1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

185. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus Maior]

Punct: Hăbad

Cod sit: 6770.08

Colectiv: Adriana Pescaru - responsabil, Virginia Rădeanu, Angelica Bălos, Romică Pavel, Daniel Ţuţuianu, Nicolae Cătălin Rişcuţa (MCDR Deva)

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a avut sectorul de cercetare pe terenul numit “Hăbad”, constituit din două proprietăţi: cea a bisericii greco-catolice şi proprietatea familiei Oprişa. Zona, situată pe pantele la N-V ale masivului “Brădoaia”, se prezintă sub formă unor pajişti întinse, întrerupte de pâlcuri de arbuşti şi mărginite de păduri. Reţeaua hidrografică este bine reprezentată de izvoare şi mici pâraie. Arealul cuprinde atât terenuri accidentate cât şi terenuri relativ plane. Relieful antropogen este reprezentat de un “tău” dezafectat, instalaţie utilizată în trecut la prelucrarea minereului aurifer. Sectorul este străbătut de un drum de ţară, care ar putea să suprapună, în anumite porţiuni drumul antic şi medieval.

În funcţie de conformaţia terenului au fost stabilite trei zone de cercetare, marcate prin coordonate stereografice. Pe cele două proprietăţi, abreviate DHO (Deva-Hăbad-Oprişa) şi DHB (Deva-Hăbad-Biserică), au fost efectuate un număr de 42 de secţiuni arheologice.

Au fost descoperite patru clădiri, una contemporană şi trei de epocă romană, şi o porţiune din drumul roman ce străbătea ţinutul cercetat de noi.

Stratigrafia este următoarea:

• 
  0-0,10 m., strat vegetal actual;
  
• 
  0,10-0,40 m., strat de cultură de culoare negru - cenuşiu;
  
• 
  0,40-0,50 m., strat de culoare galben - cărămiziu, steril din punct de vedere arheologic.
  
• 
  0,50-0,60 m., strat lutos, galben - cărămiziu, în care apar fragmente ceramice;
  
• 
  0,60-1,20 m., strat lutos de culoare cărămizie, impregnat cu lut de culoare cenuşiu albăstrui (aşa - numita galiţă minieră), steril din punct de vedere arheologic.
  

Materialul arheologic descoperit este format în principal din ceramică de factură locală, de culoare roşu - cărămiziu, cu pasta grosieră, destul de prost arsă; au mai fost găsite şi fragmente ceramice de culoare cenuşie, cu pastă de aceeaşi factură.

Din primul nivel de locuire, sesizat la adâncimea de 0,50 m, au fost recoltate fragmente ceramice realizate dintr-o pastă fină, foarte bine arsă, de culoare cărămizie. Din studierea materialului ceramic s-a constatat existenţa mai multor tipuri de vase, de la ceramică mai fină, cu utilitate bine determinată precum amforele, la ceramică de uz comun, formată din opaiţe, castroane, oale, ceşti, ulcioare, etc.

O piesă deosebită este desigur tiparul de terra sigilata descoperit în locuinţa notată de noi L2. Descoperirea acestui tipar presupune existenţa unui atelier de producţie locală a vaselor ştampilate, tipul de decor fiind unul de largă răspândire.

O altă piesă importantă provenită din zona acestui edificiu o constituie un altar votiv, descoperit în secţiunea S.28, lângă zidul clădirii. Altarul este dedicat lui Jupiter, de către un colonist numit Platius, provenit probabil din Dalmaţia.

Pe lângă aceste materiale au fost descoperite multe piese metalice, în principal piroane şi cuie, mai multe chei, un pumnal fragmentat, un fragment de târnăcop, o bardă cu manşon de înmănuşare, mai multe cuţite fragmentare, etc.

Printre piesele mai importante se numără şi cele două fibule fragmentare, găsite în S.34, şi o mărgea din S.22. Este vorba despre o fibulă de bronz descoperită în C.2 şi o fibulă de fier, găsită în C. 5.

Pe latura nordică a construcţiei L 3, aliniat la zid, a fost dezvelit un bloc - postament de piatră fasonat, de dimensiuni mari (1,10 x 0,65 x 0,32 m.). El era prins într-o platformă din piatră de carieră. În faţa sa, căzute de pe platformă, au fost descoperite mai multe fragmente ale unui monument. Este vorba despre partea superioară, profilată, a unui altar de dimensiuni medii. În partea laterală se păstrează o volută, iar deasupra se observă profilatura scobiturii pentru depunerea ofrandelor. Forma nu a fost atestată până acum între descoperirile de la “Hăbad” (Wollmann, 1985-1986, 253 şi urm.). Având în vedere profilul părţii superioare, nu excludem posibilitatea ca acest monument să fi fost anepigraf.

Din imediata vecinătate a monumentului a fost recuperată şi o monedă de argint, foarte bine păstrată. Este vorba despre un denar emis de către împăratul Hadrian.

Cercetările recente din zona “Hăbad” au adus noi informaţii cu privire la caracterul locuirii şi a organizării spaţiului sacru, în epoca romană, la Alburnus Maior. Au apărut în premieră fragmente de tipar de terra sigilata, provenite probabil de la un atelier local de producţie a ceramicii ştampilate, precum şi o monedă ce oferă o datare aproximativă a uneia dintre clădiri.

Planşa 93
Bibliografie:

1. Volker Wollmann, Un lucus la Alburnus Maior, Anuarul Institutului de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca, 1985-1986, p. 253-298.

186. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba [Alburnus Maior]

Punct: Hăbad-Brădoaia

Cod sit: 6770.09

Colectiv: Sorin Ilie Cociş, Adrian Ursuţiu, Călin Cosma (IAIA Cluj)

Amplasare geografică şi istoricul cercetărilor.

- sectorul cercetat se află la o altitudine de 878 m de la nivelul mării fiind un platou de tip pinten, coordonate sistemul Stereo 1970.- 534.000.00-534.140.00

Punctul Oprişa a fost sondat arheologic în 1983-1984 de către Volker Wolmann în cadrul unei săpături de salvare. S-au descoperit 24 de altare romane, întregi sau fragmentare, porţiuni din drumul roman şi material arheologic (ceramică, cuie de fier). Concluzia la care a ajuns autorul cercetării este că ne aflăm într-o zonă sacră, în aer liber - luculus.

Metode de cercetare utilizate.

Pentru identificarea stratigrafiei de ansamblu s-au executat iniţial 4 secţiuni (S1-S4), pe marginea de E a platoului. Decopertarea în întregime a platoului a fost realizată prin practicarea unor casete de 4 x 4 m, cu martori de 0,20 m (C1-C32). Excepţie au făcut de la această regulă C14, C27-C30, care au alte dimensiuni datorită învecinării lor cu limitele de N şi V ale platoului. S-a investigat în total o suprafaţă de aprox. 800 m.p.

Cercetarea arheologică propriu zisă.

S1/2001 - 13 x 2 m orientată NNE - SSV cu stratigrafia: 0-0,30 m - nivel vegetal negru inconsistent cu material ceramic sporadic; 0,30-0,50 m - nivel galben, lutos, consistent, cu vagi urme de pigment; 0,50-0,70 m - steril galben deschis, reprezentând substratul geologic al promontoriului. Pe m 1-4 ai şanţului am identificat la -0,10 m adâncime un strat de dărâmătură plasat chiar pe nivelul galben lutos. După îndepărtarea dărâmăturii -0,40 m s-au putut identifica în colţul sudic, pe o lungime de 1,8 m, temeliile unui zid roman (Z6), gros de 0,80 cm orientat aprox. NNE-SSV.

S2/2001/10 x 2 m, dispusă în prelungirea lui S1, cu aceeaşi stratigrafie. Intre cele două şanţuri a fost cruţat un martor de 1 m. La m 4, chiar pe grundul şanţului, intrând sub peretele de V a fost identificată o lespede ce pare a prezenta urme de prelucrare, iar la m 9-10 o altă dărâmătură surprinsă la 0,20 m adâncime.

S3/2001 - 10 x 2 m - dispusă în prelungirea celorlalte două secţiuni de mai sus, aceeaşi stratigrafie. Pe m 1-3 continuă dărâmătura din S2 un eventual traiect al unui zid sec putând fi presupus la m 3, la cca. 0,40 m adâncime.

S4/2001 - 15 x 2 m - orientată NV-SE, pe marginea promontoriului, după conformaţia terenului şi oarecum descentrată faţă de şanţurile anterioare - cu stratigrafia: 0,30-0,40 nivel galben lutos, consistent, cu pigment, sărac în material arheologic; 0,40-0,50 m steril galben deschis cu aceeaşi structură ca în secţiunile anterioare. La m 14, la cca. un metru de marginea terasei, a fost dezvelit chiar din stratul vegetal, traiectul unui zid sec (Z5) ce probabil aparţine unei clădiri alunecate pe panta de N a promontoriului terasei. Pentru dezvelirea acestuia a fost deschisă o mică casetă (2 x 3 m) pe latura de N-E a lui S4/2001.

Primul rând de patru casete (C1-C4) a fost orientat paralel cu latura de V a secţiunii S1/2001, până în marginea promontoriului. Stratigrafia surprinsă este similară celei din S1 cu menţiunea că nivelul steril variază uşor ca adâncime. Material arheologic sporadic, în principal ceramic, dar şi câteva piese de fier de mici dimensiuni slab conservate. În suprafaţa tuturor casetelor apare dărâmătura, imediat sub stratul vegetal, situaţie similară celei din primii m ai S1.

După îndepărtarea dărâmăturii, în C2 a fost surprins pe toată lungimea, un zid roman Z3, gros de 0,80 cm.

Al doilea şir de şase casete (C5-C10), similare celor dinainte a fost orientat paralel cu laturile de V ale S1-S3, cu martor de 0,20 m. Dărâmătura din m 9-10 ai S2, respectiv m 1-3 ai S3 a fost identificată în C8-C9 imediat sub stratul vegetal. Stratigrafia este aceeaşi, la fel şi inventarul arheologic. În C7, respectiv în colţul ei sud-vestic, s-au descoperit 3 inscripţii romane, la adâncimea de -0,60 m. În caseta C10, după îndepărtarea dărâmăturii, se conturează un nou zid sec, orientat E-V, gros de 0,70 cm. Casetele au fost numerotate convenţional, în continuare, de la C11 la C32. Stratigrafia surprinsă în casete corespunde cu cea identificată în C1-C10, mai exact: la o adâncime de 0-0,30 m - nivel vegetal negru, inconsistent, cu material arheologic sporadic; la adâncimea de 0,30-0,50 m - nivel galben lutos cu material arheologic sărăcăcios, iar la adâncimea de 0,50-0,70 m - steril galben deschis, reprezentând substratul geologic al promontoriului.

Caracteristica principală, care se poate distinge pe toată suprafaţa cercetată, constă dintr-o dărâmătură mai mult sau mai puţin compactă fără a se putea distinge de fiecare dată ductul clar al unor ziduri. În principiu dărâmătura compactă se distinge în zona periferică a platoului şi a sectorului atribuit nouă. Ductul clar al unui zid (Z3), parţial scos, ce se distingea în caseta C2 având continuarea în caseta C5 şi o orientare NE-SV, probabil continua în caseta C30 care face parte din sectorul atribuit MCDR Deva. Având în vedere acest aspect, cei care au reprezentat acest Muzeu au fost de acord ca suprafaţa respectivă să fie, de la un moment dat, cercetată şi valorificată de noi. Pe această suprafaţă se poate distinge ductul unui zid aproape în întregime scos, notat convenţional cu Z6, care se distingea în secţiunea S1. Şi acest zid se prezintă ca aspect la fel cu cele descrise mai sus având dimensiunile de cca. 0,80 m, terminându-se şi acesta „brusc” ca si zidul Z3. Zidurile despre care discutam mai sus reprezintă o clădire (structură) absidată (?) cu dimensiunile de cca. 9 x 5,5 m. Având în vedere că zidurile laterale se termină „brusc”, este foarte probabil ca partea din faţă a acestei clădiri să fie susţinută pe pari care nu au fost identificaţi. Dimensiunile aproximative ale zidurilor se încadrează între cca. 0,80-0,90 m. La cca. 0,50 m de zidul scos (Z7) care descrie o absidă, în aceeaşi casetă C30, mai apar o serie de bolovani de carieră, pe o lăţime de cca. 0,50 m, fără a se putea distinge ductul unui zid.

Un alt zid cu lăţimea medie de 0,40 m şi o orientare E-V, denumit convenţional Z4 apare în caseta C4. Corespondenţele acestui zid nu au putut fi identificate, în principiu din cauza caracterului sub care se prezintă aceste structuri: - ziduri din a cărui elevaţie nu se mai păstrează de cele mai multe ori nimic iar fundaţia apare în general la acelaşi nivel cu dărâmătura. Mai mult decât atât, se pare că zona a fost „deranjată” în cursul anilor 1980 de anumite amenajări ale terenului. Oricum, în zonă, în casetele învecinate, apare destul de multă piatră ce iniţial făcuse parte din aceste ziduri.

Ziduri clare apar în schimb în partea de N a platoului respectiv în casetele C10, C15, C16, C17, C18 şi, în sfârşit, C19. Aceste ziduri Z1 si Z2 se pot distinge pe o lungime de cca.10-15 m mergând aprox. paralel cu o distanţă intermediară de cca. 2,10-2,80 m. Ceea ce este ciudat este faptul că zidul Z1 nu descrie un unghi drept în caseta C15 ci continuă într-un unghi rotunjit până în caseta C10 unde nu se mai poate distinge din cauza dărâmăturii relativ compacte. Aceste ziduri au putut să fie urmărite până aproape la marginea platoului fără a se putea distinge capetele lor de N. La V de aceste ziduri, în caseta C13, apare urma unui par de susţinere sub forma unei arsuri cu diametru de cca. 0,10-0,15 m înconjurată de un ring mic de piatră de carieră. Un alt par, însă cu aspect diferit, apare în secţiunea S4, coborând până la o adâncime de 0,70-0,80 m. În cazul acestuia nu mai apare amprenta de arsură şi nici ringul de piatră ci doar groapa lui de implantare, nefiind probabil contemporane.

Un alt posibil zid apare în caseta C28, în imediata vecinătate a zonei deranjate de amenajările din cursul anilor trecuţi, tocmai din această cauză neputând fi urmărit decât pe o porţiune de 4 m.

În C14 s-au descoperit 4 altare (două întregi, două fragmentare) precum şi 3 plinte. În colţul de N-V al casetei C14, sub dărâmătura ce apare în toată jumătatea de V a casetei, a fost identificată o amprentă denumită convenţional cu X, ce se prezintă sub forma unor pigmenţi de arsură, mai compactă în partea de N. Este de formă relativ ovală (diam. 2,20 x 1 m) însă limita ei de S nu este foarte clară, iar latura scurtă de V intră în profilul casetei neputând să fie urmărită. Grosimea acestei amprente este de aprox. 0,10-0,15 m iar în profil apare sub formă uşor alveolată (mormânt ?).

Materialul arheologic

Acesta constă din inscripţii romane (altare), executate din gresie tufitică de Orlea sau Carpeni, ceramică romană descompusă aproape în întregime din cauza umidităţii şi acidităţii solului, precum şi cuie de fier. Fundaţiile zidurilor sunt executate din pietre nefasonate, dacit, provenit din Masivul Cetate.

Concluzii

În privinţa funcţionalităţii terasei în epoca romană, parţial ipoteza lui V. Wolmann privind existenţa unui loc sacru, este argumentată de noile descoperiri cu completarea că existau mai multe clădiri (?), probabil de lemn, cu fundaţii de piatră, care adăposteau aceste altare. S-au putut identifica cel puţin patru asemenea clădiri. Prima, închisă de zidurile Z3-Z6, absida Z7, având la intrare, probabil, stâlpi de lemn. A doua, cuprinsă între zidurile Z1 şi Z2, a treia parţial cercetată (Z4), iar a patra ce cuprinde numai zidul Z5.

Cronologic, ele nu pot fi datate în stadiul actual al cercetării, decât în clasica epocă - sec. II-III p. Chr.

Planşa 94