Analysis of quality management services industry in materials by method bcg dot-matrix

1. Recenzia literaturii științifice
Tocmai în acest context dinamic prezentat anterior, opiniile variate față de dezvoltare determină modele diferite, căi și strategii de dezvoltare, printre care și modelul economic circular, o alternativă la modelul de dezvoltare economică dominant, marcat de expresia „exploatează/ ia, produ/ fabrică, aruncă” (Ness, 2008 citat în Ghisellini, Cialani și Ulgiati, 2015, p. 1), prin noul slogan „repară, refă, reconstruiește, regândește” (Weetman, 2017). Acesta este o expresie a dezvoltării economice bazate pe circulația ecologică a materialelor naturale, necesitând acordul cu legile ecologice și utilizarea optimă a resurselor naturale pentru atingerea creșterii economice, urmând îndeaproape principiile reducerii utilizării resurselor, a reutilizării lor și a reciclării (Zhijun și Nailing, 2007). Componenta ecologică, definită mai întâi din punct de vedere industrial, ca teorie și curent de gândire originar din conceptul de dezvoltare eco-industrială (Geng, et. al., 2012), capătă forma unei simbioze materiale dintre diferitele organizații și procesele de producție generate de acestea, generând, într-o filosofie a economiei circulare, beneficii aduse societății și economiei, ca întreg (Andersen, 2007).

Plecând de la o abordare de multe ori limitată în înțelegerea sistemului circular economic, ca „management al deșeurilor” (Ghisellini, Cialani și Ulgiati, 2015, p. 2), trebuie subliniat rolul determinat pe care l-a avut în cristalizarea acestuia Fundația Ellen MacArthur (Ellen MacArthur Foundation - EMF). După publicarea în 2012 a raportului „Towards the Circular Economy”, EMF definește economia circulară prin recircularea „materialelor valoroase și a produselor și fabricarea și transportarea acestora prin utilizarea energiei regenerabile” (Weetman, 2017, p. 18). Urmând principiile enunțate prin Directiva Europeană privind deșeurile 2008/98/EC, respectiv „reutilizare”, „reparare” și „refabricare” (EU, 2008) și a planului de acțiune privind economia circulară formulat de Uniunea Europeană în decembrie 2015 „Closing the Loop” (Weetman, 2017), un pachet „nou și ambițios pentru a stimula tranziția Europei către o economie circulară care va spori competitivitatea la nivel mondial, va stimula creşterea economică durabilă și, totodată, va genera noi locuri de muncă” (Lakatos, 2017, p. 194), EMF propune integrarea altor trei concepte adiționale: „proiectare adecvată”, „reclasificarea” materialelor și „regenerabilitatea”. În această lumină, vom considera oportună opinia afirmată de Charonis (2012), privind definirea economiei circulare ca sistem proiectat a fi restaurativ și regenerativ, „o alternativă a unui discurs în creștere” și nu „o alternativă a creșterii discursului” (citat în Ghisellini, Cialani și Ulgiati, 2015, p. 6).

Cadrul teoretic utilizat în acest studiu are la bază două abordări specifice economiei circulare, adaptate utilizării în mediul online, prima fiind „Arhitectura economiei circulare” (Weetman, 2017, p. 27), cu șase dimensiuni principale: „modele de afaceri și relații”, „intrări circulare”, „proiectarea produsului”, „proiectarea procesului”, „fluxuri circulare” și „facilitatori și acceleratori”, în această ultimă dimensiune regăsindu-se și subdimensiunea tehnologiei și a mediului digital; cel de-al doilea model face referire la „Produsul perfect” (Wesling, 2015 citat în Weetman, 2017, p. 30), oferind un referențial pentru compararea ulterioară a brandurilor de loc. Astfel, un produs perfect (i.e., un brand) într-o economie circulară ar trebui să fie construit din mai multe componente (precum Lego); să fie proiectat pentru demontare și recirculație; să poată fi personalizat sau îmbunătățit (prin acțiuni de tip „Do It Yourself”); să fie captivant, interschimbabil, ușor de distribuit și de reparat – pentru a avea „propria viață”.

Tocmai datorită acestor caracteristici specifice viziunii circulare, interesul şi cercetarea brandurilor apar din întrepătrunderea sferelor de management, marketing, strategie, acestea urmărind să propună, în general, modele pragmatice privind „efectele” produse de branduri, prin analize cantitative (Keller şi Lehmann, 2006). Însă studiile mai recente, adepte ale paradigmei constructiviste, ce reflectă „natura” brandului, ca „entitate vie, având o personalitate cu care putem relaționa, care se poate schimba și evolua în timp” (Hanby, 1999, p. 12), indică o reconsiderare a mecanismului de funcţionare generală a brandurilor şi schimbarea atenţiei dinspre produse şi producătorii acestora spre răspunsul şi serviciile acordate consumatorului, în înţelegerea procesului de formare a valorii de brand (Muñiz, Jr. şi O’Guinn, 2001). În cadrul acestei abordări de tip comunitar, consumatorii, angajaţii şi organizaţiile sunt văzuţi ca alcătuind, construind şi săvârşind identităţi şi concepte proprii, probând noi roluri şi creându-şi propriile identităţi în cadrul şi prin cultura de brand.