A. Principalele probleme de Filozofie creştină a Religiei

eu și tu și pe care analogic o trăim în momentul împărtășirii. Comuniunea aceasta personală nu este uniformă. E înseamnă dialog și realitate(o realitate concretă nu ideală) ne dăm seama din momentul convorbirii lui Hristos cu tâlharul, care nu echivalează cu cea pe care o are cu apostolii. Cea a tâlharului nu e inferioară valoric, însă cei trei ani petrecuți de Hristos cu apostolii, toate cuvintele de învățătură, petrecerea lor împreună îmbinată de gesturile și cuvintele Mântuitorului nu se estompează. Multe locuri din casa Tatălui înseamnă diferite grade de comuniune, particularizarea personală pluralități ale comuniunii și pluralități ale receptării Lui ca Mesia. Personalismul creștin ne confruntă așadar nu doar cu un dialog a lui Hristos cu fiecare om, ci și cu o specificitate a acestui dialog cu fiecare spațiu teocosmic.
Aprofundarea continuă a comuniunii cu Hristos nu este valabilă doar pt. cei de aici ci și pt. cei de dincolo. E valabilă pt. tot sufletul creat de Dumnezeu. Noi avem tendința de a simplifica complexitățile. Reducem evenimentele superioare la cele esențiale, fără a sesiza particularitățile acelor evenimente pe care le-am descompus. Noi tindem să comprimăm întreaga existență. Aceasta e un lucru benefic cu condiția ca acele particularități să rămână cumva prezente în conștiința noastră. În general referindu-ne la credința noastră, avem tendința de a face afirmații de genul: „noi creștinii spunem…” din care s-ar deduce că noi gândim ca și creștini întotdeauna în același mod. Există însă cazuri când ne referim în mod particular. De aceea o afirmație generală (surprinsă în dimensiunea colectivă a creștinismului) trebuie să surprindă și aspectul particular fiecare dintre noi trăim în mod unic relația cu Dumnezeu.

Duhovnicul trebuie să știe care e traseul individual al fiecărui suflet care vine să se mărturisească. În această relație apare cu pregnanță particularizarea de care vorbeam. Nu există doi creștini cu o viață duhovnicească identică. Existența complet creștină a adus-o doar Hristos; noi toți ceilalți aproximăm diferite componente ale existenței creștine intr-un anumit gard, având conștiința că niciodată nu vom ajunge la același nivel în toate laturile existenței. Preotul nu face altceva decât să parcurgă împreună cu penitentul traseul vieții acesteia, față de psihoterapeut, plusul preotului este acela că el știe că răul nu e ceva suprapus omului, ci că originea sa este într-o forță malefică(diavolul) care acționează în mod real ca răul să rămână în suflet. Mai știe că acest rău nu poate fi învins prin forțe proprii, ci are nevoie de comuniunea cu Hristos. Rugăciunea permanentă îi dă preotului puterea să pătrundă în sufletul celuilalt pt. ca credinciosul să descopere el însuși pe Hristos înlăuntrul preotului. Preotul știe diferențele mari dintre credincioși dar nu le judecă pentru a le condamna ci doar constată și lucrează pentru vindecare cu ajutorul harului.

Alteritatea aceasta capătă o dimensiune cu totul particulară prin trăirea noastră zilnică, inclusiv în plan duhovnicesc.

Această realitate a diferențelor duhovnicești dintre noi trebuie să fie profund prezentă în noi pt. a ne înțelege mai bine, pt. a-l înțelege pe celălalt mai bine, și în cele din urmă pt. a-l accepta și împlinii pe celălalt așa cum este el. Împlinirea noastră se va realiza în eshaton unde ne vom întâlni fiecare cu același Domn Iisus Hristos. Fiecare dintre noi va intra în comuniune potrivit cu bagajul de plecare. Conștiința acestui lucru trebuie să aibă darul să alunge orice gând de trufie creștină din viața noastră și să ne așeze într-o smerenie perpetuă.

Concluzia: diversitatea religioasă generează, în chip similar cu diversitatea creștină, niște realități de comuniune diferențiate. Nu toți vom avea aceleași organe perceptive pt. Hristos. Pornind de la ceea ce este comuniunea și ceea ce particularizează pe fiecare în interiorul religiei respective, înțeleg și răspund cuvântului lui Hristos. Aceasta înseamnă personalismul creștin în Teologia Religiei şi în filosofia religiei, a cărei parte este.

Hristos se adresează oamenilor de toate religiile, în veacul de apoi într-o manieră inteligibilă pt. fiecare suflet în parte care poate răspunde sau nu acestui cuvânt. Urcușul duhovnicesc nu încetează în momentul morții, ci continuă în permanentă adâncime și după aceea. Acest pluralism creștin ne confruntă cu două exigențe cea a toleranţei şi cea a misiunii.

1 Sf.Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1943, p.44.

2 Termenul obiect nu se referă aici doar la obiectul material, ci la orice fel de realitate, inclusiv de natură ideală. În sensul acesta este obiect şi un sentiment, o idee, un om, un înger, Dumnezeu însuşi, deşi el este o realitate absolut spirituală.

3 Ibidem, p.49. Formulări similare pot fi găsite in extenso şi la Sf,Vasile cel Mare. Astfel, în scurtul său Cuvânt des credinţă, PSB 18, p. , el afirmă: …

4 Cf. Sf.Ioan Damaschin, Op.cit., p.21-25.

5 Cf.Sf.Ioan Damaschin, Op.cit., p.55.

6 Ibidem, p.24-25.

7 Este vorba de diferitele erezii antitrinitare, care au apărut în secolele II, III d.H., cu urmări şi în cele următoare. Pentru prezentări sintetice cf.Pr.Prof.Dr.Ioan Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, Bucureşti, 1994.

8 Ibidem, p.52. Termenul vine de la grecescul perichoreo, cu sensul de „a umbla”, a hoinări”. La Sf.Ioan Damaschin sensul său este de „a se întrepătrunde”.

9 Sf.Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, PSB 21, EIBMO 1987, p.40.

10 Sf.Ioan Damaschin, Ibidem, p.: „Cerul este totalitatea zidirilor vazute si nevazute, inauntrul lui sunt puterile spirituale ale ingerilor si in el sunt inchise si inconjurate toate cele sensibile.”

11 Sf.Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, PSB 17, EIBMO, Bucureşti 1986, p.133.

12 Peter Riede, Noch einmal: Was ist »Leben« im Alten Testament?, în Zeitschrift für die Alttestamentliche Wissenschaft. Volume 119,  septembrie 2007, pp. 416–420.

13 Sf.Vasile cel Mare, Ibidem, p.119:

14 Sf.Vasile cel Mare, Regulile Mari, PSB 18, p.225

15 Ibidem, p.220.

16 Ibidem, p.223.

17Clement Alexandrinul, Stromate, Stromata VI, PSB 5, 1982.

18 Vedele în număr de patru, sunt scrierile sacre fundamentale ale hinduismului, cu autoritate de-a lungul întregii istorii a acestei religii.

19 Am subliniat intenţionat cele trei cuvinte pentru a evidenţia legătura terminologică şi deosebirea de plan cognitiv dintre organul anatomic şi cel spiritual, şi dintre vederea fiziologică şi cea spirituală.

20 Sf.Vasile c.Mare, Regulile Mari, PSB 18, pp. 225.

21 Cf. în bibliografie Logosul seminal la apologeţi şi la Sf.Vasile cel Mare.

22 Pentru înţelegere trimitem la un proverb bine cunoscut: „Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să îţi spune cine eşti”!

23 Pentru a înţelege corect acest punct de vedere ne putem întreba ce se întâmpla cu Saul din Tars, dacă nu era convertit prin intervenţia directă a Domnului Hristos? Fără îndoială că îi erau familiare principalele elemente ale mesajului lui Hristos, altfel nu l-am putea compara decât cu teroriştii de astăzi, pe care nu-i interesează decât propriul adevăr. În consecinţă, putem presupune că era în cunoştinţă de cauză, dar că nu era convins, sistemul său de protecţie identitară îl împiedecase s opteze în favoarea mesajului evanghelic. Modelul exclusivist i-ar bloca orice cale la mântuire, ceea ce este extrem de problematic.

24 Lucrările sale principale sunt God and the Universe of Faiths, 1973, God and the Universe of Faiths, 1988

25 Gen.12, 3 – 9: Zi deci că-mi eşti soră, ca să-mi fie şi mie bine pentru trecerea ta şi pentru trecerea ta să trăiesc şi eu!“ … au văzut-o şi dregătorii lui Faraon …şi au dus-o în casa lui Faraon;… pentru ea i-au făcut bine lui Avram … Pentru ce ai zis: Mi-e soră? Şi eu am luat-o de femeie: Acum dar iată-ţi femeia! Ia-ţi-o şi te du!

26 Gen. 15, 2-6: ... eu am să mor fără copii ... numără stelele ... Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi! ... Şi a crezut Avram pe Domnul şi i s-a socotit aceasta ca dreptate.

27 Gen. 22, 16-17: … de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe singurul tău fiu, pentru Mine … te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului …

28 Gen. 21, 12: … numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi.

29 Gen. 25, 5: Însă Avraam a dat toate averile sale fiului său Isaac

30 Gen. 25, 9-10-

31 Gen.16, 11: Iată, tu ai rămas grea - îi zise îngerul Domnului - şi vei naşte un fiu şi-i vei pune numele Ismael.

32 Gen.16, 16: Avram însă era de optzeci şi şase de ani când i-a născut Agar pe Ismael. Faptul că este vorba de ceva neobişnuit rezultă din însăşi menţionarea vârstei.

33 Gen. 17, 20: Iată, te-am ascultat şi pentru Ismael, şi iată îl voi binecuvânta, îl voi creşte şi-l voi înmulţi foarte, foarte tare; doisprezece voievozi se vor naşte din el şi voi face din el popor mare.

34 Gen. 17, 23. 25: Atunci a luat Avraam pe Ismael, fiul său, pe toii cei născuţi în casa sa, pe toţi cei cumpăraţi cu argintul său şi pe toţi oamenii de parte bărbătească din casa lui Avraam şi i-a tăiat împrejur, chiar în ziua aceea, cum îi poruncise Dumnezeu … Avraam şi Ismael, fiul său, au fost tăiaţi împrejur în aceeaşi zi.

35 Gen. 21, 12: … numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi.

36 Ibidem, v.13: … şi pe fiul roabei acesteia îl voi face neam mare ...

37 Gen. 25, 16b:… Aceştia sunt cei doisprezece voievozi ai seminţiilor lor.

38 Gen. 25, 23: Domnul însă i-a zis: "În pântecele tău sunt două neamuri şi două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic!”

39 Edom este un eponim pentru teritoriul aflat în sudul Iudeei. Divinitatea principală a Edomului era Qaus, însă nu se ştie dacă religia lor era henoteistă sau monoteistă. Vezi M.Rose, Yahweh in Israel - Qaus in Edom?, în Journal for the Study of the Old Testament, 2/1977; Geoffrey W. Bromiley, articolul Edom din International Standard Bible Encyclopedia, 1985; Mark S.Smith, The Early History of God. Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Eerdmans Publishing Company 2002, p.61. Pe de altă parte două texte biblice îl plasează pe Yahve/Eloah în ţara Edom/Seir. Deuteronom 33, 2: Venit-a Domnul din Sinai şi ni S-a descoperit întru slava Sa în Seir; Cartea Judecătorilor 5,4: Când ieşeai Tu, Doamne, din Seir, Când treceai Tu prin câmpiile Edomului, Pământul se cutremura şi cerurile se topeau, Norii picurau picuri de ploaie.

40 Iată, Eu închei legământ înaintea a tot poporul tău: Voi face lucruri slăvite, cum n-au fost în tot pământul şi la toate popoarele; şi tot poporul în mijlocul căruia te vei afla tu, va vedea lucrurile Domnului, căci înfricoşător va fi ceea ce voi face pentru tine.

41 34, 12. 14: Fereşte-te să intri în legătură cu locuitorii ţării aceleia, în care ai să intri … Căci tu nu trebuie să te închini la alt dumnezeu, fără numai Domnului Dumnezeu, pentru că numele Lui este "Zelosul"; Dumnezeu este zelos.

42 Cf. în acest pedeapsa deuteronomică pentru idolatrie, Dt. 17, 2-5: 2. De se va afla la tine, în vreuna din cetăţile tale, pe care ţi le va da Domnul Dumnezeul tău, bărbat sau femeie, care să fi făcut rău înaintea ochilor Domnului Dumnezeului tău, călcând legământul Lui, toată oştirea cerească, ceea ce eu n-am poruncit; / Şi ţi se va vesti şi vei auzi aceasta, să cercetezi bine şi de se va adeveri aceasta şi se va fi făcut urâciunea aceasta în Israel, / Să scoţi pe bărbatul acela sau pe femeia aceea care au făcut răul acesta la porţile tale şi să-i ucizi cu pietre.

43 Georg Fohrer, Theologische Grundstrukturen des Alten Testamentes, de Gruyter, Berlin 1972, p.65.

44 Lev.26, 14-17: Iar de nu Mă veţi asculta şi de nu veri păzi aceste porunci ale Mele, / De veţi dispreţui aşezămintele Mele şi de se va scârbi sufletul vostru de legile Mele, neîmplinind poruncile Mele, şi călcând legământul Meu, / Atunci şi Eu am să Mă port cu voi aşa: Voi trimite asupra voastră groaza, lingoarea şi frigurile, de care vi se vor secătui ochii şi vi se va istovi sufletul; veţi semăna seminţele în zadar şi vrăjmaşii voştri le vor mânca. / Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi cădea înaintea vrăjmaşilor voştri; vor domni peste voi duşmanii voştri şi veţi fugi când nimeni nu vă va alunga.

45 Opinia aceasta apare şi la Iosif Flavius, Antichitati iudaice, vol. I, Bucuresti, Hasefer, 1999, I, x, 2.

46 Exemplificăm doar cu două versete, 8-9: Atunci au ieşit regele Sodomei, regele Gomorei, regele Admei, regele Ţeboimului şi regele Belei sau Ţoarului şi s-au bătut în valea Sidim. Cu Kedarlaomer, regele Elamului, cu Tidal, regele din Gutim, cu Amrafel, regele Senaarului şi cu Arioc, regele Elasarului: patru regi împotriva a cinci. Este evident că numele cetăţilor respective reprezintă eponime.

47 Cf. Werner H. Schmidt, Einführung in das Alte Testament, Berlin / New York, ediţia 4-a, 1989, p. 334.

48 Cf. A. de Wildei, Das Buch Hiob, Brill, 1981

49 Rom. 2, 14 (…când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia, neavând lege, îşi sunt loruşi lege…)