Abstract: The unity of the

„marele balet cosmic”, vitezele enorme cu care se deplasează planetele, astrele și galaxiile : Pământul se rotește cu 30km/s (108.000km/h) în jurul Soarelui și cu 1673 km/h la ecuator în jurul propriei axe ; sistemul solar se rotește în jurul centrului Căii Lactee cu 230km/s (828.000km/h). La rândul său, Calea Lactee „cade cu 90km/s (324.000km/h) spre însoțitoarea sa galaxia Andromeda”, iar cele două galaxii spre roiul și super roiul de galaxii Hidra și Centaur cu 600km/s (2.160.000km/h). La rândul lor, acestea din urmă „spre o altă mare aglomerare de galaxii, pe care astronomii, în lipsa altor informații suplimentare, o numesc «Marele Atractor»” (p.139).

4^ Stephen W. Hawking, Leonard Mlodinow, Marele plan, Humanitas, 2012, 2015, p. 104, 105.

5^ Ibidem, p. 106.

6^ Ibidem, p.108, 109

7^ Roger Penrose, Mintea noastră … cea de toate zilele, despre gândire, fizică și calculatoare, București, ed. Tehnică, 2006, p. 613- 614.

8^ Image credit: NASA / WMAP Science Team http://map.gsfc.nasa.gov/media/101080/index.html

9^ Image credit: NASA / WMAP Science Team http://map.gsfc.nasa.gov/media/060915/index.html

10^ Steven Weinberg, Visul unei teorii finale. În căutarea legilor ultime ale naturii, București, Humanitas, 2010, p.213, 214.

11^ Stephen W. Hawking, Teoria universală. Originea și soarta Universului, Humanitas, 2012, 2015.

12^ Ibidem, p.140. Steven Weinberg este sceptic în privința formulării în viitorul apropiat a unei teorii finale: „De teoria finală s-ar putea să ne despartă secole și ea ar putea fi complet diferită de tot ce ne închipuim acum”, Visul unei teorii finale, op. cit., p. 187.

13^ Forțele cunoscute din natură pot fi împărțite în patru clase:1. Gravitația. Este cea mai slabă dintre cele patru, dar este o forță cu rază lungă și acționează asupra oricărui lucru din univers ca o atracție. Aceasta înseamnă că, pentru corpurile mari, forțele se însumează și pot domina toate celelalte forţe. 2. Electromagnetismul. Este tot o forță de rază lungă, dar mult mai puternică decât gravitația, și acționează doar asupra particulelor având sarcină electrică; sarcinile de același semn se resping, iar sarcinile de semn opus se atrag. Aceasta înseamnă că forțele electrice între corpurile mari se anulează reciproc, dar la scara atomilor și a moleculelor ele sunt dominante. Forțele electromagnetice sunt răspunzătoare de toată chimia și biologia. 3. Forța nucleară slabă. Explică radioactivitatea și joacă un rol esenţial în formarea elementelor în stele și în universul timpuriu. 4. Forța nucleară tare. Această forță menține laolaltă protonii și neutronii în interiorul nucleului atomic. Ea menține, de asemenea, laolaltă protonii și neutronii înșiși, lucru necesar pentru că ei sunt alcătuiți din particule încă și mai mici, quarcii. Forța tare e sursa de energie a Soarelui și a centralelor nucleare. Stephen W. Hawking, Leonard Mlodinow, Marele plan, Humanitas, 2012, 2015, p.87-88.

14^ A se vedea și: ibidem, p. 92-102.

15^ Stephen W.Hawking, Leonard Mlodinow, Marele plan, Humanitas, 2012, 2015, p. 142.

16^ Ibidem, p. 98-99.

17^ Ibidem, p.100; „Supergravitația a avut însă ocazia să-și ia revanșa când fizicienii au încercat să salveze teoria stringurilor: ei au adăugat a 11-a dimensiune la cele 10, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Cele cinci versiuni ale teoriei, aflate în competiție unele cu celelalte, s-au dovedit a fi variante ale aceleiași teorii fundamentale care începea din nou să aibă sens. Odată cu adăugarea celei de-a 11-a dimensiuni, teoria s-a transformat astfel: corzile, despre care se presupunea că stau la baza materiei din univers, s-au extins și s-au combinat. Concluzia extraordinară a fost aceea că toată materia din univers era conectată la o singură structură imensă, numită membrană. Această nouă teorie a primit numele "Teoria M", de la cuvântul "membrană", și a impulsionat din nou căutarea explicației pentru toate lucrurile din univers. Ce se știe însă despre a 11-a dimensiune? S-a descoperit repede că ea se lungește la infinit, dar este foarte mică în lățime, mai precis ea măsoară un milimetru împărțit la un 1 urmat de 20 de zerouri, după cum spune Burt Ovrut. Universul nostru membrană plutește în acest spațiu misterios. Dar, curând după emiterea teoriei M, a apărut iarăși o nouă idee, aceea că la capătul opus al dimensiunii 11 se află un alt "univers-membrană", care pulsează”, https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_M.

18^ Ibidem, p.100, 101.

19^Stephen W.Hawking, Teoria universală, op.cit,,p.135 și sq.

20^ Cristian Presură, Fizica povestită, Humanitas, 2014, 644p. (format A4).

21^ Ibidem, p. 581.

22^ Ibidem.

23^ Ibidem; a se vedea și: Brian Greene, Universul elegant, supercorzi, dimensiuni ascunse și căutarea teoriei ultime, Humanitas, 2003 – este prima carte în limba română care oferă o prezentare sistematică, limpede și intuitivă a teoriei corzilor, fiind una dintre cele mai citite lucrări în domeniul științific din ultimii ani. Cartea are la sfârșit și un foarte util glosar de termeni științifici.

24^ Cristian Presură, Fizica povestită, op.cit, p. 584.

25^ Ibidem, p.585.

26^ Brian Greene, Universul elegant, op.cit., p. 391.

27^ De ex: https://www.youtube.com/watch?v=KoubJU2dpcE și https://www.youtube.com/watch?v=Fz3TZaKvY1I

28^Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, TDO, vol. I, p. 354, sq.

29^http://www.physics.pub.ro/Cursuri/Eugen_Scarlat_-_Fizica_1/1-Introducere_2015.pdf; https://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Dicke

30^ Roger Penrose, Mintea noastră … cea de toate zilele, op.cit., p. 780.

31^ Ibidem, p. 782.

32^ Stephen W. Hawking, Teoria universală, op. cit., p. 133, a se vedea și p. 92. La întrebările: „De ce nu observăm toate aceste dimensiuni suplimentare, dacă ele există cu adevărat? De ce observăm doar trei dimensiuni spațiale și una temporală?” S. Hawking răspunde că celelalte dimensiuni sunt încolăcite într-un spațiu foarte mic, ceva de ordinul unei milionimi de milionime de milionime de milionime de milionime dintr-un centimetru. Vedem doar cele trei dimensiuni spațiale și cea temporală în care spațiul-timp e plat. (p.132)

33^ Martin Rees. Doar șase numere, Humanitas, 2008, p.11

34^ Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă (TDO), (I), 2003, p.171-177

35^ Ibidem, p.173

36^Jean Guitton (membru al Academiei Franceze), Dumnezeu şi ştiinţa, Ed. Harisma, 1991, p. 45.

37^ A se vedea: Francis Collins, Limbajul lui Dumnezeu.  Un om de ştiinţă aduce dovezi în sprijinul credinţei, București, 2009; http://ziarullumina.ro/cum-a-ajuns-francis-s-collins-de-la-descoperirea-genomului-uman-la-aflarea-lui-dumnezeu-34157.html

38^ Nicolae Chiţescu, „Paradigmele divine şi problemele pe care le ridică ele pentru teologia dogmatică”, în Ortodoxia, nr. 1, (1958), p. 23.

39^ Ibidem, p. 24.

40^ Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1987, p. 328.

41^ Ibidem, p. 249.

42^ „Anumiţi cosmologi sunt atraşi din punct de vedere filosofic de modelul oscilant, în special din cauză că, la fel ca modelul stării staţionare, acesta evită cu elegantă problema GENEZEI. Un astfel de model se confruntă totuşi cu o dificultate teoretică severă. Cu fiecare ciclu, raportul dintre numărul de fotoni și cel de particule (sau mai precis, entropia pe număr de particule) creşte usor, pe seama unui fel de frecare (cunoscută sub numele de frecare globală) care are loc în timp ce universul se extinde și se contractă. După cum deducem, universul demarează în fiecare nou ciclu cu un nou raport între fotoni și particule, ceva mai mare decât precedentul raport. Raportul actual este mare, dar nu infinit, așa că este greu de văzut cum ar fi putut trece universul printr-un număr infinit de cicluri” - Steven Weinberg, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, Primele trei minute ale Universului – Un punct de vedere modern asupra originii Universului”, Ed. Politică, Bucureşti, 1984, pp. 167-168.

43^ Aceasta a fost împărtăşită de Biserică de la început; a se vedea de ex. Sfântul Teofil al Antiohiei, „Ad Autolyc. I, 4”, P.G. 6, 1029B; 2,10; 1064B; Sfântul Irineu al Lyonului, „Adv. haeres. 2.10”, 4, P.G.7, 736B; cf. 3.8, 3; 868AB; Origen, ”De princ.”, praef. 4 ;GCS Orig. 5, pp. 9, 14; Sfântul Ioan Hrisostom, „In Gen. hom.” 2, 2; P.G. 53, 28; Fer. Augustin, „In Io. tract.” 42, 10; P.L. 35,10703; „Conf.” 11, 5.

44^ Ambigua 7,1077C.

45^ Ibidem, 1072C.

46^ „Ontologia greacă veche era fundamental monistă: fiinţa lumii și fiinţa lui Dumnezeu formau pentru vechii greci, o unitate indestructibilă. Prin aceasta, fiinţa lui Dumnezeu era legată de fiinţa lumii, în vreme ce credinţa biblică Îl proclamă pe Dumnezeu absolut liber faţă de lume. Conceptul platonic despre Dumnezeu Creatorul nu-i mulţumea pe Părinţii Bisericii, și aceasta tocmai pentru că doctrina creaţiei plecând de la ceva preexistent limita libertatea divină. Trebuia deci găsită o ontologie care să evite atât monismul filosofic grec, cât şi „abisul” între Dumnezeu și lume, profesat de sistemele gnostice – alt mare pericol al acelei epoci” - Ioannis Zizioulas, Fiinţa ecclesială, Ed. Bizantină, Bucureşti, 1996, p. 8.

47^ Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, TDO, vol. I., p. 330.

48^ Logoi spermatikoi reprezintă încorporarea în stoicism a eide-lor (înfăţişare, natură constitutivă, formă, specie, idee) aristotelice, care sunt imanenţi materiei şi dirijează întreaga structură teleologică a existenţelor individuale. A se vedea: Michel Spanneut, Permanence du Stoicisme, De Zenon a Malraux, Ed. J. Duculot, S.A., Gembloux, 1973.

49^ Prof. Nicolae Chițescu, op. cit., p. 42.

50^ Ibidem, p. 45.

51^ Probabil pe baza ideii stoice despre logos spermatikos, Origen este primul gânditor al Bisericii, care prezintă o teologie despre logoi creaţiei. Îi priveşte ca idei prezente în Hristos ca Înţelepciune (In Io. I, 34; „De princ.” I, 2, 2) unde formează - în sens platonic - lumea inteligibilă, un model pentru lumea sensibilă, şi reprezintă „bunătatea” originară a celor create. Această linie de gândire poate fi umărită într-o oarecare măsură şi la Sfântul Atanasie care afirmă că Dumnezeu, ştiind că o lume diferenţiată potrivit unor logoi individuali, ar fi una divizată, a creat lumea în concordanţă cu propriul său Logos („Or. contra gentes 41”; P.G. 25, 84A), şi este reflectată la Augustin, care foloseşte cuvântul rationes pentru a reda logoi, pe care îi consideră principii imuabile şi eterne („De div. Quaest.” 83, 46, 2; P.L. 40, 3). Dar influenţa dominantă, în această privinţă, asupra Sfântului Maxim a fost exercitată de Evagrie şi în special de Sfântul Dionisie, care a introdus o înţelegere dinamică şi intenţională a logoi-lor. Pentru Evagrie este caracteristic accentul pus pe logoi providenţei şi judecăţii („Cent. gnost.” 5, 16; P.O. 28, p. 183), şi ideea despre o „contemplare duhovnicească” finală, în care logoi sunt văzuţi în comuniune mistică cu Dumnezeu (Ibidem, p. 193), op. cit., pp. 77-78.

52^ I.H. Dalmais, „La theorie des ‹‹logoi›› des creatures chez saint Maxime le Confesseur”, Revue des sciences philosophiques et theologiques, 36, (1952), p. 244.

53^ Sf. Maxim Mărturisitorul, Introducere la Ambigua, p. 28-29.

54^ J.C. Larchet, Introducere la: Saint Maxime la Confesseur, Ambigua,- comentarii de Părintele Dumitru Stăniloae, Les Editions de l’ Ancre, 1993.

55^ Prof. Nicolae Chiţescu, op. cit., p. 45.

56^ Ad. Thal., q. 65, P.G. 90, 744 D sq.

57^ Ibidem, 745D.

58^ Ibidem, 760 D.

59^ Ad. Thal., q. 32, P.G. 90, 372BC; cf. Denys Areopagite, De divinis nominibus, c.2, PG 3, 637 C în: J. Lemaitre, art. „Contemplation…”, în: Dictionaire de spiritualite, fascicule XII, Paris, 1969, p. 1819.

60^ Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua 22, 1256D-1257A.

61^ Ibidem, 15,1217AB; 17,1228A-1229A.

62^ Ibidem, 15,1217A.

63^ Ibidem, 41,1312B-1313B.

64^ Ibidem, 7, 1072C.

65^ Ibidem, 7, 1077C,1081BC; 14,1313AB.

66^ Ibidem, 7, 1077C.

67^ Ibidem, 7, 1080B; 42,1328B, 1329BC; 7, 108.

68^ Ibidem, 7,1081AB [t.r.cit. p. 83], cf. 42,1328B.

69^ Ibidem, 7,1081C, citate la: J.C. Larchet, op. cit., pp. 19-22.

70^ Ibidem, Ambigua 1077C-1089D.

71^ Alain Riou, Le monde et l’ Eglise selon Maxime le Confesseur, Beauchesne, 1973.

72^ Ambigua 1077C-1081C11 - 1. Formularea „ontologică”: logoi şi Logos-ul

a) „părticele ale lui Dumnezeu”: multiplicitatea logoi-lor creaturilor şi unitatea lor în Cuvântul, care a participat la creaţie. Prezenţa logoi-lor în Logos prin preexistenţă şi participare.

b) „care am curs (alunecat) de sus”: unirea creaturii cu Dumnezeu este asigurată prin conformitatea cu logos-ul potrivit căruia a fost creată de Dumnezeu la timpul oportun. Acest logos este în şi la (pros) Dumnezeu.

Ambigua 1081C11-1085A6 - 2. Formularea „ascetică”. Participarea la Hristos prin virtuţi, Mântuitorul fiind fiinţa tuturor virtuţilor (1 Cor. 1, 30) şi „în El viem, ne mişcăm şi suntem” (F. Ap. 17, 28). Deci orice om care participă la virtuţi, participă la Dumnezeu. Prin virtute, adică prin orientarea libertăţii de a alege - proairesis şi a voinței deliberative - gnome potrivit Binelui, omul face să corespundă în sine începutul şi sfârşitul (finalitatea), chipul şi asemănarea, care formează împreună scopul - scopos pe care Dumnezeu îl are cu el. Triada einai, eu einai, aei einai:

a) Omul este „parte a lui Dumnezeu” sub un triplu aspect:

- în calitate de existent, prin logos-ul său de a fi care este în Dumnezeu;

- ca fiind bun, prin logos-ul existenţei bune care este în Dumnezeu;

- în calitate de Dumnezeu [prin har], prin logos-ul său de a fi pururea care este în Dumnezeu.

b) Omul „a căzut (alunecat) de la Dumnezeu”, îndepărtându-se de propriul său logos prin voinţa sa;

Ambigua 1085A7-C5 - 3. Formularea „iconomică”: logoi ca voiri dumnezeieşti.

73^ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua 7, 1077C; t.r. cit., p. 80.

74^ Prof. Nicolae Chițescu, op. cit., p. 45.

75^ Pr.Prof.Dumitru Stăniloae, TDO, vol.2, p.169, a se vedea paragraful despre atributul unității Bisericii și cel despre sfințenia sa

76^ Ibidem, p.172

77^ Ibidem, paragraful despre „Constituția teandrică a Bisericii”, p.214 sq.

78^ Idem, TDO, vol.1 (2003), p. 173.

79^ Ibidem 173-174.

80^ Ibidem, p. 174.

81^ Ibidem.

82^ Ibidem.

83^ Ibidem, p. 176.

84 ^ Lars Thunberg, Man and the cosmos. The vision of St. Maxim the Confessor, St. Vladimir’s Seminary Press, Crestwood, New York, 1985, p. 81.

85^ Hans Urs von Balthasar, Kosmische Liturgie. Das Weltbild Maximus des Bekenners, a doua ediţie, completă şi îmbunătăţită, Einsiedeln, 1961, p. 350.

86^ Răspunsuri către Talasie, Filocalia III, p. 62.

87^ http://ro.scribd.com/doc/144600730/Mystagogia-Lucrare-Finala-PDF-1#scribd

88^ Alain Riou, Le monde et l’Eglise selon Maxime le Confesseur, Ed. Beauchesne, Paris, 1973, p. 135-136.

89^ P.G.91,664C, tr. rom. de Protopop-stavrofor Dr. Dumitru Stăniloae, în Revista Teologică, nr. 3-4, 1944, p.170; Mystagogia tou Agiou Maximou tou Omologetou, Eisagoge – scholia protopresbyteros Demetrios Staniloae, Ekdoseis apostolikes diakonias tes Ekklesias tes Ellados, Athenai, 1973 - este textul paralel grec şi neogrec al Mistagogiei, editat, cu introducerea şi notele Părintelui Stăniloae, de Panayotis Nellas, Atena, 1973.

90^ Ibidem, 136.

91^ 664D; tr. rom. cit., p. 170; text paral. cit., p. 107.

92^ A. Riou, op. cit., p. 140.

93^ Sfântul Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, text paral. cit. p. 110-114; trad. rom. cit. p.171-172. Redăm în continuare scolia Părintelui Stăniloae la acest pasaj: “În paragraful al doilea al capitolului I, Sfântul Maxim face o paralelă exactă între acţiunea Bisericii referitoare la membrii săi şi acţiunea lui Dumnezeu în lume. Desigur că prin Biserică se exercită şi acţiunea lui Dumnezeu. Acţiunea lui Dumnezeu prin intermediul Bisericii asupra membrilor săi este o formă accentuată a acţiunii lui Dumnezeu în lume. Prin această acţiune puternică, lumea se consolidează şi mai mult şi se actualizează din ce în ce mai mult. Biserica rămâne totuşi o imagine (eikon) a lui Dumnezeu (Arhetipul), pentru că ea se prezintă ca un mediu vizibil şi prin ea se exercită vizibil acţiunea invizibilă a lui Dumnezeu. Biserica renaşte în Duh pe membrii săi, în multipla lor varietate şi le imprimă, în toată această varietate, o singură formă divină, un singur nume care arată existenţa lor în Hristos (s.n.). Iar aceasta se realizează datorită faptului că toţi sunt legaţi printr-o singură, simplă şi invizibilă relaţie de credinţă, care nu mai lasă să fie văzută mulţimea diferenţelor dintre ei, datorită faptului că în toţi se manifestă aceeaşi referinţă şi convergenţă şi prin aceasta nici unul nu-şi însuşeşte nimic din ceea ce este comun, dar toţi sunt într-o întrepătrundere şi uniţi între ei, datorită harului şi puterii simple şi invizibile a credinţei”.

94^ Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, „Unitatea Bisericii în perspectiva ecumenistă”, în Ortodoxia, XXII, 1973, nr. 3, p. 339.

95^ Drd. Ion Şurubaru, „Relaţia dintre Hristos şi Duhul Sfânt în viaţa Bisericii”, în Studii Teologice, XX, 1968, nr. 9-10, p. 741.

96^ Pr.Prof.Dumitru Stăniloae, TDO, vol. 2., p. 196.

97^ Idem, “Transparenţa Bisericii în viaţa sacramentală”, în Ortodoxia, nr. 4, 1970, p. 508.

98^ Molitfelnic, ed. cit., p. 32.

99^Mikron Euchologion, e Agiasmatarion, Ekdosis, Apostolikes Diakonias tes Ekklesias tes Ellados, en Athenais, 1962, p. 71.

100^ Panayotis Nellas, Omul - animal îndumnezeit, Ed. Deisis, Sibiu, 1994, p. 86-87.

101^ Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, PG 150, Lib.II, 525A, 537D, la P. Nellas, op. cit., p.87.

102^ Ibidem, Lib. IV, 600B, la P. Nellas, op.cit., p. 85.

103^ P. Nellas, op.cit., p. 87. A se vedea pentru amănunte despre darul hristomorfizării, capitolul : “Forma Bisericii”- prezenţa tainică a Sfintei Treimi în viaţa umană- viziunea creatoare a Părintelui Stăniloae”, din: Pr.N.Moșoiu, Hermeneutica ortodoxă ca dezvoltare teologică în Tradiţie , Sibiu, Astra Museum, 2015, p.321-354

104^ Pr. Prof. D. Stăniloae, op. cit., p. 85.