Alexandre Dumas

Felinarul care-i slujea bătrânului, atunci când, din în-timpi are, era silit să se scoale spre a se duce la poartă să recunoască vreun burghez întârziat, ardea pe cămin, fi palida lui lumină era de ajuns pentru ca portarul, dacă se trezea, să puată recunoaşte că nu era singur În cameră; însă Leclerc se temu că dacă stingea această lumină, s-ar1 fi putut izbi prin întuneric de vreo mobilă al cărei zgomot l-ar putea trezi pe tatăl lui din somnul Sn care era adâncit; preferă deci să-l lase aprins.

Era Ceva înspăimântător să-l vezi pe acel tinăr, cu părul vâlvoi, cu fruntea lac de sudoare, cu mâna stingă strfngându-şi pumnalul rezemându-se cu dreapta de perete, oprindu-se la fiecare pas, pentru a da timp scindu

¦rflor să a-e: e sub picioarele Iul înaintând Încet. Însă E'tcluşi mainlind spre patul pe care nu-l părăsea o clipă Erivirt- ^ „.; ¦ ţoare, urmând. Spre a ajunge acolo, o EŞjxije circulară ca aceea a tigrului şi tresărind la zgomotul Pbfljăiloln rt y/i r, '. R inimii, care cuntraslau cu răsuflarea |hjiistită a u”uinului; în sfirşil. Perdeaua pe junwate ftrasa îi ajclii.je cu pul tatălui; mai făcu câţiva pas”. Ftinsc mânn. Pus' pe celoann palului şi se opri o clipă ^. Pentru i înij: an' i. pleeându-şi corpul de la genunehL; strecură maia unu. Du -a Iremurândâ sub căpătâi. Cistigând dţiva e: minu^ri pe minut, oprindu-şi răsuflarea, neluând fin seamă durerile cu care această poziţie forţală îi cuprin-Pdeau li: aţe membrele; căci îşi dădea seama că o mişcare. Iun suspin din partea tatălui, îl făcea pe fiul său paricid.

In-cele din urmă simţi răceala fierului, degetele-i în-Weştate adorau cheile: le trecu prin inelul de care erau Bagatele. Le trase încetişor spre el, le prinse cu a doua Efrdnă şi le sirinse în aşa fel incit zăngănitul lor să nu poală auziL: apei. Cu aceeaşi băgare de seamă de care dăduse Kovadă la intrare, se îndreptă spre ieşire, stăpân pe co-Hboara care avea să-i aducă răzbunarea.

— Uşa din stradă, îl lăsară picioarele şi căzu pe trep-ftele scării ce ducea la meterez; se afla acolo de câtcva Rnlnulo. Când clopotul de la mănăstirea Cordelierilor bătu Bra unsprezece, *.

Petrinet se ridică la a unsprezecea bătaie. Seniorul de Ldue-Adam Împreună cu cei cinci sute de oameni trebuiau să se afle la câţiva paşi de meterez.

¦ Leclerc urcă repede scara. Când ajunse sus, auzi t -polul uuur rai ee se îndreplau înspre partea unde se a El; veneau din oraş.

ICine e 7 strigă santinela.

— Rondul de noapte, răspunse glasul aspru al conetabilului.

Perrinet'se aruncă la pământ Detaşamentul trecu la cili1, i pas! De el; santinela fu schimbată şi alta îi luă locul: de (aşa meniul se depărta.

Perrinet se tirl, ca un şarpe, spre mijlocul liniei pe care o străbătea santinela În timpul veghei: apoi.'cind trecu prin faţa lui, se ridică deodată şi mai Înainte ca sanlinela să se apere, să scoală un singur ţipăt, îi înfipse până în plasele pumnalul în giL Soldatul nu scoase nici un suspin şi căzu, Perrinet târî cadavru] până la un loc unde o ieşitura a porţii făcea umbra mai deasă şi, cu casca acesluia pe cap şi cu lancea în mină, pentru a fi luat drept ei, se, apropie de marginea zidului, aţinti câtva timp privirile spre eâmpie şi, după ce se obişnui cu Întunericul, i se păru ca zăreşte o linie neagră şi îngroşată ce înainta în tăcere. -

Perrinet îşi apropie amândouă miiniie de gură şi imită ţipătul bufniţei.

Un ţipăt asemănător îi răspunse din eâmpie: era semnalul conveni ţr Coborî şi deschise poarta. Un om se şi afla dincolo de poartă rezemat de unul din canaturi: era seniorul de l'Ile-Adam, pe care nerăbdarea îl împinsese înaintea cejorlalţL

— Bine, văd că te-ai ţinut de cuvânt, zise el pe şoptite.

— Şi oamenii voştri T

— Iată-i.

Tntr-adevăr, coloana, comandată de seniorul de Che-vreuse, de seniorul Ferry de Mailly şi de contele Lyonnet de Bournonville, apăru la colţul ultimei case a mahalalei Saint-Germain, işt vâri capul pe sub gardul mobil de fier care acum era ridicat şi, întocmai ca un şarpe lung, se strecură prin această deschizătură înăuntrul oraşului. Perrinet închise poarta în urma coloanei, se urcă pe parapet şi azvârli cheile în şanţurile pline de apă. Ce-al făcui 7 îi zise Trle-Adam.

— V-am luat orice posibilitate de a privi înapoi, răspunse eL ' *

Atunci să mergem înainte.

— Acesta vă este drumuL zise Leclerc arătându-i strada Paon.

— Şi tu? „.

— Eu!… O iau pe alt drum.

Şi se avânta pe strada Cordelierilor, ajunse la podul Notre-Dame, trecu râul, coborî din nou pe strada Saint-Honore pi iu la palatul Armagnac şi se ascunse după colţul unui zid, unde rămase nemişcat ca o stană de piatră.

Să ' Intre timp, l'Ile-Adam ajunsese la râu, urcase până 1;: Lhătelet şi. Ajuns acolo, îşi împărţise mica trupă în patru ¦ cele: una, comandată de seniorul de Chevreuse, se in-j'dreptă spre locuinţa delfinului care se afla în strada Ver-Jferie; a dtaia. Condusă de Ferry de Mailly, cobori pe JSradn Saâ'iT-Hnn^re pentru a înconjura palatul Armagnar ţi a-l surprinde pe conetabil, pe care, după cum porun-Mse l'Ile-Adam. sub pedeapsa cu moartea, trebuia sa i-l aducă viu; a treia, chiar sub comanda lui ltle-Adam. Înainta spre palatul Saint-Paul, unde se afla regele ipatra, comandata de Lyonnet de Bournonville. Rămase li piaţa Châtelet. Spre a da ajutor aeelora din celelalte tr*, care ar fi avut nevoie.

I Toţi strigau: tsfinta Fecioară a păcii '. Trăiască regele! Trăiască ^Burgundia 1 Cei ce vor pace să pună mina pe arme şi să ne urmeze!

| La aceste strigăte, şi pe întreg lungul drumului, ft itestrele se deschideau, capete inspăimintale apăreau palide în umbră, ascultau strigătele, recunoşteau culorile şi ^Crucea llurgundiei. Şi răspundeau prin strigătele de: '„Moarte armagnacilor f Trăiască burgundezii '.” Şi popor, ^burghezi, studenţi, urmau înarmaţi şi cu mare larmă fie-: care din acele cete. M_ Desigur că a fost o mare nesocotinţă din partea şefilor ee le comandau de a atrage astfel atenţia, căci prizonierul cel mai de preţ pe care socoteau să pună mina le scăpă. Tanneguy Duchâtel. la cea dinţii gălăgie pe care o auzi, alergă la delfin, răsturnă tot ce-i împiedica trecerea, pătrunse până în camera unde era culcat acesta şi. Găsindu-l stând rezemat Sn coate pe marginea patului, fără să piardă o clipă, fără să răspundă la întrebările sale. Îl înfăşură în cuverturile patului, il aruncă pe umeril-i vânjoşi, întocmai ca o dădacă, şi îl luă cu el. Robert Le Massnn, aghiotantul său, îi ţinea calul pregătit; îneălccă împreună cu preţioasă-i povară şi, zece minute mai târziu, Bastilia de necucerit îşi închidea porţile în urma lor, pu-nând la adăpost. Între zidurile-i groase, pe singurul moştenitor al vechii monarhii franceze.

Ferry de Mailly, care se îndrepta spre palatul Ar-magnac, nu fu mai norocus decât seniorul de Chevreuse; conetabilul, pe care i-am văzut comandând câţiva oamad de rond, auzi strigătele burgundczilor şi, în Inc să între la locuinţa sa, după ce îşi dăduse seama că orice apărare ar fi foat zadarnică, se gândi să-şi scape viaţa. Se adăposti în casa unui zidar sărac. Îi mărturisi cine este şi făgădui o răsplată pe măsura condeiului pe care II cere” de la el; acesta il ascunse şi îi făgădui să păstreze taina.

Trupa care credea că-l surprinde se apropie deci de palatul Armagnac, pu.

— E pază la toate ieşirile şi se apucă să forţeze intrarea principală. În clipa când aceasla ceda, un om se desprinse de lingă zidul din fată, îi-dădu la o parte pe toţi, şi se năpusti primul în clădire; Ferry de Mailly nu intră decât al doilea.

Intre timp, seniorul de l'Ile-Adam, mai norocos, înconjura palatul Saint-Paul şi, după o slabă luptă cu gărzile, intra înăuntrul apartamentelur şi ajungea până la acela al regelui. Acest sărman şi bătrân monarh, de care îşi ri-deau slujitorii ce de multă vreme nu-i mai ascultau poruncile, părea, În seara aceea, să fi fost cu totul uitat de ei; e lampă cu o slabă licărire abia îi lumina apartamentul; câteva resturi ale unui foc ce nu era de ajuns sa gonească frigul şi umezeala dintr-o cameră atât de mare, fumegau pe vatra şi în colţul unui larg cămin gotic; pe un scăunel de lemn tremura un bătrân pe jumătate dezbrăcat.

Era regele Franţei.

L'Ile-Adam se repezi în cameră, merse drept la pat, pe care îl găsi gol şi. Întnrcându-se, il zări pe bătrânul mo-nărh care, cu mâinile-i zbtreite şi tremurânde, Îngrămădea resturile unor tăciuni înaintă respectuos spre el şi il salută în numele ducelui de Burgundia.

Regele se întoarse, lăsându-şi mâinile întinse spre foc, II privi vag pe cel care-i vorbea, şi zise:

— Ce mai face vărul meu de Burgundia f De multă vreme nu l-am mai văzut.

— Sire, mă trimite la voi pentru ca toate nenorocirile ce pustiesc regatul vostru să ia sfârşit.

Regele se întoarse spre foc fără a răspunde.

— Sire, adăugă l'Ile-Adam care văzu că, în momentul acela de demenţă, regele nu putea nici înţelege nici urmări raţiunile politice despre care voia să-t vorbească; sire, duerfle de Rure, midia vă roagă să încălecaţi şi să apaieţi, alături de mir. E, pe străzile capitalei.

Carol al Vl-lea se ridieă în neştire, se sprijini de braţul ' lui rile-Adam şi il urmă fără rezistenţă, căci nu-i mai ra> „măscsc? Ce-aid sărman prinţ nici memoria, nici judecata, pulin îi P '^' d. ei de-pie ec se poruncea în numele său şi. Ţri mâinile cui cădea. Ku ştia nici măcar ce însemna arI oiagnnc şi buiuurtdez.

KL'Hc-Adnm, cu regala lui captură, se îndreptă spre Chălelel Căpilaiv. D inutesese că prezenţa monarhului în mijlocul bu: Liundezilor ar fi un semn de încuviinţare regală pi nir. I iot ce avea să se înllmple. Îşi dădu deci prizonierul în mâinile lui Lyonnet de Bournonville, recoman-dându-i > ^upL-Liwţ*] ic] e ateniă. Însă plină de menajamente.

După îndeplinirea acestei măsuri politice, pomi în galop pe strada Saint-Honore, descălecă la poarta clădirii lui d'Arm…: nai1, înăuntrul căreia nu se auzeau decât strigăte. Şi bl'.?;'f. I, repezindu-sc pe scară, se izbi cu atâta pulere Lli u: i mn care cobora, încât amândoi se ţinură Prunul de. Dtul ca să nu cadă. Se recunoscură.

— Unde este conetabilul? Întrebă l'Ile-Adam.

— Îl caut, răspunse Perrinet Leclerc.

L:

— Blestemat să fie Ferry de Mailly, care l-a lăsat E să se, e? -

— Dar nici nu s-a mai înapoiat acasă.

Şi amândoi se repeziră afară ca doi smintiţi, apucând ¦ fiecare pe prima siradă ce o găsiră în faţă.

În vremea aceasta avea loc un măcel îngrozitor. Nu se auzeau decât strigă Iele: La moartei Moarte armagna-ciltir l Veitfeţi L'cidefH pe toţi.' Corporaţii de studenţi, de burghezi, de măcelari, străbăteau străzile,. Pătrundeau în casele pe care le ştiau că aparţin partizanilor conetabilului şi îi lăiau pe nenorociţii aceia cu lovituri de secure şi de spadă. Cete de femei şi de copil îi dădeau gata, cu; cuţikle. pe cei care mai respirau încă.

De îndată ce se văzuse scăpat de jugul conetabilului, poporul il numise ca magistrat regal al Parisului pe Vaux l de Bar, în Incul lui Duchâtel Noul magistrat, văzin-du-i pe parizieni cuprinşi de o atât de mare furie, nu Îndrăznea să li se opună şi spunea, la vederea atâtor; măceluri:

3ă7

— Prieteni, faceţi ce vă va plăcea. Astfel că în curând începu un măcel îngrozitor. Ciţiv* armagnacî ae adăpostiseră în biserica stăreţiei Sainl-Efoi o parte din burgundezi le descoperiră ascunzişul şi îl senii! Nalară celorlalţi. Pentru a-i oerolL seniorul de Villrry abatele de ia Saint-Denis, în zadar înainta spre uşa, 1 brăcat În veşminte preoţeşti şi ţinând în mână sfinte daruri. Dar securile pline de sânge îi şi mânjeau palraiir şi se roteau deasupra capului său, când seniorul de Ch vreuse il luă sub ocrotirea lui şi porniră împreună. P] carea sa fu semnalul unui măcel general înăuntrul sericii; nu se mai auzeau decât ţipete, nu se vedeau şcl pind decât securi şi spade; morţii se îngrămădeau în naşi, din acel morman de trupuri omeneşti, curgea, înto mai ca un izvor La poalele unui munte, un pâriu de sâng L'Ile-Adam, care trecea, auzi strigătele şi se repezi calul pe sub portal:

— E bine, zise el văzându-i la treabă; iată un lu bun şi văd că am nişle măcelari pricepuţi L. Copii, l-aţi văzut pe conetabil?

— Nu! Nu! Răspunseră douăzeci de glasuri d odată.

— Nu! Moarte conetabilului! Moarte armagnacilo Şi nimicirea continuă.

L'Ile-Adam se întoarse din drum şi se duse să-şi caut duşmanul în altă parte.

O scenă asemănătoare se pelrecea la tumul palatulu Câteva sute de oameni se refugiaseră acolo şi Încercau s se apere. În mijlocul lor. Cu crucifixul în mină, se afla episcopii de Coutances, de Baycux. De Scnlâs şi de Xain-tes; asaltul nu ţinu decât o clipă; burgundezii escaladară turnul cu toată ploaia de pietre ee cădea asupra lor; apoi, odată stăpini'pe palat, îi uciseră pe? Toţi cei care se aflau închişi acolo.

În mijlocul acestui măcel, un om mai palid, mai gl-fâind, mai plin de sudoare decât ceilalţi, năvăli fără veste.

— Conetabilul, zise ei, conelabilul este aici 7

— Nu, răspunseră în cor burgundezii.

— Unde este?

— Nu se ştie, jupân Leclerc: căpitanul l'Ile-Adam a pus să se anunţe că ar da o mie de scuzi de aur celui care i-ar arăta unde se află ascuns.

25fl pen iro' ri'. J în u iiseudă mai departe, se avinlă pe uns H} scărik' înălţate pe luni şi, lăsându-se să alunece, se

¦O trupă de arcaşi genovezl fusese surprinsă în apro-*Were de r. -: -i.'. M.a Saim-Himnie şi. Cu toate că se pre-Sa&cră? I H iV.- '. Duisc viaţa, îi uciscră după ee Ti dezar-Eoară: i”-1 -n muci Ui primeau moartea în genunchi cerând ffindurju i1. Dar t> iliilti se întreceau care, mai de care să lo-VPiIII timpul acesta, doi oameni cu câte o tortă în ¦mină. Se mulţumeau să le smulgă căştile, să-i cerceteze Ke fiecaie în p^de. Apoi lăsau celor ce veneau după ei firija de a-i ucide, dedându-se acelei cercetări cu migala Irtzounâr-ise iniilniră în mijlocul mulţimii şi se re-[cunesc1.:1

WEonetabilul 7 inlrebă rile-Adarm. '.

— Il caut răspunse Perrinet.

Htdomnule Leclerc! Se auzi în clipa aceea un g Perrinet întoarse capul şi-J recunoscu pe cel ce i se ^adresa.

H – Ce este, Thiebert, zise el, ce vrei de la mine 7 fputeţi să-mi spuneţi unde l-aş putea găsi pe se- [Diorul de Hle-Adam? P-Eu sunt, spuse căpitanuL

[Un om îmbrăcat într-o haină pătată de ipsos şi de var, le apropie.

— Este adevărat că aţi făgăduit o mie de scuzi de ¦Ur cui vi-l va preda pe conetabil? ¦ – Da, zise l'Ile-Adam.

T – Veniţi să mi-i număraţi, urmă zidarul, şi vă voi arala locul unde se află ascuns, î – întinde şorţul, spuse l'Ile-Adam.

Şi îi aruncă în el pumni de aur

— Acum, spune-mi unde este?

— Acasă la mine; am să vă conduc. Un hohot de râs răsună în urma lor; l'Ile-Adam se întoarse spre a-l căuta pe Perrinet Leclerc; acesta dispăruse.

— Să mergem repede; arată-mi drumul.

— O clipă, urmă Thiebert, ţineţi-mi torţa asia ca să-i număr.

L'Ile-Adam, tremurând de nerăbdare, îi luminii zid^d rului care număra scuzii unul câte unui, până la u] tim. Ul3 mai lipseau vreo cincizeci.

— Nu e ţoală suma, zise eL L'Ile-Adam îi aruncă în şorţ un lanţ de aur care pre_, ţuia şase sute de scuzi. Thiebert porni înaintea lui.

Un om le-o luase Înainte: era Perrinet Leclerc.

Abia auzise despre târguiala de sânge pe care o făceau! Thiebert şi căpitanul, că se şi repezise cu sufletul la gurii În direcţia ascunzişului conetabilului. Se opri în fata uşJE casei lui Thiebert; era închisă pe dinăuntru; pumnalul li aduse acelaşi serviciu ca în piaţa Sorbonei. Şi uşa a” deschise. *

Auzi oarecare zgomot în a doua cameră.

— Acolo este Lr zise eL

— Dumneata eşti, gazdă 7 întrebă cu jumătate de glas conetabiluL

— Da, răspunse Leclerc; dar stingeţi lumina căci ar putea să vă trădeze.

Şi văzu, prin crăpăturile peretelui despărţitor, că acesta îi urmase sfatuL

— Acum. Deschide ţi-mi.

Uşa se Întredeschise; Perrinet se repezi asupra conetabilului, care scoase un ţipăl; pumnalul lui Leclerc Q: străpunsese umărul drept O luptă înverşunată se încinse între cei doL Conetabilul, care se credea în siguranţă după spusele lui Thiebert, era fără arme şi pe jumătate dezbrăcat. Cu to [acest neajuns, l-ar fi înăbuşit cu uşurinţă pe Leclerc în braţele-i vânjoase, dacă n-ar fi avut rana care îi paraliza mişcarea unuia din ele; cu toate astea, cu ce! Care-i mai rămânea, il înşfăcă pe tânăr, îl strinsc la piept şi, apăsându-şi adversarul „cu toată greutatea şi cu toată puterea, se lăsă să cadă odată cu el, nădăjduind că îi va zdrobi capul de podea.

Cu siguranţă că ar fi izbutit, însă capul lui Perrinet nimeri salteaua care fusese întinsă pe jos spre a-i servi de pat.

Conetabilul scoase un al doilea ţipăt Perrinet, caro nu lăsase din mână pumnalul, i-l înfipse în braţul sting.

Dădu drumul adversarului, se ridică de pe jos clăli-¦ nindu-se. Şi mergând de-a-ndărătclea căzu peste o masă se afla i'1 mijlocul odăii, pierzându-şi prin cele două feftni puterile.

I Perrinet se ridică 51 Începu să-l caute şi să-l strige, ^Ejd deodată n a treia persoană, cu o torţă în mină, apăru I la uşa „t! -: 1 lumină scena. Era Hle-Adam, KPerrinet se repezi din nou asupra conetabilului.

J~- Opreşte-te, zise Hle-Adam; dacă ţii la viaţa ta. Mipreşte-Li- „

|. Şi îi a] >ucă braţul ţsenior de 1'Ile-Adani, viaţa acestui om îmi apar-Itine, îi spu>. J…] erc; regina mi-a dăruit-o. Iată sigiliul; Bău; a^a'-'U' la^aţi-mă.

Ll Scoase hirlia de la piept şi i-o arătă căpitanului.

¦Contele d'Armagnae, răsturnat pe masă, nefiind În Bttare, din pricina celor două răni, sa opună vreo re-fastonţâ. Îi privea pe cei doi; ambele braţe îi atârnau şi. Ajngcv. U.

BBine, zise l'Ile-Adam; nu vreau viaţa lui, aşa că: toiul L1 regulă.

Rpe sufletul dumneavoastră? Zise Leclerc oprindu-l; din nou.

WPe sufletul meu! Insă am făcut un jurământ; la-laă-mă…1-! Indi'piineSC, I Leclerc încrucişa braţele şi privi ce avea să se in-UmplcL'llc-Adam Irase spada, îi apucă lama aproape de jvsrf şi se apropie de conetabil.

Acesta, văzând că totul era terminat pentru el în lu-flnea aceasta, închise ochii, dădu capul pe spate şi începu ¦fi Se roage.

— Conetabile, zise l'Ile-Adam smulfiindu-i cămaşa pe-i acoperea pieptul, conetabile, ţi-aminteşti că ai jurat, pitr-o zi, pe Sfânta Fecioară şi pe Cristos că nu o să porţi tvâu crucea roşie a Burgundiei 1

— Da, răspunse conetabilul, şi mi-am ţinut jurămin-tul, căci. Voi muri.

— Conte d'Armagnae, urmă l'Ile-Adam aplecându-se apte el şi scrijeiindu-i pieptul cu vârful spadei, în aşa fel încât să descrie o cruce smgermdâ, ai minţit; căci porţi încă viu crucea roşie a Burgundiei. Ţi-ai călcat jurământul iar eu mi l-am ţinut pe al meur Conetabilul nu răspunse decât printr-un suspin. Lhlle-Adam îşi vârî la loc spada în teacă.

— Ajjla e tot ce'voiam de la line, zise el | acum, mori ca un sperjur şi ca un cline. E rândul tău, Perrinet Leclerc, Conetabilul redeschise ochii şi repetă cu un glas abia şoptit:

— Perrinet Leclerc!

— Da. Zise acesta aruncându-se din nou asupra nefericitului conte d'Armagnac gata să moară, da. Perrinet Leclerc, cel pe care soldaţii tai l-au sfâşiat din porunca tase pare că aici fiecare a făcut un jurământ. Ei bine, eu am făcut două: primul, conetabile, este să afli în ceasul morţii tale că regina Isabela de Bavaria este cea care ţi-a luat Parisul în schimbul vieţii cavalerului de Buurdon: iată-l îndeplinit, căci ai aflat Al doilea, conte Armagnac, este că aflând acest lucru aveai să mari; şi acest jurământ adăugă el implantându-i pumnalul în inimă, l-am îndeplinit tot cu atâta sfinţenie ca şi pe cel dinţii. Să-i ajute Dumnezeu, pe lumea asia şi pe cealaltă, celui care se ţine cu cinste de cuvânt î XXI Aşadar Parisul, neputând fi cucerit de către puternicul duce de Burgundia şi de numeroasa lui armată, îşi deschisese în timpul nopţii, iniocmal ca o curtezană capricioasă, porţile unui simplu căpitan comandant a şapte sute de lăncieri. Burgundezii, cu torţa într-o mină, cu fierul în alta, se împrăştiaseră prin vechile străzi ale cetăţii regale, stângând focul cu sânge, uscând sângele cu foc. Perrinet Leclerc, pricina obscură a acestui mare eveniment după ce Luase tot ce voia să aibă. Adică viaţa conetabilului, reintrase în rândurile poporului, unde de aci înainte istoria îl va căuta în zadar, unde va muri neştiut de nimeni după cum se născuse necunoscut şi de unde

2G2 bşise o '-ip.

— LU a-s| lega d*1 una din cele mai mari catastrofe ale ni ai. Rluei numele lui popular, înfumurat de nemurii ' a i ir.”. D;: -i.

F În timpul acesta, pe toate porţile, se năpusteau în Paris, ca iu vulturi pe un câmp de bătălie, seniorii şi Lulitarn caiv voiau să-şi ia şi ci partea luidin această Care pfarl. V din care până în ceasul acela numai regali' avusese prilejul să se înfrupte. L Mai întâi era l'Ile-care, sosind primul, apucase partea leului; erau seniorul de Luxemburg, fraţii Fosseusc, Crevecoeur şi Bean d.' 1' ix: erau, În urma seniorilor, căpitanii garni-fcanel'ir din Pieardia şi din l'Jle-de-France; în sfârşit, Erau. În urma căpitanilor, ţăranii din împrejurimi care, jitnlru a: >u lăsa nimic după ei. Jefuiau arama, în vreme ce] '>r jefuiau aurul.

: Apoi. După ee vasele din biserici au fost topite, după Ee lăzile Statului nu fost golite, după ce n-fl mai rămas ¦i un ciucure sau o floare de crin de aur pe mantaua, au aruncat catifeaua goală pe umerii bătrânului rol: l-au aşezat pe tronul său pe jumătate distrus; l-au Ibus pana în mina şi patru decrete pe masă. L'Ile-Adam B. ChasU'lux au fost făcuţi mareşali; Charles de Lena, nrriral; Robert de Maille, mare pitar şi, după ee a semnat regele credea că a domnit. S Poporul priveaf toate astea prin ferestrele Luvrului. Fâ'; – Bun 1 zicea lumea, după Ce au jefuit aurul, iată-i ¦cum că jefuiesc şi slujbele; din fericire sunt mai multe semnături date de mâna regeiui decât erau scuzi în lăzi. ¦Lunii, luaţi, seniori; însă Hannotin de Flandra are să vină şi, dacă n-are să fie mulţumit de ce îi veţi fi lăsat, Ij-ar putea prea bine să-şi facă o singură parte din toate kle voastre.

& Cu toate astea Hannotin de Flandra {era numele pe Bare şi-l dădea în glumă însuşi ducele de Burgundia) nu pe grăbea să vină; nu văzuse cu ochi buni pe unul din căpitanii săi intrând într-un oraş la porţile căruia el bătuse de două ori cu spada fără să i se deschidă. Primi la juontbeliard mesajul care îi anunţa această veste neaşteptată, şi îndată, în loc să-şi continue drumul, se retrase la Uijon, una din capitalele sale. Cât despre regina Isabela, aceasta rămăsese la Troyes, înfiorându-sc încă

2G3 de succesul acţiunii sale; ducele şi ea nu ee vedeaid nu-şi scriau; s-ar fi putut zice că sunt doi complici al unuM omor nocturn care şovăiau să se inulnească faţa În faţjg la lumina soarelui.

Îi^tre timp. Parisul trăia o viaţă febrilă şi nervoasi* Deoarece se spunea că regina şi ducele nu aveau să se Înapoieze În oraş atâta vreme cât ar mai rămâne acolo UQ! Singur armagnac, şi cum dereau'să-l revadă pe duce pe regina. În fiecare'zi acest zvon, căruia absenţa celor doi părea să-i dea oarecare temei, era pretextul unui nou! MăceL În fiecare noapte se auzea strigătul de „alarmă 1*3 Poporul străbătea oraşul cu torţe. Se spunea că armag-nacii intrau din nou în Paris când prin poarta Saint-Ger-main, când prin poarta Templului. Cete de oameni, În fruntea cărora se aflau măcelarii cu cuţitele late ce luceau la capătul braţelor goale străbăteau Parisul în toate direcţiile; apoi, câte unul striga: „Hei 1 Veniţi încoace I Iată casa unui armagnac 1”, cuţitele il căsăpeau pe stă-pin, iar focul îi mistuia e. sa. Trebuia, ca să ieşi pe stradă fără teama, să porţi capişonul albastru şi crucea roşie. Câţiva adepţi mai zeloşi, formară o societate burgundeză, căreia li ziseră societatea Sfântului Andrei; fiecare din membrii ei purta o coroană de trandafiri roşii; şi, cum mulţi preoţi intraseră în această societate, fie din prevedere, fie din sentiment, slujeau liturghia cu această podoabă pe cap. Pe scurt, văzând asemenea lucruri, ai fi putut crede că Parisul se află în bel ia unor serbări de carnaval, dacă n-ai fi întâlnit în fiecare stradă atâtea locuri negre acolo unde fuseseră arse casele, atâtea locuri roşii acolo unde fuseseră ucişi oameni.