3. Transmigraţiile din Kärnten (Carintia) în Transilvania



Yüklə 0,6 Mb.
səhifə4/19
tarix05.03.2018
ölçüsü0,6 Mb.
#44193
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19
De o deosebită importanţă şi însemnătate pentru protestantismul din ţările ereditare austriece şi în landul Salzburg, era emigraţia în imperiu pe baza „flebile beneficium emigrandi“ (beneficiul deplorabil al legii emigrării). Prin pacea de la Osnabrück se convenise ca orice supus care nu era gata să accepte crezul prinţului landului avea dreptul ca în interval de trei ani să îşi vândă proprietăţile şi cu bunurile care puteau fi transportate şi toţi membrii familiei să părăsească landul pentru a se stabili într-un ţinut protestant al imperiului la libera sa alegere. Acest „ius emigrandi” sau „ius emigrationis”a fost o ultimă
__________
54 E. Buchinger, pag. 32.
55 Documentele Corpusului Evangelicorum au fost publicate anual de A. Faber în cancelaria sa europeană de stat. Vezi şi Friedrich Reissenberger, „Corpus Evangelicorum“ şi protestanţii austrieci între 1685-1764 în anuarul Societăţii Pentru Istoria Protestantismului în Austria, volumul XVH/1896.
169
cale de scăpare pentru acei protestanţi în ascuns care nu puteau să îndure viaţa în secret şi vroiau să îşi mărturisească liberi, în public şi fără minciună credinţa. A trebuit să îşi părăsească patria şi gospodăriile părinteşti, dar au putut să îşi construiască o nouă existenţă în pace în ţinuturile protestante. Între 1648 şi 1730 s-au folosit şi familii din zona Alpilor de această posibilitate şi au emigrat în Suabia, Franconia, Regensburg sau în alte regiuni protestante ale imperiului. De-abia împăratul Carol al VI-lea a interzis emigraţia supuşilor săi după izgonirile protestante din Salzburg făcute de prinţul-episcop Firmian în 1731-1732 şi a început să îi deporteze în Transilvania pe cei „inconvertibili”. Era conştient de încălcarea contractului de la Osnabrück întemeiat pe drept internaţional şi care fusese respectat până atunci, dar din diverse motive politice nu a ţinut seama de el, mai ales că nu exista nicio putere în imperiu care ar fi putut să îl împiedice56. Protestanţii din ţările ereditare şi deportaţii în Transilvania au susţinut însă cu tărie că „flebile beneficium emigrandi“ era o lege „sfântă“ şi „veşnică“ a Imperiului Roman de Naţiune Germană şi nici chiar „împărăteasa“ nu avea competenţa de a o încălca. Făceau mereu aluzie la asta şi solicitau „libera circulaţie în imperiu“ ca un drept care li se cuvine şi care nu poate să le fie refuzat. Violarea acestui drept le-a furat încrederea în autorităţi şi i-a împins la rezistenţă care la cei din Kärnten (Carintia) s-a manifestat în curând prin aderarea la comunităţile interzise de botezatori57.
Chiar şi organizaţia Bisericii Evanghelice din Transilvania cu poziţia deosebită a pastorilor saşi în cadrul comunităţii săteşti a stârnit nemulţumirea multor transmigranţi. În bisericile lor de origine din Austria situaţia cu preoţii catolici nu era adesea dintre cele mai bune. Împăratul Carol al VI-lea criticase aspru situaţiile din parohii, şi i-a învinovăţit pe parohi şi umblarea lor, lăcomia şi setea de plăceri ca fiind cauzele pentru care existau atâţia „rătăciţi“. Mulţi preoţi catolici trăiau la ţară ca deţinători de moşii şi în acelaşi fel ca seniorii nobili, lumeşti şi au încercat să ia de la credincioşii lor cât de multe zeciuieli, taxe şi alte venituri s-a putut. Acum transmigranţii au ajuns la concluzia că şi pastorii evanghelişti din satele saşe erau la fel, moşieri cu un nivel de trai ridicat58, care d-abia se deosebeau de „papistaşi“ şi în plus __________
56 Pentru „flebile beneficium emigrandi“ vezi E. Buchinger, pag. 33/34, şi Karl Mueller, „Instrumenta pacis Westphalicae“, Berna 1949. Pentru motivele împăratului Carol al VI-lea, Buchinger, pag. 4062.
57 E. Buchinger, pag. 398.
58 Pastorii evenghelici ai bisericii transilvănene-saşe trebuiau să absolve un studiu de teologie şi filosofie la o universitate din imperiu. Datorită acestei educaţii academice formau clasa conducătorilor spirituali din sate, se bucurau de o mare apreciere şi primeau pe lângă plata corespunzătoare şi folosirea majorităţii bunurilor din parohie care de obicei se considera că li se cuvine de drept, astfel încât îşi puteau permite un standard de viaţă ridicat.
170
trăiau cu aceştia în pace şi bună înţelegere59; se îndoiau că asta corespundea cu învăţătura Bibliei. Mulţi transmigranţi erau plini de neîncredere faţă de pastorii evanghelici ai satelor în care erau plasaţi, nu aveau încredere în ei ca oameni şi predicatori, ca şi căpetenii ale bisericii şi reprezentanţi ai autorităţii.
__________
59 Pentru că Naţiunea Saşă Evanghelică şi aşa era încolţită de administraţia catolică austriacă în multe feluri, oamenii spirituali evanghelici s-au abţinut de la orice observaţii care ar fi putut să îi aţâţe pe aceştia, ceea ce iarăşi i-a surprins pe transmigranţi; vezi şi E. Buchinger, pag. 407.
171
4. Aderarea transmigranţilor din Kärnten (Carintia) la comunitatea religioasă a fraţilor hutteriţi.
La mijlocul lui octombrie 1755 a sosit în Orăştie cel de-al 15-lea transport de transmigranţi din Kärnten (Carintia) cu 245 de persoane60 , în ziua următoare au fost duşi în Romos şi cazaţi în casele ţăranilor saşi şi valahi. Aici au aflat că în afară de ei mai erau peste două mii de transmigranţi care de trei ani aşteptau în zadar aşezarea lor ca ţărani, că majoritatea dintre ei îşi consumaseră mijloacele modeste şi acum erau siliţi să îşi câştige pâinea zilnică lucrând ca zilieri la saşi sau valahi; că numai bătrânii, bolnavii şi copiii orfani ai nenumăraţilor morţi primeau „de milă“ 4 creiţari ca bani de alimente pe care mai târziu totuşi trebuiau să îi plătească înapoi la vistierie, că lichidarea bunurilor în ţara lor era atât de mult tărăgănată încât până atunci nicio familie nu se putuse stabili; consilierul curţii Wankhel von Seeberg le risipise banii pe construcţia lipsită de sens a „retranşamentului“ din Sibiu; că după protestul transmigranţilor 12 „instigatori ai rebeliunii“ erau în lanţuri în Alba Iulia şi 6 în puşcăria din Sibiu; pe scurt, că nu prea erau perspective să fie în curând ţărani liberi la propriile gospodării. Plini de teamă cu privire la viitor, câteva zile mai târziu au fost adunaţi ca să audă de la consilierul Orăştiei Michael Krafft şi de la parohul din Romos că împărăteasa dispune să fie duşi în Transilvania ca aici să se poată bucura de libertatea religioasă pe care au cerut-o în Kärnten (Carintia). Pentru această „îndurare” Maiestatea Sa Imperială le cerea ca să depună un jurământ de credinţă. În schimbul acestui lucru urma
__________
60 Pentru consemnarea numelor şi datelor tuturor deportaţilor vezi Arhiva de Stat a Austriei - Arhiva Naţiunii transilvănene-saşe, rola de microfilm 11/806-820.
171
să li se construiască case şi să li se dea ogoare, pajişti şi alte „lucruri necesare“61.
E aproape sigur că noi-veniţii, la fel ca masa transmiganţilor găsiţi acolo, după şocul venit în urma celor văzute şi auzite în Romos, îşi vedeau viitorul numai într-o „migrare în imperiu“ şi de aceea au refuzat să depună jurământul de credinţă care i-ar fi obligat la o stabilire „de bună-voie“ în Transilvania. Obişnuit să se apere cu citate biblice, Matthias Hofer, în vârstă de 24 de ani, robul foarte versat în Biblie din St. Peter de Spittal a devenit purtătorul lor de cuvânt şi a răspuns consilierului din Alba Iulia şi parohului din Romos cu cuvintele biblice din Matei 5, versetele 33-37 şi Iacov 5, versetul 12. Consilierul i-a răspuns mânios:
„Ştii să citeşti bine, dar nu înţelegi! De ce nu ai citit şi Romani, capitolul 13, versetul 2:
“Cine se împotriveşte autorităţii, acela se opune orânduirii lăsate de Dumnezeu!“
Dar cei din Kärnten (Carintia) nu s-au lăsat impresionaţi. Hristos Însuşi a poruncit să nu facă jurăminte şi apostolul Iacov a întărit această poruncă, deci acest lucru era valabil. Autoritatea însă, care cerea ceva împotriva poruncii lui Hristos comitea nedreptate şi pierdea astfel pretenţia de a fi „orânduirea lui Dumnezeu“; de aceea nu trebuia să fie ascultată.
Aici se pune întrebarea dacă transmigranţii din Kärnten (Carintia) respectau deja principiile de credinţă ale hutteriţilor mai dinainte să fie aduşi în Transilvania. Profesorul Johann Loserth care în jurul anului 1923 a vrut să publice „Cartea mică de istorie a fraţilor hutteriţi“ a presupus acest lucru, şi la fel şi Ernst Nowotny care prin Loserth auzise în Graz de „Lucrurile memorabile“ ale lui Johannes Waldner, căpetenie a bisericii Wirschinka din Ucraina62. Astăzi acest lucru poate fi negat cu toată certitudinea. Johannes Waldner însuşi scrie cu privire la asta:
„În ceea ce îi priveşte pe părinţii noştri, ale căror nume le-am notat aici sus, aceiaşi, care chiar dacă au mărturisit confesiunea neschimbată augsburgică, nu s-au lăsat niciodată siliţi să jure, lucru care era împotriva Evangheliei clare. Da, au recunoscut curând prin harul lui Dumnezeu că biserica lutherană nu umbla după adevărul Evangheliei şi nu au găsit-o aşa cum speraseră în patria lor, ci au aflat lucruri supărătoare şi revoltătoare şi tot felul de nedreptăţi, în special zgârcenia insaţiabilă a pastorilor şi în plus blesteme, certuri, jurăminte, minciuni şi înşelăciuni, curvie, adulter, beţie şi alte astfel de păcate care toate sunt împotriva Evangheliei“63.
__________
61„Lucrurile memorabile“ a lui Johannes Waldner, căpetenie a bisericii Wirschinka din Ucraina în Cartea mică de istorie a fraţilor hutteriţi de A. j. F. Ziglschmid, ediţia 1947, pag. 271.
62 Ernst Nowotny, Die Transmigration ober und inneroesterreichischer Transmigranten nach Siebenbuergen im 18. Jahrhundert, („Transmigraţia transmigranţilor din Austria Superioară şi centrală în Transilvania în secolul al XVIII-lea“), Marburg 1931, pag. IV şi 70.
63 „Lucrurile memorabile“ a lui Johannes Waldner, pag. 271.
172
Descurjaţi şi nemulţumiţi, dezamăgiţi de situaţia între „lutherani“, au mers totuşi în timpul acestei ierni la biserica lutherană şi au permis ca pastorul evanghelist din Romos să le boteze copiii născuţi aici64.
După ce petrecuseră iarna în Romos într-o mare sărăcie, bărbaţii au plecat în primăvara anului 1756 să caute de lucru în satele învecinate. Andreas Wurtzy şi Georg Waldner au intrat în vorbă cu „slujitorul Cuvântului“ bisericii botezătoare Josef Kuhr în târgul Vinţul de Jos care se găsea la doar 15 kilometri, reşedinţă a coloniei botezatorilor încă din 1622. I-au descris starea lor disperată, şi nemulţumirea în ceea ce priveşte starea de lucruri în biserica lutherană a celor la care erau cazaţi şi au amintit că au refuzat să depună „jurământul“ care li se solicitase, jurământul de credinţă pentru împărăteasă. Josef Kuhr a fost foarte impresionant de cunoştinţele biblice şi de credincioşia profundă a ambilor bărbaţi din Kärnten (Carintia) dar şi de disperarea şi lipsa de speranţă a transmigranţilor, aşa că s-a decis să facă un pas foarte neobişnuit: scrisoarea deschisă a lui Gabor Bethlen le interzisese botezatorilor sub ameninţarea celei mai dure pedepse să facă propagandă în Transilvania pentru comunitatea lor de credinţă şi limitase privilegiile numai asupra botezatorilor care veniseră din Mähren şi a urmaşilor lor. Botezatorii respectaseră foarte exact această interdicţie şi nu încercaseră niciodată să câştige noi discipoli printre localnici, saşi, unguri, români şi bulgari, ci înlocuiseră pierderile omeneşti prin mici imigrări din bisericile mamă Sabatisch şi Lewaere. Acum însă, pentru că atât aceştia cât şi Vinţul erau ameninţaţi de decădere şi de „trecere“, a recunoscut că Providenţa le-a oferit o şansă nesperată de a-şi reînnoi comunitatea cu aceşti transmigranţi din Kärnten (Carintia) care erau tari în credinţă şi profund nemulţumiţi de mediul în care se aflau împreună cu familiile lor tinere65.
El a început să le povestească celor doi bărbaţi din Kärnten (Carintia) despre învăţăturile de credinţă ale botezatorilor, le-a arătat scrierile vechi66, le-a povestit cum trăiseră odinioară în Mähren, Ungaria Superioară şi Vinţul de Jos în biserici bogate şi fericite având totul de obşte, în proprietatea comună şi cum duseseră o viaţă în concordanţă cu învăţăturile Noului Testament şi ale apostolilor, că botezatorii care se numeau „fraţii hutteriţi“ refuzau jurămintele, serviciul militar, participarea la autoritatea publică,
__________
64 În Transilvania au venit pe lume şi au fost botezaţi: în 1755 in Romos: Andreas Glanzer, fiul lui Christian şi al Mariei; Maria Hofer, fiică a lui Johann şi a Annei; Barbara Kleinsasser, fiică a lui Hans şi a Barbarei; în 1756 în Romos: Barbara Waldner, fiică a lui Georg şi a Дnnei; în 1757 în Grosspold: Matthias Mueller, fiu al lui Josef şi al Elisabethei.
65 "Das Kleine Geschichtsbuch der Hutterischen Brьder",(„ Cartea mică de istorie a fraţilor hutteriţi“) publ. de A. j. F. Ziglschmid prin Schurz-Fondation, Ithaca, N. Y. 1947; ediţia Macmillan-Colony, Cayley, Alberta, Kanada 1974, citează: Cartea mică de istorie.
66 Pt. asta compară pag. 261 şi în continuare
173
nu aveau preoţi de meserie, detestau adulterul, curvia şi beţia şi numai din cauza împrejurărilor potrivnice erau împiedicaţi să ducă şi în prezent o viaţă plăcută lui Dumnezeu în comunitatea bunurilor.
Cei doi transmigranţi, Georg Waldner şi Andreas Wurtzy, au recunoscut la rândul lor că aceste învăţături ale credinţei corespundeau pe larg propriilor lor convingeri şi veneau în întâmpinarea aşteptărilor lor. Johannes Waldner spune despre acest lucru:
„Fraţii din Vinţul de Jos le-au arătat la cererea lor în ce articole sau părţi ale credinţei se diferenţiau de papistaşi sau lutherani, şi anume în ceea ce priveşte botezul copiilor, sacramentul, războaiele şi autoritatea, divorţul şi jurămintele. Şi când aceşti doi oameni, pe lângă povestirea orală au auzit de câteva ori şi învăţături şi predici, şi au citit ei înşişi în scrierile şi cărţile lor, le-a plăcut imediat; căci au comparat cu Evanghelia clară şi au găsit că era perfect adevărat şi se potrivea frumos, în special în ceea ce privea facerea de jurăminte, lucru cu privire la care şi aşa aveau o atitudine fermă. În curând au fost convinşi în inimile lor de Dumnezeu şu Cuvântul Său c ă a c e a s t ă î n v ă ţ ă t u r ă e r a a d e v ă r u l d i v i n ş i c a l e a c e a b u n ă c ă t r e v i a ţ a v e ş n i c ă, şi s-au decis să o accepte şi ei curând“67
Când s-au întors în Romos, le-au povestit familiilor şi prietenilor lor că în Vinţul de Jos întâlniseră „învăţătura Evanghliei drepte şi curate“. În timpul verii s-au mutat împreună cu ei în Vinţul şi familiile din Kärnten (Carintia) cu care se împrieteniseră, s-au angajat la munca câmpului, locuiau şi dormeau în hambarele lui Josef Kuhr, mergeau duminica la casa de rugăciune a botezatorilor şi ascultau acolo „învăţătură şi predică, citeau şi cercetau în Scripturi şi au descoperit că aceştia erau în concordanţă cu Evanghelia în toate privinţele“68.
Din acest moment s-au decis să părăsească biserica lutherană şi să treacă la credinţa dreaptă.“ Nu mai mergeau duminica la biserica lutherană şi s-au despărţit de restul transmigranţilor, chiar şi de proprii lor concetăţeni din Kärnten (Carintia). Studiau acum Biblia cu şi mai mult zel şi citeau scrierile pe care li le dăduse Josef Kuhr din Vinţul: „Explicarea bisericii botezătoare“ a lui Peter Riedemann, versiunea tipărită, şi mai ales Manuscrisul împotriva procesului care a izbucnit în 1557 în Worms pe Rin împotriva fraţilor numiţi hutteriţi la care au subscris apoi şi Philippus Melanchton şi Johannes Barentius înşişi, şi alţii prin propriile mijloace“. Acest pamflet prezentat împotriva unei scrieri din anul 1557 a lui Philipp Melanchton şi Johannes Barentius (= Brenz) cu titlul „Proces, cum ar trebui să ne comportăm cu rebotezătorii, prin astfel de învăţaţi ce s-au adunat la Worms“,
__________
67 Cartea mică de istorie, pag. 273.
68 Cartea mică de istorie, pag. 274.
174
conţine nu numai o explicaţie a învăţăturilor de credinţă hutterită, ci în special argumentele necesare împotriva atacurilor lutherane, de care au trebuit să se folosească noii discipoli ai comunităţii religioase imediat împotriva propriilor lor concetăţeni, tranmigranţii din Kärnten (Carintia) care au rămas lutherani69.
Cu aceasta s-au împlinit aşteptările lui Josef Kuhr. Nu a putut să ferească biserica botezătoare din Vinţul de Jos de prăbuşirea iminentă, dar a transmis învăţăturile de credinţă ale fraţilor hutteriţi la timp familiilor de transmigranţi din Kärnten (Carintia), familii tari în credinţă. Sămânţa sa a răsărit şi a adus rod neaşteptat şi bogat. Noii convertiţi nu s-au dovedit doar foarte capabili de rezistenţă împotriva oricăror persecuţii, ci şi având suficiente idei ca să construiască biserica din nou după orânduirile lui Jakob Hutter şi ale lui Peter Riedemann.
__________
69 Notă de subsol a lui Ziglschrnid în Cartea mică de istorie, pag. 274. > i
175
5. Familiile de transmigranţi din Kärnten (Carintia).
Strămoşii fraţilor hutteriţi din Kärnten (Carintia) şi familiile lor ne sunt foarte exact cunoscuţi din însemnările şi consemnările vremii. Aceştia erau:
1. Ursula A m l a c h e r, ca. 63 ani, cu fiii Christoph Amlacher, 23 ani, Hans (Johann) Amlacher, 20 ani.
2. Christina  E h g a r t e r , 26 ani, Jakob Ehgarter, 25 ani, Anna Ehgarter, 16 ani; fraţi.
3. Martin G l a n z e r , 36 ani.
4. Christian  G l a n z e r, 30 ani, Maria Glanzer, 30 ani, soţie, Christian Glanzer, 8 ani, fiu, Anna Glanzer, 2 ani, fiică, Andreas Glanzer, 1/2 ani, fiu.
5. Margarethe  G l a n z e r , 29 ani.
6. Paul G l a n z e r, 23 ani.
7. Veit G l a n z e r , 25 ani; (3-7 fraţi).
8. Georg  G u r l, 52 ani, Magdalena Gurl, 49 ani, soţie.
9. Johann H o f e r, 44 ani, Anna Hofer, 38 ani, soţie, Johann Hofer, 17 ani, fiu, Anna Hofer, 14 ani, fiică, Barbara Hofer, 13 ani, fiică, Michael Hofer, 9 ani, fiu, Christian Hofer, 6 ani, fiu, Paul Hofer, 4 ani, fiu, Jakob Hofer, 2 ani, fiu, Maria Hofer, 1/2 ani, fiică.
10. Michael  H o f e r, 30 ani, Matthias Hofer, 24 ani; fraţi.
11. Johann K l e i n s a s s e r , 32 ani, Barbara Kleinsasser născ. Hofer, 33 ani, soţie, Christina Kleinsasser, 2 ani, fiică, Barbara Kleinsasser, ˝ ani, fiică.
__________
69 Notă de subsol a lui Ziglschrnid în Cartea mică de istorie, pag. 274.
175
12. Josef  K l e i n s a s s e r, 15 ani.
13. Christoph Stephan  K l e i n s a s s e r, 23 ani.
14. Mathias  K l e i n s a s s e r, 17 ani; (11-14 fraţi).
15. Josef  M u e l l e r , 26 ani, Elisabeth Mueller, 25 ani, soţie, Josei Mueller, 4 ani, fiu, Barbara Mueller, 1 an, fiică.
16. Peter  M u e l l e r , 34 ani.
17. Christian  N a g l e r , 41 ani, Dorothea Nagler, 32 ani, soţie, Katharina Nagler, 5 ani, fiică, Christina Nagler, 3 ani, fiică, Maria Nagler, 1 an, fiică.
18. Rosina  P i c h l e r , 26 ani.
19. Johann P l a t t n e r , 19 ani, Elisabeth Plattner, 21 ani; fraţi.
20. Valtlin  R e s c h , 23 ani.
21. Georg  W a l d n e r , 40 ani, Anne Waldner, 30 ani, soţie, Maria Waldner, 8 ani, fiică, Christian Waldner, 5 ani, fiu, Johannes Waldner, 2 ani, fiu, Barbara Waldner, 1/4 ani, fiică.
22. Christina  W i n k l e r , 18 ani, Elisabeth Winkler, 16 ani; surori.
23. Andreas  W u r t z y , 42 ani, Margarethe Wurtzy rudă cu Strauss, soţie, 32 ani, Magdalena Wurtzy, fiică din prima căsnicie, 16 ani, Anna Wurtzy, 6 ani, fiică, Christian Wurtzy, 1 an, fiu.
24. Elisabeth S t r a u ss , 16 ani, Christina Strauss, 14 ani; fiică vitregă a lui Andreas Wurtzy.
Noua biserică era aşadar compusă din 65 de persoane: 8 soţi (media de vârstă 39 ani), 8 soţii (media de vârstă 33 ani), 1 soţ fără soţie (Martin Glanzer, a cărui soţie rămăsese în Kärnten (Carintia), 1 văduvă (63 ani), 10 bărbaţi necăsătoriţi (media de vârstă 23 ani), 5 femei necăsătorite (media de vârstă 21 ani), 4 fii peste 16 ani, 4 fiice peste 16 ani, 10 fii sub 16 ani (media de vârstă 4 ani), 14 fiice sub 16 ani (media de vârstă 5 ani).
Dacă o excludem pe văduva Amlacher, care oricum a murit în 1757, media de vârstă a noii comunităţi botezătoare era de 19 ani. Cu 33 de membri masculini şi 32 feminini -23 bărbaţi adulţi la 18 femei adulte şi 24 de copii – structura de vârstă şi sex era echilibrată şi deosebit de favorabilă pentru crearea unei comunităţi închise. Şi aici s-a confirmat perspicacitatea lui Josef Kuhr. Cu fraţii Glanzer şi Kleinsasser, soţii Hofer, Mueller, Nagler, Waldner şi Wurtzy alesese familii deschise şi dornice de construcţie, cu fraţii Ehgarter, Hofer, Winkler şi Strauss, cu Hans Amlacher, Peter Mueller, Rosina Pichler urmaşi credincioşi convertiţi care acum, plini de noua credinţă, nu se lăsau abătuţi de nimic de la aceasta.
176
Lista
familiilor transmigranţilor din Kärnten (Carintia) care în vara anului 1756 au aderat la comunitatea religioasă a fraţilor hutteriţi din Vinţul:

1. A m l a c h e r Ursula...................................................................................în total...3


2. E h g a r t e r fraţi..........................................................................................în total...3
3. G l a n z e r Martin........................................................................................în total...1
4. G l a n z e r Christian....................................................................................în total...5
5. G l a n z e r Margarethe................................................................................în total...1
6. G l a n z e r Paul..........................................................................................în total...1
7. G l a n z e r Velt...........................................................................................în total...1
8. G u r l Georg................................................................................................în total...2
9. H of e r  Johann............................................................................................în total...10
10. H o f e r  fraţi.............................................................................................în total...2
11. K  le I n s a s s e r  Johann........................................................................în total...4
12. K l e i n s a s s e r  Josef...........................................................................în total...1
13. K l e i n s a s s e r  Christoph.....................................................................în total...1
14. K l e i n s a s s e r  Mathias........................................................................în total...1
15. M u e l l e r  Josef.......................................................................................în total...4
16. M u e l l e r  Peter.......................................................................................în total...1
17. N a g l e r  Christian....................................................................................în total...5
18. P i c h l e r  Rosina.....................................................................................în total...1
19. P l a t t n e r  fraţi........................................................................................în total...2
20. R e s c h  Valtlin..........................................................................................în total...1
21. W a l d n e r  Georg....................................................................................în total...6
22. W i n k l e r  surori.....................................................................................în total...2
23. W u r t z y  Andreas....................................................................................în total...5
24. S t r a u s s  surori………............................................................................în total...2
___________
65
177
6. Răspândirea familiilor de transmigranţi din Kärnten (Carintia) în perioada 1756-1762.
În timp ce transmigranţii din Kärnten (Carintia) s-au oprit în Vinţul de Jos la Josef Kuhr, au lucrat acolo ca zilieri şi s-au familiarizat cu învăţăturile de credinţă ale fraţilor hutteriţi, multe lucruri decisive se schimbaseră în lucrarea aşezării. După răscoala din iunie 1755, transmigranţii care au fugit au reuşit să informeze Corpusul Evangelicorum din Regensburg despre situaţia catastrofală din Transilvania şi despre proasta gospodărire a consilierului curţii Wankhel von Seeberg şi acesta s-a decis să facă un pas extrem: a înştiinţat toate domniile protestante din Europa, deci a Angliei, Danemarcei, Suediei, Olandei, a cantoanelor protestante din Confederaţia elveţiană a Prusiei şi clasele din imperiu despre „maltratarea colegilor de credinţă în Austria”. Maria Tereza, foarte sensibilă în ceea ce privea renumele ei printre monarhii europeni a fost dureros impresionată şi a poruncit ca toate domniile europene să fie informate despre ordonanţele emise în privinţa transmigranţilor. A cerut o infirmare a tuturor reproşurilor de la consilierul Wankhel von Seeberg. Aceasta trebuia să fie iscălită nu numai de transmigranţi ci şi de pastorii bisericilor evanghelice în care se opriseră transmigranţii şi de magistraţii Naţiunii saşe, pretenţie care s-a dovedit irealizabilă. În Viena nu se mai primiseră rapoarte de la von Seeberg de luni de zile. În schimb veneau din ce în ce mai des plângeri amănunţite despre proasta sa gospodărire aşa încât împărătesei nu i-a mai rămas altă variantă decât să îl recheme pe consilierul Wankhel von Seeberg de la conducerea lucrării cu transmigranţii70.

Yüklə 0,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin