| A. În privinţa conţinutului noţiunii de „autoritate părintească exercitată în comun de către ambii părinţi”, s-a afirmat că noţiunea de „autoritate părintească” este nouă în dreptul românesc, fiind inspirată din dreptul francez şi cel al provinciei Quebec, deşi există şi în alte sisteme de drept, printre care cele belgian, elveţian, german.
Referitor la această noţiune, s-a arătat că exerciţiul comun al autorităţii părinteşti atunci când părinţii sunt căsătoriţi presupune exercitarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor părinteşti împreună şi în mod egal de către ambii părinţi, în fiecare zi. Astfel, dacă părinţii convieţuiesc, ei vor exercita împreună şi de comun acord toate drepturile şi îndatoririle părinteşti, între aceştia fiind aplicabilă şi prezumţia mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) NCC. Dacă însă aceştia nu convieţuiesc, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea şi educarea copiilor, actele curente privind creşterea şi educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinţii sunt despărţiţi, fie că sunt divorţaţi, fie că sunt părinţi naturali care nu convieţuiesc, exerciţiul autorităţii părinteşti este prevăzut de lege ca aparţinând ambilor părinţi în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă faţă de ipoteza exercitării autorităţii în comun întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinţi iar aceştia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creşterea şi educarea lui zilnică şi pentru a coordona actele sale curente18.
S-a afirmat, pe drept cuvânt, că raportul dintre noţiunea de „autoritate părintească” şi aceea de „exerciţiu al autorităţii părinteşti” poate fi comparat cu cel dintre capacitatea de folosinţă în materia drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi cea de exerciţiu a acestor drepturi.
Dostları ilə paylaş: |
