Analele universităŢii din craiova

Dana DINU,
Odele lui Horaţiu

Dana DINU

După anul 30 a.Chr. cel mai probabil, Horaţiu abandonează pe Arhiloh pentru Alceu şi Sappho¹. Oda reprezintă forma privilegiată a lirismului lui Horaţiu, care se socoteşte cu mândrie , inventorul ei pe tărâm latin. Întreaga sa operă este lirică, însă măsura completă a lirismului horaţian este dată de creaţia odică, numită de poet Carmina.

Sursele literare ale lirismului în Odele lui Horaţiu

Cunoaşterea şi asimilarea tradiţiei literare a genului atât a celei greceşti, cât şi a celei latineşti mult mai modeste, îi oferă cele mai multe teme, motive, expresii, idei fie prin împrumut direct, fie prin analogii sau ecouri, de la Homer şi Hesiod până la Calimah şi de la Ennius până la Lucreţiu şi Catul. Variate surse literare ca genuri şi forme, pe care le foloseşte cu deplină libertate şi originalitate.

Imitaţia autorilor consacraţi este un principiu al clasicismului antic care nu intră în conflict cu originalitatea în creaţie şi nu o subminează, ci îl călăuzeşte pe poetul latin spre o sinteză originală. Gloria întâietăţii şi-o arogă deplin în lirica eolică în haină romană:

Dicar,…………………………….

…………………, ex humili potens

Princeps Aeolium carmen ad Italos

Deduxisse modos².

Noutatea – novitas – poeticii sale constă în „romanizarea” tematicii şi realizarea specificului roman prin glorificarea Romei eterne în ode precum Carmen Saeculare sau Către Mecenas, din II, 20 sau Epilog; prin autohtonizarea reperelor geografice şi a mitografiei poetice, precum odele din cartea a IV-a, 1; 4; 14; 15 dedicate zeiţei Venus, protectoare a Eneazilor, Romei şi lui Augustus; prin actualizarea unor evenimente istorice în ode ca Lui Augustus, II, 1 sau 25 din aceeaşi carte.

Sinteza profund originală la care a ajuns poetul afirmă un crez estetic bazat pe valori ideologice şi afective susţinut de cultul formei, operosa carmina, obţinut cu tenacitatea migăloasă şi modestă a albinei:

………………ego apis Matinae

more modoque
grata carpentis thyma per laborem

plurimum, circa nemus uvidique

Tiburis ripas operosa parvus

carmina fingo.³

Rezultatul acestei sinteze este oda eolică romană, contribuţia neegalată a lui Horaţiu la crearea unui model liric universal. Perfecţionismul formal pus în slujba unei ideologii literare, care îmbină utile et dulce, prodesse et delectare, îl situează indelebil în rangul superior al poeţilor lumii, aşa cum vizionar şi cu deplină conştienţă a valorii a spus-o în oda care, în primă in­tenţie, încheia ciclul creaţiei sale odice şi de aceea poartă numele de Epilog, adică ultima odă din cartea a III-a, din care am mai citat supra.

Având în vedere importanţa pe care o ataşa poetul performanţei la nivelul organizării expresiei sonore, credem că este binevenită o scurtă statistică a aspectelor metrico-prosodice ale odelor.

O primă clasificare formală a celor 104 ode conţinute în cele 4 cărţi de Carmina arată o bipartiţie iniţială şi anume: 98 de ode scrise în versuri logaedice şi 6 în versuri nonlogaedice. Versurile logaedice sunt socotite de către metricienii moderni cele în care dactilul şi troheul se asociază fără a admite în principiu substituţii. Aceste tipuri de versuri aparţin liricii greceşti eolice sau lesbice, după locul de origine al poeţilor Alceu, Sappho şi Anacreon care le-au dat strălucire. Geniul latin al lui Horaţiu a impus totuşi unele inovaţii care le-au transformat într-un instrument poetic mai viguros şi mai adecvat substanţei particulare a poemelor sale. Astfel, în versurile logaedice se regăsesc dactilul, măsura poeziei nobile epice sau elegiace; spondeul, care imprimă gravitate, maiestate şi solemnitate; troheul, mai alert, dar nu lipsit de dignitate; iambul, mai familiar şi anapestul.

Variatele combinaţii, după reguli stabilite de către iniţiatorii lor, formează versul, începând cu adonius, cel mai simplu, format din 5 silabe-dactil plus troheu sau spondeu şi încheind cu saficul mare format din 15 silabe. Ele oferă expresiei horaţiene posibilităţi ritmico-acustice de mare sugestie şi plasticitate, modulate de diversele conţinuturi. Factorul muzical-ritmic organizează viziunea şi induc o anumită atitudine în receptarea mesajului liric.

Gruparea versurilor în anumite structuri conduce la formarea strofelor care sunt în principal trei: strofa alcaică prezentă în 36 de ode, strofa safică în 27 de ode şi 16 ode asclepiade.

Restul de 19 ode sunt repartizate astfel în: 13 ode sunt distihuri de diverse tipuri, iar restul în monostih asclepiad, cum sunt odele I, 1 şi III, 30, adică Prologul care deschide seria odelor şi Epilogul primelor trei cărţi.

Nonlogaedice sunt 6 ode şi anume 5 în diverse distihuri şi una singură în monostih ionic (III, 12), care suscită încă discuţiile metricienilor.

Adăugând metrica iambică a celor 17 Epode, numite de autor Iambi, precum şi hexametrii celor 18 Satire şi ai celor 23 de Epistule totalizăm cele 162 de poeme lăsate posterităţii de poetul venusin. Opera completă a maestrului latin încape într-un singur volum nu prea mare. Imaginea ei este infinit multiplicată de-a lungul mileniilor prin traducerile, imitaţiile, influen­ţele, motivele, citatele, reminiscenţele, aluziile pe care le-a emulat şi datorită cărora este o prezentă vie în literatura universală. Aspectele metrico-prozo­dice ale Odelor şi Epodelor reprezintă un capitol aparte al tratatelor de ver­sificaţie latină şi pretind cunoştinţe aplicate şi fineţe de spirit în înţelegerea tehnicii lor.