3. Transmigraţiile din Kärnten (Carintia) în Transilvania



Yüklə 0,6 Mb.
səhifə9/19
tarix05.03.2018
ölçüsü0,6 Mb.
#44193
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   19
3. Este fals să se boteze copiii nou-născuţi, pentru că nu este porunca lui Dumnezeu.
4. Un om trebuie aşadar botezat de-abia atunci când aderă la biserica creştină adevărată.
5. Trupul şi sângele adevărat al lui Hristos nu sunt prezente în sfânta Cină pentru că Acesta S-a înălţat la ceruri.
6. Este greşit să te spovedeşti unui preot pentru că niciun om nu poate ierta păcatele, ci doar Dumnezeu.
7. Nu este o poruncă de la Dumnezeu să se sărbătorească duminica şi omul nu are voie să pună o zi anumită pentru slujba lui Dumnezeu.
8. Ţinerea sărbătorilor nu se găseşte în Sfânta Scriptură, ci este o lege a papilor.
9. Un creştin nu poate să aibă o funcţie de autoritate, nu poate să pronunţe judecată, să dea verdicte şi nici să pedepsească răufăcătorii prin sabie.
10. O autoritate creştină nu are voie să conducă război şi un creştin nu poate fi soldat.
11. Unui creştin nu-i este permis să practice comerţ, să cumpere şi să vândă.
12. Un creştin nu are voie niciodată să jure, mult mai puţin să depună un jurământ.
În satul Dacia (Stein) se găsesc: Veit Glanzer cu soţia sa Margareta, Martin Glanzer, a cărui soţie se găseşte în Kärnten (Carintia), Paul Glanzer cu soţia sa Barbara şi un copil, Maria Glanzer, o văduvă cu patru copii, Anna Hofer, o văduvă cu opt copii116, Elisabeth Plattner, o persoană necăsătorită. Învăţăturile lor de credinţă sunt conţinute în următoarele fraze:
1. Au într-adevăr scrieri herrnhuttere, dar nu le acceptă în continuare decât dacă sunt în concordanţă cu Sfânta Scriptură.
2. Jurământul nu îi este permis deloc unui creştin.
3. Consideră sfintele taine drept mijloace de a obţine harul lui Dumnezeu, dar pentru că acest cuvânt, taină, nu apare în Sfânta Scriptură, ei numesc sfântul botez legământul cu Dumnezeu şi sfânta Cină amintirea Domnului.
4. Ei consideră sfintele taine atât semne cât şi mijloace de a obţine harul lui Dumnezeu.
5. Consideră că
_________
114 Peter Mueller se căsătorise la 6 februarie 1763 cu Elisabeth Winkler.
115 Rosina Pichler se întorsese după şase ani de detenţie la fraţii din Criţ.
116 Printre care fiul Johann căsătorit, care în mod clar în timpul interogatoriului stătea la Andreas Wurtzy în Ighişu Nou.
212
biserica exterioară nu este biserica adevărată.
6. Consideră botezul copiilor drept incorect şi împotriva poruncii lui Dumnezeu.
7. Neagă prezenţa reală a trupului şi a sângelui lui Hristos în sfânta Cină şi afirmă că aceasta este primită doar ca amintire.
8. Omul nu trebuie să îi mărturisească preotului păcatele sale, ci să le mărturisească în faţa întregii biserici într-un mod nespecific şi să spună: am păcătuit.
9. Un învăţător ordinat chemat poate să îi ierte păcatele unui păcătos care se spovedeşte.
10. În caz de nevoie, orice creştin poate să boteze şi să împartă sfânta Cină.
11. Nu ţin sărbătoarea duminicii ca poruncă de la Dumnezeu, totuşi, pentru a evita supărările, renunţă în această zi la munca manuală.
12. Nu este permis să ţii anumite zile de sărbătoare.
13. Nici un creştin nu poate avea cu conştiinţa împăcată o funcţie de autoritate.
14. Un creştin nu are voie să poarte război şi nici să fie soldat.
15. Unde există o obşte nu este permis să deţii ceva propriu.
Din toate explicaţiile acestor transmigranţi reise că orice speranţă de a fi întorşi din nebunia lor încăpăţânată este zadarnică. Nici mijloacele mai dure nu vor da rod, după cum s-a văzut deja la cei care de patru ani în arest117 nu au putut fi puşi la nicio muncă şi au cauzat doar costuri considerabile fără folos. Aşa că se lasă „dispoziţiile ulterioare pe seama judecăţilor superioare”118.
Baronul Dietrich, după lectura acestui raport, pare să fi ajuns la concluzia că ar trebui să lase acest lucru pe seama „judecăţii superioare” a guvernului vienez. El însuşi nu a mai dat niciun fel de alte orânduiri cu privire la tratamentul aplicat botezatorilor din Kärnten (Carintia), ci a trimis un raport detaliat la comisia pentru religie a seniorului von Bartenstein prin cancelaria aulică transilvană. În acelaşi timp, Joseph Anton von Bajtay, seniorul care fusese numit din 10 octombrie 1760 episcopul catolic de Alba Iulia a înmânat cancelariei aulice transilvănene propunerea ca botezatorii să fie expulzaţi în Polonia119. Comisia pentru religie a consiliului de stat a discutat la 3 februarie 1764 din nou problema. Consilierul curţii, Stupan, s-a exprimat din nou în sensul ca „rebotezătorii” să fie toleraţi în continuare atâta vreme cât se comportă liniştit şi nu mai provoacă alte convertiri la secta lor. Pentru biserica catolică e doar un avantaj dacă există pe cât de multe posibil rupturi între cei necatolici. Fraţii din Mähren din Transilvania au fost aşezaţi cu privilegii deosebite în Vinţu de Jos şi prin Diploma Leopoldină şi confirmarea legilor ţării (aprobate) le-au fost garantate aceste privilegii. „Prin îndepărtarea lor
_________
117 Aici se înşeală cel care conduce interogatoriul; Matthias Hofer şi Johann Amlacher erau deja de şase ani în închisoarea din Sibiu.
118 Copie a acestui raport în colecţia de manuscrise brukenthalice, microfilm-rola IV; şi H. Klima, pag. 125 şi în continuare.
119 H. Klima, pag. 127.
213
religia catolică nu are niciun folos, iar monarhia doar câţiva oameni lucrători mai puţini”120. Deoarece consilierul statal Valer von Borie, care ceruse vehement îndepărtarea lor în şedinţa precedentă a consiliului, nu a luat parte la această şedinţă, rezoluţia imperială, Resolutio Augustana, a fost concepută în termenii lui Stupan. În decretul imperial din 15 iulie 1764 s-a dispus ca rebotezătorii să nu fie pur şi simplu alungaţi din ţară, ci mult mai mult ar trebui să fie toleraţi, totuşi, nu au voie să se extindă dincolo de Vinţu de Jos, şi nu au voie să afilieze alţi supuşi la secta lor. În plus, un părinte iezuit va trebui trimis ca misionar în Vinţu de Jos ca să îi convertească la catolicism. rebotezătorii nu aveau voie să depună împotrivire în vreun fel faţă de el. Disputele legate de avere ale celor din Vinţu de Jos cu doi convertiţi trebuiau să fie investigate în continuare121.
Pe 26 iulie 1764 cancelaria aulică a transmis mai departe guberniului prin camera aulică edictul imperial. Pentru că angajarea şi plata unui misionar era o problemă de de bani şi astfel o obligaţie a camerei aulice drept cea mai înaltă autoritate financiară, aceasta a trebuit să se ocupe în continuare cu problema, ceea ce a determinat ca, conţinutul poruncii imperiale să fie comunicat botezatorilor din Vinţu de Jos oficial de-abia la 4 noiembrie 1764. În acelaşi timp au fost informaţi şi că misionarul hotărât de guvern, părintele iezuit Delpini, tocmai ce a sosit şi nu aveau voie să îi împiedice activitatea122.
Prin tratamentul încet şi greoi al problemei din partea guvernului vienez, botezatorii din Vinţu de Jos au primit un an întreg de răgaz şi linişte. Avantaje şi mai mari însă le-a adus botezatorilor din Kärnten (Carintia) în Criţ şi Dacia (Stein) rezoluţia imperială. Nu erau amintiţi nominal în acest edict, aşa că autoritatea Naţiunii saşe, magistratura din Sibiu, a preferat la început să lase lucrurile să se aşeze de la sine. Un nou demers împotriva botezatorilor din cele două sate ar fi cauzat doar noi greutăţi şi mai ales costuri, pe care ei sperau să le evite ignorându-i din nou pe botezatori. Acest soroc i-a folosit comunităţii botezatoare pentru continuarea consolidării.
Johann Amlacher a murit în cursul anului 1764 în închisoarea din Sibiu. Cronica lui Waldner tăinuieşte împrejurările mai apropiate, deci este de presupus că a murit din cauza unei boli. La 6 februarie 1763 a avut loc prima nuntă din comunitatea din Criţ: Hans Kleinsasser a căsătorit pe menestrelul Peter Mueller, 42 de ani, cu Elisabeth Winkler, 24 de ani. Perechea a avut doi copii în Transilvania, Michael, născut în decembrie 1762 (mort în februarie 1766 în Criţ), şi Katharina, născută
________
120 Actele consiliului de stat Nr. 1435/1764, H. Klima, pag. 127.
121 Actele consiliului de stat Nr. 1849/1764; H. Klima, pag. 127.
122 W. Schmidt, pag. 156 şi următoarea und H. Klima, pag. 128.
214
în decembrie 1765. După sfatul prezbiterilor s-au căsătorit pe 22 ianuarie 1764:123 Matthlas Kleinsasser (26 ani) şi Maria Waldner (18 ani), şi Joseph Kleinsasser (24 ani) şi Christina Ehgarter (24 ani). Lui Matthias şi Mariei Kleinsasser li s-a născut în 1766 o fiică, Mariele, lui Josef şi Christinei Kleinsasser un fiu Josef în noiembrie 1764, care însă a murit în ianuarie 1766. Biserica a mai primit noi membri prin Ursula, fiica lui Josef şi a lui Elisabeth Mueller, născută în februarie 1763 în Criţ; Hester, născută în mai 1762, Katharina, născută în februarie 1765, fiica lui Georg şi Anne Waldner; Barbara, născută în mai 1763, şi Rebecca, născută în ianuarie 1766, fiica lui Paul şi a Barbarei Glanzer; Johann, născut în decembrie 1762, şi Samuel, născut în noiembrie 1765, fii lui Johann şi Magdalena Hofer, şi Andreas, născut în septembrie 1761, Margarethe, născută în decembrie 1764, şi Agnetha, născută în mai 1767, copiii lui Andreas şi Margarethe Wurtzy.
Pentru educaţia acestor copii mici au fost înfiinţate grădiniţe în Criţ şi în Dacia (Stein), unde comunitatea trăia în comunitatea de bunuri, pentru ca mamele să poată participa la munca în comun, la tors şi la ţesutul inului. Numai Andreas Wurtzy şi Johann Hofer jun., ginerele lui, trăiau „în proprietate” în Ighişu Nou.
Necazul fraţilor din Vinţu de Jos i-a forţat pe botezatorii certaţi din Criţ şi Dacia (Stein), respectiv Ighişu Nou, să se împace. Johannes Waldner raportează în opera sa „Lucrurile memorabile” în detaliu despre împăcarea celor două grupuri124. În primăvara anului 1765, Peter Mueller, menestrelul, a fost trimis de comunitatea Criţ la Vinţu de Jos. În loc să meargă pe drumul prin Sibiu, a deviat prin Mediaş la Ighişu Nou şi i-a cerut lui Andreas Wurtzy să meargă cu el în Vinţu de Jos. Pe drum cei doi au vorbit despre toate neînţelegerile şi au încheiat pace. Peter Mueller s-a întors în Criţ şi a adus bisericii un număr semnificativ de cărţi valoroase. Atunci când fraţii l-au întrebat despre evenimentele pe care le-a avut pe drum, a trebuit să mărturisească faptul că a fost în Ighişu Nou la Wurtzy. Mai întâi Hans Kleinsasser a fost supărat, pentru că nimeni din biserică nu primise o astfel de însărcinare. Dar Peter Mueller s-a apărat: Andreas Wurtzy se ţine pe deplin de Scriptură şi nu are păreri diferite de comunitate în nicio privinţă. Până la urmă s-au pus de acord ca Peter Mueller să mai meargă o dată la Wurtzy în Ighişu Nou ca să vorbească cu „obermaierul”125, apoi cei doi au vrut să se întâlnească cu Georg Waldner în Sibiu şi acolo să vorbească împreună cu fraţii din închisoare despre toate diferenţele. Andreas Wurtzy s-a împotrivit la început, dar când Peter Mueller l-a atacat cu cuvinte dure, s-a declarat pregătit, aşa s-au întâlnit toţi în Sibiu
__________
123 Registrul bisericii.
124 Cartea mică de istorie, pag. 284 şi în continuare.
125 Poreclă de la meseria lui Andreas Wurtzy, care în St. Peter fusese deţinător al Obermaiergutes.
215
şi au discutat cu Matthias Hofer „tensiunea lor pe care o aveau ei între ei”. Nu le-a reuşit încă să încheie pace pe deplin, dar Wurtzy s-a declarat pregătit să meargă la fraţii din Dacia (Stein) şi apoi să vină cu ei în Criţ. A călătorit apoi împreună şi cu ginerele său vitreg Johann Hofer la Dacia (Stein) şi i-a înştiinţat acolo pe fraţii Glanzer ce discutase cu Peter Mueller şi că el vrea să se împace cu cei din Criţ. Atunci Veit şi Martin Glanzer au plecat cu el la Criţ. Aici au vorbit mult şi pe îndelete despre toate diferenţele lor, dar nu s-au putut pune de acord. Până la urmă fraţii Glanzer au mers din nou în Dacia (Stein) şi Wurtzy cu Hofer la Ighişu Nou. Pe drum, Wurtzy s-a răzgândit şi s-a întors. I-a spus lui Hans Kleinsasser: „Vrem să ne supunem cu adevărat şi să dorim doar pacea, de altfel nu sunt alţi fraţi în Transilvania, şi noi, aşa puţini să nu fim uniţi? Vrem să fim îndrumaţi şi să ne împăcăm cu voi.” După ce s-au „smerit” în faţa comunităţii, aceasta i-a primit şi s-a unit pe deplin cu ei126. La 16 iunie au mers împreună la Sibiu la fraţii şi surorile închise. În timp ce fraţii din Dacia (Stein) au păstrat în continuare gospodăria frăţească de acolo (în mod clar doar din motive economice), Andreas Wurtzy şi-a vândut casa în Ighişu Nou şi s-a mutat cu familia şi cu ginerele său Johann Hofer la 13 octombrie 1765 la Criţ. Aici a devenit curând „slujitor al chemării temporale a naturii”, deci administrator al comunităţii şi a rămas aşa până la sfârşitul vieţii sale. Pentru că era un economist priceput, a asigurat întreţinerea comunităţii în următorii ani şi a putut să genereze un capital considerabil ca groşi de nevoie; Josef Kleinsasser l-a ajutat. Astfel uniţi şi înarmaţi, comunitatea de botezatori din Criţ era în poziţia de a le acorda ajutorul lor fraţilor greu asupriţi din comunitatea din Vinţu de Jos.
_________
126 Cartea mică de istorie, pag. 285 şi în continuare.
216
9. Rezistenţa fraţilor hutteriţi din Vinţu de Jos şi ajutorul acordat lor de către comunitatea din Criţ şi Dacia (Stein).
În timpul anului 1764 a fost discutată reclamaţia botezatorilor din Vinţu de Jos în Viena printr-o procedură complicată de către consiliul de stat; în toată această perioadă comunitatea din Vinţu a avut o scurtă perioadă de respiro. Dar nu a fost lasată în pace de tot. Episcopul catolic de Alba Iulia, baronul Joseph Anton von Bajtay l-a însărcinat pe Pater Fonowits, conducătorul rezidenţei iezuite din Alba Iulia să facă o încercare de convertire a celor din Vinţu de Jos. Dar botezatorii au declarat că nu vor să ştie nimic de el şi că sunt hotărâţi să rămână la învăţătura lor. Atunci s-a încercat prin presiune
216
şi constrângere: pe 6 aprilie 1764 au fost arestaţi prezbiterul bisericii, Maertl Roth, şi „slujitorul Cuvântului”, Josef Kuhr, şi predaţi închisorii din Alba Iulia127, unde trebuiau să rămână până în septembrie. Superiorul Fonowits a încercat să îi convertească, dar ei l-au respins cu asprime. În septembrie 1764 guberniul a poruncit să fie puşi din nou în libertate pentru că între timp rezoluţia imperială reglementase ca botezatorii să nu fie alungaţi din ţară ci să fie toleraţi. Comunitatea s-a bucurat de eliberarea celor doi, totuşi, după doar câteva săptămâni, persecuţiile au început din nou. Pe 26 noiembrie 1764 li s-a comunicat şi lor conţinutul deciziei imperiale128 şi în acelaşi timp părintele iezuit şi misionarul trimis de la Viena la 11 noiembrie 1764 ca să îi convertească, Johannes Theophilus Delpini129, li s-a prezentat personal.
Pater Johannes Theophilus Delpini, de origine italiană, evident, probabil că luase parte în perioada 1761-1763 la convertirea forţată a „habanilor” în Sabatisch, Leware, St. Johann şi Trentschin şi avea aşadar ceva experienţă în domeniu130. Faptul că ar fi „cel mai ales” dintre „iezuiţi” după cum afirmă Waldner şi că el s-a oferit împărătesei Maria Tereza să îi convertească pe cei din Vinţu de Jos, este cu siguranţă o inexactitate. Pentru botezatorii din Vinţu de Jos şi cei din Kärnten (Carintia), Pater Delpini a devenit simbolul răului, diavolul încarnat, al cărui unic ţel a fost distrugerea „bisericii adevărate creştine a lui Dumnezeu”. În realitate, Pater Delpini a fost misionar iezuit, deci un om şcolit să lupte cu „ereticii” prin orice mijloace. Faptul că în acelaşi timp a realizat principiul pus pe seama iezuiţilor, scopul scuză mijloacele, cu cea mai mare îndemânare, nu poate să fie negat nici de cronicarul şi admiratorul său, Wilhelm Schmidt care scrie despre el131:
„. . . acest preot zelos în ceea ce priveşte credinţa, iscusit în ale vieţii, şi fin observator a atins un grad de popularitate la cei de jos şi la cei mai de sus, care, dacă nu ar fi atestat de dovezile incontestabile pe care le-a lăsat scrise în urma sa, nu s-ar împăca cu poziţia socială modestă a ordinului său. Încrederea de care se bucura, era nelimitată şi era deschisă chiar şi din partea celor care erau de altă credinţă. Din păcate, respectul, pe care oamenii s-au simţit siliţi la început să i-l arate acestui om, a fost prejudiciat serios de faptul că el a urmat calea i n t r i g i i , care a c o m p r o m i s ordinul său
_________
127 Johannes Waldner dă drept dată 6 aprilie 1763 (Cartea mică de istorie, pag. 240), dar se înşală cu un an.
128 H. Klima, pag. 125 şi 128; W. Schmidt, pag. 157
129 Numele în actele vremii este Joaness Theophilus Delpini, Johannes Waldner însă îl înregistrează ca Delphini în Lucrurile remarcabile.
130 Acest lucru rezultă din diverse observaţii din scrisoarea sa către Camera aulică.
131 W. Schmidt, pag. 16 şi următoarea.
217
într-un mod atât de semnificativ, umblând fără odihnă cu toate puterile spirituale şi materiale care îi stăteau la dispoziţie pentru a face rău necatolicilor!”
Pater Delpini a bombardat curtea, unde în mod evident era sprijinit zelos de câţiva fraţi de ordin care se găseau în poziţii înalte, cu Promemorias, care se ocupau cu convertirea unitarienilor, cu ocuparea scaunului episcopal al creştinilor greco-ortodocşi, apoi cu scoaterea greco-catolicilor (uniţi), dar în special cu probleme politice precum mutarea Suvarei Saşilor transilvano-saşe, legaţii pentru liceul evanghelic din Sibiu, cu averea lăsată de saşii transilvăneni bogaţi decedaţi, cu dispozitivele de depozitare a birturilor din Braşov, etc., prin care credea că putea face rău saşilor lutherani. „Retranşamentul” construit pentru transmigranţi, dar apoi dovedit drept nepotrivit şi cumpărat de oraşul Sibiu l-a inspirat în înfiinţarea unui orfelinat independent de magistratura saşă în care urmau să primească o educaţie catolică copii de saşi, români şi unguri şi să fie luaţi din Naţiunea saşă în ceea ce priveşte administrarea, un plan pe care l-a pus în aplicare cu multă iscusinţă, în 1768 după distrugerea comunităţii botezătoare din Vinţu de Jos, cauzând astfel Naţiunii saşe multă pagubă materială şi nu numai. Pentru că avea relaţii bune cu curtea, şi, în plus, era susţinut cu zel de fraţii săi de ordin care se găseau în poziţiile corespunzătoare, a fost un spin dureros în carnea Naţiunii Saşe evanghelice timp de aproape două decenii. Pentru că după moartea Mariei Tereza a îndrăznit să atenteze la favoritul împărătesei, guvernatorul Samuel baronul de Brukenthal şi a vrut să obţină rechemarea acestuia din funcţie prin intrigi şi calomnii la împăratul Joseph al II-lea, s-a întins prea mult şi împăratul i-a poruncit să renunţe la conducerea orfelinatului terezianic şi să se stabilească drept canonic în Neutra (Nitra). Deja în 1777 încercase într-o vizită a Majestăţii sale să ţese intrigi împotriva baronului Brukenthal, numindu-l pe acesta „un saş lutheran, şi chiar un duşman de moarte al meu şi al orfelinatului imperial terezian, nu numai guvernator, ci şi şef de comisie în Publico Ecclesiasticis, deci şi al orfelinatului”, când Brukenthal a fost numit prin edictul curţii din 30 iulie 1777 guvernator al principatului Transilvania132.
Din puţinele scrieri ale lui Delpini care ne stau la dispoziţie, îl vedem drept un om iscusit, dar lipsit de consideraţie, care nu prea ţinea la adevăr, deforma faptele şi inducea autorităţile în eroare, mereu cu ţelul de a converti prin constrângere pe botezatorii din Vinţu de Jos şi Kärnten (Carintia). Într-o scrisoare din 22 februarie 1765 Pater
_________
132 W. Schmidt, pag.40.
218
Delpini raportează Camerei aulice ce succes au avut primele sale încercări pentru convertirea botezatorilor din Vinţu de Jos133:
Când s-a prezentat botezatorilor, aceştia au refuzat să îl asculte. Au vrut mai degrabă să îşi dea sângele şi viaţa decât să asculte învăţătura unui preot catolic. Totuşi, prin rugăminţi şi ameninţări i-a înduplecat începând cu 11 noiembrie 1764 să îl asculte de şapte ori în casa lor de rugăciune. Când însă învăţătorii lor au văzut că unii au început să oscileze, învăţătorul lor, Josef Kuhr a declarat public că pe viitor nu vor mai asculta şi, ca exemplu, au ieşit toţi din casa de rugăciune. Când, după aceasta, a luat naştere o mişcare mare în popor, a renunţat să mai predice şi a denunţat acest lucru la guberniu. Ca urmare, guberniul le-a interzis învăţătorilor (Maertl Roth şi Josef Kuhr) să mai predice şi i-a dat lui cheia de la casa de rugăciune unde numai el putea acum să predice. Apoi li s-au luat botezatorilor toate cărţile lor cu conţinut rebotezator, pentru că se lăudaseră singuri că prin citirea cărţilor câştigaseră noi discipoli în trei locuri134 în anii trecuţi. Dar acum persistau în continuare în neascultare, spunând: maiestatea sa imperială a poruncit doar să îl asculte de două sau de trei ori, dar ei făcuseră asta deja de şapte ori şi cu asta îşi îndepliniseră datoria şi vroiau acum să rămână netulburaţi în învăţătura lor. Cauza pentru această opoziţie se găseşte la cei doi învăţători (Roth şi Kuhr), căci aceştia se temeau că dacă predicile sale ar dura mai mult poporul va renunţa la greşeală şi ei îşi vor pierde pensiile, pentru că ambii se dezobişnuiseră de munca manuală prin statutul lor de învăţători135. El intenţiona să ceară ajutorul guberniului pentru a-i obliga pe botezatori să îl asculte în fiecare duminică. Acesta ar fi cel mai sigur mijloc pentru că de pe o săptămână pe alta se prezentau din ce în ce mai mulţi la predicile sale. Prostia botezatorilor era de necrezut, dar el crede că prin harul lui Dumnezeu percepea o schimbare mare la ei, şi nu se îndoia că deja în câteva luni rebotezătorii vor începe să vadă soarele adevărului. În total, comunitatea din Vinţu de Jos însuma încă 87 de capete, dintre care aproximativ 20 de copii nebotezaţi, care erau botezaţi în jurul vârstei de 10 ani136. rebotezătorii aveau un oratoriu propriu (casă de rugăciune), în care ţineau în fiecare duminică
_________
133 Acte ale arhivei Camerei aulice camera transilvană, nota Nr. 303/2, fol. 126.
134 Este vorba despre Criţ, Dacia (Stein) şi Ighişu Nou.
135 Aceasta este o invenţie a lui Pater Delpini. Maertel Roth era olar şi făcea şi urcioare, iar Josef Kuhr care vorbea fluent româna, maghiara şi slovaca, era ţăran, grădinar şi practica şi negoţul. Pe lângă asta se ocupa de tot ce trebuia scris şi purta procesele comunităţii. La fel şi în Valahia (Ţara Românească) şi în Wirschinka în Rusia, Kuhr a fost unul dintre cei mai liniştiţi în slujba comunităţii.
136 Şi aceasta este o invenţie a lui Delpini. Fraţii hutteriţi botezau doar „adulţii”, adică băieţii în vârstă de circa 16 ani, fetele la 15 ani, după ce absolveau nişte cursuri temeinice de mai mulţi ani despre învăţăturile de credinţă; găsim dovezi în acest sens în registrul bisericii.
219
predicile şi rugăciunile lor; acum însă renunţaseră la acestea. Fusese anunţat de mai multe ori că nu aveau zile de sărbătoare. Pentru „exercitio religionis” a lor, ţineau doi „ministros”, cel mai în vârstă se chema Martin Roth, iar cel mai tânăr Josef Kohrl137; acesta era cel mai zelos, de el depindea întreaga biserică. În anul 1763 biserica începuse din nou cu comunitatea bunurilor deoarece considerau persecuţia comunităţilor botezătoare (din Ungaria superioară) drept o pedeapsă pentru că se abătuseră de la principiul întemeietor al străbunilor lor, care era însă considerat de el drept un lucru foarte dăunător, atât pentru Publico cât şi pentru mântuirea sufletului; se slujeau de acelaşi fel de mâncare şi de îmbrăcăminte şi cheltuiau câştigul comunităţii. Oricum, deja după cinci săptămâni, comunitatea de bunuri s-a destrămat din nou pentru că cei înstăriţi înţeleseseră că moştenirile lor sau banii economisiţi cu sudoare şi muncă erau consumaţi prosteşte de oameni leneşi138. În toate celelalte greşeli erau în acord cu „rebotezătorii care fuseseră în Ungaria”139.
Motivele pentru care rebotezătorii sunt împietriţi în greşeala lor sunt, după părerea lui, în primul rând relaţiile cu calviniştii şi valahii schismatici, în timp ce locuinţele bulgarilor catolici140 se găsesc prea departe de ei, iar în al doilea rând faptul că terenurile fuseseră dăruite de principele Gabor Bethlen comunităţii şi nu persoanelor private, astfel încât dacă vreunul dintre ei devenea catolic trebuia să renunţe la tot. rebotezătorii susţineau că terenurile şi casele comunităţii erau cedate membrilor doar pe durata vieţii lor, astfel încât puteau să îşi ceară proprietatea înapoi de la un prozelit, dintre care existau câţiva141. Tribunalele care fuseseră apelate nu puteau să schimbe legile princiale fără cel mai solemn regulament. „Dacă însă Maiestatea

Yüklə 0,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin