1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

134. Lupu, com. Cergău, jud. Alba

Punct: Cimitirul nou

Cod sit: 3832.01

Colectiv: Gabriela Gheorghiu - responsabil (MNIT), Ioan Glodariu, Liliana Suciu (UBB Cluj), Vasile Moga (MNUAI), Cristina Bodó (MCDR Deva)

Cimitirul nou se află în imediata apropiere a intrării în sat dinspre VNV, pe latura stângă (versantul sudic al Dealului Chicui) a unui semiamfiteatru natural, ce mărgineşte din trei direcţii o luncă mlăştinoasă.

Cercetarea arheologică are ca obiectiv delimitarea întinderii aşezărilor antice (mai bine păstrate sunt cea hallstattiană şi cea din a doua epocă a fierului), în măsura în care cimitirul actual o permite, precum şi investigarea complexelor ce au aparţinut acestor aşezări. Importanţa sitului constă în existenţa aici a unei succesiuni de locuiri, o însemnătate deosebită având cele din epocă Latène. Pentru această perioadă există două nivele: unul timpuriu şi unul ce se datează în sec. I a. Chr. - I p. Chr., cel timpuriu neavând deocamdată material celtic.

Anul acesta, din motive obiective, cercetările s-au desfăşurat în afara cimitirului propriu-zis. La 7,5 m mai sus de latura nordică a capelei şi la 6,15 m V de gardul cimitirului au fost trasate două secţiuni paralele, fiecare de 12 m lungime şi 2 m lăţime, adâncimea până la care s-a ajuns fiind de aproximativ -2 m. În aceste secţiuni au fost surprinse două bordeie ce se datează, pe baza materialului ceramic, în Latène-ul timpuriu - sec. IV-III a. Chr. Materialul arheologic descoperit constă în vase ceramice întregibile şi fragmente de la asemenea vase, oase de la diferite animale, fragmente de perete ars, precum şi pietre locale (calcar local) arse ce provin, probabil, de la acoperiş. În cadrul materialului ceramic sunt de remarcat un castron roşu cu miezul negru, un fragment de strecurătoare şi o toartă de la un vas ce le imită pe cele greceşti de tip krater. Fragmente ceramice aparţinând epocii bronzului - cultura Wietenberg - şi Hallstatt-ului final s-au descoperit în poziţie secundară.

De asemenea a mai fost trasat un sondaj cu o lungime de 4 m şi o lăţime de 2 m, la o distanţă de 1,70 m faţă de gardul cimitirului şi la 14,75 m mai sus de poarta acestuia. Şi aici s-a surprins o parte dintr-un bordei aparţinând tot Latène-lui timpuriu, fapt stabilit tot pe baza ceramicii descoperite. Datorită vecinătăţii gardului amintit nu s-a putut lărgi săpătura în vederea cercetării integrală a bordeiului.

Au mai fost făcute trei sondaje de câte 2 x 2 m şi o adâncime de -1 m fiecare, ce au avut ca scop delimitarea spaţiului pe care s-a întins aşezarea.

Tot materialul descoperit a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Bibliografie:

1. I. Glodariu, V. Moga, Der dakische Schatzfund von Lupu (Rumänien), Germania, 75, 1997, 2. Halbband, p. 585-596

2. Repertoriul Arheologic al judeţului Alba, Alba Iulia, 1995, nr. 110, p. 122;

3. Gabriela Gheorghiu, O groapă de cult descoperită în aşezarea dacică de la Lupu, com. Cergău, jud. Alba, Istros, X, 2000, p. 231-238.

135. Mangalia, jud. Constanţa [Callatis]

Punct: str. Oituz, Staţia de betoane

Cod sit: 60491.11

Colectiv: Mihai Ionescu - responsabil (Şc.Gen. Nr.3 Mangalia), Nicolae Alexandru, Robert Constantin (MA Mangalia)

În urma cercetării prezentate, ce constituie în acelaşi timp o nouă contribuţie la cunoaşterea necropolei romano-bizantine a cetăţii Callatis, se impun următoarele observaţii:

Mormintele cercetate nu au facut parte cronologic numai din epoca romano-bizantină, aşa cum semnalaseră cercetările anterioare, ci şi din epoca elenistică şi din cea romană, acoperind astfel întreaga perioadă de existenţă a cetăţii.

O statistică din punct de vedere al încadrării cronologice a mormintelor evidenţiază următoarele:

a. Au fost cercetate 6 morminte de epoca elenistică, din care un mormânt de tip hypogeu, un rug funerar, două morminte în cistă de piatră şi două morminte de incineraţie

b. Mormintele de epocă romană cercetate sunt în număr de trei, datarea fiind asigurată de orientarea N-S a mormintelor cu craniul spre S şi, bineînţeles, de analogiile cu mormintele cercetate anterior atât la Callatis, cât şi la Tomis şi Histria.

c. Mormintele de epocă romano-bizantină, în număr de 168, pot fi încadrate în mai multe categorii, după cum urmează:

1. Morminte în cistă de piatră realizate din plăci masive din calcar, netencuite.

2. Morminte în cistă de piatră realizate din plăci mari de calcar tencuite la rosturi cu mortar.

3. Morminte în cistă de piatră realizată din blochete de calcar de mai mici dimensiuni.

4. Morminte de tip hypogeu.

5. Morminte de inhumaţie în groapă simplă acoperite cu dale din calcar.

6. Morminte în groapă simplă mărginite pe una din laturi cu blochete de calcar.

7. Morminte în cistă realizată din tegulae.

8. Morminte în groapă simplă acoperite cu tegulae aşezate în două ape.

9. Morminte în groapă simplă acoperite cu tegulae aşezate orizontal.

10. Morminte în groapă simplă.

11. Mormânt în amfor.

O altă remarcă în privinţa prezentei cercetări ar fi raportul dintre numărul mormintelor de adulţi şi cel al mormintelor de copii. În acest sens este de subliniat numărul mare al mormintelor de copii şi de adolescenţi, ceea ce indică o rată destul de mare a mortalităţii în rândul acestei categorii a populaţiei callatiene din a doua în epoca romano-bizantină.

Cu privire la acelaşi aspect poate fi remarcat numărul mai mare al mormintelor de copii în jumătatea de S a zonei cercetate.

Cu privire la tipologia mormintelor, numărul celor în groapă simplă este mult mai mare decât al celor în cistă, iar cele de tip hypogeu nu sunt decât două, din care unul a fost distrus, iar celălalt violat încă din antichitate, aceasta spre deosebire de zonele cercetate la V şi S­-V de prezentul perimetru, unde numărul mormintelor de tip hypogeu era cu mult mai mare, 5 morminte.

Se poate face o distincţie între partea de S şi cea de N a zonei cercetate şi în privinţa numărului de morminte, acesta fiind mai mare în zona de N, deci, zona de N fiind mai aproape de centrul necropolei, nu întâmplător aici fiind mai multe morminte în cistă de piatră.

De remarcat este faptul că atât prezenta cercetare, cât şi cercetarea din punctul Biogaz, au relevat şi morminte de epocă elenistică şi romană, fapt care infirmă o teorie mai veche, şi anume că la Callatis zonele de necropolă romano-bizantină le respectă pe acelea de epocă elenistică şi romană. E drept că mormintele elenistice şi romane nu sunt în număr mare şi că mormintele romano-bizantine predomină.

Un aspect inedit este identificarea a nouă morminte în care craniul scheletului a fost deformat încă din copilărie prin strângere cu nişte chingi din piele, rezultatul fiind craniile în formă de turn. Trebuie subliniată în acest caz orientarea creştină a acestor morminte ce aparţin unor alogeni.

Marea necropolă romano-bizantină a Callatisului se află la cca. 1,5 km V de incinta cetăţii în această epocă şi, în acelaşi timp, în apropierea semitei ce lega cetatea Callatis de Tropaeum Traiani; în acest sens amintim un miliar descoperit în zona cimitirului satului Arsa.

Nu în ultimul rând, atât orientarea mormintelor, E-V, cu unele mici devieri, orientarea şi poziţia scheletelor încadrează cea mai mare parte a mormintelor în rândul celor creştine şi subliniază caracterul creştin al acestei zone a necropolei callatiene, precum şi raspândirea pe care a cunoscut-o religia creştină în această perioadă.