1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

44. Bucureşti

Punct: Curtea Veche - str. Covaci, nr. 15-17

Cod sit: 179132.37

Colectiv: Mircea Negru (MM Bucureşti)

În data de 14.02.2001, Neptun Construct SRL a solicitat Muzeului Municipiului Bucureşti, conform OG 43/2000, asistenţa arheologică în vederea eliberării de sarcină istorică a terenului din Bucureşti, str. Covaci, nr. 15-17, sectorul 3, număr cadastral 2696.

Săpăturile arheologice au început în baza Autorizaţiei de săpătură arheologică de salvare nr. 14/2001 şi a contractului nr. 1052/21.03.2001, încheiat între MMB şi Neptun Construct SRL.

Istoricul cercetărilor

Primele cercetări arheologice sistematice au avut loc la în zona Curtea Veche în anul 1953. Ele au fost iniţiate de un colectiv format din L. Lăzărescu-Ionescu (responsabil), Dinu V. Rosetti (arheolog), Gheorghe Astancăi (istoric), Horia Teodoru (arhitect), Constantin Căzănişteanu şi Mihai Sânpetru (studenţi).¹

În anul 1954, Dinu V. Rosetti a continuat săpăturile arheologice la Curtea Veche, care au fost sistate apoi între anii 1955-1958. În anii 1959-1960, cercetările arheologice au fost reluate de un colectiv compus din Dinu V. Rosetti şi Panait I. Panait.²

În perioada următoare, cercetările arheologice conduse de Panait I. Panait şi Aristide Ştefănescu au căpătat un caracter limitat, de salvare.³

Din păcate, rezultatele cercetărilor au fost sumar publicate, ceea ce îngreunează orice nouă investigaţie arheologică a zonei Curtea Veche.

Aplicarea proiectului de cercetare

Proiectul de cercetare a fost elaborat în urma unei documentări de specialitate privind zona (informaţii privind rezultatele cercetărilor arheologice din împrejurimi şi hărţi ale Bucureştilor din anii 1791-1895).

Metodele de cercetare

Cercetarea pe suprafeţe mari s-a impus datorită următoarelor condiţii:

A. inconsistenţa terenului datorită folosirii clădirilor până în anii 1970-1980, când au fost demolate (existenţa pericolului de surpare);

B. necesitatea executării săpăturii arheologice până la adâncimi de peste -3 m;

C. apariţia unor ziduri din cărămizi, care au îngustat spaţiul destinat cercetării, au făcut imposibilă trasarea unor secţiuni.

Au fost delimitate patru suprafeţe mari (cu dimensiunile de 12 x 10 m, 12 x 8 m, 18 x 10 m şi 18 x 8 m). În funcţie de descoperiri, problemele tehnologice şi consistenţa terenului s-a optat pentru trasarea unor suprafeţe intermediare în cadrul celor de mai sus.

După efectuarea lucrărilor de consolidare a terenului, întreaga suprafaţă de aprox. 690 mp a fost cercetată în vederea eliberării de sarcină istorică.

Datorită succesiunii de complexe arheologice medievale târzii şi timpurii, desenarea grundriss-ului a fost făcută pe şase nivele, relevante pentru rezultatele cercetării: la adâncimea de -0,5 m, la adâncimea de -0,9/-0,95 m, la adâncimea de -1,35/-1,4 m, la adâncimea de -1,95/-2,05 m şi la adâncimea de -2,38/-2,45 m şi -3,2 m.

Pe baza hărţilor istorice din sec. XVIII-XX, suprafeţele au fost trasate inegal pentru obţinerea unor profile consistente şi relevante pentru partea centrală a terenului, unde au fost două curţi interioare.

În prima fază a cercetării a fost lăsat un martor în formă de cruce cu grosimea de 2 m, care a fost ulterior demontat. Relevante pentru clarificarea situaţiei au fost şi profilele de E şi N ale suprafeţei G-I 1-7, cele de S şi de V fiind în cea mai mare parte reprezentate de zidurile de incintă ale clădirilor din sec. XIX.

Înregistrarea materialului arheologic

Înregistrarea materialului arheologic s-a făcut pe carouri de 2 x 2 m, menţionându-se adâncimea şi complexul arheologic.

Punctul 0 pentru grundriss şi stratigrafie a fost considerat colţul de NV al terenului. Pe laturile de N şi S carourile au fost numerotate cu litere de la A la J, iar pe laturile de E şi de V cu numere de la 1 la 17.

Materialul arheologic a fost inventariat sub sigle precum G.1/-0,3 m (G. 1 - identificarea caroului pe cele două axe şi adâncimea). Acest sistem prezintă avantaje precum faptul că este deschis completării şi permite alcătuirea unei liste de inventar de şantier pe plan şi nivele.

Înregistrarea grafică şi fotografică

Pentru înregistrarea datelor din teren s-au folosit mijloace grafice (planuri, profile), fotografice (peste 100 de figuri negativ şi pozitiv color) şi video (aprox. 8 minute).

Rezultatele cercetărilor arheologice

Sec. III-II a. Chr.

În carourile B 8 şi F 8 au fost găsite, în poziţie secundară, câteva fragmente de vase modelate cu mâna. Ele au torţi semilunare specifice secolelor III-II a. Chr.

Sec. VI-VII

În poziţie secundară, în canalul din carourile F-H 1-3 au fost găsite câteva fragmente ceramice din sec. VI-VII. Ele provin din vase modelate cu mâna liberă.

Sec. X-XI

Complexul arheologic nr. 1 (C.A. 1) a fost parţial surprins şi cercetat în carourile G-I 4-5. O mare parte a sa a fost distrusă de o groapă medievală târzie (Gr. 1) şi ziduri din sec. XIX. Probabil a fost un bordei, cuptorul său menajer putând fi sub zidul din a doua jumătate a sec. XIX ce îl suprapune. Putem preciza însă faptul că în partea de S el avea o treaptă de intrare.

Podeaua nu prezintă urme de lutuire şi se află la o adâncime de -2,65/-2,7 m. În partea sa centrală se afla o mică adâncitură ovala, ce cobora cu aprox. 0,2 m sub nivelul podelei.

Materialul arheologic recoltat constă în ceramică (vase modelate la roată decorate cu striuri şi uneori cu valuri incizate), un cuţit din fier, câteva oase de animale şi fragmente de lemn ars.

Sec. XVII

Din această perioadă datează trei gropi (Gr. 1-3) şi un complex arheologic parţial păstrat (C. 2).

Groapa nr. 1 a fost descoperită în carourile G-I 5-7. Ea avea forma rotundă, diametrul de 2,98 m şi adâncimea maximă de -2,74 m. Pereţii şi fundul gropii au fost lutuiţi cu un strat de lut galben gros de 2-5 cm. Materialul arheologic constă în puţine fragmente ceramice şi resturi vegetale (paie). Utilitatea ei pare să fi fost de păstrare a proviziilor.

Groapa nr. 2 a fost descoperită în carourile D-E 5-6. Ea avea forma rotundă, diametrul de 2,95 m şi adâncimea maximă de -2,7 m. Pereţii şi fundul gropii au fost lutuiţi cu un strat galben gros de 2-5 cm.

Materialul arheologic constă în puţine fragmente ceramice şi resturi vegetale (paie). Utilitatea ei pare să fie, de asemenea, cea de păstrare a proviziilor.

Groapa nr. 3 a fost descoperită în carourile AB7-9. Ea avea forma rotundă, diametrul de 2,83 m şi adâncimea maximă de 2,85 m. Materialul arheologic constă în puţine fragmente ceramice din sec. III-II a. Chr, X-XI şi XVII-XVIII. Ea a fost utilizată tot pentru păstrarea proviziilor.

Complexul arheologic nr. 2 (C.A. 2) a fost distrus parţial de o groapă de var de la mijlocul sec. XIX. Partea surprinsă indică o formă rectangulară cu colţurile rotunjite. Baza surprinsă la -1,92/2 m nu prezintă urme de lutuială. Deşi este posibil să fi aparţinut unui bordei, complexul pare a nu fi fost utilizat pentru locuire, ci mai degrabă pentru păstrarea proviziilor. În interiorul său au fost găsite puţine fragmente ceramice, între care un vas întregibil databil în sec. XVII.⁴

Sec. XVIII

Clădirea nr. 1 (CL. 1) a fost parţial surprinsă între carourile F4-J15. Pe planul din anul 1791, în această zonă apare o clădire de mari dimensiuni⁵. Cercetările noastre au surprins numai o parte a aripei de E a acesteia.

În mod oarecum surprinzător am constatat că respectiva clădire era construită din lemn şi pământ, ceea ce indică şi utilitatea sa ca anexă a palatului voievodal, în ultimele decenii ale funcţionării sale.

Fundaţia sa lată de 0,3/0,4 m, era pe tălpi din lemn. Din loc în loc au fost identificate şi urme de stâlpi. Urmele acestei fundaţii au fost surprinse la adâncimea de -2,75 m de la nivelul actual de călcare. O fundaţie similară a fost constatată la o locuinţă din zona Hanul Manuc, distrusă de un incendiu de la începutul sec. XVIII.⁶

Podeaua aflată la -2,55/-2,65 m de la nivelul actual, nu prezintă urme speciale de amenajare. Ea a fost arsă parţial în carourile H-I 3 şi H-J 7-10. În carourile H-J 7-10 au fost observate adâncituri neregulate de până la -2,97 m. Unele gropi de stâlpi indică compartimentarea clădirii, în zona carourilor F-H 3-4.

Materialul arheologic este foarte sărac şi constă în puţine fragmente ceramice şi lemn ars.

Clădirea a fost dezafectată la sfârşitul sec. XVIII, fiind parţial distrusă de fundaţiile şi pivniţele clădirilor din sec. XIX.

Utilitatea sa pare să fi fost ca anexă a Palatului Voievodal, probabil servind ca locuinţe ale servitorilor şi grajd pentru animale. Lipsa materialului arheologic şi straturile succesive de materiale organice descoperite în adânciturile din HJ7-10 sunt argumente serioase în acest sens. Conectarea unui canal al său la groapa de resturi organice din carourile A-E 2-8, confirmă supoziţia de mai sus.

Canalul nr. 1 a fost surprins în carourile F-H 1-2. El are profilul aprox. triunghiular şi adâncimea maximă de - 3,1 m.

Canalul porneşte de sub stratul castaniu-gălbui murdar al clădirii din lemn din sec. XVIII. El servea pentru evacuarea deşeurilor organice în groapa de mari dimensiuni din apropiere (Gr. 4). Materialul arheologic descoperit este foarte sărac. El constă în fragmente ceramice din sec. VI-VII, X-XI, XVIII şi fragmente de zgură din fier.

Complexul arheologic nr. 3 (C.A. 3) a fost surprins în carourile A 3 - D 3, A 8 - E 7. El nu a putut fi cercetat integral deoarece intră sub clădirea de la adresa Covaci nr. 13. Parţial a fost distrus şi de unele amenajări ulterioare.

La adâncimea de -1,2/-1,3 m de la nivelul de călcare din secolul al XVIII-lea, pe un pământ de culoare verzuie, au fost puse bârne din lemn gros de 0,2/0,25 m. Peste ele au fost puse lemne de mici dimensiuni şi şipcă. Materialul arheologic descoperit este, în general, de natură organică şi puţine fragmente ceramice din sec. XVII-XVIII. Utilitatea sa pare a fi fost legată de Clădirea nr. 1, căreia pare să fi servit ca anexă) a se vedea plasarea sa în curtea interioară ăi orientarea similară).

Sec. XIX-XX

Sec. XIX

Izvoarele scrise atestă vinderea Curţii Vechi în anii 1798-1799. La scurt timp, pe teritoriul acesteia au apărut o serie de clădiri la care s-au refolosit o parte din cărămizile din fostele clădiri din incinta Curţii Vechi⁷. Strada Covaci a fost atestată prima dată în anul 1835⁸, dar ea este mai timpurie, dovadă fiind clădirea Cafeneaua Veche (construită în primul deceniu al sec. XIX). Din secolul XIX datează patru clădiri (CL. 2 - CL. 5), trei gropi de var (Gr. 4 - Gr. 6) şi trei toalete (T. 1 - T. 4).

Clădirea nr. 2 (CL. 2) se află în partea de N a suprafeţei cercetate. Ea a fost parţial păstrată în colţul de N-E, unde au fost identificate doar trei camere. În carourile G-H 1-2 au fost găsite fragmente din chiupuri de mari dimensiuni. Ele sunt asemănătoare celor descoperite la Hanul Manuc, datate în primii ani ai sec. XIX⁹.

Pe bază acestor chiupuri, stratigrafică, precum şi a existenţei clădirii Cafeneaua Veche în primul deceniu al sec. XIX (amplasată vis-a-vis pe aceeaşi stradă Covaci), considerăm că ea a fost construită la începutul sec. XIX şi a fost distrusă de marele incendiu din 23 martie 1847. Unele ziduri ale ei au fost refăcute după anul 1852, şi au fost folosite până în ultimele decenii ale secolului XX.

Clădirea nr. 3 (CL. 3) se află în partea de SE a suprafeţei (carourile I-J 9-17). Au fost păstrate doar două ziduri ale acesteia, fiind distrusă de acelaşi mare incendiu din anul 1847.

Clădirea este contemporană cu cea precedentă, după cum rezultă din observaţiile stratigrafice şi planul lui Rudolph Borroczyn (1852). Latura sa din carourile J 9-17 a fost folosită de Clădirea nr. 5, până în a doua jumătate a secolului XX.

Clădirea nr. 4 (CL. 4) se află la adresa Covaci nr. 15 şi este compusă din două corpuri A1 şi B1.

Corpul A1 se află în carourile A-E 9-18. El are lungimea de 17,05 m şi lăţimea de 8,5 m la interior. Clădirea are o pivniţă pavată cu cărămizi la adâncimea de -3,1 m.

Materialul descoperit este exclusiv din ultimele decenii ale secolului XX (moloz, cărămizi, conducte, tablă, plastic etc.).

Corpul B1 se află în carourile A-E 1-8. El are lungimea de 15,2 m şi lăţimea de 9,2 m la interior. Menţionăm faptul că zidul vestic este comun cu cel al imobilului de la adresa Covaci, nr. 13.

Prima fază de existenţă a clădirii poate fi datată după anul 1852, pe baza aceluiaşi plan al lui Rudolph Borrocyzn. Un indiciu pentru construirea sa pot fi monedele româneşti emise în anul 1867 descoperite în carourile D-E 4-5. Din perioada interbelică datează o serie de monede emise în anul 1930.

Clădirea a fost locuită până în ultimele decenii ale sec. XX, când a fost demolată. Argumente în acest sens sunt materialele contemporane (cabluri electrice, moloz, conducte de canalizare din beton etc.).

Clădirea nr. 4 a fost construită după incendiul din anul 1847, chiar după anul 1852, când pe Planul lui Rudolph Borrocyzn nu figura. Ea a fost folosită până ultimele decenii ale secolului XX, când a fost demolată.

În sec. XX, la extremitatea sudică, în apropierea străzii Covaci, au fost introduse patru conducte de termificare în funcţiune în anul 2001, protejate de un zid de cărămizi refolosite (tip perioada interbelică).

Clădirea nr. 5 (CL. 5) se află la adresa Covaci nr. 17. Ea este compusă, de asemenea, din două corpuri notate A2 şi B2.

Corpul A2 se află în carourile F-J 9-17. El are lungimea de 17,05 m şi lăţimea de 9,1 m. Podeaua pivniţei pavate cu cărămizi din perioada dintre cele două războaie mondiale se afla la -3,1 m.

În umplutura din pivniţă au fost găsite materiale din ultimele decenii ale sec. XX (moloz, cabluri, conducte, monede, plastic etc.).

Corpul B2 se află în carourile F-J 1-4. El are lungimea de 18,05 m şi lăţimea de 6,9 m. A fost construit, de asemenea, după anul 1852. Clădirea a fost demolată în ultimele decenii ale sec. XX.

În partea de N a fost amenajată o pivniţă. În partea de SE exista o curte interioară. În sec. XX a fost introdus un sistem de canalizare din beton pentru această clădire.

Materialul arheologic este sărac şi constă mai ales în fragmente de chiupuri, la care adăugăm o râşniţă.

În curtea interioară dintre corpurile A2 şi B2 au fost descoperite câteva fragmente ceramice modelate cu mâna ce pot fi datate în sec. III-II a. Chr., două gropi de var şi patru toalete. În toaleta T. 1 au fost găsite vase de faianţă şi două monede de aur emise sub Napoleon al III-lea (1856, respectiv 1857).

Groapa de var nr. 5 a servit la construirea imobilelor datate după incendiul din anul 1847, celelalte gropi fiind ulterioare.

Toaletele au fost amenajate în curţile interioare ale clădirilor CL. 4 şi CL. 5. În T. 1 au fost găsite două monede de aur de la Napoleon III (1856-1857), iar în T. 3 trei monede româneşti din anul 1867.

Sec. XX

Clădirile din a doua jumătate a sec. XIX au fost utilizate până în ultimele decenii ale sec. XX. Argumente în acest sens sunt refacerile cu cărămizi de dimensiuni mai mari şi materialul arheologic (gresie, cabluri electrice, monede din anul 1930 etc.).

Consideraţii finale

Cercetările arheologice întreprinse în Bucureşti, pe str. Covaci nr. 15-17 s-au încheiat cu descoperirea unor urme de locuire din sec. III-II a. Chr., VI-VII p. Chr., precum şi complexe de locuire din sec. X-XI, XVII-XVIII şi XIX-XX.

Pentru prima dată au fost semnalate urme de locuire din sec. III-II a. Chr., în jurul Bisericii Sf. Anton fiind descoperite fragmente ceramice din prima epocă a fierului.¹⁰

Existenţa unei aşezări din sec. VI-VII a fost susţinută de D. V. Rosetti în urma cercetărilor din anii '50.¹¹

Aşezarea din sec. X-XI a fost semnalată de la primele investigaţii arheologice din anul 1953, datate greşit atunci în secolul al VI-lea p. Chr.¹²

Complexele arheologice mai vechi (Bordeiul nr. 1 din sec. X-XI, Bordeiul nr. 2 din sec. XVII şi clădirea cu structură de lemn din sec. XVIII) au fost parţial distruse de amenajările din sec. XIX-XX.

Zona a fost intens locuită în sec. XIX-XX, când a fost construită acolo o structură urbană de tip modern. În ultimele decenii ale sec. XX, imobilele au fost demolate.

Conservarea bunurilor imobile şi mobile

Conservarea bunurilor mobile şi imobile s-a făcut conform legislaţiei în vigoare în domeniu în acel moment (respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 43/30.01.2000, aprobată prin Legea nr. 378/ 2001).

În vederea cercetării unor complexe arheologice medievale au fost dezafectate câteva ziduri din a doua jumătate a sec. XIX şi prima jumătate a sec. XX. În acest sens s-a solicitat şi s-a obţinut aprobarea Comisiei Naţionale de Arheologie.

Materialul arheologic (ceramică, porţelan, monede din anii 1800-1930, oase de animale etc.), care datează din a doua epocă a fierului până în sec. XX, se află depozitat la sediul Muzeului Municipiului Bucureşti. El se află în curs de restaurare şi prelucrare în vederea conservării şi valorificării integrale a rezultatelor cercetărilor.
Note:

1. L. Lăzărescu-Ionescu (responsabil), D. V. Rosetti (arheolog), Gh. Astancăi (istoric), H. Teodoru (arhitect), C. Căzănişteanu, M. Sânpetru (studenţi), Săpăturile arheologice din sectorul Curtea Veche, în: Bucureşti - Rezultatele săpăturilor arheologice şi ale cercetărilor istorice din anul 1953, I, Bucureşti, 1954, p. 184-261.

2. D. V. Rosetti, Curtea Veche, în: Bucureştii de odinioară, sub redacţia prof. I. Ionaşcu, Bucureşti, 1959, p. 147-165; D. V. Rosetti, P. I. Panait, Săpăturile din sectorul Curtea Veche, 1959, MCA, VIII, Bucureşti, 1962, p. 767-771; P. I. Panait, Observaţii arheologice pe şantierele de construcţii din Capitală, CAB, I, 1963, p. 139.

3. C. Mandache, Cronica săpăturilor arheologice 1975-1985, CAB, III, 1982, p. 290; I. Zănescu, Cronica cercetărilor arheologice (1981-1985), CAB, IV, 1992, p. 367.

4. D. V. Rosetti, op. cit., p. 178,181-182, pl. 61:9; 99:1; 106:3, 5.

5. Ibidem, p. 149, fig. 40.

6. P. I. Panait, Hanul Manuc - Cercetări arheologice, BMI, XLI, 2, 1972, p. 7-8.

7. D. Almaş, P. I. Panait, Curtea Veche din Bucureşti, Bucureşti, 1974, p. 67-68.

8. Ibidem, p. 111-112.

9. P. I. Panait, op. cit., p. 10.

10. D. V. Rosetti, op. cit., p. 151, fig. 45.

11. Ibidem, p. 148, fig. 37.

12. L. Lăzărescu-Ionescu şi colaboratorii, op.cit., p. 188-190; D. V. Rosetti, op. cit., p. 154.
Bibliografie:

1. L. Lăzărescu-Ionescu (responsabil), D. V. Rosetti (arheolog), Gh. Astancăi (istoric), H. Teodoru (arhitect), C. Căzănişteanu, M. Sânpetru (studenţi), Săpăturile arheologice din sectorul Curtea Veche, Bucureşti - Rezultatele săpăturilor arheologice şi ale cercetărilor istorice din anul 1953, I, Bucureşti, 1954, p. 184-261.

2. P. I. Panait, Observaţii arheologice pe şantierele de construcţii din Capitală, CAB, I, 1963, p. 139-149.

3. P. I. Panait, Hanul Manuc - Cercetări arheologice, BMI, XLI, 2, 1972, p. 1-11.

4. D. V. Rosetti, Curtea Veche, în: Bucureştii de odinioară, sub redacţia Prof. I. Ionaşcu, Bucureşti, 1959, p. 147-165.

5. D. V. Rosetti, P. I. Panait, Săpăturile din sectorul Curtea Veche, 1959, MCA, VIII, Bucureşti, 1962, p. 767-771.

Abstract

The Old Court is the name of the medieval centre of the Bucharest. Here was for four centuries the residence of the Princes of Wallachia. On this area were the Voievodal Palace and its annexes. Our archaeological diggings from 2001 were concentrated in the northern part of this area, where the maps showed a big building of 18^th century. After the sale of Old Court territory (1798-1799), in 1835, here was first attested the Covaci Street.

We decided to use the surface digging metodhs in all area of around 690 square meters. First we open four big surfaces separated by stratigraphical proofs. We have noted from A to J and 1 to 18 the square surfaces of 2 x 2 m. The 0 point was the north-west corner of the area. The drawings were executed on six representative levels from 0,5 m to 3,25 m. There were made many colour photographs, slide and video film too.

The oldest archaeological material was dated in the 3^rd-2^nd centuries BC and 6^th-7^th centuries AD. They consisted in few fragments of pottery.

An archaeological complex from the 10^th-11^th centuries AD was found (C.A. 1). Probably it was a dwelling, destroyed by later other ones. The large quantity of pottery founded there also dated it.

Some pottery fragments may be dated in 16^th-17^th centuries AD. Most of them were found in secondary positions. In the 17^th centuries are to be dated three pits (respectively Gr. 1-3) and an archaeological complex (C.A. 2). It is very possible that C.A. to be a part of a destroyed dwelling. Anyway, it was probably used for provision keeping as the other three pits.

From the 18^th century dated a big wood building (CL. 1), a big rectangular archaeological complex (C.A. 3) and a Channel. The building functioned in the last period of the Old Court that was sealed in 1798-1799.

At first decades of 19^th century two buildings of brick walls were constructed there (CL. 2, CL. 3). The Great Fire of 1847 destroyed them. Late than 1852, two new buildings (CL. 4, CL. 5) that used some old walls occupied almost all the area. They were restored and used until the last decades of the 20^th century when were demolished.

The archaeological material consists in fragments of pottery from 3^rd-2^nd centuries BC, 6^th-7^th, 10^th-11^th and 16^th-19^th centuries. Also, there were found British porcelain vessels of the second half of 19^th century. For the urban structure chronology are important some coins issued between 1800 and 1930.