Am fost medic

particulare. De data aceasta, văzându-l atât de
sleit de puteri, prind curaj şi-l întreb:
—
Domnule căpitan! Cât mai durează
aceste exterminări?
Întorcându-şi privirile spre mine, îmi
răspunde:
—
Mein Freund! Es geht immer weiter,
immer weiter!Amice! Aşa vor continua mereu,
mereu!
Vorbele lui au un ton de calmă resemnare.
Se ridică de pe scaun cu intenţia de a ieşi din
laborator.
—
În zilele ce urmează ne aşteaptă
lucrări interesante.
275/435

---

Atât mai spune şi pleacă.
Mă cutremură gândul că lucrările interes-
ante înseamnă moartea unui nou grup de gemeni.
276/435

---

XXXI
Crematoriile se pregătesc să-şi reia activit-
atea. Sonder-iştii schimbă cărămizile de şamotă
ce căptuşesc cutiile de foc ale cuptoarelor.
Vopsesc uşile masive de fier ale cuptoarelor şi le
ung balamalele cu ulei. Dinamurile şi ventil-
atoarele funcţionează toată ziua pentru a fi veri-
ficate de specialişti. Se anunţă sosirea ghetoului
de la Litzmannstadt
27
. Acest ghetou a fost înfi-
inţat în iarna anului 1939 şi iniţial a cuprins cinci
sute de mii de oameni.
Oamenii din ghetou au lucrat în mari uzine
de armament. Munca lor era retribuită cu mărci
speciale pentru ghetou: o monedă în schimbul
căreia nu-şi puteau procura decât raţii alimentare
minime. Disproporţia dintre eforturile supraome-
neşti şi nutriţie a dus în mod firesc la moartea lor
în masă. Epidemiile frecvente, de asemenea, i-au
decimat. Din cele cincisute de mii de suflete nu

---

mai rămăseseră, în toamna anului 1944, decât
şaptezeci de mii.
Acum le-a venit şi lor sfârşitul. Zilnic
soseşte la rampa din KZ-ul de la Auschwitz câte
un grup de zece mii. Selecţia repartizează
nouăzeci şi cinci la sută la stânga, şi cinci la sută
la dreapta. Gârboviţi sub povara tragediei trăite
ca proscrişi, cu inima uscată de viaţa fără de
nădejde, îmbătrâniţi cu zecile de ani după cinci
ani de robie în ghetou, ei nu mai ştiu să deo-
sebească soarta bună de cea rea. Intră indiferenţi
pe poarta crematoriului, deşi cu toţii ştiu că au
ajuns la ultima haltă a chinului lor.
Cobor în sala de dezbrăcare. Veşmintele şi
încălţămintea lor zac răvăşite pe pardoseala de
beton. Aceste zdrenţe şi rămăşiţe de pantofi de
lemn nu pot fi atârnate în cuiere. Numerele
cuierelor nu-i interesează. Fiecare şi-a depus
bagajele de mână în locul unde se afla. Sonder-
iştii care sortează lucrurile deschid câteva boc-
cele în faţa mea şi mi le arată. Întreaga lor mer-
inde se compune dintr-o turtă preparată din mălai
278/435

---

cu apă şi puţin ulei de in şi unul sau două
kilograme de făină din tărâţe de ovăz.
O dată, la sosirea unui transport, cu prilejul
selecţiei, doctorul Mengele dădu cu ochii de un
bărbat cocoşat, cam de vreo cincizeci de ani. In-
firmul nu era singur. Un băiat înalt, cu chip
frumos, de vreo cincisprezece-şaisprezece ani,
stătea lângă el. Erau tatăl şi fiul său. Copilul era,
de asemenea, infirm de piciorul drept, purta o
proteză metalică şi gheată ortopedică cu talpă
groasă.
Doctorul Mengele credea că în deficienţa
fizică a tatălui cocoşat şi a fiului şchiop a găsit un
argument elocvent în sprijinul teoriei sale de de-
generescentă a rasei evreieşti. Imediat îi scoase
din rând. Făcu semn unui subofiţer SS să se
apropie. Rupse două foi din carnetul său, notă
ceva pe ele şi-i ordonă SS-istului să-i aducă pe
ambii nefericiţi la crematoriul I.
E aproape amiază. În crematoriul I uzina nu
funcţionează. Neavând nimic de lucru, stau în
camera mea. Deodată apare SS-istul de serviciu
279/435

---

şi mă cheamă la poartă. Acolo aşteptau tatăl şi
fiul, iar în spatele lor escorta. SS-istul îmi întinde
biletul adresat mie de doctorul Mengele. Textul
este următorul: „Sala de autopsie. Crematoriul nr.
1.Vor fi examinaţi amândoi. Se vor face
măsurători precise atât la tată cât şi la fiu. Se vor
întocmi fişe medicale cu date clinice amănunţite
şi complete, cu referire specială la cauzele defi-
cienţelor observate.”
Celălalt bilet era adresat Oberscharführer-
ului Mussfeld. Fără să-l fi citit, îi cunoşteam
cuprinsul. I-l dau unui Sonder-ist care i-l remite.
Tatăl şi fiul, aceste fiinţe străvezii după anii
de mizerie petrecuţi în ghetoul de la
Litzmannstadt, mă privesc cu buzele împietrite,
cu ochi întrebători, plini de spaima presimţirilor
rele. Traversez împreună cu ei curtea însorită a
crematoriului. Îi conduc în sala de autopsie,
spunându-le câteva vorbe de liniştire. Din fericire
n-am pe masă nici un cadavru. Ar fi fost un spec-
tacol îngrozitor pentru ei!
280/435

---

Vrând să-i cruţ, nu-i examinez aici, în
această încăpere sumbră, cu miasme atât de
pătrunzătoare, ci în laboratorul luminos şi cald.
Aflu că tatăl a fost mare negustor de textile la
Litzmannstadt şi că în anii de pace apelase în mai
multe rânduri la profesori renumiţi de la Viena
pentru tratamentul fiului său.
Examinez mai întâi, foarte temeinic, pe
tată. Deformarea coloanei sale vertebrale este ur-
marea unui rahitism. Oricât m-aş strădui, nu
găsesc nici un simptom al vreunei alte boli. Îl
asigur că de aici va fi dus, negreşit, într-un lagăr
de muncă.
Înainte de a începe vizita medicală, stau de
vorbă cu băiatul, plăcut la chip, cu privire inteli-
gentă, dar zdrobit moralmente. Cu glasul şters,
tremurând de frică, îmi povesteşte nenumăratele
întâmplări dureroase, îngrozitoare, trăite în cei
cinci ani de viaţă în ghetou. Avea zece ani când,
împreună cu părinţii săi, a fost închis între gar-
durile de sârmă ghimpată ale ghetoului. Mama
lui, femeie sensibilă, firavă, nu rezistă multă
281/435

---

vreme la încercările grele ce se abătuseră asupra
lor; fu cuprinsă de o stare de melancolie depres-
ivă. Pentru ca soţului şi copilului ei să le rămână
mai multă hrană, adeseori necomestibilă şi întot-
deauna pe sponci, săptămâni întregi abia gusta
câte ceva. Astfel soţia devotată şi mama care şi-a
iubit copilul mai mult decât orice pe lume muri
ca o martiră în primul an după internarea în ghet-
ou, iar soţul văduvit şi copilul orfan îşi duseră
singuri mai departe zilele oropsite.
Iată-i acum în crematoriul I. Ce dramă
cumplită îmi rezervă destinul, ca tocmai eu să fiu
obligat să le fac examenul clinic amănunţit
înainte de a fi asasinaţi, pentru ca apoi tot eu să
fac autopsia trupurilor lor calde, încă nepătrunse
de răceala morţii. Particip cu atâta patimă la tra-
gedia acestor fraţi ai mei, încât, văzându-mă in-
capabil de a-i ajuta, nervii mei încordaţi mă duc
aproape în pragul nebuniei.
Îmi adun puterile sleite. Examinez şi băi-
atul. Laba piciorului drept prezintă o deformare
congenitală, prin absenţa anumitor muşchi.
282/435

---

Denumirea ştiinţifică a acestei deformaţii este