Anna karenina

el purta vina de a fi despărţită pentru totdeauna de băiatul

ei.

Nici rarele clipe de dragoste duioasă care se strecurau

Intre dinşii n-o linişteau. Vedea in dragostea lui o nuanţă

de calm şi de siguranţă care nu existase mai inainte şi care

enerva.

Se insera. Anna era singură. II aştepta să se intoarcă

de la un prinz intre burlaci, la care se dusese. Se plimba

in lungul şi in latul biroului său (odaia unde se auzea cel

iiiai puţin zgomotul străzii) şi se gindea pină in cele mai

•IBLIOTECA

- CENTRALA

-UNIVERS

/TARA

mici amănunte la cearta lor din ajun. Pornind cu gindul

mereu in urmă, la cuvintele jignitoare pe care şi le amintea,

la motivul certei, ea ajunse in sfirşit la inceputul discuţiei.

Mult timp nu-i veni să creadă că neinţelegerea irtrj

cepuse de la un subiect atit de neinsemnat şi de indepărta

de inima fiecăruia. Totuşi, aşa se petrecuseră lucrurile. Te

tul incepuse de la faptul că Vronski risese de liceele

fete, socotindu-le nefolositoare, iar Anna le luase apă

rea. El vorbise fără respect de invăţămintul femeilor şi'1

spusese că Hanna — englezoaica protejată de Anna -navea

deloc nevoie să ştie fizică.

Lucrul acesta o enervase pe Anna. Văzuse in spusele

lui o aluzie dispreţuitoare la ocupaţiile sale ; de aceea,

Anna pregătise şi rostise o astfel de frază, ineit să-1

pedepsească pe Vronski pentru durerea pe care i-o

pricinuise.

— Nu mă aşteptam să-ţi aminteşti de sentimentele

mele cum ar face-o un om care iubeşte, dar mă aşteptam

cel puţin la oarecare delicateţă, spusese Anna.

Şi intr-adevăr, el roşise de necaz şi spusese ceva neplăcut.

Ea nu-şi mai amintea ce-i răspunsese. Dar Vronski,

yrind vădit s-o jignească şi el, răspunsese :

— E adevărat că nu mă interesează grija dumitale

exagerată pentru această fată, fiindcă imi dau seama .că

nu e firească.

Cruzimea cu care Vronski- dărimase lumea zidită cu

atita trudă de dinsa, ca să-şi indure viaţa grea, precum şi

nedreptăţile invinuirii de prefăcătorie şi de falsitate —;

toate acestea o făcuseră să izbucnească :

— imi pare rău că numai pornirile brutale, de ordin

fizic, sint pe inţelesul dumitale şi-ţi par fireşti, răspunsese

Anna şi ieşise din odaie.

Seara, cind Vronski venise la dinsa, ei nu mai pomeniseră

de cearta dinainte ; amindoi insă simţeau că cearta

se potolise, dar nu trecuse.

A doua 7,\, el lipsi toată ziua de acasă. Anna se simţea

atit de singură şi de stingherită de cearta cu dinsul, ineit

vroia să uite totul, să-1 ierte şi să se impace. Vroia să se j

invinovăţească şi să-1 scuze.

S52

≪Vinovată sint eu. Mă supăr prea repede şi sint absurd

de geloasă. Am să mă impac cu el, o să plecăm la ţară şi

acolo voi fi mai liniştită≫, se gindi Anna.

≪E nefirească≫, işi aminti deodată Amia cuvintele care

0 jigniseră nu atit prin inţelesul lor, cit prin intenţia lui

d<'-a o jigni.

≪Ştiu ce a vrut să spună. A vrut să spună că e nefiresc

sa nu-ţi iubeşti frica şi să iubeşti un copil străin. Ce inţelege

el din iubirea de copil, din iubirea mea pentru Senoja,

pe care l-am jertfit pentru dinsul ? Dar dorinţa asta

ele a-mi pricinui o durere ? ! Nu. Iubeşte o altă femeie. Nu

se poate altfel.≫

Deodată işi dadu seama că, viind să se liniştească, gindurile

sale iweheiaseră din nou acelaşi cerc străbătut de

aiitea ori, că se intorsese la intăriiarea de la inceput şi se

ingrozi de sine insăşi. ≪Oare nu se poate altfel ? Oare nu

pot lua vina asupra mea ? işi zise ea şi o luă iarăşi de ia

capăt : E sincer, cinstit şi mă iubeşte. Şi eu il iubesc. Zilele

acestea trebuie să se pronunţe divorţul. Ce-mi mai

trebuie ? Am nevoie de linişte şi de incredere. Am să iau

vina asupra mea. Acum, cind o veni. am să-i spun : Eu sint

vinovată, deşi n-am nici o vină, vom pleca.≫

Pe urmă, ca să nu se raai gindeaseă şi să nu se mai

enerveze, Anna sună şi porunci să i se aducă cuierele, ca

să-şi stringă in ele bagajele pentru plecarea la ţară.

Vronski se intoarse la ora zece.

XXIV

—Aţi petrecut bine ? il intrebă Anna cu un aer blind

şi vinovat, ieşind in intampinarea lui.

—Ca de obicei, răspunse Vronski, ghicind 'numaitfecit,

dintr-o singură privire, că Anna se găsea in bună

dispo

ziţie. Se obişnuise cu aceste schimbări ale sate, şi in

ziua

aceea era cu deosebire mulţumit de starea

sufletească a

Annei, deoarece şi el se simţea foarte bine dispus.

—Dar ce văd ? Uite, asta mă bucură ! exclamă Alexei,

arătind spre cuferele din antreu.

23 — Anna Karenina, voi. H 353

—Da. E mai bine să plecăm. Am fost la plimbare cu

trăsura. E aşa de frumos, că m-a prins dorul de ţară.

Cred

că nu te reţine nimici aici.

—Ăsta e singurul lucru pe care il doresc. Vin numaidecit

să stăm de vorbă. Mă duc numai să mă schimb.

Spune

că nu te reţine nimic aici.

Şi trecu in birou.

Fusese ceva jignitor in cuvintele lui cind spusese :

≪Uite, asta mă bucură !≫, cum ai vorbi unui copil care a