Algoritmul diagnostic hemoragiilor retroperitoneale in traumatismul asociat
Yüklə 1,1 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Bibliografie
Concluzii
Bibliografie
MANAGEMENTUL CHIRURGICAL CONTEMPORAN AL FISURILOR ANALE CRONICE Vladimir Cereş, Mihail Erlih, Constantin Ţîbîrnă, Galina Pavliuc, Alexei Baltag, Vitalie Mocan Catedra Chirurgie nr.2”, Clinica nr. 2 USMF “Nicolae Testemiţanu Summary Contemporary surgical management of chronic anal fissures Currently there are a lot of methods of treatment of chronic anal fissure (both classical and contemporary as well). However, even with these modern methods, chronic anal fissure remains an actual problem. As definitive treatment, usually resort to anal fissure operation, but even in this case the recurrenc rate is15-20%. We have implemented an innovative method (patented in 17,09,2004), and obtained better results than existing ones. We recommend that chronic anal fissure is operated by the method proposed by our clinic. Rezumat La ora actuală sunt o mulţime de metode de tratament a fisurii anale cronice ( atît clasice, cît şi contemporane). Totuşi, chiar şi cu aceste metode contemporane, fisura anală cronică rămîne o problemă actuală. Ca tratament definitiv, de obicei, se recurge la operarea fisurii anale, dar chiar şi în acest caz rata recurenţei este de 15-20%. Noi am implementat o metodă inovatoare (patentată în 17,09,2004), şi am obţinut rezultate superioare celor existente. Recomandăm ca fisura anală cronică să fie operată conform acestei metode propuse de clinica noastră. Actualitatea temei În ultimii ani au apărut multe publicaţii dedicate tratamentului chirurgical al fisurii anale cornice. Dar totuşi fisura anală este o ulceraţie cronică şi recidivantă a anusului a cărei patologie rămîne încă discutabilă. De cele mai dese ori fisura anală, o ulceraţie triunghiulară sau ovalară, este localizatămai frecvent la nivelul comisurii posterioare, apoi lanivelul comisurii anterioare, şi, alteori, foarte rar se localizează pe o faţă lateral sau bipolar. Acest defect liniar sau triunghiular al canalului anal, cu lungimea de 1-2 cm, se situează în apropierea pliului de trecere, deasupra liniei Hilton, ajungând la linia pectinee sau chiar mai sus de aceasta, fundul ei fiind prezentat de muşchii sfincterului anal. în evoluţie îndelungată, datorită dezvoltării ţesutului conjunctiv, marginile fisurii devin dure, ţesuturile prezentându-se cu schimbări trofice. În unghiurile intern şi extern se dezvoltă tuberculi limitrofi. Implicarea în procesul cronic a terminaţiilor nervoase transformă, practic, fisura anală în ulcer trofic. Circa 90% este localizată pe comisura posterioară. Boala se întâlneşte destul de frecvent, constituind 11,7% în structura afecţiunilor proctologice şi ocupând locul 3 după colite şi hemoroizi. Mai des suferă femeile (60% din numărul de bolnavi).. Incidenţa maximală este între vîrstele 40 şi 60 ani.
În cadrul fisurilor anale frecvent se asociază infecţia, care cronicizîndu-se devine factor adjuvant şi care favorizează decolarea marginilor ulceraţiei şi constituirea unor microabcese submucoase şi a unor formaţiuni psedopolipoase endoanale. Odată constituită fisura anală determină o contractură permanentă a sfincterului anal intern, care impiedică cicatrizarea şi imprimă fisurii un caracter evolutiv cronic de ulceraţie trofică atonă. De regulă, fisurile anale vechi sau cu hemoroizi, microabcese, fistule reprezintă indicaţie pentru tratament chirurgical. Diagnosticul de fistulă anală se pune în baza datelor obţinute din acuze, anamneză, examen fizic proctologic (Inspecţia rectului se va începe cu desfacerea atentă a marginilor orifîciului anal, unde şi se va depista fisura. La tuşeul rectal va fi depistat spasmul sfincterului anal, margini dure, caloase ale fisurii) şi investigaţiile de laborator. De obicei motivele adresării la medic este triada simptomatică: dureri în timpul şi după actul de defecaţie, spasmul sfincterului anal şi hemoragie neimportantă în timpul defecaţiei. Durerile, de obicei, iradiază în sacru, perineu şi pot cauza fenomene dizurice, colici intestinale, dismenoree sau provocă accese de stenocardie. Durerile în timpul defecaţiei sunt caracteristice pentru fisurile acute, după defecaţie - pentru fisurile cronice. De subliniat, că durerile intensive îi fac pe bolnavi să tindă la reţinerea defecaţiei, fapt ce cauzează instalarea constipaţiilor. Datorită faptului că sunt excitate terminaţiunile nervoase, examinarea fisurii este dificilă, astfel se formează un cerc vicios: fisura anală generează dureri acute ce sunt cauză a spasmului sfincterului anal care, la rândul său, devine obstacolul principal în cicatrizarea fisurii; sîngerările şi senzaţia de scaun neterminat completează tabloul clinic. În cadrul tuşeului rectal se poate determina o induraţie locală, iar în anuscopie se poate decela o papilă hipertrofică la extremitatea internă a fisurii anale. Frecvent fisura anală evoluează în puseuri mai mult sau mai puţin lungi, cu perioade de remisiune aparentă care mimează vindecarea spontană dar care se poate obţine numai sub tratament. Tratamentul are ca scop cuparea durerii şi scăderea spasmului sfincterului anal. Tratamentul conservator este eficace în circa 60-70% cazuri şi preponderant cînd este vorba de fisura anală acută. Tratamentul conservator include: reglarea tranzitului intestinal, combaterea constipaţiei (administrare de laxative), igiena locală şi alimentară induc o amelioarare , însă de cele mai dese ori este o ameliorare tranzitorie. Nu rareori se administrează analgetice, se efectuează termoproceduri şi fizioterapie. În cazul cînd nu sunt effective măsurile menţionate anterior, frecvent se recurge la blocajul subfascial cu alcool şi novocaină, dilatarea forţată a sfincterului, care poate duce la o pareză temporară a lui şi suprimarea spasmului pathologic. În caz de eşec a tratamentului conservator se trece la intervenţia chirurgicală, de regulă se efectuează excizia fisurii cu explorările histologice respective asupra ţesuturilor îndepărtate. Metodele chirurgicale de tratament al fisurii anale include dilatarea sau secţionarea sfincterului anal intern. O dilataţie de patru degete produce o ruptură necontrolată a sfincterului anal, chiar dacă, iniţial, poate induce o diminuare a simptomelor. Aproximativ 40% dintre pacienţii trataţi astfel dezvoltă recurenţe, iar o proporţie semnificativă dintre ei au o incontinenţă parţială. Sfincterotomia anală internă lateral este considerată tehnica de elecţie de către majoritatea chirurgilor. În cadrul intervenţiei se neglijează fisura, practicîndu-se o secţiune muscular de 1,5 cmdupă o incizie de 1cm la 1 cm de marginea anală la ora 3. Rezultate sunt bune Rata recurenţelor după astfel de intervenţie variază de la 1,3% pînă la 19,7%. Obiectivele temei Scopul lucrării este determinarea eficacităţii metodei inovatoare de tratament chirurgical al fisurii anale cornice (Metoda Gabriel cu modificările propuse de clinica noastră)  Material şi metode de cercetare
În studiu au fost implicaţi bolnavi care au sufereau de fisură anală cronică, tratamentul căreia era doar chirurgical. Numărul de bolnavi implicaţi în studiu a fost de 339, perioada de efectuare a studiului a fost din 2005 pînă 2009 inclusiv : în 2005 – 62 pacienţi, în 2006 – 66 pacienţi, în 2007 – 45 pacienţi, în 2008 – 79 pacienţi, în 2009 – 81 pacienţi. Numărul bolnavi care au fost operaţi în dependenţă vîrstă a fost: între vîrstele 20-30 ani au fost 30 de pacienţi (dintre care 17 femei, 13 bărbaţi); între vîrstele 30-40 ani – 136 de pacienţi (dintre care 92 femei, 44 bărbaţi); între vîrstele 40-50 ani – 122 de pacienţi (dintre care 79 femei, 43 bărbaţi); între vîrstele 50-60 ani – 51 de pacienţi (dintre care 33 femei, 18 bărbaţi). Cele mai frecvente simptome cu care se adresau pacienţii au fost sindrom dolor şi spasm sfincterian. La circa 73% din pacienţi era prezent polipul santinelă. Circa 44% dintre pacienţi studiaţi , au fost anterior operaţi în legătură cu fisura anală cronică şi la care au survenit complicaţii, cea mai frecventa a fost strictura anală. Circa 39% dintre pacienţi urmase anterior metode de tratament contemporane (coagulare cu raze infraroşii, coagulare cu laser etc.). Metoda care a fost utilizată în timpul intervenţiei chirurgicale în cadrul acestui studiu, în cazul fisurii anale cronnice la 339 pacienţi pe parcursul anilor 2005-2009 a fost metoda Gabriel cu modificările propuse de clinica noastră: se efectuează prelucrarea cîmpului operator apoi se excizează marginile fisurii cronic schimbate. După excizie se efectuează hemostaza definitivă a plăgii, sfincterotomia dozată a sfincterului intern la nivel 0,3-0,5 cm, apoi se aplică suture simple cu fire întrerupte şi anume între mucoasa intestinului rect şi mijlocul fundului plăgii în plan longitudinal sub un unghi de 45°. Suturile se aplică de ambele margini ale fisurii. Esenţa metodei constă în înlăturarea fisurii cu marginile cronic schimbate fără îngustarea lumenului intestinului rect, care provoacă apariţia stricturilor, dereglarea tranzitului conţinutului intestinal în perioada postoperatorie.
În urma efectuării acestui tip de intervenţie chirurgicală (metoda Gabriel cu modificările clinicii noastre) în cazul fisurilor anale cronice , readresări nu au fost pînă în prezent. Numărul de zile internate în secţia de proctologie au fost mai puţine cu 1-2 zile decît în cazul persoanelor operate după alte metode. Complicaţii: În urma acestui tip de intervenţie chirurgicală au fost 0,05% paraproctită şi 0,08% hemoragie postoperatorie.
Astfel am ajuns la concluzia că metoda propusă de clinica noastră s-a dovedit a fi mult mai eficientă decît cele existente, şi, rata complicaţiilor este minimă, readresări în legătură cu reoperarea fisurii anale cronice sunt minime sau absente. Bibliografie
ACTUALITĂŢI ÎN TACTICA TRATAMENTULUI RAŢIONAL A BOLII HEMOROIDALE Vladimir Cereş, Mihail Erlih, Constantin Ţîbîrnă, Galina Pavliuc, Mocan Vitalii, Alexei Baltag Catedra Chirurgie 2, Clinică nr.2 USMF „Nicolae Testemiţanu” Summary Approaches in the rational treatment tactis of the hemorrhoidal disease The current invention is assigned to proctology and may be successfully applied in treatment of the hemoroidal pathology,acute anal thrombosis accompanied by hemorrhage and painful syndrome. The intervention entails use of emptying clysters in the pre-operaty period. The operatory surface is treated with antiseptic solution. Then an incision is made on the mucous membrane in the area of the hemorrhoidal nodes, namely at 3,7 and 11 o’clock. The nodes undergo ligature at the level of the hilum and then theyundergo excision. Having performed the excision of the nodes,the definitive haemostasis is made the venousabutments are treated. The first suture of themucous membrane is applied in the abutment region and a ligature is made. Then the next suture is applied passing the threads of the first suture through its knot. They are pulled radially the venous abutment sutured with the intestinalmucous membrane. The rest of wounds is sutured with broken threads. After having treated the wounds,the large intestine is intubated.
Actuala invenţie se atribuie proctologiei şi poate fi aplicată cu succes în tratarea patologiei hemoroidale, trombozelor anale acute complicate cu hemoragie şi sindrom algic. Esenţa invenţiei constă în aceea că se efectuează incizia mucoasei în regiunea nodulilor hemoroidali şi anume la ora 3,7 şi 11 şi se ligaturează nodulii la nivelul hilului vascular şi se excizează, urmează hemostaza definitivă.Se prelucrează bonturile venoase, se suturează mucoasa intestinului cu suturi simple cu fire îmtrerupte apoi se ligaturează ,urmează următoarea sutură,iar prin nodul ei se trec aţele primei suturi şi se trage în direcţie radială bontul venos suturat cu mucoasa intestinului,iar restul plăgilor se suturează cu fire întrerupte. Apoi după prelucrarea plăgilor se intubează bontul venos al intestinului gros.
Conceptul clasic,care priveşte hemoroizii ca dilataţii venoase patologice situate în canalul anal, este dificil de schimbat cu toate că există o mulţime de publicaţii care demonstrează că hemoroizii reprezintă structuri vasculare fiziologice prezente la nivelul canalului anal încă din perioada intrauterină. Circulaţia sistemică şi cea portală asigură un drenaj venos al canalului anal. Vasele din submucoasă situate deasupra liniei pectinate constituie plexul hemoroidal intern din care sîngele este drenat prin vasele rectale superioare în vena mezenterică inferioară şi de aici în vena portă. Vasele situate dedesubtul liniei pectiniate formează plexul hemoroidal extern din care sîngele este drenat prin vasele rectale mijlocii în vena iliacă internă şi prin venele rectale inferioare în venele ruşinoase şi de aici în vena iliacă internă. Studii anatomice au demonstrat că principalul drenaj este cel prin circulaţia sistemică, la acest nivel existînd o importantă derivaţie porto-sistemică, ceea ce explică faptul că doar aproximativ 28% din pacienţii cu ciroză decompensată vascular dezvoltă hemoroizi simptomatici. Aceste structuri vasculare reprezintă de fapt comunicări arterio-venoase ceea ce explică hemoragia cu sînge roşu rutilant de tip arterial caracteristică hemoroizilor simptomatici. La majoritatea pacienţilor cu boală hemoroidală se constată hipertonie sfincteriană cu un ritm de contracţie diferit faţă de cel al subiecţiilor simptomatici. Hipertonia sfincteriană contribuie la congestia venoasă şi totodată expune pachetele hemoroidale la forţele mai mari de forfecare în cursul defecaţiei. Studii manometrice şi de ultrasonografie endorectală nu au demonstrat o diferenţă semnificativă între grosimea sfincterului intern la pacienţii simptomatici faţă de grupul martor, de unde concluzia că presiunea crescută din canalul anal la pacienţii simptomatici este de origine vasculară. În prezent cota cazurilor cu boala hemoroidală a atins cifre enorme.În marea lor majoritate hemoroizii sunt asociaţi cu sindromul de hipertensiune portală, sarcină, cancer rectal, ereditatea, boli inflamatorii intestinale, absenţa valvelor la nivelul plexurilor hemoroidale. Cu toate că rectoragiile sunt cauze frecvente ale afectării directe sau indirecte ale hemoroizilor, trebuie de făcut diagnosticul diferenţial cu celelalte cauze ale hemoragiei anorectale, în special cele neoplagice şi inflamatorii.Prezenţa durerii sugereză instalarea unei complicaţii cum ar fi tromboza hemoroidală internă,prolapsul hemoroidal strangulat sau coexistenţa unei alte patologii de genul fisură anală, abces perianal, fistulă perianală. Incidenţa reală a bolii nu este pe deplin cunoscută, pe de o parte din vina pacientului, care ignoră simptologia pentru o perioadă lungă de timp, dar şi din vina medicului care atribuie cu uşurinţă hemoroizilor orice suferinţă din regiunea anorectală. Rata înaltă a complicaţiilor, rezultatele nesatisfăcătoare ale tratamentului atribuie un studiu mai profund în tratamentul raţional al hemoroizilor. De aceea, diagnosticul şi managmentul chirurgical al hemoroizilor rămîne una dintre cele mai actuale probleme.În multe publicaţii de specialitate s-au propus utilizarea în complex a metodelor de tratament care se completează reciproc.Deseori stenoza anală apare în 75% provocate de actul operator.Soarta acestor pacienţi este determinată de o suferinţă îndelungată,asociată cu intervenţie chirurgicală repetată,prezenţa de incontienenţă anală, recidivă anală.Implementarea noilor tehnologii chirurgicale, va asigura o rezolvare tot mai eficientă a complicaţiilor imediat posibile sau tardive.
Elaborarea unui management chirurgical raţional, perfecţionarea strategiei de tratament cu scopul de a ameliora complicaţiile postoperatorii precoce sau tardive. Materiale şi metode În cadrul procesului de lucru am folosit diverse reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare. Prin diverse metode, analiză, sinteză, statistică, au fost colectate şi analizate informaţiile utile. Cercetarea prospectivă a fost efectuată în cadrul secţiei de Proctologie a Spitalului Clinic Municipal „Sfînta Treime” pe parcursul perioadei 2004-2009. În studiu au fost incluşi 1567 pacienţi dintre care 31% bărbaţi şi 69% femei cu vîrsta medie medie 52,7ani la care s-au efectuat hemoroidectomii tip Milligan-Morgan cu unele modificări propuse de clinica noastră. Tabelul 1
Evaluarea diagnostică s-a efectuat conform următorului plan: acuzele la internare; anamneza eredocolaterală; examenul obiectiv; status localis; examen de laborator. Conform ultimelor recomandări, la toţi pacienţii a fost efectuată rectoromanoscopia,USG cavităţii abdominale cu scop de identificare a patologiilor asociate. Principiul care stă la baza tratamentului chirurgical este de a diminua aportul de sînge arterial în hemoroizi,făcîndu-i astfel să dispară. Tratamentul chirurgical cu o reputaţie destul de rea în trecut, pare să-şi fi clarificat indicaţiile, ncît astăzi este perfect codificat. Noua modificare a metodei Milligan Morgan de înlăturare a nodulilor hemoroidali, constă în efectuarea clisterelor evacuatorii în perioada preoperatorie,prelucrarea cîmpului operator cu soluţii antiseptice, apoi se efectuează incizia mucoasei în regiunea nodulilor hemoroidali şi anume la ora 3,7 şi 11 şi se ligaturează nodulii la nivelul la nivelul hilului vascular şi se excizează,urmează hemostaza definitivă. Se prelucrează bonturile venoase, se suturează mucoasa intestinului cu suturi simple cu fire îmtrerupte apoi se ligaturează, urmează următoarea sutură, iar prin nodul ei se trec aţele primei suturi şi se trage în direcţie radială bontul venos suturat cu mucoasa intestinului, iar restul plăgilor se suturează cu fire întrerupte. Apoi după prelucrarea plăgilor se intubează bontul venos al intestinului gros.
Tratamentul bolii hemoroidale poate fi medical, chirurgical sau miniinvaziv. Selectarea metodei depinde în mod fundamental de stadiul evolutiv, simptologia dominantă, prezenţa sau lipsa complicaţiilor, patologia asociată, experienţa, preferinţele şi posibilităţile chirurgului. Tratamentul curativ presupune atît eliminarea cauzelor, corectarea factorilor favorizanţi cît şi îndepărtarea pachetelor hemoroidale dilatate. Tratamentul medical reprezintă prima linie de abordare terapeutică şi presupune măsuri igieno-dietetice, tratament simptomatic topic, tratament cu flebotonice. Tratamentul chirurgical este considerat cel mai radical şi mai eficient din multitudinea de opţiuni terapeutice propuse. Cu toate acestea nu este lipsit de complicaţii, durere postoperatorie şi incapacitatea temporară de lucru. Pentru a obţine rezultate terapeutice optimale este nevoie, pe lîngă o dotare operativă corespunzătoare, şi de cunoştinţe solide despre fiecare metodă în parte, pentru a alege pe cea mai potrivită, sau chiar de a le combina. Pentru o îmbunătăţire de durată este necesară terapia cauzei. Secretul unui tratament raţional constă într-un diagnsticul cît mai timpuriu şi un tratament cît mai eficace atît a bolii de bază,cît şi a patologiilor asociate. Datorită modificărilor din cadrul operaţiei Milligan-Morgan s-a observat atît o diminuare vădită a complicaţiilor postoperatorii, cît şi o reducere a duratei de spitalizare cu minimalizarea costului zi-pat. Doar în 0,004% cazuri s-a înregistrat hemoragii postoperatorii, paraproctită numai la 6 pacienţi. A survenit un deces la o bolnavă 61 ani, internată cu diagnosticul de Tromboză anorectală strangulată necrozantă. Cardiopatie ischemică. Fibrilaţie atrială paroxistică.Obezitate grad lll. După 5 zile de la operaţie a decedat din cauza Trombembolism pulmonar fulminant în pofida tuturor metodelor de prevenţie. Acestă tehnică prezintă interes mai ales în cazul în care există un prolaps hemoroidal strangulat cu pachete hemoroidale gangrenoase sau pe cale de necrozare sau în cazurile în care există suspiciunea că prin sutură s-ar produce o stenoză a canalului anal. Avantajul acestei metode se regăseşte în scurtarea timpului intervenţiei chirurgicale. Diversitatea clinică a suferinţei date de hemoroizi arată că nu poate exista o metodă ideală de tratare. Concluzii În urma experienţii acumulate de clinica noastră se pot trage următoarele concluzii: 1. Ultrasonografia cavităţii abdominale,rectoromanoscopia rămîn examene paraclinice obligatorii în cazul depistării bolii hemoroidale. 2. În urma introducerii unor modificări în cadrul operaţiei Milligan-Morgan a scăzut durata medie de spitalizare,de la 4zile la 3zile. 3. S-a observat şi o scădere evidentă a complicaţiilor postoperatorii precoce şi tardive. Recomandări utile în acest sens: Retenţia acută de urină fiind una din complicaţiile frecvente postoperatorii,precipitată de un şir de factori: hiperhidratarea parenterală perioperatorie, anestezia rahidiană, anticolinergicele, narcoticele, durerea anală postoperatorie, ligatura înaltă a pediculului hemoroidal, meşajul intraanal, folosirea de fire de sutură de calibru inadecvat, aplicarea de numeroase puncte de sutură, folosirea de pansamente voluminoase şi compresive. Astfel, restricţia de lichide postoperator, limitarea hidratării parenterale, utilizarea anesteziei locale şi un tratament adecvat al durerii postoperatorii vor reduce semnificativ retenţia de urină apărută postoperator. Important este prevenirea constipaţiei postoperatorii, prezentă relativ frecvent în cadrul intervenţiilor ano-perianale. Aceasta trebuie să fie atît prevenită cît şi corect tratată avînd în vedere formarea de fecaloame. În apariţia acestei complicaţii sunt incriminate medicaţia analgezică, anestezicele, manipularea intraoperatorie brutală a ţesuturilor dar şi frica pacienţilor de defecaţia dureroasă. Iniţierea tratamentului cu laxative uşoare chiar din ziua intervenţiei cu majorarea dozelor pînă la apariţia scaunului este atitudinea de urmat cu rezultate bune în majoritatea cazurilor. Deraparea ligaturii de pe pedicul poate fi uşor prevenită prin înlocuirea ligaturii simple cu ligatură-sutură. Majoritatea hemoragiilor pot fi prevenite prin meşaj compresiv sau tamponament prin balonaşul sondei Foley.
1. Nicolae Constantea-Proctologie –elemente de diagnostic şi tratament Ed.Cluj-Napoca 2008 pag.79-111 2 Schwartz Principiile chirurgiei vol.2 Teora pag.1266-1381 3. Ion Gherman Patologia canalului anal şi a regiunii perianale Bucureşti 1994 pag.83-120 4. Jacobs LK The best operation for rectal prolapse Surg Clin North Am.1997 pag.77,49-70 5. Billigan RP The diagnosis and management of common anorectal disordes Cur ProblSurg2004 586-645 6. Дробрин И. Хирургия кишечника Будапест 1983 pag.486-502 7. Воробьева И.Основы колопроктологий Моск.2000 pag.78-99 8. Федорова В. Клиническая оперативная проктология Моск.1994 pag-328-335,382-386 9. Федорова В.Руководство по проктологии Москв.pag.9-202 10. Angelescu N.Tratat de patologie chirurgicală Bucur.2001 pag.1689-1729
LCŞ ”Chirurgie reconstructivă a tractului digestiv” USMF ”Nicolae Testemițanu” Summary Current surgical treatment of chronic pancreatitis and its complications Our study includes the results of surgical treatment of 387 patients divided into 2 groups: (I group 105 (27,00%) patients with chronic pancreatitis (PC), II group- 282(73,0%) patients with PC and complications, during the perriod 1990-2010 in Surgical Clinic N2. Operations of choice were following: I group- pancreatojejunoanasthomosis (PJA)- 90(85,71%) cases; CDP - 1(0,33%) cases. II groupe-the complicated cases with pancreatic pseudocyst (PP) - cystpancreatojejunoanasthomosis (CPJA) on the loop by Roux 174(61,7%), external drainage, ultrasound guided puncture of PP- 62(21,99%) cases. Thoracoscopic splanchnectomy-19(4,90%) cases (I gr. -14(13,33%) cases, gr. II-5(1,77%) cases). PC complicated cases by obstructive jaundice (30(7,73%) cases) - PJA with cholecysto-or-holedocho-jejunoanasthomosis (CoCJA) on the splitted loop by Roux (I gr.-5(4,76%)cases, CPJA with CoCJA on the splitted loop by Roux II gr.-25(8,86%) cases. Remained operations were not folowed by postoperative lethality. Rezumat Studiul prezintă rezultatele tratamentului chirurgical aplicat la 387 pacienți cu pancreatită cronică (PC) și complicațiile ei divizati în 2 loturi: I lot 105(27,0%) pacienți cu PC, II lot 282 (73,0%) pacienți cu PC cu complicații. Operatiile de electie au inclus: I lot - pancreatojejunoanastamoză pe ansa Roux (PJA) 90(85,71%) cazuri, duodenpancreatectomie cefalică 1(0,33%) cazuri. Lotul II - în cazurile complicate cu pseudochist pancreatic (PP) chistpancreaticojejunoanastomoză (CPJA) pe ansă Roux-174(61,7%) cazuri, drenare externă (inclusiv și drenare ecoghidată) - 62(21,99%) cazuri. Splanhnicectomia toracoscopică -19(4,90%)cazuri (I lot-14(13,33%) cazuri, II lot 5(1,77%) cazuri). Pentru cazurile de PC complicată cu icter mecanic (30(7,73%) cazuri) -PJA cu colecisto- sau coledoco-jejunoanastomoză (CsCJA) pe ansă bispiculată a la Roux (I lot-5(4,76%) cazuri), CPJA cu CsCJA pe ansă bispiculată a la Roux (II lot-25(8,86%)cazuri). Letalitate postoperatorie nulă.
Frecvența sporită și gravitatea notabilă a pancreatitei cronice și complicațiilor ei impune implicarea a numeroase gesturi chirurgicale, deși acestea reprezintă entități discutabile și interpretate în mod variabil. Obiectivele lucrarii Optimizarea managementului chirurgical de tratament al pacienţilor cu pancreatită cronică şi complicaţiile ei. Material şi metode de cercetare Am realizat un studiu retrospectiv ce a analizat rezultatele tratamentului chirurgical aplicat la 387 pacienți cu PC si complicațiile ei divizați în 2 loturi: I lot 105(27,0%) pacienți cu PC, II lot 282(73,0%) pacienți cu PC cu complicații, desfăsurat în perioada anilor 1990-2010 în Clinica Chirurgie nr.2. In lotul I au fost incluși pacienți cu urmatoarele forme de pancreatită: indurativa 16(15,24%) cazuri, pseudotumoroasă 31(29,52%) cazuri, calculoasă 58(55,24%) cazuri. Lotul II a inclus cazurile de PC complicate cu pseudochist pancreatic (PP) - 261(92,6%) cazuri, icter mecanic - 30(9,0%)cazuri, ascită pancreatică - 16(5,0%) cazuri, stenoză gastroduodenală - 12(3,5%) cazuri, fistulă pancreatică - 8(2,5%) cazuri. Rerartizarea după sex: bărbați -310(80,0%)- lot I-100 (95%), lot II- 210(85,0%) , femei – 77 (20,0%) -lot I- 5 (5,0%), lot II- 72(15,0%). Persoane activ incluse în sectorul de muncă au constituit 363 (93,79%) cazuri. Diagnosticul şi tratamentul PC a fost efectuat conform algoritmului elaborat în clinică (fig.1): Indicatia principala (tab.1) pentru tratamentul chirugical a pacienților cu PC și complicațiile ei a fost durerea abdominala prezentă în toate cazurile, urmata de semnele clinice a complicațiilor PC. Combaterea durerii, a deficitului funcțional pancreatic, incetinirea deteriorării funcțiilor glandei pancreatice, prevenirea complicațiilor au constituit obiectivele esențiale terapeutice ale acestei boli. In același timp gestul chirurgical, a fost justificat de complicațiile PC (obstrucții, pseudochiste, ascită, blocaj duodenal). Nu in ultimul rind chirurgia vine sa completeze sau să clarifice existența unui cancer pancreatic greu de precizat prin alte metode [2, 3, 15-21]. Intervențiile chirurgicale efectuate pacienților cu PC și complicațiile ei sunt prezentate în tabelul 2.
Tabelul 2. Procedee chirurgicale efectuate pentru pancreatita cronică şi complicaţiile ei
Yüklə 1,1 Mb. Dostları ilə paylaş:
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
