3. Transmigraţiile din Kärnten (Carintia) în Transilvania



Yüklə 0,6 Mb.
səhifə3/19
tarix05.03.2018
ölçüsü0,6 Mb.
#44193
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19
Pe baza dovezii de avere emise astfel a fost calculată apoi averea netă a transmigranţilor şi din aceasta s-au mai scăzut zeciuielile, taxele şi impozitele exigibile faţă de senior, precum şi „taxa de plecare” de 10%. Mai târziu s-a stabilit că în multe senioriate dările fuseseră calculate şi oprite din averea brută şi nu cea netă.
Dacă transmigranţii au fost păgubiţi foarte mult deja la emiterea certificatelor de avere, la înstrăinarea proprietăţii, deci la vinderea bunurilor lor ţărăneşti dezavantajaţi într-o măsură şi mai mare, pentru că şi aceasta a fost executată de îngrijitorii de pe domeniile feudale fără consimţământul, da, fără cunoştinţa proprietarului. În acelaşi timp, senioratele au acordat cumpărătorilor catolici adesea condiţii de plată şi amânarea plăţii, spre exemplu plata ratelor la interval de decenii în rate mici şi prelungiri întinse pe ani de zile, care pentru deportat au devenit o catastrofă economică, pentru că practic s-a ajuns prea târziu la lichidarea posesiunilor sale, astfel că el, din cauza costurilor deportării în Transilvania a devenit dator la visiterie şi nu mai era capabil să procure mijloacele pentru cumpărarea unei locuinţe. Motivele pentru „generozitatea” seniorilor faţă de noii proprietari ai gospodăriilor pot fi deduse cu uşurinţă: domeniul feudal îşi procura veniturile din taxele curente ale supuşilor. Interesul lor exclusiv consta din faptul că, acum, cu mult mai mult, în gospodăria transmigrantului deportat se găsea un ţăran tânăr,
__________
33 E. Buchinger, pag. 344 şi în continuare.
34 E. Buchinger, pag. 347.
161
capabil şi catolic, care din venit plătea anual dările către seniorul feudal. Dacă totuşi plătea preţul de cumpărare proprietarului anterior sau nu, putea să îi fie indiferent. A cedat, după cum se va vedea, gospodării mari fiilor de ţărani care din capul locului erau incapabili să plătească preţul de vânzare cu bani gheaţă, ci în cel mai bun caz puteau să îl amortizeze în câteva zeci de ani35.
Pentru că nu exista nicio autoritate controloare, care să supravegheze decontarea numeroaselor feude şi să insiste asupra transferului rapid al lichidării proprietăţilor, decontarea s-a tergiversat timp de ani şi zeci de ani. De-abia după douăzeci de ani s-a decis conducerea să trimită la Sibiu un specialist în contabilitate, ofiţerul contabil Martin Johann Loibl36, ca să facă ordine în contabilitatea transmigranţilor şi să stabilească ce mai aveau transmigranţii de primit de la seniori pentru bunurile „vândute” la timpul lor, pentru că între timp se îndatoraseră la vistierie cu mai mult de o sută de mii de guldeni din avansurile pentru îngrijire şi diverse servicii. Johann Martin Loibl a avut nevoie de nu mai puţin de doi ani ca să poată oferi Camerei Aulice o perspectivă de ansamblu şi aşa s-a stabilit că pentru câteva bunuri ale transmigranţilor „vândute” în Kärnten (Carintia), timp de douăzeci de ani nu a ajuns nici măcar un singur creiţar în mâinile transmigranţilor37.
Dar să ne întoarcem la începutul transmigraţiilor! Maria Tereza l-a numit pe unul dintre favoriţii ei, Martin Wankhel von Seeberg care trecuse la catolicism, ca împuternicit al ei pentru îndeplinirea aşezării transmigranţilor. Acesta era fiul unui neamţ din Ungaria care se stabilise în Sibiu ca negustor, s-a îmbogăţit foarte mult şi a putut să îşi cumpere un titlu de nobleţe. Fiul a încercat la început fără prea mult succes la oficiile orăşeneşti, apoi a mers la Viena, s-a convertit aici la catolicism, a fost plătit pentru asta pe viitor din „Fundus neoconversorum”38 şi a ştiut în sfârşit să câştige de partea lui la Curte binefăcători şi protectori influenţi precum preşedintele deputăţiei de curte din Transilvania, contele Koenigsegg-Erps. S-a dat drept specialist şi un cunoscător deosebit de bun al problemelor din Transilvania şi a obţinut ca împărăteasa să îl numească consilier al curţii în ciuda protestelor Naţiunii Saşe şi să îi încredinţeze astfel scăderea prin metodele potrivite a datoriei Naţiunii Saşe care în urma războaielor cu turcii şi curuţii crescuse la un milion de guldeni.
__________
35 E. Buchinger, pag. 350.
36 E. Buchinger, pag. 392.
37 E. Buchinger, pag. 372 şi în continuare.
38 Fundus neoconversorum servea finanţării prozeliţilor saşi care acum erau activi pentru guvernare împotriva colegilor lor de credinţă evanghelici şi care cauzau pagube mari Naţiunii.
162
Friedrich Teutsch, istoricul saş, rosteşte o sentinţă nimicitoare despre activitatea acestui „târâtor şi ambiţios fără măsură”, care a pricinuit Naţiunii cele mai mari pagube în doar câţiva ani prin reglementări iraţionale şi irealizabile fără să scadă povara datoriilor transilvănenilor cu nici măcar un singur creiţar. Până la urmă Naţiunea Saşă a reuşit să scape de consilierul Wankhel von Seeberg pentru că împărăteasa i-a încredinţat statornicirea transmigranţilor, dându-i împuternicirea necesară, spre norocul şi bucuria Naţiunii Saşe, dar spre necazul şi cea mai mare pagubă a sărmanilor deportaţi39. Pentru că un om capabil, cum a fost mai târziu consilierul Camerei Aulice, baronul Dietrich, ar fi putut în acest moment să îndrepte lucrarea de statornicire a transmigranţilor pe calea cea ordonată, deşi pusă la îndoială de orânduirile nepotrivite ale împărătesei. Sub „conducerea” ambiţiosului, dar incapabilului consilier al curţii, favoritul Wankhel von Seeberg şi a „inspectoratului său pentru transmigranţi”, un aparat administrativ catolic-austriac şi evenghelico-saş care era subordonat direct conducerii din Viena şi răspunzător în faţa ei40, a apărut într-un interval scurt de timp un haos a cărui stare era mai catastrofală de la an la an. Întreţinerea maselor care aşteptau să fie aşezate costa casa statului sume din ce în ce mai mari, dar a micşorat astfel transferurile din ce în ce mai insuficiente ale feudelor. În vara anului 1753, la niciun an după sosirea primelor transporturi mai mari a început marele deces în satele saşe printre transmigranţi. Aceştia nu au suportat vara transilvăneană uscată şi fierbinte, au avut dificultăţi de adaptare la climă, alimente şi apă şi nu erau imuni la bolile obişnuite în ţară. Aşa că mortalitatea lor în al doilea an era de patru ori mai mare decât a locuitorilor, aproape unul din zece nu a supravieţuit acestei veri. În anul 1754, conform datelor oficiale ale inspectoratului pentru transmigranţi, din 2311 deportaţi au murit nu mai puţin de 227 de persoane, în anul 1755 din 2418 deportaţi au murit 151 de persoane, în 1756 din 2460 deportaţi au murit 179 de persoane şi în 1757 din 2356 deportaţi au murit 182 de persoane. În total a murit aproximativ o treime din numărul total al transmigranţilor41.
Banii pe care îi aduseseră transmigranţii cu ei sau le fuseseră transferaţi din lichidarea proprietăţii nu au fost folosiţi de consilierul curţii
__________
39 E. Buchinger, pag. 372, şi Ernst Nowotny, Die Transrnigration ober und inneroesterreichischer Protestanten nach Siebenbuergen im 18. Jahrhundert, (Transmigraţia protestanţilor din Austria Superioară şi Centrală în Transilvania în secolul al XVII-lea), Marburg 1931, pag. 57
40 La E, Buchinger, pag. 371, sunt enumeraţi funcţionarii inspectoratului pentru transmigranţi.
41 Inspectoratul pentru transmigranţi a redactat liste cu cei decedaţi şi le-a trimis la Viena ordonate după domeniile feudale pentru că de acolo se putea discuta succesiunea. Listele pe care le-a făcut inspectorul pentru transmigranţi, Petrus Hann von Hannenheirn, sunt lacunare, cifra celor decedaţi era semnificativ mai mare. Pentru cifre vezi E. Buchinger, pag. 429 şi în continuare, listele cu numele celor decedaţi, pag. 221-235, 266 şi în continuare, 309-314.
163
Wankhel von Seeberg pentru realizarea de noi gospodării ţărăneşti, care le-ar fi dat o posibilitate de existenţă, ci acesta a pus să se construiască la periferia Sibiului în aşa-numitul „retranşament” (în limbajul popular numit tranşament) un şir de clădiri asemănătoare barăcilor cu camere minuscule şi cu ferestre şi mai minuscule42. Aici plănuia el să îi „aşeze” pe transmigranţi. După cum îşi imaginase el, ei ar fi trebuit să îşi aibă aici ca meşteşugari independenţi locuinţele şi atelierele. Proiectul a fost, ca toate proiectele lui Seeberg, total greşit. Pentru că în primul rând transmigranţii erau aproape fără excepţie ţărani şi nu se pricepeau la meşteşuguri, iar în al doilea rând, exista în Sibiu o meşteşugărie creată exact pe nevoile oraşului, bine organizată în bresle, care n-ar fi putut niciodată să absoarbă o concurenţă de aproximativ o mie de meşteşugari43, şi în plus, spaţiile minuscule s-au dovedit a fi nepotrivite şi pentru cazare, astfel încât aceste clădiri, nefolosibile chiar ca şi cazarme, preluate mai târziu de oraş, au trebuit apoi să fie cedate preotului catolic Delpini pentru ridicarea unui orfelinat catolic44. Oraşul a plătit pentru asta 9000 de guldeni, dar consilierul curţii, Wankhel von Seeberg investise peste 30.000 de guldeni în construcţie. Bineînţeles că pierderea a fost suportată de transmigranţi ai căror bani pentru construcţia gospodăriilor ţărăneşti fuseseră risipiţi astfel de el. Eşecul proiectului iraţional a însemnat pentru sute de familii de transmigranţi pierderea posibilităţii de a fi aşezaţi vreodată într-o gospodărie ţărănească; acum erau condamnaţi să îşi câştige existenţa ca zilieri până la sfârşitul zilelor lor, şi în plus faţă de pagubă mai erau şi batjocoriţi. Într-o reclamaţie din 1772 adresată tânărului împărat Iosif al II-lea, petiţionarii raportează că inspectorul pentru transmigranţi, Petrus Hann von Hannenheim le-a răspuns cinic la ceea ce îşi imaginaseră ei cu privire la locul unde rămăseseră banii lor din vânzarea bunurilor lor din patrie: „Zgâriaţi-vă banii din zidurile retranşamentului”45.
Situaţiile instabile din şi din jurul Sibiului şi rata mare a mortalităţii printre transmigranţi au dus la creşterea nemulţumirii, la indignare şi au culminat în final cu o răzvrătire, care s-a descărcat împotriva consilierului curţii Wankhel von Seeberg, care era urât. Sub conducerea lui Mathias Ennser, fostul vătaf din Sicking (Austria Superioară)
__________
42 „Retranşamentul” a fost demolat de-abia cu câţiva ani în urmă şi în locul său au fost făcute clădiri înalte, spaţiile minuscule au fost până la urmă folosite ca magazine şi spaţii de depozitare.
43 Sibiu, până în 1867 sediu al administraţiei Pământului Crăiesc, număra în 1786 aproximativ 14.016 de locuitori inclusiv militari, în 1752, cifra locuitorilor se spune că era de aproximativ 12.000 de persoane
44 Despre ridicarea orfelinatului terezianic de către preotul iezuit Theofil Delpini vezi Wilhelm Schmidt, Geschichte der Stiftung des theresianischen Waisenhauses in Hermannstadt, (Istoria înfiinţării orfelinatului terezianic în Sibiu), Sibiu 1870.
45 E. Buchinger, pag. 399. Textul petiţiei a fost publicat de Bernhard Capesius, Die Zwangsverpflanzung oesterreichischer Untertanen nach Siebenbuergen irn 18. Jahrhundert (Transplantarea forţată a supuşilor austrieci în Transilvania în secolul al XVIII-lea), anexa 11, pag. 139.
164
s-au adunat câteva sute de transmigranţi în faţa palatului lui Seeberg şi au strigat cât au putut de tare că vor „retragerea liberă în imperiu”. Aşteptaseră până atunci răbdători plata promisiunii imperiale (din 23 septembrie 1753), acum răbdarea lor a ajuns la capăt şi nu mai vroiau să fie amăgiţi cu promisiuni în continuare46. În acelaşi timp fostul moştenitor al domeniului Liendl în Klein-Krottendorf/Bachmanning (Austria Superioară), Philipp Sturmayer, în vârstă de doar 25 de ani, a instigat lucrătorii la retranşament, să renunţe imediat la muncă47. Consilierul curţii, Wankhel von Seeberg, a început să se teamă, şi-a văzut viaţa ameninţată, i-a chemat pe militari în ajutor şi a dipus ca instigatorii, 13 persoane din Landl, una din Steiermark şi una din Kärnten (Carintia) precum şi cei trei conducători, Sturmayer, Holzleuthner şi Stoyber să fie arestaţi şi puşi în lanţuri. Deşi, cu cea mai mare probabilitate, „răscoala” nu era mai mult decât o reacţie spontană a transmigranţilor amărâţi şi în suferinţă în faţa proastei gospodăriri a lui Wankhel von Seeberg şi a inspectoratului pentru transmigranţi, consilierul curţii a încercat să o zugrăvească drept o acţiune organizată a „prusacilor cei răi”48. Interogatoriul celor arestaţi a scos la iveală o altă stare de lucruri. Au explicat, aproape toţi într-un glas49, că în rezoluţia din 23 septembrie 1753 împărăteasa le promisese transmigranţilor următoarele:
vor avea libertate religioasă în Transilvania,
vor primi de la Naţiunea Saşă locuri pentru gospodării şi teren arabil şi vor trebui să plătească doar pentru casele în care vor locui,
timp de zece ani vor fi scutiţi de impozite şi
vor fi integraţi în Naţiunea Saşă ca cetăţeni liberi, nu iobagi.
Niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost respectată, ci, mult mai mult, au fost alungaţi din patria lor de clerici, toate promisiunile care le fuseseră făcute au fost încălcate, au fost înşelaţi cu privire la toată averea lor, şi acum se găseau acolo ca nişte „cerşetori zdrenţuiţi”! Nu vroiau să aibă averea unui saş sau valah sărman (vezi obs. 14a),
de fapt nu vroiau să rămână în această ţară în care fuseseră aduşi împotriva voinţei lor! ___________
46 E. Buchinger, pag. 377 şi 398.
47 Aceasta a fost probabil prima grevă „politică” în istoria saşă a Transilvaniei.
48 Imperiul habsburgic se găsea foarte aproape de marele conflict cu Prusia, războiul de şapte ani (1756-1763), şi conducerea bănuia că protestanţii erau folosiţi abuziv în diverse acţiuni de către prusaci.
49 Procesul-verbal „Din 30 iunie, anul 1755 al interogatoriului întreprins în cartierul emigranţilor” se găseşte printre documentele transmigranţilor ale arhivei vieneze a Camerei Aulice în rola de microfilm 1/753-798, arhiva Naţiunii Saşe, Sibiu
165
Nu vroiau nici să slujească împărătesei lor aici,
ci cereau „retragerea în imperiu”
sau în vechea lor patrie, dacă li se acorda acolo libertatea religioasă,
pentru că „sfântul beneficium emigrandi” era valabil veşnic în Imperiul Roman!
Această justificare arată că era foarte probabil ca răzvrătirea să fi fost o reacţie spontană în faţa situaţiei proaste în administrarea problemei transmigranţei, şi că transmigranţii aveau idei neechivoce cu privire la statutul lor în Transilvania şi, la fel, pretenţii clare pentru viitorul lor. Chiar dacă evitau să dea vina pe maiestatea sa imperială, pe „împărăteasă” pentru starea de lucruri catastrofală, ci îi făceau responsabili pe „clerici” pentru alungare lor din patrie, şi pe de altă parte îl învinovăţeau pe consilierul curţii, pe von Seeberg şi inspectoratul pentru transmigranţi că „au fost înşelaţi cu privire la averea lor”, totuşi, refuzul lor de a „sluji împărătesei în această ţară”, şi concluzia că „flebile beneficiurn emigrandi” era „sfânt”, şi „era valabil veşnic în Imperiul Roman”, că erau conştienţi că prin asta se aşezau în afara legii şi comiteau trădare împotriva curţii; dar tocmai pentru că promisiunile împărătesei nu au fost respectate, au presupus că pot să recurgă la dreptul la legitimă apărare. În spatele justificării care a fost adusă de cei 18 întemniţaţi într-un glas, se afla probabil fostul dregător al feudei Leonstein, un om educat şi cu o vedere largă, cu simţ politic.
Pentru că doi dintre întemniţaţi cereau hotărât retragerea la „regele Prusiei”, consilierul curţii, Wankhel von Seeberg, a raportat acest lucru la Viena într-o prezentare în care dădea vina doar pe „prusacii cei răi” şi a sustras toate indiciile cu privire la proasta sa gospodărire. Conducerea din Viena, înştiinţată doar de rapoartele sale slugarnice şi mincinoase despre starea lucrării de înfiinţare a coloniei transmigranţilor, i-a lăudat comportamentul şi l-a lăsat să lucreze în continuare.
Drept urmare, consilierul curţii, Wankhel von Seeberg a cerut de la fiecare cap de familie al transmigranţilor un jurământ de credinţă. Acesta trebuia să jure că va urma orânduirile împărătesei, că va fi supus şi se va aşeza de bunăvoie în Transilvania. Transmigranţii umpluţi de amărăciune au refuzat acest „jurământ” cerut. Atunci Wankhel von Seeberg i-a ameninţat că bătrânii, bolnavii şi copiii care nu puteau să îşi câştige singuri existenţa şi primeau zilnic 4 creiţari de la vistierie, nu vor mai beneficia de această îngrijire pentru a putea fi siliţi prin foamete. Către Viena, a scris: „După cum leul este silit prin foamete, la fel îi voi sili şi eu pe aceşti oameni răi”50. Această măsură i-a
__________
50 E. Buchinger, pag. 378.
166
amărât pe transmigranţi şi mai mult şi a întărit rezistenţa împotriva tuturor orânduirilor şi măsurilor inspectoratului pentru transmigranţi.
În această atmosferă a indignării, urii şi împotrivirii a sosit în Orăştie la începutul toamnei anului 1755 al cincisprezecelea transport plecat de pe Ybbs la 10 septembrie, transport compus din 49 de persoane din Austria Superioară şi 198 de persoane din Kärnten (Carintia) şi a fost încartiruit cu forţa la scurtă vreme după aceea în satul Romos care deja din acea vreame era format jumătate din saşi şi jumătate din valahi. Pentru că transmigranţii sosiţi în toamna anului 1752 nu fuseseră încă statorniciţi, noii-veniţi trebuiau să îşi câştige existenţa din rezervele de bani pe care le aduseseră cu ei, iar mai apoi, când aceste rezerve s-au epuizat, să îşi câştige pâinea ca zilieri la saşi şi la valahi la fel ca şi cei aproximativ 2500 de colegi de suferinţă rămaşi încă în viaţă. Printre cei pe care îi aştepta această soartă se găseau şi „strămoşii” hutteriţilor de astăzi, familiile A m l a c h e r, E g a r t n e r,     H o f e r ,  K l e i n s a s s e r,  M u e l l e r,  P l a t t n e r,  G l a n z e r,  W a l d n e r şi  W u r t z y, toţi din Kärnten (Carintia).
167
3. Transmigraţiile din Kärnten (Carintia) în Transilvania.
Trebuie să se aibă în vedere încă o circumstanţă dacă vrem să înţelegem rezistenţa şi statornicia în credinţă a celor din Kärnten (Carintia) în anii următori: când au venit în Transilvania, ei şi strămoşii lor aparţineau deja de o sută cincizeci de ani unei comunităţi de credinţă interzise în patria lor, îşi putuseră trăi credinţa doar în secret, fără predicatori, fără instruire publică, bazându-se doar pe Biblia lui Luther şi pe transmiterea în cadrul familiei. Această împrejurare i-a marcat atât pe ei, cât şi credinţa lor.
Deşi în toate parohiile erau aşezaţi parohi catolici care citeau mesele, dădeau sacramente şi îi instruiau pe credincioşi în învăţătura catolică, în Oberkärnten (Carintia Superioară) a rămas un număr considerabil de familii evangheliste împrăştiate care în exterior se dădeau drept catolici, mergeau la mese în mod regulat, mergeau la spovedanie şi îşi botezau, căsătoreau sau înmormântau membrii familiei după ritul catolic, totuşi, în liniştea singurătăţii se dedicau în continuare confesiunii din Augsburg51. Acest lucru era favorizat de modul specific al aşezămintelor risipite din ţările din Alpi. În localităţile închise, unde o casă e lipită de o alta şi o curte se învecinează cu o alta, fiecare ştie totul despre ceilalţi, şi
__________
51 Hans Zwiedineck-Suedenhorst, Die Geschichte der religioesen Bewegung in Inneroesterreich im 18. Jahrhundert, (Istoria mişcării religioase din Austria centrală în secolul al XVIII-lea), arhiva Austriei, istorie, vol 63, Viena, 1875, şi E. Buchinger, pag. 121.
167
preotul localităţii cunoaşte pe toţi credincioşii săi. Aici este foarte greu să ai „o viaţă diferită“, pentru că toţi sunt supuşi controlului comunităţii satului, al parohului locului şi al autorităţii. În ţările din Alpi, majoritatea gospodăriilor sunt risipite ca gospodării individuale sau valuri, adesea foarte departe de centrul aşezării şi de biserică şi sunt închise în ele, adesea la înălţimi considerabile şi foarte greu de controlat de autorităţi din cauza stării drumurilor de atunci şi a mijloacelor de transport. În izolarea gospodăriilor individuale, credinţa lutherană în special a putut să se păstreze, a fost transmisă de părinţi copiilor şi servitorilor şi astfel a fost transmisă din generaţie în generaţie.
Acest lucru a fost uşurat de marea rezervă de Biblii în limba germană în traducerea lui Luther şi de alte pamflete şi scrieri protestante de zidire, predici şi cărţi de cântări, o parte din care se păstraseră încă din timpul reformei la ţărani şi care erau păzite ca nişte comori. Părinţii îşi învăţau copiii să citească şi să scrie de timpuriu ca să poată să capete credinţa din Biblie. Contrabanda extinsă cu cărţi din teritoriile protestante ale imperiului a completat mereu aceste rezerve. O afirmaţie a cunoscutului părinte iezuit şi misionar Pater Ignatius Querck (1660-1743)52 arată cât de periculoasă şi de importantă era considerată citirea Bibliei. Acesta a scris într-un raport către curte în ajunul transmigraţiilor din timpul lui Carol în anul 1733:
„Căci de unde vine această pasiune a ereticilor decât din citirea cărţilor? O întrebare importantă este dacă în aceste împrejurări nu ar fi mai bine ca aceşti oameni să nu ştie să citească.“ Cu câteva decenii înainte de reglementarea generală a învăţământului a Mariei Tereza se gândea acest om versat în combaterea şi convertirea ereticilor cum ar putea fi împiedicaţi cripto-protestanţii să îşi înveţe copiii să citească pentru că slovenii analfabeţi din Kärnten (Carintia) şi Krain se numărau printre cei mai fideli credincioşi ai bisericii. Deşi protestanţii, având o bază de mai mult de un secol a lipsei de instruire cu vreun preot şcolit, ar fi trebuit să dovedească lipsuri în această privinţă, o verificare făcută în 1734 de parohul oraşului Cisnădie prin cele 74 de întrebări de credinţă pe care li le-a pus a scos la iveală faptul că învăţăturile lor erau în concordanţă cu cele Augustane53. În special cei din Kärnten (Carintia) care se ataşaseră fraţilor hutteriţi au dovedit o cunoaştere uimitoare a Bibliei, pe care puteau să o citeze ca răspuns la orice întrebare existenţială. Unii, precum Matthias Hofer, puteau să spună capitole întregi din Vechiul şi Noul Testament pe dinafară.
O altă împrejurare care a făcut posibilă şi a uşurat păstrarea învăţăturilor lutherane de credinţă, a constat din legăturile şi relaţiile strânse de rudenie dintre protestanţii ascunşi.
__________
52 Pentru Pater Ignatius Querck vezi Josef Wilhelm: Ein Priesterleben in der Barockzeit (O viaţă de preot în perioada barocă) Pater
53 Ignatius Querck 1660-1742, Dissertation Graz 1977. E. Buchinger, pag. 96.
168
Aceştia se străduiau ca fii şi fiicele lor să se căsătorească cu partneri din familii protestante sau să convertească partenerii catolici la credinţa lor. Chiar şi servitorii casei proveneau adesea din rândurile rudelor mai sărace. Astfel cripto-protestanţii au format comunităţi strâns legate între ele în Salzkammergut, în „Landl”, în Tauplitz şi în Murau în Steiermark, pe valea Gurkului, în ţinut stâncos, Spittal pe Drava, Paternion în Kärnten (Carintia) prin multiple relaţii de rudenie şi prin credinţa comună. Aceste comunităţi nu s-au mărit, dar s-au putut menţine timp de încă un secol şi jumătate.
Aceste comunităţi au fost întărite prin activitatea unor „expulzaţi”, spre exemplu Joseph Schaitberger (1658-1733). Predicatorul laic care a fost exilat în 1686 din Dürrnberg în Hallein în Salzburg s-a stabilit în Nürnberg şi de acolo a încercat prin „scrisori deschise” să îşi întărească fraţii protestanţi din ţările din Alpi în rezistenţă, să trimită prin contrabandă Biblii şi scrieri lutherane prin „emisari” sau să atragă atenţia claselor protestante înstărite asupra măsurilor de asuprire54. Faptul că au devenit conştienţi că nu sunt părăsiţi de toată lumea a întărit rezistenţa şi statornicia în credinţă a cripto-protestanţilor.
La asta a contribuit într-o măsură limitată şi Corpus Evangelicorum, reprezentanţa tuturor claselor protestante în imperiu. Aceasta îşi avea sediul din 1663 la parlamentul „perpetuu“ din Regensburg. Însărcinarea sa era protejarea intereselor protestante pe căi diplomate. În timpul transmigraţiilor carolinice şi terezianice, lutheranii din Austria s-au adresat de câteva ori Corpusului Evangelicorum şi au cerut intervenţia sa pe lângă curtea din Viena. Aceste solicitări au fost duse la îndeplinire, dar nu au avut succes. Cu toate acestea, astfel s-a atras atenţia Europei asupra stării religioase din Austria55.

Yüklə 0,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin