1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

174. Pogoneşti, com. Iveşti, jud. Vaslui

Cod sit: 164570.01

Colectiv: Mircea Mamalaucă (M Bârlad)

Cercetarea necropolei de sec. IV p. Chr. de la Pogoneşti-Iveşti, în urma campaniei din anul 2001, se apropie de sfârşit. Probabil anul următor va fi ultimul în ceea ce priveşte cercetarea acestei necropole.

Cu prilejul ultimei campanii, cea din 2001, ne-am concentrat atenţia spre extinderea investigării laturii de N-E a necropolei ultima porţiune necercetată până acum. În această situaţie am executat şase secţiuni orientate E-V lungi de 20 m şi late de 1,5m, care vin în continuarea celor trasate în anii anteriori. Deşi ne aşteptam ca rezultatele cercetării să fie cel pu­ţin comparabile cu cele din anii anteriori am constatat că în întreg perimetrul cercetat nu se mai găsea nimic "in situ" ducându-ne la concluzia că am descoperit şi extremitatea de N-E a necropolei. În acelaşi timp am mai trasat încă o secţiune orientată N-S în vederea verificării părţii de E a necropolei. În perimetrul acestei secţiuni am descoperit o locuinţă de epoca bronzului cu un inventar format din ceramică şi obiecte din os (fragmente de vase, o fusaiolă din lut, bătător, arşice).

Pentru că în anii anteriori, datorită condiţiilor dificile de muncă, o parte a necropolei nu a fost cercetată (V, N-V) în acest an am trasat 13 secţiuni lungi de 15m şi late de 1,70 m secţiuni în care am descoperit 16 morminte. Este vorba de 14 morminte de inhumaţie şi două de incineraţie.

Mormintele de inhumaţie sunt orientate către N-S.

În ceea ce priveşte mormintele de incineraţie trebuie spus că în cazul celor două descoperite în acest an cenuşa nu mai era aşezată direct pe pământ ca in situaţiile găsite în anii anteriori, ci pe câteva fragmente ceramice.

Inventarul mormintelor de inhumaţie se înscrie în nota obişnuită mormintelor din necropolele de la Pogoneşti-Iveşti, adică este relativ sărac. Totuşi în câteva din morminte s-a descoperit un inventar relativ bogat şi interesant. Mormântul 57 fiind cel mai reprezentativ din acest punct de vedere, conţinând trei vase ceramice întregi, un pieptene din os aproape întreg, un colier format din cinci mărgele, un pandantiv ghioc şi o pensetă din bronz foarte bine conservată. O situaţie interesantă am întâlnit şi în M.54 unde un foarte frumos ulcior, perfect păstrat, era ţinut în palmele celor două mâini ale decedatului, la care se mai adaugă un castronaş, lucrat la roată de culoare cenuşiu închis. În rândul obiectelor de inventar aş mai putea adăuga şi alte piese cum ar fi: fragmente provenind de la doi piepteni din os, trei cuţi­taşe, unul din bronz şi două din fier şi ceramică mai mult sau mai puţin fragmentară prove­nind atât din vase lucrate la roată cât şi din vase lucrate cu mâna.

După cum spuneam puţin mai sus anul 2002 va reprezenta probabil anul ultimei campanii în această necropolă, cercetarea fiind aproape încheiată. Suprafaţa necercetată rezumându-se la doar 200-300 mp.

În perioada următoare vom elabora o monografie a necropolei astfel încât rezultatele cercetării să fie prezentate în integralitatea lor, imaginea noastră putând fi mai exactă şi mai completă asupra situaţiei din necropola de la Pogoneşti-Iveşti.

175. Popeşti, or. Mihăileşti, jud. Giurgiu

Punct: Nucet (aşezarea A)

Cod sit: 104172.01

Colectiv: Nona Palincaş - responsabil (IAB)

Campania din anul 2001 s-a desfăşurat în cadrul unui proiect de cercetare comun al Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşti cu Institutul de Pre- şi Protoistorie al Universităţii din Viena. Mijloacele financiare necesare au fost asigurate de Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi de către firma austriacă ILRO S. A., membră a concernului austriac STRABAG A.G.

Lucrările din acest an au avut ca obiectiv cercetarea unei gropi de dimensiuni foarte mari, despre care, pe baza observaţiilor făcute prin săparea parţială din 1957 - 1958, se credea că reprezintă resturile unei fântâni de epocă Latène clasic (sectorul Ψ)¹. Pentru o serie de precizări stratigrafice a fost cercetată şi zona aflată imediat spre N de “Fântână” (sectorul W). Acolo se aflaseră resturile unor sanctuare refăcute succesiv, iar apropierea dintre acestea şi fântână s-a considerat a fi una de interdependenţă².

Fântâna. Cercetările preliminare întreprinse în campania din anul 2000³ au dus la concluzia că partea păstrată in situ a “Fântânii” este în jumătatea ei de V de cca. 13 m, iar în jumătarea de E de cca. 9 m. Diferenţa de cca. 4 m o reprezintă umplutura unei vechi secţiuni (din 1958) prin care s-a încercat tăierea pe jumătate a fântânii. Adâncimea mare a obiectivului obliga la săparea lui în cheson deschis, o soluţie tehnică deosebit de costisitoare. Ca urmare, ţelul iniţial, acela al săpării exhaustive a Fântânii, a fost abandonat în favoarea unei cercetări parţiale. În final a fost cercetată jumătatea de V a acesteia pe o adâncime de cca. 1,75 m⁴. La aceasta se adaugă ceea ce s-a săpat - pentru control - în anul 2000: cca. 0,4 m.

Prin noua campanie de săpături s-a obţinut: 1. detalii cu privire la structura fântânii şi 2. prelevarea de probe de sediment, lemn carbonizat şi macroresturi botanice pentru o abordare interdisciplinară a problematicii.

Structura Fântânii. Groapa în care a fost amenajată, atât cât se poate deduce din partea păstrată in situ, a fost de formă aprox. rotundă, cu diverse neregularităţi. Odată cu adâncimea conturul său tinde să capete pe alocuri formă pătrată. Diam. se micşorează cu cca. 0,5 m pe 1,75 m adâncime.

Pe pereţii gropii s-au putut documenta pentru prima dată amprente clare de bârne de lemn. Amprentele măsurau cca. 10 x 8 cm în secţiune, nu mai conţineau nici un fel de resturi de lemn şi se aflau dispuse perpendicular unele pe altele. La -0,7 m sub primul grup de amprente se afla un al doilea grup. În jumătatea vestică a Fântânii s-au văzut două asemenea locuri cu amprente de bârne. Adăugând la aceasta şi forma accentuat rectangulară a conturului gropii în această zonă, precum şi tendinţa sa generală de a se încadra într-un cerc se poate trage concluzia că forma iniţială a Fântânii a fost foarte probabil pătrată.

În continuare spre interior se află ceea ce am numit ”zona cenuşie”⁵. Cuprinde de fapt diverse nuanţe de pământ cenuşiu în stare uscată, dar brun închis în stare umedă. Înglobează numeroase mici fragmente de chirpici ars, fragmente de crustă de vatră şi mici bucăţi de pământ ars oxidant, fragmente de ceramică - de epocă Latène -, de oase de animale şi de lemn carbonizat, precum şi rare fragmente de obiecte din bronz. În ansamblu se poate subîmpărţi în două regiuni ce se deosebesc prin tonalitatea culorii gri. Limita dintre ele corespunde, în partea dinspre V, în mare, cu traseul bârnelor aşa cum l-am dedus din amprentele lor de colţ păstrate.

Traseul bârnelor pe laturile de S şi de N al Fântânii nu s-a putut reconstitui cu exactitate. El este important pentru relaţia cu resturile de lemn carbonizat găsite pe limita sudică dintre cele două regiuni cenuşii şi interpretată ca reprezentând resturile unei împletituri de nuiele/lăstari.

Limita interioară a “zonei cenuşii” este marcată pe cea mai mare parte a suprafeţei, mai ales de pe la -1,5 m adâncime în jos, de o dungă îngustă de pământ ruginiu (grosime ca 1 cm). Pe alocuri s-au putut vedea urme clare de scândură sub forma unei amprente ruginii (cea mai mare era de L = 6 cm, l = 7 cm; lungimea fiind considerată de-a lungul fibrei lemnoase). “Banda ruginie” reprezintă resturile unei construcţii de scânduri aflată la începutul procesului de fosilizare şi care a fost cândva ultima fază internă - ultima fază de folosire, adică cea de a doua - a Fântânii.

Mai departe spre interior se află umplutura pusă cu ocazia dezafectării Fântânii. Constă într-o mare masă de pământ viu de două feluri - maron - roşcat (feruginos) şi galben cu numeroase concreţiuni calcaroase - şi este practic steril din punct de vedere arheologic (cu excepţia câtorva mici fragmente de lemn carbonizat).

Faptul că la dezafectare Fântâna a fost umplută şi nu pur şi simplu abandonată, şi că deasupra ei s-a construit o cisternă din lut sunt de pus în legătură cu vecinătatea sanctuarului⁶.

Sectorul W. Principalele observaţii făcute aici ţin de existenţa unor platforme de lut cu compoziţie de chirpici nears, aflate între sanctuar şi Fântână. Relaţia exactă dintre ele nu se poate însă stabili fără prelucrarea planurilor din campaniile anilor ’50.

De asemenea, s-a mai constatat, dedesubtul locuirii Latène, prezenţa unui strat Basarabi, care suprapunea la rândul său un strat cu ceramică mai ales de culoare neagră, de tip “Pre-Basarabi”.

Planşa 84
Note:

1. Pentru amplasarea exactă a Fântânii în cadrul aşezării v. N. Palincaş, Cronica săpăturilor 2000, fig. 1.

2. R. Vulpe, Materiale şi cercetări arheologice, 6, 1959, p. 321.

3. N. Palincaş, op. cit.

4. Depunerea in situ din aşezare, pe de o parte, şi obligaţia de a respecta normele de securitate a muncii, pe de alta, impun o anumită înclinare a pantei din jurul „Fântânii“. Aceasta ne-ar fi permis să săpăm până la o adâncime maximă de 3 m. Ploile repetate din luna septembrie au făcut însă imposibilă atingerea acestei adâncimi. Pereţii sectorului Ψ au fost astfel amenajaţi încât să permită ajungerea la o adâncime maximă de cca. 3 m.

5. Cf. şi Nr. 1 şi 2 pe planul din N.Palincaş, Op. cit., fig. 2.

6. V. supra nota 2.

Abstract

This short preliminary report describes the structure of a part of a late Iron Age well (second half of the second century BC), situated in the settlement of Popeşti. In 2000 and 2001 a total depth of a little bit more than 2 m has been reached in the western half of the well. Its eastern half was excavated to about 4 m lower than the western in 1958, În an - later given off - attempt to get a profile of this feature. It has been measured that the in situ preserved part of the well should still be of about 11 m on its western side.

Two phases of the well have been identified. In an approximately round pit (ø = 3,20 m at the bottom of the current excavation) a wooden rectangular structure has been constructed. The only rests of it are a couple of prints of former posts, in two corners on the western half of the well (for their eastern counterpart there are no precise notes left). On the southern part of the well, there were carbonized remains from what we believe to have been wickerwork of twigs. Its precise function is unknown. The second phase of the well survived only În the form of a narrow strip of ferruginous earth.

Between the well (Section Ψ) and the place of the sanctuaries (Section W) succesive clay platforms have been observed.