Actualizare 1 lucrare

C. Jurisprudenţă naţională potrivit NCC după 1 octombrie 2011 referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti:

1. Judecătoria Oradea, sentinţa civilă nr. 9546 din 3 octombrie 2011: În ceea ce priveşte copiii minori, instanţa reţine că, potrivit prevederilor art. 397 din Codul civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în dare instanţa decide altfel. în prezenta cauză ambii părinţi sunt ataşaţi de copii, fiind în interesul minorilor ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinţi. în consecinţă, instanţa urmează să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra copiilor minori (…) (...) născut la data de 19 februarie 2001 şi (...) născută la data de 16 februarie 2007 să se facă în comun, de ambii părinţi, şi stabileşte domiciliul minorilor la domiciliul mamei acestora, conform prevederilor art. 400 alin. (1) din Codul civil. Aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză, reclamanta are condiţiile necesare pentru stabilirea la aceasta a locuinţei minorilor, reclamanta fiind ajutată şi de părinţii acesteia.

În condiţiile în care părţile s-au înţeles cu privire la cuantumul unei pensii de întreţinere de 1.000 lei în favoarea ambilor minori, instanţa, în baza art. 402 alin. (1) din Codul civil, urmează să îl oblige pe pârât să plătească în favoarea minorilor o pensie lunară de întreţinere în cuantum de 1.000 lei.

În ceea ce priveşte dreptul reclamantului reconvenţional de a avea legături personale cu copiii, instanţa apreciază că următorul program este adecvat vârstei minorilor, dar şi nevoii reclamantului reconvenţional de a-şi petrece timpul cu minorii:

- timp de 3 ore, în fiecare zi, în timpul săptămânii, atunci când reclamantul reconvenţional va fi prezent în localitatea în care minorii locuiesc, după programul de creşă, grădiniţă, respectiv şcoală;

În primul şi al treilea sfârşit de săptămână din fiecare lună, de vinerea, de la orele 16:00 până duminica, la orele 18.00;

- o perioadă de cel mult jumătate din fiecare vacanţă a minorilor;

- ultima săptămână din sărbătoarea Ramadamului, în ultima săptămână din sărbătoarea Ashurra, şi de asemenea 4 zile de Anul Nou Iranian, care se sărbătoreşte în data de 20 martie a fiecărui an.

Instanţa va încuviinţa programul de vizitare mai sus arătat, în baza art. 401 alin. (1) din Codul civil.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului reconvenţional de a-i scoate pe copii din ţară fără acordul reclamantei, instanţa urmează să respingă această cerere, considerând-o neîntemeiată. Instanţa apreciază că admiterea unei astfel de cereri ar putea aduce atingere drepturilor mamei, aceasta putând fi pusă în situaţia de a nu putea contacta minorii sau chiar de a nu şti exact locaţia în care aceştia s-ar afla. Instanţa apreciază că pentru admiterea unei astfel de cereri, şi pentru respectarea dreptului mamei de a veghea asupra minorilor şi atunci când aceştia ar fi scoşi din ţară de către pârât, ar trebui ca pârâtul să indice exact locul, inclusiv adresa la care îi va duce pe copii şi să indice numerele de telefon sau alte adrese de contact, prin care mama să poată ţine legătura cu minorii în mod direct, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

2. Judecătoria Bârlad, sentinţa civilă nr. 2546 din 6 octombrie 2011: „După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă fără putinţă de tăgadă că cea care se ocupă de minor este reclamanta, dar şi faptul că pârâtul încearcă să păstreze legătura cu minorul şi atunci când vine acasă îi cumpără acestuia câte ceva şi merge pentru a-1 vizita. (...)

Susţinerile reclamantei, din cuvântul pe fond, că doreşte să plece în străinătate şi să îl ia şi pe minor cu ea, iar dacă autoritatea părintească va fi exercitată şi de către pârât va fi nevoită să-1 caute pe acesta şi să obţină acordul lui pentru a putea pleca cu minorul, nu este de natură a determina instanţa să dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către reclamantă, atât prin prisma dispoziţiilor legale citate mai sus (art. 483), dar şi prin prisma faptului că reclamanta nu a dovedit dorinţa ei de a pleca în străinătate, dar nici opoziţia pârâtului într-o astfel de situaţie. Instanţa consideră că ambii părinţi răspund de creşterea şi educarea minorului, implicit ambii părinţi au drepturi şi obligaţii privind deciziile importante ce privesc viaţa minorului.

Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa apreciază că nu sunt motive întemeiate pentru ca pârâtul să nu exercite autoritatea părintească faţă de minor, astfel că urmează să se dispună potrivit interesului superior al minorilor, (...) ca autoritatea părintească să se exercite de către ambii părinţi.

În ceea ce priveşte locuinţa minorului, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 496 alin. (l)-(3) din Codul civil (Legea nr. 287/2009) (...).

În cauză s-a dovedit faptul că minorul locuieşte în casa părinţilor reclamantei, unde îşi are reşedinţa şi reclamanta, iar din referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea tutelară. Primăria Com. I, rezultă că în locuinţa bunicilor paterni nu sunt condiţii de spaţiu pentru ca minorul să locuiască acolo, astfel că, având în vedere, înţelegerea părţilor, dar şi interesul minorului de a se dezvolta într-un mediu sigur, sănătos şi care să-i confere stabilitate, instanţa urmează să stabilească locuinţa minorului la reclamantă.