Analele universităŢii din craiova

Ionuţ ŞERBAN, Adi SCHWARZ,
Conflictul dintre evrei şi autorităţile romane. Începutul diasporei

Ionuţ ŞERBAN, Adi SCHWARZ

La sfârşitul anului 40 a.Chr. Imperiul Roman cunoscuse un puternic regres în est, pierzând multe din provinciile asiatice. Marcus Antonius a trimis întăriri, sub comanda generalului Ventidius, care a reuşit îndepărtarea invadatorilor. Generalul Labienus a reuşit pacificarea Asiei Minor, tot el restabilind situaţia şi în Syria, de unde i-a izgonit pe parţi.

Generalul Caius Sosius a reuşit să scoată Ierusalimul de sub ocupaţia parţilor în anul 37 a. Chr. Conducător al său a fost desemnat Irod, care efec­tuase în anul 40 a. Chr. o vizită la Roma, prilej cu care îi cunoscuse pe Octavian şi pe Marcus Antonius¹.

În epoca imperială, Palestina a rămas o zonă de conflict deoarece poporul evreu ura stăpânirea romană. Împăratul Augustus (27 a. Chr.-14 p. Chr.) a dat instrucţiuni guvernatorului Iudeii să vegheze la respectarea religiei poporului. Astfel, la Ierusalim, Marele Preot, care conducea un con­siliu numit Sanhedrin, era reprezentantul autorităţii locale autonome. El, ală­turi de cler şi marii proprietari funciari, a acceptat autoritatea romană.

În anul 6 p. Chr., evreii s-au opus censorilor imperiali romani, iar în anul 40 p. Chr. Împăratul Caligula (37-41 p. Chr.) aproape că a declanşat o rebeliune când a impus evreilor ca statuia sa să fie plasată în Templul din Ierusalim. Împăratul, sfătuit de guvernatorul Syriei, Publius Petronius a re­nunţat la pretenţia sa de a introduce cultul imperial la evrei².

Administrată din anul 44 de un guvernator de rang procuratorial, sub­ordonat guvernatorului (legatului imperial) Syriei, Iudeea a continuat să fie scena unor conflicte sângeroase. Acestea au fost, în principal, cauzate de nemulţumirile populaţiei locale faţă de abuzurile administraţiei romane.

În general, evreii se bucurau de concesii din partea romanilor în pri­vinţa respectării preceptelor religioase care contraveneau cultelor oficiale romane. Ei aveau libertatea de delibera singuri în problemele lor religioase şi de a-şi alege conducătorii religioşi. Când izbucneau ciocniri, mai ales în Caesareea, Antiochia, Alexandria, unde ei erau în contact cu civilizaţia ele­nistică, autorităţile le reprimau, evreii având cel mai mult de suferit³.

Astfel, în anul 66 p. Chr., evreii din Ierusalim se răscoală asediind gar­nizoana romană şi ucigându-i pe toţi soldaţii care o compuneau. Procu­ratorul roman Florus a cerut ajutor legatului Syriei, Cestius Gallus, care a răspuns trimiţând o armată de 30 000 de soldaţi, care au început asediul citadelei Ierusalimului. Ulterior, datorită extinderii revoltei în toată Iudeea, Galileea şi chiar în Transiordania (Iordania de azi) Palestina va fi evacuată, după ce numeroase oraşe au devenit scena unor conflicte puternice⁴.

Situaţia va rămâne critică în regiune de-a lungul întregii domnii a împăratului Claudius (41-54 p. Chr.).

Succesorul său, Nero (54-68 p. Chr.), l-a însărcinat cu un imperium maius (normă legală prin care un general căpăta o putere foarte extinsă pen­tru a rezolva situaţiile limită din zona sa de acţiune) pentru Syria şi provin­ciile învecinate pe un general destoinic, cu o activitate militară de excepţie, Titus Flavius Vespasianus. Acesta, cu puţin peste 50 000 de soldaţi, a reuşit să cucerească Galileea în anul 67 p. Chr., iar în anul următor, părţile atinse de revoltă din Transiordania, izolând-i pe rebeli în Iudeea.

Anii 68-69 reprezintă o perioadă de criză majoră în istoria romană, determinată de eliminarea lui Nero (forţat să se sinucidă) şi apariţia a trei pretendenţi, Othon, Galba şi Vitellius, urmaţi de al patrulea, Vespasianus. Pentru prima dată, legiunile din provincii descoperiseră arcana imperii, se­cretul puterii, acela că şi generalii romani puteau accede la tronul imperial, bazându-se pe susţinerea soldaţilor lor.

Vespasianus (împărat din 69), fiind ocupat cu înlăturarea lui Vitellius, a lăsat evreilor posibilitatea de a-şi reface forţele în anul 69 p. Chr. Dar, în anul 70 p. Chr., Titus, fiul său mai mare, a reluat lupta, începând asediul cetăţii Ierusalim. Atacul decisiv a avut loc în zona unde astăzi se află Muzeul Rockefeller, zidurile fiind sparte cu ajutorul berbecilor.

Principalul izvor istoric care prezintă dramatica rezistenţă a evreilor şi sfârşitul acesteia rămâne în continuare opera lui Flavius Josephus, Bellum Judaicum (VI 8, 403-421).

După şase luni de asediu, Ierusalimul a căzut la data de 28 septembrie 70 p. Chr., 8 Gorpiaius în cronologia greacă, Elul în cronologia antică locală.

Imaginile descrise de Flavius Josephus sunt cutremurătoare. Romanii i-au ucis pe toţi cei pe care i-au întâlnit în cale, au ars casele, nu înainte de a vedea cum familii întregi îşi aflaseră sfârşitul din cauza foametei din timpul asediului. Titus, sosit în partea de sus a oraşului, a rămas uimit de măreţia turnurilor de apărare, Flavius Josephus scriind că acesta ar fi spus că Dumnezeu i-a ajutat pe romani, determinându-i pe evrei să părăsească citadela dominată de aceste turnuri. El a dat ordin să fie selectaţi captivii rămaşi în viaţă, urmând să fie cruţaţi doar cei care nu luptaseră. Flavius Josephus avansează cifra de 97 000 de prizonieri, iar cei care au pierit au fost 1 100 000 de oameni, cea mai mare parte a lor evrei, nu numai din Ierusalim ci şi din regiunile învecinate, dispăruţi şi din cauza foametei şi a bolilor cauzate de război⁵.

Cei scăpaţi cu viaţă au fost transformaţi în sclavi. Templul a fost ars din temelii, interzicându-se reconstruirea lui⁶. Legiunea X a fost instalată permanent în Ierusalim.

Sanhedrinul a fost desfiinţat, romanii introducând administraţia ro­mană şi organizând teritoriile cucerite în provincia Iudaea.

Triumful împăraţilor Vespasian (69-79 p. Chr.) şi Titus (79-81 p. Chr.) s-a celebrat cu mare fast, 700 de gladiatori găsindu-şi sfârşitul în arenele de circ. A fost emisă şi o monedă, pe avers cu inscripţia JUDAEA CAPTA, iar pe revers cu o imagine reprezentând un palmier şi o femeie care plânge. Din ordinul lui Vespasian şi al lui Titus a fost ridicat, la Roma, un arc de triumf pe care sunt reprezentate trofeele (spolia) luate de romani⁷.

Potrivit Evangheliei după Matei, Capitolul 23, Versetele 37-38 că­derea Ierusalimului a fost anticipată de către Iisus Hristos:
„³⁷Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n’aţi vrut. ³⁸Iată, vi se lasă casa pustie!”
Tot Evanghelia după Matei, Capitolul 24, Versetele 1-2 prezintă profeţia lui Iisus Hristos despre distrugerea Templului:
„¹Şi ieşind Iisus şi plecând de la templu, s’au apropiat de El ucenicii Săi, ca să-I arate clădirile templului. ²Iar El, răspunzând, le-a zis: Le vedeţi pe toate acestea? Adevăr vă grăiesc: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească⁸.”
În 116 p. Chr., evreii s-au răsculat, concomitent cu populaţia Mesopo­tamiei. Traian (98-117 p. Chr.) a fost astfel forţat să retragă o parte a trupelor de pe frontul parthic pentru a înăbuşi revoltele, care s-au extins în Egipt, Cyrene, Cypru. După încheierea luptelor cu parţii, Traian a reuşit să pună capăt revoltelor, fără a iniţia represiuni sângeroase, ceea ce a dus la reluarea ostilităţilor sub domnia lui Hadrian.

În 117 p. Chr., Hadrian (117-138 p. Chr.) a retras drepturile comunită­ţii evreieşti din Alexandria şi a încercat apoi să rezolve problema evreiască prin asimilarea acestei comunităţi de către vecinii lor elenizaţi. În cursul ce­lei de-a doua călătorii în provinciile asiatice ale Imperiului Roman, a luat iniţiativa întemeierii Coloniei Aelia Capitolina, la Ierusalim, în timp ce pe locul Templului a preconizat construirea unui lăcaş pentru Jupiter Capitolinul⁹.

Astfel, între 131 şi 134, evreii s-au revoltat sub conducerea lui Simon Bar-Kochba, ducând un război de uzură împotriva romanilor. Romanii, beneficiind de aportul trupelor de pe frontierele provinciilor învecinate, au restabilit situaţia, Caius Iulius Severus pacificând Iudeea în 135. Represa­liile romanilor au fost dure, evreilor supravieţuitori interzicându-li se intra­rea în Ierusalim mai mult de o dată pe an¹⁰.

Măsurile severe ale lui Hadrian au fost temperate de către împăratul Antoninus Pius (138-161 p. Chr.). Deşi se păstrase interdicţia de a se stabili în Ierusalim, împăratul a recunoscut celor născuţi în religia evreiască dreptul de a-şi exercita liber confesiunea, s-a permis funcţionarea şcolilor şi a sinagogilor.

Din punct de vedere istoric, căderea Ierusalimului, urmată de înăbu­şirea ultimelor încercări de revoltă de către împăratul Hadrian au marcat începutul exodului evreilor, aceştia răspândindu-se în întreaga lume proces numit diaspora, „împrăştiere” în limba greacă.

NOTE

¹ M. Cary, John Wilson, A Shorter History of Rome, New York, Macmillan, 1963, p. 216.

² Ibidem, p. 259; Philip’s Atlas of World History, Institute of Historical Research, University of London, 2001, p. 54-55.

³ Eugene Albertini, L’Empire Romain, Paris, Librairie Felix Alcan, 1936, p. 95-96.

⁴ Ibidem, p. 260; Moşe Maur, Istoria Israelului din preistorie până după războiul de şase zile, Oradea, Editura Aion, 2000, p. 103.

⁵ Flavius Josephus, Istoria Războiului Iudeilor împotriva Romanilor, Bucureşti, Editura Hasefer, 1999, p. 488-490.

⁶ M. Cary, John Wilson, Op. cit., p. 285.

⁷ Moşe Maur, Op. cit., p. 107.

⁸ Biblia sau Sfânta Scriptură, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001.

⁹ Eugene Albertini, Op.Cit., p. 182-183. M. Cary, John Wilson, Op. cit., p. 299-302.

¹⁰ Ibidem, p. 188.

BIBLIOGRAFIE

Albertini, Eugene, L’Empire Romain, Paris, Librairie Felix Alcan, 1936.

Biblia sau Sfânta Scriptură, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2001.

Cary, M., Wilson, John, A Shorter History of Rome, New York, Macmillan, 1963.

Josephus, Flavius, Istoria Războiului Iudeilor împotriva Romanilor, Bucureşti, Editura Hasefer 1999.

Maur, Moşe, Istoria Israelului din preistorie până după războiul de şase zile, Oradea, Editura Aion, 2000.

Philip’s Atlas of World History, Institute of Historical Research, University of London, 2001.

ABSTRACT

The paper presents the Jewish people in ancient Israel under the Roman Empire, their hate towards the Roman rule and their attempts to rebell against their Roman leaders.

The paper also presents the Roman siege of Jerusalem, the fall of this Jewish fortress on September 28, 70 A.C., the description of this siege made by Flavius Josephus in Bellum Judaicum and the fate of Jewish people afterwar.

In the end the paper shows the Jewish rebellion under the emperors Traian and Hadrian and Antonius Pius’s more temperate measures regarding the Jews. Historically, the fall of Jerusalem and the suppressive measures taken by Hadrian during the last attempts of the Jewish rebellion marked the beginning of the Jews migration all over the world, process called Diaspora.