Manevre diagnostice. Spondilografia standart nu permite vizualizarea certă a stării canalului rahidian, unde eschilele osoase pot fi “ascunse” după pedunculi. Dacă este văzută “prăbuşirea” peretelui postreior al vertebrei în imaginea de profil sau mărirea distanţei interpediculare în cea antero-posterioară, este indicat scanerul CT, iar în caz de deficit neurologic progresant sau dubii referito integrităţii ligamentoase posterioare – şi RMN.
Tratament conservator. Managementul traumatismelor vertebrale dorso-lombare şi sacrate rămâne o arenă de discuţii controversate referitor utilităţii tratamentului chirurgical şi termenului lui de la traumatism. Aceasta se datorează concluziilor reieşite din studii retrospective, în grupuri neomogene, trataţi prin diverse metode, cu o evaluare la distanţă redusă. Adepţii tratamentului conservator mizează pe evitarea complicaţiilor posibile. Conform concepţiilor lui Bohler [10], este utilă imobilizarea externă timp de timp 3-5 luni în funcţie de tipul fracturii, dar să fie asociat cu petrecerea precoce a tratamentului kinetoterapic de recuperare. Multe studii nu au putut dovedi o diferenţă substanţială în rezultatul funcţional între bolnavii trataţi conservator sau chirurgical [37,38,39,45,61].