Analele universităŢii din craiova

III. Miliţie, comanda unei alae de călăreţi, Praefectus Alae Quingenarie existau cam 90 de ofiţeri remuneraţi cu câte 60000 de sesterţi anual

IV. Miliţie, comanda unei alae de 1000 de oameni, Praefectus Alae Miliariae. Era miliţia elitelor, cuprindea cam 10 ofiţeri, remuneraţi cu câte 80000 de sesterţi. După exercitarea miliţiilor se ajungea la funcţii civile numite Procuratele.

Organizarea armatei romane impunea o anume proporţie şi implicit o selecţie a ofiţerilor ecveştri, din circa 300 din aceştia efectuau prima miliţie cel mult 2/3 o îndeplineau pe a doua abia jumătate o îndeplineau pe a treia şi numai elita o efectua pe a patra. Se cunosc peste 2000 de ofiţeri ecveştri, care reprezintă 4% din numărul ofiţerilor. Vârsta era foarte importantă la ofiţerii ecveştri, ei fiind împărţiţi în următoarele grupe:

1. ofiţerii de 20-30 de ani reprezentau un grup limitat (fii de cavalerilor sau primipili sau centurioni);

2. grupul cel mai numeros era reprezentat de cei între 35 şi 45 de ani, ofiţeri ce cunoscuseră o carieră administrativă, ei erau adevăraţii cavaleri;

3. cei de peste 45 de ani erau din nou o excepţie. Serviciul militar era un motiv de fală pentru un membru al ordinului ecvestru şi este consemnat în inscripţii prin forma: a tribus militiis, a quatuor militiis, a equestriis militiis sau simplu a militiis.

Armata mai şi refuza pe unii ofiţeri, dar aceştia îşi găseau locul în administraţia urbană: armata seminarul administraţiei equestre. Funcţionarii ecveştri erau administratori ai bunurilor personale ale împăratului: Pro­curator Patrimonii, Procurator Rationis Privatae, şefi ai cancelariei imperi­ale şi ai principalelor servicii financiare de la Roma; şefi ai diverselor oficii de la Roma, administratori ai casei şi veniturilor imperiale, questori ai se­natului, guvernatori ai unor provincii: Iudeea, Raetia, Noricum, Thracia, Mauretania, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis, Epir, Districtele alpine; deţinători ai unor prefecturi administrative cum ar fi poşta şi serviciile de aprovizionare; comandamente militare: Classis, Vigilii, Praetorium.

Armata deţinea şi numeroase funcţii publice care se împărţeau în mai multe categorii: procuratele salarizate cu 60000 de sesterţi anual mai ales prefecturile de flotă, prefecturile de aprovizionare şi de moştenire, aceştia se numeau sexagenarii; procuratele salarizate cu 100000 de sesterţi, aceştia erau procuratorii de provincii sau centenaries; procuratele salarizate cu 200000 de sesterţi sau ducenaries, erau procuratorii guvernatori de pro­vincii, prefecţi ai flotelor din Italia şi foştii tribuni ai Romei; procuratele salarizate cu 300000 de sesterţi reprezentau elita cavaleriei.

Cavalerii se evidenţiau şi după titluri între ei astfel: Vir Prae­fectissimus – V.P. – prefecţii de flotă, ai aprovizionării, ai poştei, ai altor funcţii publice, Vir Eminentissimus – V.EM. – prefectul praetorian, Equites Illustres, cavaleri deveniţi senatori prin adlectio in amplissimum ordinem.

Armata este restructurată în timpul lui Augustus, care a opus cariera equestră celei senatoriale.⁶⁴ Candidaţii la această categorie li se cerea ca censul să fie de 400000 sesterţi şi o anumită vârstă. Cei mai importanţi magistraţi erau Prefectul Praetoriului şi Praefectul Annonei şi procuratorii financiari din provincii. Praefectul Praetoriului era credincios palatului imperial, în realitate Principatul odată consolidat era o dictatură militară ce se sprijinea pe armata învingătoare la Actium⁶⁵. Această armată reprezenta, în principiu, o mare primejdie pentru însuşi comandantul ei suprem. Adesea armata îl obligă să-i dea pământ după anumite bătălii, Tacitus denumeşte armata „arcana imperii” (taina puterii imperiale). Augustus, pentru a nu se confrunta cu revolte militare, a dat armatei un cadru legislativ care stabilea: principii de recrutare şi serviciul militar, mărirea soldelor, trecerea vetera­nilor în viaţa civilă, reducerea efectivelor militare, îndepărtarea armatei din Roma şi Italia, plasându-le la graniţa Imperiului, pentru o mai bună apărare, din 50 de legiuni opreşte 25, pe celelate le desfiinţează, veteranilor dându-le pământ. Recrutarea militarilor sub drapel se făcea pe bază de voluntariat şi era urmată de depunerea unui jurământ de fideletate faţă de împărat. Durata serviciului militar depindea de natura serviciului şi de arma soldatului. Aşa încât serviciul militar dura 16 ani la garda pretoriană, 20 de ani într-o legiune regulată, 25 de ani într-o unitate de trupe auxiliare şi flotă. Unii oa­meni se reangajau în armată stând cam 30-35 de ani. Cât timp îşi satisfăceau serviciul militar legal, soldaţii nu se puteau căsători legal şi nu aveau voie să locuiască în afara taberei, cei mai mulţi aveau însă concubine uxores şi copii, care locuiau în canabae, de pe lângă castru, pe care şi-i legitimau după ce părăseau serviciul militar.

Solda trupelor stipendium se plătea dintr-un fond special numit aerarium militiae – şi varia după arme: praetorianul primea 500-700 de denari anual, legionarul primea 150-225 denari anual, auxiliarul avea în jur de 175 denari anual. Din aceste sume li se scădeau: cheltuielile de înarmare şi întreţinere, puteau lăsa economii într-o „casă de bani a legiunii” care se găsea într-o cameră subterană, aflată sub locuinţa comandantului. Soldele subofiţerilor erau diferenţiate: 750 de denari pentru centurioni de rangul întâi, pentru restul soldele erau mai mici. Militarii care se distingeau în luptă beneficiau de aşa zisele donativa, care erau de fapt distribuţii gratuite în bani, alimente, haine, acordate de împărat după unele victorii sau cu ocazia unor evenimente însemnate. Meritele erau răsplătite şi cu decora­ţii. Cele mai multe avantaje constau, de fapt, în câştigarea catăţeniei pentru soldaţii din provincii şi împroprietărirea pentru cei cu cetăţenie romană sau cei ce aveau pamânt puteau primi o importantă primă în bani (3000-5000 de denari), în funcţie de averea veteranului.

Diplomele militare erau de fapt un fel de brevete prin care se acorda cetăţenia romană celor care serveau în trupele auxiliare.

Augustus va organiza armata pe cinci direcţii principale: Legiunile, Trupele Auxiliare, Garnizoana Romei (Garda Praetoriană, Vigiliile), Flota, Contingentele Statelor Vasale.⁶⁶

Instrucţia, armamentul, solda, locul de garnizoană, durata serviciului militar erau diferenţiate aşadar în funcţie de arma în care servea soldatul respectiv.