A Bibliotecii Naţionale a României LĂZĂrescu, M1rcea
Se pune accent pe afirmarea individului în afara familiei, în diversele contexte social-valorice ale culturii în care trăieşte
Yüklə 1,88 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Faptul că, în cazul omului individual, a persoanei umane conştiente, se intersectează două lumi distincte, din punct de vedere ontic, a ridicat continuu
Se pune accent pe afirmarea individului în afara familiei, în diversele contexte social-valorice ale culturii în care trăieşte. O dată ce procesul psiho-terapeutic şi al ctio-patogeniei psihopatologice, ce stă la baza a ceea ce trebuie tratat, a fost extins dincolo de individ la relaţiile interpersonal-duale, la familia simplă şi lărgită, la familia privită în perspectivă transgeneraţională, procesul nu mai poate fi oprit de a se extinde şi mai departe. A apărut, astfel, ideea practicii „terapiei în reţea“, în legătură cu care e frecvent citat Speck. Se are acum în vedere, pentru discutarea problematicii unui caz psihopatologic - ce în alţi termeni poate fi considerat ca şi un simptom al familiei patologice - o reţea mult mai largă din care fac parte prieteni, vecini, colaboratori, diverşi indivizi care au o legătură semnificativă cu cazul dat. Suntem deja în afara „teoriei familiei“ în zona „teoriei reţelelor sociale“. Mai pre- cis, se revine la identificarea şi implicarea „reţelei de suport social“ (problemă care a fost deja comentată) şi se încearcă reunirea periodică a acesteia pentru dezbaterea cauzală a problemelor unuia din membrii acesteia. Procedeul este, desigur, foarte dificil şi costisitor; dar însăşi existenţa acestei idei, încercările de acţiune practică în acest domeniu, readuc în discuţie problema mai general antropologică a distanţelor sociale, a contactelor, şi legăturilor sociale ce pot uneori funcţiona pozitiv. In forma ce a fost propusă iniţial, intervenţia în reţea nu a putut dăinui; dar ea se regăseşte în multiple aspecte ale psihiatriei comu nitare din zilele noastre. In marginea psihoterapiei familiale mai sunt de comentat câteva pro bleme actuale. în primul rând, e de clarificat conceptul de familie care, cel puţin în ultimul deceniu al secolului XX, simte nevoia unei delimitări şi reformulări în raport cu tradiţia. E adevărat că, din punct de vedere istorico-cultural, tipurile de familie (deci şi definiţia lor) au fost destul de variate, fapt ce face dificilă transpunerea conceptelor şi experienţelor bazate pe familia nucleară europeană (tată-mamă-copil) pe alte tipuri de familii (cum ar fi cea islamic-poligamică). Problemele actuale vin însă şi din alte direcţii. De exemplu, dinspre mişcarea de liberalizare homosexuală, care luptă pentru dreptul de a se întemeia familii for mate din persoane de acelaşi sex. Problema se complică enorm atunci când aces te cupluri, odată legalizate, capătă drept de adopţiune a copiilor. Una din cele mai pasionante direcţii de dezvoltare ale terapiei familiale contemporane este „constructivismul social“ şi sublinierea rolului naraţiunii ce devine, în prezent, evidentă, după ce multă vreme ideea a fost subestimată (ca, de exemplu, de concepţia comportamentalistă). Relaţiile dinte oameni se realizează prin limbaj, prin jocuri şi construcţii lingvistice. Psihanaliza lui Freud a presimţit acest fapt, dar nu l-a dezvoltat decât în cadrul curei terapeutice, iar Lacan i-a acordat importanţă doar în contextul semioticii psihanalist structuraliste. Totuşi, însăşi trăirea şi înţelegerea conceptelor de „eu“, „tu“, „noi“ şi „ceilalţi“ se reali zează prin discurs, prin naraţiuni, prin etichetare, prin logos. La sfârşitul anilor ’80 (ai sec. XX) se dezvoltă o mişcare de idei care încearcă să mute atenţia de la perspectiva riguros cibernetică şi limbajul ei - Ia care se refe rea Bateson, când a iniţiat, la Polo Alto, bazele ce au stat la dezvoltarea terapiei familiale - spre o altă viziune, ce pune accentul pe limbajul şi metaforele ce derivă din literatură, considerându-se că astfel se poate trece de la înţelegerea omului din epoca modernă (căreia cibernetica i-ar fi tributară) spre cea post modernă. Pentru această idee a pledat, iniţial, K.J. Gergen (din Pennsylvania). Ulterior, M. White a acordat tot mai mare atenţie „povestirilor“ (relatărilor) care au o importanţă capitală pentru construcţia semnificaţiei experienţei individuale. „Problemele (per soanele) sunt înscrise în limbaj“, cred şi cercetătorii de la centrul Milwaukee (din SUA) - Anderson, Goolishian şi alţii. Se impune tot mai mult ideea dialogului în raport cu cea a intervenţiei, organizându-se o „terapie colaborativă“. A apărut, de asemenea, şi un nou concept, cel al „cunoaşterii de al treilea tip“ (L. Hoffman) care nu se referă nici la lumea exterioară, nici la cea interioară, ci la un „spaţiu relaţional terapeutic“. (Această idee poate fi apropiată de cea a „obiectelor tran- ziţionale“ comentate de Winnicott, ce va fi prezentată în capitolul următor).17 Oricum, s-a dezvoltat o orientare ce. pune un accent crescut pe valenţele limbaju lui comunicativ, reprezentaţional, narativ - ca aspect esenţial nu doar în existenţa individuală, ci şi în interacţiunile intrafamiliale - normale sau distorsionate şi în practica unei terapii familiale constructiviste ce utilizează limbajul, for mulările realizate prin limbaj nu doar în sens strict expresiv sau comunicativ, ci şi reprezentaţional, asertiv, „mitic“ şi ontic.18 Deci, o invocare a „lumii“ a 3-a a lui Popper, desigur, într-un sens lărgit şi special. Practica psihoterapeutică din acest domeniu a început să abordeze tot mai detaliat „mitologiile“ familiale, ce influenţează individul şi apoi se pot transmite transgeneraţional. Psihologia, patologia şi psihoterapia, privite din perspectiva familiei, nu anulează centrul de greutate al psihopatologiei care rămâne la nivelul persoanei umane conştiente, la nivelul individual al antroposului. 3. Bibliografie, note, comentarii
Modificarea de optică a condus şi la felul în care sunt redactate tratatele. Astfel, Tratatul European de Psihiatrie, publicat în 1991, ca replică la cel american, se intitulează:
Pe de altă parte, nici un tratat de „Psychiatrie“ nu se mai rezumă la „psihiatria clini că“, cea centrară pe cazul psihiatric, sistemul nosologico-nosografic şi tratamentul spita licesc, ci are în vedere şi această nouă dimensiune. Astfel, de exemplu, Tratatul publicat de Murray şi Hill (citat la bibi. 28. a) cuprinde capitolele: 19. Psihiatria în practica generală; 20. Psihiatria comunitară şi evaluarea serviciilor; 21. Psihiatria de legătură etc.
Wilkinson, G., Piccinelli, M. et all, (1995), „An evolution of community- based psychiatrie care of people with long-term mental illness“, The British J. of Psychiatry, 167, p. 26-32.
0 Leff, Jm (1993), „The TAPS Project: Evaluating Community Placement of Long -stay Psychiatric Patients“, The British Journal of Psychiatry, Suppl., 162.
74- Lăzărescu, M., Mircea, T, Sturz, O., (2001), Ghid de sănătate mintală şi psihiatrie pentru medicii de familie, Ed. Solness, Timişoara.
Literatura privitoare la psihopatologia şi psihoterapia familială este imensă, astfel încât alegem doar câteva titluri:
Perris, C., Jacobson, L., Lindström, H., von Knorring, L., Perris, H., (1980), „Development of a new inventory for assessing memories of parental rearing behaviour“, Acta Psychiatrica Scandinavica, 61: 265-274. CAPITOLUL IV
Psihopatologia ca ştiinţă s-a dezvoltat în sec. XX, deşi rădăcinile sale pot fi găsite în sec. al XlX-lea. După studiile de pionierat ale lui Freud, Janet şi alţii, în 1911 apare lucrarea de referinţă a lui Jaspers „Algemeine Psychopathologie” (13). Deşi extrem de bogată în material clinic, această carte nu este doctrinar neutră. Ea poziţiona de la început ceea ce era descris ca „psihopatologie” într-o anumită orientare ştiinţifico-filosofică. Jaspers acceptă şi susţine argumentativ distincţia lui Dilthey dintre ştiinţele spiritului, bazate pe sesizarea determinis mului prin comprehensiune şi ştiinţele naturii, în care pentru determinism funcţionează explicaţia cauzală. Problematica omului rămâne în orbita spiritua lităţii, a „Filosofiei Spiritului” în tradiţia lui Hegel (96), pe când cea a corpora lităţii, inclusiv în formula sa biologic superioară, se află dincolo de limita ce desparte problematica naturii de precedenta, adică, ar aparţine de zona „Filosofiei Naturii“ în exprimarea lui Hegel. După începuturile sale psihiatrice, Jaspers a devenit unul dintre principalii filosofi existenţialişti ai sec. XX, cu o explicită orientare spiritual-religioasă. De aceea, el nu a renunţat niciodată la distincţia netă dintre explicaţia cauzală şi comprehensiune, perspectivă metodolo gică ce creează o falie între lumea fizico-biologică şi cea specifică antroposului. Faptul că, în cazul omului individual, a persoanei umane conştiente, se intersectează două lumi distincte, din punct de vedere ontic, a ridicat continuu probleme metodologice §i doctrinare ce se regăsesc şi în psihopatologie. Acesta din urmă s-a dezvoltat, în mare măsură, în cadrul anumitor „şcoli“, ce-şi aveau propria doctrină şi concepţie despre om, chiar dacă limitată, implicând, mai mult sau mai puţin explicit, tema esenţială menţionată mai sus.
Psihismul este propriu nu doar oamenilor, ci şi animalelor. Acest fapt a fost sesizat clar, acum peste 2000 de ani, de către Aristotel (97.a.), care, mai mult decât atât, considera că orice fiinţă vie este caracterizată prin „psichc“ („anima“ în traducere latină), astfel încât s-ar putea distinge un psihism vegetal (vegeta tiv), unul animal şi cel al omului. Acesta din urmă se diferenţiază prin caracte ristici specifice şi anume, prin ceea ce stagiritul numea „nous“ (pasiv = „pateti- con“ în greacă şi activ = „poeticon“). Expresiile respective au fost traduse în latină şi reconceptualizate în dogmatica creştin-medievală (fiind explicit prezente în comentariile lui Thoma d’Achino - sec. XIII) prin „intelectus- patients“ şi „intelectus-agens“. Aristotel, care s-a ocupat mult de studiul biolo giei, a subliniat şi caracterul activ - intenţional al psihismului, faptul că fiinţa psihică urmăreşte totdeauna un scop final (el a creat pentru denumirea acestui aspect ontic şi un cuvânt nou = „entelehie“) (97.b.). In sfârşit, filosoful grec era un adept al continuumului fiinţărilor, în perspectiva complexităţii lor (a „mare lui lanţ al fiinţei“, în formula lui Levojoi) (98); conform acestei doctrine nu ar exista o discontinuitate (de principiu, radicală) între fiinţele biosului (plante, animale) şi cele ale lumii umane (antropos). Diferenţa e doar de complexitate, existând constant verigi intermediare. Această idee, a „plenitudinii lumii“ şi continuităţii dintre fiinţele şi fiinţările ce devin din ce în ce mai complexe, e prezentă şi în gândirea din zilele noastre. In completarea celor de mai sus, adăugăm că, şi Hegel, exponent de vârf al idealismului german, susţinea - la fel ca şi Aristotel - prezenţa psihismului în universul biologic; dar, conform doc trinei sale, omul realiza un salt calitativ, trecând de la universul naturii la cel al „spiritului“ (revenit la sine). Pentru Hegel, psihismul uman se diferenţiază de cel biologic prin conştiinţă şi spiritualitate. Viziunea aristoteleană a fost prezentă şi în sec. XX. Pentru psihiatrie, menţionăm lucrarea lui Monacow şi Morgue (99), care a preluat o parte din termenii stagiritului, ea nu a avut însă la timpul său un răsunet important. Pe de altă parte, psihologia şi psihopatologia, ce s-au dez voltat în ultimele decenii sub semnul cognitivismului, se plasează şi ea în cadrul acestui înţeles al continuumului dintre bios şi antropos. Searle, (100) împreună cu mulţi alţi filosofi cognitivişti, (97) înţelege explicit conştiinţa ca un fapt bio logic, ce are la bază funcţionalitatea creierului. Intr-o lucrare recentă, referitoare la psihopatologie, Bolton şi Hill (101) caracterizează, în tradiţie aristoteleană, readaptată la doctrinele cognitiviste actuale, psihopatologia umană ca având la bază o „disrupţie a intenţionalităţii“. Studiile etologice din ultimele decenii, cu aplicabilitate în psihopatologia developmentală, se plasează în aceeaşi paradigmă doctrinară.
O altă perspectivă ideologică tradiţională este cea care consideră că sufletul uman este net distinct - aflat în discontinuitate - în raport cu dimen siunea sa fizico-biologică. Această concepţie derivă^ din ideologia religioasă asupra lumii şi a creaţiei sale de către Fiinţa Supremă. In tradiţia iudeo-creştină, ce a stat la baza spiritualităţii Europei, omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fiinţă absolută, transcendentă şi eternă. Moartea „aparentă“ a omului individual ţine de solul inferior, biologic, în care acesta este plasat, înrădăcinat. „Sufletul adevărat“ al persoanei este însă, în principiu nemu ritor, el urmând să apară la „judecata de apoi“, însoţit de „eidoliile“ sale corpo rale. Dubla sorginte a persoanei, constând, pe de o parte, din sufletul incorup tibil şi, pe de altă parte, din corpul său biologic, stă la baza unui dualism funciar, care, în Europa, s-a definit după Renaştere, prin concepţia şi prin formulările lui Descartes. Acesta a susţinut şi a încercat să fundamenteze distincţia esenţială dintre două ranguri de realităţi (de dimensiuni ale fiinţei): 1. „res extensa“, care cuprinde întreaga natură fizică şi biologică (animalele fiind înţelese ca nişte automate neraţionale); 2. „res cogitans“, ce cuprinde universul conştiinţelor caracterizate prin reflexivitate, raţionalitate, diacronie. Omul este constituit din reuniunea acestor două tipuri de realităţi. Garantul legăturii între „res cogitans“ şi „res extensa“ în om este, după Descartes, Dumnezeu. In această viziune, con- tinuumul dintre psihismul biologic şi cel uman, susţinut de Aristotel şi urmaşi, dispare, făcând loc unui dualism ce concepe două regnuri de fiinţare: - unul începe cu Dumnezeu şi, trecând prin multiple fiinţe intermediare, se termină la om, ca reflex în lumea creată a creatorului; - cel de al doilea constă din lumea creată ce urcă până la zona de joncţiune bio-psihică, ce reprezintă solul pe care se instalează specificul omului (această disjuncţie rezultă firesc din fundamentele concepţiei lui Descartes; cu toate acestea, în textele sale există şi pledoarii pen tru plenitudine şi continuum, în sensul comentat de Levojoi). Yüklə 1,88 Mb. Dostları ilə paylaş:
|