Analitica secunda topica respingerile sofistice
Yüklə 3,07 Mb.
|
|
ARISTOTEL ORGANON II ANALITICA SECUNDA TOPICA RESPINGERILE SOFISTICE Traducere, studiu introductiv, introducere şi note de MIRCEA FLORIAN Notiţă introductivă la Respingerile sofistice de DAN BĂDĂRĂU BCU Cluj-Napoca IUI II! IU
4060 059 483 EDITURA IRI Bucureşti, 1998 561 © Toate drepturile rezervate EDITURII IRI ISBN: 973 - 97627 - 4 - 3 ISBN: 973 - 97627 - 6 - X CUPRINS
INTRODUCERE LA ANALITICA SECUNDA de Mircea Florian....................... 15 ANALITICA SECUNDA Cartea I 1. învăţătura are nevoie de cunoştinţe anterioare. Natura lor ... 75 2. Natura cunoaşterii ştiinţifice......................... 78 3. Concepţii false despre natura ştiinţei şi demonstraţiei...... 82 4. Condiţiile demonstraţiei: „valabil despre toţi", „valabil în sine", „valabil universal"............... 86 5. Cauzele erorilor în ce priveşte universalitatea demonstraţiei ............................... 91 6. Premisele demonstraţiei trebuie să fie necesare şi esenţiale .................................. 94 7. Premisele demonstraţiei trebuie să aparţină aceluiaşi gen ca şi concluzia ..................... 99 8. Premisele demonstraţiei trebuie să fie etern valabile....... 101 9. Premisele demonstraţiei trebuie să fie proprii şi nedemonstrabile ............................ 102 10. Principii comune şi principii proprii................... 105 11. Felurile de axiomă ................................ 108 12. Premisa ştiinţifică în formă interogativă................ 111 13. Diferenţa dintre ştiinţa faptului (a lui „că") şi ştiinţa cauzei (a lui „pentru ce") ................... 116 14. Figura 1 este de precădere silogismul ştiinţific ........... 121 15. Propoziţii negative nemijlocite ....................... 122 16. Ignoranţa şi eroarea ca rezultate din premise nemijlocite . . . 124 17. Ignoranţa şi eroarea ca rezultate din premise mijlocite ..... 127 18. Ignoranţa ca negaţie a cunoaşterii rezultată din lipsa unui simţ.............................. 134 CUPRINS 19. Demonstraţia nu este posibilă, dacă regresul premiselor merge la infinit ................................ 135 20. Termenii medii nu sunt în număr infinit................ 138 21. Termenii medii nu sunt în număr infinit în demonstraţiile negative ........................ 139 22. în demonstraţiile afirmative nu se poate merge la infinit .... 142 23. Corolare ........................................ 150 24. Demonstraţia universală este superioară demostraţiei particulare.......................... 154 25. Demonstraţia afirmativă este superioară demonstraţiei negative .......................... 160 26. Demonstraţia directă este superioară demonstraţiei indirecte.......................... 163 27. în ce condiţii o ştiinţă este superioară.................. 165 28. în ce constă unitatea ştiinţei......................... 166 29. Mai multe demonstraţii pentru aceeaşi concluzie ......... 167 30. Nu există o ştiinţă a hazardului....................... 168 31. Nu există demonstraţie prin simţuri ................... 169 32. Alte ştiinţe au alte principii.......................... 171 33. Ştiinţa şi opinia................................... 174 34. Despre agerimea de gândire ......................... 178 Cartea a 11-a 1. Cele patru forme de cercetare........................ 179 2. Toate formele de cercetare se reduc la căutarea termenului mediu............................. 180 3. Comparaţia între definiţie şi demonstraţie............... 182 4. Esenţa nu poate fi demonstrată....................... 186 5. Esenţa nu poate fi dovedită prin diviziune .............. 189 6. Esenţa nu poate fi dovedită prin silogism ipotetic din atribute proprii sau din contrarii ............... 191 7. Esenţa nu poate fi dovedită prin definiţie ............... 193 8. Raportul dintre definiţie şi demonstraţie................ 196 9. Cunoaşterea existenţei şi esenţei principiilor este nemijlocită, nu demonstrativă................. 198 10. Felurile definiţiei ................................. 198 11. Cauzele ca termeni medii ........................... 202 CUPRINS
12. Rolul timpului în raportul cauzal ..................... 207 13. Cum ajungem la definiţia esenţei prin compoziţie şi diviziune................................... 213 14. Cum să alegem genurile în demonstraţie................ 221 15. Un singur termen mediu pentru a rezolva mai multe probleme ............................ 223 16. Putem conchide deopotrivă de la cauză la efect şi de la efect la cauză?........................... 224 17. în ce cazuri cauze diferite pot produce aceleaşi efecte...... 227 18. Cauza adevărată este cauza proximă, nu cea mai generală............................. 230 19. Recapitulare. Cum ajungem să cunoaştem principiile...... 231 INTRODUCERE Ia TOPICA de Mircea Florian............. 239 A. Originea şi structura Topicii ......................... 239 I. Gândirea antică cunoaşte două logici: analitica şi dialectica.......................... 239 Iî. Dialectica la Socrate, Platon, Euclid din Megara şi Aristotel.................................. 244 III. Apodictica şi dialectica lui Aristotel .............. 245 IV. Elementele dialecticii: cei patru predicabili......... 250 V. Instrumentele (opyava) dialecticii şi inducţia ....... 253 VI. „Locurile comune" şi inducţia................... 254 VII. Foloasele Dialecticii .......................... 255 VIII. Dialectica şi rolul inducţiei ..................... 258 B. Conţinutul Topicii (pe cărţi şi capitole) ................. 263 Cartea I Introducere în tratat............................ 263 Cartea a Ii-a „Locurile comune" ale accidentului ............ 269 Cartea a lll-a „Locurile comune" ale accidentului (continuare) . . 272 Cartea a IV-a „Locurile comune" ale genului............... 274 Cartea a V-a „Locurile comune" ale propriului.............. 277 Cartea a Vi-a „Locurile comune" ale definiţiei............... 280 Cartea a Vil-a „Locurile comune" ale identicului şi definiţiei . . . 284 Cartea a VlII-a Despre practica dialecticii şi practica în dialectică ................................ 285 C. Privire generală ................................... 289 CUPRINS TOPICA
Cartea 1 SAU DIALECTICII. PROBLEMA TOPICII. CELE PATRU PREDICABILE. REGULI PENTRU ALEGEREA ARGUMENTELOR> ............. 297 1. Scopul tratatului.................................. 297 2. Utilitatea dialecticii ............................... 301 3. Cum atingem perfecţiunea în dialectică ................ 303 4. Raţionamentele probabile ale dialecticii şi cele patru predicabile....................... 303 5. Explicarea celor patru predicabile..................... 305 6. Raţionamentele dialectice din punctul de vedere al celor patru predicabile........................ 308 7. Diferitele specii de identitate ........................ 309 8. Două dovezi ale diviziunii predicabilelor................ 311 9. Raportul dintre categorii (predicamente) şi cele patru predicabile......................... 312 10. Premisele dialectice ............................... 313 11. Problema dialectică. Despre teză...................... 315 12. Raţionamentul dialectic. Inducţia dialectică ............. 318 13. Cele patru mijloace dialectice în genere ................ 318 14. Reguli pentru alegerea premiselor..................... 319 15. Al doilea mijloc: deosebirea de sens a omonimelor........ 321 16. Al treilea mijloc: căutarea diferenţelor ................. 328 17. Al patrulea mijloc: căutarea asemănărilor............... 329 18. Utilitatea ultimelor trei mijloace dialectice. Despre locurile dialectice............................ 329 Cartea a Ii-a
ACCIDENTALE> .................................. 333 1. Priviri generale asupra locurilor comune ale accidentului . . . 333
2. Locurile comune care servesc respingerii ............... 335 3. Locuri care totodată stabilesc şi resping ................ 338
CUPRINS
5. Alte locuri comune pentru a abate argumentarea.......... 344 6. Felurite locuri comune ............................. 346
7. Locuri comune privitoare la contrarii .................. 348 8. Locuri comune privitoare la cele patru feluri de opoziţii .... 351 9 Locuri comune despre termeni înrudiţi şi derivaţi etc....... 354
10. Locuri comune aplicabile la asemănarea lucrurilor........ 356 ] 1. Locuri comune despre termeni adăugaţi şi caracterele
ce rezultă.................................. 359 Cartea a IlI-a
ACCIDENTULUfo- ................................. 362 1. Locuri comune despre valorile absolute ale accidentului .... 362
2. Alte locuri comune despre valoarea accidentului ......... 366 3. Alte locuri comune despre valoarea accidentului ......... 370
4. Locuri comune precedente aplicate fără comparaţie ....... 373 5. Locurile comune precedente concepute cât mai general .... 373
6. Locurile comune precedente despre probleme particulare . . . 374 Cartea a IV-a
1. Diferite locuri comune ............................. 379 2. Alte locuri comune privitoare la gen şi la specie.......... 383
3. Alte locuri comune privitoare la termeni contrari, derivaţi şi înrudiţi ........................... 388
4. Diferite locuri comune privitoare la relaţii, la devenire, la opuşi etc................................. 392
5. Diferite locuri comune privitoare la stare, capacitate şi afecţiuni .................................. 397
6. Felurite locuri comune privitoare la noţiunile transcendentale etc........................... 402
Cartea a V-a 1. Despre propriu în genere şi despre speciile lui. Ele nu sunt deopotrivă de favorabile discuţiei ............... 408
CUPRINS
sau incorect................................ 411 3. Alte locuri comune formulate corect sau incorect ......... 416
4. Locuri comune referitoare la corecta raportare a propriului la subiectul său ............................. 420
5. Alte locuri comune referitoare la corecta raportare a propriului la subiectul său ............................. 425
6. Locurile comune ale propriului considerate din punctul de vedere al opuşilor......................... 430
7. Diferite locuri comune ale propriului ca: termeni derivaţi, asemănători, referitori la existenţă şi devenire etc. ... 434
8. Locuri comune ale propriului privitoare la mai mult, mai puţin şi egal ............................ 437
9. Alte locuri comune ale propriului privitoare la potenţial şi superlativ................................ 442
Cartea a Vi-a 1. Consideraţii generale asupra definiţiei. Cele cinci părţi ale cercetării............................... 444
2. Locuri comune privitoare la evitarea obscurităţii în definiţie . 446 3. Prisosul de cuvinte în definiţie ....................... 448
4. Locurile comune care asigură că termenii definiţiei sunt anteriori şi mai cunoscuţi...................... 452
5. Locuri comune ale definiţiei cu privire la gen............ 456 6. Locuri comune ale definiţiei privitoare la diferenţe........ 458
7. Locuri comune privitoare la definirea termenilor ce admit gradaţie................................... 466
8. Locuri comune privitoare la definiţia relativilor .......... 468 9. Locuri comune privitoare la definiţia stării, relativului,
contrarului etc.............................. 470 10. Locuri comune privitoare la definiţia termenilor derivaţi,
la „Ideea" corespunzătoare lucrului definit. la termenii echivoci.......................... 473
11. Locuri comune privitoare la definiţia termenilor compuşi . . . 476 12. Locuri comune privitoare la definiţia diferenţei la real,
relativ etc.................................. 478 10
CUPRINS
ale lucrurilor............................... 480 14. Locuri comune privitoare la definirea unui întreg compus şi
Ia cercetarea unei definiţii neclare ............... 485 Cartea a Vil-a
ŞI DEFINIŢIEI>................................... 488 1. Locuri comune despre identitate...................... 488
2. Locuri comune ale identicului aplicate la definiţie ........ 492 3. Locuri comune pentru a stabili definiţia ................ 492
4. Notă despre gradele de utilitate ale locurilor comune ...... 496 5. Notă despre dificultăţile de a stabili sau
respinge o problemă ......................... 497 Cartea a VUI-a
ÎN DIALECTICĂ> ................................. 502 1. Cum se pun întrebările şi ordinea acestora .............. 502
2. Despre ordonarea întrebărilor — urmare. Inducţie şi silogism.......................... 508
3. Despre uşurinţa sau dificultatea unor argumente dialectice . . 512 4. Sarcinile întrebătorului şi ale respondentului ............ 515
5. Introducere la o tehnică a discuţiilor ca exerciţiu şi examinare ............................... 516
6. Sarcina respondentului este determinată de natura întrebării: a) de acceptibiiitatea ei ....................... 518
7. Sarcina respondentului este determinată de natura întrebării: b) de claritatea ei............................ 519
8. Sarcina respondentului este determinată de natura întrebării: c) de importanţa ei pentru argumentare ........... 520
9. Regulile privitoare la teza respondentului: a-şi face obiecţii sieşi şi a nu admite teze blamabile............... 522
10. Despre corectarea falselor argumente. Patru feluri de obiecţii pentru a împiedica formarea unui raţionament...... 522
11. Despre erorile de argumentare şi despre eronie întrebătorului ......................... 524
11
CUPRINS
12. Când argumentarea este clară şi când este falsă . . petitio de contrari ................... 14. Cum devine cineva un dialectician exercitat şi abil
NOTIŢĂ INTRODUCTIVA LA RESPINGERILE SOFISTICE de Dan Bădărău .................................... 529
531 533
RESPINGERILE SOFISTICE 1. Introducere. Scopul tratatului: diferenţa dintre silogism
şi sofism .................................. 547 2. Cele patru specii de argumente ale discuţiei ............. 550
3. Cele cinci scopuri ale argumentării eristice sau sofistice .... 551 4. Primul scop: respingerea. Două feluri de respingeri: de limbaj
şi în afară de limbaj. Respingerile de limbaj ....... 552 5. Respingerile din afara limbajului ..................... 557
6. Toate paralogismele se reduc la paralogismul ignorării respingerii................................. 564
7. Cauzele erorii sunt cauzele paralogismelor.............. 570 8. Respingerile sofistice sprijinite pe conţinutul ştiinţelor..... 572
9. Respingerile, fiind infinite, nu pot fi cunoscute toate ...... 575 10. împărţirea argumentelor după limbaj şi după
lucruri este falsă ............................ 577 11. Felurile de raţionament: apodictic, dialectic, peirastic,
eristic, sofistic.............................. 582 12. Al doilea şi al treilea scop al sofisticii: inducerea în eroare
şi în paradoxe .............................. 588 13. Alt scop al sofisticii: face pe respondent să cadă
în tautologie ............................... 591 14. Alt scop al sofisticii: producerea solecismelor............ 593
15. Orânduirea întrebărilor şi argumentelor în vederea respingerilor sofistice ........................ 595
16. Utilitatea studiului de faţă. Soluţia paralogismelor ........ 599 17. Despre soluţiile aparente ale respingerilor sofistice........ 601
18. Adevărata soluţie a raţionamentelor false ............... 608 12
CUPRINS
şi amfibologia.............................. 610 20. Soluţionarea respingerilor care se sprijină pe divizarea şi pe compunerea cuvintelor ..................... 612 21. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe accent ......... 615 22. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe forma limbajului ................................. 615 23. Concluzii despre soluţionarea respingerilor sofistice sprijinite pe limbaj.................................. 621 24. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe accident........ 623 25. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe opoziţia dintre relativ şi absolut ............................ 628 26. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe ignorarea definiţiei respingerii................................. 631 27. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe petitio principii . . 632 28. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe falsa consecvenţă . . 633 29. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe falsa cauză ..... 634 30. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe reunirea mai multor chestiuni în una singură................. 634 31. Soluţia respingerilor sofistice sprijinite pe vorbărie........ 636 32. Soluţia respingerilor sofistice produse de solecisme ....... 638 33. Unele sofisme se rezolvă greu, altele se rezolvă uşor ...... 640 34. Rezumat al Respingerilor sofistice şi al Topicii .......... 645 INDICE TERMINOLOGIC AL ORGANONULUI .......... 649 INTRODUCERE LA ANALITICA SECUNDA I Analitica secundă1 ('AvaXuTucâ uarepa, în limba latină: Analitica posteriora) dezvoltă, sub toate laturile, tema comună a celor două Analitici, temă abia formulată la începutul Analiticii prime: ce este ştiinţa (eTrioTrfuTi), ce este demonstraţia (diroSei^isO, condiţia fundamentală a ştiinţei, în ce constă „deprinderea de a demonstra" (e|ir âTro5€iKTiKTÎ), cum spune Aristotel în Etica Nicomahică{Vl,3,1139 b sub finem). Analitica primă a întrerupt expunerea demonstraţiei pentru a cerceta în prealabil raţionamentul elementar, pe care Aristotel 1-a descoperit, dându-i şi numele tehnic de „silogism". Demonstraţia este un silogism, dar nu orice silogism este o demonstraţie, un raţionament „ştiinţific" (^ttiottihovikt)), necesar, cert. Alături de silogismul necesar al ştiinţei, silogismul „probabil", adică fără necesitate, dar adevărat, al dialecticii şi retoricii, îşi impune prezenţa pentru a întregi profilul 1 în limba greacă şi în limba latină, ca şi în unele traduceri moderne, termenul esîe folosit la plural („Analiticile prime", „Analiticile secunde"). Noi l-am traspus la singular, după modelul termenilor similari, de exemplu: „fizică", „metafizică", „matematică", „mecanică" etc, în loc de „fizici", „metafizici", „matematici" (încă în uz), „mecanici" etc. I 15 A MIRCEA FLORI AN cunoaşterii. La începutul Analiticii secunde, ca şi la începutul Analiticii prime, Aristotel face deosebirea dintre ştiinţă, domeniul apodicticii, şi dialectică, domeniul opiniei (8o|a), al probabilului (evo8o£ov). El se foloseşte de încă un termen pentru a desemna probabilul, ceea ce stă aproape de ştiinţă, fără a avea necesitatea ştiinţei. Acest termen este euXoyos", în sensul general de „verosimil", „admisibil'", „convenabil", „coerent", „bine întemeiat" pe experienţă şi alte cunoştinţe, „raţional". Merită să fie relevat că acest termen nu se întâlneşte în scrierile de logică, ci în celelalte scrieri2. Analiticile opun3 apodictica (ştiinţa) şi dialectica, cercetată în Topica. Dar chiar în Analitici, capitole întregi recunosc fără înconjur că ştiinţa apodictică se reazemă pe dialectică. Ştiinţa şi dialectica nu numai că nu se exclud, dar nici una nu se poate lipsi de cealaltă, şi chiar uneori dialectica este, cum vom vedea, condiţia, izvorul ştiinţei, şi, ca atare, ea oferă adevăruri prime, sigure, principii. Trebuie subliniat neîncetat că doctrina logică a lui Aristotel nu este monolitică, nu este un bloc tăiat dintr-o bucată. Analiticile par a fi o concepţie perfect coerentă, viguroasă, stringentă, având drept model „demonstraţia" matematică. Notăm în treacăt că termenul de „deducţie" (deductio este traducerea latină a lui diraywyii) se găseşte întrebuinţat în Analitici nu în sensul de astăzi, aproape identic cu „demonstraţie", ci în sensul de „reducţie" sau „abducţie", mai ales de „reducere la absurd". Totuşi, matematica nu este modelul unic al lui Aristotel, model împrumutat creatorilor „geometriei" occidentale. Aristotel nu este un matematician original şi nici măcar un cunoscător mai profund al matematicii din vremea sa. Teoreticienii moderni ai matematicii pun la îndoială şi temeinicia meritului său recunoscut, în genere, de a fi 2J.M.Le Blond, EviXoyo? et /'argument de convenance chez Aristote, 193S 3 Opoziţia dintre dialectică, tratată în Topica, şi apodictică (ştiinţa demonstrativă), fundată pe cele două Analitici, se cere precizată. Cercetările filologice şi filozofice sunt de acord că dialectica (Topica) reprezintă primul stadiu al logicii aristotelice. în discuţie este încă, ce anume urmează dialecticii: „Analitica primă" (studiul silogismului ca formă logică comună dialecticii şi apodicticii), cum cred H. Maier şi W.D. Ross, sau „Analitica secundă" (studiul silogismului apodictic, ştiinţific), cum susţine, mai recent Fred. Solmsen. Succesiunea istoric-logică a celor două Analitici este o chestiune secundară, esenţial este că metoda ştiinţifică, demonstraţia, are ca model metodica aplicată în geometria vremii. 16 INTRODUCERE LA ANALITICA SECUNDA generalizat metoda matematicii, demonstraţia. Că Aristotel n-a avut o înţelegere modernă a structurii relaţioniste, proprie demonstraţiei matematice, nu e de mirare; dar totodată nu trebuie să trecem cu vederea că el a combătut, ca un abuz, panmatematismul mistic al pitagorismului şi al platonismului în faza lui târzie. Aristotel este în primul rând un făuritor al ştiinţelor naturii, domenii în care el deschide drumuri bătute de urmaşi până în epoca modernă. între doctrinarul aparent rigid al ştiinţei şi practicianul ştiinţei există o deosebire apreciabilă. Practicianul nu impune faptelor procedee rigide şi definitive, ci el este gata să modifice un procedeu, pentru a-1 mlădia după fapte, şi chiar uneori exclamă: „este absurd a avea încredere în gândire", adică în gândirea pur speculativă. în cercetările sale de specialitate, Aristotel procedează cu prudenţă şi cu nuanţare, apropiindu-se astfel de „probabilitatea" dialecticii, de procedeele recomandate de Topica. Se impune neîntârziat o precizare referitoare la structura Topicii şi deci şi a dialecticii aristotelice. Dialectica aristotelică are două aspecte distincte. De o parte, dialectica este o cercetare a ceea ce este comun şi generic în cunoaşterea spontană a oamenilor, latură căreia i se opune ştiinţa apodictică specială, adaptată obiectului — de aici provine aversiunea lui Aristotel faţă de ceea ce este pur „logic", faţă de tot ceea ce se opune „fizicului" sau realităţii concrete. „Logic" este echivalent cu „dialectic", cu „generic", „comun", opus ştiinţelor speciale, concrete, mai ales „fizice". De altă parte, dialectica este apo-rematică, adică cercetează „aporiile", „dificultăţile" cu soluţii pro şi contra, pentru a se ridica treptat, critic, de la fapte concrete la principii, la adevăruri generale. Sub acest aspect, metoda dialectică este, în primul rând, o inducţie, un examen dibuitor, liber, neîncătuşat de formule rigide, exagerate mai târziu de către scolastică. Aristotel, care recunoaşte existenţa unui silogism dialectic, rareori îl întrebuinţează în Topica. De aceea, în sfârşit, cercetarea dialectică a opiniilor contrare, aporetica, se serveşte de obicei de istorie, de perspectiva istorică a problemelor. Yüklə 3,07 Mb. Dostları ilə paylaş:
|