1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

137. Mălâncrav, com. Laslea, jud. Sibiu

Punct: Conacul Apafi

Cod sit: 144768.01

Colectiv: Daniela Marcu-Istrate, Angel Istrate (SC Damasus SRL)

Casa păstrată pe platoul situat la SV de Biserica evanghelică din Mălâncrav, cunoscută sub denumirea de conacul sau castelul Apafi, are o istorie complexă, ale cărei începuturi se situează cel mai târziu în sec. XVII. Ea a fost amplasată aproximativ pe locul unde cu două secole mai devreme a funcţionat o curie. Clădirea în sine a suportat până în prezent numeroase intervenţii, la capătul cărora în infrastructură se păstrează pivniţele vechi, dar suprastructura este în întregime remodelată în sec. XVIII-XIX. Cu toate acestea nu este nominalizată ca monument istoric, probabil dintr-o eroare, în schimb terenul pe care se găseşte este clasificat ca sit arheologic.

Săpăturile arheologice efectuate în perioada 17 aprilie - 11 mai au avut drept scop cunoaşterea evoluţiei clădirii actuale şi a caracteristicilor sale tehnice, precum şi identificarea unor eventuale alte structuri zidite existente în apropiere. Faţă de programul iniţial stabilit cu beneficiarul, săpăturile au fost destul de ample, ele extinzându-se pe măsură ce investigaţiile avansau, impuse de complexitatea clădirii şi de necesitatea de a clarifica, pe cât posibil în detaliu, evoluţia acesteia. Au fost cercetate 24 de suprafeţe, numerotate în ordinea în care au fost deschise.

Structuri anterioare castelului Apafi

Locuire medievală caracterizată prin ceramică de uz comun şi cahle databile în sec. XIV-XV. Materialele sunt răspândite pe suprafaţă, în general în jumătatea de V a platoului, într-un strat de lut negru care nu a fost atins de intervenţii ulterioare.

Locuire din sec. XV-XVI, foarte probabil curia menţionată documentar în sec. XVI. Construcţia trebuie să fi fost realizată predominant din lemn, cu o infrastructură superficială din piatră sau chirpici,şi a fost distrusă prin incendiu. Pe latura de S a castelului a fost identificat un strat de arsură care poate fi atribuit acestei etape. Pe latura de V apare sistematic deasupa solului viu un strat de lut negru puternic pigmentat cu cărbune şi conţinând o mare cantitate de ceramică din sec. XV-XVI, strat rulat cu ocazia unor operaţiuni de nivelare. Acelaşi fel de materiale se regăsesc în umplutura unor gropi practicate în sec. XVII-XVIII pe platoul dinspre S. Straturi cu material rulat din sec. XV-XVI dar mai ales din sec. XVI se regăsesc şi pe marginea de E a platoului, în exteriorul sau la limita estică a clădirii anexă, purtate cel mai probabil din zona în care a fost edificat castelul.

Deşi nu putem localiza cu precizie perimetrul acestei locuiri şi nici nu putem aprecia dimensiunile sale, trebuie să subliniem faptul că ea a avut un caracter select, dovedit prin fragmentele de cahle de sobă care se înscriu în cele mai pretenţioase tipuri ale epocii. De asemenea este destul de frecventă ceramica de uz comun smălţuită în interior încă din sec. XV.

Clădirea actuală este sinteza mai multor etape de construcţie. Ea a suferit numeroase modificări în timp, în prezent, fiind după toate indiciile, rezultatul unei refaceri din sec XVIII - XIX. În zona pivniţelor se păstrează însă părţi din structurile mai vechi, împărţite şi ele în mai multe etape de demontare şi refacere.

Clădirea construită în sec.al XVII-lea a avut formă de “L” alungit cu latura lungă foarte dezvoltată (lungime totală 38,6 m şi lăţimea variind între 7 şi 8 m) iar latura scurtă formată dintr-o singură încăpere cu dimensiunile 8 x 4 m. Sub întreaga clădire se aflau pivniţe uşor adâncite faţă de nivelul contemporan de călcare. Aripa lungă era compartimentată astfel: 2 pivniţe dreptunghiulare cu axul lung orientat N-S la extremitatea vestică şi alte două compartimente sub clădirea actuală. Toate pivniţele au fost acoperite cu bolţi semicilindrice din cărămidă, axul fiind stabilit însă pe latura lungă a dreptunghiului. Sub latura scurtă pivniţa a avut o singură încăpere, probabil de asemenea boltită.

Despre încăperile de la etaj arheologia nu ne permite decât puţine consideraţii. Ştim că unele încăperi erau pictate cu scene diverse, şi le putem localiza în partea de V a clădirii; de asemenea este cert că funcţionau mai multe sobe realizate din cahle, tipurile reprezentative pentru sec.al XVII-lea.

Aripa scurtă a casei a fost demolată, de asemenea o parte a aripii lungi a fost refăcută. Pe latura de N a fost realizat un balcon iar la colţul de SV o latrină.

După încheierea construcţiei, la un oarecare interval, pe partea de N a fost prevăzut un nou sistem de pivniţe, din care putem reconstitui în întregime o singură încăpere situată la limita de N a clădirii actuale şi parţial o a doua la extremitatea de E - ambele adosate paramentului actual. Desigur nu este exclus ca acest corp să fi dublat clădirea actuală pe toată lungimea ei, iar urmele demolării ei să nu fie detectabile. Aceste intervenţii au fost realizate în sec. XVIII.

Pe partea de S a clădirii a fost adăugată o loggie, dar nu se poate preciza dacă aceasta s-a desfăşurat pe toată faţada sau la construirea ei pivniţele din partea de V erau deja demolate. Intervenţiile aparţin probabil sec. al XIX-lea.

În prima parte a sec XX clădirea a căpătat forma actuală, renunţându-se la pivniţele de pe partea de N (sau la cel de-al doilea tract?) precum şi la cele dinspre V (dacă acestea supravieţuiseră etapei anterioare).

Anexe. Pe marginea de E a platoului, la S de casa actuală, au fost descoperite ruinele unei clădiri anexă, databilă în sec. XVII-XVIII. Are o formă dreptunghiulară cu lungimea interioară 17,6/18 m, iar lăţimea de 6 m; nu au fost identificate ziduri de compartimentare interioară, dar dacă au existat mai multe compartimente atunci este posibil ca delimitarea acestora să fi fost făcută prin structuri de suprafaţă, care au dispărut apoi în cursul operaţiunilor de demolare şi nivelare a terenului. Pe axul longitudinal au apărut amprentele unor stâlpi din lemn cu diametrul de 0,7/0,8 m, al căror scop trebuie să fi fost acela de a susţine fie un tavan casetat fie o şarpantă deschisă.

Canalizări. Prin apropierea colţului de SV a clădirii trece o conductă realizată din segmente ceramice, care traversează probabil în diagonală platoul, ea fiind regăsită şi în secţiunea de control din zona centrală a platoului.

Stratigrafie generală. Solul viu este reprezentat pe întreaga suprafaţă de un lut galben calcaros care conţine mai cu seamă spre partea de N a platoului concreţiuni de nisip pietrificat, ceea ce a influenţat adâncimea fundaţiilor. Imediat deasupra a fost identificat nivelul de locuire medievală din sec. XIV-XV, caracterizat prin materiale (ceramică de uz comun şi cahle) răspândite la suprafaţă în jumătatea de V a platoului, într-un strat cu mult pigment de cărbune. Locuirea de sec. XV - XVI este marcată de un strat gros de arsură aflat in situ, respectiv un strat de lut negru puternic pigmentat cu cărbune care s-a depus pe suprafaţă ca rezultat al unei sistematizări generale a terenului înainte de construirea castelului din sec. XVII.

Cele mai consistente depuneri aparţin sec. XVII-XVIII, şi în mod firesc se regăsesc în imediata apropiere a clădirii actuale, în legătură directă cu edificarea acesteia şi cu toate transformările pe care le-a suportat - materializate în straturi cu conţinut variabil de materiale de construcţie, îndeosebi mortar. Zona cea mai săracă în depuneri este axul platoului: pe cea mai mare parte a suprafeţei sub stratul vegetal apare un strat superficial cu materiale din sec. XVII-XIX, care suprapune direct solul viu.

Materiale. În general materialul arheologic recoltat constă din ceramică de uz comun şi specială, sticlă şi obiecte de metal precum şi numeroase fragmente de cahle şi se încadrează în intervalul cronologic delimitat de sec. XIV-XVIII. Cantitativ domină materialele din sec. XVII-XVIII. Inventarul este păstrat la Muzeul Municipal din Mediaş.

Planşa 73