Almanah anticipaţia 1986

— Ce s-a întâmplat, stăpâne? N-ai mai tuşit niciodată până acum, opreşte această tuse!

Nu putu s-o oprească imediat. Fu întins pe masa de întreţinere, fixat repede în locaşurile ei şi printre dinţii pe care se străduia să-i ţină strânşi îi fu strecurat un tub care-i palpă în grabă iaringele şi esofagul, extrăgându-i de acolo picăturile care-i provocau tuşea.

— Gata, eşti reparat, stăpâne. Nu mai ai nimic. Eu sunt aici pentru a te face fericiteşti singurul om din complex care a tuşit azi. Am comunicat deja Marelui Calculator vestea. Ştirea va fi difuzată în programul de seară. Sper că nu ţi se va mai întâmpla, stăpâne. Eşti suficient de tânăr* şi ai fost clonat perfect, nu ai nici un motiv de proastă funcţionare. Iar eu sunt aici pentru a te face fericit. În program avem acum ora de călătorie. Sper că incidentul cu tuşea nu te-a deteriorat într-atâta încât să doreşti renunţarea la călătorii. Spune, stăpâne, ce doreşti acum?

— Nimic.

— Perfect. Asta este adevărata stare de fericire. Continuăm deci programul. Lătorim, stăpâne. Eu sunt aici pentru a te face fericit. Deschide ochii, stăpâne! Priveşte lumea!

Din nou toate ecranele camerei se iluminară. Oraşe, complexuri felurite, toate cu structuri hexagonale, întinse zone roşu-aurii – deşerturi, întinse zone verzi – regiunile locuite de barbarii mâncători de iarbă, întinse zone albastre întunecat – oceanele. Fotoliul i se deplasase în mijlocul camerei şi acum se rotea încet pentru a-i da iluzia că vede de jur-împrejur, că e implantat în mijlocul peisajului reprodus de cele şase ecrane.”

Adormi în fotoliu, adormi călătorind. Adevărata stare a fericirii. Un strop de salivă o luă razna, spre trahee, şi tuşi din nou. Se trezi pe masa de întreţinere, cu tubul aspirator cotrobăindu-i în gât, cotrobăindu-l insistent, probabil fără a face progrese în depistarea cauzei tuşei.

— Ce se întâmpla, stăpâne. De ce tuşeşti? Nu mai ai nici o picătură din băutura de dinainte pe esofag. De ce tuşeşti? Spune-mi! Eu sunt aici” pentru a te face fericit.

Bineînţeles că M 312 nu putea răspunde cu tubul pe gâtşi nici nu ştia ce să răspundă, ceea ce calculatorul-de-casă sesiză imediat. Era derutat, stăpânul nu putea să-şi diagnosticheze singur defecţiunea, iar el îi scotocea degeaba esofagul. Comunică imediat incidentul Marelui Calculator al Complexului, solicitându-i ajutorul. Înainte de a lua o decizie, acesta examină cu mare atenţie toate datele problemei, antecedentele vieţuitorului M 312, parametrii defecţiunii, activitatea calculatorului său de casă, posibilele cauze şi, mai ales, consecinţe ale tuşei. Peste patruzeci şi ceva de secunde chestiunea era tranşată. Raţjonamentul său era impecabil: starea de tuse este incompatibilă cu starea de fericire, oamenii trebuie să fie fericiţi, deci ei nu trebuie să tuşească, tuşea lui M 312 nu avea cauze aparente, deci ea vădea o dereglare structurală a acestuia, prin urmare M 312 nu mai poate fi fericit, în consecinţă el nu mai poate fi om. Prin tubul care încă-i mişuna prin esofag, o picătură de dioxină fu introdusă în. M 312. Două spasme scurte fură de ajuns. Un perete al camerei culisă fără zgomot, se plie peste un perete vecin şi în locul lui se căscă puţul hexagonal de evacuare. Fotoliul lui M 312 se apropie de puţ, se răsturnă şi trupul fără viaţă se prăvăli în întuneric, purtând încă pe chip urmele surâzătoarei fericiri în care vieţuise până atunci. Bufnitura se auzi târziu, de departe, urmată imediat de fâşâitul instalaţiei de dezintegrare şi de clipocitul apei de drenare a resturilor. Camera 312 din complexul M rămase goală numai câteva minute, atât cât a durat sterilizarea ei, apoi, prin peretele încă deschis, venind de sus, prin puţul de evacuare, fu introdus înăuntru, pe o tipsie ovală, ca un scut, un nou vieţuitor, un adolescent blond, bineînţeles adormit. După ce l-a răsturnat pe pat, scutul se retrase în puţ, dispăru în sus, iar peretele se închise. Camera hexagonală îşi reluase înfăţişarea dinainte. Totul funcţiona perfect, sub comanda Marelui Calculator, îndeplinind ordinul Calculatorului Iniţial, acela de a asigura fericirea oamenilor.

Tânărul de pe pat scânci, incomodat de pişcăturile revitalizatorului. Deschise ochii buimac, apoi îi închise din nou. Fusese scos din anabioză abia cu câteva minute în urmă. Zâmbetul larg de pe chipul lui arăta însă că e pe deplin fericit. Se trezi.

— Bună ziua, stăpâne. Reluăm programul de la finalul orei de călătorii. Deschide ochii, stăpâne, şi priveşte! Priveşte lumea şi spune unde ai vrea să călătoreşti.

Eu sunt aici pentru a te.

De regulă, înlocuirea unui vieţuitor nu era anunţată în programul de ştiri. Şi nici nu putea fi sesizată decât accidental, de către un fost partener de şah, care ar fi vieţuit într-atâta încât să joace a doua oară cu el. Femeia de la M 457 nu a mai jucat însă decât câteva partide şi s-a defectat şi ea. În deplină perioadă de fericire, au început să-i lăcrimeze ochii. Din cauza strălucirii ecranelor.

O JUMĂTATE DE ORĂ.

Am ajuns, ce bine că eşn acasă! Trebuie să-ţi spun ceva extraordinar. Apă, puţină apă… Te rog. Ceva extraordinar, acolo. Ştii că m-a trimis Profesorul. Eu nu cred în minuni, n-am crezut probabil niciodată, dar acolo se întâmplă ceva. S-a întâmplat mai demult, în sfârşit. N-am visat, magnetofonul nu minte. Şi nici nu visează, o să vezi, o să asculţi şi tu ziarele. E o altă lume acolo, inexplicabilă, dă-i tu o explicaţie dacă poţi, scapă-mă de coşmarul ăsta. E cu totul altfel, m-a frapat asta din prima zi. De pildă, câinii, câinii nu latră, acolo toţi câinii stau în faţa porţii şi se gudură pe lângă rarii trecători ai uiit? Dau din coadă şi schelărie, dar nu se îndepărtează de poartă. Ce voiam să-ţi mai spun? Închipuieşte-ţi un sat cu o sută de câini, aproape toţi cafenii, tărcaţi, şi nici un lătrat, niciunul, înţelegi? Eu nu înţeleg nimic, eu umblam cu magnetofonul deschis, din casă în casă, întrebându-i dacă nu ştiu e în te ce, cântece de petrecere, auzi?! În afară de copii, nimeni nu cântă în sat, nici preot n-au, nici biserică, oamenii sunt toţi veşnic egali cu ei înşişi, nu cântă, dar nici nu plâng niciodată. Şi nu se ceartă, nu înjură. Singurele strigăte pe care le-am auzit acolo sunt cele ale căruţaşilor, îndemnându-şi boii. Oameni ciudaţi, morocănos! Şi distanţi… Ce voiam? Îşi văd de treburi cât e ziua de lungă… Nici nu e prea lungă ziua! A ei, între păduri, soarele apune devreme. Îşi văd de treburi şi de citirea ziarelor. A, da, de ziare e vorba! De fapt, nu citesc ziarele, le ascultă uite, acum mi se pare că am visat, nişte năluci. Am luat-o razna. Imaginează-ţi, la vremea serii, după asfinţit, aproape întreg satul adunat în centru„ se află acolo o poieniţă circulară şi netedă, se adună laolaltă şi ascultă cum unul dintre poştaşi – poştaşii ţin loc de orice oficialitate! A ei, dacă vrei o să-ţi explic mai pe îndelete chestia asta – ascultă deci cum poştaşii le citesc ziarele, la lumina unui felinar. Zic „ziarele„, deşi ei nu primesc decât lin singur ziar, am şi uitat cum se numeşte, unul pe zi, dar o dată pentru toată săptămâna. Poştaşul le citeşte în fiecare seară ziarul din ziua respectivă, de la cap la coadă li-l citeşte, cam două ore durează toată tărăşenia, se termină pe întuneric. Ei ascultă în linişte, dând din cap, privindu-se cu înţelegere sau plescăind din buze, în funcţie de veştiie auzite. O săptămână citeşte unul din tre poştaşi, săptămână următoare celălalt. Pentru că tot săptămânal fac cu schimbul şi Iar aducerea ziarelor, pleacă luni dimineaţa din sat şi se întorc abia vineri spre seară. Cale lungă până dincolo de păduri. ai prins şpilul? Nu l-ai prins, sunt eu confuz, parcă am creierul ştiins într-o plasă de sârmă, gândurile mi se strecoară afară trunchiate şi legate anapoda. Altceva voiam să ţi spun şi nu mai ştiu ce, nu ştiu în ce fel. Uite, am să repet, fii atent şi întrerupe-mă dacă nu e clar; poştaşii le aduc zaarele o dată pe * săptămână, înţelegi? Sunt attt de departe de tume, cocoţaţi acolo pe dealul lor. Pe muntele aceia sau ce-o mai fi ei, înconjuraţi de pădurea de fag, încât nu pot primi zilnic ziarele. Le primesc o dată pe săptămână, vineri seara ajung la ei, pentru toată săptămână următoare, au aran jat ei, unul dintre poştaşi, se pare, a aranjat odată, mai demult, direct în capitala” să le trimită lor Tiarele cu o săptămână înainte, pe toate deodată, astfel încât. În fiecare zi. Seara, În poieniţa din centrul satului, să poată asculta ştiri proaspete, şi de ani de zile obiceiul s-a păstrat, un poştaş pleacă lunea şi vine vinerea, pe jos, prin pădure, oho, e tare de parte. În timp ce colegul lui citeşte seara, la lumina unui felinar, în faţa întregului sat, ziarul zilei ce-a trecut, având în tolba şi ziarele din zilele următoare, pe toate, până duminica inclusiv. Pricepi? Fără a le deschide măcar. Deşi în ele scrie ce se va întâmpla în lume mâine. Şi poimiâne! Şi răspoimâine! Despre ei nu scrie niciodată nimic, sunt prea departe de capitală. Nici sătenii nu sunt curioşi să afle ce scrie în ziarele din zilele următoare, toate lucru – rile au un rost, evenimentele de înfine se vor întâmpla mâine şi le vom afla din ziarul de poimâine. Firesc, nu? Bănuiesc că nici nu le-a trecut vreodată prin cap să le ceară poştaşior să le citească mai mult decât ziarul curent, presupun că aceştia te-ar fi îndeplinitderinţa, mie mi-a întins unul dintre ei toate ziarele pe săptămână asta imediat ce i le am Cerut. pe săptămâna asta, dar se Întâmpla sfâmbăta trecută, înţelegi? Mi le-a dat fără nici o vorbă, parcă se aşteptase la aşa ceva. Parcă chiar dorea să I le cer. Şi apoi să fug spre ttne. Bineînţeles că-mi în geau degetele în timp ce le răsfoiam. Erau autentice, Îţi spun, am avut destul de-a face cu tipăriturile, erau autentice. Aşa am aflat că ieri va fi cutremur în Grecia. Ş: a fost, nu? Că marţi va fi lansat la apă un mare mineralier, „Lotus”, şi s-a lansat, să şti„, am verificat asta imediat ce am ajuns în oraş, s-a lansat. Aşa am aflat că. Doamne, cu asta trebuia să încep. Am aflat că tu. Că o sâ'. pe la ora 18, chiar aşa scria, „pe la ora 18„. De infarct. Oh, ce-am mai alergat, ştiam, atunci când citeam ziarele pe săptămână asta ştiam că sunt autentice, că va fi cutremur în Grecia, că se va lansa la apă mineralierul „Lotus„ şi că tu. Ştiam că nu mai e nimic de făcut, scria deja la ziar că aşa se va întâmpla, acolo scria că s-a întâmplat deja, dar am plecat imediat, despre. Scria abia în ziarul de mâine, ave. Am oarecare speranţe să ajung înainte” să te previn. De ce eşti palid? Noroc cu elicopterul acela militar, era mare şi verde. Probabil că fără ajutorul soldaţilor nu mai reuşeam să ies vreodată din pădure, mă rătăcisem, înţelegi? Mă învir team în jurul satuleii, complet dezorientat, trei zile am rătăcit. pe la ora 18, ai auzit? Mai e o jumătate de oră, fugi! Păzeşte-te? Cheamă Salvarea? Fă ceva. Te implor, eu nu mai am putere să mă mişc, am alergat atâta… Ca să ajung la timp. Fă cevar. Încă se mai poate. Probabil. Ce se întâmplă cu tine? De ce.? Eu n-am vrut să.

VERONICA PĂTRUŢ.

OAMENII PĂMÂNTULUI.

Premiul pentru scenariu la consfătuirea anuală a cenaclurilor de anticipaţie – Cluj-Napoca 1984

Personajele:

— Căpitanul Williams – şef ut celei de-a doua expediţii pământene pe. Marte Trei membri ai echipajului Mlr M2. M3 Doamna Ţţţ Domnul Ţţţ Domnul Aaa.

O fetiţă Domnul Ţii Domnul Uuu Doamna Rrr Domnul Xxx

/Se aud bătăi insistente într-o uşă. Uşa se deschide hfttkc l D-na Ţţţ:

— Ce doriţi? Cpt. Williams (Uimit)1 – Vorbiţi englezele” D-na Ţţţ:

— Vorbesc cum vorbesc!

Cpt” WEnglezi curata! D-na Tttî – Deci. Ce doriţi* Cpt. W.: (Emoţionat):

— Sunteţi marţiană. De bună seamă, cu vântul ăsta nu vă spune rfiare lucru. Este o expresie de pe Pământ, Noi de-acolo venim. Eu sunt căpitanul Williams. Tocmai am aterizat pe Marte. Suntem cea de-a doua expediţie, lă prima nu ştiu ce s-a întâmplat. În sfârşit. Iată-ne! Şi dumneavoastră, sunteţi prima marţiană pe care o întâlnim!

D-na Ţţţ:

— Marţjană?! Cpt. WSântem pe cea de-a patra planetă a Soarelui? D-na Ţţţ (Sec):

— Bineînţeles. Cpt. W.

— Iar noi, noi venim de pe Pământ. Nu-l aşa. Băieţi? M1. M2. M3 (În corţ – A*a e, căpitane!

D-na Ţţţ:

— Dacă vă interesează. V” aflaţi pe planeta Tyn. Cpt. W.

— Tyn (ufocându-se de râs) Tyn Ce nume minunat! Dar cum se face. Dragă doamnă, că vorbiţi atât de bine englezeşte?

D-na Ţţţ:

— Nu vorbesc, gândesc telepatic. Bună ziua (Tr? Nteşte uşa) (Se aud din nou bătăi în uşă care se deschide brusc). D-na Ţţţ:

— Ce mai vreţi? Cpt. W.

— Cred că n-aţi înţeles!

D-na Ţţţ:

— Ce să înţeleg? CptW. (Aiurit):

— Venim de pe Pământ!

D-na Tttî – N-am timp. Am foarte multe de gătit azi şi un morman de rufe de spălat. De bună seamă, vreţi să-l vedeţi pe Domnul Ţţţ, e sus, În birou. Cpt. W. (Dezarmat):

— Da. Da. Vrem să-l vedem pe dl. Ţţţ.

D-na Ţţţ:

— E ocupat! (Trânteşte din nou uşa. Din nou bătăi puternice în uşă) Cpt. W. (Furios):

— Ei, drăcie. Aşa se primesc musafirii? D-na Ţţţ (Rigidă):

— Podeaua mea e curată! Dacă vreţi să-mi intraţi în casă, spălaţi-vă mai întâi cizmele!

Cpt. W. (Agasat):

— Nu-i acum momentul pentru mărunţijurJ vulgare. (Conciliant):

— După părerea mea. Ar fi cazul să sărbătorim evenimentul D-na Ţţţ:

— Dacă-mi spargeţi ua, vă gonesc prin casă. Cu mătura! (Se îndepărtează în bucă tărie. Se aud vase mutate rfrn foc). D-na Tttffte venind. Cu voce tăioasă):

— Aşteptaţr aici. Mă duc să văd dac* O-l Ţţţ po.” te să vă prir mească. Oc fapt. Despre ce este vorba?

Cpt. W.

— Fir-ar a dracului! Spune-i c-am venit de pe Pământ şi că asta nu s-a mai întâmplat până acum).

D-na Ţţţ:

— Ce nu s-a mai întâmplat până acum? N-are Importanţă! Mă Întorc imediat. (Se aud paşri care se îndepărtează ţi urcă scăriţe. La etaj e aud frânturile unei discuţii aprinse, Membrii echipajului se foiesc. Tropăie denerabdare. Sus. Izbucneşte o vocebărbătească. D-na Ţţţ – replica pe acelaşi ton. Apoilinişte. Membrfj echipajului măsoară încăperea cu paşi mari).

Ml:

— Aprindem o ţigară? (Se aude chibritul aprins. Pufăitul). CptW.

— Au trecut douăzeci şi cinci de minute. Ce dracu se întâmpla? (Din nou linişte). Cpt. W.

— Sper că n-am provocat un scandal. Unde-o fi D-na Ţţţ:

— Ştiam eu că am uitat ceva. Jmi pare râu. D-l Ţţţ este mult prea ocupat (Ciocnete de vase). De altfel, nu cu el ar trebui să vorbiţi, ci cu d-l Aaa. Mergeţi la el cu biletul ăsta. La ferma de alături, lângă Canalul albastru, şi d-l Aaa vă va spune tot ce doriţi să aflaţi. Cpt. W.

— Nu vrem să aflăm nimic. Ştim deja! D-na Ţţţ:

— V-am dat biletul, ce mai vreţi de la mine? Cpt. W.

— Bine (Aiurit). Bine, haideţi băieţi. (Se aude cum cei patru se îndepărtează). Apoi, glasurile celor patru în faţa casei domnului Aaa.

Cpt. W.

— Sunteţi domnul Aaa?

D-l Aaa:

— Chiar el. Cpt. W.

— D-l Ţţţ ne-a trimis fă dumneavoastră. D-l Aaa:

— Pentru ce? Cpt. W.

— El era foarte ocupat.

D-l Aaa (Sarcastic):

— Sigur că da. Îşi închipuie probabil că eu n-am altceva mai bun de făcut decât. Să mă ocup de cei care-l deranjează.

Cpt. WNu asta este important.

D-l Aaa:

— Pentru mine este, Imaginaţi-vă. Am o mulţime de citit. Are haz, domnul Ţţţ! Nu-i prima oară că-mi face figura! Cpt. W.

— Dar, domnule. D-l Aaa:

— Nu mai da din mâini, domnule. Lasă-mă să termin. Şi fii atent. De obicei, atunci când vorbesc, sunt ascultat. Şi vei binevoi să mă asculţi şi dumneata, altfel nu mai scot un cuvânt. Aşa, nu vi se pare că domnul Ţţţ împinge prea departe lipsa de educaţie? Cpt. W.

— Venim de pe Pământ.

D-i Aaa:

— Nu-i frumos din partea lui.

Cpt. W.

— Cu racheta. Până aici.

D-l Aaa:

— Şi nu e prima dară că îmi face una ca asta. Vedeţi, Tet n-are pic de tact. Cpt. W.

— Direct de pe Pământ!

D-l Aaa:

— Pe onoarea mea, am să-l sun să-i spun câteva! Cpt. W.

— Noi patru, eu şi oicţil ăştia trei, echipajul meu! D-l Aaa:

— Da, da. Trebuie să vorbesc cu ef. Şi chiar acum! Cpt. W.î – Domnule, de pe Pământ. Cu rachetă! Oamenii (Disperat) mei! Am traversat spaţiul.

D-l Aaa (Uriând):

— Am să-l sun să-i trag o săpuneală! ('O/spare şi se aud voci furioase) D-l Aaa (Triumfător):

— L-am provocat la duel pe toţi dracii! La duel!

Cpt. W.

— Domnule Aaa. D-l Aaa:

— Are să rămână lat, ascultaţi la mine! Cpt. W.

— Domnule Aaa. Ascultaţi-mă. Am făcut nouăzeci de milioane de kilometri. D-l Aaa (Pentru prima dată oarecum atent):

— De unde ziceaţi că veniţi?

Cpt. W.

— De pe Pământ. Am făcut nouăzeci de milioane de kilometri.

D-l Aaa (Căscând):

— În această perioadă a anului nu sunt decât şaptezeci şi cinci de milioane de kilometri. Bun. Acum trebuie să plec. Puteţi păstra fiţuica aceia, nu-i văd nici un rost. În fine, treceţi dealul de colo până în orăşelul Ipor şiv căutaţi-l pe domnul lift Explicaţi-l luiA situaţia. El e omul potrivit. În nici un caz domnul Ţţţ. Asta este un idiot. De altfel, am să-l omor. Nici eu. Nu e de competenţa mea.

Cpt. W.

— Competenţă (Trăsnit) t competenţă? E nevoie de competenţă pentru a primi pe emisarii Pământului?

D-l Aaa:

— Nu fri prost. Toată lumea ştie asta. La revedere.

Cpt. W.: (Cu stupoare):

— Trebuie să găsim până la urmă pe cineva care să ne asculte!

Ml:

— Poate c-ar trebui să revenim mai târziu. M2 – Sau chiar să decolăm şi să aterizăm apoi din nou. Să le lăsăm timp să organizeze primirea!

Cpt. W. (Murmurând abătut):

— Poate, ideea nu e rea.

Povestitorul: Să-i urmărim pe cei patru pământeni ajunşi? N orăşelul Ipor, în costumele lor de zbor, toropiţi de căldură, prăfuiţi de drum. Croindu-şi drum nebăgaţi în seamă prin mulţimea de lucrători care se vânzoleau încoace şi încolo, intrând şi ieşind, salutându-se unii pe aiţil Cu toţii purtau măşti – aurii, albastre, purpurii – măşti cu buze de argint şi sprâncene de bronz, surâzătoare sau severe, sugerând dispariţia posesorilor.

Cpt. W.

— Fetiţo, unde este locuinţa domnului Iii? Fetiţa:

— Uite-o, cea de colo! Cpt. W. (Gu blândeţe):

— Fetiţo. Aş vrea să-ţi spun ceva (Ca şi cum ar spune o poveste). Uite, fetiţă dragă. Acum şase uni, pe Marte a aterizat o navă. În ea se găseau un om pe nume York şi secundul. Nu ştiu ce li s-a întâmplat. Poate s-a ales praful de ei. Veniseră cu o navă spaţială. Şi noi la fel. Ar trebui s-o veziî O navă mare, mare de tot. Noi suntem deci cea de-a doua expediţie. Şi venim, direct de pe Pământ.

(în timp ce cpt. W. Povesteşte, fetiţa începe să bată mingea) Cpt. W.

— Suntem locuitori ai Pământului. Mă crezi? Fetiţa (Bătând mingea):

— Da. Cpt. W. (Cu satisfacţie):

— Perfect. Ne-am construit noi înşine nava. Crezi şi asta? Fetiţa (Scobtndu-se în nas):

— Da!

Cpt. W.

— Şi. Scoate degetul din nas, eu sunt căpitanul Williams, şi.

Fetiţa (Serioasă): „Până acum nimeni, niciodată, în toată Istoria, nu a mai traversat spaţiul într-o navă.”.

Cpt. W. (Stupefiat):

— Minunat! De unde ştii toate astea? Fetiţa:

— Oh, telepacia. Cpt. W.

— Ei, ce zici, nu-ţi place? Nu te bucuri? Fetiţa:

— Aţi face mai bine să mergeţi Imediat la domnul Iii (începe din nou să bată mingea). Da, da, neapărat, are să se bucure că vă vede.

Povestitorul: Le deschise chiar domnul Iii în persoană.” Era grăbit, trebuia că plece la o conferinţă, dar, totuşi, îşi putea rupe un minut. Dacă ar fi vrut să intre şi să spună repede, pe scurt, ce doreau. Cpt. W. (Extenuat):

— Da. Domnule, un pic de atenţie numai (Pe nerăsuflate). Venim de pe Pământ cu o navă spaţială, suntem patru – echipajul şi cu mine. Suntem epuizaţi şi flămânzi. Am avea nevoie de un locşor unde să dormim. Ne-ar fi plăcut să apară careva să ne ofere cheia oraşului, sau cam aşa ceva. Ne-ar fi plăcut să strângem mâânlle. Sperăm să auzim un „Bravo!” sau un „Felicitări, băieţi!” În mare, cam asta este.

Dl. fii (Cutând preocupat prin hârtiue de pe birou – foşnet de htrtii):

— Da, bine, (Căutând între hârtii) aşa mi se pare (Tr*ge/n a multe sertare). Ei, unde le-oi fi rătăcit (Meditativ). Totuşi, pe-aici pe undeva trebuie să fie. Aha! Iată-le. Aşa, trebuie să semnezi hârtiile astea.

Cpt. W.

— N-am putea lăsa deoparte toate formalităţile astea?

D-l I” (Tăios şi în acelaşi timp bănuitor):

— Zici că vii de pe pământ, nu? Păi, atunci, n-ai încotro, trebuie să semnezi? Cpt. W, (Glumind):

— Băieţi” din echipaj trebuie să semneze şi el!

D-l Iii (Întâi uimit, apoi râzând dispreţuitor):

— El să semneze? Har ha, asta-i bună! (Se plesneşte peste genunchi, se sufocă de râs). Auzi, ha, ha, să semneze şi ei, ha, ha, ha!

Cpt. W.

— Ce-i de râs în asta? D-l Iii (Fără suflu epuizat):

— Să semneze şi ei! (Sughiţă de râs). Nemaipomenit! Asta trebuie să o povestesc şi domnului Xxx. (Râzând în continuare), Dă-mi formularul, dar pare în ordine, aşa, şi acordul pentru. Dacă o fi cazul, da.

Cpt. W.

— Acordul pentru ce?!

D-l III:

— Taci din gură. A, am ceva pentru tine. Ţine, ia cheia asta.

Cpt. W. (Cu emoţii, solemn):

— Domnule, e o onoare deosebită.

D-l Iii (Retez/ndu-f-o):

— Nu-i cheia oraşului, nerodule. E doar cheia de la casă. Fii atent: o iei pe culoarul de colo, deschizi uşa aia mare din capăt, intri şi o încui apoi cu grijă. Vă puteţi petrece noaptea acolo. Mâine dimineaţă, vi-l trimit pe domnul Xxx.

Cpt. W.

— Dar. (încurcat, nedumerit).

D-l Iii:

— Da? (Deja preocupat de alte treburi) Ce mai e? Ce aşteptaţi? (Agasat) Ce mai vreţi de la mine? (Enervat) Nu plecaţi o dată?

Cpt. W. (încurcat):

— Propun ca. Vreau să spun. În sfârşit, încercaţi să vă gândiţi că. Am bătut cale lungă, nu ne-a fost uşor (Sugerând timid). Poate că s-ar putea să ne strângeţi pur şi simplu mâine şi să ne spuneţi de pildă: „Bravo, bună treabă, sau. (Cu voce tot mai stinsă). Nu. Nu credeţi?

D-l Iii (Neconvins):

— Mda. (sec) Felicitări. Felicitări (Debarasându-se) Ei, acum trebuie să plec. Faceţi cum v-am spus. (Apoi, ignorându-i cu totul, domnul Iii îndesă un maldăr de hârtii în servietă, foşnete. Îşi mai făcu de lucru prin încăpere fredonând).

Prezentatorul: lată-i târându-se de-a lungul coridorului, ajungând în faţa unei uşi masive de argint întunecat. Intră, închid uşa, privesc în jur. Se află într-o încăpere spaţioasă şi însorită. Bărbaţi şi femei, grupuri-grupuri, pălăvrăgeau nestingheriţi. La zgomotul uşii cu toţii îşi îndreaptă privirile spre noii veniţi. Un marţian le iese în întâmpinare:

D-l Uuu:

— Sunt domnul Uuu. Cpt. W. (Cu voce stinsă):

— Iar eu sunt Căpitanul Williams, din New York – un oraş de pe Pământ. (Se declanşează în sală o explozie instantanee. Asistenţa se agită, se precipită spre cei patru, răstoarnă mese şi scaune, se înghesuie, se împinge – vacarm general. Cei prezenţi sar, cântă, strigă).

Asistenţa:

— Hop-hop-ura!

Uraaa! Bravooo!

Cpt. W. (M/scat până la lacrimi):

— Mulţumesc. Vă mulţumim din suflat…

D-l Uuu:

— Povestiţi-ne, haideţi, povestiţi-ne. Cpt. W. (Îşi drege glasul):

— Vedeţi, eu şi cei trei tovarăşi ai mei venim de pe Pământ. Asistenţa:

— Oh, ah.

Cpt. W.

— Nava noastră spaţială e pe undeva pe aproape. Am străbătut cu ea nouăzeci de milioane de kilometri. Asistenţa:

— Aşa. Oho! Cpt. W.

— Acesta este echipajul meu.

Asistenţa (Aplauze)

— Bravo! Uraaa! (Apoi linişte).

D-l Uuu:

— Ne bucurăm că întâlnim locuitori al Pământului. Şi eu vin de pe Pământ.

Cpt. W. (Uimit şi intrigat):

Cum?

D-l Uuu:

— Mulţi dintre noi, ăştia de aici, suntem veniţi de pe Pământ.

Cpt. W.

— Voi?! De pe Pământ?! Bine, dar. Să fie cu putinţă? Şi. Cum. Aţi venit? Cu vreo navă? (Dezolat). Călătoriile interplanetare să fi început oare de secole? Dar. De unde. Din ce loc al Pământului vii dumneata?