C. Motivele pentru care autoritatea părintească se poate exercita numai de către unul dintre soţi S-a susţinut în materialul întocmit la finalizarea discuţiilor privind unificarea practicii judiciare că autoritatea părintească poate fi exercitată doar de unul dintre părinţi pentru motivele prevăzute de art. 507 NCC. În cazul părinţilor divorţaţi, autoritatea părintească se va exercita potrivit hotărârii instanţei de tutelă. Mai mult, exerciţiul comun al autorităţii părinteşti după divorţ presupune consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea şi educarea copiilor, actele curente privind creşterea şi educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. S-a considerat, cu temei, că aceleaşi principii sunt aplicabile şi copiilor din afara căsătoriei recunoscuţi de ambii părinţi, ai căror părinţi nu convieţuiesc.