America curs 1 27. 03. 2004

AMERICA

CURS 4-----19.03.2004

RELIEFUL AMERICII DE SUD

Prezinta numeroase similitudini cu relieful continentului nord-american:

• 
  orientarea de-a lungul meridianelor a catenelor muntoase
  
• 
  situarea unitatilor de platforma in NE
  
• 
  in C se desfasoara regiuni joase de campie si podis
  
• 
  in V Pacificului se afla unitati de orogen (Anzi)
  
• 
  prezenta vulcanismului, seismicitatii si modelarii glaciare
  

Unitatile de platforma

Apartin vechiului Scut Guyano-Brazilian. Cuprind :

• 
  Pod. Guyanelor
  
• 
  Pod. Braziliei
  
• 
  Amazonia
  
• 
  Campia Orinoco-ului
  
• 
  Campia Gran Chaco
  
• 
  Campia Pampas
  
• 
  Pod. Patagoniei
  

1. 
   Pod. Guyanelor – este situat in NE, intre Campia Orinoco si Amazonia. Este un fragment al scutului Guyano-Brazilian, unde structurile fundamentului cristalin apar la zi in N, iar in S fiind acoperit de depozite paleozoice si mezozoice. Se prezinta ca o peneplena veritabila, cu altitudini de 400-700m, in mijlocul careia se inalta culmi muntoase numite Sierre : Sierra de Parima, Sierra Pacaraima (2.800 m). Pe baza depozitelor paleozoice si mezozoice orizontale sau usor inclinate s-au dezvoltat trepte si suprafete structurale iar prin organizarea retelei hidrografice pe aceste trepte au luat nastere cascade impresionante : Angel (aprox. 1.000 m).
   
2. 
   Pod. Braziliei – situat in CE, cu o extensiune mai mare si o varietate morfologica pronuntata. Cuprinde mai multe compartimente :
   

• 
  Pod. Braziliei de NE, care se remarca prin existenta in cuprinsul sau a unor Sierre, numite “serre” : Serra Borborema si Serra Espinhaco
  
• 
  Pod. Braziliei de N, fragmentat de afluenti de dreapta ai Amazonului sub forma de interfluvii paralele, orientate S-N
  
• 
  Pod. Braziliei C, care ocupa o suprafata variata si se impune prin suprafetele structurale de tip chapadas. Ca subunitate cuprinde Pod. Mato Grosso, format prin ridicarea platformei cristaline.
  
• 
  Pod. Braziliei de SE are cele mai ridicate altitudini, datorita miscarilor de basculare pe verticala a marginii scutului. Predomina sierrele cu inaltimi de pana la 2.800 m (Sierra de Montiqueira, intre Sao Paolo si Rio de Janeiro). Specific acestor sierre este procesul de alterare al granitelor intr-un mediu tropical-umed, rezultand “capatani de zahar”.
  
• 
  Pod. Braziliei de S se remarca prin existenta unui platou vulcanic, acoperind fundamentul cristalin.
  

3. 
   Campia Orinoco-ului – situata in N, intre Cordiliera Venezuelei (V) si Pod. Guyanelor (E). Este un vechi golf marin umplut in neozoic cu depozite marine, lacustre si fluviale. Are 2 compartimente bine individualizate :
   

• 
  zona piemontana la poalele Cordilierilor
  
• 
  campia inalta Llanos Altos (cu alt. de 300-400 m)
  

4. 
   Campia Amazoniei – este o unitate foarte bine conturata prin extensiunea deosebita. Este cea mai mare campie de pe glob, cu o suprafata de aprox. 5 mil. km² . S-a format prin scufundarea ampla si permanenta a vechiului scut, avand conexiuni cu Pacificul (V). Formarea catenelor andine a intrerupt aceasta legatura cu Pacificul dupa care a urmat colmatarea intensa cu depozite paleozoice, mezozoice si neozoice de grosimi foarte mari. Peisajul actual se defineste prin planitate deosebita, cu altitudini intre 25-100 m. Astfel, albiile raurilor sunt abia schitate, au loc frecvent remanieri hidrografice (schimb de curs) si o meandrare deosebita. Desi au altitudine mica, se pot distinge 3 niveluri :
   

• 
  1. Igapo - terenuri inundate permanent care devin emerse numai la debite scazute.
  
• 
  2. Varzea – albia majora, inundabila la cresterea debitului
  
• 
  3. Terra ferme – interfluviile neinundabile
  

5. 
   Campia Gran Chaco – situata in C continentului, intre raurile Parana si Salado, avand la V partea C a Anzilor. Fundamentul apartine scutului Guyano-Brazilian, peste care se afla depozite aluvionare si loessoide. In N are aspect de depresiune cu caracter endoreic (fara scurgeri spre exterior).
   
6. 
   Pampasul – este situat intre Campia Gran Chaco (N), Pod. Patagoniei (S) litoralul Atlantic (E) si Anzii (V). Cuprinde 2 subunitati majore :
   

• 
  Pampasul umed (E)
  
• 
  Pampasul uscat (V) : Sierrele Pampine, cu altitudini mai ridicate.
  

Pampasul umed are un aspect de campie cu inaltimi de 100-150 m. Este constituit din depozite cuaternare (pietris, nisip, argile), acoperite cu o cuvertura de loess. In cuprinsul sau apar 2 vestigii ale fundamentului hercinic sub forma de insellberguri: Sierra del Tandil, Sierra de la Ventana. In zona estuarului Rio de la Plata se desfasoara Campia de la Plata.

Pampasul uscat apare sub forma unor lanturi muntoase paralele, orientate N-S, separate de depozite alungite de tip Bolson. Sierrele Pampina sunt fragmente ale scutului Brazilian antrenate si inglobate in structurile cutarilor andine, uneori depasind 6.000 m (Sierra de Famantina si Sierra de Cordoba).

7. 
   Pod. Patagoniei – este cea mai sudica unitate de relief, in extremitatea sudica a continentului. Este fragmentat in blocuri, al caror joc pe verticala este diferit. In zonele joase s-au format culoare si depresiuni. Are un fundament hercinic ce apare la zi in N, fiind acoperiti spre S de depozite sedimentare vulcanice si de origine glaciara. Pe rocile moi s-a format relief de bad-lands.
   

Unitatile de orogen

Reprezinta o catena muntoasa tanara formata in neozoic. Trasaturi generale :

• 
  dezvoltarea in lungul meridianelor
  
• 
  prezenta a 3 aliniamente principale separate de depresiuni si platouri intramontane
  
• 
  mozaicul litologic asociind formatiuni cristaline cu depozite sedimentare cutate si roci vulcanice
  
• 
  vulcanism larg raspandit si accentuat (rezultand ca este cel mai fierbinte continent) : vulcanii Chimborazo, Cotopaxi, Cayambe, Nevado Huascaran, Tolima.
  
• 
  seismicitate ridicata, datorita fenomenului de subductie, activa de pe toata fatada vestica, unde placa suboceanica se subduce sub cea continentala.
  
• 
  prezenta glaciatiunii pe masivele ce depasesc 4.000 m
  
• 
  puternica inaltare pe verticala a unora dintre componentele sistemului muntos
  

Se obisnuieste impartirea Anzilor in :

• 
  Cordilieri Occidentali
  
• 
  Cordilieri Centrali
  
• 
  Cordilieri Orientali
  

In N continentului, lantul costal se continua din Istmul Central American, si se sudeaza cu Cordilierii Occidentali in S grabenului Atrato.

Cele 3 subdiviziuni incep ca o prelungire a arcurilor insulare din America Centrala Insulara.

1. 
   Cordilierii Occidentali – se impun in relief la S de Golful Darien, pe teritoriul Columbiei. Sunt delimitati de grabenele raurilor Atrato (V) si Cauca (E).La S de grabenul Atrato are loc jonctiunea cu lantul costal. In continuare, spre S pe teritoriul Ecuadorului, Cordilierii Occidentali se evazeaza intr-un podis dominat de vulcanii lantului estic. Altitudinile cresc din nou, in Peru, unde se individualizeaza 2 catene: Cordiliera Negra si Cordiliera Blanca. In acest sector, inaltimea maxima este in Vf. Nevado Huascaran (6.700 m).
   

In zona lor centrala, lantul costal si Cordilierii Occidentali devin mai inalti (Vf. Llullaillaco, aprox. 6.700 m). Tot aici, intre lantul costal si Cordiliera Occidentala se dezvolta la altitudini de 2000 m , Desertul Atacama.

Spre S se dezvolta cca 80 conuri vulcanice, intre care se remarca Aconcagua (7.021 m). Pe teritoriul Chile, lantul costal si Cordiliera Occidentala flancheaza valea longitudinala chiliana de origine tectonica.

Spre S, lantul costal sufera o fragmentare accentuata, rezultand arhipelaguri insulare.

Cordilierii Occidentali raman principala axa a reliefului.

2. 
   Cordiliera Centrala – se individualizeaza mai clar pe teritoriul Columbiei, fiind delimitati de grabenele raurilor Cauca (V) si Magdalena (E). Prezinta numeroase conuri vulcanice : Tolima, Nevada de Huila. Spre S, pe teritoriul Ecuadorului, in locul catenei centrale se dezvolta o depresiune longitudinala care se extinde pana in nodul orografic Cerro de Pasco. Urmeaza o zona inalta de podis, pe teritoriul statului Peru (a fost centrul imperiului Incas), de unde spre S se desfasoara Pod. Boliviei, numit si Altiplano (alt. 3.400 m).
   

Partea de S a podisului se numeste Puna de Atacama, fiind o regiune de podisuri situate la altitudini de 3.400 – 4.000 m, traversate de creste muntoase mai inalte.

Spre S, Cordilierii Centrali si cei Orientali se afiliaza, trecand treptat in forme mai joase, denumite Precordilieri. In extremitatea S (Patagonia), Cordilierii reapar sub forma Anzilor Patagoniei, care se continua si in Insula Tara Focului.

3. 
   Cordilierii Orientali – isi au punctul de plecare in Anzii Venezuelei, , prin Cordiliera de Merida (Vf. Pic Bolivar – 5.000 m). In continuare spre S, Cordilierii flancheaza depresiunea Raului Magdalena. Se dezvolta apoi Anzii Ecuadorului, in cadrul carora se remarca conuri vulcanice de aprox. 6.000 m (Chimborazo, Catapaxi – cel mai activ vulcan de pe glob , Cayambe).
   

Cordilierii Orientali fac jonctiune cu cei Occidentali in Masivul Cerro de Pasco, din care se desprinde spre S : Cordiliera Real cu Vf. Illiam Pu si Illimani (cca 6.000 m).

Spre S, lantul estic se fragmenteaza, fiind inlocuit de Sierele Pampina. La S de acestea apar Precordilierii si Anzii Patagoniei.

AMERICA

CURS 5-----26.03.2004

Clima

Datorită extensiunii mari pe latitudine, America este singurul continent unde se înregistrează succesiv toate climatele globului.

Principalii factori climato-genetici sunt:

• 
  aşezarea geografică
  
• 
  forma continentului
  
• 
  relieful
  
• 
  curentul oceanic
  
• 
  circulaţia generală a maselor de aer
  

Aşezarea geografică - între 84º lat.N şi 56º lat. S a dus la prezenţa pe continent a unor fâşii climatice paralele de N şi S cu Ecuatorul.
În ceea ce priveşte forma continentului, prin aspectul său triunghiular cu vârful ascuţit orientat spre S influenţează diferite tipuri de climă. Astfel se observă extinderea largă a climatului rece polar şi subpolar în partea de N şi restrângerea acestuia în partea de S. Extensiunea pe largi suprafeţe în America de N a climei temperate şi mai puţin în America de S. O situaţie inversă în ceea ce priveşte climatul tropical cu suprafeţe restrânse în America de N şi Centrală şi mai largi în America de S. La fel şi în cadrul climatului ecuatorial bine reprezentat în Baz. Amazonian.
Relieful - influenţează în primul rând prin dispoziţia longitudinală a principalelor catene muntoase, Cordilierii şi Anzii, care se constituie bariere în calea maselor de aer vestice. În consecinţă, influenţele sunt foarte restrânse la o fâşie îngustă de litoral. Versanţii V ai lanţurilor sunt mai umezi cu precipitaţii bogate, ca urmare a ascensiunii orografice a maselor de aer pacifice, în contrast cu versanţii E unde apar procesele de foehnizare. Dispoziţia pe direcţia N→S a catenelor muntoase facilitează circulaţia maselor de aer polar şi tropical spre centru şi extremităţile continentului. Aceasta se reflectă în climat prin fenomene deosebite foarte accentuate în America de N, sub forma unor furtuni catastrofale, prin viteza vântului şi cantităţi de precipitaţii. Relieful intervine şi prin altitudine, rezultând etajarea climatică evidentă, îndeosebi în masivele ce depăşesc 5000 m în zona caldă unde apar toate fâşiile de climă începând cu cea ecuatorială, subecuatorială, tropicală, temperată şi rece.

Curenţii marini:
- Curentul Golfului ( Gulf Stream) - afectează litoralul Americii de N şi Golful Mexic.

- Curentul rece al Labradorului - acţionează pe litoralul NV al Americii de N până la Insula Terra Nova. La întâlnirea lor se înregistrează nebulozitate ridicată şi ceţuri foarte dense.

- Curentul cald al Alaskăi - generează clima mai blândă a litoralului S al Pen. Alaska, în ciuda latitudinii ridicate.

- Curentul rece al Californiei - acţionează în partea V a Americii de N. Este răspunzător pentru precipitaţiile mai reduse şi temperatura media anuală mai scăzută din zona Pen. California.

- Curentul rece al Perului (Curentul Humbold) - acţionează în V Americii de S pe tot litoralul V şi menţine o arie anticiclonică deasupra Oc. Pacific, care a generat lipsa de precipitaţii şi formarea deşertului Atacama în apropierea litoralului.

- Curentul cald al Braziliei - care determină gradul de umiditate mai ridicat al maselor de aer ce străbat Pod. Braziliei. Acţionează pe tot litoralul Oc. Atlantic, al Braziliei şi Argentinei.

Circulaţia generală a maselor de aer - are la bază principalii centri barici formaţi deasupra continentului sau deasupra oceanelor învecinate. În America de N, iarna deasupra Canadei se formează Anticiclonul Canadian care propagă spre S şi SE valuri de aer uscat şi foarte rece. Vara, uscatul se încălzeşte puternic, anticiclonul se transformă într-o arie cu presiune coborâtă ce atrage masele de aer tropical din zona Golfului Mexic, generând precipitaţii bogate. În America de S, în timpul iernii australe se formează un anticilon deasupra Pod. Patagoniei. Vara apare un centru ciclonal de minimă presiune în regiunea Gran Chaco, alizeele care bat cu regularitate în America Centrală şi de S fiind atrase de minimele ecuatoriale din Amazonia: Alizeul de NE şi Alizeul de SE.

Principalele elemente climatice

Temperatura aerului – înregistrează mari variaţii de la un loc la altul în cuprinsul continentului astfel în N Americii de N , Arh. Arctic, Groenlanda, temperatura coboară până la -23ºC - 30ºC, în Mexic urcă până la 20ºC-30ºC. Temperatura medie a lunii celei mai calde atinge 28ºC în Câmpia Gran Chapo. Maximele pozitive se înregistrează în deşerturile din America de N ( 57ºC în Valea Morţii din Podişul Marelui Bazin). Minimele ajung la – 65ºC în Groenlanda. Amplitudinile termice sunt mici la Ecuator de 1º-2º şi mai mari în deşerturile din interiorul continentului N American 60º-70º.

Precipitaţiile atmosferice - valorile maxime înregistrate în America de S apar pe litoralul Pacific al Columbiei unde depăşesc 7000 mm/an. Cauza o reprezintă ascensiunea orografică a maselor de aer. În Amazonia de asemenea cad între 2000-3000 mm/an. În America de N cele mai mari cantităţi de precipitaţii cad pe litoralul V al Canadei, având drept cauză acţiunea vânturilor de V, ascensiunea orografică a maselor de aer şi curentul cald al Alaskăi, cantităţile depăşind 3000 mm/an. În S în Mexic şi Florida precipitaţile ajung la peste 2000 mm/an, ca urmare a acţiunii ciclonilor tropicali. Valorile minime apar în Deşertul Atacama, sub 10 mm/an, dar există perioade în care nu cad deloc precipitaţii. Deşerturile din Podişul Marelui Bazin sub 200 mm/an.

Vânturile – alizeele de NE şi SE afectează Arh. Antilelor, respectiv litoralul E al Americii de S. Vânturile de V acţionează asupra litoralului Pacific şi din N şi din S, dar pe suprafeţe restrânse datorită lanţurilor muntoase.

Dintre vânturile locale: vântul de N (Northern) care acţionează dinspre Panama → centrul Americii de N şi chincok vânt uscat asemănător foehnului cu efecte în zona Podişului Marelui Bazin.

Regiunile climatice ale Americii

1. Regiunea polară (arctică)

- specifică Groenlandei, Arh. Arctic şi bordurii de N a continentului.

- caracteristica principală: temperatura media anuală sub 0ºC întreg anul

- datorită latitudinii mai coborâte nu apar în America de S.

2. Regiunea subpolară

- cuprinde Pen. Alaska, partea N a Canadei, regiunea Golfului Hudson şi Pen. Labrador

- temperatura medie anuală sub 10ºC şi în timpul de vară 3-4 luni

- prezintă nuanţe diferite în funcţie de acţiunea unor factori locali

3. Regiunea climei temperate

• 
  Apare între lat de 40º-60º lat. N în America de N pe litoralul Pacific şi între 40º-60º lat. în America de S şi între 30º-50º lat. N pe faţada Atlantică a Americii de N din cauza acţiunii curentului rece al Labradorului.
  
• 
  Prezintă nuanţe diferite care au dus la distingerea mai multor provincii climatice:
  

a) Provincia Atlantică- în N cuprinde M.Appalachi şi Câmpia litorală Atlantică, caracterizându-se prin precipitaţii ridicate până la 1000 mm/an în zona montană şi temperaturi medii anuale mai mari de 10°C. În S cuprinde litoralul sud-estic şi Pod. Patagoniei, aici precipitaţiile fiind reduse sub 300 mm/an datorită barierei geografice a Anzilor.

b) Provincia continental-umedă se întâlneşte în Câmpia Mississippi, unde se interferează masele de aer tropical şi polar, generând precipitaţii abundente. Apare la S de Hudsonia şi Regiunea Marilor Lacuri. Prezenţa anticiclonului Canadian în timpul iernii determină temperaturi scăzute. Provincia Preeriilor are un climat mai secetos datorat şi foehnului ce coboară din M.Stâncoşi.

c) Provincia deşerturilor temperate – se suprapune podişurilor interioare in Cordilieri. Barajul orografic şi procesul de foehnizare determină precipitaţii reduse cu valori de 200-300 mm/an. Amplitudini termice mai accentuate până la 60º-70ºC.

d) Provincia Pacifică- specifică litoralului Pacific N şi S, cu precipitaţii bogate 2000-3000 mm/an.

4. Regiunea climei subtropicale

- In America de N apare în California, Golful Mexic şi Pen. Florida. În California vara se instaurează un anticiclon de origine oceanică care determină o stabilitate îndelungată a timpului senin şi secetos. La aceasta contribuie şi curentul rece al Californiei. În zona Golfului Mexic şi Pen. Florida este un climat subtropical umed. În America de S climatul subtropical este mult mai reprezentativ, extinzându-se între 30º-40º lat. S.

Se deosebesc mai multe provincii:

a) Provincia atlantică - afectează litoralul Atlantic. Se remarcă prin veri calde cca 22ºC şi ierni blânde 10º-12ºC.

b) Provincia interioară - înglobează Pampasul Argentinian, cu veri calde şi umede, ierni uscate.

c) Provincia andină - cuprinde partea corespunzătoare Anzilor. Se caracterizează prin veri ploioase şi amplitudini termice foarte mari.

d) Provincia pacifică - apare pe litoralul V şi Valea Longitudinală Chiliană. Acţiunea curentului rece al Perului duce la instaurarea unui anticilon de vară secetos, cu precipitaţii reduse.
5. Regiunea climei tropicale - în America de N se întâlneşte în Mexic, America Centrală Istmică şi în Antilele Mari. În America de S apare în Podişul Braziliei, Câmpia Gran Chaco, Anzii Centrali şi litoralul Pacific între 12º-30º lat. S. Predomină în general alizeele, indeosebi în America de S care aduce precipitaţii bogate. Se disting mai multe provincii:

a) Provincia Mexicană - are ca element definitoriu etajarea zonelor climatice. Se disting 4 etaje climatice: - tierra caliente: specific litoralului atlantic mai umed

- tierra templada: apare în zonele de podiş şi corespunde climatului temperat

- tierra fria (ţara rece): se întâlneşte în general pe versanţii edificiilor vulcanice

- tierra gelada (ţara îngheţată): specifică vârfurilor înalte ce depăşesc 5000 m.

b) Provincia centrală americană - corespunde arhipelagului insular, unde sub influenţa climatului NE se înregistrează precipitaţii bogate. Se produc uragane tropicale numite hurricane.

c) Provincia atlantică - se delimitează pe litoralul E al Pod. Braziliei. Alizeul de SE şi efectul orografiei determină precipitaţii bogate de peste 2000 mm/an.

d) Provincia continentală - ocupă centrul Braziliei. Are veri ploioase şi ierni uscate.

e) Provincia andină – în zona Muntilor Anzi. Are climat arid.

f) Provincia pacifică - suferă influenţa Anticiclonului Pacific dezvoltat sub acţiunea curentului rece al Perului, astfel că precipitaţiile sunt foarte reduse, ceea ce a dus la formarea Deşertului Atacama.

6. Regiunea climei ecuatoriale - În bazinul fluviului Amazon şi pe litoralul Pacific al Columbiei. Temperatura medie anuală ridicată tot timpul anului 21ºC-22ºC. Amplitudinile termice sunt mici. Precipitaţii bogate până la 3000 mm/an, dar ajung la 7000 mm pe litoralul Pacific al Columbiei, unde se află şi polul pluviometric al continentului (Buenaventura ).