ a descoperirilor arheologice, fiind vorba de un sit afectat de lucrări agricole şi mecanice. O parte a inventarelor mormintelor descoperite precum şi obiecte aparţinând culturii Coslogeni vor fi prezentate în expoziţia de bază a Muzeului Judeţean Ialomiţa, în curs de amenajare.

Planşa 107
Note:

1. Pentru stratigrafia generală a sitului şi descoperirile anterioare vezi Cronica cercetărilor arheologice în România, Campania 2000, p. 232-235.

2. N. Conovici, Gh. Matei, Materiale S. N., 1, 1999, p. 130.
Bibliografie:

N. Conovici, Gh. Matei, Necropola getică de la Stelnica-Grădiştea Mare (jud. Ialomiţa). Raport general pentru anii 1987-1996, Materiale şi cercetări arheologice, Serie nouă, I, 1999, p. 99-144.

Rezultatele parţiale ale săpăturilor au fost prezentate la sesiunile anuale de rapoarte arheologice, în mai multe comunicări ştiinţifice şi au fost publicate succesiv în Cronica cercetărilor arheologice din România.

Résumé

Le lieu dit “Grădiştea-Mare” e situé dans l’interfluve du Danube nommé “Balta Borcei”, au N du pont ferroviaire de Feteşti-Cernavoda. Il a une superficie d’environ 15 ha et 0,50-2,00 m de hauteur. Les fouilles sont concentrés sur un nécropole gète du IVe -IIIe siècles av. J. -C. Dans le même endroit on a découvert des vestiges d’autres époques: du néolithique (civilisation de Boïan), de l’époque du bronze récent (civilisation de Coslogeni), médiévales tardifs et modernes.

Les découvertes d’époque médiévale et moderne consistent en trois fosses et plusieurs trous de piliers marquant un enclos.

De la nécropole du IV-IIIe siècles av. J. -C. on a enregistré 23 tombes, dont 7 à inhumation, les autres à crémation. Les rituels observés et le mobilier funéraire sont similaires au tombes découvertes auparavant. La plupart des complexes étaient dérangés par les labours et d’autres travaux mécaniques. La „Fosse 105”, considérée au début comme hallstattienne, c’e avérée comme tombe par la présence de plusieurs vases in situ et des ossements calcinés. On croit qu’il s’agit ici d’une tombe tumulaire, rasé.

De la civilisation de Coslogeni (époque du Bronze tardif) on a trouvé trois fosses, probablement cultuelles, contenant de la céramique et peu d’ossements d’animaux. De la couche néolithique on a trouvé des fragments céramique épars.