1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

40. Brăneşti, com. Brăneşti, jud. Ilfov

Punct: malul lacului Pasărea

Cod sit: 101305.01

Colectiv: Gheorghe Mănucu Adameşteanu (MM Bucureşti)

În cursul lunii iunie, anul 2001, au fost efectuate săpături pentru eliberarea terenului de sarcină arheologică pe un teren aflat pe malul lacului Pasărea, proprietatea lui Virgil Diaconescu. Locul unde urma să fie construită o locuinţă se află într-o zonă în care fuseseră descoperite, prin cercetări de suprafaţă, materiale arheologice (ceramică, chirpic) şi urme de arsură ce păreau să provină de la o instalaţie de foc, toate putând fi atribuite culturii Dridu (sec. X-XI).

Instalaţia de foc: La -0,4 m faţă de nivelul actual de călcare s-a conturat o suprafaţă cu pământ ars; după curăţare, a fost dezvelit un cuptor menajer, amenajat într-un bloc de pământ cruţat. Cuptorul, de formă ovală, având dimensiunile de 1,6 m x 1,24 m, avea pereţii păstraţi pe o înălţime de 0,25 m. În umplutura lui, deasupra unei vetre bine arse, s-au găsit câteva fragmente ceramice din pastă nisipoasă, provenind de la vase borcan caracteristice culturii Dridu.

Gura de alimentare a cuptorului era orientată spre V. În vederea obţinerii unor informaţii suplimentare, absolut necesare (cuptor în aer liber sau instalaţie de foc din interiorul unei locuinţe) a fost trasată o casetă cu laturile de 3 x 4 m.

În umplutura din faţa cuptorului, pe o lăţime de 0,9 m şi o lungime de 1,6 m, s-a conturat o suprafaţă de pământ cu urme de arsură, bucăţi de lemn ars şi câteva fragmente ceramice, care reprezenta zona de alimentare a cuptorului.

Materialul ceramic recoltat din cuptor şi de pe această suprafaţă ilustrează două categorii „clasice” pentru cultura Dridu: ceramica lucrată la roată, confecţionată din pastă nisipoasă cu pereţii maronii roşcaţi şi miezul negru. Fragmentele descoperite aparţin în exclusivitate vaselor borcan. Ceramica cenuşie, reprezentată doar prin câteva fragmente, provenind de la vase de dimensiuni ceva mai mari ilustrează oala cu toartă.

Decorul, la ambele categorii, este reprezentat de linii incizate, grupate în fascicole în val sau linii orizontale, care acoperă toată suprafaţa vasului. Prin varietatea combinaţiilor, decorul sugerează o încadrare cronologică a instalaţiei de foc în sec. X-XI, cu o posibilă restrângere la pragul dintre cele două secole.

De asemenea putem menţiona şi un borcan, decorat cu şiruri de împunsături oblice, realizate cu dinţii pieptenului, asociate cu incizii orizontale, fragment descoperit în cursul cercetărilor de suprafaţă.

Tot în caseta 1, între -0,4/-0,6 m, în stratul de cultură au fost găsite câteva fragmente de oală cu toartă care, prin calitatea pastei - vase cu pereţi subţiri şi bine arşi, de culoare roşie - şi natura decorului, se încadrează în secolele XIII-XIV (orizontul Zimnicea).

Continuând săpătura din caseta 1, în capătul său de V, între -0,6/-0,9 m, au fost descoperite o serie de fragmente ceramice lucrate la roată (buze de castroane din pastă cenuşie) şi confecţionate cu mâna (panse provenind de la vase de dimensiuni medii, probabil borcane), care se încadrează în sec. III-IV (culturile Chilia-Militari şi Sântana de Mureş). Sub -0,9 m a fost atins pământul steril, fapt ce a impus sistarea săpăturii.

Din păcate în cele două secţiuni nu s-au găsit decât fragmente ceramice izolate, fără a se putea identifica vreun complex de locuire.

Recapitulând, se poate concluziona că prin săpăturile arheologice de salvare efectuate în luna iunie 2001, au fost obţinute următoarele rezultate:

• 
  A fost cercetat un cuptor menajer din lut, din secolele X-XI.
  
• 
  Au fost descoperite fragmente ceramice care pot fi puse în legătură cu existenţa mai multor etape de locuire: sec. III-IV, X-XI şi XIII-XIV, situaţie firească, deoarece amplasamentul se află pe malul lacului Pasărea.
  

41. Bucecea, com. Bucecea, jud. Botoşani [Siliştea satului medieval Vâlceşti]

Punct: Biserica pustie

Cod sit: 36462.01

Colectiv: Eduard Gheorghe Setnic - responsabil, Paul Şadurschi - responsabil sector (MJ Botoşani), Costică Asăvoaie (IA Iaşi)

Prezentarea sitului: Punctul “ Biserica pustie “ este situat la cca. 1,5 km NV de marginea satului, pe partea stângă a Sireţelului, care curge la numai 200-300 m îşi la aproximativ 800 m SV de şoseaua Botoşani -Siret. Punctul se prezintă ca o movilă aplatizată, cu înălţimea de 0,5/0,75 m şi diametrul de cca. 30 m. Primele cercetări au constat în recunoaşteri de suprafaţă efectuate în anul 1989 (Păunescu, Şadurschi 1996, p. 86), prin care s-au identificat “pietre calcaroase şi gresii nisipoase, bucăţi de cărămidă de diferite dimensiuni“ (Ibidem). Autorii cercetării consemnează că acest punct şi împrejurimile sale reprezintă, conform tradiţiei locale, “ ruinele unei bisericuţe vechi “respectiv“ siliştea vechiului sat, Vălceşti, atestat la 13 februarie 1634“ (Ibidem).

Pentru verificarea acestor informaţii dar şi a acelora care ne semnalau folosirea locului drept carieră de piatră, am considerat necesară aprofundarea cercetărilor şi în acest scop am efectuat un sondaj în octombrie 2001. Menţionăm că starea de conservare a sitului este bună, acesta prezentând o importanţă deosebită pentru problematica satelor dispărute, în general, şi istoria medievală a actualului judeţ Botoşani, în particular.

Obiectivele cercetării: Cercetarea din 2001 a vizat identificarea sitului şi punerea în acord a tradiţiei cu realitatea de pe teren. În acest scop au fost trasate trei secţiuni cu lăţimea de 1,5 m şi lungimea totală de 41 m.

Rezultatele cercetării: investigaţiile efectuate au surprins fundaţiile a două edificii (numerotate în ordinea descoperirii Z. 1, respectiv Z. 2) şi a necropolei aferente (probabil celui mai vechi)

Primul edificiu, Z. 1, identificat la adâncimea de aproximativ -0,25/-0,35 m, în S. 1 şi S. 3, aparţine unei construcţii din sec. XVII-XVIII. Pentru această datare pledează

a) tehnica de construcţie - piatră spartă înecată în mortar pe bază de var, mortar la care s-au utilizat elemente din zidării anterioare (cărămidă fragmentară şi frescă);

b) contextul planimetric: - de această zidărie aparţin urmele unui pavaj exterior, alcătuit din cărămizi de mai multe tipuri, care dau impresia generală de materiale recuperate şi refolosite în acest nou context;

c) situaţia stratigrafică: - fundaţiile Z. 1 suprapun dezaxat fundaţii mai vechi, în profil observându-se şi o amenajare preliminară, respectiv o nivelare a stratului de dărâmătură, în scopul ridicării noii construcţii, în cadrul acestei operaţiuni fiind antrenate şi resturi de arsură.

Lipsesc, în stadiul actul al investigaţiilor, elemente certe de datare a acestei zidării (Z. 1), dar şi o serie de indicii care ţin de tehnica de construcţie. Pe baza aspectului general şi doar cu titlul de ipoteză, putem spune acum că această fundaţie a fost realizată ca sprijin pentru o construcţie de lemn.

Al doilea edificiu, notat Z. 2, a fost identificat în toate secţiunile, la adâncimea de -0,6/-0,7 m faţă de nivelul actual de călcare. Fundaţiile descoperite relevă existenţa unei construcţii ridicate din piatră de talie de dimensiuni medii, fasonată pe exterior; piatra este bine ţesută, legată cu mortar pe bază de var şi nisip de foarte bună calitate. S-a putut observa, pe porţiunile decopertate, nivelul de demantelare al acestui edificiu datat pe baza analogiilor constructive îndeosebi, în perioada sec. XV-XVI. Pentru aceeaşi datare pledează şi materialul ceramic, în majoritate fragmentar cu puţine elemente de identificare, o monedă anepigrafă (emisiune Ştefan cel Mare) descoperită în stratul de dărâmătură care acoperă Z. 2, precum şi un fragment de ancadrament de fereastră de factură gotică. Menţionăm că biserica a fost decorată în frescă, în mod sigur cel puţin pe interior, stratul de dărâmătură fiind alcătuit în proporţie covârşitoare din frescă mărunţită printre care se regăsesc bucăţi de cărămidă şi sporadice fragmente ceramice.

Lăţimea fundaţiilor Z. 1 este de 1,1/1,2 m, adâncimea acestora coborând până la -1,2 m. Orientarea Z. 2, pe porţiunile surprinse în sondaj, indică identificarea zidurilor de E şi S ale edificiului datat de noi în sec. XV-XVI, mai exact a exteriorului acestor ziduri. Acest lucru este confirmat de identificarea necropolei, din care s-au investigat doar 10 morminte (respectiv 4 de adulţi şi 6 de copii); toate mormintele au orientare E-V şi sunt complet lipsite de inventar. Menţionăm că cercetarea de la Bucecea - “ Biserica Pustie “ din anul 2001 a fost serios afectată de condiţiile climatice dificile ceea ce nu a permis derularea săpăturii în condiţii optime şi nici efectuarea unor observaţii complete asupra stratigrafiei sitului.

Tehnici de cercetare: materialul recoltat se află în stadiul cercetării analitice şi a prelucrărilor statistice, în laboratoarele Muzeului Judeţean Botoşani, desenele, planurile şi fotografiile urmând a fi prezentate la Sesiunea Naţională de Rapoarte Arheologice.

Obiectivele cercetării viitoare: Deoarece sondajul din 2001 de la Biserica pustie nu a avut în intenţie decât o informare asupra vestigiilor in situ şi având în vedere că acest sondaj a dus la descoperirea unor importante vestigii, necunoscute până acum (ca tipologie) cel puţin pe teritoriul actual al judeţului Botoşani, ne propunem în anul 2002, decopertarea integrală a vestigiilor celor două edificii, identificarea clară a contextului stratigrafic şi planimetric, precum şi a elementelor necesare pentru încadrarea cronologică cât mai exactă. Cercetarea integrală ar putea aduce elemente noi în privinţa edificiilor de cult din satele medievale ale actualului judeţ Botoşani, percepţia actuală fiind cea a predominării lăcaşurilor de lemn. De asemenea, decopertarea celor două complexe şi încadrarea cronologică exactă constituie un prim pas în cercetarea arheologică a întregului sat medieval Vâlceşti, localizat pe teritoriul comunei Bucecea.

Propuneri de conservare: conservarea şi restaurarea in situ a vestigiilor existente, cu implicarea comunităţii locale într-un program comun de restaurare - conservare şi de punere în valoare (această finalizare a cercetării arheologice ar fi un punct de atracţie suplimentar alături de muzeul de ştiinţe naturale “V. Afedoae“ şi rezervaţia de floră “Lunca Siretului”). Pentru materialele recoltate se va realiza conservarea, restaurarea şi punerea în valoare în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani. Cercetarea are în vedere valorificarea multimedia şi reconstituirea virtuală a aspectului unui sat medieval de pe valea Siretului.

Bibliografie:

1. Al. Păunescu, P. Şadurschi, Repertoriul arheologic al României. Judeţul Botoşani, Hierasus, X, 1996, p. 83-93;

2. E. Setnic, Contribuţii documentare la istoria satului Vâlceşti, Acta Moldaviae Septentrionalis, Botoşani, 2002 (sub tipar).